Recenziile lui Gică 196 - Jurnalul menajerei de Loreth Anne White

Titlu: Jurnalul menajerei 

Autor: Loreth Anne White

Editura: LITERA

Titlu original: The Maid's Diary (2023)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,23 (din 85.490 note)

 

            Secrete întunecate și minciuni (ne)vinovate, cupluri de tabloide, vieți perfecte în aparență, tăcere cumpărată cu bani sau prin amenințări, vile, haine de firmă, conturi și postări pe Instagram, bebeluși pe drum și o menajeră care are o problemă serioasă cu cotrobăitul prin casele clienților săi, roluri și roluri, măști sub alte măști – un carnaval psihologic amețitor prin care defilează personaje care mai de care, cinstite și mârșave, naive și periculoase, prinse în pânzele de păianjen ale propriilor existențe, plimbate de colo-colo și aruncate în situații limită cărora nu întotdeauna le pot face față. Doamnelor și domnilor, faceți loc în biblioteca voastră (fără nicio exagerare) pentru regina thrillerului psihologic. Loreth Anne White preia tendințele literare ale ultimilor ani, le recontextualizează și le aduce în fața cititorilor într-o formă originală, fluidă, atrăgându-ne într-un labirint narativ din care (necălăuziți) ne va fi aproape imposibil să ieșim cu mințile întregi.

            Kit Darling e menajeră și-i place să-și bage nasul prin lucrurile bogătașilor. Experiența i-a dovedit în nenumărate rânduri că toată lumea are ceva de ascuns, soțul de soție, fiul de mamă, fratele de soră... Bani, fotografii, pastile, scrisori medicale... Însă unii sunt în stare să ucidă ca să-și păstreze secretul în siguranță. Deși a fost avertizată cu privire la pericolul la care se expune, într-o zi Kit descoperă într-un seif ceva compromițător, care ar putea s-o coste viața. (...) Femeia se trezește captivă într-o mașină în mers, amețită și imobilizată. (...) Noaptea de Halloween, trei mașini, doi martori care voiau să aibă parte de o partidă nebună de sex, doi bărbați care scot un covor de pe bancheta din spate, pe care îl aruncă în mare, unde se va scufunda și una dintre mașini, mai exact, cea cu logoul firmei Holly’s Help pe portieră. Totul s-a sfârșit... Sau poate că abia începe...

            Să vedem și distribuția:

-        Daisy e viitoarea mămică, o femeie prostuță care nu ar putea să trăiască nicio zi fără Instagram, fiica unui afacerist care a făcut o groază de bani cu stațiunile de schi pe care le administrează. Daisy primește mesaje de amenințare la adresa pruncului ei nenăscut.

-        Jon e soțul lui Daisy, fostul schior care a obținut două medalii de aur la Olimpiada de Iarnă de la Salt Lake, din 2002. Nu mai practică sportul, dar are o slăbiciune pentru femeile frumoase.

-        Vanessa, viitoare mămică, căsătorită cu Haruto, e cea mai bună prietenă a lui Daisy și locuiește în Casa de Sticlă.

-        Mallory e polițista însărcinată cu ancheta legată de urmele de sânge descoperite în Casa de Sticlă. Mult sânge peste tot, dar niciun cadavru.

-        Kit e dispărută. Perspectiva ei e redată prin fragmentele din jurnalul pe care l-a lăsat în urmă. Probabil e moartă... Sau probabil că nu...

            Și așa se țese o poveste încâlcită, cu doze serioase de adrenalină, administrate de la un capitol la altul. Revelație după revelație, unele adevărate, altele pe jumătate sau chiar false, suntem purtați pe un drum anevoios prin care peisajul se schimbă constant și furtunos, de la o pagină senină unde viitoarea mamă își expune fericirea fără margini pe rețelele sociale, până la filele unde soțul cade în capcana primei femei atrăgătoare care-i face ochi dulci. Pornim cu un set de personaje banale și ne trezim pe parcurs cu un mușuroi agitat de victime și făptași, prinși într-un desen psihologic pe care ne este imposibil să-l înțelegem. Oricine poate fi oricine, nevinovații au făcut deja pactul cu diavolii, iar culpabilii încearcă în zadar să se abțină de la fructul oprit. Toți sunt vulnerabili, cu toții pot fi capturați și neutralizați atâta timp cât secretele lor cumplite se află în mâinile celei care face ordine în urma lor.

Kit e prin excelență o absență. Puterea ei e invizibilitatea. Nimeni n-o observă, nimeni nu-i acordă importanță. Ea vine, deretică și pleacă. Cel puțin asta ar trebui să facă... Dar lui Kit îi place să se îmbrace în hainele clienților săi, să-și facă poze și să le posteze pe Instagram, pe contul ei, @vulpeasicioara. Nu-și face probleme că vreunul dintre bogătași ar putea să vadă fotografiile, ea nu face parte din lumea lor. E un no name. În lipsa ei, pasajele din jurnal ne ajută să punem în ordine faptele petrecute în ultimele patru săptămâni, până la posibila crimă. Pentru că doar bănuim ce s-a întâmplat... Dar Kit, absentă cum e ea, a reușit să le dea tuturor viețile peste cap. Și poate că la rândul ei are secrete pe care a costat-o prea mult să le țină ascunse.

PS. Recenzia e la dispoziția voastră, dar vă spun sincer că încă nu am terminat cartea. Mda, asta nu-i prea cinstit din partea mea... Știu poate mai multe decât voi, deocamdată, am piesele lipsă, întrevăd scenariul din spate, dar nu am certitudinea că așa se va termina povestea. Mai am în jur de 100 de pagini, în care-și pot face loc o groază de răsturnări de situație, pe care Loreth Anne White le plasează cu mână de maestru. Bănuiesc că Kit e în viață pe undeva, asta am crezut de la început. Ar fi dubios ca protagonista să fie moartă, așa-i? Ei bine, oricum ar sta lucrurile, știu că nu sunt pregătit pentru ceea ce urmează, clar nu după ce am citit și „Secretul pacientei”, celălalt thriller magistral al ei, apărut anul acesta, evident, la Editura Litera.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 195 - Noi știm că îți amintești de Tove Alsterdal (CRIME CLUB)

Titlu: Noi știm că îți amintești 

Serie: High Coast (#1) 

Autor: Tove Alsterdal

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: We Know You Remember (2020) 

Traducere de Alexandra Florescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,66 (din 6.468 note)

 

            Noi știm că îți amintești... Noi știm că ai făcut-o... Te-a respins, așa-i? Nu ai putut să te abții. Ai urmărit-o în drum spre râu. Ai încercat să vorbești cu ea, să-i pui mâna pe sâni, dar te-a împins și ai căzut. Nu ai putut suporta rușinea. Te-ai înfuriat și i-ai sfâșiat hainele. Ai violat-o chiar acolo, printre mărăcini, ai sugrumat-o și i-ai aruncat trupul neînsuflețit în apă. Au căutat-o în toți acești ani, dar nu i-au descoperit cadavrul. Erai minor, parcă așa te-au poreclit ziarele, Băiatul de paisprezece ani, puștiul care nu avea (legal) cum să dea socoteală justiției și care a fost trimis după acea vară la școala de corecție. Tu ai plecat din Valea Ådalen, ai crezut că ai scăpat, că ai lăsat scheletele în vechea casă părintească, dar noi am fost tot timpul aici și te-am așteptat. Nu, Olof, noi n-am uitat...

            Ajuns cu munca pe meleagurile copilăriei sale – achiziționarea de mașini scumpe pentru un șef dubios ce se ocupă la rândul lui cu  vânzarea de autovehicule la prețuri nu tocmai oneste – Olof Hagström se simte atras ca de-un magnet de casa părintească, pe care nu a mai văzut-o de mai bine de douăzeci de ani. Și atunci când nostalgia te cuprinde, e ușor să cotești greșit, să parcurgi încă cinci kilometri spre Kungsgården, ca să arunci o privire asupra vechii case roșii, și apoi să-ți vezi de drum. Dar ceva nu e în regulă... Câinele latră dintr-o încăpere din spate, nu din holul de la intrare, iar pe lângă fundație se scurge apă, probabil de la o țeavă spartă. Pendulând între dorința de a pleca și nevoia de a vedea ce s-a întâmplat, Olof, cedând în cele din urmă, intră în locuință și se îndreaptă spre baie, acolo unde, în cabină, pe scaunul de duș, zace mort Sven Hagström, cu o tăietură adâncă în abdomen. Acum Olof vrea cu orice preț să plece, dar momentan asta nu se poate, nu după ce a apărut și Patrik Nydalen, unul dintre vecini, care îi spune să sune la poliție și să raporteze omorul.

               Cazul ajunge pe mâinile Eirei Sjödin, tânăra polițistă care-și aduce aminte de moartea Linei Stavred, fata superbă cu părul blond care a fost violată, ucisă și apoi aruncată în râu, pe când ea avea doar nouă ani. Toată lumea din Valea Ådalen știe ce a făcut Olof Hagström. Localnicii nu au putut să se împace cu ideea că în comunitatea lor idilică a avut loc o crimă, că băiețelul ăla ciudat a fost în stare să ucidă cu sânge rece. Ei l-au negat, tatăl l-a negat, mama nu a putut suporta rușinea și în cele din urmă a cedat. Caz clasat, cum s-ar spune... Acum nu e vorba despre cine a ucis-o pe Lina, ci despre cine l-a omorât pe Sven, chiar dacă dovezile, și de atunci, și de acum, indică în aceeași direcție. Ei bine, Eira nu e aici să judece, ci ca să-și facă meseria, iar asta implică intervievarea persoanelor din zonă și punerea informațiilor cap la cap, pentru a descoperi firul roșu care urmează să-i conducă la făptaș.

Și exact ca în Twin Peaks (cu excepția faptului că în serial e găsit cadavrul victimei pe malul râului), oamenii de la munte s-ar părea că știu mai multe decât poliția. Punând Întrebări în stânga și-n dreapta, împreună cu colegul ei simpatic, August Engelhardt, Eira Sjödin ajunge la un alt caz de viol în grup petrecut cu ani buni în urmă, al cărui abuzator (principal) se află în prezent în libertate. Dar Kungsgården-ul are propriile secrete, pe care le cunosc doar cei trecuți de prima tinerețe. Deși Eira s-a născut pe aceste meleaguri, se simte ca o străină, ca o polițistă trimisă de la oraș ca să scoată la suprafață problemele și tragediile locului. La rândul lui, Olof e un proscris. N-ar fi trebuit să se întoarcă niciodată acasă, fiindcă revenirea lui îi pune pe săteni în alertă. Conștientizarea faptului că în proximitatea lor se află un criminal le tulbură somnul și gândurile, și e doar o chestiune de timp până când cineva va acționa. Pentru că răul trebuie stârpit...

„Noi știm că îți amintești” e un Nordic Noir veritabil, pe cât de alambicat, pe atât de alert. Așa cum am putut observa și în „Casa fără oglinzi”, Tove Alsterdal nu insistă pe acțiune, ci pe trăirile și senzațiile personajelor. Te poartă pe un drum, ca să-ți dai seama după trei sute de pagini că te-ai întors în punctul din care ai plecat, dar simți (inexplicabil) că  te apropii de sfârșit. Ai aproape toate detaliile la-ndemână, dar ceva nu se potrivește. Oare ai căzut într-o capcană? Sau nu cumva sunt de vină prejudecățile cu care ai pornit la drum? Așadar, două morți violente, doi ucigași „fără scrupule” și o polițistă care vrea cu orice preț să dezlege enigma; familii distruse, secrete și adevăruri spuse pe jumătate – toate astea camuflate în peisajul paradiziac din Valea Ådalen, unde fermierii își văd de treaba lor, și cadavrele nu zac nicidecum pe fundul râului.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Tove Alsterdal:

Biblioteca lui Liviu

Falled

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 76 - Mămici mincinoase de Katherine Faulkner (CRIME CLUB)

Titlu: Mămici mincinoase 

Autor: Katherine Faulkner  

Editura: LEDA BAZAAR

Titlu original: The Other Mothers (2023)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,84 (din 26.940 note)

 

            Să fii mamă e un job cu normă întreagă, în care trebuie să-ți investești toată atenția, afecțiunea și energia, în așa fel încât copilul tău să nu ducă lipsă de nimic și să nu simtă cât ți-e de greu uneori, mai ales atunci când refuză vehement să se desprindă de tine, agățându-se de gâtul tău ca de un colac de salvare. În aceste momente dificile, trebuie să reziști, să nu te lași influențată de lacrimile de crocodil și de zbieretele sfâșietoare, fiindcă tu știi ce e cel mai bine pentru puiul tău care abia începe să descifreze lumea. Te gândești în fiecare clipă la dezvoltarea lui și încerci să-i găsești prieteni, băieței și fetițe de vârsta lui, cu care să se joace, și așa te împrietenești și tu cu mămicile lor. Ești atât de fascinată de viața lor perfectă, de hainele elegante și de casele splendide, încât, în scurt timp, lucrurile devin mai mult despre tine, decât despre copilul tău. Aștepți cu nerăbdare ieșirile la cafea, îți depășești bugetul cumpărându-ți haine noi și te străduiești să-ți schimbi viața ca să te potrivești în lumea lor extravagantă. Dar curiozitatea e prea mare, și, într-o zi, te apuci să sapi adânc în trecutul noilor tale prietene, descoperind secrete ce ar fi trebuit să rămână pe veci îngropate, iar asta te pune într-un mare pericol. E prea târziu să dai înapoi, e prea riscant să mergi înainte, iar dacă stai pe loc, rămâi captivă între ciocan și nicovală. E imperios necesar să iei o decizie... Ori mergi până la capăt și dai în vileag tot ce ai descoperit, sperând că familia ta nu va avea de suferit, ori păstrezi tăcerea și devii una de-a lor, așa cum ți-ai dorit întotdeauna. Ești pregătită să faci parte din grupul mămicilor mincinoase?

Romanul lui Katherine Faulkner poate fi rezumat printr-o ecuație matematică, care ar suna cam așa: Tash, mamă devotată și iubitoare, care jonglează cu activitățile cotidiene, îngrijirea fiului său de nici doi ani și lansarea carierei de jurnalist independent + un grup de joacă exclusivist și costisitor + celelalte mămici, un trio de femei stilate și bogate, care se laudă cu locuințele luxoase, vizitele frecvente la SPA și orele în șir petrecute la cumpărături sau prin cine știe ce restaurante extravagante + o dădacă moartă în circumstanțe suspecte = o mulțime de probleme pentru cea care se apucă să descâlcească ițele unui caz plin de neconcordanțe.

Tash e captivă într-un carusel de complicații și dezamăgiri. Și-a pierdut locul de muncă; teancul de facturi devine tot mai mare; banii pe care îi primește pentru articolele pe care le vinde diverselor publicații, la care se adaugă și salariul de medic al soțului ei, sunt insuficienți pentru nevoile familiei; apartamentul în care locuiesc e prea mic și prea vechi, iar diminețile ei sunt acompaniate de plânsete și împotriviri zgomotoase din partea lui Finn, băiețelul său, care nu vrea să fie lăsat la grupul de joacă. Chinuindu-se să-l desprindă pe copil de gâtul ei, într-o zi e abordată de Laura, mama lui Oscar, propunându-i ca băieții să petreacă mai mult timp împreună ca să se împrietenească. Din acest moment, viața lui Tash se schimbă, fiind inclusă în grupul select al Laurei, din care mai fac parte Nicole și Clare. Prietenia lor pare înfloritoare, protagonista noastră dorindu-și din ce în ce mai tare să aibă viața lor perfectă doar în aparență. Dar fiindcă asta nu e posibil momentan, nu fără a face anumite sacrificii, cum ar fi să vândă colecția neprețuită de fotografii a tatălui său ca să facă rost de banii necesari pentru a-și cumpăra o casă frumoasă și mare, Tash e forțată de împrejurări să caute un subiect bombă cu care să rupă gura târgului și să devină o jurnalistă cunoscută. Din păcate, cade, firește, în sens metaforic, într-o groapă cu șerpi veninoși, alegând să investigheze moartea Sophiei Blake, fosta dădacă a lui Clare. Pe lângă faptul că îi place să facă parte din grupul lor și să experimenteze tot felul de lucruri pe care în mod obișnuit nu și le-ar permite, Tash încearcă să le tragă de limbă, doar, doar o descoperi ce i s-a întâmplat tinerei al cărei deces nu pare nicidecum un accident. Punând lucrurile cap la cap, ea își dă seama că toți o mint, că toți au ceva de ascuns, ajungând să creadă că și soțul ei e implicat cumva în povestea asta. Iar atunci când o a doua dădacă este găsită fără suflare în propria casă, ancheta desfășurată de Tash se complică de o mie de ori mai tare.

Mai mult decât un thriller, „Mămici mincinoase” e un roman social, cu o puternică tentă psihologică, care plasează în centrul său slăbiciunile umane și cum pot fi acestea exploatate în favoarea câștigului individual. Intriga se construiește pe ciocnirea dintre două lumi diferite, cea a lui Tash, ce gravitează în jurul muncii și rezolvării problemelor financiare, și cea a prietenelor sale, construită în jurul banilor și timpului pierdut pentru păstrarea măștilor bine șlefuite. Altfel spus, universul protagonistei, chiar dacă mai sărac, e mult mai plin de căldură și dragoste decât lumea celorlalte mame, care e rece și distantă. Prin faptul că Tash vrea să elucideze cazul pe care chiar și poliția l-a abandonat, excluzând cu desăvârșire posibilitatea unei crime, declanșează în celelalte personaje o serie de mecanisme de apărare ce vor deveni o amenințare serioasă pentru ea. Dimensiunea psihologică a poveștii este subliniată și de existența capitolelor prezentate din perspectiva Sophiei, acestea aducând în prim plan anumite subiecte considerate tabu și la ora actuală, precum depresia postnatală, aversiunea față de propriul copil, creșterea copiilor fără un model patern și ceea ce înseamnă să fii mamă. Bineînțeles, toate aceste teme sunt inserate discret în cadrul evenimentelor tensionate, devenind și ele un instrument al manipulării în mâinile păpușarului potrivit.

Aș fi tentată să spun că stilul lui Katherine Faulkner seamănă destul de mult cu cel al lui Zoje Stage, ambele autoare țesând thrillere complexe din situații banale și întâmplări verosimile, pe care, firește, le condimentează cu puțină exagerare. Însă diferența majoră e că Stage se concentrează pe relații la nivel micro, între mamă și fiică, în timp ce Faulkner analizează legăturile la nivel macro, orientându-se spre personaje cu statute sociale și valori etice diferite. Scriitura ei e dirijată de hazard, în ciuda faptului că evenimentele sunt organizate și coerente. Răsturnările de situație, pendularea între prezent și trecut și finalul intens m-au ajutat să trec peste pasajele statice și repetitive, lăsându-mă, per total, cu o impresie bună. Eu i-am acordat, fără să stau pe gânduri, patru steluțe pe Goodreads și aștept cu interes următorul sau (de ce nu) Greenwich Park, primul ei roman.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katherine Faulkner:

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Analogii, Antologii 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 75 - Nu mă uita de Julie Soto

Titlu: Nu mă uita 

Autor: Julie Soto

Editura: LEDA BAZAAR

Titlu original: Forget Me Not (2023)

Traducere de Roxana Dragne

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,99 (din 54.397 note)

 

            Organizarea unei nunți n-a fost nicicând ușoară... De la aranjamentele florale ce vor împodobi mesele invitaților și locația atent aleasă, până la rochia albă, diafană, și costumul elegant comandate de peste hotare; de la trupa și muzica ce va răsuna toată noaptea în difuzoare, până la tortul cu trei etaje bogat decorat și Candy Barul multicolor, parcă desprins dintr-un basm; de la șampania fină, spumoasă, ce curge neîncetat, până la caleașca elegantă, covorul roșu și arcada de baloane în formă de inimă ce constituie atracția principală pentru domnișoarele de onoare care vor să umple Instagramul cu poze splendide, toate necesită o pregătire minuțioasă, un ochi antrenat și două mâini pricepute care să știe cu precizie unde să așeze fiecare element, în așa fel încât evenimentul să fie de neuitat pentru miri și invitații lor. E nevoie de cineva care să se dedice trup și suflet, să știe să asculte și să țină cont de dorințele fiecărei mirese, să creeze o experiență inedită chiar și cu un buget redus. Altfel spus, e nevoie de o persoană talentată, pasionată de fericirea altora, cu multă imaginație, deschisă spre noi orizonturi, visătoare, dar pragmatică, care, indiferent de obstacole, găsește imediat o soluție, salvând situația ca un supererou.

            Ama e o femeie frumoasă, carismatică și foarte talentată, o eroină pentru cuplurile care au ales-o să se ocupe de organizarea celei mai importante zile din viața lor, însă cariera sa se află în pericol. Înainte să-și deschidă propria firmă de organizat nunți, ea a lucrat pentru Whitney, o scorpie înțepată și afurisită, care are aroganța să se creadă cea mai bună organizatoare de evenimente din oraș, când, de fapt, renumele său a fost construit pe spatele angajaților care au dat tot ce aveau mai bun, fără să fie vreodată îndeajuns. În afară de contactele pe care și le-a făcut, protagonista noastră nu s-a ales cu mare lucru din colaborarea cu Whitney, dimpotrivă, a avut doar de pierdut. Mai exact, și-a pierdut încrederea în sine și-n ideile sale, fiind sfâșiată între dorința de a se implica cât mai mult și profesionalismul ce îi cere să trateze totul cu răceală, adică să nu depășească linia invizibilă dintre angajator și angajat. Acum, când are propria afacere, poate face lucrurile așa cum vrea, dar dubiile nu-i dau pace, în ciuda faptului că miresele care colaborează cu ea o încurajează în acest sens.

Viața ei se schimbă la 180 de grade în momentul în care este contactată de Hazel Renee, o influenceriță arhicunoscută, și Jackie, iubita ei, pentru a le organiza ceremonia de nuntă. Asta ar fi un pas uriaș pentru Ama, însă oportunitatea vine cu unele sacrificii. Protagonista noastră trebuie să lucreze cu Elliot, fostul ei iubit, cel care a moștenit florăria Blooming de la tatăl său. Ama și Elliot nu și-au mai vorbit de doi ani, după ce relația lor s-a încheiat brusc, dar acum sunt nevoiți să treacă peste orice s-o fi întâmplat în trecut ca să-și propulseze amândoi carierele și să ajungă cunoscuți.

Julie Soto ne pune pe tavă un romance complex, pe cât de fierbinte, pe atât de problematic, pe cât de pasional, pe atât de rece, în care scenele nebune de sex nu constituie centrul universului, acesta fiind rezervat luptelor interioare devastatoare, deconstruirii convingerilor solide, ce ajung să destrame o relație plină de culoare. Romanul e structurat pe două planuri, trecut – unde aflăm cum s-au cunoscut protagoniștii noștri și suntem martorii unei povești intense de dragoste – și prezent – unde asistăm la reînnodarea relației dintre cei doi, dar mai ales la depășirea barierelor, spargerea zidurilor de apărare ridicate cu multă grijă în jurul fiecărei inimi și la vindecarea sufletelor pierdute în uraganul de senzații și gânduri contradictorii. Amândoi au ceva de învățat, în primul rând despre ei înșiși, apoi unul despre celălalt, în așa fel încât istoria să nu se mai repete. În pofida faptului că Ama e pasionată de nunți, ea nu crede în căsătorie, în ceea ce înseamnă și implică o căsnicie, din cauză că modelul pe care l-a avut – mama ei, o ființă nestatornică, care își schimbă soții mai des decât șosetele – nu a fost unul prea bun. Teama că va sfârși la fel ca mama ei o macină și o împinge să facă greșeli ireparabile. Însă ea are cheia propriului său destin, tot ce trebuie să facă e să accepte că nu e mama ei și că poate fi fericită alături de cel pe care-l iubește.

Spre deosebire de alte romane de dragoste citite, în care femeia este obiectul seducției, bărbatul fiind întotdeauna cuceritorul, în acest caz, fără ca autoarea să facă apel la un feminism excesiv, Ama primește rolul agentului activ, ea fiind de fapt cea care poartă pantalonii în poveste, în timp ce Elliot devine elementul pasiv, fiind cel cucerit. Ea preia frâiele relației de la bun început, reușind cu energia sa nesecată și zâmbetul strălucitor să umple de culoare lumea pictată în alb și negru a morocănosului Elliot. Însă greșeala pe care tânăra o face distruge tot ce a construit, fiind nevoită să o ia de la capăt, motiv pentru care reîntâlnirea lor poate fi considerată o primă întâlnire. Nu contează că-și cunosc trupurile și inimile, ei trebuie s-o ia de la început, înlăturând ruinele trecutului.

„Nu mă uita” poate fi inclusă pe lista cărților pe care, dacă le începi, nu le vei mai lăsa din mână până ce nu ajungi la ultima pagină. Cu un stil lejer, întâmplări peste întâmplări, personaje bine construite, emoții cât cuprinde, scene amuzante, toate soiurile posibile de gogoși, flori exotice   și probleme etice îndelung dezbătute, romanul Juliei Soto e cu siguranță o lectură de patru stele, perfectă pentru orice anotimp.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 74 - Magnolia Parks de Jessa Hastings

Titlu: Magnolia Parks 

Serie: Magnolia Parks (#1)

Autor: Jessa Hastings

Editura: LITERA

Titlu original: Magnolia Parks (2021)

Traducere de Elena Macoviciuc

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 468

Media pe Goodreads: 3,73 (din 162.880 note)

 

            Azi ne certăm, mâine ne împăcăm; seara ne iubim cu patimă, dimineața nu avem curajul să ne vorbim sau să ne privim în ochi; în timpul săptămânii suntem nedespărțiți, mergem împreună la cumpărături, ne afișăm la diverse evenimente, râdem și ne simțim bine, de parcă am fi niște copii zvăpăiați care abia acum descoperă lumea, iar în weekend realitatea ne izbește în plin, amintindu-ne de greșelile ireparabile pe care le-am comis și de orgoliile prostești ce ne țin la distanță; iarna ne încălzim unul pe altul, dormind în același pat – o relație complet platonică – fără să ne mărturisim adevăratele sentimente, iar vara ne comportăm ca doi străini, fiindcă e prea cald să ne mai îmbrățișăm, mulțumindu-ne să ne aruncăm priviri înflăcărate, pline de dorință, dar neputincioase. Nu ne-am mai sărutat de doi ani, din clipa în care ți-am zdrobit inima și ți-am spus că te-am înșelat, deși ești singura fată pe care o iubesc. Mi-ai spus că tot ce-a fost între noi s-a terminat, și de atunci m-am aruncat în brațele desfrâului, turnând pe gât shot după shot, culcându-mă cu orice fată dornică să aibă o noapte fierbinte cu mine și drogându-mă până nu mai știu de mine, de tine, de noi... Însă visez la ziua în care vei fi din nou a mea și voi șterge cu buretele toată suferința pe care ți-am pricinuit-o, cu doar trei cuvinte: „Te iubesc, Parks!”

            La cei 22 de ani ai ei, Magnolia Parks este o tânără încântătoare, înnebunitor de sexy, cu ochi strălucitori  ca două nestemate și o pasiune teribilă pentru hainele de firmă. Însă cam răsfățată și capricioasă, așa cum îi șade bine unei fete exagerat de bogate, obișnuită să se învârtă în cele mai înalte cercuri, să stea la cafea cu Elton John, care, din întâmplare, este nașul ei, sau să se tachineze cu cine știe ce vedetă de film ori muzician renumit. Însă celebritatea familiei sale vine cu anumite dezavantaje, printre care se numără și lipsa intimității. Paparazzii ar da orice pentru o poză cu ea în ipostaze indecente sau să afle niște bârfe suculente care să le aducă un titlu pe prima pagină a revistelor de scandal. Subiectul lor preferat, relația dintre Magnolia și BJ Ballentine, unul dintre cei mai frumoși și râvniți bărbați din Marea Britanie. Cândva au fost împreună, un cuplu superb, invidiat și iubit de toți, însă paradisul s-a destrămat în momentul în care BJ a înșelat-o pe Magnolia cu o femeie necunoscută, pe care a transformat-o în cel mai mare secret al său. Cu toate că sunt nedespărțiți, speranța ca cei doi să mai fie împreună e din ce în ce mai mică. BJ își petrece nopțile prin baruri, agățând femei pe bandă rulantă, asigurându-se că Magnolia află, iar ea încearcă să-l uite, flirtând cu cei mai chipeși bărbați, dar fără să meargă mai departe de un sărut. Însă inima nu ține cont de nimic. Oricât de mult ar suferi din pricina aventurilor lui, ea tot îl iubește. Sunt predestinați să fie împreună, dar orgoliile imense îi împiedică să fie fericiți.

Jessa Hastings așază la temelia romanului său de dragoste mitul conform căruia banii aduc fericirea, construind o serie de personaje arhetipale, extrem de grăitoare, prin intermediul cărora scoate în evidență problemele existente în spatele ușilor închise; lacrimile din spatele zâmbetelor false și chipurile reale, ascunse în dosul măștilor perfecte, menite să ridice niște ziduri despărțitoare între viața privată și cea publică, între esență și aparență. În ciuda faptului că Magnolia își poate cumpăra absolut tot ce-și dorește, de la cea mai nouă creație Gucci, la niște agrafe de păr bătute cu diamante, disprețuind orice haină fără etichetă, banii nu-i pot repara familia, nu pot da timpul înapoi, nu pot cumpăra afecțiune și nu pot prezice viitorul. Tânăra a crescut într-o familie perfectă la suprafață, însă, în realitate, disfuncțională și rece – părinții, mult prea ocupați să se îngrijească de ea și de sora ei, nu i-au oferit atenția și dragostea de care avea nevoie, ba chiar au făcut totul ca s-o îndepărteze, trimițând-o la internat, unde s-a împrietenit cu alți tineri de bani gata, ghinioniști să aibă familii la fel ca a ei. Din acest motiv, a căutat să obțină iubire de la cei din jur, în special de la BJ, sufletul ei pereche, singurul care o cunoaște cu adevărat, primul ei iubit, primul din toate punctele de vedere. Trădarea lui i-a destabilizat universul și așa fragil, făcând-o să-și piardă încrederea în el. Noțiunea de moralitate își pierde complet înțelesul în momentul în care secretele murdare ale familiei sale ies la iveală, zdrobind-o, fapt ce o determină să-și reevalueze valorile și să-și asume anumite riscuri în ceea ce privește relația cu alți bărbați. Magnolia ajunge să plutească în derivă în lumea pe care credea că o cunoaște în cele mai mici detalii, însă tot ce i se întâmplă demonstrează doar că e o copilă naivă, o fetișcană a cărei viață începe abia acum, când nimic nu-i mai este pus pe tavă, iar cei pe care îi privea ca pe niște modele etice o dezamăgesc din nou și din nou. Jocurile în care ajunge să se implice sunt josnice. Dând cu piciorul educației primite, ea se angajează într-o relație cu cel mai râvnit burlac din Marea Britanie. Răzbunare sau sentimente reale? Asta rămâne de văzut...

Nu pot să vă spun cât de tare m-a enervat cartea asta... Toate certurile și împăcările fără sens, toate jocurile menite să-i provoace suferință celuilalt, egoismul și impresia că poți face orice dacă ai bani m-au făcut să-i antipatizez pe protagoniști. Cu toate că sunt adulți, toți se comportă ca niște copii, inclusiv părinții, care ar fi trebuit să fie vocea rațiunii în povestea asta. Totul, de la evenimente, până la caracterul personajelor, este dus la extrem, ceea ce mi-a lăsat impresia că romanului îi lipsește o contragreutate care să echilibreze lucrurile. Totuși, am privit povestea Magnoliei Parks dintr-o perspectivă critică, fiind o frescă socială minuțios făurită, o cale de acces în universul exclusivist al bogaților; o lume nici pe departe perfectă, confecționată din scandaluri ce le sporesc notorietatea, desfrâu, mârșăvii și suferință, camuflate în haine de lux, machiaje stridente, coafuri impecabile și râsete zgomotoase, printre care se mai strecoară din când în când o sclipire de sinceritate. Am avansat destul de greu cu lectura, fiindcă narațiunea e compusă din episoade repetitive, și asta mi-a dat senzația că nu citesc un roman de dragoste tipic, matur și coerent, ci o poveste puerilă, în care protagoniștii sunt niște adolescenți imaturi emoțional, incapabili să-și asume consecințele propriilor fapte, sperând la o minune care să le descurce toate ițele.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 194 - Execuția de Danya Kukafka (CRIME CLUB)

Titlu: Execuția  

Autor: Danya Kukafka 

Editura: TREI

Titlu original: Notes on an Execution (2022)

Traducere de Luminița Gavrilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,07 (din 105.439 note)

 

            Știu că sunt vinovat. Eu le-am ucis. Blestematul ăla de cuțit... Eu, ea și o lamă pe care doar unul dintre noi putea s-o mânuiască. Am câștigat. Și din cauza asta mă găsesc aici, între zidurile astea blestemate, jucând șah cu ceilalți deținuți și așteptând clipa în care vor intra în celulă și mă vor escorta la eșafod. Ce patetic... Trăim alte vremuri, mă vor seda pentru totdeauna. Mă vor așeza pe scaun, mă vor lega și mă vor injecta cu substanța letală, ca pe mulți alții înaintea mea. Nu am nevoie de preot, nu vreau să văd un fanfaron care-mi îndrugă verzi și uscate despre viața veșnică, de parcă nu aș trece dincolo înaintea lui. Nu vreau dreptul la o ultimă masă, îmi doresc doar ca totul să se sfârșească, să zăresc lumina promisă dincolo de beznă. Pășesc pe urmele victimelor mele, urmând ca eu, călăul, să fiu la rândul meu executat. Justiție...

            Ansel Packer a comis patru crime și mai are doar 12 ore de trăit. Singur în liniștea celulei, meditează asupra faptelor sale odioase și a imposibilității de a schimba ceea ce urmează să se întâmple. Și pentru că Ansel e captiv printre gândurile sale, e momentul să vedem ce a fost înainte. Pentru că a existat un Înainte, care a început cu Lavender. Fata de șaisprezece ani l-a iubit atât de mult pe Johnny, încât și-a părăsit mama și s-a mutat departe de casă, în ferma de la marginea pădurii. Lavender a rămas însărcinată, fericită peste poate că dragostea lor a dat roade. Dar sentimentele lui Johnny S-au răcit după naștere, devenind tot mai posesiv și răsplătindu-și consoarta și fiul cu hrană doar atunci când era într-o dispoziție bună sau regreta că și-a abuzat fizic aparenta familie. Era clar că cineva trebuia să pună punct înainte ca lucrurile să escaladeze, așa că Lavender a știut ce are de făcut, chiar dacă asta urma să pună distanță între ea și cei doi copii, Ansel și Bebe Packer.

            La perspectiva obiectivă a lui Lavender se adaugă și capitolele despre Hazel și Saffy. Ansel a ucis-o pe Jenny după ce aceasta l-a părăsit. Dar Hazel nu poate să se împace cu moartea violentă a surorii ei gemene. Chiar și acum, când știe că vinovatul urmează să fie executat, nu poate să conceapă faptul că Jenny nu mai e printre ei, legătura dintre cele două depășind limita materialului. Jenny trăiește în continuare prin ea, prin amintirile celorlalți și prin bebelușii pe care i-a lovit peste fund ca să ia prima gură de aer. Dacă raiul există, cu siguranță Jenny se află printre îngeri. Însă Ansel a ucis încă trei fete nevinovate, pe care nu trebuie să le trecem cu vederea. Crimele au lăsat goluri adânci pe care niciun sentiment de durere sau satisfacție nu le poate umple. Întotdeauna cineva le va simți lipsa. Viața lor nu s-a sfârșit pentru că trupul le-a fost spintecat, ci din cauză că le-a fost furat fără milă viitorul, posibilitatea de a mai schimba ceva, de a lăsa ceva semnificativ în urma lor.

            Saffy e polițista, cam ratată pe plan personal, dar mulțumită că investigația sa a ajuns la sfârșit și că a pus mâna pe ucigaș. Singurul lucru care îi aduce satisfacție e funcția, o poziție din care simte că poate să facă dreptate. Dar mai poți să schimbi ceva după ce fetele au murit? Evident că nu le poți aduce la viață. Dar oare trimiterea pe eșafod nu e la rândul ei o crimă? Nu e ca și cum l-ai da la schimb pe vinovat pentru victimele sale. Și atunci, de ce simțim nevoia să pedepsim? Izolarea nu e suficientă... Nu prea poți să zâmbești când cineva urmează să fie executat chiar sub ochii tăi. Asta nu e o formă de mântuire, pentru nimeni. Și poate că, la urma urmelor, justiția își dorește sedarea lui mai mult decât prietenii și rudele victimelor, care nu vor decât să fie lăsați în pace să jelească. În definitiv, niciuna dintre cele trei femei, mama, sora lui Jenny sau Saffy, nu-l privesc pe Ansel cu ură, trăind (emoțional) alături de acesta ultima clipă.

            Prin structura unui roman experimental, „Execuția” demontează mitul călăului, aruncându-l din primele file în poziția de victimă. Ansel e o victimă a propriilor fapte, dar mai ales a justiției. Ucigaș cu sânge rece, criminal în serie, oricum i-ar spune jurnaliștii, Ansel apare ca un condamnat, un om care nu mai are nimic de pierdut, așteptându-și pedeapsa. Deși pare inofensiv, faptele lui vorbesc de la sine, astfel încât nimic și nimeni nu-i mai poate oferi o a doua șansă. Cele trei femei ilustrează poziția sexului opus în raport cu bărbatul abuziv, Ansel dând dovadă de violența și dorința de control ce zăceau și-n sufletul tatălui său, amplificându-se și preschimbându-l într-un psihopat. De altfel, antieroul nostru căuta în continuu o entitate feminină care să-i ofere sentimentul de siguranță și căldura pe care le-a simțit până în momentul în care Lavender a plecat. Dar, dincolo de analiză, e un roman introspectiv complex, cu personaje bine șlefuite, o intrigă ce te prinde-n plasă și un final pe măsură, pe care-l aștepți cu sufletul la gură, chiar dacă știi că nu există nicio scăpare.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Danyei Kukafka:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Falled

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

Ciobanul de Azi

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 193 - Leopardul de Jo Nesbø (CRIME CLUB)

Titlu: Leopardul 

Serie: Harry Hole (#8)

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Panserhjerte (2009)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 800

Media pe Goodreads: 4,10 (din 60.628 note)

 

„Stătea cumva chiar în spatele ei? Își ținu răsuflarea, ascultând. Nu auzi nimic, dar simți totuși o prezență. Ca și cum acolo ar fi fost un leopard. Cineva îi spusese că leoparzii făceau atât de puțin zgomot încât se puteau furișa neauziți până lângă prăzile lor, în întuneric. Că își puteau potrivi răsuflarea ca să capete același ritm cu a ta. Că își puteau ține răsuflarea când ți-o țineai tu. Dar ea era sigură că îi poate simți căldura corpului. Ce mai aștepta? Expiră din nou. Iar în clipa aceea fu sigură că simțise o răsuflare în ceafă. Se răsuci brusc, lovi cu mâna, dar nu întâlni decât aer. Se ghemui, încercând să se facă mică, să se ascundă, în zadar.”

          Lume, lume, Harry Hole s-a întors! De fapt, nu e chiar așa... Mai degrabă am spune că a fost găsit. Unde? În Hong Kong... Intenționase să ajungă în Manila, ca să se arunce într-un vulcan, dar personalul de la bord l-a dat jos fiindcă continua să dea pe gât cantități semnificative de alcool. Niciun comentariu... Mai ales după ce s-a întâmplat în cazul Omului de zăpadă, după ce era pe cale să-și piardă „familia”. Cu câteva zile în urmă, Harry a fost găsit de către Kaja Solness într-o clădire insalubră, beat, cu un biberon cu opiu la el și cu o falcă deplasată, dovadă că maxilarul fracturat  încercase să se vindece de la sine. La problemele din prezent se adaugă și niște sume însemnate pierdute la cursele de cai, pe care păgubitul care l-a împrumutat le-a vândut Triadei. Numai belele... Cu pașaportul reținut, Harry nu mai avea nicio șansă să revină în Norvegia. Mai bine spus, nici nu intenționase asta, până să afle că tatăl lui mai are foarte puțin timp de trăit.

          Acum s-a întors, dar nu are de gând să se implice în anchetă, chiar dacă a primit de la Gunnar Hagen dosarele cazului. Așadar, două femei au fost găsite moarte, cu douăzeci și patru de înțepături în gură. Ca și cum cineva le-ar fi introdus pe cale orală un fruct cu țepi foarte ascuțiți. Ca și cum acei țepi le-ar fi spintecat gâtul, obrajii și ochii, lăsând tot sângele să se scurgă în plămâni, ducând la moarte prin sufocare. Cine ar putea fi atât de diabolic? S-ar putea să existe un ucigaș mult mai sadic și meticulos decât Omul de zăpadă? Și, odată cu cea de-a treia victimă, care moare decapitată din cauza unei frânghii, polițiștii au certitudinea că au de-a face cu încă un criminal în serie. Și singurul lor om care a prins, nu unul, ci doi criminali în serie, abia poate face față realității. Harry e o fantomă a polițistului care a fost cândva, slăbit atât fizic, cât și psihic, și ultima lui dorință e să fie lăsat în pace, chiar dacă asta (momentan) nu se poate.

          Cu pași mărunți și forțat de curiozitate și împrejurări, Hole se implică în anchetă, conștient că ucigașul vrea să le atragă atenția. Se pare că cele trei victime s-au întâlnit la o cabană, dar pagina din registru cu oaspeții din noaptea respectivă a dispărut. Deci, niciun nume... Dar totuși avem ceva... Frânghia cu care a fost ucisă politiciana și urmele de rocă vulcanică găsite pe aceasta. Prin urmare, Harry își face propria echipă, alcătuită din Bjørn Holm (tipul cu Amazonul) și Kaja Solness, agenta nouă, femeia care l-a adus înapoi din Hong Kong. Dar Hole are și o cunoștință mai veche, reținută momentan (știți voi de ce), căreia îi cere ajutorul. Până la urmă, trebuie cineva să se folosească și de motoarele de căutare special create pentru poliție.

          Apar nume noi, călătorii în Africa Centrală și noi victime, actuale sau recent descoperite. Însă nu criminalul e cea mai mare problemă cu care se confruntă gașca lui Hole, ci Kripos. Mikael Bellman, noul șef de la Kripos, asistat de doi agenți cu un trecut nu tocmai luminos, vrea să rezolve cazul, ca să obțină susținere politică și financiară de la Minister. Divizia Crime se simte depășită, însă Harry nu are de gând să-l lase pe Bellman să culeagă toți laurii, chiar dacă asta înseamnă să-i cânte-n strună. Și cea mai mare greșeală pe care o poate face Bellman e să-l subestimeze pe polițistul care l-a capturat pe Omul de zăpadă. Și, totuși, există o cârtiță. Cineva le dă informații celor de la Kripos, astfel încât oamenii noștri sunt tot timpul cu un pas în urma lor. Dar Harry știe că ceea ce contează cu adevărat e ca unul dintre ei să pună mâna pe criminalul în serie. Și oare chiar avem de-a face și de data asta cu un criminal în serie?

          Dacă ai ajuns până aici, nimic din ce spun eu nu mai contează. Știi cu ce se mănâncă seria asta și că e ca un drog, că abia aștepți să treci la următorul volum. Știi, de asemenea, că basmele sunt basme și că răul nu se poate transforma decât în mai rău. Ești pregătit pentru ucigași tot mai săriți de pe fix și instrumente de tortură tot mai inventive. Niciodată povestea nu se sfârșește cu bine, fiindcă răul nu dispare, doar ia alte forme. Cobori în infern alături de Harry Hole și arunci o privire împrejur, curios care dintre demoni va scăpa la suprafață data viitoare. Pentru tine, nu există scăpare, fiindcă ești bântuit, de poveștile ce au fost, dar mai ales de cea ce urmează să vină.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Fata Cu Cartea

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 73 - Vânătorul fără inimă de Kristen Ciccarelli

Titlu: Vânătorul fără inimă 

Serie: Molia Stacojie (#1)

Autor: Kristen Ciccarelli

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Heartless Hunter (2024)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,21 (din 117.007 note)

 

În atenția fanilor seriei Șarpe și porumbel, de Shelby Mahurin!

 

            Poate fi o adevărată corvoadă să participi cu zâmbetul pe buze la toate balurile din ținut; să organizezi petreceri grandioase, pe potriva numelui și averii tale; să menții în permanență o aură de superficialitate, în așa fel încât niciunul dintre pretendenții care îți trec pragul să nu-și dea seama cine ești cu adevărat; să te prefaci că ești o femeie naivă, interesată doar de rochii somptuoase, bijuterii scumpe, mâncăruri alese și plimbări sub clar de lună, când, de fapt, lupți în secret pentru libertatea surorilor tale de sânge, riscându-ți viața și împotrivindu-te regimului violent, ai cărui adepți curmă vieți în stânga și-n dreapta. E dificil să fii tu însăți când asta te-ar putea trimite pe eșafod. Oricât de mult te-ai strădui, ești ceea ce ești... o paria, o abominație blestemată. Pentru ei ești doar un monstru cu sânge negru, nicidecum o ființă umană, prin urmare, trebuie să fii vânată, transformată într-o distracție morbidă pentru vânătorii fără inimă, al căror țel este să te distrugă. Nu ai dreptul să ceri milă sau îndurare. Nu ai dreptul să exiști. Și din acest motiv, oricât de mult ți-ai dori să pășești în lumină, trebuie să rămâi la adăpostul umbrelor, pentru că tu ești unica lor speranță.

Nu cu mult timp în urmă, pe vremea când Reginele Vrăjitoare conduceau cu mână de fier ținutul, suratele lor cu sânge negru erau libere să-și etaleze cicatricile șerpuitoare ce le împodobeau trupurile cu modele complicate și elegante, un semn al puterii și onoarei vrăjitorești. Pe atunci făceau parte din nobilime, locuiau în case splendide și puteau umbla nestingherite prin oraș chiar și la lumina zilei, fără teama că oamenii obișnuiți se vor răscula împotriva lor. Însă abuzul de putere, crimele și teroarea sădită în inimile tuturor le-au adus sfârșitul. Republicanii, în frunte cu Nicolas Creed, Marele Comandant al Revoluției, le-au ucis pe regine și au pornit o vendetă împotriva vrăjitoarelor. Vânătorii au scotocit în lung și-n lat, nelăsând nicio locuință necercetată, în căutarea femeilor cu sângele spurcat, trimițând la moarte zeci, dacă nu sute, de vrăjitoare. Însă cineva le zădărnicește misiunea, salvându-le pe condamnate și uneltind împotriva regimului.

Molia Stacojie sau, pe numele ei adevărat, Rune Winters, nu contenește să le pună bețe în roate vânătorilor. Imposibil de capturat, ea devine o legendă vie și o obsesie înnebunitoare pentru gardienii însărcinați cu prinderea vrăjitoarelor. Dacă noaptea hoinărește prin pădure sau se târăște prin canale împuțite, pline de șobolani și gândaci, pentru a-și scoate suratele în siguranță din oraș, ziua se preface că e o susținătoare înflăcărată a intereselor republicii, o femeie prostuță, pasionată de bârfe și rochii de bal. Însă încrederea pe care a primit-o a costat-o extrem de scump. Rune a fost nevoită să-și trădeze bunica, o vrăjitoare puternică, pe care a predat-o Gardienilor Sângelui, doar ca să-și consolideze poziția în societate și să facă rost de o acoperire credibilă pentru a-și putea desfășura în continuare activitățile ilegale, scăpând de supravegherea extrem de atentă a Vânătorilor. Imaginea bunicii sale pe eșafod, cu capul în jos și cu gâtul tăiat, o bântuie, singura ei alinare fiind sufletele nevinovate pe care izbutește să le scape de cuțitul călăului. Dar eroina noastră are un secret cumplit... Sângele ei e la fel de negru ca al bunicii sale, dar trupul ei nu are nicio cicatrice. Chiar dacă e tânără, Rune s-a maturizat rapid și s-a dovedit mult mai înțeleaptă și vicleană, refuzând să-și cresteze pielea pentru a face rost de sângele de care are nevoie pentru vrăji. Totuși, Molia Stacojie a făcut o greșeală colosală ce ar putea-o deconspira – folosirea corăbiilor familiei sale pentru a le trimite pe vrăjitoare pe Continent nu a fost o mișcare isteață, iar acum vânătorii îi dau târcoale mai ceva ca vulturii unui cadavru. Iar aici intră în scenă Gideon Sharpe, unul dintre cei mai pricepuți și înverșunați gardieni, un bărbat atrăgător, cu talente ascunse și cu mâinile mânjite de sângele mult prea multor vrăjitoare. Misiunea sa este să afle dacă Rune e sau nu fenomenala Molie Stacojie, iar pentru asta e nevoit s-o curteze ca să ajungă cât mai repede în patul ei și să-i descopere cicatricile ce ar condamna-o la moarte.

Kristen Ciccarelli scrie o poveste încâlcită, tumultoasă și înșelătoare, un Romantasy scăldat în sânge, secrete și minciuni, cu personaje carismatice, întunecate și violente, plin de răsturnări de situație și un final deschis ce seamănă mai mult cu un nou început, în ciuda faptului că scenariul este unul clișeic. Cele două perspective, pe de-o parte, Rune, pe de alta, Gideon, două personalități aflate la poli opuși, se completează perfect, zugrăvind un tablou viu, cinematografic. Pe tot parcursul lecturii am avut un Déjà Vu, fiindcă intriga acestui roman seamănă destul de bine cu „Șarpe și Porumbel” – o vrăjitoare care și-a ținut puterile ascunse ca să nu fie ucisă ajunge să se îndrăgostească de cel care o vânează –, însă miza religioasă lipsește cu desăvârșire. Aici, vrăjitoarele nu sunt vânate din cauză că sunt considerate fiice ale diavolului și uzurpatoare ale Bisericii, așa ca Louise le Blanc, ci sunt mai degrabă pedepsite pentru atrocitățile comise împotriva omenirii, premisele fiind unele politice. În schimb, relația dintre Gideon și Rune pare să fie sortită eșecului, cel puțin în acest volum, pentru că ceva îmi spune că dragostea va învinge diferențele de statut, iar culoarea sângelui va deveni istorie.

COMANDĂ CARTEA