Titlu:
Ministerul Timpului
Autor: Kaliane Bradley
Editura:
LITERA
Titlu
original: The Ministry of Time (2024)
Traducere
de Bogdan Perdivară
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 384
Media pe
Goodreads: 3,62 (din 90.564 note)
Graham Gore e un expatriat. Nu și-a
părăsit patria, nici nu a fost exilat. Mutarea lui forțată nu ține de o
dimensiune geografică, ci de una istorică, pentru că Gore a fost pescuit printr-o
Ușă a Timpului. Aflându-se în expediția de descoperire a Pasajului de
Nord-Vest, în Arctica, comandorul de pe HMS Erebus a fost prins într-o plasă
metalică și „transportat” în secolul al XXI-lea. Alături de el, în sediul
principal al Ministerului Timpului, se găsesc o femeie din 1665, extrasă din
Marea Ciumă a Londrei, un locotenent din 1645, care a luat parte la bătălia de
la Naseby, un căpitan de armată din Bătălia de pe Somme,
din 1916, și o femeie din Parisul lui
Robespierre, 1793. Așadar, cinci expați din secole și sisteme politice diferite,
cinci indivizi care trebuie acum să-și însușească viitorul lor deja scris și, paradoxal,
dar logic, trecutul prezentului. Și pentru asta există Punțile...
O funcționară banală, pe jumătate
englezoaică și pe jumătate cambodgiană, este
angajată în cadrul ministerului abia înființat. Misiunea ei: să conviețuiască
cu 1847 (Graham Gore) și să-l ajute să se acomodeze cu locurile și vremurile. Ea
e o Punte, la fel ca ceilalți patru inși care se ocupă de ceilalți expați din
proiect. Punțile sunt obligate să le ofere subiecților toate informațiile de
care aceștia au nevoie pentru aclimatizare, însă trebuie să fie în același timp
atente și la detaliile simple sau majore care le-ar putea pune integritatea
psihică în pericol. La rândul lor, acestea sunt urmărite și analizate de supervizori.
Dar ce caută expații (cunoscuți sau anonimi) în prezent? Care e rolul lor? Ministerul
se joacă cu o mașină a timpului sau există un scop țintit pentru persoanele
recoltate? E vorba despre un experiment inofensiv sau despre o tentativă de a
da un alt curs evoluției?
Gore e un bărbat sigur pe el, cel mai bun țintaș din
echipajul lui Sir John Franklin (după cum
ne confirmă faptele însemnate), dar nu poate să priceapă nici în ruptul capului
cum funcționează un bazin de toaletă sau de ce nimeni nu împușcă veverițele
care fac prăpăd în grădina din fața casei. Își percepe moartea prin narațiunile
și documentele pe care le deține colega sa de apartament, și nu poate să-și
abată gândul de la camarazii lui care și-au fiert ghetele sau și-au mâncat prietenii,
încercând să supraviețuiască, în zadar. Și în vreme ce echipajul consumă
ultimele provizii și piere de frig, foame sau scorbut, Gore își petrece timpul
citind și recitind același roman în camera sa sau fumând în cadă cu ocazia
fiecărui duș. Comandorul a trecut de la trabucuri la țigări, ba chiar vrea să
încerce și noile frunze rulate ce-i fac pe tineri să se simtă în al nouălea
cer. Ferocitatea din privire i s-a pierdut odată cu nava, iar acum se prezintă
ca un individ obișnuit, cu un trai ordinar, departe ca timp și spațiu de
propriul destin.
Și pentru că avem din nou un el și o ea, putem anticipa deja
ce se va petrece. Femeia este fascinată de 1847, de masculul alfa căruia
trebuie să-i poarte de grijă. Debutând ca relația dintre o mamă și un fiu, un
adult care trebuie să-și urmărească la orice pas odrasla, povestea celor doi se
transformă într-o idilă amoroasă, cu sentimente profunde și scene nebune de
sex. Dar cum poți să-ți împărtășești trăirile unui om care a respirat acum mai
bine de două secole? El nu-i înțelege aluziile, ea îl simte rece și distant. Nu
reușesc, inițial, să adopte același limbaj al iubirii. Ea vrea acțiune, să i se
pună totul pe tavă, în vreme ce el așteaptă un semn, o confirmare abia ca s-o
atingă, ocupându-se de treburile bărbătești din gospodărie și surprinzând-o cu
preparatele asiatice de care ambii s-au îndrăgostit. Puntea și Gore sunt făcuți
unul pentru celălalt, o realitate pe care timpul nu mai are puterea să o
decidă.
Cartea de față nu e un
Science-Fiction, așa cum ați văzut-o promovată prin mediul online. E drept că
abordează tema călătoriei în timp, însă acțiunea se concentrează în cea mai
mare parte asupra celor doi protagoniști. Altfel spus, e doar o comedie
romantică. Știu... A luat Premiul Goodreads pentru cel mai popular SF în 2024, cu
un număr impresionant de voturi, dar și voi știți că Science-Fiction-ul de
astăzi e doar o parodie a vechiului și complexului gen. Avem poarta spre trecut
și viitor, avem și consecințele acțiunilor luate în perioade diferite, însă
ceea ce contează este construcția cuplului din prim plan, scenele și dialogurile
prin care el și ea își împărtășesc simpatia, și apoi iubirea. Sincer, nu prea
are ce căuta nici în Folio (am înțeles oarecum decizia editurii), dar mai bine s-ar
fi potrivit printre poveștile Young Adult din Moon Light. Hmmm... Asta e și o
temă bună de discuție... Deci... Ce spuneți? Ce e și ce nu e SF-ul de-acum până
la urmă?
