Titlu: Proiectul Hail Mary
Autor: Andy Weir
Editura: NEMIRA
Titlu original: Project Hail Mary (2021)
Traducere de Iulia Anania
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 536
Media pe Goodreads: 4,59 (din 24.479 note)
După cum v-aţi dat
seama deja, genul meu preferat este thrillerul. Însă, din când în când, mă mai
încumet să citesc şi câte o carte fantasy sau science-fiction. După ce am văzut
că Editura Nemira face mare vâlvă cu cel mai recent roman al lui Andy Weir, am
zis că e cazul să văd şi eu pentru ce atâta reclamă. Spre ruşinea mea, nu am
citit nici „Marţianul”, nici „Artemis”, însă cartea de faţă a reprezentat o ocazie
perfectă pentru a observa capacitatea autorului american de a construi situaţii
şi personaje unice. Şi da, m-am îndrăgostit în mod iremediabil de „Proiectul
Hail Mary”, o carte superbă care mi-a dovedit, prin zeci de exemple, că universul
este mult mai complex decât credeam.
Undeva, la
milioane de kilometri distanţă de Pământ, se află Hail Mary, o navă spaţială al
cărei echipaj a fost trimis să găsească o soluţie pentru cataclismul cu care
urmează să se confrunte planeta noastră. Soarele este în pericol, iar odată ce
acesta îşi va pierde din putere, omenirea nu va mai exista. Aşadar, trei oameni
au fost aleşi pentru această misiune. Însă există o mare problemă – doi dintre
ei sunt morţi, iar Ryland Grace, singurul supravieţuitor al călătoriei, nu îşi
aminteşte cine este, unde se află şi care este misiunea pe care o are de
îndeplinit.
Pe lângă o aventură
interstelară unică, romanul lui Andy Weir este şi un manual incredibil despre
procesele fizice şi chimice care au loc în univers. Nu de puţine ori m-am
confruntat cu termeni sau cu fenomene despre care nu aveam nici o idee, însă
lucrurile sunt atât de bine explicate, încât nu am avut nici o problemă cu înţelegerea
evenimentelor. Dar ceea ce mi-a făcut lectura extrem de plăcută a fost umorul.
De altfel, cum ai putea să supravieţuieşti când ştii că moartea e la o secundă
lumină distanţă? Şi nu, sfârşitul nu vine tot timpul de la evenimente mari,
precum un asteroid sau o invazie extraterestră. Uneori cele mai mici lucruri
pot fi şi cele mai periculoase. Iar ceea ce, cândva, a creat viaţă, acum o
poate ucide.
Mi-e atât de greu
să nu vă dau spoilere, pentru că e aproape imposibil să vorbesc despre carte,
omiţând jumătate din ea. Dar asta e, nu pot să vă stric cea mai mare surpriză, şi
credeţi-mă că nu exagerez. Aşa că voi alege să vorbesc despre personajul
principal. Înainte de toate evenimentele, Ryland a fost un genial profesor de
fizică, care nu ezita să discute cu elevii lui despre viteza luminii şi
divizarea moleculelor. În prezent, el se află pe Hail Mary şi încearcă să-şi
aducă aminte care este rolul lui Aici. Pe măsură ce descoperă nava şi pe unde
se află, mai exact, prin Cosmos, amintirile lui încep să revină, lucru care îl
face şi mai conştient de situaţia gravă în care se găseşte. Nu se ştie dacă el
se va mai putea întoarce acasă, odată ce va găsi o soluţie pentru apocalipsă,
iar acest lucru îi confirmă condiţia de mort în viaţă. Ceilalţi doi colegi nu
au supravieţuit călătoriei, însă, cu toate că el a rezistat, nu este decât un
cadavru într-un imens sicriu alcătuit din oţel şi alte metale.
Ryland
nu a fost ales doar pentru inteligenţa lui uriaşă. Eu cred, mai degrabă, că a
fost selectat pentru capacitatea lui de a trata cu ironie şi umor situaţiile
extreme. Deşi de multe ori lucrurile merg prost, momentele lui de dezamăgire
sunt repede depăşite, iar Ryland încearcă să găsească noi şi noi soluţii.
Într-o astfel de conjunctură, depresia ar trebui să se instaureze în mintea
personajului, însă protagonistul nostru dă dovadă de o gândire logică care pune
accentul pe lucruri practice, şi nu pe sentimente covârşitoare. Deşi sunt
explicate, pe parcurs, motivele pentru care el s-a regăsit pe lista
echipajului, eu cred că a fost ales după un plan bine stabilit, şi nu după un
impuls de moment.
Dincolo de orice analiză, „Proiectul Hail Mary”
este o carte fascinantă şi foarte bine scrisă. În spatele teoriilor fizice,
chimice şi mecanice se află o umanitate sensibilă care se resimte, în special,
la nivelul eroilor. Este o poveste extrem de complexă, pe care Andy Weir o relatează
într-un mod atât de lejer încât ai putea s-o citeşti mâncând floricele. Nu vă
recomand acest volum, ci vă spun că e obligatoriu să-l lecturaţi. Chiar dacă
poate nu va fi pe gustul unora dintre voi, sunt sigur că vor exista câteva
momente pe care nu le veţi uita prea curând. Sper ca Editura Nemira sau
altcineva să organizeze şi un club de lectură, unde să putem discuta mai multe.
Aţi fi
interesaţi?
