ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Refugiul spionilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Refugiul spionilor. Afișați toate postările

joi, 13 iunie 2024

Recenziile lui Gică 188 - Refugiul spionilor de Tess Gerritsen (CRIME CLUB)


Titlu: Refugiul spionilor 

Serie: Clubul Martini (#1)

Autor: Tess Gerritsen

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Spy Coast (2023)

Traducere de Loredana Frățilă-Cristescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 376

Media pe Goodreads: 4,36 (din 65.810 note)

 

Purity, Maine. Maggie Bird locuiește într-o fermă la marginea împădurită a orașului, unde crește găini din rasa Araucana, celebre pentru ouăle lor albastre. Ingrid și Loyd Slocum s-au retras și ei la pensie tot în Purity, pe Chestnut Street. Ingrid face parte din consiliul bibliotecii locale, iar Loyd e pasionat de gastronomie, se poate observa după talia robustă  că mănâncă aproape tot ce gătește. Ben Diamond e bătrânelul amabil de 73 de ani care știe tot ce mișcă în zonă, și pe care n-o să-l găsești niciodată în vreun local stând cu spatele la ușă. Și mai e și Declan Rose, fostul profesor universitar de istorie, fiu de deputat și școlit la internatele  din Elveția, manierat, ager și modest. Cinci bătrânei care la prima vedere nu au nimic în comun. Sunt prieteni, se ajută unul pe celălalt și se întâlnesc la clubul de carte organizat lunar acasă la familia Slocum. Chiar asta vor face și deseară, vor vorbi despre Călătoriile lui Ibn Battutah și vor da pe gât pahare de Martini.

Jo Tibodeau e șefa interimară a poliției din Purity, asta după ce Glen Cooney, superiorul ei, a fost lovit de o mașină în timp ce scria o amendă de circulație. Jo e de părere că unii bărbați merită să simtă cuțitul în rană și, deși funcția nu-I permite să-și afișeze sentimentele, simte o satisfacție uriașă atunci când micul gangster al orașului e înjunghiat chiar de propria soție. Lucruri de astea se tot petrec… Un bărbat care-și ucide nevasta, un tânăr care-și pune capăt zilelor și o vânătoare care se termină prost, fiul susținând că și-a împușcat tatăl din greșeală. Și uite că acum îi sună iarăși stația… Însă de data asta e ceva diferit. Cadavrul unei necunoscute a fost descoperit în fața fermei lui Maggie Bird. Se pare că femeia a fost executată, după ce fusese torturată. Suspectul, evident, proprietara. Pistă greșită, pentru că Maggie Bird fusese la clubul de carte de la familia Slocum, alibi confirmat atât de prietenii ei pensionari, cât și de sistemul ultramodern de camere de supraveghere.

Maggie știe cine e moarta, pentru că femeia și-a făcut apariția la ușa ei cu câteva ore în urmă și i-a cerut ajutorul ca să găsească un fost agent CIA care se află în pericol. Dar spioana noastră s-a retras de ani buni din activitate și nu vrea nici în ruptul capului să se întoarcă pe teren. Instinctele i s-au tocit și, s-o spunem pe-aia dreaptă, nici fizicul nu o mai ajută. Diana poate să se descurce și de-una singură, doar și-a făcut-o cu mâna ei. Declarațiile pe care Maggie le dă poliției, mai exact lui Jo, sunt vagi, susținând că știe cine e femeia, însă refuzând să divulge motivul pentru care ar fi căutat-o. Jo, fiind o detectivă ageră la minte și cu experiență, recunoaște minciuna de la o poștă, dar, neavând informațiile relevante la-ndemână, nu poate să descopere cauza, ci doar să analizeze efectul. Oricum, Maggie nu are de gând să-i ajute nici pe polițiștii care devin repede agasanți și invazivi, nici pe Diana, blonda șireată și fără scrupule care-i va aduce mereu aminte de Danny.

Tess Gerritsen scrie un thriller realist, analitic și introspectiv, în ton cu vremurile. Maggie Bird nu e un soi de James Bond, nu scapă în ultima clipă din clădiri în flăcări și nici nu ucide cu conștiința curată douăzeci de oponenți înarmați până în dinți. Dacă supraviețuiește, asta se datorează doar norocului și conjuncturilor favorabile. Bătrâneii noștri duc o viață liniștită în Purity, departe de privirea „pătrunzătoare” a Unchiului Sam. Dar nu pot, și nici nu vor, să stea cu mâna în sân atunci când unul de-al lor e în pericol. Pe lângă prietenia și vechile îndeletniciri care-i leagă, orășelul de coastă e locul în care se simt acasă, un refugiu sigur și, în cea mai mare parte a timpului, liniștit. Poate că Jo e șefa interimară a poliției, o femeie care a luptat (și încă luptă) cu societatea patriarhală în care trăiește, însă nu are relațiile, și nici cunoștințele necesare, care s-o ajute să dea de cap investigației în curs.

             „Refugiul spionilor” e combinația perfectă între „Clubul Crimelor de Joi”, de Richard Osman (fără să fie Cozy), și „Box 88”, de Charles Cumming. Personaje simpatice, la prima vedere inocente, care-și iau măștile de Sherlock în clipa în care apare un cadavru în peisaj, un plot interesant, compus atât din secvențe din trecut (din vremurile „bune”, cum s-ar spune), cât și din episoadele din prezent, și o poveste de dragoste nemuritoare, preschimbată în lacrimi și regrete. Cheia enigmei e la Maggie, la cea care a crezut că poate să facă un compromis, să amestece viața profesională cu iubirea, singura dintre ei care știe ce s-a întâmplat în urmă cu șaisprezece ani în Malta, în cadrul Operațiunii Cyrano.


Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Tess Gerritsen:

Literatura pe tocuri

Falled

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu