M.J. Arlidge
Titlu original: Eye
for an Eye
Limba originală: engleză
Traducere: Alexandra
Fusoi
ISBN: 978-606-40-2197-7
Format: 130x200mm,
paperback cu clape
592 pagini
Colecția Fiction
Connection Crime
Bestseller SUNDAY TIMES
CEI MAI CUNOSCUȚI CRIMINALI S-AU ASCUNS
LA VEDERE.
PÂNĂ ACUM…
„Emily“ este o mamă singură devotată.
„Jack“ are o slujbă nouă, într-un oraș nou.
„Russell“ e pe punctul să se
îndrăgostească.
Toți au același secret: niciunul dintre ei
nu e cine spune că ar fi. Se numără printre cei doar nouă criminali din Marea
Britanie cărora li s-a acordat dreptul la anonimat după ispășirea pedepsei, din
cauza crimelor atroce pe care le-au comis.
Dar dacă familiile victimelor află
adevărata identitate a criminalilor?
Consiliera de probațiune Olivia Campbell e
prinsă într-un foc încrucișat când sunt căutați atât cel care a divulgat
identitățile secrete, cât și justițiarii ucigași dezlănțuiți de scurgerile de
informații…
Înfiorător, sfâșietor, un thriller mare,
îndrăzneț, complex. Chris Whitaker
O lecție de maestru care te pune pe
gânduri. Povestea ți se întipărește în minte. Daniel Cole
Un thriller dinamic… Cu ritm rapid,
tulburător, îți dă de gândit. Guardian
Un roman crime emoționant pentru secolul
XXI. Daily Mail
În acest thriller profund, dureros, nu
există răspunsuri simple. The Sun
„Impresionant și plin de compasiune, Ochi
pentru ochi ar trebui să câștige premii.“ Literary Review
FRAGMENT
Capitolul
3
Emily
Lawrence mergea apăsat, cu capul în jos, prin ploaia torențială. Era o zi
întunecată în Bridgend, rece și neiertătoare, iar majoritatea localnicilor se
adăposteau înăuntru, ceea ce‑i convenea de minune. N‑avea nevoie de public
pentru acest pelerinaj.
Mergea grăbită pe
aleea perfect întreținută, aruncând câte o privire spre pietrele de mormânt
bine îngrijite de pe ambele părți, unele dintre ele decorate pentru sezonul
sărbătorilor. Veneau peste ea nume, date și tragedii de familie — mame care
muriseră de tinere, gemeni pierduți la naștere, cupluri îndrăgostite separate
ani întregi până la reunirea finală —, dar nu înregistra nimic, abia păsându‑i
de dezastrele altora. Probabil că era justificat, pentru că avea motivele ei
serioase să fie aici sau poate că așa îi era firea. Lumea spusese dintotdeauna
că era egoistă.
Ajunse la o
răscruce și coti la dreapta, croindu‑și drum pe pilot automat până la
mormintele lor. Venea cu religiozitate, de două ori pe an, la ziua de naștere a
lui Susan și apoi a lui Gwyneth, și abia dacă mai era atentă la drum.
Picioarele, ca să nu mai vorbim de inima și conștiința ei, o duceau unde avea
nevoie. Emily nu pierdea vremea niciodată, nu stătea la palavre, își îndeplinea
îndatoririle rapid și eficient, după care se ducea spre casă simțindu‑se
pustiită și sumbră. Uneori, după câte o vizită mai tulburătoare ca de obicei,
se întreba dacă are cu adevărat nevoie să vină aici, să se supună an
după an acestui chin. Dar știa răspunsul înainte să pună măcar întrebarea, și
de‑asta se afla din nou la cimitirul din Bridgend. Era foarte potrivit ca
vremea să fie așa întunecată azi, și‑a zis ea, copleșită de amintirile
dureroase care năvăleau una după alta.
Scuturându‑se de
gândurile negre, Emily a încetinit când s‑a apropiat de morminte și a mai
verificat o dată să nu fie nimeni prin preajmă înainte să ajungă la ele.
Pietrele de mormânt rămâneau imaculate, părând aproape lustruite în strălucirea
blândă a soarelui iernatic. Aranjamentele florale erau pline de viață și
proaspete, marmura întunecată lucea, iar literele aurii erau curate și se
distingeau clar, expunând detaliile tragediei lor:
Susan Slater, născută august 1991, decedată martie 1992
Gwyneth Slater, născută aprilie 1988, decedată noiembrie 1992
Plecate dintre noi prea curând. Rămân veșnic în inimile noastre.
Emily citise
cuvintele de nenumărate ori, dar concizia lor, forța lor simplă o lăsa
întotdeauna fără suflare. I‑a scăpat un suspin și vederea i s‑a încețoșat când
i‑au dat lacrimile. A strâns buchetul la piept, căutând alinare, deși spinii îi
intrau dureros în piele. Era prea șocant, prea tulburător de suportat gândul că
fetițele astea nevinovate au murit în condiții cumplite, dar n‑avea cum să se
ascundă de realitatea chinului lor. Era ceva ce trebuia acceptat, deplin și
adesea, ca să țină vie tragedia uciderii lor. Timpul nu vindeca și nici n‑ar fi
trebuit să vindece, atunci când morțile lor fuseseră atât de fără rost și de
nenorocite.
— Le cunoșteai, nu?
Emily s‑a întors
surprinsă și a dat peste un bărbat mai în vârstă care se uita la ea. A clipit
ca să scape de lacrimi și l‑a privit pe intrus, genul elegant, militar, apărat
de frig de o haină groasă și fular. Avea accent local și privirea pătrunzătoare
și inteligentă, însă Emily nu‑l recunoștea, iar întrebarea lui părea să fie
nevinovată.
— Nu în mod
special, a mințit ea. Voiam doar să le aduc un omagiu.
La început,
bărbatul n‑a spus nimic, intrigat poate de motivele pe care le‑ar avea o femeie
de vârstă mijlocie să vină pe o asemenea vreme să viziteze mormintele a două
străine. Apoi trăsăturile i s‑au relaxat ușor‑ușor și pe chip i s‑a întins un
zâmbet trist.
— Tocmai am fost la
Iris a mea, dar mă opresc întotdeauna o clipă și aici la întoarcere, să spun o
rugăciune pentru micuțe…
I s‑a frânt vocea,
iar Emily s‑a întors, dărâmată de emoția străinului.
— E insuportabil să
te gândești prin ce‑au trecut…
Emily a
încuviințat, dar nu s‑a răsucit cu fața spre el, aplecându‑se în schimb să pună
florile pe morminte. Și atunci a observat picături de sânge unde ținuse strâns tijele
pline de spini; și‑a băgat repede mâinile în buzunare, ca să ascundă
înțepăturile.
— E de nedescris,
serios, de ce sunt capabili unii…
Bătrânul se ambala,
prins în această tragedie locală celebră, pregătindu‑se probabil pentru o
denunțare îngrozitoare, însă Emily nu mai putea asculta nici măcar un singur
cuvânt. A dat din cap cu tristețe spre el și a plecat, mergând pe propriile
urme pe alee, dornică să scape de prezența lui, să se elibereze de locul ăsta
cumplit.
Venea în fiecare an
și în fiecare an era disperată să plece, dar de data asta fusese mai rău ca de
obicei. Ajunsese să se aștepte la durere, vinovăție și suferință, însă
intervenția tăioasă a pensionarului îi readusese un sentiment pe care îl
îngropase de mult — teama. Accentul lui local puternic, emoția lui intensă,
dezgustul vădit după 30 de ani o aruncaseră înapoi într‑o vreme când
numele ei era echivalent cu sălbăticia și răul, când localnicii ar fi
dezmembrat‑o cu dragă inimă, când nu era o Emily Lawrence oarecare, onestă și
cu nimic ieșită din comun. Amintirile o îngrozeau și acum și simțea cum tremură
din toate încheieturile în timp ce se îndrepta spre ieșire. Nicio vizită în
Bridgend nu era lipsită de riscuri și probabil că se complăcuse crezând că
poate să vină și să plece fără să fie depistată. Bătrânul domn părea destul de
amabil și nu părea să îi arunce vreo acuzație anume, dar cum putea fi sigură?
Uneori, simțea că
oamenii pot să vadă direct prin ea.
Capitolul
4
Stătea cu ochii
ațintiți în televizor, în timp ce emoțiile îl copleșeau.
— Alături de noi
astăzi pe canapea este Alison Burnham, a cărei fiică, Jessie, a fost ucisă în
2013 de elevele Courtney Turner și Kaylee Jones. Autoarele acestei crime cumplite,
care aveau doar 11 ani la vremea aceea, au fost ulterior eliberate și trăiesc
în comunitate. De‑atunci, Alison a militat neobosit pentru sentințe cu custodie
mai lungi pentru minorii care comit crime grave…
Mike Burnham a
scuturat furios din cap, nesigur dacă era mai furios pe BBC, care le exploata
durerea, sau pe Alison, care fusese de acord să apară în emisiunea lor. Știa că
fosta lui soție credea că face ceva bun, că scoate ceva pozitiv dintr‑o
tragedie îngrozitoare, însă era foarte dureros să audă ad nauseam detaliile
acelei zile și, în plus, la ce bun? Nimeni nu le asculta niciodată pe victime.
Făptașii, infractorii erau cei care se alegeau cu toată atenția, iar sistemul
justiției penale se dădea peste cap ca să‑i favorizeze pe ei. Poate
campania o ajuta pe Alison să nu se mai
gândească la trauma lor comună, dar până la urmă nu schimba nimic.
— Mike, vrei să…?
Și‑a dat seama că
secretara showroomului încă îl aștepta să semneze contractul de vânzare. Și‑a
trecut privirea peste lista de ferestre și uși, după care și‑a mâzgălit
semnătura, apoi s‑a îndepărtat, ducându‑se mai aproape de televizor și sorbind
cuvintele prezentatorului:
— Azi‑dimineață,
Kyle Peters, cel care l‑a ucis pe Billy Armstrong în Southend în 2015, a fost
eliberat și a primit o nouă locuință în Marea Britanie, sub o nouă identitate.
Alison, ca o persoană care a trecut deja prin asta, care a trebuit să facă față
eliberării ucigașelor fiicei sale, ce simți în dimineața aceasta?
— Păi, evident că
toată compasiunea mea se îndreaptă spre familia lui Billy. Știu exact cum se
simt, cât de furioși și supărați trebuie să fie. Am crezut dintotdeauna că omorul
trebuie să implice o condamnare pe viață obligatorie, indiferent de vârsta
făptașului, și iată, avem din nou o situație în care sistemul penal dezamăgește
victima și familia ei.
De ce? De ce
trebuia s‑o țină tot așa? De fiecare dată când se gândea că ar putea să revină
la o oarecare normalitate, când lumea ar fi putut să‑l vadă ca pe un om
obișnuit, și nu ca pe tatăl unui copil ucis, hopa! — apărea Alison, la
televizor, la radio, vorbind despre Jessica, despre Courtney Turner și Kaylee
Jones, băgând povestea pe gâtul tuturor. De ce se simțea obligată să facă așa
ceva?
— Bineînțeles,
gângurea prezentatorul. Presupun că zile ca asta trebuie să reînvie amintiri
dureroase despre ce s‑a petrecut cu familia ta. Moartea micuței Jessie,
arestarea, procesul…
— Nu, a șuierat
Mike, furios și ofensat. Era Jessica, niciodată Jessie…
În birou începuseră
să se întoarcă spre el capete, însă Mike nu se putea abține. Ziarele, canalele
de știri hotărâseră să‑i spună fiicei lor „Jessie“, pentru că suna mai
drăgălaș, mai tragic. Dar ei nu‑i spusese nimeni așa, niciodată.
— Documentează‑te!
Fă‑ți naibii meseria! mormăi el enervat.
La televizor,
Alison nu luase în seamă gafa și răspundea la întrebare, intrând în joc.
— A avut un efect
profund asupra surorii mai mici a Jessicăi, Rachel, dar toți am suferit. Eu am
renunțat la serviciu la scurt timp după ce s‑a întâmplat, apoi căsnicia mi s‑a
destrămat…
Când o să se
oprească? Ce realiza cu toată povestea asta, în afară de umilirea celor
care suferiseră deja destul? Depășea orice imaginație că Alison putea să fie
atât de naivă.
— Scuze, Mike, tot
eu sunt…
Mike s‑a scuturat
și s‑a întors, observând că secretara timidă venise înapoi.
— Te așteaptă
clienții tăi de la ora 10…
A făcut semn cu
capul spre sala de primire a clienților, unde se foia nerăbdător un cuplu de
vârstă mijlocie.
— Scuze, eram
departe…
Femeia i‑a zâmbit
compătimitor, dar n‑a spus nimic, părând ușor stingherită, de parcă n‑ar fi
știut cum să se poarte cu el. Mike și‑a aruncat privirea prin birou și și‑a dat
seama că mai mulți colegi se uitau la el, clar neliniștiți de bombănelile lui
furioase către televizor. Brusc, s‑a simțit ridicol și jenat, ceea ce n‑a făcut
decât să‑l înfurie și mai tare. De ce să fie jenat? Doar el nu făcuse
nimic greșit.
Și‑a luat haina și
a încercat să se adune, dar cuvintele lui Alison interveniră din nou.
— Bineînțeles, cel
mai important e că ne e dor de fetița noastră. Aducea întotdeauna lumină,
bucurie în orice cameră intra…
Mike a închis ochii
— durerea ascuțită revenea, amenințând să‑l copleșească —, după care s‑a silit
să revină în prezent și să‑și înăbușe emoțiile. S‑a întors, a luat telecomanda
și a închis furios televizorul, după care s‑a îndreptat cu pași apăsați spre
showroom, cu 12 perechi de ochi urmărindu‑i fiecare pas.
M.J. Arlidge
(n. 1974) lucrează de 20 de ani în televiziune, fiind specializat în producții
dramatice. A produs și a scris scenarii pentru seriale polițiste de prime-time
pentru televiziuni britanice, printre care Silent Witness, Undeniable,
The Little House și Innocent. În prezent, produce filme pentru
rețele TV din Marea Britanie și SUA.
Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei
doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie
și biografii.
De același autor, la Editura Trei au apărut
11 romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat
cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce-i
în cutie, Casa păpușilor, Ghici care-i mincinosul, Băiatul pierdut, De-a v-ați
ascunselea, Mă iubește, nu mă iubește, Ghici cine urmează, Ghici cine pândește
în pădure, Adevăr sau provocare și De-a șoarecele și pisica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu