Alertă de furtună Kristina Ohlsson
Titlu original: STORMVAKT
Limba originală: suedeză
Traducere: Cristina Ekholm
ISBN: 978‑606‑40‑2783‑2
Format: 130x200mm, paperback
552 pagini
Editura Trei
Colecția Fiction Connection Crime
VOLUMUL 1 DIN SERIA STRINDBERG
August Strindberg a lăsat
în urmă o carieră de succes în finanțe pentru a-și realiza visul de a deschide
un
magazin de antichități. În
sfârșit, se va putea dedica pasiunii sale, într-un loc pe care și-a dorit să-l
revadă.
Ajunge în Hovenäset, în
Bohuslän, în aceeași noapte furtunoasă în care îndrăgita profesoară Agnes
dispare
fără urmă. Poliția,
condusă de empatica și hotărâta Maria Martinsson, o caută zi și noapte, dar
speranța
că aceasta va fi găsită în
viață se diminuează cu fiecare oră.
Ce s-a întâmplat cu Agnes?
Și de ce are August Strindberg sentimentul neplăcut că el deține o parte din
soluția misterului?
„Kristina Ohlsson scrie cu
inteligență despre violență domestică, dragoste interzisă, adulter și traume
din trecut.” - KRISTIANSTADSBLADET
O carte captivantă ce
combină un decor idilic cu o distribuție de personaje în mare parte simpatice
și cu o serie de crime oribile. Kristina Ohlsson are o capacitate impresionantă
de a reuși să-ți bage spaima în oase. - NORRASKÅNE
O lectură incitantă, în
ciuda relațiilor dificile și a vechilor secrete pe care le tratează. – DAGENS
NYHETER
adaptat pentru
televiziunea suedeză sub titlul Sthlm Rekviem. Autoarea locuiește la
Stockholm. Seria Strindberg a apărut în 16 țări. Primul volum al seriei,
Alertă de furtună, a fost pe lista scurtă pentru premiile Storytel și
Swedish Academy of Crime Writers’ Award.
FRAGMENT
Sperăm că vom soluționa cazul chiar în această seară.
Trecuse o săptămână de când Maria Martinsson declarase asta
pentru radioul local, iar de atunci regretase fiecare cuvânt. Cum putuse oare
să spună ceva atât de nepriceput?
Răspunsul era pe cât de simplu, pe atât de trist: Maria
dorise să liniștească pe toată lumea. Încă mai dorea. Dar ancheta nu mergea
bine. A doua zi încă o căutau. Și au continuat așa zi după zi. Când ceasul
deşteptător a sunat în a şaptea dimineață după ce Agnes fusese dată dispărută,
Maria era deja trează și se uita absentă la tavan.
Șapte zile de căutări pe uscat și pe mare.
Ancheta urmărea să excludă faptul că Agnes fusese supusă
vreunei violențe în momentul dispariției. Voiau și să se asigure că nu plecase
de bunăvoie. Și să stabilească că fusese vorba de un accident.
Făcuseră tot ce le stătuse în putință. Limitaseră accesul
publicului în zonele cele mai importante pentru investigație, ținuseră o
mulțime de interogatorii și făcuseră eforturi uriașe de căutare cu câini,
elicoptere și bărci. Continuaseră să bată și la uşi, pe drumul care ducea de la
casa lui Eriksson la port, dar şi de jur‑împrejur. De trei ori bătuseră la
ușile oamenilor. Doar câțiva fuseseră acasă. Nu mai exista niciun alt martor,
în afară de doamna care o văzuse pe Agnes trecând spre port prin fața casei ei.
Nimeni nu o întâlnise pe Agnes la debarcader. Nimeni nu
auzise vreun sunet neobișnuit și nici nu observase altceva.
Agnes era încă dispărută.
Maria se ruga ca totul să se schimbe și ca în acea zi să
găsească o piesă foarte importantă a puzzle‑ului, pentru ca ancheta să poată
înainta. Hotărârea i‑a devenit și mai mare.
Nu puteau renunța. Nu încă.
Paul s‑a mişcat lângă ea. Îi cunoștea mișcările pe de rost,
știa exact ce avea de gând să facă. Și totuși avea întotdeauna sentimentul că e
cu un pas în urmă. La serviciu era polițistă, acasă era soția soțului ei.
— Bună dimineața! a mormăit el, după ce a oprit soneria
enervantă a telefonului mobil.
Ea s‑a întins.
— Bună dimineața!
A sărutat‑o rapid pe obraz, cu ochii atenți la telefon.
Degetele i se mișcau rapid. Mai întâi a citit pe site‑urile ziarelor cu știrile
de seară. Apoi a trecut repede la cele mai importante ziare cu știrile de
dimineață. Svenskan, DN, Göteborgs‑Posten.
Știa deja fără să fie nevoită să se uite la ecranul telefonului.
A întins mâna după al ei.
Se întâlnea cu Ray‑Ray la ora 8:00, pentru un interogatoriu
cu o prietenă de‑a lui Agnes. Căutaseră cu i
nsistență prieteni, cunoștințe și colegi ai celei dispărute,
dar acum numele de pe lista lor începeau să se împuțineze.
— Ai dormit bine? a întrebat Paul.
— Foarte bine, a răspuns Maria.
El a pus telefonul deoparte și i‑a atins cu o mână un sân.
Era o mișcare automată. Maria și‑a împletit degetele cu ale lui.
— Ai muncit prea mult în ultimele zile, a zis el și a strâns‑o
de mână.
Maria s‑a apropiat și a pus capul pe umărul lui.
— Știu, a răspuns ea. Dar o să fie bine.
Mâna lui Paul s‑a desprins de a ei și a dat să o atingă pe
burtă. Cu un deget, a desenat un cerc în jurul buricului ei.
— O găsiți?
Maria a dat din cap.
— Nici nu se pune problema. Trebuie să o găsim.
Un zgomot dinspre telefonul mobil i‑a făcut pe amândoi să
ridice capul. Al lui Paul suna. El și‑a retras mâna de pe pântecul ei. Maria a
ascultat atentă.
Paul a mângâiat‑o pe obraz.
— Nu, nu e deloc prea devreme, a spus el în engleză celui
care îl căuta. Bineînțeles că putem vorbi.
S‑a uitat abătut la Maria, care a șoptit:
— Ne păstrăm pentru diseară.
Apoi s‑a dat jos din pat.
El i‑a trimis o bezea și a mimat „Scuze“.
Ea s‑a strecurat afară din dormitor și a închis ușa.
Grupul de anchetă avea o ședință de dimineață, în care urma
să decidă cum vor continua. Pentru Maria, era simplu. Exact așa cum îi spusese
lui Paul:
Atâta timp cât dispariția lui Agnes e un mister, nu puteau
decât să continue căutările și investigația.
*
Vântul ridica praful de pe drumul din fața sediului agenției
imobiliare. Maria a pus lacătul la bicicletă și a intrat. Ray‑Ray o aștepta la
recepție. Erau acolo pentru a‑l interoga pe unul dintre agenții imobiliari,
Viktor Bengtsson, un prieten din liceu al lui Agnes. Maria își dădea seama că
odată cu fiecare interogatoriu pe care‑l țineau se îndepărtau din ce în ce mai
mult de cercul cel mai apropiat de cunoștințe al lui Agnes, interacționând cu
oameni din ce în ce mai puțin importanți. Agentul imobiliar Viktor era un
exemplu în acest sens.
Agenția imobiliară avea sediul în Kleven și vedere spre
vestita promenadă Smögenbryggan, fiind la o distanță de doar zece minute cu
bicicleta de casa Mariei și a lui Paul din Hasselösund. Cu toate acestea, parcă
ajunseseră în altă parte a regiunii Bohuslän. Peste tot erau blocuri nou
construite care, în limbajul arhitecților, se integrau printre stânci
(nu se integrau deloc, credea Maria), și nu era acolo nici țipenie.
Viktor i‑a primit în biroul lui. O secretară i‑a servit cu
cafea și apoi s‑a retras.
— Cum merge treaba? Bineînțeles că vreau să vă ajut cât pot
de mult.
Viktor părea îngrijorat. Maria îi verificase datele în
prealabil și constatase că era un cetățean care respectă legea, cu un salariu
neobișnuit de mare.
În ziua aceea era îmbrăcat într‑o cămașă albastru cu alb, în
sacou bleumarin și pantaloni deschiși la culoare. Vorbea cumva răgușit, ceea ce
îl făcea să pară mai în vârstă decât era.
— Continuăm ancheta, a răspuns Maria.
Era prea puțin spus. Trudeau ca animalele, dar asta nu se
vedea din exterior.
Ea și Ray‑Ray stăteau pe scaunele din fața lui Viktor. Între
ei era un birou mare și modern. Totul în cameră era alb, cu excepția podelei
cafenii din lemn de stejar. Pereții, dulapurile, rafturile și restul
mobilierului erau albe. Maria nu înțelegea cum putea să suporte așa ceva.
Ray‑Ray s‑a lăsat pe spate în scaun.
Nu‑i plăcea Viktor Bengtsson și nici nu se chinuia să
ascundă acest lucru.
— Când te‑ai întâlnit ultima oară cu Agnes? a întrebat el.
— Acum trei săptămâni. Am băut o cafea pe promenadă.
Maria presupunea că se referea la Smögenbryggan.
— Și cum s‑a comportat Agnes atunci?
— Ca de obicei. Poate era puțin distrată, puțin stresată. A
avut timp doar o oră, apoi a trebuit să se ducă acasă. Dar nu mi s‑a părut
nimic ciudat. Și ea este la fel de ocupată ca mine.
— Noi nu o cunoaștem pe Agnes, a spus Maria. Cum adică e
ocupată?
Viktor a dat din umeri.
— Își iubește meseria, deși salariul nu este cel pe care l‑ar
merita. Să fii profesor necesită atât timp, cât și energie. Dar Fredrik
lucrează mult mai mult, așa că Agnes face cea mai mare parte a treburilor și
acasă.
— Cât de des te întâlnești cu Agnes? a întrebat Maria.
Viktor s‑a strâmbat.
— Mult prea rar. De obicei mă întâlnesc și cu Agnes, și cu
Fredrik. Când eu și Sussie, adică fosta mea, eram încă împreună, ne întâlneam
măcar o dată pe lună, dar acum a trecut mult timp de când nu am fost pe la ei.
Câteodată
iau prânzul cu Fredrik și, după cum am spus, am băut o cafea
cu Agnes.
— Cum este Agnes ca persoană?
— Amuzantă, a spus Viktor, râzând. Cu picioarele pe pământ.
— Ce părere ai despre relația dintre Agnes și Fredrik? a
întrebat Ray‑Ray.
— E stabilă. Demnă.
— Demnă? a repetat Ray‑Ray de parcă n‑ar mai fi auzit
niciodată acel cuvânt.
— Plină de respect, a explicat Viktor. Fac echipă bună. E o
relație echilibrată.
Mariei i se părea amuzant felul în care vorbea. Viktor
spunea același lucru ca toți ceilalți pe care îi interogaseră — că Agnes și
Fredrik păreau, cel puțin din exterior, fericiți, dar se exprima cu alte
cuvinte.
— Ce vrei să spui prin faptul că Agnes este o persoană cu
picioarele pe pământ? a întrebat ea.
— Nu consideră că totul se învârte în jurul ei. Nu este
instabilă sau nervoasă. Se gândește înainte de a vorbi.
— Se pare că o respecți pe Agnes, a observat Maria.
— Am un respect enorm pentru ea. Evident că facem lucruri
diferite, dar amândoi suntem extrem de pasionați de munca noastră. E greu să nu
respecți pe cineva care este atât de sigur de alegerile sale în viață.
Ceva în acea ultimă propoziție i‑a atras atenția Mariei.
E greu să nu respecți pe cineva care este atât de sigur
de alegerile sale în viață.
Agnes seamănă puțin cu mine. E o persoană care știe că a
făcut alegerea corectă cel puțin o dată în viață, și‑a spus Maria și și‑a
dat seama că ar fi vrut să o cunoască.
Maria vorbise despre dorința ei de a deveni jurist pe tot
parcursul liceului. Cu toate acestea, dăduse examen la Academia de Poliție din
Stockholm la câțiva ani de la absolvire și intrase. Nu‑și amintea dacă ezitase
înainte de a accepta locul. Era mai tânără atunci, crezuse că avea timp să facă
și altceva dacă s‑ar fi dovedit, până la urmă, că a fi polițistă nu era pentru
ea.
Dar nu fusese nevoie să își schimbe planul. Fusese alegerea
corectă, iar cariera ei înflorise. După câțiva ani la poliția din Göteborg,
fusese aleasă pentru echipa de investigaţii a lui Roland, de la secția de crimă
organizată din Uddevalla. Și rămăsese acolo. Nu voia să lucreze într‑un oraș
mare precum Göteborg, prefera orașele mai mici. Iar pasiunea o făcuse să rămână
în poliție. Pasiunea pe care aproape că o percepea ca pe o vocație.
Ca polițistă îi putea ajuta pe alții, iar asta îi plăcea cel
mai mult la profesia ei. Să ajute. Ca anchetatoare, putea să ajute cu adevărat.
— Agnes are vreun dușman? a întrebat Ray‑Ray.
— Toată lumea are câte unul, nu?
— Sigur. Ai vreun nume?
— Nu, nu o cunosc pe Agnes chiar așa de bine.
Viktor și‑a trecut degetul peste suprafața albă și lucioasă
a biroului.
— Cât timp veți continua s‑o căutați? a întrebat el.
— Până o găsim, a răspuns Maria.
— Am vorbit cu Fredrik doar o dată de când a dispărut Agnes,
dar este evident că această situație îl consumă enorm, a adăugat Viktor. Așa că
trebuie să continuați s‑o căutați. Vă rog!
Maria a încuviințat.
În mai puțin de o oră trebuiau să se întâlnească cu colegii
din grupul de anchetă.
Trecuseră șapte zile.
O eternitate.
Totul indica faptul că aveau de‑a face cu un accident, că
Agnes se înecase.
Aceasta fusese principala presupunere a poliției și a celor
de la Serviciul de Salvare, care fusese acceptată apoi de toată lumea.
Cu excepția Mariei.
Inima îi bătea cu putere.
Agnes Eriksson trecuse prin ceva îngrozitor.
Nu fusese un accident.
Iar acum era de datoria Mariei să dovedească acest lucru.
KRISTINA OHLSSON este politolog și autoare multipremiată. Pe lângă ficțiunea pentru adulți, care include o serie cu analista de investigații Fredrika Bergman, Ohlsson a scris și o trilogie populară de romane de suspans pentru copii. În 2010, a primit Premiul Stabilo pentru Cel Mai Bun Scriitor de Romane Polițiste din Sudul Suediei. În 2013, a primit Premiul pentru Romane pentru Copii de la Radio Suedia. În 2017, a primit Premiul Crimetime Specsavers pentru ficțiune polițistă pentru copii. Primul roman al lui Ohlsson, Unwanted, a fost
