ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

sâmbătă, 22 august 2020

O speranță la capătul lumii de Sarah Lark


  

Titlu: O speranță la capătul lumii

Autor: Sarah Lark

Editura: RAO

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 288

 

„O poveste dramatică, emoționantă și plină de speranță, proiectată în cadrul fascinant al Noii Zeelande.“

www.lovelybooks.de

 

„Un roman pasionant, despre suferință, dragoste, prietenie şi izbăvire.“

www.buecher.de

 

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, surorile poloneze Helena și Luzyna ajung într-o tabără de refugiați din Persia. Când află că Noua Zeelandă primește un număr mare de orfani de război, acestea întrezăresc speranța unei vieți mai bune. Dar doar una dintre surori va putea pleca. În acest timp, James McKenzie părăsește Noua Zeelandă, împotriva voinței părinților săi, pentru a lupta în Europa. Drumurile tinerei poloneze și ale îndrăznețului pilot se întâlnesc. Vor reuși cei doi tineri să îşi învingă soarta și să își găsească fericirea?

miercuri, 12 august 2020

A noua casă (Alex Stern #1) de Leigh Bardugo


   

Titlu: A noua casă

Autor: Leigh Bardugo

Editura: TREI

Traducere de Ciprian Șiulea

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 592

 

De la autoarea seriilor # 1 bestseller New York Times: Grisha și Banda Celor Șase Ciori

 

După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.

Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

 

„Protagonista din A Noua Casă te va cuceri imediat cu amestecul ei de curaj, ironie şi perseverenţă.” – Publishers Weekly

 

„Un roman irezistibil! O poveste care îţi dă fiori.” – Book Page

 

„Pur şi simplu minunat! O lume magică şi o intrigă palpitantă. Cititorii vor aştepta cu nerăbdare al doilea volum.” – Library Journal

 

„Un thriller plin de mister şi răsturnări de situaţie.” – Booklist

 

„O carte extrem de originală care te va cuceri de la primele pagini.” – The Washington Post

 

Aprinde-mă (Atingerea lui Juliette #3) de Tahereh Mafi

 

  

Titlu: Aprinde-mă

Autor: Tahereh Mafi

Editura: Corint (Leda Edge)

Traducere de Shauki Al-Gareeb

Anul apariției: 2020

 

„Într-o zi s -ar putea să cedez 

Într-o zi s -ar putea să mă e l i b e r e z” 

Nimic nu va mai fi la fel.

 

Soarta Punctului Omega e incertă. Toți cei dragi lui Juliette ar putea fi morți. Războiul ar putea lua sfârșit înainte ca măcar să fi început.

Juliette e singura care stă în calea Restaurației. Știe că dacă ea va supraviețui, Restaurația va fi înfrântă.  

Dar ca să distrugă Restaurația și pe bărbatul care a fost la un pas de a o ucide, Juliette va avea nevoie de singura persoană în care nu credea vreodată că poate avea încredere: va avea nevoie de Warner. Și în timp ce ei doi lucrează cot la cot pentru a-și distruge dușmanul comun, Juliette va descoperi că tot ceea ce a crezut vreodată că știe – despre Warner, despre abilitățile ei, ba chiar și despre Adam – era greșit.

 

vineri, 7 august 2020

Așii umbrelor (Jocul umbrelor #1) de Amanda Foody


 

Titlu: Așii umbrelor

Autor: Amanda Foody

Editura: Aramis

Traducere de Bogdan Hrib

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 496

 

Te-ai aștepta ca o domnișoară educată, proaspăt ieșită din pension, să înfrunte mafioții din Orașul Păcatului, alături de Lordul Fierului, șeful unei bande de infractori?

 

Ei bine, Enne Abacus Salta – căci despre ea este vorba – reușește să-și impresioneze atât aliații și inamicii, cât și cititorii. Hotărâtă în demersurile de a afla ce s-a întâmplat cu mama ei adoptivă, versată în interacțiunile cu mafioții, furtunoasă în relația de dragoste care se înfiripă între ea și Levi Glaisyer, eroina își construiește propria devenire într-un oraș ostil, reușind să iasă la lumină de fiecare dată din hățișurile întunecate ale lumii interlope.

marți, 4 august 2020

Reeditare - Piază rea (Fjällbacka #4) de Camilla Läckberg





Titlu: Piază rea
Autor: Camilla Läckberg
Editura: TREI
Anul apariției: 2020
Traducere de Simona Țențea
Număr pagini: 464 

Deși aflat departe de agitația metropolei suedeze, orăşelul Fjällbacka este din nou scena unor întâmplări stranii. Detectivul Patrik Hedstrom este chemat să investigheze un accident de maşină. Atunci când un al doilea accident similar are loc, Hedstrom începe să se întrebe dacă nu cumva are de-a face cu un criminal. În același timp în Fjällbacka sosește o echipă de televiziune pentru a filma o emisiune de tip reality-show. Atenția mediatică de care se bucură așa-zisele staruri – niște tineri cu probleme și adeseori cu un comportament revoltător – îl face pe Hedstrom să se gândească la o posibilă legătură între ucigaș și fenomenul respectiv.
Când, în urma unei petreceri la care se consumă cantităţi uriașe de alcool, una dintre concurente este găsită moartă, lucrurile se complică pentru Patrik și echipa sa: dintr-odată sunt nevoiți să-și facă meseria în lumina reflectoarelor și sub ochii presei.

"Romanele Camillei Läckberg au în comun o dozare abilă a ingredientelor: intriga neașteptată, evocarea vieții idilice a comunității din Fjällbacka (nelipsită însă de evenimente tragice), precum și povestea de dragoste dintre detectivul Patrik Hedstrom și scriitoarea Erica Falck." - The Independent

„Copleșitor, incitant și construit cu o limpezime de gheață – întocmai ca peisajul nordic pe care îl descrie." - Literary Review

vineri, 31 iulie 2020

(Precomandă) Și a fost seară, și a fost dimineață de Ken Follett



Autor: Ken Follett
Editura: RAO
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 720

Anul 997. Anglia este atacată de normanzi și de vikingi. Cei aflați la putere împart dreptatea după voința lor, fără să le pese de oamenii de rând și deseori în conflict cu regele.

 În aceste vremuri tulburi, se împletesc viețile a trei personaje: un tânăr constructor de ambarcațiuni, a cărui casă este atacată de vikingi, iar el este forțat să ia viața de la capăt... O nobilă normandă care se căsătorește din dragoste și-și urmează soțul peste mare, însă, în această lume angajată într-o luptă brutală pentruputere, constată că un singur pas greșit i-ar putea fi fatal... Un călugăr care visează să-și transforme umila abație într- un centru de învățare admirat în toată Europa. Și fiecare intră într-un conflict periculos cu un episcop isteț și nemilos, care va face orice pentru a-și spori averea și puterea.

Eu, acuzatul de Imran Mahmood




Titlu: Eu, acuzatul
Autor: Imran Mahmood
Editura: RAO
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 368

Un inculpat anonim este acuzat de crimă. Dovezile sunt copleșitoare.
Chiar înainte de discursurile finale, tânărul își concediază avocatul și decide să-și țină propriul discurs de apărare. El ne spune că avocatul său l-a sfătuit să nu declare anumite lucruri. Uneori, adevărul poate fi prea greu de explicat sau de crezut. Dar la proces, acest om spune o poveste extraordinară. Este vorba despre femeia pe care o iubește, care a intrat în probleme teribile. E vorba despre cum a riscat totul ca s-o salveze.

 Sunt opt probe împotriva lui. În timp ce ne vorbește despre fiecare pe rând, viața lui este în mâinile noastre. Noi, cititorul – membru al juriului –, trebuie să avem mintea deschisă până auzim sfârșitul poveștii sale. Apărarea lui ridică multe întrebări... dar la sfârșitul discursurilor doar una contează: este vinovat?