Recenziile lui Gică 52 - Dispăruții de Dirk Kurbjuweit

Titlu: Dispăruții 

Autor: Dirk Kurbjuweit 

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Haarmann (2020)

Traducere de Andreea Odoviciuc

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 392

Media pe Goodreads: 3,41 (din 102 note)

 

            „Dispăruţii” e un roman extrem de incitant, dar şi o lecţie fascinantă despre adevăratele minţi criminale din Germania interbelică. Preluând un context social şi politic real, Dirk Kurbjuweit realizează o operă ficţională în care ne aminteşte despre unul dintre cei mai terifianţi ucigaşi ai anilor '20, şi anume Fritz Haarmann, cunoscut drept „Măcelarul din Hanovra” sau „Vampirul Hanovrei”. Cu toate că volumul este construit pe baza unor articole din ziare şi texte documentare, el poate fi încadrat foarte uşor în sfera thrillerului istoric, având ca protagonist un detectiv specific literaturii Noir. Pe lângă asta, antagonistul este înfăţişat ca un personaj aproape demonic, iar momentele de oroare şi scenele groteşti creează o atmosferă pe cât de morbidă, pe atât de tulburătoare.

            Suntem în Hanovra anului 1923. Germania încă încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial, iar Hitler se află în închisoare, condamnat în urma puciului de la München. Societatea este sfâşiată între vechea monarhie şi noua democraţie, un sistem pe care încearcă încă să-l înţeleagă. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o lume în colaps – unii indivizi acomodându-se la noua ordine, iar alţii sperând la un viitor mai bun în spaţiul sovietic sau, de ce nu, chiar în America. În acest context deloc favorabil pentru justiţie, un poliţist încearcă să dea de urma unui criminal nemaiîntâlnit, un individ care are o pasiune nebună pentru adolescenţi. Tinerii dispar unul câte unul, numărul creşte cu fiecare familie îndoliată ce vine să reclame dispariţia propriului fiu, iar coşmarul pare că nu are de gând să se termine prea curând. Însă Robert Lahnstein ştie că, într-un univers încă bântuit de ororile războiului, doar el poate face dreptate pentru cei plecaţi şi pentru cei rămaşi să-i deplângă.

            Protagonistul volumului nu este nici pe departe detectivul abil şi plin de zel pe care îl ştim din alte romane de gen. El se confruntă atât cu nişte oameni care nu vor să intre în belele, spunând ceva greşit, cât şi cu restul sistemului justiţiar, care pare să-i pună beţe-n roate, cu scopul de a-l face să renunţe la anchetă. Deşi e luat în râs şi respins, Lahnstein face tot posibilul să-l aducă pe suspectul său de cealaltă parte a gratiilor, chiar dacă reputaţia lui are de suferit cu fiecare presupunere pe care o face. Bântuit de fantoma războiului şi de amintirea celor dragi, el îşi vede misiunea ca pe un mod de a îndrepta ceva într-o societate decăzută, mizeră şi coruptă. Cursivitatea prezentului este întreruptă de fragmente din trecut, secvenţe prin care e redată fragilitatea şi empatia personajului.

            Ar fi complet greşit să considerăm că Dirk Kurbjuweit a dorit să se adapteze la corectitudinea politică din zilele noastre, alegând să vorbească despre homosexuali sau, aşa cum apar şi în carte, despre cei născuţi pe 17.5. Având în vedere faptul că autorul utilizează un fundal istoric real, e normal să se raporteze la evenimente şi manifestări culturale şi sexuale ce au avut loc la acel moment. În acest sens, textul poate fi perceput şi ca un pseudo-documentar al unei perioade în care indivizii nu erau nevoiţi să-şi ascundă cu totul afinităţile, pentru a nu fi condamnaţi la închisoare sau la moarte, aşa cum ştim bine că a urmat. Deşi exista o ură subînţeleasă la adresa acestora, cu toţii erau conştienţi de prezenţa lor şi treceau cu vederea aproape orice zvon sau aproape orice apariţie a celor consideraţi diferiţi.

            Aşa cum spuneam la început, cartea are toate elementele unui thriller istoric. Totuşi, există o mică problemă pe care nu avem cum s-o trecem cu vederea. În română titlul nu dezvăluie nimic, însă originalul „Haarmann” ne informează direct cine este personajul negativ din poveste. Dacă ai citit înainte descrierea, deja ştii că lecturezi un text despre un criminal real. Ei bine, din cauza acestui fapt, finalul e complet descoperit. Însă, cu toate că eşti conştient de sfârşitul cărţii, merită să parcurgi naraţiunea şi să te bucuri de intriga foarte bine construită şi de răsturnările de situaţie ce îi tot dau lui Lahnstein investigaţiile peste cap.

            Pe de o parte, documentar istoric despre un ucigaş celebru, nebun, pe de alta, un roman de suspans foarte alert şi plin de scene macabre – „Dispăruţii” este o carte ce pendulează între adevăr şi ficţiune, evocând, dintr-o perspectivă contemporană, atmosfera din Germania anilor '20. Sunt sigur că mulţi dintre noi nu ştiam despre Fritz Haarmann, dar, cu siguranţă, povestea lui Dirk Kurbjuweit ne-a dat o lecţie de istorie importantă şi ne-a arătat că, înainte ca monştrii politici să-şi arate ghearele, existau şi alte bestii, pe care timpul aproape că le-a trecut cu vederea.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 44 - În siguranță de S.K. Barnett

Titlu: În siguranță  

Autor: S.K. Barnett

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Safe (2020)

Traducere de Laura Carasevici

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,94 (din 2.398 note)

 

Cel mai îngrozitor lucru pentru un părinte este să-şi piardă copilul. Indiferent că e vorba despre moarte sau despre răpire, durerea este imensă, iar mama şi tatăl ajung să trăiască într-un coşmar. În primul caz, lucrurile sunt clare, iar, astfel, există conştiinţa că nu mai poţi face nimic, totul s-a sfârşit. Însă ce-ţi rămâne de făcut în cea de-a doua situaţie? Fiica sau fiul tău a dispărut, iar tu aştepţi în continuu ca poliţia să-l găsească sau ca răpitorul să dea un semn, un fapt care să-ţi confirme că el sau ea mai este în viaţă. Din păcate, de cele mai multe ori cei care au fost luaţi nu se mai întorc, şi pierderea lor lasă un gol imens în familie, un vid sufocant, cuprins de incertitudine. Nu ştii dacă el mai trăieşte, dacă este rănit sau dacă se află într-un loc sigur.

Jenny Kristal a dispărut când avea şase ani, în timp ce mergea în vizită la prietena ei cea mai bună. Nimeni nu a văzut nimic, nimeni nu a avut nici o idee despre cine ar fi putut-o lua şi nimeni nu a ştiut în ce loc s-ar putea afla. Însă, acum, coşmarul a luat sfârşit, pentru că ea s-a întors acasă. Da, după doisprezece ani, Jenny s-a întors la familia ei, iar totul pare să fie în regulă. Mă rog, aproape totul. Deşi părinţii sunt foarte fericiţi că şi-au regăsit fiica, există, totuşi, cineva care  nu dă crezare vorbelor tinerei şi care are o presupusă idee despre ce s-a petrecut, de fapt, în cumplita zi a dispariţiei.

Oricât de mult mi-aş dori, nu pot să spun că „În siguranţă” este un thriller extraordinar, care m-a dat pe spate cu fiecare răsturnare de situaţie. Nu e primul roman ce abordează acest subiect, şi din acest motiv povestea este foarte comună şi previzibilă. Există o premisă cutremurătoare, un parcurs interesant, dar destul de lungit şi câteva twisturi forţate, prin care ţi se sugerează tensiunea pe care ar trebui să o simţi. Nu e vorba că suspansul nu există deloc, dar, din moment ce eşti conştient de direcţia în care o ia povestea, lucrurile devin confortabile şi lejere. În schimb, ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost jocul narativ pe care îl realizează autorul prin ideea de siguranţă. Cea pierdută s-a întors, iar calvarul pare să fi luat sfârşit. Însă acasă este cu adevărat un loc sigur pentru Jenny? În tot acest timp ea a fost oare în pericol? Şi de unde vine mai exact adevărata primejdie?

Tensiunea ia naştere în mare parte datorită identităţii lui Jennifer. Cu toate că ea pare să fie fata care a dispărut în urmă cu şase ani, există o marjă de eroare care îţi permite să pui la îndoială faptul că ea ar fi într-adevăr Jenny. Jumătate de roman m-am întrebat dacă ea e cea adevărată sau dacă cea care s-a întors este o impostoare. Mă gândeam că acest aspect se va elucida în finalul poveştii, însă, spre fericirea mea, autorul a ales să facă dezvăluirea mai devreme, lăsând loc pentru alte evenimente care să ofere o direcţie nouă naraţiunii.

Textul are multe goluri, dar ele sunt intenţionat plasate în poveste. M-am aşteptat să aflu detalii despre anii de captivitate ai fetei, despre toate atrocităţile la care a fost supusă şi despre mintea bolnavă care s-a aflat în spatele răpirii. Însă lucrurile au luat cu totul o altă turnură. Mai important decât trecutul este prezentul, şi, deşi pare că totul s-a terminat, mai există ceva ascuns, ceva ce odată dezgropat poate să schimbe pentru totdeauna destinele personajelor.

Aş fi vrut să intru în mai multe detalii, dar nu îmi permite textul. Există câteva evenimente despre care aş putea discuta, însă prefer să nu o fac, deoarece nu vreau să vă dau spoilere care v-ar putea strica plăcerea lecturii. Aşa că iau decizia de a mă opri aici cu recenzia, pentru a vă lăsa pe voi să fiţi alături de Jennifer Kristal în demersul ei de a-şi descoperi trecutul şi de a găsi, în sfârşit, un loc în care să se simtă „în siguranţă”.

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 11 - Offline de Arno Strobel

Titlu: Offline  

Autor: Arno Strobel

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Offline (2020)

Traducere de Adriana Marinescu

Anul apariţiei: 2021

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,81 (din 1.730 note)

 

M-am apucat de „Offline” într-o seară, pe la 22:30, şi, sinceră să fiu, nu cred că a fost cea mai inspirată idee. Am reuşit să citesc doar şase pagini, suficient cât să mă apuce frica şi să-mi fac o părere despre ce mă aşteaptă. Vă daţi seama că nu am renunţat, aşa că am revenit a doua zi cu forţe proaspete, gata să fac faţă vocilor macabre care pregătesc fundalul unor crime de-a dreptul îngrozitoare. Arno Strobel face uz de toate elementele necesare pentru a construi un Thriller cu nuanţe Horror de toată frumuseţea – captivant, plin de suspans, cu o atmosferă întunecată, aşa cum numai un bun scriitor german ar putea realiza. Este un roman de criză în care timpul şi spaţiul sunt în avantajul criminalului, şi în care orice pas greşit îi poate aduce pe protagonişti mai aproape de moarte.

O echipă de  IT-şti este trimisă, de firma la care lucrează, într-o vacanţă de relaxare, iar singura condiţie care li se impune este să nu aducă nici un dispozitiv electronic cu ei. Până aici, totul e cât se poate de normal şi de inofensiv, însă excursia lor se va transforma curând într-un adevărat coşmar şi într-o cursă contracronometru pentru supravieţuire. La grupul lor se vor alătura trei instructori şi cei doi administratori ai hotelului în care vor fi cazaţi. Numărul personajelor ajunge, astfel, la treisprezece, un număr ghinionist ce nu este ales întâmplător. Ei vor rămâne blocaţi într-un hotel nefuncţional, îngropat sub zăpezi, departe de civilizaţie şi fără posibilitatea de a cere ajutor. Lucrurile se complică şi mai mult atunci când îşi dau seama că printre ei se află un criminal periculos care nu stă cu mâinile în buzunar şi decide să-şi pună în aplicare planurile odioase. Nimic nu mai e sigur, încrederea devine ceva rar, groaza fiind cea care face legea.

Personajele sunt prezentate ca un grup compact, astfel încât nu avem timp să aflăm individualităţi despre ele. Abia în momentul în care sunt puse într-o situaţie limită, personalităţile lor ies cât de cât la iveală. Cei treisprezece „prizonieri” sunt departe de a lucra împreună, pentru a-l găsi pe adevăratul criminal. Fiecare încearcă să-şi demonstreze nevinovăţia, dar şi să arate cu degetul spre celălalt care devine proiecţia unui posibil ucigaş psihopat. Ceea ce descoperă unii despre alţii este doar o formă de dezvinovăţire, ci nu o dorinţă de a se cunoaşte, iar asta face ca multe aspecte din viaţa personajelor să rămână în aer. Ritmul alert al acţiunii şi durata scurtă de timp în care au loc toate aceste evenimente tulburătoare, la care se adaugă finalul brusc al romanului, m-au făcut să simt nevoia unui epilog în care să mi se explice ce s-a întâmplat cu fiecare personaj în parte, însă, mai mult ca sigur, nu asta este ceea ce contează.

Dintre toate aceste personaje egoiste, protagonista, Jenny, iese în evidenţă prin atitudinea altruistă de care dă dovadă. Ea este singura care se străduieşte, până la un punct, să ţină grupul unit, pentru a nu mai apărea şi alte victime. Deşi are o gândire practică, Jenny e şi naivă, trăgând concluzii pripite. Însă e greu să gândeşti la rece atunci când trebuie să-ţi împarţi spaţiul personal cu nişte oameni pe care abia îi cunoşti sau când poţi fi următoarea victimă. Fiecare are ceva de ascuns, un trecut dubios sau nişte simple nimicuri care pot da naştere prejudecăţilor şi care pot asigura un loc pe lista suspecţilor.

Arno Strobel se foloseşte de motive şi simboluri gotice, pentru a construi un Thriller aparte. Spaţiul în care personajele rămân blocate poate fi comparat cu unul dintre acele castele bântuite, doar că aici, forţa malefică este reprezentată de o persoană în carne şi oase. Cei doi administratori ai hotelului sunt personajele tipice pe care le-ai bănui, în primul rând, de crimă. Ei sunt nişte maeştri ai locului, cei care ştiu ce se ascunde în fiecare cameră, şi, totodată, sunt cele mai pasive personaje.

Nu vreau să vă stric surpriza, aşa că mă voi opri aici cu comentariile. Romanul lui Strobel mi-a adus aminte de Taylor Adams, iar dacă v-a plăcut „Fără ieşire”, „Offline” va fi cireaşa de pe tort. Cartea are tot ce-i trebuie pentru a te ţine în priză: suspans, acţiune, elemente terifiante şi piste greşite care îţi vor pune instinctele la încercare. Recomand acest volum tuturor celor care vor să aibă parte de senzaţii tari înainte de a pune capul pe pernă! 😉

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 35 - Cadoul de Sebastian Fitzek

Titlu: Cadoul 

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Das Geschenk (2019)

Traducere de Andreea Odoviciuc

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,74 (din 3.142 note)

 

E dificil să trăiești într-un sistem în care trebuie să te conformezi unor cerințe, pentru a fi acceptat de către ceilalți oameni. Orice fel de dizabilitate poate fi cauza excluderii din societate și poate aduce cu sine o serie de dificultăți. Nu vorbesc aici despre handicapuri extrem de grave, ci despre probleme care nu sunt vizibile, dar care, totuși, există, despre afecțiuni pe care oamenii preferă să le ascundă, pentru a nu deveni niște paria. O simplă miopie sau o frică mai stranie pot face obiectul unei scindări sociale, lumea perfectă renunțând la membrii care nu se pot conforma normalității.

Romanul lui Sebastian Fitzek ne vorbește despre o problemă extrem de importantă, și anume, despre defectele pe care trebuie sau nu să le ascundem de ceilalți. Personajul principal, Milan, este un analfabet funcțional, una dintre miile de persoane cu această problemă care  locuiesc în Germania. Însă el nu vrea să-și arate deficiența, așa că preferă să o țină ascunsă, chiar dacă acest lucru îi poate aduce diferite probleme în relația de cuplu. Partenera sa, Andra, simte că ceva nu este în ordine și recurge la un psiholog, pentru a afla care este secretul iubitului ei. Însă Milan ține cu tot dinadinsul ca Andra să nu afle despre analfabetismul său, deoarece îi e frică de reacția ei, atunci când va afla că a decis să-și împartă viața cu un individ cu probleme.

Să nu credeți că vorbesc, aici, despre un roman clasic. Fitzek nu renunță la genul său definitoriu, astfel își plasează personajul într-o situație periculoasă, așa cum se cere de la unul dintre cei mai buni scriitori de thrillere psihologice din Germania. Iar atunci când Milan vede, într-o mașină, o fetiță care pare să-i ceară ajutorul, prin intermediul unei hârtii pe care sunt scrise câteva cuvinte neinteligibile, el își dă tot interesul să afle ce urmează să se întâmple cu fata și dacă ea se află cu adevărat în pericol. Acest episod îi pune limitele la încercare, iar Milan este nevoit să ceară sprijinul cuiva pentru a descifra textul, cuiva căruia poate să-i încredințeze marele lui secret.

Apreciez foarte mult faptul că eroii lui Fitzek nu sunt persoane excepționale, ci indivizi cu probleme care încearcă să-și depășească condiția, apelând la diverse tertipuri. Asemenea protagonistei din „Pachetul”, Milan face tot posibilul să ajungă la adevăr, chiar dacă acesta ar putea să-i distrugă viața. Călătoria pe care el o face, pentru a salva fetița necunoscută, reprezintă un parcurs inițiatic, prin care va ajunge să se regăsească și să-și reevalueze existența. Analfabetismul personajului nu se manifestă doar la nivel fizic, el constituie și o incapacitate de înțelegere a propriului trecut. El nu este protagonistul unui univers liniștit, ci face parte dintr-o lume violentă în care furtul și crima joacă rolul de stimulente sociale.

„Cadoul” este un thriller psihologic, răvășitor, care mizează totul pe răsturnări de situație, prezente aproape la fiecare capitol. Tensiunea crește pagină cu pagină, personajele încep să-și arate adevăratele intenții, iar protagonistul pătrunde tot mai adânc într-un univers întunecat în care moartea pare să fie cea mai simplă soluție. Este un roman atât de complex și de alert, încât atunci când ajungi la final, ai impresia că mai urmează să se întâmple ceva tulburător. Mi-au plăcut mult ambele romane, și aștept ca Editura Lebăda Neagră să scoată „Întoarcerea acasă”, o altă carte, de Sebastian Fitzek, care sunt sigur că va avea un succes la fel de răsunător.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 27 - Omul Șoaptă de Alex North

Titlu: Omul Șoaptă

Autor: Alex North

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: The Whisper Man (2019)

Traducere de Ana Magdalena Petraru & Speranța Doboș

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 440

Media pe Goodreads: 4,05 (din 86.952 note)

 

Cu toții ne aducem aminte de monștrii care ne-au bântuit copilăria. Creatura de sub pat, omul din dulap sau străinul din grădină sunt doar câteva dintre formele pe care le lua groaza, din cauza imaginației noastre debordante. Pe urmă am crescut și am realizat că totul era doar în capul nostru. Cu toate acestea, odată cu înaintarea în vârstă, ne-am dat seama că monștrii există, dar nu arată așa cum credeam noi. Nu e vorba despre dinți ascuțiți, tentacule uriașe sau picioare de păianjeni, ci despre ființe care, fizic, arată ca noi, însă mintea lor este plină de demoni. E vorba despre acei oameni care văd o plăcere în a răpi și a ucide, suflete bolnave ce ar agresa ușor un adult, dar care au, în special, o fascinație pentru cei inocenți. Iar atunci când răul își face de cap, este posibil ca toți monștrii copilăriei să se întoarcă și să-ți bântuie prezentul.

După ce soția lui moare, Tom ia decizia să înceapă o nouă viață, împreună cu fiul său, Jake, într-o casă nouă, dintr-un alt oraș. Lăsând amintirile tragice în urmă, cei doi încearcă să se adapteze la noua situație, astfel Jake este nevoit să meargă la o altă școală și să-și facă prieteni noi. Însă el nu e un copil foarte sociabil, singurul lui prieten fiind o fetiță imaginară care își face apariția atunci când simte nevoia să se joace sau să comunice cu cineva. Povestea devine și mai complicată , după ce, în noua locuință, încep să se petreacă lucruri inexplicabile, și, de parcă nu era îndeajuns, în oraș circulă un zvon despre dispariția unui copil de aceeași vârstă cu Jake.

Cartea lui Alex North este un thriller de primă mână, un roman care combină, într-un mod fascinant, intriga unei anchete polițienești cu o atmosferă întunecată, pe alocuri înfiorătoare. Așa cum am spus și în recenziile anterioare, sunt fanul cărților care își depășesc genul, și savurez cu plăcere orice fel de experiment narativ, atâta timp cât povestea sună bine și se îndreaptă în spre un final spectaculos. Poate experiment nu e cel mai bun cuvânt în acest caz, însă am simțit de câteva ori plăcerea autorului de a insista pe unele secvențe, cu scopul de a-l intriga și mai tare pe cititor. De la început, am fost aruncat în mijlocul acțiunii și, cu toate că intuiam finalul, am fost surprins de răsturnările de situație ce au luat naștere din elemente ce, inițial, nu păreau să se lege.

Pe lângă o ficțiune despre obsesie și inocență, „Omul Șoaptă” este o poveste despre relația tată-fiu, dar  și despre ce îți rămâne după ce ai crezut că ai pierdut totul. În prim-plan, avem o familie care încearcă să își revină în urma unui eveniment cumplit. Tatăl, fiind scriitor, se străduiește să se întoarcă la vechea îndeletnicire, însă, de multe ori, realitatea bate fantezia, și durerea este imposibil de depășit. Iar atunci când rămâi prizonierul trecutului, este greu să observi lucrurile care chiar contează în prezent. Însă nimic nu se compară cu suferința unui copil care și-a pierdut mama. Mi-a plăcut mult de Jake și am apreciat faptul că e capabil să ia propriile decizii, chiar dacă uneori depășește limita, și ceilalți încep să-l vadă ca pe un ciudat. Atunci când prăpastia dintre tată și fiu devine din ce în ce mai mare, reușește, cu ușurință, să-și facă loc un intrus care să le dea viața peste cap a doua oară.

            Un aspect fascinant al volumului este chiar construcția antagonistului. Nu vreau să vă dau prea multe detalii cu privire la el, cred că cel mai potrivit ar fi să-l vedeți direct în acțiune. Pe de altă parte, există câteva personaje care mi-au atras atenția, și nu pot să nu-l menționez pe Pete, detectivul însărcinat cu ancheta, o persoană pe cât de puternică, pe atât de fragilă în fața propriilor demoni.

            Dacă vrei să citești o carte care să-ți bage frica-n oase, o poveste care să-ți evoce cele mai mari frici ale copilăriei, este posibil ca romanul lui Alex North să fie lectura perfectă. Iar ca atmosfera să fie completă, îți recomand să-l citești noaptea, la lumina unei lămpi sau pe un ecran digital, ca să Sinți din plin fiorii de groază ce zac între aceste pagini.

COMANDĂ CARTEA