Titlu: Tunetul
Serie: Arcul Secerii #2
Autor: Neal Shusterman
Editura: Young Art
Titlu original: Thunderhead (2018)
Traducere de Ioana Filat
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 552
Media pe Goodreads: 4,45 (din 91.598 note)
Nici nu știu care
dintre cele două volume mi-a plăcut mai mult. Aș înclina să spun că primul,
însă finalul extraordinar al celui de-al doilea mi-a dat toată lectura peste
cap și m-a făcut să conștientizez faptul că sfârșitul liniștit la care tânjesc protagoniștii
se află foarte departe de realitatea violentă în care aceștia trăiesc. Neal
Shusterman nu este doar un autor foarte bun, ci și un ingenios creator de noi lumi,
iar seria „Arcul secerii” confirmă cu succes această idee. După ce în „Secera”,
prima parte a trilogiei, am fost introduși într-un univers care, la prima
vedere, pare utopic, în volumul de față, autorul ne vorbește despre punctele
slabe ale acestui sistem, scoțând la lumină structurile care în orice clipă se
pot prăbuși și dând la iveală soarta indivizilor care devin țapi ispășitori
spre bunăstarea societății.
În „Tunetul”, ne
întoarcem în viitorul „minunat” în care moartea a fost soluționată. Biologicul
a fost depășit, iar oamenii pot trăi aproape la nesfârșit. Spun aproape, pentru
că, totuși, există niște reguli, iar unii indivizi trebuie să fie eliminați,
pentru a nu se ajunge la suprapopularea planetei. Această sarcină stă în
mâinile Secerilor, o facțiune care trebuie să mențină ordinea, ucigându-i, prin
diverse tehnici, pe cei care reprezintă un surplus social. Din acest grup fac
parte Citra și Rowan, două Seceri atipice, de acțiunile cărora depinde soarta
omenirii.
Citra și-a
câștigat poziția în Domul Secerilor, dând dovadă de un bun control al metodelor
de spicuire, iar după ce a promovat cu brio examenul, aceasta și-a preluat
numele de Secera Anastasia. Însă, cu toate că ea face acum parte din ordinul
ucigașilor acreditați de sistem și că are posibilitatea să aleagă pe cine și
cum va ucide, tânăra preferă să meargă pe propria cale, aducând ceva nou, un
element ce face moartea mult mai acceptabilă pentru cei condamnați. Anastasia
este personajul care schimbă paradigma, propunând un nou drum, unul prin care Secerile
pot deveni mai umane, lucru inacceptabil pentru criminalii care simt
satisfacție atunci când ucid.
Spre deosebire de
Citra, Rowan nu a reușit să promoveze examenul, iar acesta și-a luat misiunea
de a elimina Secerile care abuzează de putere, astfel el a devenit Secera
Lucifer, un infractor care trebuie neapărat oprit. Rowan este personajul care
dă în vileag neputința ambelor sisteme. Forța care guvernează bunul mers al
societății, Tunetul, nu se poate ocupa de el, pentru că Lucifer face parte din
Dom, iar Domul nu dorește să intervină, deoarece Rowan nu este o Seceră
avizată. Dacă Anastasia împarte grupul
ucigașilor în două facțiuni, Lucifer reușește să se plaseze între paria
și justițiar, poziție din care poate să-și ducă planurile la îndeplinire.
Însă nu trebuie să
uităm de oamenii care trăiesc în această lume și care pot deveni, în orice
clipă, victime. Nu putem vorbi despre perfecțiune atâta timp cât diverse
persoane sunt alese pentru a fi eliminate, acestea nefiind acuzate de nici un
delict. Ceea ce, la prima vedere, pare o lume utopică, la o privire mai atentă,
devine o distopie în toată regula. Unii au posibilitatea să trăiască o
multitudine de vieți, pe când alții sunt aleși să moară, pentru a menține o
ordine injustă. Paradisul nu e paradis, ci un ocean plin de indivizi care au
conștiința nemuririi, și care, în orice moment, pot da piept cu moartea, lucru
care face ca ordinea să se producă prin intermediul hazardului.
Nu pot să închei
această recenzie, fără să vorbesc despre entitatea centrală a volumului, ființa
care dă și titlul cărții. Tunetul este zeul acestei lumi, un zeu care asigură
bunăstarea societății, dar care nu are puterea să intervină atunci când apare o
problemă. El este un sistem care lucrează din umbră, prezența sa fiind
exercitată prin mijloacele tehnice. Însă Tunetul nu este nici pe departe ceea
ce cred ceilalți. El are puterea de a modifica lucrurile, dar nu dorește să
acționeze fățiș, ci prin diverși indivizi aleși să îndeplinească misiuni. Odată
ce am înaintat cu lectura, mi-am dat seama că Tunetul este foarte departe de a
fi un simplu sistem. Am observat un amplu proces de umanizare, el fiind capabil
atât de iubire, cât și de o furie atroce. Mi s-au părut puțin deranjante intervențiile
acestuia aproape în fiecare capitol, însă scopul pasajelor relatate la persoana
întâi a fost cel de a mă familiariza cu o persoană, și nu cu o entitate mecanică.
Dacă această
recenzie vi se va părea prea rigidă și tranșantă, vreau să vă transmit că
romanul nu este deloc așa. Cartea e plină de acțiune, de personaje unice și de
fenomene care trimit la probleme reale ale societății. Nu am citit încă ultima parte
a trilogiei, însă pot să spun de pe-acum că seria de față a fost o lectură
extraordinară și sper să mai fie traduse și alte cărți de la acest autor. Dar,
până apare volumul trei la noi, vă invit să le citiți pe primele două și să
reveniți cu o opinie în legătură cu această serie minunată.
COMANDĂ CARTEA
