Cartea apare în colecția Biblioteca Secolului 20 și cuprinde o prefață semnată
de Ovidiu Pecican.
Ghetto veac XX prezintă „viața romanțată a lui
Baruch Landau, care e, se pare, mai puțin viața lui, cât viața epocii sale și a
evreilor.” (Ury Benador)
Romanul debutează abrupt, cu marea călătorie din 1930 a
„financiarului” Baruch Landau, soldată cu dispariția sa șocantă, apoi are loc o
întoarcere în anul 1925, an de cotitură, când, căsătorit cu Mira fiica unui
rabin, caută să plece la București pentru a ieși din sărăcie. Epopeea familiei
Landau începe în ghetoul din Dorohoi, continuă la Brăila unde tatăl, croitorul
Mendl Landau, decide să se mute pentru a scăpa de sărăcie. În copilărie, Baruch
face cunoștință cu antisemitismul în mai multe forme, de la frământările din
1907, când țăranii răsculați se dezlănțuie împotriva evreilor, sau când susține
examenul la liceu, la care obține nota 8,33 dar nu este primit deoarece
locurile fuseseră completate cu „neevrei”. Neavând bani pentru o școală
particulară, se angajează mai întâi ucenic la un fotograf, apoi funcționar la o
societate comercială. Se apropie de mișcarea socialistă, fiind fascinat de
Ștefan Gheorghiu sau Panait Istrati. Baruch devine obsedat de problema
evreiască, încearcă să scoată o gazetă în idiș și chiar să lanseze o mișcare de
popularizare a limbii și literaturii idiș.
Ghetto veac XX a fost prima parte a unei trilogii plănuite de Benador, în care următoarele
volume ar fi fost Mâl și beznă, și Urcuș în gol. Acestea însă
n-au văzut niciodată lumina tiparului.
„Fiind vorba despre recuperarea unui autor evreu, unul
dintre nu foarte mulții care s-au exprimat în spațiul nostru cultural,
interesul față de creația lui deschide încă o cale spre înțelegerea mai bună a
contribuției autorilor iudaici la ansamblul literar românesc dintre războaie.
Acest patrimoniu este încă insuficient cunoscut, în pofida pașilor înainte care
s-au făcut în reconstituirea unui peisaj plin de surprize și deloc lipsit de
virtuți artistice. ”
Ovidiu
Pecican
«Ghetto veac XX,
cartea care l-a făcut cunoscut, este o frescă de proporții, o tentativă
extraordinară de a da tabloul general al vieții evreilor din România. Miza
autorului este, ca de obicei, maximă; el dorește să epuizeze subiectul, „rezolvându-l”
odată pentru totdeauna, și nemailăsând altora niciun petic de comunitate
neexplorat. Organigrama ghetoului ne este înfățișată până în cele mai mici
amănunte, ca și cum romancierul ar fi avut în fața ochilor, deasupra biroului, o
hartă a lumii evreiești, înfigând cu fiecare pagină scrisă un steguleț; ieri am
scris despre sinagogi, astăzi am lichidat hederul și școlile, mâine dau gata
înmormântările, săptămâna viitoare intru în negustori și haine vechi.»
Al. Mirodan, Dicționar neconvențional al scriitorilor evrei de limbă
Română
Ury
Benador (Simon Schmidt) s-a
născut la data de 1 mai 1895, în comuna Milișăuți (astăzi în județul Suceava).
A fost al doilea născut dintre cei șase copii ai Liubei Schmidt și ai lui Moise
Grünberg. A copilărit la Mihăileni, Botoșani, iar mai târziu s-a mutat cu
familia la Brăila. A fost un autodidact, învățând de unul singur ebraica,
franceza, germana, idiș și româna.
În 1916, împreună cu Iacob Botoșanski, a editat bilunarul
Der Hamer, unde a publicat și primele sale creații literare în idiș.
Debutul literar în limba română a avut loc în anul 1924 la Iași în revista Lumea
literară.
A colaborat la numeroase periodice ale vremii. A obținut
Premiul Asociației Criticilor Dramatici și Muzicali din România pe anul 1924.
În 1927 a început să frecventeze cenaclul lui Lovinescu, „Sburătorul”,
desfășurând o bogată activitate publicistică, de traducător, prozator și
dramaturg, cu subiecte inspirate din mediul evreiesc și dovedind reale calități
de analist. După 1944 a fost membru în Comitetul central al Consiliului
Democratic Evreiesc. În 1948 a făcut parte din primul Comitet de conducere al Uniunii
Scriitorilor, iar între 1947-1954 a îndeplinit funcția de secretar literar al
Teatrului Evreiesc de Stat din București.
A avut trei copii, două fiice și un fiu. A decedat la
data de 23 noiembrie 1971, la București.
Opere: 1907 – Mloche – Mamluche (Meserie – împărăție),
Nefilat Hahomot (Căderea zidurilor), 5 acte (1925) Appassionata (1935),
Preludiu la Beethoven (1940), Ghetto veac XX (1934), Subiect
banal (1935), Hilda (1935), Final grotesc (1940), Gablonz
magazin universel (1961), Beethoven omul (1964).
Ghetto
veac XX, de Ury Benador
(fragment)
«Baruch Landau ar fi socotit
nebun pe oricine i-ar fi prorocit în după-amiaza aceea întunecată și ploioasă
de octombrie 1925 că peste cinci ani o să apară în unul dintre cele mai citite
cotidiene din București următoarea știre:
O DISPARIȚIE SENZAȚIONALĂ
De
două zile a dispărut cu hidroavionul pilotat de el însuși cunoscutul financiar
israelit Baruch Landau, magnatul trustului „Papyrus”, finanțatorul editurii
„Mâine” și conducător din culise al acelei numeroase părți a concetățenilor
noștri de confesiune mozaică, neasimilați și neasimilabili cu interesele și
aspirațiile neamului.
Se
bănuiește o trecere în Rusia sovietică, lucru care, judecând după anumite
afinități, ar fi și explicabil.
Înregistrăm
și zvonul unei plecări în Palestina. Ar fi, în sfârșit, un început al drumului
înapoi către întâiul Canaan.
Într-un
fel sau altul, fuga e pusă în legătură cu situația Băncii Landau-Popp & Co.
Dacă
această fugă atavică îl scapă pe tristul aventurier de sancțiunile care n-ar fi
putut să întârzie, au rămas încă destule „mari personalități” financiare și
politice – printre care diverși deputați și ziariști, al căror somn nu mai
poate fi liniștit.
Foarte
suspect ni se pare că anumita presă, care se pretinde bine informată, nu suflă
un cuvânt, iar redactorii ei te asigură, între patru ochi, că e vorba de „una
dintre obișnuitele singuratice călătorii nocturne deasupra Mării Negre pentru
destinderea nervilor”. Ba un confrate a avut cinismul naiv să ne vorbească de
„un probabil refugiu în anonimat într-un necunoscut cătun african”.
În
numărul de mâine, amănunte senzaționale.
Un asemenea reportaj i s-ar fi
părut o glumă de prost gust care în niciun caz nu-l putea privi pe el,
„zdreanța melodramatică, adolescentul întârziat până la treizeci de ani,
bovarizând și peergyntizându-și viața”, cum îi plăcea să spună.»
Date tehnice: ISBN 978-606-098-000-1
Preț 39,90
lei
Format 11
x 18 cm, 304 pagini
Cartea va fi disponibilă din
11 aprilie, pe publisol.ro, în librării (Cărturești,
Librarium, librăriile Alexandria, Sedcom Libris Iași, Librăria Mihai Eminescu,
libraria Șt.O. Iosif, Compania de librării București, Prăvălia cu cărți
Constanța și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro,
librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, bookcity.ro etc).
Partener de promovare: Radio România Cultural