Top 5 - Cele mai bune cărți citite în 2021 (Gică & Mădălina)

    Acum, în prag de an nou, e timpul să vă arătăm care au fost cărțile noastre preferate, pe care le-am citit în 2021. Și pentru că suntem doi șoareci de bibliotecă, am decis ca fiecare să-și realizeze propriul top, pentru că, după cum știm, gusturile diferă de la un cititor la altul.

Nu are rost să mai bat câmpii, așa că... Iată preferințele noastre! 

Topul lui Gică: 

 

1. Pustiul de asfalt de S.A. Cosby 

 

Beauregard „Gândacul” Montage e un mecanic cinstit, un soț iubitor și un tată harnic. Beauregard știe că n-ar fi avut niciun viitor în ipostaza de odinioară, când de pe dealurile din North Carolina până pe plajele din Florida era cunoscut drept cel mai tare șofer de pe Coasta de Est.

Când noua viață atent construită începe să i se sfărâme sub ochi, Beauregard se vede atras din nou spre lumea de sânge și gloanțe din trecut. Iar când o cunoștință îl cheamă să jefuiască un magazin de bijuterii, nu poate decât să se așeze din nou în scaunul șoferului. „Gândacul” se simte cel mai bine acolo unde mirosul de benzină se contopește cu izul de frică.

Bântuit de fantoma celui care a fost cândva și de spectrul tatălui dispărut când avea mai multă nevoie de el, Beauregard trebuie să găsească o cale să navigheze prin pustiul de asfalt.

 

2. Prieten imaginar de Stephen Chbosky 

 

Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania.

La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

 

3. Proiectul Hail Mary de Andy Weir 

 

Ryland Grace e singurul supraviețuitor al unei misiuni disperate pentru salvarea omenirii. Doar că el nu știe asta. Nu-și amintește nici măcar cum îl cheamă. A dormit foarte, foarte mult timp, la milioane de kilometri depărtare de casă, alături de două cadavre necunoscute. Pe măsură ce începe să-și amintească fărâme din trecut, misterul misiunii sale se recompune ca un joc de puzzle.

Timpul însă nu e de partea lui și, ca să evite o catastrofă, trebuie să rezolve o enigmă științifică de proporții epice – și să salveze specia noastră de la extincție. Cu alte ființe umane aflate la ani-lumină distanță, trebuie s-o facă singur. Sau poate cu un aliat absolut neașteptat.

O aventură interstelară irezistibilă, Proiectul Hail Mary spune o poveste uluitoare despre descoperiri, puterea speculației și supraviețuire.

 

4. Portalul Albuquerque de Peter Clines  

 

Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte mulțumit de slujba pe care o are și de traiul său liniștit; deși posedă un coeficient de inteligență ce se învecinează cu geniul, a decis să ducă o viață cât mai normală posibil. Un vechi prieten îl convinge însă să-l ajute să afle ce nu este în regulă cu proiectul secret pe care îl finanțează. Privit inițial cu suspiciune de către cercetătorii care lucrează la proiect, Mike trebuie să afle ce se întâmplă și dacă experimentul a deviat de la scopul propus. Pe măsură ce investigațiile avansează, el începe să se teamă de răspunsul găsit – s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când proiectul va distruge viața pe Pământ.

Koturovic credea că într-o zi omenirea va forma un soi de structură

telepatică globală, un subconștient colectiv care va deschide o breșă

dimensională între lumi. Iar monștrii din acele alte lumi

vor veni să ne atace.

 

5. Dragă copilă de Romy Hausmann 

 

Într-o cabană izolată din pădure, Lena și copii ei, Hannah și Jonathan, respectă întocmai regulile stabilite de tată. Mesele, vizitele la baie, timpul de studiu sunt strict programate și ținute sub observare minuțioasă. El crede că astfel își protejează familia de pericolele care se ascund în lumea exterioară și se asigură că cei doi copii ai săi vor avea întotdeauna o mamă care să aibă grijă de ei. 

Femeia scapă în cele din urmă de răpitorul ei, dar sfârșitul poveștii este doar începutul coșmarului ei.

Spune că o cheamă Lena. Lena, care a dispărut fără urmă cu paisprezece ani înainte. Se potrivește profilului. Are cicatricea distinctivă. Dar familia ei jură că nu e Lena lor.

Fetița care a scăpat din pădure cu ea știe lucruri pe care nu le împărtășește, iar tatăl devastat al Lenei încearcă să pună cap la cap detalii care nu se potrivesc.

Lena e disperată să-și reia viața, dar ceva îi spune că torționarul ei încă vrea să recupereze ce-i aparține... și că ea nu poate fi capabilă să scape cu adevărat până când întregul adevăr despre ceea ce s-a întâmplat în pădure nu va fi descoperit.

 

Topul Mădălinei:

 

1. Ursul și privighetoarea de Katherine Arden 

 

În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

 

2. A noua casă de Leigh Bardugo 

 

După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.

Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

 

3. Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig 

 

Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei.

Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt.

Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă.

 

4. Lumina din întuneric de Sharon Cameron 

 

În anul 1943, Stefania, o tânără de șaisprezece ani, lucrează în prăvălia familiei Diamant din Przemyśl, Polonia, croindu-și drum prin cântec în viețile și sufletele lor.

Totul se schimbă când armata germană invadează Przemyśl. Familia Diamant este obligată să se mute în ghetou, iar Stefania rămâne singură, într-un oraș sub ocupație nazistă, și nevoită să aibă grijă de Helena, sora ei în vârstă de șase ani. Împreună, cele două fete sunt puse în fața unei decizii terifiante, aceea de a-l ascunde pe Max, prietenul lor, și, în cele din urmă, alți doisprezece evrei.

Iar când doi ofițeri germani le rechiziționează casa, Stefania mai are de făcut o alegere crucială...

 

5. Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig 

 

O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?

Cum arată topul vostru pe acest an?

Recenziile lui Gică 42 - Partea de nord a inimii de Dolores Redondo

Titlu: Partea de nord a inimii  

Autor: Dolores Redondo

Editura: LITERA

Titlu original: La cara norte del corazón (2019)

Traducere de Marin Mălaicu-Hondrari

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 736

Media pe Goodreads: 4,00 (din 4.394 note)

 

            E prima dată când încep o serie cu volumul 0, dar e o experienţă interesantă, mai ales că romanul dinaintea trilogiei propriu-zise are mai bine de 700 de pagini. Însă, dacă povestea e bună, nu am cum să nu mă bucur de numărul imens de file. În acest caz, nu a fost o lectură atât de spectaculoasă pe cât am sperat. Aş minţi să spun că Dolores Redondo scrie prost. Autoarea are un stil unic, elegant şi  sumbru, atât de autentic, încât ai impresia că te afli în mijlocul acţiunii. Atmosfera întunecată e bine redată, personajele sunt verosimile, iar crimele odioase oferă o notă grotescă textului. Cu toate astea, nu am avut cum să sar peste secvenţele monotone, axate pe dialog, în care nu se întâmplă aproape nimic. Nu de puţine ori am avut impresia că, în timp ce eroii noştri pierd vremea stând la poveşti, criminalul îşi face de cap nestingherit.

            Romanul începe cu Amaia Salazar, o tânără poliţistă care ia parte la un training FBI în Quantico, Virginia. Nu trece mult până când aflăm că ea nu se află acolo doar pentru instrucţie. Datorită experienţei sale în poliţie şi deducţiei geniale de care a dat dovadă în trecut, Amaia poate fi cea mai potrivită persoană, de care FBI-ul are nevoie, pentru prinderea unui ucigaş nemaiîntâlnit, numit de presă „Compozitorul”. În timp ce uraganele şi tornadele devastează America, un individ cu o minte bolnavă îi caută pe supravieţuitori şi îi ucide, contribuind, astfel, la drama pe care cataclismele naturale nu au reuşit să o ducă la capăt. Scenariul e tot timpul acelaşi. O familie, care îndeplineşte anumite criterii, este ucisă, iar trupurile sunt aşezate cu capul spre nord. Cu ajutorul Amaiei, o echipă de investigatori trebuie să afle de ce criminalul urmează acelaşi tipar, cum face să ajungă mereu înaintea echipelor de salvare, dar, mai ales, cine este de fapt acesta.

            Amaia Salazar e un personaj aparte, un produs al traumelor. Bineînţeles că şi în acest caz există o poveste din trecut, redată secvenţial, prin care încearcă să ni se ofere o imagine asupra copilăriei poliţistei şi asupra evenimentelor care au condus la alegerea unei cariere de detectiv. Ea este o fiinţă pe cât de orgolioasă, pe atât de sensibilă. Raţionamentul ei e foarte interesant, însă, uneori, devine enervant. Nici nu începe bine acţiunea că ea are deja în minte un profil psihologic al criminalului şi îşi dă seama foarte repede ce urmăreşte acesta. Pe lângă asta, în momentul în care toţi îi dau dreptate, ea îşi revizuieşte ideile şi propune o altă variantă, lucru care se repetă de multe ori şi care te face ori să-i dai mai mult credit, ori să n-o mai crezi deloc.

            Aşa cum am menţionat cu câteva rânduri mai sus, personajele sunt construite foarte bine. Atât Amaia, agentul Dupree, cât şi ucigaşul sunt conturaţi excelent. Dar şi aici există o „mică” problemă. Autoarea foloseşte personaje veridice, îşi plasează acţiunea într-un timp şi în locuri reale, dar uită să-şi ţină în frâu antagonistul. E greu de crezut că, după o tornadă sau un uragan, există o persoană atât de bolnavă, încât să se încumete să meargă pe urmele dezastrelor. În altă ordine de idei, nu am prea simţit suspansul. Toţi sunt uimiţi de gesturile criminalului, însă mie, cititorul, nu mi s-a oferit misterul dinaintea evenimentelor. Crimele au avut loc, Compozitorul a trecut aproape peste tot, iar detectivii încearcă să-i dea de urmă, având, totuşi, o idee despre direcţia în care se îndreaptă acesta (lucru ce poate fi dedus încă din descriere).

Acum, că am trecut peste aspectele negative, e timpul să vorbim şi despre părţile bune ale romanului. Am apreciat enorm faptul că Redondo a ales să-şi suprapună ficţiunea peste un fundal real. Pe lângă o naraţiune fictivă, cartea ne prezintă dezastrul uriaş lăsat în urmă de hazardele naturale, în special calamităţile cu care s-au confruntat locuitorii din New Orleans, în anul 2005. Un alt aspect care mi-a plăcut mult a fost discrepanţa dintre lumea modernă, care nu mai crede în supranatural, şi credinţele şi practicile arhaice, care încă mai sunt efectuate de băştinaşii sau de locuitorii mlaştinilor din Louisiana. Oricât ar părea de diferite, cele două universuri intră în contact atunci când vine vorba de pericol şi de moarte. În momentul în care medicina nu poate oferi soluţii pentru unele boli sau traumatisme fizice, natura neîmblânzită îşi aduce contribuţia prin diverse talismane, remedii şi incantaţii magice.

            În timp ce lecturam acest volum, mă gândeam că, dacă s-ar traduce şi celelalte cărţi, s-ar putea ca seria să devină o modă printre cititorii din România. Pe lângă scenariul poliţist, cartea are o notă de exotism care te face să vrei să pătrunzi şi mai adânc în acea lume necunoscută. Repet, nu e o carte proastă… Dacă era, nu aş fi citit atâtea pagini. Chiar dacă acţiunea se desfăşoară lent, povestea te ţine în priză şi te face să vrei să continui. Dacă aţi citit romanul sau dacă aveţi de gând s-o faceţi, nu ezitaţi să-mi lăsaţi o părere, nu de alta, dar sunt foarte curios cu ce impresii aţi rămas, după ce aţi dat ultima pagină.

           

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 12 - Lumina din întuneric de Sharon Cameron

Titlu: Lumina din întuneric   

Autor: Sharon Cameron

Editura: LITERA

Titlu original: The Light in Hidden Places (2020)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,54 (din 8.995 note) 

 

Cu toate că am rămas în urmă cu review-urile pentru multe dintre cărţile citite în această vară, nu m-am putut abţine să sar peste lista pe care o aveam şi să scriu câteva cuvinte despre un roman de cinci stele. „Lumina din întuneric” este una dintre acele poveşti uimitor şi cutremurător de bine scrise, una dintre acele poveşti reale ce bat filmul de o mie de ori. Un război ce a zdruncinat o întreagă lume, lăsând în urmă munţi de cadavre, 15 destine unite sub semnul disperării şi o tânără de 17 ani care face tot posibilul pentru a se împotrivi noii ordini impuse de regimul totalitar al lui Hitler – asta e o mică parte din ceea ce vă aşteaptă, dacă vă încumetaţi să citiţi romanul lui Sharon Cameron. Pe baza unor mărturii despre viaţa mizeră şi tratamentul inuman la care au fost supuşi mii de evrei în timpul ocupaţiei naziste din Polonia, autoarea construieşte un document istoric, pe de o parte, iar pe de alta, o capodoperă ficţională despre iubire, sacrificiu şi curaj. Există multe istorisiri pe această temă, însă ceea ce face ca „Lumina din întuneric” să se diferenţieze de celelalte este stilul frust, lipsit de ornamente inutile, ce emană o disperare profundă şi autentică.

            Istorisirea noastră începe cu un peisaj pitoresc, aşa cum numai în satele poloneze poate fi întâlnit. Într-un astfel de paradis terestru trăieşte Stefania Podgórska, o adolescentă obişnuită să muncească din greu, şi pentru care casa părintească şi curtea plină de orătănii nu mai sunt îndeajuns. Ea visează să se mute la oraş şi să-şi construiască propriul drum, iar, atunci când surorile ei mai mari îi găsesc un post de vânzătoare în prăvălia unei familii înstărite de evrei, dorinţa sa devine realitate. Traiul alături de familia Diamant o va transforma pe eroină într-o domnişoară atrăgătoare şi în fiica pe care gazdele sale nu au avut-o. Însă zilele senine, pline de iubire şi de linişte, vor deveni o amintire îndepărtată, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Anii '50 umplu cerul Poloniei cu nori negri de teroare. Fiecare locuitor al ţării este pus în faţa unei alegeri dificile, fie acceptă şi se supune armatelor invadatoare ale lui Hitler, fie se opune, şi astfel condamnarea la moarte este sigură. Însă cel mai mult au avut de suferit evreii, pentru care existenţa a devenit un adevărat coşmar. Familia Diamant, la fel ca mulţi alţii din stirpea lui David, a fost deposedată de bunuri şi deportată în ghetou, unde bolile şi foametea au făcut ravagii. Devotamentul pentru aceşti oameni buni şi nevinovaţi o determină pe Stefania, condusă de firea sa ambiţioasă, să lupte cu orice duşman, pentru a-i salva pe cei pe care îi iubeşte. Asta o va transforma într-o apărătoare înfocată a cauzei condamnaţilor, mergând până acolo încât să sacrifice viaţa surorii sale mai mici şi pe a ei, pentru a adăposti 13 evrei într-un pod.

Personajele din acest roman sunt cât se poate de umane, de verosimile, cu personalităţi diferite, scăpând cu succes de tuşa caracterului de hârtie. Protagonista însăşi este atât de bine construită, încât depăşeşte clişeul eroinei invincibile care înfruntă sistemul fără să ţină cont de riscuri. Stefania se teme, este chiar îngrozită şi disperată că îşi va pierde viaţa, iar sacrificiile ei vor fi în zadar. Calitatea protagonistei stă în complexitatea stărilor ei sufleteşti. Pe lângă războiul exterior, Stefi poartă şi unul interior, fiind sfâşiată între dorinţa de a-şi salva sora şi cea de a-i salva pe evrei. Are momente în care este egoistă, momente în care vrea să fie eroina la care se aşteaptă toţi, dar, mai presus de atât, ea este un produs al terorii şi un model de rezistenţă greu de imaginat. Atunci când este aproape doborâtă de responsabilităţile uriaşe pe care le are pe umeri, viaţa îi mai dă câte un dar, o fărâmă de noroc sau o rază de speranţă ce schimbă cursul evenimentelor, aruncând-o în mijlocul altui ocean, fără colac de salvare.

În tot acest întuneric există şi o lumină strălucitoare cu un zâmbet dulce de copil. Această stea este Helena, sora mai mică a Stefaniei. Am adorat-o pe fetiţa asta, am plâns cu ea, am sperat că totul va fi bine şi că va supravieţui condiţiilor grele. La doar şase ani, Helena dă dovadă de un curaj nebun şi de o înţelegere mult prea matură a faptelor ce destramă Polonia. Ea îşi va ajuta sora să-i ascundă şi să-i hrănească pe cei 13 evrei, reuşind chiar să-i păcălească şi pe soldaţii nazişti. Cât despre personajele masculine, nu am nimic de comentat. Bărbaţii, fie sunt cei răi, fie sunt cei care trebuie salvaţi – deci putem considera că este o carte despre femeile care salvează lumea.

 Nu ştiu ce aş mai putea spune despre romanul lui Sharon Cameron... Pare că am exagerat deja cu laudele, 😊 însă sper că v-am convins că merită să-i acordaţi o şansă. Plină de suspans, de acţiune, romanul vă va trece prin multe stări contradictorii şi, poate, se va lăsa şi cu lacrimi. Pentru mine a fost o lectură perfectă de Weekend şi şi-a câştigat locul printre preferatele mele. 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 40 - Fecioarele de Alex Michaelides

Titlu: Fecioarele  

Autor: Alex Michaelides

Editura: Litera

Titlu original: The Maidens (2021)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,74 (din 28.906 note)

 

Sincer, nu mă aşteptam să citesc un roman atât de bun. Aveam un presentiment că cel de-al doilea volum al lui Alex Michaelides va fi un eşec total. Mă gândeam că autorul a dat de faimă, iar, în consecinţă, nu se va axa aşa de mult pe poveste, totul devenind o chestiune comercială. Nici că puteam să mă înşel mai tare…

Un investigator prea raţional, un criminal care pare să ucidă cu sânge rece şi foarte calculat şi o atmosferă ce ne poartă înapoi în timp, într-un loc şi într-o perioadă în care crima era justificată, iar oamenii erau doar nişte pioni ai sorţii – despre asta este cartea lui Alex Michaelides, un maestru al scrierii care mi-a aruncat suspiciunile în aer a doua oară.

 „Fecioarele” e un thriller foarte bine realizat, în care vechile mituri din Grecia Antică se împletesc cu psihanaliza, redând o poveste pe cât de originală, pe atât de incitantă. Pe de o parte, roman de suspans, pe de alta, un text despre întunericul din psihicul uman, cartea de faţă a reprezentat o lectură fascinantă, plină de personaje bizare – un potpuriu de figuri şi de imagini a căror vitalitate ia naştere din moarte şi ajunge, în final, să se întoarcă tot în negura din care a fost plămădită.

Edward Fosca este profesor de tragedie greacă la Cambridge şi e unul dintre cei mai iubiţi oameni ai colegiului. El este atât de îndrăgit, încât îşi are propriul cult de studente, care sunt cunoscute drept „Fecioarele”. Se pare că inteligenţa şi carisma l—au dus foarte departe, oferindu-i un loc de seamă atât între studenţi, cât şi între intelectualii locului. Însă faima îşi are şi ea punctele slabe, iar atunci când una dintre tinere este găsită moartă, lucrurile o iau razna, iar cineva este sigur că Fosca e vinovat de crimă. Acel cineva este Mariana Andros, o psihoterapeută care, odată ce află despre evenimentul cumplit, vine, cât poate de repede, la universitate, pentru a avea grijă de nepoata ei, Zoe. Nu doar că fata ucisă era prietenă bună cu Zoe, aceasta făcea parte şi din aşa-zisul cult al „Fecioarelor”, lucru care confirmă, într-un fel sau altul, apartenenţa lui Edward Fosca la delict.

La fel ca în cazul primului roman al lui Michaelides, nici aici nu avem un detectiv în rolul principal, ci un terapeut care încearcă să-şi pună la contribuţie cunoştinţele, pentru a elucida un mister complex. Mariana nu este un specialist care lucrează cu indicii fizice, ea se axează, în special, pe psihicul uman şi pe traumele care ar putea duce la o crimă atât de oribilă. În viziunea ei, nu există criminal fără scrupule, ci o minte bolnavă care, la un moment dat, a luat contact cu violenţa, iar acum a ajuns să o folosească, pentru a-şi duce la sfârşit planurile. Însă instinctul raţional al Marianei nu o face decât să meargă orbeşte într-o singură direcţie, fiind sigură că Edward Fosca e criminalul. Nu pot să vă dezvălui dacă asta e adevărat sau nu, însă, după cum ştim cu toţii, romanele poliţiste nu încep niciodată cu ucigaşul.

Mi s-a părut că povestea de faţă constituie o farsă imensă la adresa cititorului. De la început avem un investigator şi un presupus vinovat, nu mai e nevoie decât de nişte indicii valide care să lege povestea, urmând ca Fosca să fie aruncat în temniţă. Un aspect interesant e că profesorul de tragedie antică nu e singurul pe care autorul l-a înzestrat cu trăsături culpabile. Mai există câteva personaje care ar putea foarte uşor să fie plasate în poziţia de ucigaş, datorită unor detalii minore, pe care naratorul le plasează în diverse locuri din poveste.

            Însă lucrul care face din acest volum o lectură fascinantă este aura elină care învăluie locul şi personajele. Crimele nu sunt simple crime, ele constituie jertfe umane aduse unei zeiţe păgâne, o figură răzbunătoare pe care Hades a răpit-o în Infern. Cultul „Fecioarelor” poartă imaginea Persefonei, iar din această cauză, omorurile nu doar că sunt justificate, ci capătă şi un caracter sacru. În plus, locul, fiind o universitate, este perfect pentru reînvierea unei tradiţii străvechi, tinerele fiind iniţiate în viaţă şi în moarte, cu scopul de a lua contact cu necunoscutul sau cu „misterul”, aşa cum i se spunea, în antichitate, la Eleusis.

. Ştiu ce a reprezentat „Pacienta tăcută”, însă, credeţi-mă, romanul de faţă este de zece ori mai bun şi mai puternic. Aşa că sfatul meu este să puneţi cât mai repede mâna pe carte şi să vă bucuraţi de o poveste excepțională, care se va juca, în continuu, cu mintea voastră, urmând să vă proiecteze într-un deznodământ incredibil și răvășitor.  

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 31 - O viață regăsită de Lisa Jewell

Titlu: O viață regăsită  

Autor: Lisa Jewell

Editura: LITERA

Titlu original: Then She Was Gone (2017)

Traducere de Andreea Năstase

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,04 (din 263.945 note)

 

            Pentru că urmăresc de mult timp cărțile Lisei Jewell pe Goodreads, m-am bucurat când am aflat că „Then she was gone” va fi tradusă în limba română. Mai există un roman al autoarei britanice, care a apărut la noi, acum câțiva ani, tot la Editura Litera, însă acela este, mai degrabă, un Romance. Fiindcă sunt fanul literaturii de suspans, am fost curios să văd pentru ce este atât de apreciată această autoare, iar în momentul în care mi-a căzut în mână „O viață regăsită”, nu am ezitat să deschid volumul și să pășesc într-o lume bizară, plină  de umbră și de speranță, în care personajele par să fie manevrate de voința unui păpușar lipsit de compasiune.

            Subiectul romanului este unul obișnuit pentru genul din care face parte. În urmă cu zece ani, Ellie Mack, o adolescentă de 15 ani, a dispărut. În tot acest timp, nimeni nu a avut nici o idee despre locul în care s-ar afla tânăra, dacă a fost vorba despre o răpire, sau dacă fata a fugit de acasă, având un motiv întemeiat. Însă, acum, cineva a descoperit ceva…, ceva ce i-a aparținut lui Ellie, ceva ce confirmă faptul că ea e moartă. În sfârșit, familia îndurerată poate să-și ia rămas bun, așa cum se cuvine, de la draga lor fiică și soră.

Însă povestea nu se termină aici. Ceea ce face Jewell este să preia un clișeu destul de frecvent în zilele noastre, cu scopul de a crea ceva original. Astfel, personajul principal este Laurel, mama dispărutei, o persoană care a trăit un deceniu în incertitudine, iar acum este pe punctul de a-și reface viața sau de a-și-o regăsi, așa cum se specifică în titlul românesc. De curând, Laurel l-a cunoscut pe Floyd Dunn, un mare cuceritor, de care s-a îndrăgostit până peste cap. La fel ca protagonista, și Floyd este divorțat, având două fiice din cele două relații anterioare. Până aici totul pare în ordine. Însă când Laurel face cunoștință cu Poppy, fata cea mică a lui Floyd, lucrurile o iau razna, pentru că ea seamănă izbitor de mult cu Ellie: același chip, aceiași ochi, până și același comportament răsfățat.

            Autoarea reușește să creeze suspans, folosindu-se de coincidențe ca pretext. Pe tot parcursul cărții, m-am întrebat care e treaba cu Poppy și ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ellie. Unele lucruri sunt foarte evidente, până și descrierea îți oferă o direcție, însă ce contează este modul în care e construită povestea și parcursul de evoluție al personajelor. Unele dintre ele se confruntă cu adevărul, și, în sfârșit, au parte de un răspuns, iar pe altele, realitatea crudă le face să recurgă la gesturi oribile. Mi-a plăcut modul în care acestea își argumentează deciziile, chiar dacă unele par exagerate, iar trecerea de la vinovat la victimă este fulgerătoare. Toți sunt prinși în mijlocul unei furtuni a destinului, un hazard provocat de propriile lor decizii.

            La început, nu am înțeles de ce Andreea Năstase a ales să traducă titlul „Then she was gone” prin „O viață regăsită”. Chiar m-am amuzat foarte tare de această decizie, pentru că ele par contradictorii. Este vorba despre o diferență de sens pe care traducătoarea a simțit-o foarte bine. Romanul nu e un Thriller obișnuit care abundă de acțiune, ci o poveste în care suspansul se construiește prin recunoaștere și speranță. Cu toate că este un Mystery, se simt din plin Inserțiile de Romance, prezente, în special, la nivelul lui  Laurel, o mamă care a pierdut totul, și Floyd, un Don Juan misterios care pare să aibă un secret întunecat.

            „O viață regăsită” este acea carte pe care o citești într-o zi, dar pe care o s-o ții minte mult timp după ce ai dat ultima pagină. E o poveste Thriller Romance care combină un subiect foarte violent cu o narațiune despre redescoperirea de sine și despre cele mai frumoase întâmplări ale vieții. Mi-a plăcut mult acest volum, iar în curând sper să pun mâna pe „Secrete întunecate”, care a apărut, de puțin timp, la editura Litera. Și cum obișnuiesc să fac de-o vreme încoace, voi reveni cu o altă recenzie, prin care să-mi exprim părerea cu privire la acțiune, personaje, intrigă și orice lucru îmi va atrage atenția în mod special.

 

COMANDĂ CARTEA  

Recenziile lui Gică 26 - Pacientul de Jasper DeWitt

Titlu: Pacientul 

Autor: Jasper DeWitt

Editura: LITERA

Titlu original: The Patient (2020)

Traducere de Alexandru Cormoș

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,48 (din 4.002 note)

 

„Pacientul” este un roman ce începe ca un thriller psihologic și se sfârșește într-un horror de toată frumusețea. În timp ce lecturam cartea lui Jasper DeWitt, mi-am adus aminte de poveștile Creepypasta pe care le citeam în liceu. Îmi place literatura de groază și îmi doresc să existe mai multe traduceri din acest gen, dar mă bucur și atunci când găsesc, și în alte texte, inserții macabre care reușesc să mă țină în priză. În cazul acestui volum, nu e vorba doar de elemente înfricoșătoare, ci de o construcție narativă care se îndreaptă accelerat înspre un deznodământ plin de teroare.

Într-un spital de psihiatrie din New England se află Joseph M., un pacient internat aici de la vârsta de șase ani. Problema cu Joe e că nimeni nu reușește să-și dea seama de ce suferă mai exact. Toți cei care au încercat să-l diagnosticheze au sfârșit prin a-și da demisia sau chiar a se sinucide. Din cauza nebuniei pe care o emană în jur, nici o persoană nu poate sta prea mult timp în apropierea lui Joe. Însă există un om care își dorește, mai mult decât oricine, să se ocupe de dosarul pacientului problemă. Acesta e Parker, un doctor psihiatru care, în urma unui eveniment tragic din trecut, vede tratarea lui Joe ca pe propria misiune.

Nu vorbeam degeaba despre Creepypasta, pentru că povestea lui Parker este configurată sub forma unor postări pe internet. Pe lângă textele publicate la diverse date, sunt sugerate și unele dintre comentariile urmăritorilor, răspunsuri prin care este prezentat atât interes, cât și scepticism, cel de-al doilea fiind predominant în ultima parte a narațiunii. Pentru că romanul este destul de scurt, iar capitolele sunt de câteva pagini, chiar ai impresia că citești o povestire de pe un site și că nu ești singurul care asistă la această istorisire.

Cel mai slab punct al romanului e legat de personaje. Parker este un construct superficial care are nevoie doar de un motiv puternic pentru a intra în joc. În afară de evenimentul tragic din copilărie, nu există nici un episod în care să ni se dea mai multe detalii cu privire la trecutul său. El e acolo pentru că trebuie să fie acolo, și dorința de a-l vindeca pe Joe este mai mult o provocare pentru el. În nici un moment nu ia în calcul consecințele și nu se gândește că își pune viața în pericol. Uneori e prea curajos, iar alte ori dă dovadă de o naivitate ieșită din comun. Pe de altă parte, Joe este un maestru al groazei care știe să profite de cea mai mare frică a lui Parker și să-l facă, pe acesta, să comită numai greșeli. Cât despre restul doctorilor, nici nu am ce să spun, personalități simple, închistate în propria mentalitate, care s-au obișnuit cu situația și nu doresc să se implice deloc în evenimente, lăsându-l pe Parker drept țap ispășitor.

Trebuie să recunosc că nu aveam cum să mă aștept la un asemenea final. Am pornit, și eu ca orice cititor de thrillere, cu ideea că vinovatul va fi prins, și lucrurile o vor lua pe un făgaș normal. Poate că a fost așa, poate că nu, asta veți afla când veți citi romanul. Ce vă pot spune sigur este că veți fi surprinși de deznodământ și vă veți întreba, după aceea, ce naiba ați citit.

„Pacientul” de Jasper DeWitt, este un roman hibrid, perfect pentru cititorii atrași de suspans și de paranormal. Tranziția de la o anchetă psihiatrică, la o poveste cu monștri, se produce brusc și te propulsează într-un univers de coșmar. Sunt sigur că mulți dintre noi am fost interesați de acest volum după ce am citit „Pacienta tăcută”, și, cu toate că par să aibă ceva în comun, romanul de față părăsește realitatea și atinge o dimensiune mai puțin rațională, iar acesta a fost lucrul pentru care l-am apreciat cel mai mult și pentru care i-am dat patru stele pe Goodreads. Nu cred că e cazul să spun mai multe, vă las pe voi să intrați în lumea lui Joe, ca să vă dați seama care e problema cu el, însă, vă avertizez, să vă lăsați orice frică afară, altfel e posibil să deveniți următoarea victimă a celui mai ciudat pacient imaginat vreodată.

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 25 - X feluri de a muri de Stefan Ahnhem

Titlu: X feluri de a muri 

Serie: Fabian Risk #5 

Autor: Stefan Ahnhem

Editura: LITERA

Titlu original: X sätt att dö (2019)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 544

Media pe Goodreads: 4,03 (din 957 note)

 

Atunci când citesc o carte scrisă de Stefan Ahnhem, mă aștept ca toți criminalii să iasă în stradă și să umple caldarâmul de cadavre. Poate pare o imagine prea violentă, însă, credeți-mă, știu bine despre ce vorbesc. Cele mai diabolice minți sunt aici, cele mai odioase forme de tortură zac înăuntrul acestor pagini, și nu pare să existe nici o forță care să facă ordine. În acest haos, victima poate fi oricine, de la un copil, la o persoană vârstnică, de la un om de rând, la chiar ministrul justiției, e îndeajuns doar ca ucigașul să aibă o motivație ca să-și ducă la capăt planul criminal. Însă, uneori, destinul are și el un cuvânt de spus, iar atunci când intervine hazardul, lucrurile se complică și mai mult.

După ce în volumele anterioare ale seriei „Fabian Risk” am asistat la un număr uriaș de crime, unele dintre ele neavând o soluționare clară, în volumul de față, Ahnhem a vrut să facă ordine și ne îndreaptă atenția asupra unuia dintre cei mai sângeroși ucigași inventați vreodată, omul cu zarul. În timp ce Sonja încearcă să-și revină după ce a aflat cine era, de fapt, amantul ei; Theodor este reținut de poliția din Danemarca după rolul pe care l-a jucat în banda Smiley, iar Fabian își desfășoară propria investigație despre un om pe care nu l-ar fi suspectat niciodată de crimă, o minte întunecată aruncă zarurile și ucide în funcție de răspunsul acestora. Locul în care va fi efectuată crima, instrumentul letal și persoana care urmează să moară, toate fiind alese de o forță superioară oamenilor, astfel ucigașul devenind un mesager al destinului. Dar cum poți să pui mâna pe un om care nu știi când, unde, dar, mai ales, cum urmează să acționeze?

În momentul în care citești una dintre cărțile lui Ahnhem, nu trebuie să te aștepți la niște protagoniști excepționali. Universul autorului suedez se împarte între oamenii simpli care își fac meseria, asta e valabil, mai ales, în cazul polițiștilor, și ucigașii nemiloși care parcă sunt rupți din scenariile de benzi desenate. Din start stăm în fața unei balanțe dezechilibrate, însă detectivii fac tot posibilul să captureze răul, iar deducția și devotamentul îi ajută să ducă la bun sfârșit anchetele. Când m-am apucat de această serie, mă așteptam ca Fabian Risk să fie un erou care să facă legea, iar asta a fost cauza pentru care am fost dezamăgit de primele două volume. Vina nu a fost a cărților, ci a mea. Pe urmă, am înțeles că Fabian este un protagonist special, prin faptul că e un om cât se poate de normal care are parte atât de împliniri, cât și de dezamăgiri, iar al 5-lea volum al seriei vine cu succes să confirme această idee.

Mi s-a părut interesant cum autorul reușește să lege, În „X feluri de a muri”, lucrurile care inițial păreau dispersate și să întoarcă toată povestea în favoarea lui, pentru a realiza un nou deznodământ. Volumul de față putea fi o excelentă încheiere a seriei, dacă lucrurile ar fi decurs puțin diferit, însă apreciez faptul că autorul vrea să continue povestea, iar ceva îmi spune că ne aflăm destul de departe de final.

Cât despre sfârșitul cărții, mi-aș fi dorit o altă soartă pentru ucigaș, deși era de așteptat ca povestea să se sfârșească în acest mod. A fost o alegere înțeleaptă, însă, pe mine ca cititor, nu m-a satisfăcut nici pe departe. În plus, m-a deranjat violența excesivă, sunt conștient că citesc un thriller nordic, însă, uneori, mi s-a părut că sare calul doar ca să șocheze.

Hai că ajung la finalul recenziei, dar nu am spus aproape nimic despre acțiune. Nici nu aș vrea să spun prea multe, deoarece mă tem că aș da la iveală detalii esențiale, așa că mă raportez mai mult la chestiuni generale. Pe scurt (nu că nu îmi permit mai mult spațiu, dar vreau să vă las pe voi să descoperiți farmecul acestui volum), Fabian și echipa lui sunt pe urmele omului cu zaruri, ancheta înaintează rapid, iar ucigașul nu pare că are de gând să se oprească. Eroul se confruntă atât cu doi criminali în serie, cât și cu problemele din propria familie, și, colac peste pupăză, fiul său este reținut de poliția daneză, fiind acuzat de complicitate la crimă.

Cred că am spus suficient (puțin, dar esențial) și sper că și de data aceasta v-am stârnit interesul. Oricum, dacă doriți să vă apucați de seria lui Ahnhem, vă va fi aproape imposibil să  lăsați cărțile din mână. Țin să precizez faptul că volumele nu pot fi citite separat, pentru că unele elemente se leagă pe parcurs, iar personajele sunt într-o continuă evoluție. „Fabian Risk” s-a tradus foarte repede la noi, iar, cu puțin timp în urmă, am văzut că autorul suedez a anunțat cel de-al 6-lea roman al seriei, așa că to be continue.

COMANDĂ CARTEA 

Spada regilor (Saxon Stories #12) de Bernard Cornwell

Titlu: Spada regilor 

Seria: Saxon Stories #12

Autor: Bernard Cornwell 

Editura: Litera

Traducere de Ioan Ciupercă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 400

 

LOIALITĂŢI ÎMPĂRŢITE, IUBIRI IMPOSIBILE, EROISM DINCOLO DE LIMITE

BESTSELLER INTERNAŢIONAL

SPADA REGILOR este al doisprezecelea roman din seria de succes Ultimul regat scrisă de Bernard Cornwell, o cronică a istoriei Angliei de la începuturile sale, „la fel de captivantă ca Urzeala tronurilor, dar inspirată din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui excepţional serial de televiziune realizat de BBC.

ANGLIA ESTE ÎN PLINĂ FRĂMÂNTARE, o în timp ce vikingii şi saxonii se luptă pentru teritoriu. Se zvoneşte că regele e pe moarte, iar ţara aşteaptă un succesor la tron. O ciocnire violentă pe mare îl obligă pe războinicul Uhtred să-şi conducă oamenii din fortăreaţa sa din Northumbria la Londra şi să se arunce în epicentrul furtunii. Doi regi pretind tronul rămas gol, iar un nou regat nu se poate naşte fără vărsare de sânge. Spada lui Uhtred îl va lăsa pe unul din ei mort, iar pe celălalt îl va face rege. Dar este greu să ştii care e voinţa zeilor...

BERNARD CORNWELL scrie un roman istoric şi de aventuri excepţional, un roman despre curaj, trădare, datorie, devotament, dragoste şi luptă, aşa cum se văd prin ochii unui războinic a cărui loialitate este împărţită între două lumi.

„Nimeni nu scrie mai bine decât Bernard Cornwell.“ Lee Child