ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

luni, 16 noiembrie 2026

Fragment în avanpremieră: Toți cei din această bancă sunt niște hoți de Benjamin Stevenson

Toți cei din această bancă sunt niște hoți

Benjamin Stevenson

Titlu original: Everyone in this Bank is a Thief

Traducere: Mihaela Apetrei 

464 pagini

Colecția Fiction Connection Mystery

Editura Trei

 

 



Cărțile din seria Ernest Cunningham s-au vândut în peste 2 milioane de exemplare în 29 de țări,

iar autorul a fost nominalizat la nouă premii Book of the Year. Primul volum, Toți cei din

familia mea au ucis pe cineva, va fi în curând miniserie HBO.

 

Mi-am petrecut ultimii ani rezolvând crime. Dar un jaf bancar este o premieră absolută, chiar și pentru mine. Și, sincer, nici n-am mai fost luat ostatic până acum. Ușile sunt blocate cu lanțuri. Nimeni nu intră, nimeni nu iese. Iar când cineva este ucis în interiorul băncii, fiecare devine suspect:

Hoțul

Directorul

Agentul de pază

Adolescentul

Producătorul de film

Preotul

Recepționista

Pacienta

Femeia care o îngrijește

Și... eu.

Se pare că mai mulți oameni plănuiseră să jefuiască banca. Până la urmă, dintr-o bancă poți fura și altceva decât bani. Dar de fapt cine ce fură? Sunt dispuși să ucidă pentru asta? Pot eu să rezolv acest caz înainte ca poliția să dărâme ușa și să ne salveze?

 

„Coincidențe și replici geniale într-un thriller cu un ritm absolut nebun: imaginați-vă un mix exploziv între Knives Out și Fargo. Al patrulea volum din seria excentrică a lui Benjamin Stevenson le oferă cititorilor porții duble de suspans, umor negru și răsturnări de situație!” - WALLSTREET JOURNAL

„Un mister dublu, delicios de demodat și complet original. Benjamin Stevenson s-a întrecut pe sine! Toți cei din această bancă sunt niște hoți este o lectură formidabilă.” - THE TIMES

„Toți cei din această bancă sunt niște hoți este o carte complicată, distractivă, excentrică, o adevărată desfătare și alte un milion de adjective pe care Ernest Cunningham le-ar fi putut folosi dacă nu ar fi murit. Stați, chiar a murit? Hmm, discutabil.” - BOOK REPORTER.COM

 

 

FRAGMENT

 

CAPITOLUL 34


Pe Eric l‑am găsit foarte ușor. N‑a trebuit decât să mă iau după suspinele care veneau dintr‑un birou. Adormiseră cu toții. Chiar și Cordelia, rămasă fără la­crimi, dormea buștean. Eric se cuibărise într‑un sac de dormit, cu nasul lipit de geamul rece, uitându‑se afară, la operațiunile pe care poliția le derula în stradă. Aprin­seseră proiectoarele — sori aprigi în bezna nopții. Fluturii nu știau ce să facă; se învârteau bezmetici în fasciculele de lumină. Decisesem să nu folosesc masca. Eric m‑a vă­zut intrând și și‑a șters lacrimile, dar nu s‑a uitat la mine.

— Hei, amice, am spus cu blândețe. Ești bine?

Eric s‑a izbit cu fruntea de geam.

— Ne străduim să te scoatem de‑aici, am mințit eu, așezându‑mă pe un scaun. Sper să mă ajuți să înțeleg câteva lucruri. Pot să‑ți pun câteva întrebări?

— Desigur. Cred.

Mi‑a evitat în continuare privirea.

— Cu condiția să nu mă atârni pe geam, ca pe francezul ăla.

— Promit să‑ți mențin brațele și trunchiul înăuntru, permanent.

Am ridicat brațele, în semn că mă predau.

— Te uiți după tatăl tău?

Eric a împuns cu degetul în geam.

— Este acolo.

S‑a întors spre mine.

— Cine e următorul care iese? Acum, că unii dintre noi s‑au vindecat în mod miraculos.

Când a văzut că nu spun nimic, a adăugat:

— E OK, știu că n‑o să ies eu.

— Michelle, probabil. Și Juliette.

— Am văzut Titanic. Nu se spunea „mai întâi femeile și copiii“?

— Nu eu iau deciziile.

S‑a întors iar spre fereastră, iar oftatul lui a proiectat pe sticlă o dâră de abur.

— Chiar am crezut că pe mine mă va alege. Ce idiot sunt.

S‑a lovit iar cu fruntea de geam. De data asta, sticla a zdrăngănit în rama ei.

— Ar fi trebuit să știu că n‑o s‑o facă.

— Cine, Bryce?

— Cine dracu’ e Bryce? Eu vorbeam de tata.

— Eric, nu tatăl tău face alegerile. El încearcă s‑o scoată pe Cordelia. Nu știe ce știm noi acum, deci ea e prima pe lista lui. Trebuie să înțelegi asta. Și, oricum, tipul cu masca decide.

— Dacă tata voia să mă scoată, ar fi lansat niște cereri.

Lacrimile au început să i se rostogolească pe obraji. A bătut cu degetul în sticlă.

— E acolo, jos, bea cafea și face glume. Îl văd. Toată lumea pierde vremea pe acolo. Îți vine să crezi că râd? Nimănui nu‑i pasă.

— Știi că mi‑a cerut să am grijă de tine? Îi pasă.

Am împins scaunul și m‑am așezat lângă el, pe podea. Și‑a îndoit picioarele, ca să‑mi facă loc, ghemu­indu‑se ca o râmă în sacul lui de dormit.

— Chiar crezi că, dacă ar fi avut de ales, nu ar fi doborât ușa aia ca să te scoată el însuși de aici? Știe că o să te descurci. Că o să faci ce trebuie făcut.

L‑am strâns ușor de umăr.

— N‑ai ieșit până acum doar pentru că tatăl tău știe că ești destul de puternic ca să rămâi aici, înăuntru.

Asta i‑a mai oprit lacrimile. S‑a întors să mă privească.

— Poate. Ce voiai să mă întrebi?

— Am câteva întrebări despre Buccaneers. Nu le am deloc cu jocurile. Știam că te pricepi, dar am văzut la televizor că ești pe locul unu în lume la juniori? E impresionant.

— Da, cred că da.

A ridicat din umeri; îmi dădeam seama că încearcă să‑și ascundă plăcerea de a fi fost pomenit la știri.

— Să știi că nu‑i simplu deloc. Mulți cred că tot ce faci e să freci canapeaua. Probabil că și tata se bucură că‑s aici — să mă călesc. Nu are pic de respect pentru ce fac, chiar dacă eu câștig mai mult decât părinții mei la un loc.

— Tatăl tău mi‑a spus că e foarte mândru de tot ce‑ai reușit.

Nu‑mi spusese; mai curând, zisese că‑i fac un favor că Eric ratează campionatul. Dar puștiul nu trebuia să afle asta.

— Stai așa, tu câștigi mai mult decât părinții tăi?

— Lejer.

Părea nedumerit că nu pricep.

 

— Ce parte din „Numărul Unu“ nu înțelegi? La 13 ani făceam parte din echipa universității. Nici LeBron James n‑a fost atât de bun.

— Deci faci bani din premii? Din sponsorizări? Tatăl tău a spus că este ca un sport obișnuit.

— Chiar este un sport, și‑a dat Eric ochii peste cap.

Îl ofensasem.

— Da, asta am vrut să zic. Am priceput. Deci are toate alea pe care le au și sporturile reale? Ești plătit ca să joci? Mergi în turnee, primești trofee?

— Da. Evident.

Avea în voce tonul acela folosit de adolescenți când vorbesc cu dinozauri. Gen, oameni de 40 de ani.

— Cupa Mondială Fortnite plătește 3 000 000 de dolari.

Trebuie să fi văzut cum mi‑a picat fața, fiindcă a adăugat:

— Buccaneers este mai puțin popular.

— Pariuri?

— Nu am vârsta legală să pariez, a spus el, confuz.

— Întrebam dacă oamenii pot paria pe Fortnite. Sau pe meciurile Buccaneers?

— O, da. Categoric. Azi poți să pariezi pe orice. Probabil că s‑a pariat și pe jaful ăsta. Primul care iese pe ușă. Câți mor — over‑under[1].

M‑a văzut că nu râd.

— Hai, înveselește‑te.

— Cum funcționează treaba cu clasamentul? Ziceai că ai fost în echipa universității?

— Joci și câștigi pe cont propriu. Echipa e mai degrabă ca un sponsor. Clasamentele sunt individuale. Câștigi suficiente puncte în clasament și promovezi la un nivel superior în competiție.

— Îmi imaginez că ești aproape de promovare, fiind pe primul loc.

— Intru ca favorit în majoritatea meciurilor, a spus el fără falsă modestie. Totuși, nu mă ajută deloc faptul că am ratat turneul din seara asta.

— Dar Ben Huxley te‑a bătut.

Am spus‑o într‑o doară, aproape ca pe o paranteză, ca să văd cum reacționează. Premiul pentru locul întâi, lingoul de aur din cutia din catifea roșie, se afla pe raftul lui Edward.

Eric a strâns la piept pușculița‑porcușor ce conținea premiul al doilea, în monede de argint.

Am făcut și mai tare pe naivul.

— Uau. Primul loc contra Numero Uno. Trebuie să fi fost foarte bun.

Asta l‑a făcut pe Eric să răbufnească.

— Ben Huxley a trișat.

— Parcă erați prieteni, nu?

— Eram. Eram.

A dat înapoi, căci nu voia să‑și vorbească de rău pri­etenul mort.

— Sau, cel puțin, prieteni‑rivali. Iar competiția e bună: ne stimulam unul pe celălalt să fim tot mai buni. Când unul dintre noi juca bine, îi dădea celuilalt un imbold să‑l întreacă. Dar eu am fost întotdeauna mai bun ca el. Eram numărul unu. El nu reușea să intre în primii o sută.

— Până a început să trișeze, am completat eu explicația.

— Folosea un aimbot.

— Aimbot?

— Un program de calculator care te ajută să țintești. Practic, e imposibil să ratezi.

— Nu există reguli pentru astfel de lucruri?

Mă gândeam că, dacă Esports era un sport adevărat, acest aimbot reprezenta echivalentul unei performanțe obținute prin dopare.

— Doar nu sunt permise astfel de stratageme?

— Firește că nu sunt permise.

Eric părea cu adevărat supărat din cauza asta.

— Pui intenționat întrebări tâmpite? De aceea s‑a și sinucis Ben.

— S‑a sinucis?

Asta chiar că m‑a luat pe nepregătite.

— Nu a fost împușcat de poliție, la el acasă?

— Ba da, dar s‑a mascatizat singur.

A oftat, văzându‑mi expresia de pe față.

— Chiar trebuie să‑ți explic fiecare cuvânt?

— Super Mario, mai ții minte? m‑am bătut cu degetul în piept.

— Mascatizat. Adică împușcat de mascați.

Noi nu avem Trupe speciale în Australia, dar nu cred că lui Eric i‑ar fi păsat de corectura mea și voiam să scuipe tot ce‑avea de zis.

— Buccaneers este un concurs de trageri online. Joci de acasă. Nu la vreun aparat, cum aveați voi pe vremuri în sălile cu jocuri mecanice sau la lactobar sau mai știu eu pe unde.

Remarca asta a fost intenționat usturătoare.

— Să știi că am crescut în era computerelor.

A strâmbat din nas de parcă nu m‑ar fi crezut.

— Acum gândește‑te. Dacă cineva vrea să strice un meci, dă un pont fals despre o chestie ce pare suspectă.

Trupele speciale se înființează rapid, aud împușcături de la televizor și dărâmă ușa. Nu poți câștiga un meci când ai mâinile încătușate la spate.

— Ca atunci când suni ca să anunți o amenințare cu bombă, ca să nu dai examenul la școală?

— Dacă asta făceați voi pe vremea ta, da, așa e.

— Doar ca să lămurim lucrurile, pe vremea mea nu în­seamnă epoca de piatră.

M‑am gândit un pic la ce mi‑a spus.

— Deci, dacă cineva ar fi vrut ca Ben să piardă meciul, putea să‑l „mascatizeze“, corect? Ipotetic, dacă acel ci­neva ar fi vrut să iasă un anumit rezultat.

— Îți spun eu, și‑a făcut‑o cu mâna lui. Mascatizarea este de obicei o distracție complet inofensivă. O farsă tâmpită. Dar el se juca fără căști, cu volumul dat tare. Împușcăturile și bubuiturile de grenade i‑au agitat rău pe polițai. De ce‑ar fi făcut una ca asta dacă nu voia ca ei să‑l împuște? E vina lui, omule. În întregime vina lui.

— Dar de ce ar fi vrut Ben una ca asta?

— Fiindcă era un trișor. Deja i se dusese vestea. Nu mai participa nici măcar în competiția universității.

— Tu de unde știai că trișează?

Eric a răspuns cu o sinceritate dezarmantă:

— Pentru că m‑a bătut pe mine.



[1] Termen folosit în pariurile sportive, care arată dacă se pariază „peste“ sau „sub“ valoarea stabilită de casă.

toti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu