Titlu:
Moartea în ungherele liniștite ale vieții
Autor:
Oliver Bottini
Editura:
LEBĂDA NEAGRĂ
Titlu original: Der Tod in den stillen Winkeln des Lebens (2017)
Traducere
de Andreea Scrumeda
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 472
Media pe
Goodreads: 3,56 (din 81 note)
O altă carte a cărei acțiune se petrece pe plaiurile
strămoșești, în câteva sate din județul Timiș, dar și-n orașul de reședință, la
care se adaugă câteva trimiteri, oarecum justificate, la Arad și Brăila. Așadar,
pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, iată vin în cale, străinii cu parale, să
ne cumpere hectare... Partea bună e că de data asta nu mai este vorba despre veșnica
noastră tragedie istorică; partea mai puțin bună, că, oricât de mult ne-am
îndepărta de subiectul „Decembrie, ’89”, interesul publicului străin pendulează
tot în jurul Marii Schimbări. Dacă nu le mai oferim comunism la bidon, atunci
le dăm postcomunism la doză... Țăranii, care cândva se plângeau că pământurile le
fuseseră colectivizate, acum îi așteaptă pe nemți ca să le facă o ofertă bună,
gustând din plin din fructul (până acum interzis) al capitalismului.
În căsuța lui modestă de pe malul Begăi, inspectorul Ioan
Cozma își numără zilele până când va ieși, în sfârșit, la pensie. Dacă totul
merge conform planului, în maximum un an ar trebui să se retragă din poliție.
Însă liniștea lui e complet spulberată în momentul în care este raportată o
crimă. Trupul lipsit de viață al unei tinere a fost descoperit la marginea
pădurii, iar omorul a fost pus în cârca lui Adrian, băiatul care era
îndrăgostit până peste cap de Lisa. Însă, din câte am aflat, fata nu nutrea
aceleași sentimente pentru Adrian. Deși inițial totul arată ca o crimă
pasională, lucrurile se complică atunci când aflăm că este vorba despre fiica
unui industriaș neamț care deține mai multe hectare în satul aflat la 30 de
kilometri de Timișoara. Pornind pe urmele lui Adrian, cel care a ținut-o în
brațe în ultimele clipe pe presupusa lui victimă, dar, totodată, cel ale cărui
haine însângerate au fost găsite arse în soba propriei locuințe, ioan Cozma va
face o călătorie până în Germania, acolo unde s-ar putea afla, de fapt, cheia
întregului mister.
Acțiunea romanului are loc în 2014, într-o perioadă (ficționalizată)
în care țăranii încep să renunțe la vechile lor îndeletniciri. Banatul, încă un
spațiu oarecum arhaic, se confruntă cu modernizarea, pământurile fiind lucrate
cu noile și inteligentele utilaje agricole. La prima vedere, putem observa câmpurile
pline de astfel de mașinării care nu mai depind de acțiunea umană constantă,
dar, dacă privim cu atenție, la orizont se pot vedea câțiva țărani care încă
lucrează cu unelte „rudimentare”, împotrivindu-se noii orânduiri. Terenurile se
vând de la o zi la alta, ofertele vin din toate părțile, germanii, austriecii
și danezii se întrec ca să pună mâna pe porțiunile cultivabile, pe care ori le
folosesc pentru propriile recolte, ori le dau în arendă saudiților care vin
aici ca să-și planteze cerealele. Glasul pământului e mort de mult,
investițiile sunt în floare, toți se vând atâta timp cât le oferi un preț bun, unii
fiind în stare chiar de gesturi extreme pentru a-și vedea visul agrar împlinit.
Și pentru că de curând am citit și „Moartea în Camargue”, simt
nevoia să fac o paralelă între cele două romane. Județul din vestul României nu
este în niciun caz Provence, însă ambele locuri au ceva aparte, un factor estetic
foarte pronunțat. De sus din elicopter, satele bănățene se văd ca niște
gheparzi adormiți, frumusețea stând în discrepanțele cromatice și de relief,
extrem de vizibile. Detectivul nostru cu nu prea mult chef de viață, care
tânjește la liniștea unei bătrâneți în solitudine, aduce foarte mult a Roger
Blanc, mai ales atunci când trece la treabă și vrea să pună mâna pe vinovat. De
altfel, și în ciuda faptului că autorul este german, Ioan Cozma reprezintă un
șablon al caracterelor polițienești din literatura română. La fel de bine s-ar
fi putut regăsi în operele lui Petre Sălcudeanu sau Haralamb Zincă, și, de ce
nu, chiar în poveștile imaginate de Horia Tecuceanu. E meticulos, e inteligent
și are acel ceva ce-i face pe ceilalți să-l îndrăgească chiar de la prima
întâlnire.
A fost OK. Pe alocuri cursiv, dar trebuie să recunosc că am
cam tras de el ca să ajung la final. Deseori autorul se pierde în detalii și nu
ne mai dă niciun indiciu despre enigma pentru care suntem aici, crima fiind
doar un mijloc prin care a reușit să ne prindă în plasă. Ba e vorba de români,
ba de nemți, investigația are câteva goluri, sare foarte repede (pentru mine)
dintr-un loc în altul fără nicio introducere, ba nu se-ntâmplă nimic, ba te
trezești în mijlocul acțiunii și nu înțelegi ce s-a petrecut. În schimb,
construcția ucigașului e impecabilă, e ce trebuie, unde și când trebuie. Din
nou, multe personaje, unele cu un scop clar, altele doar ca să fie acolo, unele
mai interesante, altele pe care le uiți de la un capitol la celălalt. Ca o concluzie,
dacă aveți suficientă răbdare, poate reprezenta o poveste interesantă, însă
dacă doriți ceva cu mult suspans, nu e chiar ceea ce căutați, dar puteți reveni
la ea mai târziu, când sunteți siguri că v-ați lăsat toate așteptările deoparte.
Un proiect:
