Cărțile Mele Și Alți Demoni: Blog Tour

Se afișează postările cu eticheta Blog Tour. Afișați toate postările

duminică, 13 noiembrie 2022

Recenziile lui Gică 93 - Specialistul în gelozie și alte povestiri de Jo Nesbø (Blog Tour #32/2022)

Titlu: Specialistul în gelozie și alte povestiri

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Sjalusimannen og andre fortellinger (2021)

Traducere de Ivona Berceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,59 (din 1.995 note)

Te-a înșelat! La dracu, știi că te-a înșelat și că o comite din nou chiar în acest moment. Și tu, ca un bărbat fidel, dar incredibil de prost, ai crezut tot timpul că ea e la muncă și ai așteptat cu inima deschisă seara, ca să te întorci acasă și să te bagi lângă ea în pat. Însă ea... ea nu e nimic mai mult decât o târfă. Chiar în clipa asta își face de cap cu nenorocitul ăla de avocat, iar tu, ca un imbecil neputincios, o supraveghezi din afurisita asta de mașină luată în rate. Dar de data asta ai un plan, fiindcă de data asta vrei s-o faci să sufere cu adevărat. Pleci. Treci pe la supermarket și faci câteva cumpărături. Nimic deosebit, doar un pachet de țigări, o sticlă de vin pentru o „seară minunată” și o pungă de Twist, bomboanele ei preferate. Totul trebuie să fie perfect, pentru că asta e ultima noapte în doi, iar de mâine îți vor ține companie doar colegii de celulă, alți criminali asemenea ție.

De la oameni nevinovați, la ucigași, acesta este parcursul psihologic pe care Jo Nesbø îl exploatează în volumul său de povestiri, „Specialistul în gelozie”. Nimeni nu e vinovat, dar cu toții suntem în stare de crimă. Toți avem un mecanism înăuntrul nostru, o bombă cu ceas gata să explodeze la cea mai mică vibrație. E nevoie doar de un imbold ca totul să sară în aer. Iar cel mai adesea declanșatorul este chiar ura. Gelozie sau dorință de răzbunare, frică sau furie, oricum am vrea s-o numim, ideea este aceeași. Te simți rănit, înșelat, neputincios, suferi, disperi, ești în pragul depresiei, dar ai puterea să comiți un ultim gest de revoltă și să-i dai o lecție celui care te-a adus pe marginea prăpastiei. Și există o mulțime de metode prin care a-i putea să-i faci rău. Strangulare, otrăvire, împușcare, înjunghiere – toate îți pot oferi satisfacție pe moment, însă, odată descoperit, libertatea ta se va sfârși. Dar la urma urmei tu ești cel trădat... Poate putem face cumva ca totul să pară un accident...

Pasagera de lângă tine plânge și începe să-ți povestească despre soțul care a înșelat-o cu cea mai bună prietenă și despre decizia pe care, cu mult amar în suflet, a luat-o. Din replică în replică, ajungeți să vă îndrăgostiți. Dar e prea târziu, pentru că ea urmează să fie ucisă de către o agenție care se ocupă cu omorurile asumate, un soi de eutanasie voită, serviciu plătit chiar de cel care urmează să moară. Însă, totuși, poate există o speranță pentru voi.

Într-o altă parte a lumii, o vânzătoare emigrantă încearcă să-și ia inima în dinți și să refuze să-l servească pe bărbatul din fața ei, un colos misogin și plin de prejudecăți. Însă tânărul nu vrea să plece fără țigări, așa că scoate o lamă și o amenință pe biata femeie, spre stupoarea și frica clientei care urma, în mod normal, la coadă.

Pe stradă, doi gunoieri se ocupă cu treaba lor zilnică, preluarea de deșeuri, sortarea și distrugerea reziduurilor într-un compactor. Doar că asta nu-i cea mai bună dimineață pentru Ivar, fiindcă, în timp ce cară împreună cu coechipierul său tomberoanele, își aduce aminte că ceva cumplit s-a petrecut azi-noapte, iar pe undeva ar trebui să existe un cadavru.

În Grecia, o țară cu rata criminalității extrem de redusă, un specialist în gelozie, angajat în cadrul poliției din Atena, investighează dispariția unui turist german, un tânăr despre care se crede că ar fi fost ucis chiar de propriul geamăn. La mijloc, după cum ne-a învățat încă din cele mai vechi vremuri Homer, se află Helena, o fată îndrăgostită, în mod inconștient, de ambii frați. Însă omul nostru este cel mai în măsură să afle adevărul, pentru că el a reușit să se lecuiască cu mult timp în urmă de cumplita gelozie, iar acum este capabil să observe pe chipul oamenilor până și cel mai mic semn al apariției acestui sentiment sfâșietor.

De la mărturisirea unei crime pasionale, la descoperirea de către un taximetrist a unui cercel enigmatic pe bancheta din spate, de la psihoza unui scriitor care nu vrea să-și dea acordul pentru ecranizarea romanului său celebru, până la un accident „neprevăzut” în timpul unei partide de cățărat, Jo Nesbø explorează, într-un stil visceral, cele mai întunecate cotloane ale sufletului uman. Mai mult decât un proces literar de amploare, în care autorul Norvegian își expune talentul într-un număr redus de pagini, volumul de față reprezintă un excelent proces de psihanaliză, o radiografie a dorințelor care zac în noi și pe care societatea ne obligă să ni le reprimăm. Dar, așa cum susținea însuși tătucul Freud, cazanul este deja pe foc, aburii se tot adună și e doar o chestiune de timp până când toți demonii își vor părăsi, într-un final, atât de sigura temniță a minții.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul lui Jo Nesbø:

marți, 8 noiembrie 2022

Recenziile Mădălinei 37 - Un om mai bun de Louise Penny (Blog Tour #31/2022)

Titlu: Un om mai bun

Serie: Inspectorul-șef Armand Gamache #15

Autor: Louise Penny

Editura: TREI

Titlu original: A Better Man (2019)

Traducere de Daniela Purgaru

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,30 (din 49.739 note)

Inspectorul-șef Armand Gamache, soț iubitor, prieten devotat, tată grijuliu, cel mai bun anchetator pe care l-a văzut Canada și, poate, întreaga lume, mentor dedicat învățăceilor săi, om de acțiune care știe să asculte și să-i citească pe cei din jur dintr-o singură privire, bărbat cu un caracter puternic, care nu se sfiește să recunoască atunci când greșește, protector al celor lipsiți de apărare și, nu în ultimul rând, vedetă locală și subiect controversat pe site-urile de socializare, revine în lumina reflectoarelor într-o nouă misiune ce pare imposibilă. Însă, așa cum bine știm, el nu se va da înapoi din fața pericolului și, fără să fie vreun erou nemaipomenit, împreună cu ginerele său, Jean-Guy Beauvoir, se va da peste cap să oblojească inima rănită a unui tată care și-a pierdut fiica în circumstanțe necunoscute. Asta apreciez atât de mult la personajele autoarei Louise Penny, mai presus de orice, sunt oameni care nu fac din țânțar armăsar și care își asumă condiția limitată și efemeră pe care o au. Nu sunt atoateștiutori, nu sunt făcuți din titan sau orice alt material indestructibil, așa cum am întâlnit în alte thrillere, nicidecum, sunt pur și simplu ei înșiși, pe cât de diferiți, pe atât de uniți, găsind mereu un strop de bunătate pentru toți cei care pătrund în marea lor familie.

„Un om mai bun” este partea a cincisprezecea din lungul periplu al Inspectorului-șef Armand Gamache, și, în ciuda faptului că am început seria de la coadă la cap, curiozitatea mea n-a avut decât foarte puțin de suferit. Iar când spun asta, mă refer la scenele foarte ambigue din volumele anterioare, care m-au enervat cu încăpățânarea de a nu divulga cu adevărat ce s-a întâmplat, dar care m-au intrigat și m-au făcut de o mie de ori mai curioasă. Și în romanul de față, la fel ca în cazul celuilalt, mi-aș fi dorit ca suspansul să fie puțin mai bine distribuit, adică să nu existe acele ferestre descriptive, adevărate poezii și tablouri în mișcare, ce se întind pe pagini întregi. Îmi place stilul poetic al autoarei, dar intervine în momentele de maximă tensiune, iar atunci când personajele sunt gata să cadă de pe un pod în vâltoarea râului furios, parcă nu-ți arde de frumusețea pădurii de la început de primăvară. Iar acum că mi-am spus păsul, să vedem cu ce caz ne întâmpină cei doi polițiști faimoși...

Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir se confruntă cu un potop de probleme. Pe lângă impedimentele vieții personale – Armand revine la serviciu după o lungă perioadă de concediu, iar Jean-Guy trebuie să-și calce admirația în picioare și să-i dea ordine subalternului și socrului său, plus că se pregătește să părăsească Canada și să se mute cu familia în Franța –, comunitatea liniștită din Three Pines este alertată de ieșirea din matcă a râului Bella Bella, care amenință să distrugă totul în cale. Însă greutățile nu se opresc aici. Dispariția Viviennei Godin, o tânără însărcinată, abuzată fizic de către soțul ei, complică și mai mult situația. Forțele Surete lucrează cot la cot cu civilii pentru a opri înaintarea râului, dar și pentru a afla detalii despre femeia gravidă. Indiciile apar unul după altul, de parcă ar fi fost plasate în mod intenționat pe traseul pe care ajung să-l parcurgă polițiștii. Și pentru că evenimentele trebuiau cumva legate, Vivienne este găsită la cotul râului, fără suflare. Așa cum se petrece adesea în astfel de cazuri, după ce este eliminată suspiciunea de sinucidere, vina cade asupra soțului violent... Dar oare chiar așa să fie?

În paralel cu posibila crimă și dezastrul natural produs de topirea zăpezii, este dezvoltată și criza artistului care creează pentru o societate care mai mult îl critică și-i terfelește operele, decât să-l aprecieze și să-l susțină. Clare este pictoriță, dar totul merge prost în cariera ei. Rețelele de socializare ajung, în acest sens, un mijloc eficient de ponegrire și diminuare a încrederii în sine, însă ea e puternică și reușește să treacă peste obstacole, mai ales că printre prietenii săi se numără Armand Gamache și soția sa angelică, Reine-Marie. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o comunitate restrânsă, în care fiecare membru se confruntă cu propriii demoni, iar secretul este să nu se lase doborâți de răutatea adevărului și să încerce să devină oameni mai buni.

Nu pot afirma că sunt un fan înfocat al lui Louise Penny, dar îi citesc romanele cu interes, în special pentru faptul că nu știu niciodată la ce să mă aștept. Uneori, cum se întâmplă și în cazul volumului de față, investigația e atât de încâlcită, încât nu vei știi cine e cu adevărat criminalul. Numai pentru finalurile pline de tensiune, suspans și adrenalină voi continua să lecturez restul părților din serie, iar eu zic că ăsta e un motiv destul de bun care să mă încurajeze s-o fac.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Louise Penny:

joi, 27 octombrie 2022

Recenziile lui Gică 91 - Mașina Ernetti de Roland Portiche (Blog Tour #30/2022)

Titlu: Mașina Ernetti

Serie: Trilogia Cronovizorului #1

Autor: Roland Portiche

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: La machine Ernetti (2020)

Traducere de Otilia-Maria Cojocaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 456

Media pe Goodreads: 3,85 (din 148 note)

La început, Dumnezeu l-a făcut pe om după Chipul și Asemănarea Sa, l-a așezat în cel mai frumos loc de pe pământ și i-a interzis să se atingă de Pomul Cunoașterii, fiindcă această ființă din Lut și Suflare nu era pregătită să înțeleagă adevărul propriei existențe și al lumii de care trebuia să se îngrijească. Și pentru că Adam și Eva au încălcat porunca divină, Creatorul i-a izgonit din Paradis, aruncându-i într-o realitate pe cât de fascinantă pentru suflet, pe atât de crudă pentru trupurile lor firave. Odată căzut în timp, omul a avut grijă să-și perpetueze specia, neuitând nici pentru o clipă de greșeala îngrozitoare pe care a comis-o în Grădina Tatălui Ceresc. Dar, pentru că Domnul își iubea atât de tare creația, l-a trimis pe Fiul Său să readucă speranța în lume și să redeschidă, o dată pentru totdeauna, poarta spre Împărăția Sa Eternă.

De mai bine de două mii de ani, creștinismul se bazează pe ideea că acest Fiu al lui Dumnezeu chiar s-a pogorât pe pământ, a înfăptuit o suită de minuni imbatabile și a murit ca un tâlhar, răstignit pe cruce, sacrificiul său mântuind lumea. Deși, pe lângă cele patru narațiuni evanghelice, există și o mulțime de vestigii care să confirme acest fapt, oamenii au devenit cu timpul sceptici și s-au îndepărtat de la adevărata cale. Dar cum ar fi ca prin intermediul științei să avem acces la adevăr? Cum ar fi să existe un dispozitiv care să ne arate că evenimentele pomenite în Cartea Sfântă chiar au avut loc? Ei bine, Părintele Pelegrino Ernetti s-ar putea să aibă soluția la problema de față, pentru că el crede că ar putea, sondând istoria, să arate lumii chipul omenesc al lui Iisus Hristos.

După ce este trimis în misiune de către Papă la o mănăstire unde de curând a murit un celebru călugăr fizician, care, pentru a-și duce proiectul la bun sfârșit, și-a înscenat, cu câțiva ani în urmă, sinuciderea, Părintele Ernetti își dă seama că ar putea duce mai departe munca răposatului, creând o mașinărie care să sfideze barierele timpului. Prin urmare, studiind notițele cercetătorului și având la dispoziție o echipă de oameni de știință faimoși, protagonistul nostru inventează o mașină cu care poate capta imagini din istorie, pe care, după o nuvelă de-a lui Isaac Asimov, o numește Cronovizorul. Odată introduse coordonatele spațio-temporale exacte, dispozitivul afișează pe propriul ecran, ca un decupaj în istorie, un filmuleț „în timp real” cu evenimentele care s-au petrecut chiar în acel moment. Astfel, trecutul devine accesibil oricărui om, iar adevărul, alterat prin narațiunea orală sau scrisă, poate fi în sfârșit relevat.

Dar Serviciile Secrete sunt în continuu cu ochii pe Vatican, iar atunci când vestea despre Cronovizor părăsește, firește, Arhivele Secrete, atât FBI-ul, cât și MOSSAD-ul vor să afle care-i treaba cu invenția din sânul Palatului Catolic. Pe lângă agenți, șoaptele ajung și la urechile Cardinalului Roșu, un călugăr rebel, care ar fi în stare de orice pentru a-și atinge scopul, cel de a transforma lumea în propriul său regat religios. De aici, povestea ia o turnură de thriller evanghelic, cu răpiri, tortură și răsturnări de situație la minut. Însă, cu toate că autorul francez a încercat să ofere suspans romanului, tensiunea dispare extrem de repede, deoarece conflictele sunt rezolvate de la o pagină la alta, iar episoadele de violență sunt redate superficial, latura de thriller fiind doar un pretext ca volumul să fie asociat cu cărțile lui Dan Brown sau ale altor autor ce abordează acest subgen.

„Mașina Ernetti” este de la început până la final un roman științific, și nu un SF, așa cum am fi tentați să credem. Deși complex, ideea e simplistă, iar miza este îndreptată spre trecut, și nu spre viitor. Nu contează ce se va întâmpla pe urmă, ci doar dacă Mântuitorul într-adevăr a existat, Viața și Moartea lui confirmându-ne poziția de adevărați creștini. De altfel, nici procesul prin care Cronovizorul este asamblat și nici explicațiile din fizică nu ne sunt relatate cu de-amănuntul. În ciuda acestor aspecte și a așteptărilor pe care le-am avut, chiar pot să spun că mi-a plăcut povestea, m-a pus pe gânduri și am fost alături de Ernetti cu tot sufletul la fiecare sondare în timp. Iar cel mai bun lucru e că povestea nu se termină aici, pentru că, conform editurii Lebăda Neagră, în luna decembrie a acestui an va apărea cel de-al doilea volum al trilogiei, iar eu de-abia aștept să descopăr, împreună cu Roland Portiche, „Secretul din Ierusalim”.

miercuri, 19 octombrie 2022

Recenziile Mădălinei 34 - Ostatica de Clare Mackintosh (Blog Tour #29/2022)

Titlu: Ostatica

Autor: Clare Mackintosh

Editura: TREI

Titlu original: Hostage (2021)

Traducere de Mihaela Ionescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,94 (din 29.562 note)

„Avioanele sunt orașe suspendate în aer, și în orașe oamenii trăiesc și oamenii mor.”

Pentru unii oameni, zborul cu avionul poate fi o adevărată provocare din cauza fricii de înălțime sau, și mai grav, din cauza groazei produse de posibilitatea prăbușirii, în timp ce pentru alții, este o experiență inedită, plină de suspans și adrenalină. Pentru unii, face parte din rutină, din îndatoririle primite de la serviciu, în timp ce pentru alții e un mijloc banal și rapid de a călătorii prin lume. Însă pentru o categorie foarte restrânsă, un zbor cu o aeronavă e locul ideal ca să-și pună în aplicare planurile diabolice și să convingă oamenii că salvarea planetei este scopul suprem, un țel măreț pentru îndeplinirea căruia trebuie făcute sacrificii imense.

Clare Mackintosh scrie un thriller la înălțime, plin de suspans și de alegeri dificile ce pot costa sute de vieți omenești, în care elementele psihologice și cele tehnice se împletesc într-o poveste ce te va ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. „Ostatica” e primul roman pe care îl citesc de la această autoare și am rămas plăcut surprinsă de atenția pe care o acordă fiecărui detaliu, fără să diminueze tensiunea acumulată și să îngreuneze textul cu descrieri inutile. Ritmul alert al întâmplărilor ne oferă o panoramă cinematografică, totul, inclusiv poziția din care privesc personajele, fiind studiat și redat cu mare grijă, astfel încât să avem acces la mai multe viziuni legat de ceea ce urmează să se petreacă. Romanul de față poate fi considerat și un scurt manual de pilotaj, un deliciu tehnic pentru cei pasionați de aviație, și nu numai.

Mina are o slujbă ce îi permite să călătorească în cele mai frumoase și îndepărtate locuri din lume, însă nu e o meserie ușoară. Ea este însoțitoare de zbor, și asta înseamnă că se confruntă mereu cu pasageri nemulțumiți, bărbați care nu înțeleg și nu respectă regulile de siguranță, femei recalcitrante și copii zgomotoși. Dar, în ciuda impedimentelor, Mina își îndeplinește rolul cu tact și diplomație, reușind să rezolve orice problemă care tulbură buna desfășurare a zborului. Însă ea nu poate rezolva la fel de ușor și problemele din propria familie. Certitudinea că soțul o înșală și grija permanentă cu care trebuie s-o înconjoare pe Sophia, fetița ei de cinci ani, care suferă de tulburări de atașament, o fac să ia o decizie pripită. Cu câteva zile înainte de Crăciun, o nouă rută aviatică urmează să fie inaugurată după efectuarea miilor de teste de verificare. Mina, dorindu-și puțină liniște și să-și pună ordine în existență, alege să facă schimb cu un coleg selecționat pentru lungul zbor de douăzeci de ore de la Londra la Sydney. Zis și făcut, Mina pleacă și totul pare că merge ca uns, însă anunțul care răsună în avion, după ce o parte din drum a fost parcursă, îi face pe toți să le înghețe sângele în vene: „Doamnelor și domnilor, acest zbor are o nouă conducere. Numele meu este Amazon și sunt pilotul dumneavoastră. Doar colaborarea deplină vă va asigura siguranța.”

Cu alte cuvinte, cursa 79 Londra-Sydney a fost deturnată, iar protagonista noastră e mai mult decât implicată. Însă motivele ei sunt cât se poate de relevante. Fiica ei e în pericol, iar singura cale de a o salva este să le ofere atacatorilor controlul aeronavei. Inițial, Mina este judecată și arătată cu degetul de ceilalți membrii ai echipajului ca fiind o criminală, pentru că pune viața unui singur om mai presus de cei peste trei sute de pasageri aflați la bord. Dar ea e mamă și este în stare de orice ca să-și protejeze puiul, chiar dacă Sophia nu e fiica ei naturală. Teama, faptul că n-a știut cum să gestioneze criza familială prin care trece, regretele unei cariere ratate și ruinele unui vis din copilărie o fac să acționeze astfel, devenind de două ori ostatică, o dată a trecutului, și apoi a maniacilor care vor să-și facă glasul auzit printr-o tragedie de proporții. Cu toate astea, protagonista noastră e o figură destul de ștearsă, un caracter robotic, a cărei personalitate nu iese cu nimic în evidență, spre deosebire de fanaticii infiltrați printre pasageri. Însă e de înțeles, nu personalitatea ei contează, ci modul în care un om reacționează într-o situație limită, iar Mina se transformă pe rând din martira care-i conduce pe toți la moarte, în eroina care îndreaptă tot răul făcut fără voie.

Cel mai interesant aspect al romanului e faptul că anumiți pasageri au primit o voce, povestindu-și viața și împrejurările în care au ales să se îmbarce în cursa 79. Avionul deturnat devine o cameră a confesiunilor, în care spațiul și timpul se anulează. Personajele sunt duse la limita disperării, unde groaza e mai puternică decât rațiunea, iar singura modalitate de a-și păstra mințile întregi este confesiunea.

Am avut impresia că povestea nu a ajuns cu adevărat la sfârșit. Finalul e unul în coadă de pește, care fie ne lasă pe noi să ne imaginăm o infinitate de continuări, fie e o promisiune pentru o carte viitoare. Aș tinde să merg pe prima variantă, deoarece, din informațiile pe care le-am cules despre autoare, ea scrie doar romane de sine stătătoare. Mi-a plăcut extrem de mult „Ostatica” și cu siguranță nu va fi ultima carte pe care o voi lectura de la Clare Mackintosh.

miercuri, 12 octombrie 2022

Recenziile lui Gică 90 - Casa cu fluturi de Katrine Engberg (Blog Tour #28/2022)

Titlu: Casa cu fluturi

Serie: Kørner & Werner #3

Autor: Katrine Engberg

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasvinge (2018)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,82 (din 6.988 note)

Mult mai intensă și mai bine construită decât „Păzitoarea crocodilului” (primul volum al seriei Kørner și Werner), „Casa cu fluturi” (cea de-a treia parte după ordinea originală – daneză) reprezintă, de departe, următoarea treaptă evolutivă în cariera scriitoarei scandinave, Katrine Engberg. Dacă în povestea anterioară lucrurile au decurs destul de anevoios, mai bine de jumătate de carte fiind inserate detalii cu privire la cei doi protagoniști, alegere oarecum justificată de întâia lor apariție, și din când în când câte o descoperire frapantă, care, totuși, să ne reamintească că avem de-a face cu o intrigă polițistă, în narațiunea de față autoarea a reușit să mențină suspansul de la început până la ultima pagină, dând naștere, în bunul stil american, unui ucigaș fără scrupule, unui înger al întunericului care nu se va da îndărăt de la nimic pentru a-și împlini răzbunarea.

O nouă zi, o nouă dimineață în care trebuie să împarți ziarele. Poate pentru colegii și prietenii tăi asta-i o muncă pentru fraieri, dar tu ești încântat s-o faci, pentru că mai ai nevoie doar de câteva coroane ca să poți merge în următoarea excursie cu clasa. De data asta te-ai trezit devreme și deja ai reușit să faci câțiva bătrânei fericiți, plus că ai distribuit în timp record știrile pe cele trei străzi din apropiere. Chiar în acest moment treci prin piața centrală din Copenhaga și arunci, ca de obicei, o privire la impozanta fântână din centru. Dar ceva nu e bine, ceva e diferit. Te apropii și rămâi împietrit, mai împietrit decât statuile din jurul tău, pentru că acolo, în mijlocul apei ce-și face jocul de zi cu zi, se află cineva, cineva mort. Ai mai văzut așa ceva la televizor și pe internet, dar detaliile de pe trupul femeii te lasă fără suflare, pentru că pe mâinile și picioarele victimei există tăieturi simetrice, incizii prin care, în mod normal, ar trebui să se scurgă sângele din corp.

Zarurile au fost aruncate, crima a fost descoperită, iar poliția se află chiar în această clipă în drum spre locul în care a fost găsită femeia ucisă. Însă de data asta din mașina forțelor de ordine va coborî doar Jeppe Kørner, fiindcă draga lui parteneră, Anette Werner, se află în concediu de maternitate. Dar Jeppe este convins că, împreună cu colegii săi, va reuși să-l prindă pe criminal și să-l expedieze dincolo de gratii. Însă, pentru că autoarea nu poate să se despartă de protagonista ei, îi pasează și acesteia o stație de poliție, de unde Werner poate să aibă acces la discuțiile agenților, adică să fie informată cu privire la caz. Astfel, încă de la primul capitol avem deja două fire narative care urmează aceeași investigație. În timp ce Jeppe este cel care face parte dintr-un grup și care are acces la scena crimei și la toate descoperirile de pe parcurs, Anette lucrează individual, ajutându-se de frânturile de conversație receptate pentru a avea un punct de unde să-și pornească propria anchetă.

Ei bine, drumurile celor doi se intersectează atunci când află că morții, pentru că da, între timp a mai apărut unul, sunt strâns legați de un azil în care, cu câțiva ani în urmă, au locuit patru tineri cu grave probleme mintale, locul purtând numele de „Casa cu fluturi”. Dar centrul psihiatric a fost închis fiindcă unul dintre pacienți, o adolescentă ce suferea de bulimie și depresie, și-a pus capăt zilelor. Aici lucrurile devin de-a dreptul poetice, odată cu metafora insectelor diafane, care pot fi încarcerate abia după moarte. Astfel, simbolul libertății devine unul al condamnării, zborul fiind preschimbat în delir maladiv, iar frumusețea, compromisă printr-un așa-zis tratament. Dar, mai mult decât atât, fluturele ajunge să fie capturat și pus sub microscop, analiza frumosului fiind transformată într-o disecție în toată regula.

Un roman polițist așa cum trebuie, o proză ce aduce deseori a thriller și care pune sub semnul întrebării etica indivizilor care lucrează în spitale. Cât de sigur poți fi de asistenta care-ți schimbă perfuzia? Câtă încredere ai că în siringa cu care se apropie de tine chiar se află substanța pe care trebuie să ți-o administreze? Chiar poți să crezi că acum, în clipa în care se află în fața ta, a renunțat la toate supărările și frustrările pe care le-a acumulat nu doar astăzi, ci de ani buni? Oare chiar trăiește tot timpul în prezent? Oare tu nu ești o povară care-i face ziua și mai dificilă? Cu siguranță există un răspuns, mai ales când ai senzația că femeia care se apropie de patul vecinului tău chiar are de gând să-l scape pe bătrân de infernala povară a vieții și, totodată, de problemele cardiace care-i dau bătăi de cap de atâta amar de vreme.

miercuri, 5 octombrie 2022

Recenziile Mădălinei 33 - În visul meu am un cuțit în mână de Ashley Winstead (Blog Tour #27/2022)

Titlu: În visul meu am un cuțit în mână

Autor: Ashley Winstead

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: In My Dreams I Hold a Knife (2021)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,96 (din 40.090 note)

Să pretinzi că-l cunoști pe cel de lângă tine ca pe tine însuți poate fi de multe ori o afirmație eronată sau, mai bine spus, un hazard, un impuls dictat de o prietenie curată și profundă, în care secretele nu există. Însă ființa umană nu este o carte deschisă, care își dezvăluie conținutul fără opreliști – chiar și în cazul unui roman există posibilitatea de a citit printre rânduri, iar ceea ce urmează să descoperi este posibil să-ți dea peste cap întreaga lectură, da’ altminteri în cazul unei creaturi care gândește și acționează diferit în funcție de împrejurările în care se află. Schimbarea e cea care ne destabilizează lumea pe care ne-am clădit-o cu mare atenție, cea care distruge imaginea distorsionată pe care ne-o construim despre cei pe care îi considerăm cei mai buni prieteni din lume. Iar atunci când tainele bine ascunse ies la iveală, lovitura e cu atât mai grea, astfel încât cei mai apropiați ne pot deveni niște străini.

Scenariul pe care Ashley Winstead îl dezvoltă în cartea sa nu este deloc original. „În visul meu am un cuțit în mână” face parte din categoria romanelor în care trecutul și prezentul au mereu ceva de împărțit, în care o crimă petrecută în perioada studenției are repercusiuni fatale peste zece ani. Rețeta este una clasică, la fel ca în cazul romanelor lui Lucy Foley sau Allie Reynolds. Se ia un grup de șapte studenți, trei fete și patru băieți, prieteni la cataramă, mult alcool, droguri din belșug, trădări peste trădări, nopți pasionale pe unde se nimerește, o armă albă extrem de ascuțită și zece ani de îndoieli și regrete, în care te faci luntre și punte pentru a deveni cea mai bună versiune a ta, ca să-i șochezi pe cei care te credeau mediocră. Din păcate, povestea care ia formă cu ingredientele enumerate este mai mult psihologică decât thriller, ceea ce înseamnă că ritmul este destul de lent, cel puțin pentru gustul meu, însă nu pot spune că nu mi-a plăcut miza în jurul căreia autoarea își clădește intriga.

Pentru Jessica, Mint, Heather, Jack, Frankie, Coop și Caro, anii studenției au fost cei mai frumoși din viața lor, împărtășindu-și bucuriile și suferințele, dând petreceri incendiare și făcând toate nebuniile care le treceau prin minte. Campusul Duquette a fost o a doua casă pentru cei șapte fantastici din East House, asta până când o tragedie le-a zdruncinat lumea perfectă. În ultimul an de facultate, Heather este ucisă cu sălbăticie, iar țap ispășitor cade iubitul ei, Jack, în camera căruia este găsită arma crimei. Însă, din lipsa dovezilor concludente, investigația se încheie brusc, iar Jack nu este condamnat, ci doar exclus definitiv din grupul prietenilor, care din acel moment îl privesc cu ură și suspiciune. Un deceniu mai târziu, promoția 2009 este chemată înapoi la Duquette pentru o reuniune fastuoasă, însă totul se transformă într-un fiasco de nedescris, în care măștile impecabile sunt zdrobite de adevărurile cumplite, tăinuite ani întregi, scoase la lumină de cel care vrea să facă dreptate în numele surorii sale moarte.

N-avem de-a face cu o serie de personaje care evoluează pe parcursul poveștii, ba chiar aș fi tentată să spun că are loc un proces invers. Toți sunt la fel de imaturi ca în studenție, în pofida faptului că au peste treizeci de ani. Egoismul este motorul care le conduce viețile celor șase tovarăși rămași, carierele fiind mai importante decât orice altceva. Prietenia lor devine un joc, o obișnuință, în interior mustind ura, invidia, dorința de răzbunare și trădarea. Tot ce contează este păstrarea aparențelor, a acelei imagini pe care ceilalți o cunosc. Personajele noastre pot fi ușor confundate unul cu celălalt. Personalitățile lor sunt enervant de asemănătoare. Toți au probleme cu părinții, vor să se ridice deasupra celor care le-au dat viață și, cel mai important, venerează locul ce i-a adus împreună, același loc care îi va distruge pentru totdeauna. Deosebirea dintre ei constă în faptul că pot fi încadrați în tipologii diferite: Mint – idolul femeilor, băiatul perfect și bogat, partida de vis pentru orice fată ce vrea să iasă din anonimat; Caro – umbra ce-i urmărește pe liderii grupului, pierzându-se în fundal; Frankie – sportivul talentat, fără prea mult creier; Heather – fata care nu se străduiește prea mult, dar obține tot ce-și dorește; Coop – băiatul înțelegător, care aplanează conflictele, și Jack – codița lui Frankie. Și pentru că sunt atât de asemănători, nu avem un singur vinovat, ci un criminal colectiv, fiecare contribuind la uciderea fetei. Dar ceea ce contează cu adevărat nu e făptașul, ci mecanismele folosite pentru a-l convinge să mărturisească actul odios pe care l-a comis.

În ceea ce o privește pe Jessica, ea are nevoie de un paragraf separat, în special pentru că este protagonista romanului. Ea ne oferă singura viziune subiectivă a evenimentelor din prezent, ce sunt dublate de prezentarea obiectivă a faptelor din trecut, amuțind vocile celorlalte personaje, al căror punct de vedere nu contează. Jessica și-a petrecut toată viața încercând să se transforme în altcineva, în cineva de care să fie mândră, pe care toată lumea s-o admire, însă destinul a decis că e făcută pentru locul doi. Sub ambiția ei studiată zace o ființă slabă, care acceptă să se umilească dacă asta îi poate aduce vreun avantaj. La reuniunea de zece ani, ea vrea să le demonstreze tuturor că este o femeie de succes, însă visurile ei sunt negative, săpându-i groapa în loc s-o propulseze înainte. M-a enervat la culme caracterul ei fals, faptul că e croită din puțin, un personaj ce nu-și merită poziția sub reflector. Încă de la primele cuvinte, mi-am dat seama că e un personaj cu probleme grave, care nu vrea nici în ruptul capului să scape de ele.

Una peste alta, finalul mi-a oferit doza de adrenalină pe care am așteptat-o vreo două sute de pagini, ceea ce m-a ajutat să trec peste haosul de întâmplări și peste personajele reduse, unidimensionale, demne de un serial de desene animate. Nu vreau să vă demoralizez cu negativitatea mea – poate am citit prea multe romane bazate pe același scenariu și nu mai sunt așa ușor de impresionat –, însă asta e strict părerea mea, și nu înseamnă că acest volum nu merită o șansă și din partea voastră.

joi, 29 septembrie 2022

Recenziile lui Gică 89 - Pasărea cu piept roșu de Jo Nesbø (Blog Tour #26/2022)

Titlu: Pasărea cu piept roșu

Serie: Harry Hole #3

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Rødstrupe (2001)

Traducere de Lorena Mihăieș

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 3,94 (din 97.185 note)

Război. Un concept, din punct de vedere istoric, foarte îndepărtat, dar cât se poate de actual. Deși confruntări armate de amploare au avut loc deseori în ultimii zeci de ani în spațiul arab, iar în prezent chiar în țara vecină, noi, majoritatea europenilor, asociem termenul de mai sus cu cele două mari tragedii ce au sfâșiat din temelii secolul al XX-lea și au schimbat din nou și din nou hărțile continentului în care ne aflăm. Însă, indiferent de masacrul militar la care ne raportăm, mecanismul a fost mereu același. Cineva a atacat, altcineva a ripostat, alții și alții s-au declarat de-o parte sau de alta a cauzei, și astfel milioane de soldați s-au trezit în tranșee și pe câmpul înghețat, încercând să supraviețuiască ofensivei inamice, în timp ce prietenii și colegii lor de arme cădeau pe baricade chiar sub propriii ochi. Dar, oricât de însângerată părea ziua de mâine, într-un final s-a ajuns la un acord de pace, iar supraviețuitorii s-au putut întoarce „liniștiți” în patriile mamă și la familiile lor.

Acum haideți să părăsim puțin realitatea istorică și să ne avântăm în ficțiune, acolo unde polițistul nostru preferat, Harry Hole, împreună cu alți agenți de securitate, trebuie să se asigure că nu există niciun potențial pericol la adresa președintelui Statelor Unite, care, în următoarele clipe, urmează să aterizeze în Norvegia. Însă, într-un moment de paranoia oarecum justificată, Hole ajunge să împuște un agent de la Serviciile Secrete, un alt individ însărcinat, evident, cu paza. Prin urmare, pentru că superiorii lui nu vor să recunoască că s-a comis o gafă imensă și pentru că vor să-i justifice acțiunea de moment, îl fac pe Hole inspector și îl expediază la o altă secție de poliție. Odată ce-și preia noile atribuții, protagonistul dă peste un caz foarte interesant și totodată ambiguu: niște cartușe de la o armă de calibru mare, o pușcă cu care de obicei sunt doborâți elefanții, sunt descoperite într-o pădure, în apropierea unei cabane aparent pustii.

Făcând din nou o trecere necesară, de data asta în istorie, ne regăsim în cel de-Al Doilea Război Mondial, în tranșee, în locul de unde Daniel, unul dintre cei mai buni țintași ai armatei norvegiene, încearcă să-i zboare țeasta rusului aflat la aproape un kilometru depărtare. Punct ochit, punct lovit! Și pentru că este un om de onoare, acesta merge în locul unde zace victima sa și-o îngroapă ca un bun creștin, luând ca trofeu căciula mortului. Dar asta s-a petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, iar acum Daniel, ajuns un bătrân singuratic, primește cumplita veste că suferă de cancer și că, în consecință, mai are foarte puțin timp de trăit. Cu un picior în groapă, el nu și-a uitat nici măcar pentru o clipă misiunea, iar acum este într-adevăr pregătit să-și pună la cale răzbunarea pe care a planificat-o încă din vremea în care ploua cu sânge peste el și peste camarazii lui de pe front.

Alternând prezentul cu secvențe pline de tensiune din trecut, Nesbø reușește să mențină suspansul pe tot parcursul volumului. Nu doar că ești alături de Hole în căutarea individului cu pușca pentru elefanți, dar ajungi să trăiești odată cu personajele sale dragostea, ura și eșecul. Fie că ne raportăm la acum sau la atunci, sentimentele au aceeași intensitate, iar oamenii pendulează între suflete nevinovate angrenate în luptă și monștri însetați de măcel. Toți își justifică oarecum alegerile, cu toții au o misiune, dar rămâne de văzut cine va reuși s-o ducă la bun sfârșit. Cu toate că la început ai impresia că deții cheile misterului, cu fiecare capitol de istorie îți dai seama că te afli pe un drum greșit și că doar revelațiile din timpul războiului te pot readuce pe calea spre adevăr.

Traume, neonaziști, răzbunători, politicieni mârșavi, iubiri ce răzbat dincolo de timp, trimiteri biblice, prieteni pierduți, singurătate, un protagonist ca oricare dintre noi și un inamic care nu mai are nimic de pierdut – pe scurt, o poveste ce are de toate, ambalată într-o carte ce depășește cu puțin șase sute de pagini. Cu mult peste primele două volume, „Pasărea cu piept roșu” reprezintă prima anchetă complexă a lui Harry Hole și, în același timp, prima confruntare cu un ucigaș pe propriile meleaguri. Și fiindcă în sfârșit autorul norvegian își preia coroana de rege al subgenului Nordic Noir, sunt foarte curios ce se va întâmpla mai departe, pentru că data viitoare intră în scenă „Nemesis”, alias „Călăul”, așa cum au ales să-l numească în urmă cu ceva ani cei de la editura RAO.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

miercuri, 21 septembrie 2022

Recenziile lui Gică 88 - Castelul umbrelor de Laurie R. King (Blog Tour #25/2022)

Titlu: Castelul umbrelor

Serie: Mary Russell & Sherlock Holmes #17

Autor: Laurie R. King

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Castle Shade (2021)

Traducere de Georgiana Nuțu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 4,09 (din 4.176 note)

Sherlock Holmes vine în România... Da, ați auzit bine. Când este chemat să investigheze niște întâmplări stranii în spațiul daco-slavo-roman, celebrul detectiv de pe Baker Street își face bagajele și pornește la drum, împreună cu iubita lui soție, spre Brașov, mai exact spre Bran, acolo unde se află castelul temutului și totodată faimosului Conte Dracula. Însă timpul a trecut, iar prietenul doctorului Watson nu mai e chiar atât de tânăr și tenace ca altădată, dar noroc cu scumpa lui consoartă, Mary Judith Russell, o femeie care a învățat de la mentorul și partenerul ei totul despre crime, dispariții și scenarii care depășesc cu mult granițele posibilului. Dornici să ia parte la o nouă aventură departe de bătrâna Anglie, cei doi se află chiar în acest moment în trenul spre Transilvania și abia așteaptă să ia ceaiul și să stea la taclale cu Alteța Sa, Regina Maria a României.

Deși cuplul de investigatori este familiarizat cu superstițiile înfiorătoare ce planează asupra Castelului, atât din sursele istorice, cât și prin intermediul lui Bram Stoker, omul care a dus vestea despre legendarul vampir dincolo de plaiurile noastre strămoșești, cei doi nu se așteaptă nicidecum la episoadele stranii care au loc odată cu venirea lor. Cu puțin timp înainte, Regina a primit o scrisoare prin care i s-a transmis că, dacă va decide s-o aducă pe fiica sa, Principesa Ileana, la Bran, viața acesteia va fi pusă într-un mare pericol. Iar acum se pare că întâmplările inexplicabile se țin lanț. Cineva vrea să otrăvească găinile de pe domeniu, vocile celor morți în Marele Război răsună din cimitir, iar umbre enigmatice apar prin cotloanele castelului și prin împrejurimi. La toate acestea se adaugă și trei personaje ciudate: un medic care, în ciuda cunoștințelor sale avansate, își dedică tot timpul îngrijirii celor din sat, un preot care iese la plimbare în crucea nopții și însuși majordomul, Dl Florescu, un individ care nu vede cu ochi buni prezența celor doi detectivi în acest loc.

Dincolo de misterul care te face să pendulezi între posibilitatea ca miturile să aibă un crâmpei de adevăr și absurditatea de a crede în fenomene supranaturale, deliciul întregului volum stă în perspectiva pe care o au protagoniștii asupra țării noastre. Încă de la început, Mary Russell se așteaptă să ajungă într-o țară subdezvoltată, în care adulții să sufere de foame și de sărăcie, iar copiii să umble murdari și în pielea goală pe străzi, unde toată lumea, cu excepția Familiei regale, să locuiască în case vechi și dărăpănate. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai așa, iar eroina rămâne surprinsă de oamenii culți pe care îi întâlnește și de bunăstarea țăranilor din zonă. Și bineînțeles că din peisaj nu puteau lipsi țiganii, cei care, în ciuda modernității din jur, încă nu vor să renunțe la căruțe, la îmbrăcămintea lor specifică și la credințele și practicile oculte transmise din generație în generație.

Cu toate că Holmes este identificat din punct de vedere literar cu constructul lui Arthur Conan Doyle, personajul din carte este cu totul un alt Sherlock. Însă, după cum ne putem da seama încă din numele seriei, autoarea nu a vrut să renunțe complet la modelul clasic, așa că a creat o altă versiune a lui, una hibridă, în care deducția și ingeniozitatea să aparțină de data asta unui caracter empatic și dornic să-și repare greșelile din trecut. Astfel, detectivul își pierde poziția privilegiată, iar locul îi este luat de Mary Russell, cea care nu stă prea mult pe gânduri înainte să purceadă la investigație. Prin urmare, Holmes este cel care îi dă o mână de ajutor consoartei sale, are grijă de ea atunci când este rănită și încearcă s-o țină departe de orice crede el c-ar putea reprezenta un pericol. Evident că aici avem de-a face și cu o miză feministă, prezentă atât prin comportamentul eroinei, cât și prin postura preaiubitei soții a Regelui Ferdinand.

Cred că e prea târziu să încep cu „A fost odată ca niciodată”, dar prin această formulă Laurie R. King vrea să ne transmită că și-a trimis protagoniștii pe un tărâm de basm, în care prințesele și reginele pot avea parte de un final fericit și într-o perioadă în care Regele Zmeilor, abia ieșit din prima bătălie, se pregătește pentru confruntarea sângeroasă de pe urmă. Aici nu e nevoie ca cineva să fie ucis într-un mod cumplit, ci doar ca o servitoare să se taie la deget și să umple un bol cu propriul sânge sau ca altcineva să lase o amuletă fermecată în apropierea locuinței celui căruia-i dorește răul. Ei bine, povestea noastră ajunge acum la final, iar dacă sunteți curioși ce sau cine este vinovatul, nu vă rămâne decât să puneți mână pe acest superb volum, care, apropo, poate fi achiziționat chiar din shopul celor de la Castelul Bran, dacă cumva aveți de gând să treceți în următoarea perioadă pe acolo.

Anca și cărțile.ro