Recenziile lui Gică 22 - Depozitul de Rob Hart

Titlu: Depozitul  

Autor: Rob Hart

Editura: Armada (Nemira)

Titlu original: The Warehouse (2019)

Traducere de Petru Iamandi

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,85 din 7.911 note

 

O poveste ce mi-a adus aminte de „1984” și de „Fahrenheit 451” din cauza modului întunecat în care este prezentat viitorul. M-am gândit la aceste titluri înainte să fie menționate în carte, deși era evident în ce direcție merge autorul. Mai mult decât o poveste despre tehnologiile care ne vor schimba viața, „Depozitul” este o ficțiune despre captivitatea într-un loc care pare perfect și libertatea spre o lume pustie.

Compania Cloud, deținută de magnatul Gibson Wells, este cea mai puternică afacere de pe Pământ. Atunci când cineva are nevoie de un produs, nu trebuie decât să-și efectueze comanda online, iar dronele îi vor livra lucrul solicitat în cel mai scurt timp posibil. Oamenii nu mai trebuie să iasă din casă ca să meargă la cumpărături, iar astfel este evitat orice fel de accident. Nimeni nu se mai simte în siguranță După ce s-a întâmplat în Vinerea Neagră, iar livrarea produselor la domiciliu este o binecuvântare. Pe de altă parte, Cloud este și locul perfect în care îți dorești să lucrezi datorită salariului generos și condițiilor bune de muncă. În această companie se vor angaja Paxton, un fost antreprenor și gardian de închisoare, și Zinnia, un spion corporatist trimis să fure planurile întreprinderii.

Nu știu dacă pot să spun despre romanul lui Rob Hart că este o distopie în toată regula. Nu există o parte întunecată căreia să i se opună societatea perfectă realizată de compania Cloud. De altfel, răul nu se află în afară, ci în interiorul sistemului, iar trecerea de la un registru utopic la unul distopic este bruscă și nejustificată. În primul moment, ni se transmite cât de utile sunt dronele și cât de mult contribuie ele la procesul distribuirii de produse, iar pe urmă ni se înfățișează o priveliște aproape apocaliptică, un roi de mașinării zburătoare care întunecă soarele. Nici termenul de Science-Fiction nu se prea potrivește, acțiunea are loc în viitor, însă timpul din roman este unul foarte apropiat de al nostru. Dronele există, corporații gigantice sunt pe tot mapamondul, nevoia oamenilor de a li se livra cât mai repede lucrurile solicitate este o chestiune a contemporanului, nu mai e nevoie decât de o minte ingenioasă care să le potrivească. Nu suntem atât de departe de lumea „perfectă”, totul e doar o chestiune de timp.

Odată ce o companie uriașă pune mâna pe monopol, celelalte întreprinderi mai mici încep să dispară. Cloud produce aproape orice, de la șosete și aparate de ras, până la telefoane și computere, iar asta o face cea mai puternică afacere din lume. Însă chiar și un sistem atât de bine pus la punct poate avea fisuri care să facă posibilă infiltrarea unor agenți ostili, precum cei doi protagoniști.

Nici nu știu care dintre personajele principale mi-a plăcut mai mult. L-am simpatizat pe Paxton pentru duritatea și sentimentul de dreptate, însă pendularea lui între dorința de a se răzbuna pe cel care i-a distrus afacerea și voința de a trăi într-un loc stabil și sigur devine puțin enervantă spre sfârșit, mai ales că lucrurile nu sunt foarte clare, iar el nu pare să ia nici o decizie în acest sens. Cât despre Zinnia, am apreciat modul meticulos în care își urmează misiunea și faptul că e capabilă să joace un rol la perfecție, chiar dacă acesta o solicită până la epuizare. Deși ni se spune, în mod repetat, că ea este un spion corporatist, un agent care a trecut nu de puține ori prin situații primejdioase, eu am perceput-o ca pe o ființă fragilă, închisă în propriul cocon, care se deschide pas cu pas spre lume. Însă, pe departe, cel mai interesant personaj e însuși proprietarul brandului Cloud, Gibson Wells. Wells e singura voce subiectivă din toată povestea, iar decăderea lui morală este prezentată treptat, deși ea există încă de la început, însă autorul vrea să lase judecata în mâna cititorului.

„Depozitul”, de Rob Hart, nu este o distopie Science-Fiction ce tratează o temă îndepărtată , ci un roman care vorbește despre lumea în care trăim și despre efectele negative ce pot apărea odată ce un singur om deține puterea. Într-o societate capitalistă, pericolul nu poate veni decât din partea unui gigant industrial,, iar cel care are cel mai mult de oferit va ajunge să controleze sistemul politic și viața oamenilor.

 

COMANDĂ CARTEA

Ultima vînătoare de Jean-Christophe Grange

Titlu: Ultima vînătoare   

Autor: Jean-Christophe Grange

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 408

 

Trupul neînsuflețit al unui bărbat e descoperit la câțiva kilometri de lacul Titisee. Victima, Jürgen von Geyersberg, moștenitorul uneia dintre cele mai mari averi din Germania, a fost mutilat.

Comandantul Pierre Niémans și colega lui, locotonentul Ivana Bogdanoviç, membri ai unui organism nou care ajută poliția și jandarmeria în cazurile dificile, sunt trimiși în Munții Pădurea Neagră. Ancheta îi poartă pe urmele Vânătorilor negri, un batalion de nelegiuiți înrolați de Himmler în 1941, specializați în vânătoarea de oameni.

Pe măsură ce se întorc în trecut la sursa răului au parte de întâlniri tot mai stranii – o preoteasă a apelor termale, crescători de câini, vindecători. Însă fiara ucigașă nu e ceea ce cred ei…

Ultima vânătoare a început.

 

 „O carte care te captivează, te tulbură, te devorează încă de la prima pagină.”

„Le Monde”

„O acțiune cizelată, un cadru bine închegat care intră direct în subiect. Nu are niciun timp mort.”

Laurence Caracalla, „Le Figaro”

„O poveste orchestrată magistral care, pe rând, te tulbură și te entuziasmează și se dovedește teribil de eficientă.”

François Vey, „Le Journal du dimanche” 

„Cu o mână de maestru, Grangé reușește să ofere un roman bulversant. Când termini să-l citești ești în stare de șoc și, deja, în sevraj.”

„Le Point”

PRECOMANDĂ CARTEA

Cântec de leagăn de la Auschwitz de Mario Escobar

Titlu: Cântec de leagăn de la Auschwitz  

Autor: Mario Escobar

Editura: RAO

Număr pagini: 240

 

Romanul se bazează pe povestea adevărată a unei asistente germane care lucrează în spitalul lagărului controlat de însuși dr. Mengele. Helene Hannemann face tot ce‑i stă în putință, în condiții fizice și psihice inumane, să‑i protejeze cu orice preț pe copiii pe care îi are în grijă.

Întunericul pe care îl știi de Amy Engel

Titlu: Întunericul pe care îl știi  

Autor: Amy Engel

Editura: Nemira

Traducere de Gabriel Pavel

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 224

 

Thriller inclus în topul celor mai bune cărți ale anului 2020 de Publishers Weekly

 

Uneori răspunsurile sunt mai periculoase decât întrebările.

Uneori, pur și simplu, e mai bine să nu știi.

Într-un orășel sărac din Missouri, ai cărui locuitori ascund secrete sumbre, este comisă o crimă șocantă.

Eve Taggert, măcinată de pierderea fetiței sale, decide să descopere singură ce s-a întâmplat. Deși încearcă să se desprindă de moștenirea întunecată a violenței pe care i-a transmis-o propria mamă, e posibil ca exact de ferocitate să aibă nevoie pentru a se confrunta cu pierderea teribilă și cu adevărata sa fire.

Încercând să facă dreptate, va trebui să meargă din cartierele rău famate ale orașului, până în pădurea sumbră de la marginea acestuia și să ajungă în cel mai terifiant loc dintre toate, rulota mamei sale, pentru a primi o lecție de viață memorabilă.

 

„Intransigent, implacabil și inteligent!“

The Guardian

 

„De la începutul puternic până la finalul șocant, cartea nu încetează nicio clipă să ne surprindă cu nenumăratele sale întorsături de situație.“

Associated Press

„Au murit în timpul unui viscol straniu din aprilie. Sângele care se scurgea forma pete pe întinderea albă. Ulterior, unii oameni au spus că ucigașul probabil că urmărise cum se adunau norii plumburii și că ținuse cont de starea vremii când atacase. A ales momentul când erau cu toții îngrămădiți în case, tremurând în cămășile lor simple și bombănind despre încălzirea globală. Detectivii de ocazie încercau să deslușească însă ceva ce nu avea niciun sens. Se înșelau, bineînțeles. Crima nu avea nimic de-a face cu starea vremii. Fetele le-ar fi spus asta, dacă ar mai fi fost capabile să vorbească.“

PRECOMANDĂ CARTEA

Sora dispărută de Dinah Jefferies

Titlu: Sora dispărută  

Autor: Dinah Jefferies

Editura: Nemira

Traducere de Maria Adam

Anul apariției: 2021 

Număr pagini: 352

 

Bestseller nr. 1 în topul Sunday Times

Belle Hatton a început o nouă viață, departe de casă. E cântăreață într-un club de noapte din Birmania anilor ’30, frecventat de lumea bună, și are mulți admiratori sus-puși. Pe Belle însă o bântuie un secret de familie, până acum bine îngropat: dispariția micuței sale surori, Elvira, la Rangoon, în urmă cu mulți ani.

Când încearcă să afle ce s-a întâmplat, Belle dă numai peste zvonuri neliniștitoare, bârfe și amenințări. Oliver, un jurnalist american fermecător, promite s-o ajute, însă o notă anonimă o avertizează să nu aibă încredere în el…

Ce sentimente are pentru Oliver? Oare sora ei este moartă? Și, dacă nu, are vreo șansă s-o regăsească? În jur au loc revolte de stradă și atacuri cu bombă, dar nimic nu o va opri pe Belle în misiunea ei de a afla adevărul.

„O carte emoționantă, complexă și minunat scrisă.“

Isabel Wolff

 

„A tras în piept aerul greu, plin de miresme orientale misterioase. Ce fel de arome erau? s-a întrebat ea. Apoi s-a oprit, ascultând clopotele de la templu, care păreau să răsune din toate direcțiile. Pe stradă, șuvoiul de ricșe, biciclete, automobile și pietoni o forța deseori să se ferească din calea lui. Judecând după limbile diferite pe care le auzea – probabil, hindustană, pe lângă birmană și, bineînțeles, engleză –, aici trăia un amestec bogat de rase. Indienii păreau ocupați și viguroși, chinezii, nerăbdători să-și vândă marfa, dar birmanii erau cei care o încântau. Bărbații fumau țigări de foi și își înclinau capul spre ea când trecea pe lângă ei, iar femeile, îmbrăcate în haine imaculate de mătase roz, erau minione și frumoase ca niște păpuși. Purtau părul împletit strâns și împodobit cu o floare într-o parte, dar se mira să vadă că-și acoperiseră fața cu o unsoare groasă, galbenă. Fermecată de dulceața din zâmbetul lor, le zâmbea și ea, la rândul ei.“

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 3 - A noua casă de Leigh Bardugo

Titlu: A noua casă  

Seria: Alex Stern #1

Autor: Leigh Bardugo 

Editura: TREI

Titlu original: Ninth House (2019)

Traducere de Ciprian Șiulea

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 592

Media pe Goodreads: 4,05 din 109.414 note 

 

„Să ai putere în acest ținut întunecos, pentru a-l lumina, și în această lume moartă, pentru a o face să trăiască.”

 

        Citesc multe romane Fantasy, dar, destul de rar, iau decizia de a scrie despre ele, nu pentru că nu aș avea impresii de împărtășit, ci din cauză că nu găsesc cuvintele potrivite pentru a o face. Însă, de data asta nu m-am putut abține. Am așteptat cu nerăbdare apariția romanului „A noua casă” de Leigh Bardugo și nu exagerez, dar a meritat din plin. Fiind obișnuită cu stilul autoarei, sută la sută Fantasy, din seria Grisha, „A noua casă” m-a surprins din multe puncte de vedere. Libertatea limbajului, crime violente, ritualuri sângeroase și magie cât cuprinde sunt doar câteva caracteristici ale romanului care mi-au atras atenția.

Cum ar fi să trăim într-o lume în care spiritele celor morți ar pluti nestingherite pretutindeni, putând poseda corpuri și devora suflete? Mai mult de atât, cum ar fi să le putem vedea, așa cum au fost în momentul morții, doar prin simpla ingerare a unei poțiuni – asta dacă nu avem un „talent” din naștere. Ar fi macabru, dar, într-un final, ne-am obișnui, așa cum a făcut și Alex Stern.

Alex este o tânără pierdută într-o lume infernală, și nu din cauza magiei negre care este emanată de fiecare pietricică a orașului New Haven. Adolescența sa a fost marcată de droguri, alcool, sex și traume în care morții au jucat un rol esențial. Ea nu este o eroină clasică cu puteri fenomenale care salvează lumea, ci o fată cu probleme, singura care poate vedea și comunica cu cenușiii – sufletele celor decedați. Datorită puterilor ei, Alex ajunge să ocupe funcția de Dante pentru Lethe, cea de-a noua casă care are în atentă supraveghere alte opt. Însă prudența celor din conducerea Lethe este doar o aparență. În realitate, fiecare casă face ce, cum și când vrea, fără să mai țină cont de regulile impuse, acest haos magic dând naștere unor crime grotești pe care Alex le va investiga.

Bineînțeles că acolo unde avem un Dante, avem și un Virgiliu și un infern. Darlington este delegat s-o ajute pe Alex să se integreze în cea de-a noua casă, iar pentru a face asta, ea trebuie să facă o călătorie inițiatică în tenebrele infernului Lethe. Am admirat mult alegerea autoarei de a așeza cele nouă case în așa fel încât să recreeze infernul descris de Dante Alighieri, în „Divina comedie”. Dar scopul acestui iad subteran și artificial este acela de a da naștere unui paradis la suprafață, ceea ce nu se va întâmpla, cel puțin nu în acest volum.

Dispariția învăluită în mister a lui Darlington conduce la multe disfuncții ale universului Lethe, dar, mai ales, în viața lui Alex. Ea este nevoită să înfrunte singură forțele monstruoase, de dincolo de voal, care îi pun de nenumărate ori viața în pericol. Însă, datorită prietenilor fantomatici, unei femei ursuze și unui polițist care nu crede în magie, ea va reuși să-și ducă misiunea la bun sfârșit.

Personajele din acest volum sunt foarte complexe, atât de complexe încât mi-a fost greu să îmi dau seama ce gândesc. Chiar și protagonista este un amalgam de lumini și umbre. Dacă nu ar fi existat incursiunile în trecut care explică multe lucruri, romanul ar fi fost un veritabil labirint. Am apreciat mult determinarea eroinei care se ridică de fiecare dată când este doborâtă. Însă ceea ce m-a făcut să mă atașez de ea a fost simplitatea ei, faptul că este o adolescentă ca oricare alta, cu multe decizii greșite la activ.

Ancheta polițistă desfășurată de Alex mi s-a părut destul de complicată. Numeroasele piste m-au făcut să bănuiesc de multe ori cine este criminalul, dar, de fiecare dată, noile dovezi conduceau către alte personaje.

 Nu vă voi dezvălui mai multe. Tot ce pot spune e că Bardugo construiește un Fantasy urban în care combină aspecte din realitate, magie, elemente mitologice și un filon polițist bine închegat, lucruri care nu m-aș fi așteptat să meargă atât de bine împreună. Însă rezultatul este unul remarcabil care merită atenția noastră. Finalul deschis, plin de suspans, m-a făcut să aștept, cu sufletul la gură, și cel de-al doilea volum, și sper ca Leigh Bardugo să distrugă ideea conform căreia al doilea volum ar fi mai slab decât primul. Abia aștept să cobor în infern alături de Alex, dar până atunci aștept impresiile voastre despre „A noua casă”.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 21 - Kraken de China Miéville

Titlu: Kraken  

Autor: China Miéville

Editura: Paladin

Titlu original: Kraken (2010)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 584

Domeniu: Fantasy

Media pe Goodreads: 3,60 din 23.751 note

 

„Kraken” este una dintre cele mai stranii cărți pe care le-am citit în ultima vreme –  Un fel de Fantasy, spun un fel pentru că romanul lui Miéville pare să fie, mai degrabă, un experiment de imaginație decât o narațiune cu un demers clar. Bineînțeles că un fir narativ există, însă universul din carte se manifestă în atât de multe forme încât ajungi să te pierzi printre detalii. De multe ori ai impresia că ai de-a face cu o glumă, însă episoadele grotești și violente te fac să revii cu picioarele pe pământ și să-ți dai seama că moartea e mai aproape decât crezi.

Billy este curator la Muzeul de Științe Naturale Darwin din Londra. Slujba lui este cea de a organiza tururi ghidate pentru vizitatorii instituției. De fiecare dată, Billy trebuie să-și conducă oaspeții prin laboratoarele pline de recipiente în care se află animale conservate, de la gândaci și șoareci, până la giganți care își dorm somnul de veci în borcanele uriașe în care sunt expuși. Atracția principală a locului este imensul calamar Architeuthisdux sau Archie, așa cum îi place lui Billy să-i spună. Însă când Billy și vizitatorii ajung în camera monstrului tentacular, nu le vine să creadă ce văd. Imposibilul s-a întâmplat, iar colosul subacvatic a dispărut fără urmă. Angajându-se, fără voia lui, în ancheta poliției, Billy va păși într-o lume plină de magie, va întâlni ființe și oameni noi și își va descoperi locul predestinat în univers.

Cu toate că acțiunea romanului are loc în Londra, de multe ori ne este sugerat faptul că nu este vorba despre orașul real, ci despre o metropolă fantasmagorică, instaurată pe un fundal deja existent. Londra lui Mieville este plină de ființe magice, de locuri care nu ar trebui să existe și de fenomene oculte și paranormale, însuși autorul numindu-l „un oraș mare și monstruos”.   

Dispariția calamarului gigantic aduce cu sine o serie de evenimente care aruncă în aer cotidianul. Animalul furat nu este o fostă viețuitoare a oceanului, ci un zeu străvechi care trebuie protejat, iar distrugerea lui va aduce, evident, apocalipsa. În acest sens, există un cult al lui Kraken, iar menirea membrilor acestuia este cea de a găsi creatura și de a o proteja. Ar fi o imensă greșeală să spunem că Miéville tratează ironic fenomenul sectelor religioase, ceea ce face el este să modeleze această idee, cu scopul de a realiza ceva nemaiîntâlnit. Ba chiar mai mult, partenerul lui Billy este un krakenist a cărui credință nu este luată nici pentru un moment în derâdere, convingerea lui fiind confirmată cu succes la final.

Mi-a plăcut, în mod special, energia vitală existentă pe tot parcursul cărții. Atât timp cât ai credința că un lucru sau un fenomen are conștiință de sine, el va căpăta viață și va putea lua parte la demersul acțiunii. Orașul este viu pentru că există niște vrăjitori care citesc în intestinele lui, și da, când spun intestine, chiar mă refer la intestine, iar fiecare obiect își îndeplinește scopul atât timp cât crezi că el are o personalitate. La început ai impresia că povestea cu Krakenul pare o glumă, însă pătrunzând din ce în ce mai tare în lumea tuturor posibilităților, îți dai seama că găsirea lui este imperioasă pentru a scăpa universul  de la un final violent.

Magia din carte nu este specifică unui Fantasy obișnuit. De multe ori ai impresia că asiști la un spectacol cu iluzioniști și trebuie să te aștepți, mai degrabă, la dispariții miraculoase și la iepuri scoși din pălărie decât la dragoni, elfi și săbii magice. Există un colaj de creaturi și vrăjitori care aparțin unui spațiu urban, iar vrăjile lor funcționează doar prin intermediul orașului.

Rar am întâlnit un autor care să cunoască atât de bine niște idei și fenomene încât să fie capabil să le livreze într-un registru ludic și amuzant. Singurul cu care îl pot compara pe China Miéville este Neil Gaiman, iar romanul de față mi-a adus aminte de „Zei americani”, însă aici avem de-a face cu un ciudat amalgam de zei londonezi.

„Kraken” este o lectură pe cât de ușoară, pe atât de complexă. Ritmul alert al acțiunii, personajele simpatice și umorul negru te fac să uiți de realitate și să te pierzi prin labirintul narativ creat de China Miéville. Mie mi-a luat o săptămână să termin povestea, însă o recomand ca lectură de weekend, deoarece romanul necesită timp și atenție. A fost prima carte pe care am citit-o de la acest autor, însă, cu siguranță, vor urma și altele – chiar mi-a atras atenția „Marea de fier” și abia aștept să văd ce poți face cu niște căi ferate și o cârtiță uriașă.

                            COMANDĂ CARTEA