ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Matthew Blake. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Matthew Blake. Afișați toate postările

vineri, 1 martie 2024

Recenziile lui Gică 169 - Anna O de Matthew Blake (CRIME CLUB)


Titlu: Anna O

Autor: Matthew Blake 

Editura: TREI

Titlu original: Anna O. (2024) 

Traducere de Alunița Voiculescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 528

Media pe Goodreads: 3,52 (din 5.273 note)

 

            Astăzi, după exact o lună de la lansare, a venit vremea să vorbim despre „Anna O”, cartea supranumită, dinainte de apariție, Thrillerul Anului 2024. Dincolo de laudele agenților literari și editorilor din lumea întreagă, romanul lui Matthew Blake reprezintă un Crime complex, cu o componentă psihologică puternică, exploatată la maximum în cele 528 de pagini – un potpuriu în care fiecare frază scrisă sau rostită prin vocile personajelor poate ilustra un adevăr absolut sau (cel mai adesea) o minciună (ne)vinovată. Inspirându-se din celebrele thrillere ale deceniului trecut, precum, „Pacienta tăcută”, de Alex Michaelides, sau „Înainte să adorm”, de S.J. Watson, autorul britanic reinventează formula, aducând laolaltă genul Mystery și drama psihologică, țesând astfel un roman plin de răsturnări de situație și  suspans.

            Victimă sau ucigașă? Cine este, de fapt, Anna O? Ei bine, singurul care ar putea descoperi răspunsurile la aceste întrebări este Dr. Benedict Prince, specializat în insomnie și parasomnie, de la Abație, celebra Clinică a Somnului. Și asta numai dacă va reuși s-o trezească pe Anna Ogilvy, care doarme de aproape patru ani, după ce și-a ucis cei doi prieteni, cu douăzeci de lovituri de cuțit, într-una dintre nopțile în care se aflau la Fermă, complexul de cabane de la marginea pădurii. Nimeni nu știe de ce ar fi recurs femeia la un astfel de gest, însă dovezile vorbesc de la sine, mai ales sângele victimelor, descoperit pe arma crimei, pe care s-au găsit, de altfel, doar amprentele Annei. Dar Dr. Prince crede în noua lui teorie și este sigur că, prin stimulări senzoriale intense și repetate, va reuși s-o trezească, chiar dacă revenirea ei la realitate ar putea s-o condamne la ani buni de închisoare.

            Personajele ca personajele, însă cel mai interesant element al romanului mi s-a părut Abația. Clinica Somnului este locul unde vin toți oamenii care suferă de afecțiuni nocturne, și cei bogați, jurnaliști faimoși și vedete de televiziune, dar și cei necunoscuți, pacienții de rând, care petrec aici zile, săptămâni și/sau luni din viață. Chiar dacă există o aripă VIP, dereglările psihice și hormonale le conferă tuturor același statut, fiind tratați de aceiași medici și administrându-li-se, în funcție de caz, aceeași medicație. Unii nu se mai pot trezi din somn, alții nu pot închide ochii nici măcar pentru o clipă, și tot aici se tratează și cei care suferă de parasomnie, adică de somnambulism. Dintre toți, aceștia din urmă sunt cu adevărat periculoși, fiindcă acționează atunci când conștientul nu este activ, și din cauza asta nu pot fi sancționați în niciun fel pentru faptele pe care le săvârșesc în timp ce dorm.

            Și fiindcă Anna și-a ucis amicii (cel mai probabil) în timp ce dormea, ar putea să scape „cu mâinile curate”, dar mai întâi  e necesar ca ea să se trezească. Poate că pentru ea lumea stă în loc, dar evenimentele au ritmul lor, astfel încât ceilalți oameni, neimplicați în anchetă, au ales ori să o disculpe, ori să o acuze. Cei care îi iau apărarea vorbesc despre Frumoasa Adormită, iar acuzatorii, despre Anna O. Astfel, persoana care nu poate nici să se scuze, nici să mărturisească, primește din start două identități, prin două discursuri pasive, contradictorii, alocate de societate. Dar pentru a descoperi adevărul trebuie să ai acces la trecut, la interacțiunile sale directe și indirecte cu prietenii și familia, fiindcă nucleul traumelor s-a declanșat cu mult timp în urmă, și numai un specialist în psihanaliză ar putea să descopere factorul perturbator, înaintând spre prezent, identificând fiecare episod problematic și decisiv, ajungând în final la Fermă, la scena crimei, în momentul și locul în care tensiunea a dat pe dinafară.

            Pe cât e de stufoasă, pe atât e de ușor de parcurs datorită capitolelor scurte, și chiar dacă pare, la prima vedere, plină de simboluri și semnificații (chiar este), lectura curge liber, teoriile și practicile psihologice și psihanalitice fiind explicate pe parcurs. Te ține în priză de la primele pagini, întrebările nu precupețesc să apară și, chiar dacă pornești de la prezumția că Anna Ogilvy e nevinovată, aștepți cu interes să afli ce s-a întâmplat, cu adevărat, în acea noapte. De altfel, te atașezi repede și de protagonist, pe care ajungi ori să-l îndrăgești, ori să-l disprețuiești. Și așa am ajuns la sfârșitul basmului, dar nu știm încă dacă Prințul va reuși s-o trezească pe Frumoasa Adormită. Ce spuneți? Oare e cazul să ne pregătim pentru un final sângeros, așa cum ni s-a promis în prolog? Sau credeți că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți?


Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Matthew Blake:

Biblioteca lui Liviu

Falled

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea



luni, 22 ianuarie 2024

Fragment în avanpremieră: Anna O de Matthew Blake


Titlu: Anna O 

Autor: Matthew Blake

Colecție: Fiction Connection (Editura Trei)

Nr. de pagini: 528

ISBN: 978‑606‑40‑2168‑7

Limba originală: engleză

Traducere: Alunița Voiculescu

Format: 130x200mm

Anul apariției: 2024

 

Data apariției: 2024-02-02

Precomandă: https://bit.ly/annao

#ANNAO @treibooks

 

Descriere:

 

Îmi pare rău. Cred că i-am omorât. ANNA O

Anna Ogilvy, o tânără scriitoare promițătoare, comite o crimă dublă în somn, după care rămâne adormită. Suferă de o tulburare psihosomatică rară, cunoscută drept „sindromul resemnării", și singura ei speranță e Benedict Prince, un psiholog criminalist care ar putea rezolva cazul și ar putea-o trezi ca să fie judecată. Numai Anna știe adevărul, dar numai Benedict știe cum să-l afle. Și sunt amândoi puși în pericol de ceea ce află.

Un concept irezistibil, pus în practică minunat — cu siguranță va fi unul dintre cele mai bune thrillere ale anului. LEE CHILD 

Când ai luat cartea în mână, nu mai ai cum s-o lași. Un thriller cu multe planuri și melodramatic ca anvergură și tensiune. KIRKUS REVIEWS 

Blake nu le permite niciun moment nici cititorului, nici eroului său să stea liniștiți, producând întorsături de situație una după alta. Finalul o să-i șocheze probabil până și pe fanii versați de thrillere. PUBLISHERS WEEKLY

 

Fragment:

 

JURNALUL ANNEI

2019

 

 

29 august dimineață

 

Mergem în viteză pe autostradă. Închirierea acestui Clio, un impuls de moment. Doug stă în spate, Indira lângă mine, în față. Sistemul de navigație prin satelit face figuri, așa că Indy încearcă să găsească destinația pe telefonul ei. Mama, tata și Theo sunt în altă mașină și vor ajunge înaintea noastră.

Doug pare fie la capătul răbdărilor, evident. Indira încearcă să păstreze atmosfera cordială. Numărul estival al revistei încă nu e finalizat. Contractul cu GVM încă nu e semnat. Ei doi nu și‑au primit banii. Iar după weekendul acesta, nici că‑i vor mai primi vreodată.

Un claxon. Încerc să mă concentrez la drum. Totul depinde de întâlnirea de diseară, cu persoana care își spune @PacientX online. Să aflu dacă e de bună‑credință. De‑abia apoi voi putea să‑mi confirm bănuiala că persoana pe care o cred eu MARATON este copilul biologic al lui Sally Turner. Apoi, voi provoca o adevărată senzație. Mult mai mare decât succesul revistei noastre. Va fi o știre de interes național. Ziare mari, tabloide, Newsnight, documentare, seriale. O să caut un avocat bun și o să‑i dau în judecată pe Doug și pe Indy. O să‑l fac de râs în public pe afemeiatul de tata. O să‑mi folosesc toată priceperea pentru a fonda o companie a mea. Și de această dată mă voi ocupa singură de acte.

Mă gândesc la scuza publicată de Bloom în articolul ei: Uneori trebuie faci rău ca faci bine. gândesc și la celelalte „metode“ și „ipoteze“ încercate pe pacienți cu probleme psihice. Am citit despre psihiatri care au provocat crize epileptice, au extras dinți și au îndepărtat chirurgical spline, coluri uterine și colonuri, și‑au infectat intenționat pacienții cu malarie, au creat come diabetice artificiale, au injectat ser cabalin pentru a induce meningite și, cel mai îngrozitor dintre toate, au secționat țesut cerebral în timpul unor operații asupra lobilor frontali — procedură cunoscută sub numele de lobotomie trans orbitală. Toate aceste experimente au fost efectuate de reputați specialiști, în încercarea de a găsi leac unor boli pe care nu le înțelegeau pe deplin. Cele mai rele trata‑ mente psihiatrice au fost încercate, de obicei, pe femei. Îmi amintesc acel rând mititel și aparent inofensiv de pe Wikipedia, de azi‑noapte. Mi‑o imaginez pe Sally Turner și ororile experimentului Medeea din secția Cranfield de la Broadmoor, în vara lui 1999. Și îmi pun tot felul de întrebări până mi se face rău din nou.

Ferma se află la capătul unor drumuri înguste și întortocheate din Cotswold. Tarmacul devine din ce în ce mai denivelat, până se transformă într‑un drum neasfaltat, care face ca mașinuța noastră închiriată se opintească să treacă peste tot soiul de băltoace și șleauri noroioase.

Într‑un sfârșit, ajungem la destinație. Zăresc un indicator și spatele plin de noroi al mașinii familiei noastre. Tata și Theo descarcă portbagajul. Cerul e vânăt ca o prună, cu puțin cenușiu. Imediat ce parcăm, începe ploaia.

Noroiul ne ajunge până la glezne. Pantofii sport ai lui Doug sunt înghițiți de clisa maronie. Curtea din jur e imensă. Suntem conduși la cabanele noastre de către Owen Lane, un îngrijitor bărbos și macho, cu pieptul bombat și accent scoțian. Indie și Doug sunt în Cabana Roșie. Eu primesc una mai mică, doar pentru mine: Cabana Albastră. Pe perete se află o hartă a locului. Mă familiarizez puțin cu geografia locală: Pădurea, Cabanele, Ruinele. Mă bucur că am ieșit din Londra. Pentru prima dată după multe luni, mă simt liberă. Îmi scot telefonul și îi transmit coordonatele mele lui @PacientX.

După Pădure. După miezul nopții. Atunci ne putem întâlni.            Doar atunci.

Ploaia susură la fereastră. Cabana Albastră trepidează de atâta apă. De undeva se aude un clopot. Ieșim în căutarea mesei promise. Ruinele oferă o priveliște extraordinară, par rămășițele unui castel cândva măreț, lăsat de izbeliște de secole și încărcat încă de secrete și de aur. Ne așezăm pe două banchete lungi din lemn, adăpostite sub o copertină improvizată. Bem dintr‑un fel de căni bondoace, din lemn. Doug pare plictisit. Indirei îi displace profund lipsa de confort. Tata îmi pare mai jalnic ca oricând, o sumă de slăbiciuni. Și tot acest disconfort al lor mie îmi face mare plăcere.

Mâncarea, deosebit de rafinată, e servită pe farfurii și platouri de un lux disimulat. Mama nu mai e înalta personalitate ministerială stresată. S‑a întors la vechea versiune pe care o știu. Și tata e altul, la distanță de telefonul său. Pare și mai grandios, ca un Gandalf fără barbă și ochelari. Doug aspiră mâncarea. Indira ciugulește fără prea mare entuziasm dintr‑o farfurie cu carne de mistreț. Theo pe gât o cană cu bere. Îi urmez exemplul și simt o ușoară amețeală. Ploaia se mai potolește puțin. Își face apariția directoarea Fermei, Melanie Fox. E însoțită de Owen, îngrijitorul, un intern și o femeie spre 40 de ani, cu talie de viespe, care ne este prezentată drept Lola, consultantul pentru sănătate și siguranță. Lola ne recită regulile de bază. Se distribuie brățări. Cele negre sunt pentru Vânători. Cele albe, pentru Supraviețuitori. Suntem împărțiți în două grupuri de câte trei: tata, mama și Theo de o parte, eu, Indira și Douglas, de alta. Noi suntem Vânătorii. Ceilalți sunt Supraviețuitorii. Suntem instruiți să ne întâlnim la intrarea în Pădure, la ora 16:00. Până atunci, ne întoarcem la cabanele noastre ne pregătim.

Îi privesc pe Indy și Doug dispărând în Cabana Roșie. Pe tata și pe mama despărțindu‑se, două insule separate acum. Eu mă îndrept către Cabana Albastră, udă leoarcă. Ajunsă înăuntru, mă așez și mă uit la ceas: 23 de minute până la startul chinului din Pădure. Mă gândesc la restul. La preluarea companiei, la apartament, la revistă, la schimbul de priviri dintre Indira și Douglas, la trădare, la aventura tatălui meu. Pare meschin, și poate chiar așa este. Dar s‑au purtat războaie pentru chestiuni încă și mai puțin lipsite de importanță.

Încerc să îmi imaginez efectele. Douglas și Indira îngropați în facturi după ce revista nu mai apare și compania este lichidată. Toată aroganța aia de pe fețele lor ștearsă complet după ce vor afla. Umilința tatei după ce îi va fi dezvăluit caracterul real un tată atât de îmbrobodit de farmecele unei tinerele, încât o ajută pe aceasta să îi escrocheze propria fiică. Niciunul nu se așteaptă la ce va urma.

Nu vor supraviețui după asta. voi răzbuna pe toți. Anna, visătoarea prostuță. Vârcolacul. Somnambula.           

Fräulein Anna O. Gata cu episoadele, gata cu scaunele proptite în uși încuiate de dormitoare.

Un an nou care se prevede ciudat de diferit de cel dinaintea lui.

 Somnul nu trebuie să fie o slăbiciune: este o superputere. 

Carpe diem.