Titlu: Fata
din vecini
Autor: Jack
Ketchum
Editura:
BEHEMOT
Titlu
original: The Girl Next Door (1989)
Traducere
de Bogdan Nicolae Ghiurco
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 262
Media pe
Goodreads: 3,94 (din 38.890 note)
Uneori, cel mai îngrozitor monstru este însuși omul. Deși literatura
și cinematografia s-au concentrat, îndeosebi, asupra vampirilor, vârcolacilor
și stafiilor, adică asupra unor imagini spectrale și diforme care să evoce groaza,
adevărata teroare ia naștere, în cele mai bizare chipuri, din tenebrele minții
umane. Ne place să citim despre creaturile nopții care bântuie prin păduri și
se strecoară sub pat, urmărim cu interes filmele horror ca să vedem de ce a
fost în stare regizorul și dacă va reuși sau nu să ne bage frica în oase și ne
adunăm în jurul focului pentru a ne împărtăși povești și experiențe inexplicabile,
tresărind la trosnetele crengilor mișcate de vânt. Însă, oricât de înfiorătoare
ar fi istorisirea, trebuie să ținem cont că ea există datorită imaginației
noastre, noi suntem cei care o construim și îi dăm o formă rudimentară sau
finală.
David nu va uita niciodată ziua în care a cunoscut-o pe Meg. Chiar
și după atâția ani, realizat și de două ori divorțat, își aduce aminte de
puștiul care-și petrecea timpul pe malul râului, scotocind sub pietrele mâloase
după raci, pe care îi aduna în niște conserve ruginite, umplute cu apă, iar
apoi le dădea drumul. Prinsese doi pui și o căuta pe mamă, când își făcuse
apariția ea. Era cu doi ani mai mare, frumoasă, cu părul roșcat, și venise la
el sprintenă ca un băiat, altfel spus, era deosebită, locuise o vreme în New
York și mâncase homari. Fiindcă părinții îi muriseră de curând într-un
accident, Meg și sora ei, Susan, ajunseseră în grija mătușii lor, Ruth, care locuia,
împreună cu cei trei fii ai săi, Donny, Willie Jr. și Ralphie (Woofer) în casa
de alături.
Și pentru că David își vizita în fiecare zi vecinii, Donny
fiind prietenul lui cel mai bun, ajunsese deseori s-o vadă pe Meg, de la care,
fie vorba între noi, nu prea putea să-și
ia gândul. Dar de la un punct Ruth se comportase ciudat, începuse s-o certe pe
Meg din cauze reale sau imaginare, ba chiar ajunsese s-o lovească. Și problema
e că lucrurile escaladaseră destul de repede, transformându-se într-un joc
diabolic, fără reguli, într-o plăcere vinovată, în care își angrenase propriii
fii și pe câțiva dintre copiii vecinilor. Ce păruse la început bullying
nejustificat se preschimbase într-o corvoadă, Meg devenind un instrument pe
care își revărsau cu toții furia, o păpușă care nu fusese conștientă că sforile
se aflaseră tot timpul în mâinile celorlalți.
Dar atunci când adulții scapă de sub control, ce putere mai
au copiii? Cei trei băieți ai lui Ruth evident că nu contestaseră acuzațiile mamei,
ba chiar se implicaseră trup și suflet în pedepsirea tinerei, entuziasmați de
următoarea idee a tartorului șef. Ca spectator pasiv, David nu avusese nicio
putere asupra demonului, nefiind capabil să împărtășească unui adult rațional
grozăviile ce se petreceau în casa familiei Chandler. Oricum, nimeni nu l-ar fi
luat în serios, copil fiind, pentru că, în mentalitatea vremii și a locului,
cel lovit sigur greșise cu ceva. Meg nu fusese ascultată, toate obiecțiile
fiindu-i aspru sancționate, metamorfozându-se treptat într-un trup lipsit de
suflet, de care ceilalți se foloseau pentru a-și satisface fanteziile bolnave. Dar,
într-un final, jocul trebuia să se termine, iar întrebarea e dacă, după toate
chinurile îndurate, fata supraviețuise și putuse să aibă o viață normală în
continuare.
Poate că ați fi tentați să spuneți, pe bună dreptate, că am
dat prea multe spoilere, că am stricat (probabil) surpriza. Ei bine, nu e chiar
așa... Romanul lui Jack Ketchum a fost inspirat de un caz real, al morții Sylviei
Likens, o tânără maltratată și ucisă de tutorele ei, Gertrude Baniszewski.
Chiar dacă povestea de față ne este livrată ca o ficțiune, totuși are și o
componentă True Crime, extrem de greu de digerat. Dacă cunoști date despre cazul
adevărat, poate că nu vei fi luat pe sus de evenimente. Dar, în necunoștință de
cauză, nu-ți vine să crezi de unde a plecat și la ce s-a ajuns. Legat de stil,
am regăsit în „Fata din vecini” maniera tranșantă a lui Clive Barker și inocența
din scrierile lui John Saul. Și acum, după acest coșmar de aproape 300 de
pagini, pot să adaug cartea pe lista cu cele mai oribile lecturi, alături de
„Beția sângelui”, de Dean R. Koontz, și „Evanghelia după Satan”, de Patrick
Graham. O recomand, n-o recomand, depinde de cât de puternici sunteți
emoțional, dar dacă tânjiți după o provocare serioasă, atunci e ce trebuie, evident,
cu avertismentul de rigoare.
