Recenziile Mădălinei 83 - 84000 de Claire North

Titlu: 84000 

Autor: Claire North

Editura: PALADIN

Titlu original: 84K (2018)

Traducere de Liviu Szoke 

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 488

Media pe Goodreads: 3,24 (din 5.302 note)

 

            Fiecare companie este un microunivers în sine, atent construit, clar delimitat și bine ierarhizat, condus după o serie de regulamente interne diferite, întocmite însă în conformitate cu legile, normele și valorile macrouniversului în care ia naștere, adică statul. Indiferent de natura lor, companiile devin elemente constitutive ale sistemelor sociale, fiind niște rotițe importante în mecanismul complicat al economiei de piață, al cărei scop suprem este obținerea unui profit cât mai mare. Cu toate acestea, puterea lor este limitată, fiind subordonate statului. Dar cum ar arăta o lume în care rolurile s-ar inversa? Cum ar arăta o lume în care conducătorul e la fel de important ca un ghemotoc de hârtie aruncat sub birou; în care criminalii, hoții și nelegiuiții se plimbă nestingheriți pe stradă, absolviți de orice acuzație doar pentru că au avut banii necesari ca să-și răscumpere faptele odioase; în care cetățenii ce nu aduc niciun beneficiu statului, consumă prea mult și nu produc profit sunt adunați și exilați la periferie, forțați să supraviețuiască și să muncească în ceva ce seamănă izbitor de mult cu lagărele de concentrare, urmând ca dintr-o clipă în alta să fie eliminați; în care companiile dirijează cu mână de fier viața oamenilor, îi manevrează ca pe niște marionete frânte, învățându-i să nu privească dincolo de iluzia grosolană și ostentativă a libertății, pe care o consideră cu nonșalanță realitate?

            Ei bine, Claire North se folosește de toate resursele ficționale pentru a ne aduce înaintea ochilor o astfel de imagine, creând o distopie socio-politică complexă, labirintică și criptică, a cărei descifrare se realizează prin urmărirea evenimentelor minore și a detaliilor care, la prima vedere, par născute din prea mult exces de zel – un balast literar ce sporește aura ambiguă a romanului –, dar care, în cele din urmă, umplu spațiile goale lăsate de întâmplările fulgurante din prim plan. Universul sumbru pe care autoarea îl imaginează transformă Anglia într-un spațiu prin excelență matematic, elitist, alienat, zugrăvit doar în alb și negru, transgresat de indivizi goliți de orice identitate, ale căror destine nu mai au nicio însemnătate în interiorul unui regim fals capitalist, în spatele căruia se ascunde o doctrină fascistă, dură și restrictivă.

            Guvernul a căzut, devenind un simbol, o simplă amintire a unor vremuri mai bune ce nu se vor mai întoarce fără revoluție. Acum nu mai are nicio putere, fiind o păpușă șifonată ce dansează după cum îi cântă companiile și un instrument de manipulare foarte eficient în mâinile abile ale corporatiștilor ce au preluat controlul asupra Angliei, protejându-i doar pe cei privilegiați și pe cei bogați, restul fiind excluși din societate. Restructurarea țării s-a făcut din temelie, vechile forme de guvernare fiind înlocuite cu un sistem totalitar ce urmărește obținerea profitului din absolut orice împrejurare. Dacă ai comis o crimă, nu vei mai fi trimis la închisoare, ci ți se va percepe o amendă, pe care fie o plătești și îți vezi de viață mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, fie nu o plătești și ajungi la Tocător, un spațiu abject unde sunt adunați toți cei care nu produc nimic sau reprezintă o rușine pentru corporații. Există și cazuri în care, dacă ai îndrăznit să deranjezi compania cu vreo vorbă aruncată aiurea ori cu vreun gest neglijent, ești împușcat fără drept de apel.

În aceste condiții, este nevoie de un om de încredere care să stabilească obiectiv prețul fiecărei nelegiuiri. Și iată-l... El e Theo Miller, un bărbat simplu, care și-a îndeplinit funcția cu profesionalism, păstrându-și doar pentru sine părerile ce contravin cu sistemul, până când o tragedie îi schimbă definitiv cursul vieții. Prietena sa, Dani, a fost trimisă la Tocător, apoi împușcată fără pic de milă. Înainte să fie executată, Dani i-a transmis bărbatului un mesaj, rugându-l să o salveze pe fiica lor, Lucy, închisă într-un loc de maximă securitate, din care nu are nicio șansă să scape. Theo se lansează într-o investigație pe cont propriu pentru a descoperi de ce a fost ucisă Dani, fiecare indiciu ducându-l mai aproape de propriul său sfârșit. Bărbatul trebuie să afle toate informațiile de care are nevoie pentru a-și salva fiica, despre existența căreia nu știa nimic până acum, fără să intre în vizorul justiției, dar, involuntar, ajunge să se implice în niște mișcări mult mai ample ce au drept scop distrugerea companiilor și revitalizarea statului. Theo va fi nevoit să se strecoare printre inamici, să învețe în cine să aibă încredere și, cel mai important, să-și construiască o identitate solidă, pentru a se distinge de restul oamenilor reduși la niște simple recipiente din carne, golite și dezbrăcate de tot ceea ce le diferențiază unele de celelalte, dar și pentru a deveni schimbarea pe care cei excluși, cei aruncați ca măselele stricate, și-o doresc în taină, nefiind suficient de puternici s-o strige în gura mare.

            „84000” prezintă povestea unui sistem de guvernare atipic și ambivalent, personajele fiind modelate de fluxul evenimentelor, și nu invers. Romanul e structurat pe trei planuri, primul trecut – unde suntem martorii anchetei desfășurate de Theo; al doilea trecut, mult mai îndepărtat – amintirile din tinerețea lui Theo, și prezent – renașterea simbolică a bărbatului după ce este salvat de la moarte de Neila, alături de care navighează pe canale. Cele trei planuri se suprapun, se intersectează și se topesc unele în altele, astfel încât e dificil să-ți dai seama când și unde au loc întâmplările. Frazele întrerupte, imaginile fragmentate și încâlceala narativă mi-au dat impresia că am sărit de pe un zgârie-nori, și în cădere am observat frânturi din viețile de dincolo de ferestre, pe care, abia după ce am ajuns pe pământ solid, le-am pus cap la cap, formând un puzzle cu piese ce nu se potrivesc.

Una peste alta, „84000” a fost o lectură interesantă. Dacă m-ați fi întrebat acum un an dacă aș citi vreodată o astfel de distopie, v-aș fi spus: categoric nu!, însă romanul ăsta ambiguu, ce trebuie decodat, rezolvat aidoma unui Cub Rubik, m-a prins. N-aș merge până acolo încât să afirm că mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut, așa că o să-mi exercit dreptul de neutralitate. Chiar sunt curioasă cu ce ne va mai surprinde Claire North data viitoare... Ah, da, în caz că vă întrebați de ce „84000”, să zicem doar că atât poate valora o viață...

 

COMANDĂ CARTEA 

Recenziile lui Gică 200 - Noi rezolvăm crime de Richard Osman (CRIME CLUB)

Titlu: Noi rezolvăm crime 

Serie: Noi rezolvăm crime (#1)

Autor: Richard Osman

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: We Solve Murders (2024)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,19 (din 46.961 note)

 

            Numele meu e Francois Loubet. Sau poate că nu e... În fine, nu contează. Așa mă semnez. Sunt cel mai mare traficant de bani din lume, și n-au nicio șansă să mă prindă. E simplu... Trebuie să ai persoana potrivită, la locul potrivit, la momentul potrivit. Bineînțeles, și milioanele de dolari care urmează să părăsească țara. Curierii sunt ușor de găsit odată ce le livrezi minciuna pe care vor s-o audă. Vrei faimă? Sigur că da... E nevoie doar să ajungi cu valiza asta în New York. Ce se află înăuntru? Nu te privește, orice, vopseluri de păr, energizante sau lumânări parfumate. Important e ca produsele să ajungă repede și nedetectate la destinație. Am oamenii mei. Nu mișc un deget... De fapt, le mișc pe toate, pentru că trebuie să scriu mesajele. Eu trag sforile, și nimeni până acum nu s-a agățat de fire ca să ajungă la păpușar. Și, uneori, e nevoie să dai și alte ordine, nu toată lumea scapă cu viață din afacerile astea. Ai dreptate, ChatGPT, e vremea să le spunem povestea noastră.

            Amy Wheeler lucrează la Maximum Impact Solutions, cea mai mare agenție de pază personală din lume, de fapt, a doua cea mai mare după ce Henk van Veen a plecat și a luat jumătate din clienți cu el. Acum, Amy se află pe o mică insulă privată din Carolina de Sud, asigurând paza pentru Rosie D’Antonio (nivel Amber), faimoasa scriitoare de romane polițiste, care a reușit să calce pe bătături un oligarh rus cu o pronunțată dorință de răzbunare. Deocamdată e liniște și pace în paradis. Însă întâmplarea face ca, la optzeci de kilometri distanță, pe un iaht, să fi avut loc recent o crimă. Andrew Fairbanks, un „guru” al fitnessului, cu 14K de urmăritori pe Instagram, a fost împușcat și aruncat în apă la rechini, pe ambarcațiune găsindu-se o valiză în care se aflau aproape un milion de dolari. Cam mulți bani pentru un influencer care făcea reclamă la energizantele Krusher. Și, după ce oamenii lui Vasili Karpin își fac simțită prezența, Amy și Rosie sunt nevoite să părăsească insula. Destinația... Evident, locuința polițistului care s-a ocupat de ancheta legată de asasinarea lui Andrew Fairbanks, fiindcă ambele sunt sigure că lui Amy i s-a pregătit o înscenare.

            Se pare că moartea calcă pe urmele protagonistei noastre, fiindcă au mai avut loc două crime. Bella Sanchez, actrița care a jucat în Adevăratele neveste din Cheshire, altă clientă a Maximum Impact (nivel Platinum), a fost „anulată” în St. Lucia, după ce fusese ademenită acolo sub pretextul unui job. Apoi a murit Mark Gooch, influencer în domeniul afacerilor, pironit în cuie de un copac, în Irlanda. Și, de parcă nu era suficient că Amy s-a aflat în apropierea scenelor celor trei crime, o mostră din sângele ei a ajuns pe mâinile polițistului din Carolina de Sud. Prin urmare, Rosie și Amy pornesc pe urmele ucigașului/ucigașilor, dar își dau seama repede că au nevoie de ajutor și că omorurile ar putea avea legătură cu Francois Loubet. Și așa ajungem la Steve, socrul lui Amy, un polițist retras la pensie din Axley, care-și petrece vremea cu Scandal, motanul lui, și se ocupă (la cerere) de furturile din magazinele locale și dispariția pisicilor și câinilor din New Forest. Dar acum lumea are cu adevărat nevoie de seniorul nostru simpatic, care urăște toaletele mici din avioane, și care se îndreaptă spre SUA, ca să se asigure că nimeni nu va smulge un fir din părul nurorii (fetiței) sale.

               Rosie, Amy și Steve formează o echipă de șoc, „cei trei fantastici” pregătiți pentru orice și dornici de acțiune. Amy e James Bond-ul grupului, capabilă să mânuiască orice armă, la un moment dat a aruncat și o grenadă din elicopter (dacă erați curioși), Rambo-ul care uită adesea să se dea cu SPF. Steve e mintea, cel care planifică și urmărește toate pistele posibile, polițistul cu instincte încă active care pune detaliile cap la cap imediat ce le reperează la orizont. Pe cât de sensibil, pe atât de dur atunci când cei dragi sunt în pericol, Steve îți  poate fi cel mai bun prieten, și, în același timp, cel mai aprig dușman. Iar Rosie... Rosie are o groază de bani și un avion personal. Și eroii noștri chiar au nevoie de un Batmobile. Rosie vede intrigi polițiste peste tot, caută în continuu titluri pentru viitoarele sale romane și se gândește la bărbații cu care a fost, dar, mai ales, la cei care vor veni. Orice ucigaș fără scrupule poate fi un amant bun. Dar să nu uităm că și criminalii sunt la rândul lor oameni, și octogenara noastră cu trup și minte tinere știe să intre pe sub pielea oricui, până și să-și negocieze propria moarte.

               Richard Osman a revenit cu un cozy mystery provocator, alert și spontan, plin de sânge și umor. Până când bătrâneii noștri din Coopers Chase se odihnesc puțin, putem să-i urmărim pe protagoniștii din „Noi rezolvăm crime”, romanul care deschide o nouă serie polițistă de excepție. Cadavre schingiuite? Avem. Comedie britanică? Avem. Animale de casă foarte simpatice? Bifat. Avem de toate, de la protagoniști arhetipali și ieșiți din comun deopotrivă, până la asasini din Dubai și un traficant de bani care folosește ChatGPT ca să-și nuanțeze (codeze) mesajele, astfel încât să nu fie prins niciodată. Cine n-ar vrea să petreacă o seară cu Steve și Scandal? Cine nu și-ar dori să participe la concursurile de cultură generală de la Maimuța de tinichea? Și dacă vreți să știți mai multe despre povestea lor, e obligatoriu să treceți pe la standul Crime Scene Press de la Gaudeamus București 2024 (04 - 08 decembrie. Credeți-mă pe cuvânt, Steve n-ar rata așa ceva...

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Richard Osman:

Falled

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l 

Fata Cu Cartea

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 199 - Renașterea de David Gilman (CRIME CLUB)

Titlu: Renașterea

Serie: Englezul (#3)

Autor: David Gilman

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ 

Titlu original: The Resurection (2023)

Traducere de Bogdan Piticariu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 472

Media pe Goodreads: 4,34 (din 488 note)

 

            Dan Raglan e omul pe care-l vrei prin preajmă atunci când situația devine critică. Plin de mușchi, cu o minte ageră, analitică, cu un ochi pe prieteni și cu celălalt pe potențialii dușmani, atent la schimbările din decor, un camarad de arme devotat și un  agent care bagă spaima-n oasele mercenarilor și asasinilor. Englezul e, de asemenea, și arma secretă a MI6, chiar dacă s-a retras din activitate și duce un trai liniștit într-un sat uitat de lume, alături de foștii soldați din Legiunea Străină. Și atunci când serviciul de securitate externă al Marii Britanii detectează un pericol iminent la orizont, șefii apelează la Raglan, care nu a dat greș până acum în nicio misiune. Știe cum să se camufleze, să-i atragă pe ceilalți de partea lui, să le fie alături în ultimele clipe și să le ducă povestea mai departe, dar și cum să-i răpună cu propriile arme atunci când cineva drag e la ananghie sau când simte că a căzut, iarăși, într-o capcană.

            De data asta, Raglan are o misiune dificilă... Trebuie să găsească un Mustang P51 îngropat sub nisipurile Saharei. Chiar în mâinile scheletului care zace sub dune de mai bine de treizeci de ani, într-o valiză, în carcasa distrusă a avionului, se află un document care conține numele unui important politician rus. Se pare că omul de la Kremlin le transmite de trei decenii informații strict secrete englezilor, și de asta e de importanță maximă ca hârtiile codate să ajungă pe mâinile băieților buni. Și astfel, Englezul ajunge să facă parte dintr-o echipă special antrenată, trimisă în Sahara, formată din doisprezece soldați francezi și condusă de un comandant sârb, poate cel mai periculos rival pentru Raglan, dacă lucrurile o vor lua într-o direcție greșită. Însă omul nostru știe pe cine nu trebuie să scape din ochi și-și dă seama repede pe cine se poate baza, ajungând la puțin timp de la decolare să ia decizii în numele grupului și să-l provoace pe Dragonovic, care îi pusese din prima clipă, din hangar, gând rău.

            O furtună de nisip a scos la suprafață epava și scheletul din carlingă, și tot o furtună de nisip urmează să-l îngroape pe pilot, luând secretul pentru totdeauna cu el în mormânt. Și pe cât de hotărâtă e echipa lui Raglan să pună mâna pe document, pe atât de îndârjiți sunt și mercenarii ruși, care au primit misiunea să elimine orice potențiali inamici. Chiar înainte să aterizeze, francezii sunt atacați de către un alt avion... Supraviețuitori și victime... Trunchiuri sfârtecate și soldați care adună proviziile aruncate de la bord în ultimele minute prin deșert. Și, colac peste pupăză, ajung ostaticii unui lider militar sudanez, departe de obiectiv și fără posibilitatea de a le transmite un mesaj de ajutor celor din MI6. Singuri, istoviți, urmăriți de mercenarii ruși, oamenii noștri trebuie să facă tot posibilul să evadeze, înainte ca musulmanul să-și dea seama că e prins între ciocan și nicovală și să decidă să scape de prizonierii-problemă.

            Raglan vede operațiunea ca pe ceva personal, pentru că, cu trei decenii în urmă, tatăl său a fost cel care l-a salvat, în deșert, pe rusul al cărui nume se regăsește pe document. Fiul trebuie să ducă mai departe misiunea tatălui, păstrând pacea între națiuni. La urma urmelor, e o chestiune de onoare... Camarazii lui se prăbușesc unul câte unul, răpuși de gloanțe, cuțite și capcanele deșertului, însă Englezul a știut de la început că e de-unul singur, fiindcă aliații se pot preschimba cât ai clipi în inamici. Deșertul contribuie din plin la dezechilibrul grupului, devenind un rival pe măsură, dușmanul care-ți ia totul și nu-ți oferă nimic la schimb. Lipsa apei, căldura istovitoare și peisajul stagnant pun presiune pe intrus, aducându-l în pragul nebuniei, și apoi al morții.

            Încă un Blog Tour, încă o trilogie (probabil) încheiată. David Gilman scrie la foc automat, și nu mă refer aici la cantitate, ci la execuție. Subiectele pe care le utilizează sunt inepuizabile, astfel încât Englezul se poate întoarce oricând în scenă, pregătit pentru o nouă misiune. Raglan e Jason Bourne-ul zilelor noastre, depășit și actual în același timp, împrumutând construcția faimoșilor protagoniști din romanele de spionaj. Lectura e  ca un drog, ai luat o doză și-ți dorești din nou și din nou, e adrenalina de care ai nevoie, e catharsisul garantat pe care l-ai urmărit de la prima pagină. Și iarăși nu cred că am ajuns la sfârșit, fiindcă trilogia nu s-a concentrat pe o poveste cap-coadă, ci pe situații politice verosimile, contemporane. Ei bine, dacă Editura Lebăda Neagră va decide să preia și alte romane, noi suntem pregătiți, nu de alta, dar mor de curiozitate să văd cum e „Master of War”, o serie Historical Fiction, formată din opt volume.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Gilman:

Anca și cărțile.ro

Falled

Fata Cu Cartea

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Citește-mi-l 

COMANDĂ CARTEA

Fragment în avanpremieră (în limba română): Keep It in the Family, de John Marrs

Cartea va fi disponibilă în curând, la Editura Bookzone, în traducerea Mădălinei Udrescu. 

Descrierea originală:   

In this chilling novel from bestselling author John Marrs, a young couple’s house hides terrible secrets—and not all of them are confined to the past.

 

Mia and Finn are busy turning a derelict house into their dream home when Mia unexpectedly falls pregnant. But just when they think the house is ready, Mia discovers a chilling message scored into a skirting board: I WILL SAVE THEM FROM THE ATTIC. Following the clue up into the eaves, the couple make a gruesome discovery: their dream home was once a house of horrors.

 

In the wake of their traumatic discovery, the baby arrives and Mia can’t shake her fixation with the monstrous crimes that happened right above them. Haunted by the terrible things she saw and desperate to find answers, her obsession pulls her ever further from her husband.

 

Secrecy shrouds the mystery of the attic, but when shards of a dark truth start to emerge, Mia realises the danger is terrifyingly present. She is prepared to do anything to protect her family—but is it already too late?

Fragment

 

PROLOG

CU TREIZECI ȘI NOUĂ DE ANI ÎN URMĂ

      Îmi iau inima în dinți și urc tiptil scările. Cunosc atât de bine drumul, încât reușesc să înaintez evitând porțiunile din podeaua de lemn care scârțâie.

Rămân la distanță de un braț de ușa din față, mă las pe vine și încremenesc când genunchii îmi trosnesc aidoma vreascurilor uscate. Dacă mă aude cineva, iar clanța se răsucește, s-a zis cu mine. O asemenea încălcare a regulilor ar însemna ca eu să fiu persoana din cameră data viitoare.

Cu toate că știu care sunt riscurile, îmi doresc să fiu aici, în toiul acțiunii.

Când mă conving că sunt în siguranță, mă întind pe burtă în fața ușii. Îmi țin obrazul încins lipit de scândura rece a dușumelei, până când, în cele din urmă, îl aud. Glasul îi e mai înăbușit și mai stins decât de dimineață. Atunci lovea cu pumnii și cu picioarele în podea, strigătele și rugămințile să fie eliberat ricoșând în pereți și-n tavan. Însă n-a durat prea mult, fiindcă, de-ndată ce ei au urcat în goană treptele, l-au făcut imediat să tacă.

Mijesc ochii pe sub fanta îngustă de sub ușă și simt că mă ustură. Afară e încă lumină, dar încăperea e cufundată în întuneric, ceea ce înseamnă că draperiile sunt trase. O precauție inutilă, din moment ce nu există nicio altă clădire mai înaltă decât asta. Prin apropiere nu se află decât o grădină interioară, împrejmuită cu ziduri, și o livadă de meri. O fermă în paragină ne desparte de cel mai apropiat vecin, la aproximativ un sfert de kilometru în susul drumului.

Într-un final zăresc două picioare dezgolite. Tălpile îi sunt încordate, dar nu ating podeaua, așa că presupun că stă pe vârfuri. Probabil e ținut în poziție verticală de funia legată de cârligul din tavan. Bănuiesc că i-au scos călușul, pentru că reușesc să disting cuvinte precum „acasă” și „dați-mi drumul”. Disperarea lui le va face plăcere.

Nu e primul care le-a căzut în capcană și nu va fi nici ultimul. Majoritatea cerșesc îndurare, însă își răcesc gura de pomană. Ei nu vor da înapoi; nu renunță niciodată. Nimeni dintre cei care locuiesc sub acest acoperiș nu crede în compasiune. Aici, empatia e un sentiment necunoscut.

Gândurile îmi fug de la el la ei. Relația lor e toxică, dar sunt făcuți unul pentru celălalt. Doar împreună pot fi cu adevărat ei înșiși. Afară, în lumea reală, unde nu dețin controlul asupra mediului în care trăiesc, sunt forțați să se adapteze și să se descurce. Sunt calmi și discreți și presupun că majoritatea oamenilor îi uită imediat ce se inter­sectează cu ei. Reușesc să scape basma curată cu ceea ce fac, ascunzându-se la vedere și comportându-se normal. Nimeni nu vede în ei ceea ce văd eu, fiindcă ceilalți nu au niciun motiv să se uite cu atenție. Doar eu observ pustiul adânc din privirea lor.

Tusea seacă ce răzbate din cameră, urmată imediat de horcăieli disperate după aer, îmi atrage iarăși atenția. O rază de lumină pătrunde în încăpere, iar imaginea fragmentată mi se limpezește în fața ochilor: el stă în echilibru pe vârful degetelor de la picioare. Dar nici măcar în fața certitudinii nu se dă bătut.

— Vă rog! îi imploră. Nu faceți asta!

E mult mai perseverent decât aș fi crezut.

Ca toți ceilalți înaintea lui, se agață de speranța că va avea loc un miracol. Nu își dă seama că pentru ei nu e o ființă umană. E doar un obiect banal, nefolositor. Și nu prea contează cum ai grijă de un astfel de obiect, pentru că, dacă se strică, e ușor de înlocuit. Asta e și soarta lui. S-ar putea să le ia câteva săptămâni sau câteva luni, dar, în cele din urmă, vor găsi un altul la fel. Mereu găsesc unul.

Foșnetul pungii de plastic îmi dă de știre că aproape au terminat să se joace cu el. Apoi, cu o smuci- tură bruscă, tălpile îi părăsesc podeaua, dispărând în sus, de parcă îngerii l-ar fi ridicat spre paradis. Firește, nu asta s-a întâmplat. Niciun înger nu se încumetă să vină aici. Urmează un bufnet violent, însoțit de mai multe foșnete și scâncete înfundate, înainte ca liniștea să învăluie camera.

Doar un văl străveziu de fum de țigară se mai strecoară pe sub ușă.

Ăsta-i semnalul că trebuie să-mi iau tălpășița. Mă ridic cu precauție și-n tăcere, la fel cum am venit, apoi merg pe coridor până la dormitorul meu și închid ușa. Stau în pat, cu o carte deschisă în mână, apoi, în scurt timp, îi aud apropiindu-se.

Ea vorbește prima, pe un ton cântat.

— Acum poți să ieși, ciripește.

Întotdeauna e binedispusă după ce termină treaba.

Nu răspund, așa că zăbovește. Ușa se deschide încetișor, amândoi rămânând în prag. El are părul ciufulit și o urmă de ruj vișiniu pe gât. Ea afișează aceeași expresie satisfăcută ca după primul fum dintr-o țigară.

— M-ai auzit? mă întreabă ea.

— Da, îi răspund și schițez un zâmbet prefăcut. Scuze!

Mă privește o clipă, înainte să plece mai departe, lăsând ușa crăpată, și revin la cartea pe care nu o citesc.

După ce mă asigur că au coborât la parter, curiozitatea mea morbidă mă îndeamnă să mă întorc la cameră și mă împinge să mă uit iar pe sub ușă și să-i caut cadavrul, fiindcă niciodată nu am văzut ce fac cu ei după ce nu le mai sunt de folos. Totuși mi-am imaginat. Destul de des. Cu toate astea, mă hotărăsc să nu merg. Nu, mă gândesc, mi-am forțat destul norocul astăzi, iar răsplata nu merită să-mi asum riscul sau să devin ținta răzbunării lor.

Nu va trece mult până ce această ultimă dispariție va fi făcută publică. Știrea ar putea rămâne în ziare sau la televizor câteva zile sau chiar o săptămână. Apoi un eveniment mai recent și mai important îi va lua locul. Toată lumea va uita de dispariția unui copil, cu excepția familiei lui. Și a mea. Îmi amintesc de fiecare dintre ei.

Pentru că sunt momeala care îi ademenește aici.

 

Recenziile Mădălinei 82 - Cine moare în zori de Holly Jackson

Titlu: Cine moare în zori 

Autor: Holly Jackson

Editura: LEDA EDGE (CORINT)

Titlu original: Five Survive (2022)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,07 (din 187.810 note)

 

            Cine s-ar fi gândit că vacanța de primăvară se poate transforma într-un coșmar? Cine s-ar fi gândit că drumul de o mie și ceva de kilometrii ar putea deveni o capcană mortală pentru șase suflete tinere, pierdute printre aburii alcoolului și promisiunile deșarte ale distracțiilor incendiare ce-i așteaptă la destinație? Cine și-ar fi închipuit vreodată că va ajunge o țintă vie pentru un trăgător fantomă; un degenerat care e hotărât să ucidă pe oricine încearcă să-i zădărnicească misiunea? Cui i-ar fi trecut prin minte că, la finalul celor opt ore de agonie, râuri de sânge vor scălda pământul sterp al câmpiei infernale ce se întinde până departe, îngropând adânc, fără pic de milă, sub pietrișul potecii neumblate, speranțele prizonierilor că vor putea fi salvați ca prin minune de un bun samarinean întrupat din umbrele misterioase ale pădurii? Cine s-ar fi așteptat ca șuieratul gloanțelor să sfâșie tăcerea rău prevestitoare a nopții, lăsându-i pe cei șase călători pradă disperării? Răspunsul e NIMENI! Nimeni n-ar fi putut prevedea așa ceva... Nimeni n-ar fi putut ști că secretul pe care îl ocrotește de ani de zile cu atât de multă grijă va fi cea mai valoroasă monedă de schimb. Însă, atunci când nu ești dispus să renunți la mantia țesută din minciuni sau la armura de vinovăție, devine aproape imposibil să anticipezi deznodământul, să susții cu tărie că toți vor supraviețui calvarului sau să rostești numele celui care va muri în zori.

            În general, rulota noastră răsună de râsete și voie bună, uneori, de strigăte și înjurături, fiindcă cineva nu a citit corect indicațiile de pe GPS, alteori, tăcerea apăsătoare îmi face urechile să țiuie. Suntem pe drum de ore bune, iar oboseala își spune cuvântul. Am parcurs mai bine de o mie de kilometri și suntem tot mai aproape de locația unde ne vom petrece vacanța de primăvară, împreună cu restul colegilor de clasă. Am fi putut alege varianta mai ușoară și să zburăm cu avionul, însă Maddy, cea mai bună prietenă a mea din copilărie, a decis să mergem cu mașina ca să nu mă simt prost că nu-mi pot permite biletul mult prea costisitor. De fapt, de când a murit mama nu-mi mai permit prea multe, cu toate că familia lui Maddy mi-a fost mereu alături, ajutându-mă de fiecare dată când am avut nevoie. Însă nimeni nu mă poate ajuta să mă descotorosesc de vina zdrobitoare, de furia nimicitoare și de tristețea copleșitoare pe care le-am modelat într-o lume întunecată în care mă pierd adesea. Chiar și acum, când Maddy se străduiește să-mi atragă atenția cu jocurile ei de călătorie, eu mă gândesc la ultimul apel primit de la mama, la cuvintele înveninate pe care i le-am spus și la faptul că, la zece minute după ce am trântit receptorul în furcă, a fost ucisă. Da, ați auzit bine... Mama a fost omorâtă într-o centrală dezafectată – cu două gloanțe în ceafă, în timp ce stătea în genunchi, implorând să fie cruțată. Fiind polițistă, a fost înmormântată cu toate onorurile, colegii ei făcând tot posibilul să-l găsească pe criminal, însă cercetările au fost zadarnice. Din acel moment, existența mea s-a destrămat, iar la 17 ani am impresia că am trăit 3 vieți. Tot ce-mi mai doresc acum e să aflu cine e cel de-al doilea ucigaș, cel care a apăsat pe trăgaci, fiindcă primul am fost eu, atunci când i-am spus c-o urăsc.

            Ei bine, ea e Red, protagonista romanului nostru, și, din câte puteți observa, poartă pe umeri povara unui trecut traumatic, ce a transformat-o într-o adolescentă retrasă, mereu rătăcită printre gânduri, puțin aeriană, dar bună la suflet și foarte inteligentă. De multe ori, cei din jur îi remarcă doar defectele, considerând-o ciudată, o cantitate neglijabilă, o fantomă printre cei vii. Excepție nu fac nici tovarășii ei de călătorie. În afară de Maddy, care o cunoaște mai bine decât oricine, și Arthur, un băiat simplu și plăcut, care, fără să știe, i-a cam furat inima lui Red, restul abia dacă o bagă în seamă. Simon, petrecărețul înnăscut și cel care a împrumutat rulota de la unchiul său, e mult prea ocupat să golească pe ascuns sticlele de alcool dosite pe te miri unde ca să schimbe vreo vorbă cu ea; Oliver, fratele mai mare al lui Maddy și adultul responsabil în această vacanță, profită de orice prilej ca să facă pe șeful și s-o desconsidere, iar Reyna, iubita lui, celălalt adult responsabil, face tot posibilul să aplaneze conflictele.

Însă o minte diabolică le dă peste cap toate planurile. La căderea nopții, rulota lor face pană în mijlocul pustietății. Lucrând în echipă, reușesc să schimbe roata și să pornească iarăși la drum, însă, nici bine n-apucă să întoarcă rulota, că toate cele patru cauciucuri se dezumflă brusc. O întâmplare bizară, având în vedere că pe jos nu sunt nici cioburi, nici pietre ascuțite sau orice altceva ar fi putut produce o pană. Colac peste pupăză, telefoanele lor sunt complet inutile, în zonă neexistând acoperire pentru nicio rețea. Dar găurile din roți, și apoi cea din rezervorul de benzină, nu sunt altceva decât urme de gloanțe. Cei șase tineri rămân blocați în rulotă, fiind nevoiți să ofere ceva la schimb pentru a scăpa cu viață din ambuscada în care au fost prinși. Misteriosul trăgător caută un secret, o taină pe care unul dintre prizonieri o păstrează cu sfințenie. Neștiind despre cine e vorba, fiecare dintre ei își dă arama pe față, dezvăluindu-și secretul ce le-ar putea salva viața tuturor. Măștile atent construite crapă, iar adevărurile cumplite ce ies la lumină îi zdruncină pe toți până la oase.

Thrillerul psihologic pe care Holly Jackson îl asamblează cu atât de multă minuțiozitate e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit anul acesta, cu toate că începutul pueril al romanului mi-a dat puțin de furcă – povestea debutează ca o ciorovăială nesfârșită între adolescenți, care își aruncă replici superficiale, adesea lipsite de sens. Dar scenele acestea sunt mai mult decât necesare, fiindcă așa facem cunoștință cu personajele noastre, așa cum vor ele să fie văzute de cei din jur, ca ulterior, după ce sunt luați prizonieri de trăgătorul misterios, să-și dezvăluie adevăratul sine. De exemplu, Oliver renunță să se mai stăpânească și devine un monstru avid de control, căruia nu-i pasă pe cine aruncă în ghearele morții ca să-și scape pielea mizerabilă. Nu pot să vă spun în cuvinte cât de antipatic mi-a fost individul ăsta și cât de mult mi-am dorit să primească o lecție ca să-și bage mințile-n cap. La polul opus se află Red, prin ochii căreia sunt expuse întâmplările. Situația fatală în care se află o impulsionează pe protagonistă să iasă din anonimat și să se facă auzită peste vacarmul vocilor ce o trag înapoi în umbră. Ea devine pârghia ce pune în mișcare mecanismele, fiecare dintre cei prezenți deținând o frântură din cheie.

Intriga complexă, ritmul amețitor al întâmplărilor, premisele un pic trase de păr, dar, luând în calcul adrenalina pe care ți-o pompează prin vene, nici nu mai contează cât de verosimile sunt, deznodământul tensionat, pe de-o parte satisfăcător, pe de alta, nu prea, și personajele dificile, duale, care trec cât ai clipi de la îngeri la demoni, fac din „Cine moare în zori” lectura perfectă pentru momentele în care nu știi ce să mai citești. N-am crezut că-mi va plăcea atât de mult acest roman oarecum clișeic, însă a fost cu adevărat o gură de aer proaspăt, mai mult decât binevenită.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 81 - Moștenirea de Howard Linskey (CRIME CLUB)

Titlu: Moștenirea

Autor: Howard Linskey  

Editura: NICULESCU

Titlu original: The Inheritance (2022)

Traducere de Evelina Selea

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,17 (din 232 note)

 

            Să te trezești peste noapte unicul moștenitor al unei averi considerabile poate fi o lovitură năucitoare, un vârtej amețitor de sentimente provocat de antiteza dintre suferința sfârșitului funest al unui membru al familiei, oricât de îndepărtat ar fi respectivul, și posibilitatea unui nou început pentru cei care rămân, încă o vreme, în lume. Durerea, șocul, neputința în fața morții și, în cele din urmă, resemnarea sunt acompaniate de îndoială și scepticism, ajungând să te întrebi la fiecare pas: De ce eu? Dar mai ales de teama că vei fi aruncat într-un război inegal, în care inamicul sunt celelalte rude care se materializează din neant, doar ca să pună mâna pe o parte cât de mică din moștenire. Însă cel care și-a petrecut mare parte din existență transformându-și pasiunea într-o adevărată comoară știe cum să aranjeze lucrurile, în așa fel încât să te pună la adăpost din calea hienelor nesătule, având în vedere că tu ești singurul care poate descuia ușile ferecate ale unui trecut întunecat și învăluit în mister. Responsabilitatea moștenirii cade acum pe umerii tăi, la fel și îndeplinirea cu sfințenie a ultimelor dorințe ale răposatului, indiferent de natura acestora. Fie că e vorba despre cum și unde vrea să fie înmormântat, fie de vânzarea unor proprietăți sau donarea unor sume semnificative de bani către cine știe ce fundație, misiunea ta e să faci tot ce-ți stă în putință ca să împlinești cerințele testamentare. Dar dacă sarcina pe care o primești presupune să scotocești după cadavre și să găsești un criminal? Ce ai face? Ai da bir cu fugiții? Sau ți-ai pune mintea la contribuție ca să pui indiciile cap la cap și să pornești pe urmele ucigașului de acum treizeci și mai bine de ani?

            Evelyn Moore, una dintre cele mai cunoscute romanciere din Marea Britanie, și nu numai, s-a stins din viață, lăsându-i nepoatei sale întreaga avere și o sarcină dificilă de rezolvat. Înainte ca Sarah, la rândul ei scriitoare de romane polițiste, să-și primească moștenirea, trebuie să afle cine a ucis-o pe Lucy Woodfell, prietena din adolescență a mătușii sale. Cu toate că nu era apropiată de Evelyn, Sarah își asumă rolul de detectiv și pornește o anchetă pe cont propriu, hotărâtă să afle cine, când, unde și cum a ucis-o pe Lucy. Meticulozitatea și inteligența cu care îmbină amănuntele, reasamblând tabloul din trecut, îi face de rușine pe polițiștii care au lucrat pe-atunci la caz și care s-au mulțumit să arunce vina în cârca primului nefericit ieșit în cale. În ciuda faptului că tânăra a fost ucisă cu mai bine de treizeci de ani în urmă, protagonista noastră e determinată să afle adevărul, folosindu-se de articolele vechi din ziare, declarațiile rudelor și prietenilor, plus mărturia lui David Young, bărbatul debil psihic care și-a bătut iubita până a lăsat-o fără suflare și care a fost trecut în capul listei de suspecți. Însă ițele sunt mult mai încurcate decât par la prima vedere, iar Sarah trebuie să refacă tot drumul, discutând din nou cu toți cei implicați în acest caz enigmatic. Ați fi tentați să spuneți că Sarah face asta pentru bani... Dimpotrivă, nu banii o atrag în acest cerc vicios, ci dorința de aventură, adrenalina și imboldul puternic de a prelua povara trecutului și de a face dreptate, dar și speranța că va reuși să-și termine cel mai recent roman. Ea se mută în conacul Cragsmoor, o proprietate impunătoare și somptuoasă, impregnată de istorie și secrete – casa în care au copilărit Lucy și cei trei frați vitregi mai mari, Oliver, Freddie și Persephone – pe care mătușa sa l-a cumpărat cu ceva timp în urmă, nădăjduind că va da peste vreo urmă care  să-i spună ce sa întâmplat cu prietena ei.

            Firul narativ din prezent dirijat de Sarah este completat de cel din trecut, prezentat prin ochii lui Evelyn, o elevă modestă care visează să fie acceptată în grupul fetelor din vârful ierarhiei. Inițial, celelalte fete de la internat au făcut tot posibilul s-o facă să se simtă ca o intrusă în lumea lor exclusivistă și privilegiată, însă, câteva întâmplări mai târziu, Evie ajunge să se împrietenească cu Lucy și să-și petreacă vacanțele cu ea. Astfel, facem cunoștință cu familia Woodfell, ai cărei membrii sunt învăluiți într-o aură rece, distantă și misterioasă. De la părinți, până la copii, toți au ceva de ascuns, toți sunt rezultatul alegerilor dictate de capul familiei, care îi mută ca pe niște pioni pe o tablă de șah, în funcție de interesele familiei. Evie pătrunde în bula lor de cristal, ajungând să facă parte din familie, și, în același timp, să se afle la ani lumină de clanul Woodfell.    

Autorul evidențiază din toate punctele de vedere discrepanțele dintre trecut și prezent, mai ales evoluția personajelor. Dacă în trecut Oliver, Freddie, Sephy și Lucy duceau o viață perfectă, cel puțin în aparență, singura lor grijă fiind să-i facă pe plac tatălui sever, chiar dacă asta însemna să-și sacrifice fericirea printr-o căsătorie aranjată, așa cum a fost în cazul Persephonei, în prezent au ajuns în postura unor oameni degradați moral, Oliver și Freddie fiind captivi în ghearele viciilor – droguri și jocuri de noroc –, în timp ce Sephy poartă pe umeri povara infidelității. Vârsta nu i-a făcut mai înțelepți, ba din contră, i-a făcut mai nechibzuiți, faptele lor din trecut afectând și următoarele generații. Dar, dacă Sarah n-ar fi acceptat misiunea încredințată de mătușa ei cu limbă de moarte, rănile familiei Woodfell ar fi rămas cicatrizate, secretele adânc îngropate, iar nuditatea trupului nu s-ar fi transformat într-o pustietate sufletească.

Howard Linskey construiește un roman mystery gotic, incitant, ce emană o energie întunecată, așa cum numai în filmele vechi mai întâlnești. Ritmul nu foarte alert al întâmplărilor îți oferă răgazul de care ai nevoie ca să te implici activ în ancheta desfășurată de Sarah, să-ți dai cu presupusul, să urmezi propriile tale piste, ca deznodământul să-ți arate calea cea dreaptă, neașteptată, plină de revelații grotești și adevăruri dezonorante. Cu toate că avem destul de multe personaje angrenate în narațiune, autorul așază Conacul Cragsmoor în centrul lumii, devenind, indirect,  și protagonistul poveștii. Casa, în ciuda faptului că e o simplă construcție din lemn și cărămidă, a înglobat în structura sa zeci de ani de minciuni, lacrimi și taine letale, fiind unicul martor al evenimentelor din trecut și cheia elucidării misterului din prezent. Pentru Lucy și familia ei, conacul a fost aproape o temniță, pentru Sarah a fost locul unui nou început, atât pe plan personal, cât și în ceea ce privește cariera, în pofida faptului că nu aparține deloc acelei lumi în care eticheta și relațiile ierarhice subjugă omenia și bunătatea.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară (alternativ) recenzii despre Martorul durerii și Moștenirea:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Falled

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea 

COMANDĂ CARTEA