ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

luni, 24 mai 2021

Fiica lui Sherlock Holmes de Leonard Goldberg


Titlu: Fiica lui Sherlock Holmes  

Autor: Leonard Goldberg

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 304

 

Londra, 1914. Joanna Blalock este o tânără asistentă medicală cu o minte sclipitoare și cu un secret de ascuns: este fiica faimosului detectiv Sherlock Holmes. După ce este martoră, împreună cu fiul ei de zece ani, la prăbușirea de la etaj a unui tânăr, se trezește vizitată de doctorul Watson și de fermecătorul lui fiu. Impresionați de inteligența ei, cei doi o invită să li se alăture la investigarea morții tânărului Charles Harrelston, enigmă care îi poartă de la o comoară ascunsă până în culisele celui de-al Doilea Război Afgan. Va dovedi oare Joanna că moștenește geniul deductiv al tatălui ei și al lui Irene Adler, singura femeie care l-a dus de nas?

Uragan pe insula Camino de John Grisham (PRECOMANDĂ)


Titlu: Uragan pe insula Camino  

Autor: John Grisham

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 288

 

Bine ați revenit pe insula Camino. În timp ce librăria lui Bruce Cable pregătește relansarea autorului de bestselleruri Mercer Mann, uraganul Leo se îndreaptă direct spre Camino. Guvernatorul Floridei evacuează insula și locuitorii fug spre continent, însă Bruce decide să înfrunte furtuna.

Uraganul este devastator: casele sunt nivelate, vitrinele distruse, străzile inundate și nenumărați oameni își pierd viața, printre care Nelson Kerr, autor de thrillere și amic cu Bruce. Dar rănile sale de la cap sugerează că nu furtuna l-a ucis. Cine l-ar fi vrut mort? Poliția locală este copleșită și nu se poate ocupa de caz. Bruce însă începe să se întrebe dacă personajele tenebroase din romanele lui Kerr ar putea fi reale. Iar în computerul acestuia se află manuscrisul noului său roman...


PRECOMANDĂ CARTEA


Avertizarea de Michael Connelly


Titlu: Avertizarea  

Autor: Michael Connelly 

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 382

 

Jack McEvoy, reporter veteran care a ajutat la identificarea a doi criminali, are o aventură de o noapte cu o femeie care apoi este ucisă brutal. Implicat fără să vrea, McEvoy își dă seama că are de-a face cu un ucigaș cu o minte sclipitoare. Investigând cazul ajunge să facă descoperiri șocante: crima din Los Angeles e asemănătoare cu altele, săvârșite pe tot cuprinsul țării. Eludând poliția, un criminal vânează femei folosindu-se de informația lor genetică. Scotocind prin colțurile internetului ascuns, Jack e într-o cursă contracronometru pentru a proteja viitoarele victime și a descoperi cine este criminalul. 


COMANDĂ CARTEA


Imperiul celtic de Clive Cussler & Dirk Cussler


Titlu: Imperiul celtic  

Autor: Clive Cussler & Dirk Cussler 

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 400

 

Ultima peripeție din cea mai îndrăgită serie a marelui maestru al Aventurii.

Atunci când membrii unei echipe de oameni de știință a Națiunilor Unite sunt uciși în El Salvador, Dirk Pitt, directorul NUMA, se trezește implicat într-un mister care îl poartă prin întreaga lume și amenință totul și pe toți.

În Scoția, Pitt caută răspunsuri privind răspândirea unei maladii necunoscute, în spatele căreia s-ar putea afla o companie de bioremediere. O coliziune mortală are loc în canalele din Detroit, iar jefuitorii de morminte atacă un sit arheologic de pe malul Nilului, unde fiul și fiica lui Pitt au făcut o descoperire importantă. Legătura dintre toate aceste evenimente pare a se găsi în povestea unei prințese egiptene obligată să fugă din fața armatei tatălui ei, în urmă cu trei mii de ani.


COMANDĂ CARTEA


Să dormi pe o mare de stele de Christopher Paolini


Titlu: Să dormi pe o mare de stele  

Autor: Christopher Paolini

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 800

 

Creatorul succesului internațional Eragon revine cu un roman science-fiction fascinant, amplu și poetic.

 Să dormi pe o mare de stele este o aventură de proporții intergalactice despre conflicte neașteptate și descoperiri epocale, dar și despre puterea speciei umane de a depăși orice obstacol.

În timpul unei misiuni de rutină, xenobiologul Kira Navárez descoperă o relicvă extraterestră care o va purta într o serie de aventuri dincolo de spațiul cunoscut. Kira a visat să găsească viață extraterestră, însă a trezit la viață... un coșmar. Când întreaga specie umană este amenințată cu distrugerea, Kira este poate ultima speranță de mântuire.

Sfârșit de octombrie de Lawrence Wright


Titlu: Sfârșit de octombrie      

Autor: Lawrence Wright

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 496

 

La sfârșitul lunii octombrie, Henry Parsons, un oficial de rang înalt, încearcă să gestioneze un nou agent patogen misterios și mortal. Parsons se potrivește arhetipului familiar al eroilor thrillerului: este incredibil de încrezător, competent și experimentat. Până când se încurcă și nu reușește să blocheze agentul patogen. Călătorește din Indonezia în Arabia Saudită, în întreaga lume, și dintr-odată milioane de oameni sunt morți. Infecția duce la recesiune și la un război convențional, la atacuri cibernetice și la războiul biologic. Lucrurile escaladează rapid. 

joi, 20 mai 2021

Recenziile lui Gică 34 - Tunetul de Neal Shusterman

 


Titlu: Tunetul 

Serie: Arcul Secerii #2

Autor: Neal Shusterman

Editura: Young Art

Titlu original: Thunderhead (2018)

Traducere de Ioana Filat

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 552

Media pe Goodreads: 4,45 (din 91.598 note)

 

            Nici nu știu care dintre cele două volume mi-a plăcut mai mult. Aș înclina să spun că primul, însă finalul extraordinar al celui de-al doilea mi-a dat toată lectura peste cap și m-a făcut să conștientizez faptul că sfârșitul liniștit la care tânjesc protagoniștii se află foarte departe de realitatea violentă în care aceștia trăiesc. Neal Shusterman nu este doar un autor foarte bun, ci și un ingenios creator de noi lumi, iar seria „Arcul secerii” confirmă cu succes această idee. După ce în „Secera”, prima parte a trilogiei, am fost introduși într-un univers care, la prima vedere, pare utopic, în volumul de față, autorul ne vorbește despre punctele slabe ale acestui sistem, scoțând la lumină structurile care în orice clipă se pot prăbuși și dând la iveală soarta indivizilor care devin țapi ispășitori spre bunăstarea societății.

            În „Tunetul”, ne întoarcem în viitorul „minunat” în care moartea a fost soluționată. Biologicul a fost depășit, iar oamenii pot trăi aproape la nesfârșit. Spun aproape, pentru că, totuși, există niște reguli, iar unii indivizi trebuie să fie eliminați, pentru a nu se ajunge la suprapopularea planetei. Această sarcină stă în mâinile Secerilor, o facțiune care trebuie să mențină ordinea, ucigându-i, prin diverse tehnici, pe cei care reprezintă un surplus social. Din acest grup fac parte Citra și Rowan, două Seceri atipice, de acțiunile cărora depinde soarta omenirii.

            Citra și-a câștigat poziția în Domul Secerilor, dând dovadă de un bun control al metodelor de spicuire, iar după ce a promovat cu brio examenul, aceasta și-a preluat numele de Secera Anastasia. Însă, cu toate că ea face acum parte din ordinul ucigașilor acreditați de sistem și că are posibilitatea să aleagă pe cine și cum va ucide, tânăra preferă să meargă pe propria cale, aducând ceva nou, un element ce face moartea mult mai acceptabilă pentru cei condamnați. Anastasia este personajul care schimbă paradigma, propunând un nou drum, unul prin care Secerile pot deveni mai umane, lucru inacceptabil pentru criminalii care simt satisfacție atunci când ucid.

            Spre deosebire de Citra, Rowan nu a reușit să promoveze examenul, iar acesta și-a luat misiunea de a elimina Secerile care abuzează de putere, astfel el a devenit Secera Lucifer, un infractor care trebuie neapărat oprit. Rowan este personajul care dă în vileag neputința ambelor sisteme. Forța care guvernează bunul mers al societății, Tunetul, nu se poate ocupa de el, pentru că Lucifer face parte din Dom, iar Domul nu dorește să intervină, deoarece Rowan nu este o Seceră avizată. Dacă Anastasia împarte grupul  ucigașilor în două facțiuni, Lucifer reușește să se plaseze între paria și justițiar, poziție din care poate să-și ducă planurile la îndeplinire.

            Însă nu trebuie să uităm de oamenii care trăiesc în această lume și care pot deveni, în orice clipă, victime. Nu putem vorbi despre perfecțiune atâta timp cât diverse persoane sunt alese pentru a fi eliminate, acestea nefiind acuzate de nici un delict. Ceea ce, la prima vedere, pare o lume utopică, la o privire mai atentă, devine o distopie în toată regula. Unii au posibilitatea să trăiască o multitudine de vieți, pe când alții sunt aleși să moară, pentru a menține o ordine injustă. Paradisul nu e paradis, ci un ocean plin de indivizi care au conștiința nemuririi, și care, în orice moment, pot da piept cu moartea, lucru care face ca ordinea să se producă prin intermediul hazardului.

            Nu pot să închei această recenzie, fără să vorbesc despre entitatea centrală a volumului, ființa care dă și titlul cărții. Tunetul este zeul acestei lumi, un zeu care asigură bunăstarea societății, dar care nu are puterea să intervină atunci când apare o problemă. El este un sistem care lucrează din umbră, prezența sa fiind exercitată prin mijloacele tehnice. Însă Tunetul nu este nici pe departe ceea ce cred ceilalți. El are puterea de a modifica lucrurile, dar nu dorește să acționeze fățiș, ci prin diverși indivizi aleși să îndeplinească misiuni. Odată ce am înaintat cu lectura, mi-am dat seama că Tunetul este foarte departe de a fi un simplu sistem. Am observat un amplu proces de umanizare, el fiind capabil atât de iubire, cât și de o furie atroce. Mi s-au părut puțin deranjante intervențiile acestuia aproape în fiecare capitol, însă scopul pasajelor relatate la persoana întâi a fost cel de a mă familiariza cu o persoană, și nu cu o entitate mecanică.

            Dacă această recenzie vi se va părea prea rigidă și tranșantă, vreau să vă transmit că romanul nu este deloc așa. Cartea e plină de acțiune, de personaje unice și de fenomene care trimit la probleme reale ale societății. Nu am citit încă ultima parte a trilogiei, însă pot să spun de pe-acum că seria de față a fost o lectură extraordinară și sper să mai fie traduse și alte cărți de la acest autor. Dar, până apare volumul trei la noi, vă invit să le citiți pe primele două și să reveniți cu o opinie în legătură cu această serie minunată.


COMANDĂ CARTEA