Titlu: Iubita
Autor: Michelle
Frances
Editura: LEDA
BAZAAR
Titlu original:
The Girlfriend (2017)
Traducere de
Cristina Jinga
Anul apariției:
2026
Număr pagini: 400
Media pe
Goodreads: 3,76 (din 36.629 note)
Dacă nu mai știi ce să citești în luna iubirii
și vrei să schimbi puțin registrul, cred că am eu soluția... O poveste simplă,
dar cu puternic impact emoțional, fără răsturnări de situație, dar care te va
șoca cu fiecare capitol, cu o tentă ușor telenovelistică și, în același timp, o
chestiune pe viață și pe moarte, pe cât de hazlie, pe atât de serioasă,
„Iubita” e exact gura de aer proaspăt de care ai nevoie. Nu este vorba despre
vreun roman revoluționar, ci despre un thriller psihologic foarte bine scris,
captivant, ce te aruncă în mijlocul unui taifun de minciuni și gesturi
disperate. Testând limitele personajelor, Michelle Frances construiește o
narațiune în care granița dintre iubire, control și manipulare se dizolvă
complet, confuzia, frustrarea și neîncrederea acaparând mintea celor inocenți.
Relația
mamă-fiu e întotdeauna una specială. Indiferent de vârsta băiatului, mama va
face orice ca să-și știe puiul în siguranță, chiar dacă asta înseamnă să
pornească un război cu cea pe care o consideră înlocuitoarea ei... IUBITA!
Laura Cavendish este o femeie frumoasă, bogată
și cu o carieră de invidiat, care, în ciuda problemelor tot mai presante din
căsnicie, a rămas la fel de senină și implicată cum era în tinerețe.
Neînțelegerile cu soțul nu au demoralizat-o, ci au făcut-o să-și îndrepte
atenția și dragostea către Daniel, fiul ei de 23 de ani, chirurg, cu care se
mândrește de fiecare dată când are ocazia. Ar face orice să-l știe fericit...
absolut orice, acceptând destul de greu ideea că el nu mai are atât de multă
nevoie de ea. Daniel e bărbat în toată firea acum, prin urmare, e momentul
să-și găsească un loc doar al lui, departe de privirile insistente ale mamei și
de indiferența rece a tatălui. Hotărât să facă o schimbare, Daniel se duce la o
agenție imobiliară pentru a-și găsi un apartament, însă privirile îi sunt
atrase de asistenta nespus de atrăgătoare, care îl întâmpină cu zâmbetul pe
buze. Ea e Cherry, o tânără ambițioasă, care nu a avut parte de o viață și de o
educație privilegiate. Abia reușind să se descurce de la o zi la alta,
întâlnirea cu Daniel i-a deschis ușa spre noi perspective. La nici o lună de
când au început să iasă împreună, Daniel se hotărăște să o prezinte pe Cherry
familiei, o alegere ce le va schimba
viața tuturor.
Putem spune că decizia lui Daniel a reprezentat
începutul sfârșitului. Rivalitatea, la început tacită, ulterior tot mai
gălăgioasă, ce se naște între mamă și iubită, are la bază gelozia. Inițial,
Cherry își dorește să o privească pe Laura ca pe o mamă, sperând să primească
de la ea afecțiunea pe care propria mamă n-a reușit să i-o ofere, însă femeia o
respinge. Cherry ajunge să-și dorească viața Laurei, hainele ei de firmă, vila
din Franța și, de ce nu, pe fiul ei. Pe de altă parte, Laura o privește pe
iubita băiatului ei cu suspiciune, fiind sigură că vrea doar să pună mâna pe
banii lui, iar asta o face să ia decizii pripite, ce-i vor afecta relația cu
Daniel.
Tot ce se întâmplă în acest roman e un joc de
putere, în care prejudecățile și lipsa de încredere sunt cele mai periculoase
arme. În ciuda faptului că cele două protagoniste sunt destul de diferite,
Daniel este punctul central al existenței lor și, prin urmare, cauza care le
aduce împreună. Însă interacțiunea tot mai dezastruoasă dintre ele îl
transformă pe bărbat într-un simplu pion orbit de aparențe și incapabil să
intervină. Vă aduceți aminte jocul în care două persoane sau echipe trag de
capetele unei frânghii pentru a se doborî reciproc într-o groapă cu noroi? Ei
bine, Daniel ține loc de frânghie în acest roman, la un capăt stând Laura, iar
la celălalt, Cherry, întrebându-se cine va rămâne în picioare până la final.
Oricum ar fi, Daniel e prins între ciocan și nicovală, următorul pas decizând
dacă va cădea în brațele îngerului sau ale demonului – o să vă dați singuri
seama cine ce rol are. Totuși, lucrurile nu pot duce decât într-o singură
direcție, spre un deznodământ fulgerător, pe cât de previzibil, pe atât de
dramatic.
„Iubita” e genul de carte pe care n-o poți lăsa
din mână odată ce te apuci s-o citești. Cu o intrigă simplă, personaje puține,
ale căror acțiuni sunt exagerate pentru a scoate în evidență mecanismele
psihologice din spatele poveștii, scene alerte în care ai impresia că timpul se
scurge de zece ori mai repede și o tensiune apăsătoare, care crește pe măsură
ce conflictul dintre protagoniste se adâncește, pentru mine a fost lectura
perfectă și chiar mi-ar plăcea să încerc și alte titluri scrise de Michelle Frances.
Un proiect:










Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu