ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

duminică, 2 februarie 2025

Recenziile lui Gică 208 - Fete sclipitoare de Jessica Knoll (CRIME CLUB)


Titlu: Fete sclipitoare 

Autor: Jessica Knoll 

Editura: TREI

Titlu original: Bright Young Women (2023)

Traducere de Dana Ionescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,01 (din 172.815 note)

 

            Moartea nu e spectaculoasă... E banală. Lucrurile nu se petrec întocmai cum vedem în filme și cărți. Ucigașii nu acționează întotdeauna după un plan. Nu-și aleg mereu victime care să se cunoască între ele și nu-i pun bețe-n roate polițistului, încercând pe urmă să-l atragă într-o capcană. Răul se manifestă într-o mulțime de forme, dar înfățișarea sa e comună. Criminalul poate fi un delicvent care a evadat din închisoare, la fel de bine cum poate fi poștașul care-ți aduce factura la gaz sau chelnerul șifonat de la restaurantul la care ai luat cina sâmbătă seara. Poate fi oricine, poate purta orice chip. Nu poți să-ți dai seama dinainte de intențiile sale malefice, poți doar să-l eviți pe necunoscutul șarmant care ți-a ieșit în cale (aparent) din întâmplare. Moartea e finalitatea doar pentru trupurile neînsuflețite pe care le lasă în urmă, însă pentru familiile îndoliate și pentru martori ea e doar începutul. Prima notă dintr-o compoziție de coșmar.

Un zgomot puternic... Ceva a căzut pe podea. Jill Hoffman iese din cameră și se îndreaptă spre baie, iar când își răsucește capul, Pamela vede că are maxilarul zdrobit. Eileen Donnelly, colega ei de cameră, plânge și încearcă să-și țină în palme sângele ce I se prelinge de pe chip. Cineva e în Casă și le face rău fetelor... Robbie Shepherd pare că doarme, însă un fir de sânge i se întinde din creștet până la ceafă. Denise Patrick Andora e întinsă în pat, pare că încă respiră. Se aud sirenele poliției și ale ambulanțelor. Cele patru fete sunt transportate de urgență la Tallahassee Memorial. Robbie a decedat între timp, iar Denise a murit în drum spre spital. Pamela Schumacher, președinta Casei asociației de fete de la Florida State of University, le sună pe rudele victimelor ca să le liniștească sau ca să le dea cumplita veste. Pare că răsăritul s-a decis să întârzie, însă lumina nu-i va șterge imaginea captată pe retină. Pentru că Pamela l-a văzut pe ucigaș. L-a privit din umbră cum se furișează în noapte, i-a prins lucirea din ochii de sub cozoroc și a observat obiectul însângerat pe care acesta îl ținea în mână, arma crimelor.

Asta nu e povestea ucigașului... E povestea Pamelei. Nu e despre criminalul în serie pe care documentarele și filmele de groază l-au pus pe piedestal, ci despre o studente de la FSU care a încercat să le facă dreptate prietenelor sale ucise și să se întoarcă la viața sa ordinară. Pamela e singura care l-a văzut, prin urmare, singura care va avea cuvântul în cazul în care Inculpatul  va fi adus în sala de judecată. Și singura persoană care-i va fi alături va fi Martina, o femeie care susține că prietena ei cea mai bună, Ruth, a pierit de mâna aceluiași ins. Așadar, facem un mare pas din prezent (2021), când Pamela e o femeie realizată, deținând propria firmă de avocatură, căsătorită și cu o fiică ce-i poartă de grijă, în trecut (14 ianuarie, 1978), în noaptea în care bărbatul a intrat pe furiș în Casă și a abuzat fizic patru fete, dintre care două și-au pierdut viața, după ce fuseseră și violate. De la Denise și Robbie ajungem la Ruth, care a dispărut în urmă cu patru ani. Însă Inculpatul mai are o mulțime de victime la activ, acționând din Colorado, unde evadase din închisoare, până în Utah, și acum în Tallahassee, Florida.

La o scurtă căutare pe Google, putem descoperi numele ucigașului. Da, e vorba despre Ted Bundy. Acel Ted Bundy... Însă Jessica Knoll, prin Pamela, refuză să-i rostească numele sau să i-l consemneze în scris. El apare peste tot ca Inculpatul. Contează doar faptele lui odioase, care trebuiau pedepsite pe scaunul electric, nu și chipul său care a rămas ca o siglă a criminalilor în serie, ca un însemn al celor care s-au crezut mai presus de justiție. L-au prezentat ca pe un erou, deși era mai degrabă diavolul, au spus despre el că era chipeș, chiar dacă avea trăsături obișnuite și nu ieșise cu nimic din comun. Era doar un om, cu grave probleme mintale, un individ care voise să subjuge, ca alții, în alte sute de moduri, sexul „slab”. Nu Inculpatul trebuie privit ca un erou, ci Pamela și (în viața reală) Kathy Kleiner, cea care și-a relatat povestea unui jurnalist de la The Guardian. „Fete sclipitoare” e un True Crime scris sub formă de thriller psihologic și judiciar, o mărturie mascată și, în același timp, dată pe față a unei serii de crime reale care a zguduit SUA anilor ’70, o aducere aminte a victimelor și o reîncercare de demitizare și anonimizare a ucigașilor.

 

PS: Aici aveți articolul din The Guardian:

https://www.theguardian.com/society/2024/feb/27/ted-bundy-bludgeoned-and-almost-killed-me-i-resolved-he-would-not-ruin-my-life


Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Jessicăi Knoll:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Falled

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu