Recenziile Mădălinei 73 - Vânătorul fără inimă de Kristen Ciccarelli

Titlu: Vânătorul fără inimă 

Serie: Molia Stacojie (#1)

Autor: Kristen Ciccarelli

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Heartless Hunter (2024)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,21 (din 117.007 note)

 

În atenția fanilor seriei Șarpe și porumbel, de Shelby Mahurin!

 

            Poate fi o adevărată corvoadă să participi cu zâmbetul pe buze la toate balurile din ținut; să organizezi petreceri grandioase, pe potriva numelui și averii tale; să menții în permanență o aură de superficialitate, în așa fel încât niciunul dintre pretendenții care îți trec pragul să nu-și dea seama cine ești cu adevărat; să te prefaci că ești o femeie naivă, interesată doar de rochii somptuoase, bijuterii scumpe, mâncăruri alese și plimbări sub clar de lună, când, de fapt, lupți în secret pentru libertatea surorilor tale de sânge, riscându-ți viața și împotrivindu-te regimului violent, ai cărui adepți curmă vieți în stânga și-n dreapta. E dificil să fii tu însăți când asta te-ar putea trimite pe eșafod. Oricât de mult te-ai strădui, ești ceea ce ești... o paria, o abominație blestemată. Pentru ei ești doar un monstru cu sânge negru, nicidecum o ființă umană, prin urmare, trebuie să fii vânată, transformată într-o distracție morbidă pentru vânătorii fără inimă, al căror țel este să te distrugă. Nu ai dreptul să ceri milă sau îndurare. Nu ai dreptul să exiști. Și din acest motiv, oricât de mult ți-ai dori să pășești în lumină, trebuie să rămâi la adăpostul umbrelor, pentru că tu ești unica lor speranță.

Nu cu mult timp în urmă, pe vremea când Reginele Vrăjitoare conduceau cu mână de fier ținutul, suratele lor cu sânge negru erau libere să-și etaleze cicatricile șerpuitoare ce le împodobeau trupurile cu modele complicate și elegante, un semn al puterii și onoarei vrăjitorești. Pe atunci făceau parte din nobilime, locuiau în case splendide și puteau umbla nestingherite prin oraș chiar și la lumina zilei, fără teama că oamenii obișnuiți se vor răscula împotriva lor. Însă abuzul de putere, crimele și teroarea sădită în inimile tuturor le-au adus sfârșitul. Republicanii, în frunte cu Nicolas Creed, Marele Comandant al Revoluției, le-au ucis pe regine și au pornit o vendetă împotriva vrăjitoarelor. Vânătorii au scotocit în lung și-n lat, nelăsând nicio locuință necercetată, în căutarea femeilor cu sângele spurcat, trimițând la moarte zeci, dacă nu sute, de vrăjitoare. Însă cineva le zădărnicește misiunea, salvându-le pe condamnate și uneltind împotriva regimului.

Molia Stacojie sau, pe numele ei adevărat, Rune Winters, nu contenește să le pună bețe în roate vânătorilor. Imposibil de capturat, ea devine o legendă vie și o obsesie înnebunitoare pentru gardienii însărcinați cu prinderea vrăjitoarelor. Dacă noaptea hoinărește prin pădure sau se târăște prin canale împuțite, pline de șobolani și gândaci, pentru a-și scoate suratele în siguranță din oraș, ziua se preface că e o susținătoare înflăcărată a intereselor republicii, o femeie prostuță, pasionată de bârfe și rochii de bal. Însă încrederea pe care a primit-o a costat-o extrem de scump. Rune a fost nevoită să-și trădeze bunica, o vrăjitoare puternică, pe care a predat-o Gardienilor Sângelui, doar ca să-și consolideze poziția în societate și să facă rost de o acoperire credibilă pentru a-și putea desfășura în continuare activitățile ilegale, scăpând de supravegherea extrem de atentă a Vânătorilor. Imaginea bunicii sale pe eșafod, cu capul în jos și cu gâtul tăiat, o bântuie, singura ei alinare fiind sufletele nevinovate pe care izbutește să le scape de cuțitul călăului. Dar eroina noastră are un secret cumplit... Sângele ei e la fel de negru ca al bunicii sale, dar trupul ei nu are nicio cicatrice. Chiar dacă e tânără, Rune s-a maturizat rapid și s-a dovedit mult mai înțeleaptă și vicleană, refuzând să-și cresteze pielea pentru a face rost de sângele de care are nevoie pentru vrăji. Totuși, Molia Stacojie a făcut o greșeală colosală ce ar putea-o deconspira – folosirea corăbiilor familiei sale pentru a le trimite pe vrăjitoare pe Continent nu a fost o mișcare isteață, iar acum vânătorii îi dau târcoale mai ceva ca vulturii unui cadavru. Iar aici intră în scenă Gideon Sharpe, unul dintre cei mai pricepuți și înverșunați gardieni, un bărbat atrăgător, cu talente ascunse și cu mâinile mânjite de sângele mult prea multor vrăjitoare. Misiunea sa este să afle dacă Rune e sau nu fenomenala Molie Stacojie, iar pentru asta e nevoit s-o curteze ca să ajungă cât mai repede în patul ei și să-i descopere cicatricile ce ar condamna-o la moarte.

Kristen Ciccarelli scrie o poveste încâlcită, tumultoasă și înșelătoare, un Romantasy scăldat în sânge, secrete și minciuni, cu personaje carismatice, întunecate și violente, plin de răsturnări de situație și un final deschis ce seamănă mai mult cu un nou început, în ciuda faptului că scenariul este unul clișeic. Cele două perspective, pe de-o parte, Rune, pe de alta, Gideon, două personalități aflate la poli opuși, se completează perfect, zugrăvind un tablou viu, cinematografic. Pe tot parcursul lecturii am avut un Déjà Vu, fiindcă intriga acestui roman seamănă destul de bine cu „Șarpe și Porumbel” – o vrăjitoare care și-a ținut puterile ascunse ca să nu fie ucisă ajunge să se îndrăgostească de cel care o vânează –, însă miza religioasă lipsește cu desăvârșire. Aici, vrăjitoarele nu sunt vânate din cauză că sunt considerate fiice ale diavolului și uzurpatoare ale Bisericii, așa ca Louise le Blanc, ci sunt mai degrabă pedepsite pentru atrocitățile comise împotriva omenirii, premisele fiind unele politice. În schimb, relația dintre Gideon și Rune pare să fie sortită eșecului, cel puțin în acest volum, pentru că ceva îmi spune că dragostea va învinge diferențele de statut, iar culoarea sângelui va deveni istorie.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 71 - Powerless. Jocul de Lauren Roberts

Titlu: Powerless. Jocul 

Serie: Trilogia Powerless (#1)

Autor: Lauren Roberts

Editura: LITERA

Titlu original: Powerless (2023)

Traducere de Irina Stoica

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 560

Media pe Goodreads: 4,22 (din 387.896 note)

 

               În majoritatea romanelor YA Fantasy în care există două tabere – una minoritară, formată din indivizi cu puteri supranaturale, și alta majoritară, alcătuită din oameni obișnuiți, a căror forță stă în tăișul sabiei – intriga se construiește pe baza rivalității crâncene dintre acestea, adesea culminând cu masacre și râuri de sânge ce pătează mâinile tuturor. În tot atâtea cazuri, personajele cu puteri joacă rolul vânatului, elementului întunecat, pervertitor și murdar, fiind o anomalie, un pericol iminent ce trebuie eliminat cu orice preț pentru a nu distruge echilibrul lumii respective, în timp ce oamenii își asumă rolul justițiarilor, al vânătorilor, fiind elementul pur și mijlocul prin care orice amenințare la adresa conducerii și ordinii este înlăturată. Cu alte cuvinte, oricine este atins de magie e blestemat și trebuie scos în afara societății, pedepsit, închis sau, de ce nu, chiar ucis din fașă, înainte să poată face rău. Ăsta e un scenariu clasic, cu care sunt sigură că sunteți familiarizați. Însă ce se întâmplă atunci când inversezi rolurile, iar prădătorul devine pradă? Răspunsul: obții o poveste al naibii de bună, plină de acțiune, încercări mortale, bătălii sângeroase, alianțe letale și capcane din care doar iscusința te mai poate scoate. Fără s-o mai lungim, obții un roman ca „Powerless. Jocul”.

            Cu mult timp în urmă, Regatul Ilya a fost luat cu asalt de o molimă cumplită ce a făcut o mulțime de victime. Însă ceea ce pentru unii s-a dovedit a fi un blestem fatal, pentru alții a fost o binecuvântare neașteptată. Cei suficient de rezistenți au fost înzestrați cu puteri care mai de care mai fantastice, ajungând să facă parte din elite. Cu toate astea, nu toți cei care au supraviețuit molimei au avut norocul să capete abilități speciale... Unii au rămas Obișnuiți, ceea ce le-a semnat condamnarea la moarte. Prin decret regal, Obișnuiții sunt vânați ca șobolanii, fiind exilați în Pârjol, deșertul care adună munți de cadavre printre dunele sale de nisip, sau uciși fără pic de milă, în ciuda faptului că nu pot riposta, nu au nicio putere ca să se răscoale, fiind nevoiți să se ascundă zi și noapte, abia reușind să-și ducă traiul.

            Într-o astfel de lume trăiește Paedyn Gray, o tânără Obișnuită, crescută în mahalale, care și-a petrecut întreaga viață perfecționând o putere pe care nu o are. Dacă ea știe cine este cu adevărat – adică o hoață pricepută, care se strecoară în casele bogătașilor, furând orice obiect valoros ce i-ar putea asigura următoarea masă și materiale scumpe pentru prietena ei, Adena, a cărei pasiune este croitoria – ceilalți o privesc ca pe o înzestrată, a cărei putere, deși neînsemnată, îi asigură un loc în cadrul întrecerilor organizate de rege pentru alegerea următorului Executant. Paedyn se preface că este o clarvăzătoare iscusită, când, de fapt, are doar un spirit de observație bine antrenat, iar asta, laolaltă cu forța fizică și istețimea ei, o vor ajuta să înfrunte toate pericolele gândite de rege pentru a le testa participanților puterea. Mai dârză și mai fioroasă decât Kai, al doilea fiu al regelui și cel care este predestinat să devină Executant, Paedyn e luată prin surprindere de un sentiment pe care nu se aștepta să-l găsească între zidurile palatului celui care i-a ucis familia – dragostea. În timp ce creierul o îndeamnă să lupte în continuare, până la ultima suflare, și să devină o voce pentru cei asupriți, cerând dreptate, inima o înghiontește să se lase în voia senzațiilor stârnite de cei doi bărbați superbi care se întrec indirect s-o cucerească. Cine va câștiga? Kai, soldatul chipeș, întunecat și violent, care o face să se cutremure din creștet până-n tălpi, cu mâinile atât de murdare de sângele nevinovaților, încât niciun râu nu i le mai poate spăla, sau Kitt, viitorul rege, o prezență solară, blândă și bună, al cărui unic defect e că într-o zi va ocupa locul criminalului său tată? Ori se va împotrivi sentimentelor ei și va lupta pentru ceea ce contează cu adevărat, salvarea celor neînzestrați?

            Lauren Roberts scrie un Romantasy despre curaj, furie, dragoste și ură, alegeri potrivite, secrete și minciuni, dar mai ales despre nedreptate și crime odioase. Nu pot spune că romanul ei este unul original – am descoperit foarte multe asemănări cu cartea Rebeccăi Yarros, „A Patra Aripă”, dar fără dragoni –, însă, cu siguranță, este unul intens și captivant. Paedyn Gray seamănă destul de bine cu Violet Sorengail, ba chiar rostesc aceleași replici, cu excepția faptului că Paedyn este de la bun început o forță a naturii, un personaj dur, chiar de temut, care nu evoluează decât emoțional pe parcurs, știind cum să exploateze slăbiciunile tuturor, în așa fel încât să obțină avantajele pe care puterea ei iluzorie nu i le poate oferi.

 Ah, dar nu am vorbit aproape deloc despre personajele masculine... o greșeală pe care intenționez s-o îndrept chiar acum. Kai este unul dintre cei mai periculoși oameni din Ilya, rolul său fiind acela de a asculta orbește poruncile tatălui său, regele, și de a acționa ca o armă împotriva Obișnuiților și a elitelor care au avut îndrăzneala să ascundă un neînzestrat. Lumea sa e zdruncinată din temelie atunci când Paedyn ajunge la palat, făcând tot posibilul să petreacă tot mai mult timp în preajma ei. Însă atenția fetei se îndreaptă și spre Kitt, fratele lui, al cărui chip angelic și purtare nobilă îi cuceresc pe toți. Kitt are toate calitățile unui rege bun, care ar putea schimba o dată pentru totdeauna legea împotriva Obișnuiților, dar atunci când ai fost crescut cu ură în suflet și furie împotriva celor diferiți, schimbarea nu e deloc ușoară. Cu alte cuvinte, toate personajele sunt angrenate într-un război al orgoliilor, fiecare urmându-și calea de la care nu se va abate până ce nu va ajunge în vârf.

Nu știu ce aș mai putea să vă spun, decât că vă încurajez să citiți „Powerless. Jocul”. O să găsiți mult mai multe personaje interesante, chiar dacă niciunul nu scapă de tușele arhetipale și clișeice; o să fiți martorii unor evenimente cumplite, ce scot la iveală și mai multe secrete, dar cel mai important, veți lua parte la o aventură plină de suspans, ce mustește de resentimente, urmând să aflați că uneori rolurile se inversează, iar cei cu puteri se transformă în călăi pentru cei lipsiți de apărare.

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 60 - Încercările Reginei Soarelui de Nisha J. Tuli

Titlu: Încercările Reginei Soarelui 

Serie: Artefactele Ouranosului (#1)

Autor: Nisha J. Tuli

Editura: LITERA

Titlu original: Trial of the Sun Queen (2022)

Traducere de Oana Barbu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,90 (din 30.247 note)

 

            Doisprezece ani în închisoare te pot transforma într-un monstru. Adesea, e nevoie să adopți legile junglei pentru a supraviețui, iar asta presupune să lupți cu ghearele și cu dinții pentru orice îți dorești, oricât de neînsemnat ar fi acel lucru. Dar ce ți-ai putea dori, în afară de libertate, când afli cum arată cerul doar atunci când ești aruncată în Groapă, cea mai cumplită formă de tortură existentă la Nostraza. Bătăile, agresiunile gardienilor și caznele suplimentare sunt un paradis, spre deosebire de trei zile petrecute în Groapă, fără hrană, fără apă, fără posibilitatea de a te proteja de frig și ploaie, la mila bestiilor ce pândesc din umbrele pădurii. Nu le pasă că ești doar piele și os; nu le pasă că ești murdară și acoperită cu cicatrici. Tot ce-și doresc e să se joace cu mintea ta cuprinsă de delir și să te devoreze dintr-o singură înghițitură. Ești o pradă ușoară, nu te poți apăra. Voința nu e suficientă să reziști când toți vor să scape de tine, pentru că aduci numai belele. Însă pe cât de simplu e să mori în spatele zidurilor  fortificate ale închisorii, pe atât de imposibil este să ți se ofere o cale de scăpare. Și dacă, prin absurd, chiar ți se oferă o șansă să-ți schimbi destinul, e aievea? Sau doar o iluzie amăgitoare?

            Nisha J. Tuli ne deschide poarta către un univers captivant, monstruos și violent, construit pe baza antitezei dintre zi și noapte, lumină și întuneric, bine și rău, transgresat de personaje care mai de care, dar necizelate, ce poartă încă urmele cernelii cu care au fost scrise, nereușind să scape de exagerările trăsăturilor de caracter și de clișeele fanteziei. Sunt tentată să afirm că „Încercările Reginei Soarelui” nu este un Romantasy getbeget, pentru că, în pofida faptului că relațiile de dragoste ocupă un spațiu semnificativ în carte, în prim plan se află acțiunea fantasy, care, cu toate că am mai citit romane de genul, mi-a plăcut foarte mult. În anumite privințe, autoarea reușește să spargă tiparele, în primul rând prin faptul că protagonista sa nu este, de la început, până la sfârșit, o eroină tipică. Singurele ei calități sunt cele sufletești, din punct de vedere fizic – și nu mă refer la frumusețea ei – putând fi cu brio un personaj secundar. Dar tocmai simplitatea ei o face deosebită, și tot ce pot spune e că am adorat-o, așa cum cred că veți face și voi.

La doar doisprezece ani, Lor a fost aruncată în închisoare din porunca Regelui Aurorei, alături de sora și fratele ei, pentru simpla vină că există. Din păcate, nu i-a fost deloc ușor. Fiind în permanență conștientă de tot ce a pierdut; nevoită să se vândă pentru un săpun, o frântură de umanitate într-un infern infinit; mereu gata să se ia la harță cu ceilalți deținuți și cu gardienii, făcând tot ce-i stă în puteri să demonstreze că locul ei nu e acolo. Însă o astfel de altercație îi aduce o pedeapsă de două săptămâni în Groapă, care este pur și simplu o groapă în mijlocul pădurii, din care deținuții nu pot evada, și chiar dacă ar reuși, n-ar apuca să facă nici măcar doi pași până să fie înfulecați de creaturile hidoase ce-i pândesc. Speriată că nu-și va mai vedea niciodată frații, Lor își găsește alinarea în superba Auroră Boreală ce colorează cerul întunecat în fiecare noapte. Dar Aurora nu îi ține de foame sau de cald. Însă ceva plutește în aer, ceva periculos amestecat cu un licăr de speranță. Aproape la un pas de moarte, Lor aude zgomotele unei răzmerițe în interiorul zidurilor Nostrazei, dar nu apucă să afle despre ce e vorba, pentru că este răpită, aproape în chip minunat, de un bărbat cu aripi albe. La scurt timp, eroina noastră se trezește într-o cameră bogat ornamentată din Aphelion. Ajunge în palatul lui Atlas, Regele Soarelui, în calitate de cea de-a zecea ofrandă, urmând să lupte împotriva a nouă tinere de viță nobilă, exagerat de frumoase și elegante, pentru a obține titlul de Regină a Soarelui. Încercările la care trebuie să ia parte măsoară curajul, înțelepciunea și abilitățile viitoarei Regine de a-și conduce poporul, însă Lor nu înțelege de ce a fost aleasă, întrebându-se obsesiv dacă secretul ei a fost descoperit.

Povestea ei este completată de cea a lui Nadir, Prințul Aurorei, care caută să-și detroneze tatăl. Aflând că un deținut a evadat din Nostraza, Nadir începe să cerceteze, dorind să afle cine i-a putut stârni atât de tare interesul Regelui. Antiteza dintre Nadir, care are toate însușirile răufăcătorului – e năucitor de frumos și puternic, inteligent, perseverent și periculos – și Atlas, care, firește, posedă toate trăsăturile eroului – e irezistibil, bun ca pâinea caldă, dornic să încalce regulile pentru aleasa inimii sale. Dar acolo unde e lumină din belșug, umbrele sunt mai întunecate ca oriunde altundeva. Iar Lor trebuie să-și folosească tot curajul ca să scruteze bezna și să ajungă la adevărata flacără.

Plină de provocări incitante, răsturnări de situație neașteptate și un final exploziv, „Încercările Reginei Soarelui” reprezintă una dintre cărțile de colecție pe care trebuie să le ai în bibliotecă. Nu doar că pare ruptă din soare cu paginile galbene, dar e și o lectură relaxantă, ce te va ține cu sufletul la gură până la ultimul capitol. Însă universul pe care Nisha J. Tuli abia îl schițează în acest prim volum al seriei continuă și ne promite mult mai multe aventuri fantastice, iar eu abia aștept...

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 59 - Mireasa de Ali Hazelwood

Titlu: Mireasa 

Autor: Ali Hazelwood 

Editura: LITERA

Titlu original: Bride (2024)

Traducere de Simona Săsărman

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,12 (din 162.693 note)

 

            Cum ar fi ca lumea să fie stăpânită de trei facțiuni puternice, care se urăsc de moarte? Cum ar fi să trăiești zilnic cu frica în sân că în orice clipă poate izbucni un război cumplit între oameni, vârcolaci și vampiri? Ar fi sfârșitul. Râuri de sânge roșu, verde și violet s-ar revărsa pe străzi, cadavre pe jumătate transformate în lupi ar zace pe caldarâm, trupurile chircite ale vampirilor s-ar topi sub razele ucigătoare ale soarelui, iar victimele umane s-ar descompune în tihnă. O astfel de imagine e de-a dreptul grotescă. Toți știu ce presupune o bătălie de așa amploare; toți sunt conștienți de pierderile pe care le vor suferi, însă conducătorii sunt pregătiți să-și apere teritoriul cu orice preț. Dar, înainte să se ajungă la rezolvarea neînțelegerilor pe cale violentă, s-a încercat soluționarea disensiunilor politice pe cale amiabilă. Asta presupune ca fiecare facțiune să trimită o ofrandă de pace către celelalte. Și nu vă imaginați că-și trimit aur, nestemate, bani sau cine știe ce obiecte extrem de valoroase. Nici poveste... Fiecare trimite câte un membru de seamă al facțiunii, fiica unui consilier vampir, perechea unui vârcolac, pricepeți voi, o persoană importantă de dragul căreia nimeni n-ar porni un război. Târgul ăsta durează de secole, iar până acum a funcționat destul de bine, exceptând micile altercații, ura și resentimentele ce nu pot fi înăbușite sub nicio formă. Dar noua generație, ale cărei idei sunt mult mai pașnice și tolerante, ar putea schimba definitiv destinul tuturor, firește, dacă reușesc să-i înduplece pe bătrânii care țin frâiele cu mâini de fier.

            Misery Lark este vampir, dar și-a petrecut aproape toată viața în lumea oamenilor, pilindu-și colții amenințători și purtând lentile de contact căprui, ca nimeni să nu descopere ce este cu adevărat. A stat atât de mult timp printre oameni, încât le-a învățat obiceiurile, pe unele chiar le-a adoptat, ajungând să fie detestată de propriul neam. Și-a găsit un loc de muncă, a devenit un geniu al computerelor, dar, cel mai important, s-a împrietenit cu Serena, o fată orfană, alături de care a crescut, împărțind totul, de la clipele fericite, la momentele triste, chiar și același pat. Afecțiunea ce le leagă a depășit de mult granițele prieteniei, Misery și Serena fiind ca două surori, nedespărțite oricât s-ar ciondăni. Și nu cred că mai e nevoie să precizez că Serena știe ce este prietena ei. Însă Serena a dispărut din apartamentul pe care cele două fete îl împart, lăsând în urmă doar o pisică pufoasă și cam urâcioasă. Niciun alt indiciu, nicio scrisoare, niciun bilet. Iar acum, protagonista noastră e dispusă să facă orice îi stă în putință ca să-și găsească prietena, chiar dacă asta înseamnă să-și riște propria viață.

            Colac peste pupăză, o altă veste îi dă lumea peste cap lui Misery. Tatăl ei, cel mai puternic consilier vampir din regiune, o cheamă acasă ca s-o ofere de soție noului Alfa al vârcolacilor. Căsătoria ei cu Lowe Moreland este doar de conveniență, o alianță politică între vampiri și vârcolaci, menită să țină doar un an. Pacea e esențială între cele două facțiuni, în ecuația asta oamenii fiind doar de umplutură, fiecare încercând să-i atragă de partea lui. Pe Misery o așteaptă zile grele în ținutul lupilor, fiind nevoită să înfrunte ostilitatea celor din haită și câteva încercări de asasinat, cu alte cuvinte, chestii obișnuite pentru un vampir aflat pe teritoriul inamic. Dar trebuie neapărat să-i câștige încrederea lui Lowe, ca să-și ducă la bun sfârșit misiunea.

            Ali Hazelwood e celebră pentru romanele sale de dragoste, picante și incitante, însă eu am descoperit-o de curând. „Mireasa” e al doilea roman pe care îl citesc de la ea și, sinceră să fiu, am rămas plăcut surprinsă. Trecând peste scenele fierbinți, care nu sunt puține, povestea este bine construită, cu o intrigă mult mai complicată decât ar părea la prima vedere, plină de suspans și întorsături neașteptate, iar personajele sunt atent conturate și de-a dreptul savuroase. Cred că cel mai mult am apreciat onestitatea dintre personaje – e primul Romantasy citit, în care protagoniștii nu au secrete unul față de celălalt, nu se mint inutil – nu au genul de relație în care ea pleacă fiindcă a aflat un adevăr de mult îngropat, iar el vine după ea pentru că își dă seama că a greșit și nu poate trăi fără ea –, încercând să colaboreze chiar dacă sunt dușmani. Firește, clișeul enemies-to-lovers e prezent, dar e transpus atât de bine în narațiune, încât am reușit să ignor tiparele perpetuate la nesfârșit în romanele de dragoste. Misery e o eroină ca la carte, de care m-am atașat încă de la primele pagini. E determinată, rece ca gheața, nemiloasă dacă e cazul, inteligentă, letal de frumoasă și, paradoxal, iubitoare, atentă la nevoile unei fetițe de șase ani care i-a intrat pe sub piele, în ciuda împotrivirilor sale, și gata oricând să-și pună viața în joc pentru cei dragi. Chipul ei nu prea se potrivește cu ura ce mocnește între facțiuni, alături de Lowe și fratele ei geamăn reprezentând schimbarea de care are nevoie întreaga lume.

            Vă las pe voi să decideți dacă merită. Eu zic că da, chiar dacă, inițial, am cumpărat cartea doar pentru marginile colorate. E o lectură ușoară, captivantă; un romantasy cu nuanțe de Urban Fantasy ce vă va introduce într-un univers cu un echilibru precar, în care, mai mult decât o luptă pe viață și pe moarte între specii diferite, dar care reușesc cumva să conviețuiască, se poartă un război al orgoliilor, trădarea și lipsa de încredere în propria familie fiind la ordinea zilei. Și ceva îmi spune că povestea nu se încheie aici...

COMANDĂ CARTEA