ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

marți, 6 aprilie 2021

Recenziile Mădălinei 6 - Ursul și privighetoarea de Katherine Arden


Titlu: Ursul și privighetoarea 

Trilogia: Winternight #1

Autor: Katherine Arden

Editura: YoungArt

Titlu original: The Bear and the Nightingale (2017)

Traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 300

Media pe Goodreads: 4,09 (din 137.083 note)

 

        O atmosferă întunecată, creaturi monstruoase care îți bagă frica în oase, spirite secătuite de puteri, magie, religie, o fată cu abilități speciale și un ger de crapă pietrele – sunt doar câteva dintre ingredientele perfecte pentru un roman excepțional. De mult nu mi s-a mai întâmplat să nu pot lăsa o carte din mână, dar asta devine imposibil atunci când dau peste un volum bazat pe mitologie și cultură rusă. „Ursul și privighetoarea”, de Katherine Arden, un Fantasy de-a dreptul Horror, îți va aduce în fața ochilor o lume captivantă și violentă, în care granița dintre bine și rău, dintre sacru și profan, dintre vis și realitate este foarte fină, aproape transparentă. Fiecare pagină te va cufunda tot mai adânc într-o pădure misterioasă, unde magia este la ea acasă, dar, mai ales, într-o poveste dramatică a cărei protagonistă este Vasilisa, o tânără curajoasă care dă totul pentru a-și salva familia.

            Ne aflăm în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, undeva în nordul Rusiei, unde iarna este pe atât de cruntă și periculoasă, pe cât de blândă și colorată este primăvara. Peste acest ținut neîmblânzit se întinde mâna ocrotitoare a țarului Ivan Krasnii (Ivan cel Frumos). Pare să fie vorba despre un roman istoric, nu-i așa? Cu toate că autoarea alege să-și plaseze povestea într-un spațiu real, folosindu-se de credințe străvechi și de personalități istorice, precum țarul Ivan sau Părintele Serghei de Radonej, o figură importantă a Bisericii Pravoslave, cartea de față este un fantasy veritabil, iar fenomenele magice își fac simțită prezența din plin.

Romanul nostru începe într-o seară geroasă de iarnă, când, după ce ai înfruntat troienele imense de zăpadă, nu-ți mai rămâne altceva de făcut decât să te așezi la gura sobei și să asculți unul dintre basmele dădacei despre forțe malefice și spirite curate. Vasilisa și frații ei au crescut învăluiți de farmecele folclorului rus și înconjurați de duhurile vechii mitologii slave. Lucrul interesant este că nici un alt locuitor din Lesnaia Zemlia (Pământul Împădurit) nu poate vedea sau comunica cu spiritele ce se îngrijesc tăcute de bunul mers al gospodăriei și al naturii, cu excepția Vasilisei. Tânăra noastră eroină ar renunța oricând la sarcinile pe care le are de îndeplinit, pentru o plimbare prin pădurea de care se simte atrasă în mod inexplicabil sau pentru a sta de vorbă cu prietenii ei: Domovoiul (spiritul casei), Vazila (spiritul grajdului) și Rusalka din lac. Ea va deveni ultima apărătoare a acestor biete spirite care nu vor decât să-și apere casa. Însă pentru a face asta, au nevoie de putere, de hrană și de credința oamenilor, iar eroina noastră va da totul pentru a le salva de la pieire.

Până aici, totul bine și frumos. Viața comunității conduse de Piotr Vladimirovici, tatăl Vasilisei, este una tihnită. Deși ne aflăm într-o societate creștinată de mai bine de 400 de ani, locuitorii din Lesnaia Zemlia nu uită să aducă ofrande ocrotitorilor casei care se îngrijesc tăcuți de bunul mers al gospodăriei și al naturii. Însă problemele încep să apară în momentul în care persoane din afara comunității încearcă să schimbe legile nescrise ale ținutului, prin îngroparea vechilor credințe și tradiții sub o religie ce nu aparține locului. Teama de pedeapsa divină îi convinge pe oameni să renunțe la păgânism, ceea ce are consecințe nefaste pentru toți. Barierele protectoare ridicate de secole de către duhuri sunt distruse aproape complet, iar acest spațiu, care respiră prin fiecare pietricică, este lăsat în voia forțelor întunecate.

Intriga începe atunci când Piotr se întoarce de la Moscova cu o nouă soție și mamă pentru copii. Anna Ivanovna, fiica țarului Ivan, pleacă din palatul tatălui său și ajunge într-un infern plin de demoni care nu încetează s-o bântuie. Acest personaj poate fi încadrat, cu ușurință, în arhetipul mamei vitrege, din cauza comportamentului ostil față de noua familie, dar, în special, față de Vasilisa. Ea va fi cea care va deschide larg porțile lui Medved (Ursul), un zeu malefic, însă nu o va face singură. Ea va găsi un aliat de nădejde în persoana preotului Constantin, un om cu viziuni înguste, bun la teorie dogmatică, dar slab în fața ispitei.

Am disprețuit aceste două personaje încă de la prima apariție. Dorința lor obsesivă de a schimba ceva m-a enervat la culme, nemaivorbind de ignoranța preotului care m-a făcut să-mi doresc ca Rusalka să-și ducă la îndeplinire planul. Și dacă tot suntem la capitolul personaje preferate sau antipatice, nu voi rata ocazia de a-l menționa pe Alioșa, fratele Vasilisei, care mi s-a părut un personaj extrem de bine construit. Am apreciat firea sa pragmatică, un om care tace și face, el este singurul susținător al eroinei noastre, iar rolul lui va fi unul pe măsură.

Eu aș împărți romanul în două. În prima parte este prezentată, cu lux de amănunte, societatea patriarhală rusă în care femeia trebuie să fie supusă bărbatului, să-și îndeplinească îndatoririle, fără să crâcnească, și să se căsătorească de tânără, pentru a asigura descendența familiei. Ei bine, Vasilisa nu se încadrează în acest tipar al fetei ascultătoare. Ea este o rebelă și nu se ferește s-o arate. Mulți au afirmat că romanul ar avea nuanțe feministe, însă eu sunt de o altă părere. Nu cred că refuzul Vasilisei de a se căsători este un gest pro feminist, ci, mai degrabă, o recunoaștere a faptului că ea nu aparține acelei lumi, prin urmare, nu se poate căsători cu un om obișnuit. Cât despre cea de-a doua parte a romanului... este una foarte concentrată, plină de suspans și fiori de groază care te vor face să citești pe nerăsuflate.

„Ursul și privighetoarea” poate fi considerat un basm uriaș. Avem creaturi fantastice, o pădure care leagă două tărâmuri, o confruntare între bine și rău (și nu trebuie să vă mai spun cine câștigă), dar, mai ales, avem o eroină împreună cu ajutoarele sale magice. În plus, Vasilisa este numele specific personajelor feminine din basmele rusești. Citind acest roman, mi-am amintit de „Argintul preschimbat”, de Naomi Novik. Ambele romane au foarte multe elemente în comun, în special mitologia slavă care stă la baza construcției lor. Deci, dacă v-a plăcut Naomi Novik, Katherine Arden vă va cuceri cu desăvârșire.

Dar cred că v-am dat deja prea multe spoilere, așa că e vremea să punem punct acestei recenzii imposibil de lungi. Am înșirat, aici, atâtea cuvinte, și nu am spus nimic despre Privighetoare... Însă nu vreau să vă stric surpriza. 😊 Abia aștept să îmi spuneți părerile voastre despre romanul Katherinei Arden. Eu știu sigur că și-a câștigat locul de onoare în biblioteca mea și aștept cu nerăbdare următoarele volume din trilogia „Winternight”. 


P. S.

Înainte de a începe lectura, asigurați-vă că ferestrele și ușile sunt bine încuiate, în caz contrar, s-ar putea să vă treziți că cineva citește peste umărul vostru!


COMANDĂ CARTEA


Toți sfinții rebeli de Maggie Stiefvater

 


Titlu: Toți sfinții rebeli 

Autor: Maggie Stiefvater 

Editura: NEMIRA

Traducere de Florența Simion

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

 

TOATĂ LUMEA ÎȘI DOREȘTE UN MIRACOL.

TOATĂ LUMEA SE TEME ÎNSĂ DE PREȚUL CARE TREBUIE PLĂTIT PENTRU A-L OBȚINE.


Cine vizitează Bicho Raro din Colorado va descoperi nu doar mai mulți sfinți rebeli, în ale căror suflete sălășluiește întunericul, ci și iubiri interzise, bufnițe magice și cerul plin de stele de deasupra deșertului.

Inima acestui loc o reprezintă familia Soria, ai cărei membri sunt capabili să facă minuni nemaivăzute. Iar inima acestei familii sunt trei veri care nu vor decât să schimbe viitorul: Beatriz, fata fără sentimente, Daniel, sfântul care face miracole pentru toți, mai puțin pentru el însuși, și Joaquin, alias Diablo Diablo, DJ-ul răzvrătit al unei stații de radio pirat.

Cu toții așteaptă o minune. Numai că miracolele de la Bicho Raro nu sunt niciodată previzibile.

„Deșertul, tabloul de familie, puterea iubirii și a muzicii vor rezona cu toți cititorii.“

School Library Journal

„Personaje fabuloase prezentate într-un stil incitant, care te farmecă fără rezerve... Un roman care pare universal și, totodată, foarte personal.“

The Fandom

„Nu prea înțelegem miracolele. Așa e cu lucrurile divine: sfinții și minunile aparțin unei alte lumi și se supun unor reguli diferite. E greu, de exemplu, să-ți dai seama de scopul omenesc al levitației miraculoase a Sfântului Iosif din Cupertino. […] Levita adesea și ceasuri întregi, iar ceilalți călugări așteptau să coboare și să-și termine gândul. […] În comparație cu acestea, miracolele făcute de cei din neamul Soria erau de-a dreptul acceptabile. Da, uneori pelerinii din Bicho Raro deveneau incredibil de urâți sau înfricoșător de luminoși, neobișnuit de practici sau ciudat de stângaci. Unora le creșteau pene. Alții se făceau mici cât un șoricel. […] Însă aceste ciudățenii nu erau niște pedepse aruncate la întâmplare, ci, mai curând, niște mesaje pe măsura fiecărui pelerin. Întunericul din trupul pelerinului era un adevărat puzzle, care, dacă era rezolvat, îi oferea acestuia uneltele psihice de care avea nevoie să meargă mai departe. Fiecare miracol făcut de cei din neamul Soria avea un singur scop: să vindece mintea.“


PRECOMANDĂ CARTEA


marți, 30 martie 2021

Recenziile lui Gică 27 - Omul Șoaptă de Alex North


Titlu: Omul Șoaptă

Autor: Alex North

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: The Whisper Man (2019)

Traducere de Ana Magdalena Petraru & Speranța Doboș

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 440

Media pe Goodreads: 4,05 (din 86.952 note)

 

Cu toții ne aducem aminte de monștrii care ne-au bântuit copilăria. Creatura de sub pat, omul din dulap sau străinul din grădină sunt doar câteva dintre formele pe care le lua groaza, din cauza imaginației noastre debordante. Pe urmă am crescut și am realizat că totul era doar în capul nostru. Cu toate acestea, odată cu înaintarea în vârstă, ne-am dat seama că monștrii există, dar nu arată așa cum credeam noi. Nu e vorba despre dinți ascuțiți, tentacule uriașe sau picioare de păianjeni, ci despre ființe care, fizic, arată ca noi, însă mintea lor este plină de demoni. E vorba despre acei oameni care văd o plăcere în a răpi și a ucide, suflete bolnave ce ar agresa ușor un adult, dar care au, în special, o fascinație pentru cei inocenți. Iar atunci când răul își face de cap, este posibil ca toți monștrii copilăriei să se întoarcă și să-ți bântuie prezentul.

După ce soția lui moare, Tom ia decizia să înceapă o nouă viață, împreună cu fiul său, Jake, într-o casă nouă, dintr-un alt oraș. Lăsând amintirile tragice în urmă, cei doi încearcă să se adapteze la noua situație, astfel Jake este nevoit să meargă la o altă școală și să-și facă prieteni noi. Însă el nu e un copil foarte sociabil, singurul lui prieten fiind o fetiță imaginară care își face apariția atunci când simte nevoia să se joace sau să comunice cu cineva. Povestea devine și mai complicată , după ce, în noua locuință, încep să se petreacă lucruri inexplicabile, și, de parcă nu era îndeajuns, în oraș circulă un zvon despre dispariția unui copil de aceeași vârstă cu Jake.

Cartea lui Alex North este un thriller de primă mână, un roman care combină, într-un mod fascinant, intriga unei anchete polițienești cu o atmosferă întunecată, pe alocuri înfiorătoare. Așa cum am spus și în recenziile anterioare, sunt fanul cărților care își depășesc genul, și savurez cu plăcere orice fel de experiment narativ, atâta timp cât povestea sună bine și se îndreaptă în spre un final spectaculos. Poate experiment nu e cel mai bun cuvânt în acest caz, însă am simțit de câteva ori plăcerea autorului de a insista pe unele secvențe, cu scopul de a-l intriga și mai tare pe cititor. De la început, am fost aruncat în mijlocul acțiunii și, cu toate că intuiam finalul, am fost surprins de răsturnările de situație ce au luat naștere din elemente ce, inițial, nu păreau să se lege.

Pe lângă o ficțiune despre obsesie și inocență, „Omul Șoaptă” este o poveste despre relația tată-fiu, dar  și despre ce îți rămâne după ce ai crezut că ai pierdut totul. În prim-plan, avem o familie care încearcă să își revină în urma unui eveniment cumplit. Tatăl, fiind scriitor, se străduiește să se întoarcă la vechea îndeletnicire, însă, de multe ori, realitatea bate fantezia, și durerea este imposibil de depășit. Iar atunci când rămâi prizonierul trecutului, este greu să observi lucrurile care chiar contează în prezent. Însă nimic nu se compară cu suferința unui copil care și-a pierdut mama. Mi-a plăcut mult de Jake și am apreciat faptul că e capabil să ia propriile decizii, chiar dacă uneori depășește limita, și ceilalți încep să-l vadă ca pe un ciudat. Atunci când prăpastia dintre tată și fiu devine din ce în ce mai mare, reușește, cu ușurință, să-și facă loc un intrus care să le dea viața peste cap a doua oară.

            Un aspect fascinant al volumului este chiar construcția antagonistului. Nu vreau să vă dau prea multe detalii cu privire la el, cred că cel mai potrivit ar fi să-l vedeți direct în acțiune. Pe de altă parte, există câteva personaje care mi-au atras atenția, și nu pot să nu-l menționez pe Pete, detectivul însărcinat cu ancheta, o persoană pe cât de puternică, pe atât de fragilă în fața propriilor demoni.

            Dacă vrei să citești o carte care să-ți bage frica-n oase, o poveste care să-ți evoce cele mai mari frici ale copilăriei, este posibil ca romanul lui Alex North să fie lectura perfectă. Iar ca atmosfera să fie completă, îți recomand să-l citești noaptea, la lumina unei lămpi sau pe un ecran digital, ca să Sinți din plin fiorii de groază ce zac între aceste pagini.


COMANDĂ CARTEA


joi, 25 martie 2021

Recenziile lui Gică 26 - Pacientul de Jasper DeWitt


Titlu: Pacientul 

Autor: Jasper DeWitt

Editura: LITERA

Titlu original: The Patient (2020)

Traducere de Alexandru Cormoș

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,48 (din 4.002 note)

 

„Pacientul” este un roman ce începe ca un thriller psihologic și se sfârșește într-un horror de toată frumusețea. În timp ce lecturam cartea lui Jasper DeWitt, mi-am adus aminte de poveștile Creepypasta pe care le citeam în liceu. Îmi place literatura de groază și îmi doresc să existe mai multe traduceri din acest gen, dar mă bucur și atunci când găsesc, și în alte texte, inserții macabre care reușesc să mă țină în priză. În cazul acestui volum, nu e vorba doar de elemente înfricoșătoare, ci de o construcție narativă care se îndreaptă accelerat înspre un deznodământ plin de teroare.

Într-un spital de psihiatrie din New England se află Joseph M., un pacient internat aici de la vârsta de șase ani. Problema cu Joe e că nimeni nu reușește să-și dea seama de ce suferă mai exact. Toți cei care au încercat să-l diagnosticheze au sfârșit prin a-și da demisia sau chiar a se sinucide. Din cauza nebuniei pe care o emană în jur, nici o persoană nu poate sta prea mult timp în apropierea lui Joe. Însă există un om care își dorește, mai mult decât oricine, să se ocupe de dosarul pacientului problemă. Acesta e Parker, un doctor psihiatru care, în urma unui eveniment tragic din trecut, vede tratarea lui Joe ca pe propria misiune.

Nu vorbeam degeaba despre Creepypasta, pentru că povestea lui Parker este configurată sub forma unor postări pe internet. Pe lângă textele publicate la diverse date, sunt sugerate și unele dintre comentariile urmăritorilor, răspunsuri prin care este prezentat atât interes, cât și scepticism, cel de-al doilea fiind predominant în ultima parte a narațiunii. Pentru că romanul este destul de scurt, iar capitolele sunt de câteva pagini, chiar ai impresia că citești o povestire de pe un site și că nu ești singurul care asistă la această istorisire.

Cel mai slab punct al romanului e legat de personaje. Parker este un construct superficial care are nevoie doar de un motiv puternic pentru a intra în joc. În afară de evenimentul tragic din copilărie, nu există nici un episod în care să ni se dea mai multe detalii cu privire la trecutul său. El e acolo pentru că trebuie să fie acolo, și dorința de a-l vindeca pe Joe este mai mult o provocare pentru el. În nici un moment nu ia în calcul consecințele și nu se gândește că își pune viața în pericol. Uneori e prea curajos, iar alte ori dă dovadă de o naivitate ieșită din comun. Pe de altă parte, Joe este un maestru al groazei care știe să profite de cea mai mare frică a lui Parker și să-l facă, pe acesta, să comită numai greșeli. Cât despre restul doctorilor, nici nu am ce să spun, personalități simple, închistate în propria mentalitate, care s-au obișnuit cu situația și nu doresc să se implice deloc în evenimente, lăsându-l pe Parker drept țap ispășitor.

Trebuie să recunosc că nu aveam cum să mă aștept la un asemenea final. Am pornit, și eu ca orice cititor de thrillere, cu ideea că vinovatul va fi prins, și lucrurile o vor lua pe un făgaș normal. Poate că a fost așa, poate că nu, asta veți afla când veți citi romanul. Ce vă pot spune sigur este că veți fi surprinși de deznodământ și vă veți întreba, după aceea, ce naiba ați citit.

„Pacientul” de Jasper DeWitt, este un roman hibrid, perfect pentru cititorii atrași de suspans și de paranormal. Tranziția de la o anchetă psihiatrică, la o poveste cu monștri, se produce brusc și te propulsează într-un univers de coșmar. Sunt sigur că mulți dintre noi am fost interesați de acest volum după ce am citit „Pacienta tăcută”, și, cu toate că par să aibă ceva în comun, romanul de față părăsește realitatea și atinge o dimensiune mai puțin rațională, iar acesta a fost lucrul pentru care l-am apreciat cel mai mult și pentru care i-am dat patru stele pe Goodreads. Nu cred că e cazul să spun mai multe, vă las pe voi să intrați în lumea lui Joe, ca să vă dați seama care e problema cu el, însă, vă avertizez, să vă lăsați orice frică afară, altfel e posibil să deveniți următoarea victimă a celui mai ciudat pacient imaginat vreodată.

 

COMANDĂ CARTEA


miercuri, 24 martie 2021

Recenziile lui Gică 25 - X feluri de a muri de Stefan Ahnhem


Titlu: X feluri de a muri 

Serie: Fabian Risk #5 

Autor: Stefan Ahnhem

Editura: LITERA

Titlu original: X sätt att dö (2019)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 544

Media pe Goodreads: 4,03 (din 957 note)

 

Atunci când citesc o carte scrisă de Stefan Ahnhem, mă aștept ca toți criminalii să iasă în stradă și să umple caldarâmul de cadavre. Poate pare o imagine prea violentă, însă, credeți-mă, știu bine despre ce vorbesc. Cele mai diabolice minți sunt aici, cele mai odioase forme de tortură zac înăuntrul acestor pagini, și nu pare să existe nici o forță care să facă ordine. În acest haos, victima poate fi oricine, de la un copil, la o persoană vârstnică, de la un om de rând, la chiar ministrul justiției, e îndeajuns doar ca ucigașul să aibă o motivație ca să-și ducă la capăt planul criminal. Însă, uneori, destinul are și el un cuvânt de spus, iar atunci când intervine hazardul, lucrurile se complică și mai mult.

După ce în volumele anterioare ale seriei „Fabian Risk” am asistat la un număr uriaș de crime, unele dintre ele neavând o soluționare clară, în volumul de față, Ahnhem a vrut să facă ordine și ne îndreaptă atenția asupra unuia dintre cei mai sângeroși ucigași inventați vreodată, omul cu zarul. În timp ce Sonja încearcă să-și revină după ce a aflat cine era, de fapt, amantul ei; Theodor este reținut de poliția din Danemarca după rolul pe care l-a jucat în banda Smiley, iar Fabian își desfășoară propria investigație despre un om pe care nu l-ar fi suspectat niciodată de crimă, o minte întunecată aruncă zarurile și ucide în funcție de răspunsul acestora. Locul în care va fi efectuată crima, instrumentul letal și persoana care urmează să moară, toate fiind alese de o forță superioară oamenilor, astfel ucigașul devenind un mesager al destinului. Dar cum poți să pui mâna pe un om care nu știi când, unde, dar, mai ales, cum urmează să acționeze?

În momentul în care citești una dintre cărțile lui Ahnhem, nu trebuie să te aștepți la niște protagoniști excepționali. Universul autorului suedez se împarte între oamenii simpli care își fac meseria, asta e valabil, mai ales, în cazul polițiștilor, și ucigașii nemiloși care parcă sunt rupți din scenariile de benzi desenate. Din start stăm în fața unei balanțe dezechilibrate, însă detectivii fac tot posibilul să captureze răul, iar deducția și devotamentul îi ajută să ducă la bun sfârșit anchetele. Când m-am apucat de această serie, mă așteptam ca Fabian Risk să fie un erou care să facă legea, iar asta a fost cauza pentru care am fost dezamăgit de primele două volume. Vina nu a fost a cărților, ci a mea. Pe urmă, am înțeles că Fabian este un protagonist special, prin faptul că e un om cât se poate de normal care are parte atât de împliniri, cât și de dezamăgiri, iar al 5-lea volum al seriei vine cu succes să confirme această idee.

Mi s-a părut interesant cum autorul reușește să lege, În „X feluri de a muri”, lucrurile care inițial păreau dispersate și să întoarcă toată povestea în favoarea lui, pentru a realiza un nou deznodământ. Volumul de față putea fi o excelentă încheiere a seriei, dacă lucrurile ar fi decurs puțin diferit, însă apreciez faptul că autorul vrea să continue povestea, iar ceva îmi spune că ne aflăm destul de departe de final.

Cât despre sfârșitul cărții, mi-aș fi dorit o altă soartă pentru ucigaș, deși era de așteptat ca povestea să se sfârșească în acest mod. A fost o alegere înțeleaptă, însă, pe mine ca cititor, nu m-a satisfăcut nici pe departe. În plus, m-a deranjat violența excesivă, sunt conștient că citesc un thriller nordic, însă, uneori, mi s-a părut că sare calul doar ca să șocheze.

Hai că ajung la finalul recenziei, dar nu am spus aproape nimic despre acțiune. Nici nu aș vrea să spun prea multe, deoarece mă tem că aș da la iveală detalii esențiale, așa că mă raportez mai mult la chestiuni generale. Pe scurt (nu că nu îmi permit mai mult spațiu, dar vreau să vă las pe voi să descoperiți farmecul acestui volum), Fabian și echipa lui sunt pe urmele omului cu zaruri, ancheta înaintează rapid, iar ucigașul nu pare că are de gând să se oprească. Eroul se confruntă atât cu doi criminali în serie, cât și cu problemele din propria familie, și, colac peste pupăză, fiul său este reținut de poliția daneză, fiind acuzat de complicitate la crimă.

Cred că am spus suficient (puțin, dar esențial) și sper că și de data aceasta v-am stârnit interesul. Oricum, dacă doriți să vă apucați de seria lui Ahnhem, vă va fi aproape imposibil să  lăsați cărțile din mână. Țin să precizez faptul că volumele nu pot fi citite separat, pentru că unele elemente se leagă pe parcurs, iar personajele sunt într-o continuă evoluție. „Fabian Risk” s-a tradus foarte repede la noi, iar, cu puțin timp în urmă, am văzut că autorul suedez a anunțat cel de-al 6-lea roman al seriei, așa că to be continue.


COMANDĂ CARTEA 


Muza coșmarurilor de Laini Taylor


Titlu: Muza coșmarurilor 

Serie: Visul își alege visătorul #2

Autor: Laini Taylor

Editura: Epica Publishing House

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 528

 

ÎN ZORII TRAGEDIEI, NICI LAZLO, NICI SARAI NU MAI ERAU CEI DE DINAINTE.

Unul zeu, celălalt fantomă, amândoi luptă să depășească hotarele din adâncul sinelui lor, în timp ce macabra Minya îi ține ostatici, ca să se răzbune pe cetatea Plângerea.

Lazlo e pus să aleagă între ce nu se poate alege — să o salveze pe femeia pe care o iubește sau pe toți ceilalți? —, pe când Sarai se simte mai neajutorată ca niciodată. Dar este ea? Uneori, numai cea mai disperată nevoie ne poate arăta ce sunt propriile abisuri, iar Sarai, muza coșmarurilor, încă nu știe de ce este în stare. Oamenii și odraslele zeilor sunt năuciți din cauza căderii aproape iminente a cetății, un dușman nou le distruge orice urmă de speranță, iar misterele Mezartimilor trebuie din nou deslușite: de unde vin zeii, și cu ce scop? Ce s-a întâmplat cu miile de copii născuți în creșele din cetate? Și, lucrul cel mai important dintre toate, fiindcă, odată ce porțile uitate au fost deschise, s-au arătat lumi noi: e întotdeauna nevoie ca eroii să masacreze monștri, ori, din contră, e cu putință să îi salveze?

Iubire și ură, răzbunare și împăcare, distrugere și salvare.


PRECOMANDĂ CARTEA


luni, 22 martie 2021

Recenziile Mădălinei 5 - Everless de Sara Holland


Titlu: Everless  

Serie: Everless #1

Autor: Sara Holland 

Editura: NEMIRA

Titlu original: Everless (2018)

Traducător: Tiberiu Enache

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 344

Media pe Goodreads: 3,83 (din 31.497 note) 

 

Merg adesea prin librării pentru a descoperi noile apariții, dar, mai ales, pentru a inspira mirosul de carte nouă pe care îl ador. Deși nu intru neapărat cu gândul de a cumpăra ceva, de cele mai multe ori plec de acolo cu un mic suvenir. De data aceasta, atenția mi-a fost atrasă de romanul Sarei Holland, „Everless”, un YA despre timp, supraviețuire și legende. Descrierea m-a convins să încep imediat lectura, și, cu toate că este o carte puțin mai veche, am decis să scriu câteva cuvinte despre ea. Am citit-o repede – pe cât de repede se poate citi un roman de aproape 400 de pagini – și deși mi-a plăcut povestea, lectura mi-a lăsat un gust dulce-amărui.

             Ascuns în filele acestui roman se află un regat numit Sempera, un ținut plin de legende, alchimie și vrăjitorie, în care o tânără de 17 ani trebuie să supraviețuiască și să înfrunte forțele malefice care îi pun viața în pericol. Sună bine, nu-i așa? Și, în același timp, pare scenariul clasic de Fantasy. Însă Sempera are ceva special, ceva ce m-a făcut să trec peste clișee și chiar peste anumite aspecte de construcție a personajelor, dar să le luăm pe rând. Așa cum spuneam, Sempera este un loc în care timpul se transformă dintr-o noțiune abstractă într-o monedă de schimb. Fiecare picătură de sânge poate fi preschimbată, prin procese alchimice, în bucățele de fier de diferite valori: o zi, o lună, un an. Bineînțeles că acest tip de economie magică dă naștere unei discrepanțe mari între nobili și restul locuitorilor. În timp ce nobilimea folosește monedele de „fier-sânge” pe post de zahăr în ceai, pentru a-și prelungi viața, devenind cu ușurință nemuritori, cei mai puțin norocoși sunt nevoiți să muncească pe brânci pentru o monedă de o lună, și să facă față „creditorilor de timp”, acei oameni care nu se dau în lături de la a stoarce, fără milă, ultimul strop de sânge din vinele unui bătrân.

            În această lume fascinantă, în care pericolele pândesc după fiecare colț, trăiesc Jules și tatăl ei. Viața lor nu este deloc ușoară, cei doi fiind nevoiți să se ascundă pentru a nu fi găsiți de familia Gerling, nobilii cu cea mai mare influență din regat. Colac peste pupăză, creditorii de timp le tulbură liniștea pentru a-i forța să-și plătească datoriile. Nedorind să-și vadă tatăl murind, Jules se aruncă în gura leului, adică devine slujitoare chiar în casa celor care i-au distrus viața. De aici începe un întreg joc între aparență și esență, în care prietenii devin dușmani și dușmani devin prieteni. Lucrurile se complică și mai mult atunci când unele secrete ies la iveală după zeci de ani în care au fost ținute sub tăcere.

Nu m-am putut atașa de nici unul dintre  personaje, nici măcar de protagonistă. Toate mi s-au părut forme goale, fără o personalitate bine conturată. M-a deranjat destul de tare impulsivitatea eroinei care acționează fără să ia în calcul riscurile și consecințele faptelor sale. Cu toate acestea, am apreciat că Jules nu învață în doar câteva pagini să-și controleze puterile. Ups! Am uitat să precizez că eroina noastră nu este o fată ca oricare alta și că fuga ei are drept cauză aceste abilități fantastice prin care poate controla timpul, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Spre deosebire de eroinele din alte romane, care peste noapte devin maestre în a-și folosi puterile, Jules nici în finalul romanului nu reușește să înțeleagă cum stă treaba cu opritul timpului. Nu pot să trec cu vederea relația care se înfiripă între Jules și Roan, tovarășul ei de joacă din copilărie și fiul familiei Gerling, persecutorii ei. M-au deranjat scenele de iubire inserate în momentele de maximă tensiune.

Ideea centrală a romanului mi s-a părut sclipitoare, mai ales că toată acțiunea pornește de la o legendă despre un alchimist și o vrăjitoare, legendă pe care autoarea o exploatează la maximum. Cu toate acestea, aș avea câteva lucruri de reproșat. Lumea pe care o construiește Sara Holland nu este foarte convingătoare. Mi se pare un univers incomplet care m-a lăsat cu multe întrebări, dar sper ca volumul doi să-mi ofere niște răspunsuri. Interesant este modul în care un cadru magic se îmbină cu filosofia timpului și a existenței efemere care, trebuie să recunosc, m-au pus puțin pe gânduri. Să spunem că, după terminarea acestui roman, am privit cu alți ochi timpul pe care îl pierd nefăcând nimic.

            Aș putea continua așa pagini în șir, dar cred că mai bine mă opresc aici. Intenția mea nu este cea de a vă plictisi sau,, mai rău, de a vă da spoilere, ceea ce cred că am făcut deja, ci doar de a vă stârni curiozitatea. Una peste alta, „Everless” este o lectură plăcută și relaxantă, numai bună pentru Weekend. Sper că nu v-am tăiat elanul, prin analiza mea puțin cam critică, și că v-am convins, măcar din rezumatul prea detaliat pe care l-am făcut, că merită să-i dați o șansă. Eu sigur voi continua seria, pentru că sunt curioasă cum „Everless” va deveni „Evermore”.


COMANDĂ CARTEA