Top 5 - Cele mai bune cărți citite în 2021 (Gică & Mădălina)

    Acum, în prag de an nou, e timpul să vă arătăm care au fost cărțile noastre preferate, pe care le-am citit în 2021. Și pentru că suntem doi șoareci de bibliotecă, am decis ca fiecare să-și realizeze propriul top, pentru că, după cum știm, gusturile diferă de la un cititor la altul.

Nu are rost să mai bat câmpii, așa că... Iată preferințele noastre! 

Topul lui Gică: 

 

1. Pustiul de asfalt de S.A. Cosby 

 

Beauregard „Gândacul” Montage e un mecanic cinstit, un soț iubitor și un tată harnic. Beauregard știe că n-ar fi avut niciun viitor în ipostaza de odinioară, când de pe dealurile din North Carolina până pe plajele din Florida era cunoscut drept cel mai tare șofer de pe Coasta de Est.

Când noua viață atent construită începe să i se sfărâme sub ochi, Beauregard se vede atras din nou spre lumea de sânge și gloanțe din trecut. Iar când o cunoștință îl cheamă să jefuiască un magazin de bijuterii, nu poate decât să se așeze din nou în scaunul șoferului. „Gândacul” se simte cel mai bine acolo unde mirosul de benzină se contopește cu izul de frică.

Bântuit de fantoma celui care a fost cândva și de spectrul tatălui dispărut când avea mai multă nevoie de el, Beauregard trebuie să găsească o cale să navigheze prin pustiul de asfalt.

 

2. Prieten imaginar de Stephen Chbosky 

 

Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania.

La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

 

3. Proiectul Hail Mary de Andy Weir 

 

Ryland Grace e singurul supraviețuitor al unei misiuni disperate pentru salvarea omenirii. Doar că el nu știe asta. Nu-și amintește nici măcar cum îl cheamă. A dormit foarte, foarte mult timp, la milioane de kilometri depărtare de casă, alături de două cadavre necunoscute. Pe măsură ce începe să-și amintească fărâme din trecut, misterul misiunii sale se recompune ca un joc de puzzle.

Timpul însă nu e de partea lui și, ca să evite o catastrofă, trebuie să rezolve o enigmă științifică de proporții epice – și să salveze specia noastră de la extincție. Cu alte ființe umane aflate la ani-lumină distanță, trebuie s-o facă singur. Sau poate cu un aliat absolut neașteptat.

O aventură interstelară irezistibilă, Proiectul Hail Mary spune o poveste uluitoare despre descoperiri, puterea speculației și supraviețuire.

 

4. Portalul Albuquerque de Peter Clines  

 

Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte mulțumit de slujba pe care o are și de traiul său liniștit; deși posedă un coeficient de inteligență ce se învecinează cu geniul, a decis să ducă o viață cât mai normală posibil. Un vechi prieten îl convinge însă să-l ajute să afle ce nu este în regulă cu proiectul secret pe care îl finanțează. Privit inițial cu suspiciune de către cercetătorii care lucrează la proiect, Mike trebuie să afle ce se întâmplă și dacă experimentul a deviat de la scopul propus. Pe măsură ce investigațiile avansează, el începe să se teamă de răspunsul găsit – s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când proiectul va distruge viața pe Pământ.

Koturovic credea că într-o zi omenirea va forma un soi de structură

telepatică globală, un subconștient colectiv care va deschide o breșă

dimensională între lumi. Iar monștrii din acele alte lumi

vor veni să ne atace.

 

5. Dragă copilă de Romy Hausmann 

 

Într-o cabană izolată din pădure, Lena și copii ei, Hannah și Jonathan, respectă întocmai regulile stabilite de tată. Mesele, vizitele la baie, timpul de studiu sunt strict programate și ținute sub observare minuțioasă. El crede că astfel își protejează familia de pericolele care se ascund în lumea exterioară și se asigură că cei doi copii ai săi vor avea întotdeauna o mamă care să aibă grijă de ei. 

Femeia scapă în cele din urmă de răpitorul ei, dar sfârșitul poveștii este doar începutul coșmarului ei.

Spune că o cheamă Lena. Lena, care a dispărut fără urmă cu paisprezece ani înainte. Se potrivește profilului. Are cicatricea distinctivă. Dar familia ei jură că nu e Lena lor.

Fetița care a scăpat din pădure cu ea știe lucruri pe care nu le împărtășește, iar tatăl devastat al Lenei încearcă să pună cap la cap detalii care nu se potrivesc.

Lena e disperată să-și reia viața, dar ceva îi spune că torționarul ei încă vrea să recupereze ce-i aparține... și că ea nu poate fi capabilă să scape cu adevărat până când întregul adevăr despre ceea ce s-a întâmplat în pădure nu va fi descoperit.

 

Topul Mădălinei:

 

1. Ursul și privighetoarea de Katherine Arden 

 

În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

 

2. A noua casă de Leigh Bardugo 

 

După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.

Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

 

3. Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig 

 

Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei.

Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt.

Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă.

 

4. Lumina din întuneric de Sharon Cameron 

 

În anul 1943, Stefania, o tânără de șaisprezece ani, lucrează în prăvălia familiei Diamant din Przemyśl, Polonia, croindu-și drum prin cântec în viețile și sufletele lor.

Totul se schimbă când armata germană invadează Przemyśl. Familia Diamant este obligată să se mute în ghetou, iar Stefania rămâne singură, într-un oraș sub ocupație nazistă, și nevoită să aibă grijă de Helena, sora ei în vârstă de șase ani. Împreună, cele două fete sunt puse în fața unei decizii terifiante, aceea de a-l ascunde pe Max, prietenul lor, și, în cele din urmă, alți doisprezece evrei.

Iar când doi ofițeri germani le rechiziționează casa, Stefania mai are de făcut o alegere crucială...

 

5. Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig 

 

O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?

Cum arată topul vostru pe acest an?

Recenziile lui Gică 49 - Nu trezi diavolul adormit! de John Verdon

Titlu: Nu trezi diavolul adormit! 

Serie: Dave Gurney #3

Autor: John Verdon

Editura: PALADIN

Titlu original: Let the Devil Sleep (2012)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 568

Media pe Goodreads: 3,89 (din 7.784 note)

 

            Chiar îmi pare rău să spun asta, dar John Verdon m-a dezamăgit crunt. Mă aşteptam ca seria cu detectivul Dave Gurney să ajungă un monument al literaturii poliţiste contemporane, însă se pare că autorul a preferat să continue povestea cu două volume foarte slabe. Şi când spun slabe, mă refer la toate aspectele posibile: cărţi stufoase şi lipsite de tensiune – de multe ori chiar simţi că povestea stagnează – scene de groază care încearcă să-ţi dea fiori, dar nu prea reuşesc, şi un fost poliţist pensionat prea devreme care ia în calcul toate pistele posibile, dar care ratează aspectele esenţiale, ajungând, în final, să fie la fel de surprins ca un cititor de duzină.

Dave Gurney este abordat de o fostă cunoştinţă, o jurnalistă care a scris cândva despre cazurile rezolvate de el pe când era în slujba justiţiei, care îi cere ajutorul într-o chestiune deosebită şi foarte interesantă. Fiica ei vrea să realizeze câteva reportaje despre familiile ale căror membri au fost victimele unor ucigaşi în serie. Ea intenţionează să surprindă, cu ajutorul camerelor video, reacţiile rudelor, impactul crimelor asupra normalităţii şi consecinţele traumatizante ale unui asemenea eveniment. Teza a fost foarte bine primită de universitatea la care fata studiază; una dintre cele mai prestigioase televiziuni din zonă este interesată să realizeze o emisiune despre acest subiect, iar Kim, tânăra cu iniţiativa, nu mai are nevoie decât de o minte competentă care să-şi dea cu părerea despre modul de operare şi presupusele identităţi ale monştrilor care nu au fost prinşi niciodată. Însă, din cauza acestui delir mediatic, nimeni nu s-a gândit nici măcar o clipă că cineva încă se află acolo, cineva care nu este deloc entuziasmat de idee, cineva care va face tot posibilul ca să oprească proiectul care îi poate pune integritatea în pericol.

            Ştiu că descrierea pare haotică, dar credeţi-mă că aşa e şi cartea. Atât de mult le învârte şi le amestecă, încât nu mai ştii unde te afli şi cu ce te confrunţi. Ba e vorba despre o anchetă din trecut, ba despre un iubit care vrea să se răzbune sau chiar despre o ameninţare ce nu îşi găseşte locul niciunde. Bineînţeles că la un moment dat toate se leagă, lucru evident de la început, însă contează cât de logice sunt acele conexiuni şi cât de mult pot fi luate în serios. Într-o asemenea ciorbă narativă, nu îţi rămâne decât să continui să citeşti şi să încerci să pui cap la cap evenimentele, cu speranţa că vei fi condus la un deznodământ pe cât de raţional, pe atât de satisfăcător.

            Cartea are ingrediente bune pentru un thriller fabulos, însă ordinea în care sunt plasate în poveste lasă mult de dorit. Până într-un punct nici nu înţelegi de unde vine adevăratul pericol, fiindcă nu reuşeşti să-ţi faci o imagine despre ticălos. Ştii că e acolo şi vezi că are planuri mari pentru eroii noştri, însă, totuşi, te confrunţi cu un mare gol. De altfel, toată seria e realizată pe un fundal ireal. Încă din primul volum am avut impresia că mă uit la un serial de desene animate şi că ucigaşul e prezent ca un lup rău din basme, însă cred că acest aspect se datorează şi cromaticii abundente pe care o utilizează autorul. Parcă ţi se sugerează să faci un salt din real şi să te laşi prins de un univers ficţional în care binele şi răul sunt redate în nuanţe extrem de diferite şi în care scufiţa roşie urmează să fie ucisă în cel mai oribil mod posibil.

            Chiar îmi pare rău că am ajuns să fiu dezamăgit de un autor atât de capabil şi de talentat ca John Verdon. Nu vreau să înţelegeţi că omul scrie prost, pentru că nu e adevărat. Tipul are un stil fascinant şi macabru, o manieră foarte ludică şi morbidă în care îşi spune poveştile. Iar, după părerea mea, marea lui capodoperă rămâne „Gândeşte-te la un număr”, primul volum al seriei de faţă – o carte care trebuie neapărat citită de către orice amator de literatură poliţistă. Nu ştiu dacă voi continua seria, nu am idee nici dacă Editura Paladin va traduce şi volumele următoare. Însă, ştiţi cum se spune, timpul va decide, iar noi vom hotărî influenţaţi de anumite contexte personale şi publicitare.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 48 - Cuvântul e crimă de Anthony Horowitz

Titlu: Cuvântul e crimă  

Autor: Anthony Horowitz

Editura: PALADIN

Titlu original: The Word Is Murder (2017)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,93 (din 46.034 note)

 

             Încă de la început vreau să menţionez faptul că sunt la prima întâlnire cu marele scriitor Anthony Horowitz. Ştiu că mai există o mulţime de cărţi traduse de la acest autor, însă, deşi am avut curiozitatea, nu am apucat să pun mâna pe niciuna dintre ele. Iar acum, că am ajuns să citesc „Cuvântul e crimă”, cred că nefamiliarizarea cu temele şi stilul lui îmi este benefică în scrierea acestei recenzii. Astfel, nu pot să vorbesc despre evoluţia lui ca scriitor, despre ce elemente din alte opere sunt prezente şi aici sau despre imaginea lui ca vedetă în mediul literar şi cinematografic. Cu alte cuvinte, nu voi pierde timpul cu detalii irelevante ce plutesc în jurul poveştii, fără să se lege de subiect. Odată acestea spuse, nu vreau să vorbesc mult şi pe lângă, aşa că haideţi să vedem despre ce este mai exact vorba în acest roman poliţist destul de neobişnuit.

            Într-o dimineaţă frumoasă şi însorită de primăvară, Diana Cowper intră într-o agenţie de pompe funebre şi îşi organizează propria înmormântare. Da, un început foarte morbid… Însă cum poţi fi îngropat atunci când încă eşti în viaţă? Staţi liniştiţi că cineva are grijă şi de acest amănunt, astfel încât, în după-masa aceleiași zile, femeia este găsită sugrumată cu şnurul propriei draperii. Sunt sigur că de aici vă aşteptaţi să intervină poliţia, să caute amprente şi indicii şi să apară o frumoasă listă de suspecţi. Ei bine, aşa ar fi normal, însă Horowitz, fiind un autor extrem de viclean şi inteligent, vrea să ia el însuşi parte la anchetă. Aşa că se inserează, fără nici o problemă în carte, şi îşi începe propriul demers detectivistic. Însă parcă ar fi prea mult chiar şi pentru el să apară ca protagonist… Aşa că, din cerneală şi hârtie, îl aduce la viaţă pe Daniel Hawthorne, un fost poliţist care se potriveşte perfect în rolul de investigator principal. Şi de aici, începe adevărata distracţie…

            „Cuvântul e crimă” a fost o lectură foarte amuzantă. Oricât de macabră ar fi povestea, oricât de sângeroase ar fi scenele, nu ai cum să iei în seamă o carte plină de jocuri narative şi de cusături textuale, realizate la suprafaţă. Ştii că e un text, vezi că totul e imaginaţie, aşa că îţi rămâne doar să urmăreşti acţiunea şi să vezi de ce lucruri mai e în stare mintea ingenioasă a lui Horowitz. Realitatea şi ficţiunea sunt atât de bine împletite, încât am ajuns să termin unele capitole destul de confuz, întrebându-mă care evenimente s-au întâmplat cu adevărat şi care nu. De altfel, autorul jonglează atât de mult cu cele două universuri, încât nici acum nu mi-am dat seama dacă premiza poveştii îi aparţine lui sau dacă chiar a avut o discuţie cu cineva despre literatura care dispare şi nonficţiunea care supravieţuieşte în timp. Oricum ar fi, am simţit o ironie ludică în text, un sentiment prin care autorul înalţă ficţiunea la nivel de capodoperă. Totul este un joc de-a demiurgul: Uite ce pot să fac cu puţin sânge şi un creion!

Ar fi cazul să trec la personaje, aşa că haideţi să vorbim din nou despre Anthony Horowitz. Pe lângă firul poliţist, în text apar o mulţime de amănunte despre viaţa autorului, despre rolul său în cinematografie şi despre cum au fost primite celelalte cărţi ale sale de către public. Pe lângă asta, face o grămadă de afirmaţii pe care le prezintă ca fiind adevărate, însă, după cum ştim deja, autorii sunt cei mai mari mincinoşi. Spre deosebire de Horowitz (personajul), Daniel Hawthorne este un caracter serios, cu o gândire foarte ordonată şi cu accese inexplicabile de revoltă. El e cel care face legături între evenimente şi trage concluzii care îi apropie cu fiecare capitol tot mai mult de ucigaşul pe care îl urmăresc. Şi în cazul acestui personaj există o pendulare între aparenţă şi esenţă, pentru că, oricât de mult s-ar potrivi în scenariu, el reprezintă prototipul clişeic al detectivului despre care s-a tot scris de două secole încoace. Şi ca totul să fie şi mai pe faţă, Horowitz se plasează într-o postură secundară, mai mult de însoţitor şi scriitor, lăsându-l pe Hawthorne să-şi execute rolul perfect de Sherlock Holmes.

Am evitat să ofer detalii cu privire la ancheta poliţistă, pentru că am perceput-o doar ca pe un fundal în care autorul îşi organizează spectacolul narativ. Ceea ce face el nu este un exerciţiu unic în literatură, dar e ceva neobişnuit pentru genul poliţist. Fiind conştient de riscuri, scriitorul vrea să realizeze ceva aparte, ceva prin care să-şi facă publicul complice, existând un dialog subînţeles între el şi cititor. Una peste alta, Anthony Horowitz reprezintă un fenomen unic, iar „Cuvântul e crimă” e un roman deosebit, aşa că vă încurajez să puneţi mâna pe el cât mai repede posibil şi să vă bucuraţi atât de scenariul detectivistic, cât şi de minunatele improvizaţii ale autorului britanic.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 45 - Orașul scărilor de Robert Jackson Bennett

Titlu: Orașul scărilor  

Serie: Orașele Divine #1

Autor: Robert Jackson Bennett 

Editura: Paladin

Titlu original: The City of Stairs (2014)

Traducere de Alina E. Bogdan

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 524

Media pe Goodreads: 4,04 (din 33.613 note)

 

De data aceasta vreau să vă vorbesc despre o carte foarte diferită de tot ce am citit până în prezent. Unii sugerează că e un fel de fantasy medieval, alţii susţin că se apropie destul de mult de Urban Fantasy… ei bine, eu aş spune că este vorba despre un roman care încorporează elemente din ambele genuri, reuşind să se plaseze undeva la mijloc, lucru ce îi permite autorului să se joace, într-un mod inedit, cu noţiunile de arhaic, modern, imperiu, oraş, zei şi muritori. Cu toate că fenomenele menţionate au fost exploatate la nesfârşit în literatura de gen, Robert Jackson Bennett realizează un potpuriu tematic atât de dens, încât dă naştere unor structuri narative noi, ce pot fi dezasamblate într-o mulţime de fragmente sau ce pot fi lăsate, pur şi simplu, laolaltă, rămânându-ţi plăcerea de a citi ceva unic şi deosebit.

Cândva, Bulikovul era cel mai prosper oraş de pe Pământ. Clădiri impunătoare, străzi pe care se înşirau nestemate şi scări care duceau spre încăperi şi locuri nebănuite, ce mai… era Oraşul Zeilor. Şi când spun asta, nu vorbesc metaforic. Prosperitatea şi bogăţiile din acest loc se datorau unor fiinţe divine, unor creaturi care, în dorinţa lor de a organiza lumea, aveau grijă şi de muritorii ce se aflau în acel loc. Erau şase divinităţi, şase făpturi cu temperamente şi atribuţii diferite. Însă acele vremuri au apus. Măreţul oraş a căzut în mâinile invadatorilor, iar entităţile supranaturale au fost ucise. Acum, Bulicovul este o ruină, aproape toate monumentele au dispărut sau au fost distruse de cotropitori, iar scările nu mai duc nicăieri. Cel mai rău lucru este că vechile credinţe au fost interzise, iar orice gest care ar putea conţine o cât de mică trimitere la trecut este aspru pedepsit.

Intriga romanului ia naştere în momentul în care un foarte cunoscut cercetător, trimis să studieze aspecte din trecutul Bulicovului, este găsit ucis cu brutalitate. Delegată să elucideze groaznica crimă, Ambasadoarea Shara Thivani păşeşte într-un spaţiu periculos, un loc care, chiar şi după atâţia ani, încă îşi mai păstrează bine tăinuite adevărurile. Şi odată cu tânăra politiciană, în peisaj îşi face prezenţa puternicul şi curajosul Sigrud, un personaj pe care l-am adorat pe tot parcursul lecturii. Aici vorbim despre două tipuri de caractere, care pot reprezenta foarte bine două tipuri de cititori. Shara este prezenţa interesată de comploturile politice, de organizarea socială şi de aspectele care ţin de înălţarea şi decăderea oraşului. Ea este cea care observă lucrurile care le scapă celorlalţi şi reuşeşte să-şi creeze foarte repede o imagine de ansamblu, gândind la rece fiecare mişcare pe care urmează să o facă.

Cu Sigrud, lucrurile stau cu totul diferit. El vede totul în alb şi negru, în bine şi rău, nu stă prea mult pe gânduri şi are o plăcere imensă în a-şi distruge duşmanii. El e cel care reacţionează la impuls şi care a cunoscut atât de bine suferinţa, încât nimic nu mai poate să-i facă rău, iar cel mai important lucru pentru el este să aibă grijă de tânăra pe care o însoţeşte. L-am preferat pe Sigrud, în defavoarea Sharei, pentru că am apreciat mai mult momentele de acţiune şi episoadele sângeroase. În opinia mea, cartea are prea multă politică, acesta fiind şi motivul pentru care am renunţat prima dată la ea, ajungând să o citesc abia acum, cu ocazia Clubului de carte Paladin. Sincer, prima oară nu am citit foarte mult, dar când am văzut că nu se întâmplă nimic incitant, am închis coperta cu gândul că nu o voi mai continua niciodată.  

Au trecut de atunci trei ani, şi uite că am reuşit să o duc la capăt şi, da, pot să spun că mi-a plăcut chiar foarte mult. Aşa cum spuneam mai sus, este o poveste aparte şi, chiar şi în momentul în care am avut impresia că urmează să mă izbesc de un clişeu imens, autorul şi-a bătut joc de mine şi a oferit o altă direcţie naraţiunii. Am încercat, pe cât am putut, să găsesc corespondenţi din mitologia greacă/latină pentru zeităţile din carte, însă procesul a fost dificil, deoarece fiecare figură divină reprezintă un amalgam de trăsături de la zei diferiţi, din culturi extrem de diferite, unul dintre ei având chiar o caracteristică preluată din iudaism.

O carte despre războaie şi supravieţuitori, despre lupte epice şi înfrângeri epocale, despre popoare cu tradiţie şi societăţi cotropitoare, dar, dincolo de toate, o carte care ne repovesteşte, pentru a mia oară, despre lumile care se pierd şi zeii care mor odată cu ele. Arhitectura labirintică şi extravagantă, împletirea dintre arhaic şi modern şi stridenţa cromatică prezentă la nivelul personajelor m-au făcut să văd în „Oraşul scărilor” un fantasy baroc. Mi-a făcut plăcere să iau parte la evenimentele din primul volum al seriei „Oraşele divine” şi sper ca Editura Paladin să reuşească să publice şi celelalte două părţi ale acestei trilogii deosebite.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 41 - Portalul Albuquerque de Peter Clines

Titlu: Portalul Albuquerque  

Autor: Peter Clines

Editura: PALADIN

Titlu original: The Fold (2015)

Traducere de Cezar Petrilă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,87 (din 27.770 note)

 

Nu pot să spun că a fost cel mai bun SF pe care l-am citit anul acesta, însă a reprezentat o lectură fascinantă, căreia nu am avut cum să nu-i acord cinci stele pe Goodreads. Povestea e bună, protagonistul e foarte simpatic, iar misterul persistă mai bine de jumătate din carte, adică până în momentul în care secretele ies la iveală, iar lucrurile o iau complet razna. Chiar dacă volumul apare ca făcând parte dintr-o serie, poate fi citit separat, fiind o lucrare de sine stătătoare, aşa cum subliniază însuşi autorul în ultimele pagini. Pentru că am citit înainte descrierea şi pentru că sunt un cititor înrăit de thrillere, m-am aşteptat să dau peste o intrigă poliţistă, aşa cum mi s-a promis, însă cartea se axează aproape în totalitate pe miza science-fiction, convertind, astfel, elementele mystery în fenomene ştiinţifice.

Aşa cum ni se spune încă din  prezentare, Mike Erikson este un fericit profesor de engleză într-un liceu din New England. El este diferit de restul colegilor săi, având un intelect ieşit din comun, o minte cu care poate reproiecta amintiri şi analiza cât se poate de raţional orice eveniment din viaţa sa. Însă el a decis să ducă o viaţă liniştită, un trai care îi poate oferi un loc între oamenii normali. Lucrurile se schimbă atunci  când un amic de la DARPA îi cere lui Mike să-şi facă bagajele şi să plece într-un loc secret, unde o echipă de oameni de ştiinţă desfăşoară un proiect ambiţios care ar putea schimba lumea. Nu durează mult până când profesorul află că este vorba despre un portal, o „gură” energetică a cărei scop este de a teleporta oameni şi lucruri la distanţe incredibile.

Mike nu este trimis acolo ca un membru important al echipei de savanţi, ci ca un investigator care trebuie să afle dacă totul merge bine cu proiectul, putând astfel să-l înştiinţeze pe prietenul său dacă are rost să investească în continuare bani în experiment. Mi-a plăcut postura de Sherlock a protagonistului şi capacitatea sa de a analiza lucruri care pentru ceilalţi trec neobservate. Mike nu este detectivul clasic care trebuie să rezolve o crimă, aici talentele sale sunt puse în slujba umanităţii, fiind necesară o singură greşeală ca totul să se ducă de râpă. Abilităţile sale sunt excepţionale, ceea ce-l face, mai degrabă, un Sherlock binar, o minte care asociază fapte contradictorii şi care poate vedea ambele faţete ale realităţii.

Nu vreau să vă mint şi să vă spun că tot volumul este plin de acţiune şi că nu veţi apuca nici măcar să clipiţi între evenimente, aşa că voi fi cât se poate de tranşant şi voi evita să prezint totul în culori strălucitoare. Adevărul este că mai bine de jumătate din carte nu se întâmplă aproape nimic. Dar asta nu înseamnă că începutul constituie o pierdere de vreme. Din contră… Chiar dacă nu există nimic răvăşitor, povestea e foarte bine scrisă, iar lucrurile sunt redate într-o manieră pe cât de comică, pe atât de misterioasă.

Cât despre cea de a doua parte a romanului, nu am nimic de obiectat. De aici încolo totul se schimbă, iar povestea devine un thriller science-fiction plin de acţiune, o lucrare pseudo-apocaliptică în care ne este propus un alt fel de sfârşit al lumii. Nu întotdeauna pericolul ia naştere din acest univers, sub forma unui virus sau a unui monstru, el poate apărea dintr-un loc necunoscut, un spaţiu pe care-l putem deschide dintr-o simplă greşeală. Ştiinţa îşi are şi ea limitele ei, iar atunci când lucrurile scapă de sub control, nici mintea genială a lui Mike Erikson nu poate vedea evenimentele care vor urma.

Suspans, ştiinţă, eroare, cataclism – cred că acestea ar fi cele mai potrivite cuvinte prin care aş putea descrie textul lui Peter Clines. E foarte greu să vorbesc despre „Portalul Albuquerque” fără să intru în detalii importante, însă cred că am reuşit să vă las cu o idee despre ce este vorba. De aici înainte, este decizia voastră dacă vreţi să luaţi parte la poveste şi să fiţi alături de Mike Erikson în demersul său de a salva lumea.

COMANDĂ CARTEA

Fragment în avanpremieră: Nu trezi diavolul adormit de John Verdon

Titlu: Nu trezi diavolul adormit 

Serie: Dave Gurney #3

Autor: John Verdon

Editura: PALADIN

Titlu original: Let the Devil Sleep

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 568

Domeniu: CRIME

 

Înainte însă ca mușchii să-i dea ascultare, auzi un sunet care-i zburli părul. Era o șoaptă, foarte aproape de urechea lui. O șoaptă răgușită și șuierătoare. O șoaptă ca șuieratul unei pisici furioase: „Nu trezi diavolul adormit!”

 

Ce ai face dacă povestea de noapte bună care ți se spunea din copilărie ar deveni cel mai mare coșmar al prezentului? Creatoarea unui documentar despre familiile victimelor unui ucigaș în serie încă în libertate descoperă că atunci când ți-l alegi pe Dave Gurney drept consilier, adevăruri incomode ies la iveală. Iar fostul detectiv de la Omucideri se pricepe cel mai bine să provoace haos și să elucideze mistere. Poate că uneori este bine să trezim diavolul adormit!

În tăcere, mintea lui Gurney reveni la întrebarea crucială: cum să-și joace asul din mânecă.

 

FRAGMENT

 

După o jumătate de oră, Kim și Dave stăteau față în față la măsuța din lemn de pin pentru micul dejun aflată în nișa de lângă ușile din sticlă. Terminau câte o omletă însoțită de pâine prăjită și cafea, pe care Madeleine insis­tase să le prepare când aflase că tânăra condusese toată dimineața și nu mâncase nimic. Madeleine terminase prima și curăța aragazul. Kim își spunea povestea de la început, motivul vizitei ei.

— E o idee pe care-o am de ani buni, să studiez oroa­rea crimei din perspectiva impactului pe care-l are asu­pra familiei victimei, dar n-am știut niciodată ce să fac cu ea. Uneori am dat-o uitării un timp, dar a revenit de fiecare dată tot mai puternică. Am devenit obsedată: tre­buia să fac ceva cu ea. La început am crezut că pot face o chestie științifică, poate o monografie sociologică sau psi­hologică. Așa că am trimis propuneri mai multor edituri universitare, dar nu aveam calificările academice potrivi­te, așa că nu le-am stârnit interesul. Atunci m-am gândit să scriu o lucrare de nonficțiune. Dar pentru o carte îți trebuie un agent, iar asta a însemnat alte propuneri. Și ghici ce? Zero interes. Adică am douășunu, douășdoi de ani, cine naiba sunt și eu? Ce-am scris înainte? Unde-mi sunt recomandările? Practic sunt un copil. Tot ce am e o idee. Apoi m-am luminat! Hopa! Nu-i o carte, ci o emisiu­ne! Din clipa aia, a-nceput să prindă contur. Am văzut-o ca pe o serie de interviuri foarte personale, „televiziune ruptă din realitate“ în adevăratul sens al cuvântului, care înțeleg că are o conotație dubioasă, dar nu trebuie să fie așa – dacă o faci cu sinceritate!

Se opri, mișcată parcă deodată de ce spunea, zâmbi stânjenită, își drese glasul și continuă:

— În fine. Mi-am adunat ideile laolaltă sub forma unei schițe detaliate pentru disertația mea și i-am dat-o pro­fesorului Wilson, îndrumătorul meu. El mi-a spus că-i o idee bună, cu potențial. M-a ajutat să-i dau forma unei propuneri comerciale, a avut grijă să am acoperire din punct de vedere legal, ca să fiu protejată, și a făcut ceva ce a zis că nu-i stă în fire: i-a trimis-o unui director de producție de la RAM-TV pe care-l cunoaște personal, un tip pe nume Rudy Getz. Și Getz ne-a contactat o săptă­mână mai târziu și a zis: „OK, să-i dăm drumul!“

— Așa, pur și simplu? întrebă Gurney.

— Și eu m-am mirat. Dar Getz a zis c-așa lucrează RAM. N-o să mă apuc să contest asta. Numai gândul că pot să-mi pun ideea în practică, să explorez subiectul ăsta...

Clătină din cap, de parcă încerca să alunge o emoție copleșitoare.

Madeleine se apropie de masă, se așeză și spuse exact ceea ce gândea și Gurney:

— E important pentru tine, nu-i așa? Adică important de-adevăratelea, nu doar o oportunitate în carieră.

— Vai, Doamne, da!

Madeleine zâmbi cu blândețe.

— Și esența ideii... partea care contează atât de mult pentru tine?

— Familiile, copiii...

Se opri din nou pentru câteva clipe, evident copleșită de o imagine pe care propriile ei cuvinte i-o evocaseră. Își împinse scaunul de la masă, se ridică și o ocoli, apropi­indu-se de ușile din sticlă ce dădeau către patio, grădină, pășune și pădurea de dincolo de ea.

— E o prostie. Nu pot explica, dar mi-e mai ușor să vorbesc despre asta dacă stau în picioare, zise cu spatele la ei. Își drese vocea de două ori și spuse, abia audibil: Cred că omorul schimbă totul pentru totdeauna. Răpește ceva ce nu mai poate fi înlocuit. Are consecințe care trec dincolo de ceea ce i s-a-ntâmplat victimei. Victima își pierde viața, ceea ce-i groaznic, e nedrept, dar pentru ea s-a terminat, ăsta a fost sfârșitul. A pierdut tot ce putea fi, dar n-o știe. Nu trebuie să trăiască simțind pierderea și imaginându-și lucrurile ce puteau fi.

Își ridică mâinile și lipi palmele de geamurile din fața ei, un gest care mărturisea deopotrivă un tumult de sen­timente, dar și efortul imens de a le ține sub control.

Continuă, ceva mai tare:

— Nu victima se trezește într-un pat cu o jumătate goală, într-o casă pe jumătate goală. Nu ea visează că e încă în viață, numai pentru a se trezi cu durerea de a des­coperi că nu-i așa. Nu simte furia devastatoare, suferința pe care o cauzează moartea ei. Nu vede zi de zi scaunul gol de la masă, nu aude sunete care seamănă cu vocea ei. Nu vede mereu dulapul plin cu haine... Răgușise și-și drese glasul. Nu simte agonia... agonia de a fi pierdut tot ceea ce făcea ca viața să merite trăită.

Se rezemă de geam câteva secunde, apoi se desprinse încet. Când se întoarse către masă, fața-i era brăzdată de lacrimi.

— Știți despre durerea fantomă? Fenomenul care însoțește amputarea? Când simți durere în locul unde a fost mâna sau piciorul? Așa-i crima pentru familia rămasă în urmă. Ca durerea unui membru fantomă: o suferință insuportabilă într-un loc gol.

 

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 8 - Băieții lui Anansi de Neil Gaiman

Titlu: Băieții lui Anansi  

Serie: Zei americani #2

Autor: Neil Gaiman

Editura: Paladin

Titlu original: Anansi Boys (2005)

Traducere de Liviu Radu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 392

Media pe Goodreads: 4,02 (din 204.646 note)

PREMIILE BRITISH FANTASY, LOCUS ȘI MYTHOPOEIC FANTASY 

De curând, am terminat una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în acest an. Este vorba despre „Băieții lui Anansi”, un roman Fantasy – așa cum numai un autor excepțional ca Neil Gaiman ar fi putut scrie – o poveste care are tot ce ți-ai putea dori: suspans,ü umor,ü substrat biblic și mitologic,ü anchetă detectivistică,ü supranatural,ü poveste de dragoste,ü psihologie,ü personaje ciudate și intrigante,ü veșnica bătălie dintre bine și rău,ü iar lista poate continua. Romanul lui Gaiman ne arată ce se poate întâmpla atunci când legea supremă care guvernează lumea este haosul, adevărul și moralitatea fiind de domeniul trecutului. Dar cât de bine poate rezista un astfel de univers, în care iluzia și minciuna sunt o normalitate, înainte de a fi invadat de forțe malefice ce vor să-l distrugă? Soarta echilibrului dintre bine și rău stă în buna înțelegere dintre doi frați, două personalități incompatibile care trebuie să se accepte una pe alta, pentru a putea lucra împreună.

 „Băieții lui Anansi” este considerat ca fiind continuarea romanului „Zei americani”, însă volumul de față este de sine stătător, singura legătură fiind prezența zeului Anansi și a altor personaje episodice. Neil Gaiman se dovedește, ca de fiecare dată, un excelent manipulator al lumilor pe care le construiește. Realul este asaltat de ireal, granița dintre cele două dizolvându-se în fragmente creatoare de haos. Interesant e că personajele sale nu sunt niște figuri de hârtie plate, ci niște personalități puternice, uneori duse la extrem, dar care pot fi ușor regăsite și în lumea reală. Ceea ce face ca aceste caractere să iasă din tipar și să evolueze sunt situațiile fantastice în care sunt aruncate fără colac de salvare. Dar să le luăm pe rând...

Charlie Nancy duce o viață simplă și obișnuită – pe cât de obișnuită poate fi viața atunci când ai un tată excentric care, pe deasupra, mai e și un zeu din străvechiul panteon african. Pe lângă problemele cotidiene, un loc de muncă la care nu este apreciat și stresul pregătirii nunții sale, Charlie trebuie să facă față și sentimentului acut de rușine pe care îl simte de fiecare dată când se întâlnește sau vorbește despre tatăl său. Moartea părinților lui scoate la iveală un secret bine păstrat care îi dă protagonistului nostru întreaga existență peste cap, și care îl face să-și dea seama că viața pe care o considera perfectă este, de fapt, un mare rateu.

Acesta este momentul în care apare Spider, fratele de prezența căruia Charlie nu știa nimic, și,  odată cu el, începe adevărata „distracție”. Spider este un om carismatic, descurcăreț și atrăgător, într-un cuvânt, un cuceritor fără cusur, așa cum Charlie nu va fi niciodată. El a moștenit de la tată, zeul Anansi, puterea iluziei și șarmul zeiesc pe care îl folosește să obțină tot ceea ce vrea. Iar în categoria „tot ceea ce vrea” intră și viața monotonă a fratelui său. La început, am crezut că Spider își va ajuta fratele să recâștige respectul de sine și încrederea de care avea mare nevoie, dar, înaintând cu lectura, mi-am dat seama că tot ceea ce face este pentru amuzamentul său, țesând o plasă de minciuni din care cu greu va mai ieși. Însă și cele mai bune înșelăciuni au punctele lor slabe, iar încălcarea regulilor (o moștenire de familie) va duce la pedeapsă.

Mai mult decât o poveste fantastică despre zei și vieți furate, „Băieții lui Anansi” este un roman despre relația complicată dintre tată și fiu, dar și un Bildungsroman. Din disperarea de a scăpa de Spider, Charlie va face o călătorie în lumea zeilor, unde va încheia un fel de pact faustic care îi va aduce numai nenorociri. Însă esențial e că, în urma acestei excursii neprevăzute, protagonistul nostru se va întoarce un alt om. Nu vă voi spune mai mult de atât, însă ceea ce descoperă Charlie ne face să ne întrebăm: Cine este adevăratul moștenitor al lui Anansi?

Gaiman așază în centrul romanului său o divinitate, dintr-o mitologie secundară, despre care nu se cunosc foarte multe amănunte, dar pe care el o exploatează la maximum. Autorul inserează câteva istorisiri imaginare, cu o altfel de morală, construind, astfel, o biografie a zeului Anansi. Însă Anansi împrumută ceva și din imaginea lui Iisus Hristos pe care îl transformă într-o caricatură. Deși textul este presărat cu trimiteri la evenimente biblice, precum, vindecările miraculoase sau împărțirea peștilor și a pâinilor, acestea își pierd seriozitatea, fiind tratate într-o cheie ironică și umoristică. Autorul vrea, de fapt, să deconstruiască anumite credințe și mituri, iar apoi să structureze o lume cu totul nouă în care moartea și viața devin simple jocuri.

Nu pot să închei fără să amintesc de cele trei bătrâne care îl îndrumă pe Charlie în demersul său de a-și alunga fratele. Ele pot face trimitere atât la vrăjitoarele din Macbeth, specialitatea lor fiind ritualurile magice de trecere între două lumi, dar și cu moirele din mitologia greacă, țesând intrigi și descurcând, în cele din urmă, ițele poveștii. Restul personajelor le veți descoperi voi. Mi-a plăcut mult de Spider, chiar dacă, mai bine de jumătate din roman, l-am perceput ca fiind antagonistul, dar finalul m-a făcut să-mi schimb părerea.

„Băieții lui Anansi” este unul dintre acele romane care te intrigă și te fascinează, și pe care nu-l mai poți lăsa din mână. Stilul simplu, acțiunea concentrată și umorul care condimentează totul fac din această carte o lectură perfectă. Dacă și ție ți-a plăcut volumul, atunci te așteptăm, cu drag, la Clubul de Carte Paladin, unde vom putea să schimbăm mai multe păreri.

 

P. S.

Aveți grijă la păianjeni! Altfel, s-ar putea să vă treziți cu un frate misterios pe cap, care să ocupe, nepoftit, o cameră din casa voastră! 😉

COMANDĂ CARTEA