Titlu:
În visul meu am un cuțit în mână
Autor:
Ashley Winstead
Editura:
CRIME SCENE PRESS
Titlu
original: In My Dreams I Hold a
Knife (2021)
Traducere
de Mihnea Arion
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 384
Media
pe Goodreads: 3,96 (din 40.090 note)
Să
pretinzi că-l cunoști pe cel de lângă tine ca pe tine însuți poate fi de multe
ori o afirmație eronată sau, mai bine spus, un hazard, un impuls dictat de o
prietenie curată și profundă, în care secretele nu există. Însă ființa umană nu
este o carte deschisă, care își dezvăluie conținutul fără opreliști – chiar și
în cazul unui roman există posibilitatea de a citit printre rânduri, iar ceea
ce urmează să descoperi este posibil să-ți dea peste cap întreaga lectură, da’ altminteri în cazul unei
creaturi care gândește și acționează diferit în funcție de împrejurările în
care se află. Schimbarea e cea care ne destabilizează lumea pe care ne-am clădit-o
cu mare atenție, cea care distruge imaginea distorsionată pe care ne-o construim
despre cei pe care îi considerăm cei mai buni prieteni din lume. Iar atunci
când tainele bine ascunse ies la iveală, lovitura e cu atât mai grea, astfel încât
cei mai apropiați ne pot deveni niște străini.
Scenariul pe care Ashley Winstead îl
dezvoltă în cartea sa nu este deloc original. „În visul meu am un cuțit în
mână” face parte din categoria romanelor în care trecutul și prezentul au mereu
ceva de împărțit, în care o crimă petrecută în perioada studenției are
repercusiuni fatale peste zece ani. Rețeta este una clasică, la fel ca în cazul
romanelor lui Lucy Foley sau Allie Reynolds. Se ia un grup de șapte studenți,
trei fete și patru băieți, prieteni la cataramă, mult alcool, droguri din
belșug, trădări peste trădări, nopți pasionale pe unde se nimerește, o armă
albă extrem de ascuțită și zece ani de îndoieli și regrete, în care te faci
luntre și punte pentru a deveni cea mai bună versiune a ta, ca să-i șochezi pe
cei care te credeau mediocră. Din păcate, povestea care ia formă cu
ingredientele enumerate este mai mult psihologică decât thriller, ceea ce
înseamnă că ritmul este destul de lent, cel puțin pentru gustul meu, însă nu
pot spune că nu mi-a plăcut miza în jurul căreia autoarea își clădește intriga.
Pentru Jessica, Mint, Heather, Jack,
Frankie, Coop și Caro, anii studenției au fost cei mai frumoși din viața lor,
împărtășindu-și bucuriile și suferințele, dând petreceri incendiare și făcând
toate nebuniile care le treceau prin minte. Campusul Duquette a fost o a doua
casă pentru cei șapte fantastici din East House, asta până când o tragedie le-a
zdruncinat lumea perfectă. În ultimul an de facultate, Heather este ucisă cu
sălbăticie, iar țap ispășitor cade iubitul ei, Jack, în camera căruia este
găsită arma crimei. Însă, din lipsa dovezilor concludente, investigația se
încheie brusc, iar Jack nu este condamnat, ci doar exclus definitiv din grupul
prietenilor, care din acel moment îl privesc cu ură și suspiciune. Un deceniu
mai târziu, promoția 2009 este chemată înapoi la Duquette pentru o reuniune
fastuoasă, însă totul se transformă într-un fiasco de nedescris, în care
măștile impecabile sunt zdrobite de adevărurile cumplite, tăinuite ani întregi, scoase la lumină de cel
care vrea să facă dreptate în numele surorii sale moarte.
N-avem de-a face cu o serie de
personaje care evoluează pe parcursul poveștii, ba chiar aș fi tentată să spun
că are loc un proces invers. Toți sunt la fel de imaturi ca în studenție, în
pofida faptului că au peste treizeci de ani. Egoismul este motorul care le
conduce viețile celor șase tovarăși rămași, carierele fiind mai importante
decât orice altceva. Prietenia lor devine un joc, o obișnuință, în interior
mustind ura, invidia, dorința de răzbunare și trădarea. Tot ce contează este
păstrarea aparențelor, a acelei imagini pe care ceilalți o cunosc. Personajele
noastre pot fi ușor confundate unul cu celălalt. Personalitățile lor sunt
enervant de asemănătoare. Toți au probleme cu părinții, vor să se ridice
deasupra celor care le-au dat viață și, cel mai important, venerează locul ce
i-a adus împreună, același loc care îi va distruge pentru totdeauna. Deosebirea
dintre ei constă în faptul că pot fi încadrați în tipologii diferite: Mint –
idolul femeilor, băiatul perfect și bogat, partida de vis pentru orice fată ce
vrea să iasă din anonimat; Caro – umbra ce-i urmărește pe liderii grupului,
pierzându-se în fundal; Frankie – sportivul talentat, fără prea mult creier;
Heather – fata care nu se străduiește prea mult, dar obține tot ce-și dorește;
Coop – băiatul înțelegător, care aplanează conflictele, și Jack – codița lui
Frankie. Și pentru că sunt atât de asemănători, nu avem un singur vinovat, ci
un criminal colectiv, fiecare contribuind la uciderea fetei. Dar ceea ce
contează cu adevărat nu e făptașul, ci mecanismele folosite pentru a-l convinge
să mărturisească actul odios pe care l-a comis.
În ceea ce o privește pe Jessica, ea
are nevoie de un paragraf separat, în special pentru că este protagonista
romanului. Ea ne oferă singura viziune subiectivă a evenimentelor din prezent,
ce sunt dublate de prezentarea obiectivă a faptelor din trecut, amuțind vocile
celorlalte personaje, al căror punct de vedere nu contează. Jessica și-a
petrecut toată viața încercând să se transforme în altcineva, în cineva de care
să fie mândră, pe care toată lumea s-o admire, însă destinul a decis că e
făcută pentru locul doi. Sub ambiția ei studiată zace o ființă slabă, care
acceptă să se umilească dacă asta îi poate aduce vreun avantaj. La reuniunea de
zece ani, ea vrea să le demonstreze tuturor că este o femeie de succes, însă
visurile ei sunt negative, săpându-i groapa în loc s-o propulseze înainte. M-a
enervat la culme caracterul ei fals, faptul că e croită din puțin, un personaj
ce nu-și merită poziția sub reflector. Încă de la primele cuvinte, mi-am dat
seama că e un personaj cu probleme grave, care nu vrea nici în ruptul capului
să scape de ele.
Una peste alta, finalul mi-a oferit
doza de adrenalină pe care am așteptat-o vreo două sute de pagini, ceea ce m-a
ajutat să trec peste haosul de întâmplări și peste personajele reduse,
unidimensionale, demne de un serial de desene animate. Nu vreau să vă
demoralizez cu negativitatea mea – poate am citit prea multe romane bazate pe
același scenariu și nu mai sunt așa ușor de impresionat –, însă asta e strict
părerea mea, și nu înseamnă că acest volum nu merită o șansă și din partea voastră.
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ashley Winstead:
