ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Lee Child. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lee Child. Afișați toate postările

luni, 9 septembrie 2024

Recenziile lui Gică 192 - Secretul de Lee & Andrew Child (CRIME CLUB)


Titlu: Secretul 

Serie: Jack Reacher (#28)  

Autor: Lee & Andrew Child

Editura: TREI

Titlu original: The Secret (2023)

Traducere de Constantin Dumitru Palcus

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 4,09 (din 45.830 note)

 

Șapte nume, un proiect ultrasecret desfășurat în India în 1969, două surori care caută să se răzbune și un fost maior, retrogradat la gradul de căpitan, trimis să descopere cine (și de ce) se află în spatele șirului de morți bizare. Primul a murit de cancer, al doilea s-a electrocutat în timp ce făcea baie, al treilea a căzut de la fereastra salonului de spital, accident după accident, cei șapte oameni de știință pensionați sunt tăiați de pe listă. Deși sunt puși în mișcare agenți speciali, trimiși să supravegheze locuințele următoarelor victime chiar de către Secretarul Apărării al SUA, ucigașele reușesc să se infiltreze prin diverse șiretlicuri, confirmând cu fiecare crimă faptul că nu sunt niște amatoare. Dreptatea și-o fac cu mâna lor, însă degeaba devastezi stupul dacă nu reușești să ajungi la regină, fiindcă există și un al optulea nume, acela pe care niciunul dintre muribunzi nu are curajul să-l rostească.

Jack Reacher, anchetator în cadrul Poliției Militare, este trimis la Rock Island Arsenal, din Illinois, ca să verifice o ladă cu arme M16 contrafăcute. Se pare că cineva a înlocuit puștile funcționale (de categorie verde) cu cele ce trebuiau scoase din uz (de categorie roșie). Deja miroase a trafic de arme, operațiune de care s-ar fi putut ocupa doar un superior al bazei. Odată misiunea încheiată, Reacher este solicitat în comisia Departamentului Apărării care anchetează cazul foștilor savanți uciși. Dar, pentru a ajunge la un rezultat, echipa trebuie mai întâi să descopere ce s-a întâmplat în India, în 1969, și cine a făcut parte din proiectul în care și-au pierdut viața șapte oameni nevinovați. Alături de alți doi proscriși, Kent Neilsen, de la Agenția Centrală de Informații, și Amber Smith, de la FBI, Reacher începe o investigație de amploare, care, firește, se va lăsa cu bălți de sânge și creieri pe pereți.

Lee Child, împreună cu fratele său, Andrew Child, scriitor cunoscut sub pseudonimul Andrew Grant, îl reintroduc în scenă pe faimosul Jack Reacher, eroul fără egal al Americii. Omul nostru nu mai rătăcește prin State ca un nomad, având la el doar o periuță de dinți și înnoptând prin tot felul de moteluri dubioase, urmărind fugari sau intrând fără voia lui (sau nu) în belele. Acum, Jack s-a întors în Poliția Militară, dornic de noi experiențe, punându-i la zid sau luându-i în cătare pe cei care i se împotrivesc. Nemilos, adesea, pus pe harță, răzvrătit, încrezător în forțele proprii, dar neoferindu-le prea mult credit superiorilor săi, Reacher se ridică din nou la nivelul așteptărilor, încă într-o formă de invidiat și capabil să ofere un final exploziv și celui de-al 28-lea volum al seriei. Și, conform Goodreads, povestea nu se termină nicidecum aici...

Ok, să revenim... Secretul... Și care o fi secretul? Al optulea individ care a luat parte la proiect? Sau o fi altceva la mijloc? Până la urmă SUA și Rusia s-au aflat mereu în conflict, întrecându-se în fabricarea de armament militar și biologic. Cheia prezentului se găsește întotdeauna în trecut. Și de ce s-ar răzbuna cineva tocmai acum? Asta urmează să aflăm, în timp ce urmărim perspectiva celor două ucigașe. Dacă oamenii de știință sunt cu adevărat vinovați, oare merită ce li se întâmplă în prezent? Răzbunare sau dreptate... Prin urmare, „Secretul” e construit ca un roman-capcană, fiindcă nu știi de ce parte să te situezi. Oricum ai privi lucrurile, nu poți să sari peste reglarea de conturi. Reacher e călăuza care-ți aruncă un fir roșu, și dacă te ții de el, probabil că vei ieși cu etica intactă din problemă. Însă n-ai cum să te ascunzi, fiindcă propria judecată te va găsi și în cele mai întunecoase cotloane.

Suspans din plin, crimă după crimă, una mai originală ca alta, comise de două justițiare-asasine. Scene care-ți cresc pulsul, croșee, lame și pistoale scoase din toc, confruntări directe sau pe furiș – un amalgam de violență ce se preschimbă într-un rodeo în care omul îl înșală și răpune pe om. Și deasupra tuturor, peste muntele de trupuri sfârtecate, stă Jack Reacher, care știe că violența poate fi oprită doar prin violență. Orice moarte cere la rândul ei un sacrificiu, și astfel măcelul se întinde la nesfârșit, ca un blestem, ca un râu de sânge ce se varsă în lumea supliciilor veșnice. Sau poate că, până la urmă, e vorba doar despre divertisment...


Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de Lee & Andrew Child:

Analogii, Antologii

Literatura pe tocuri

Falled

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Fata Cu Cartea

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi