miercuri, 5 octombrie 2022

Recenziile Mădălinei 33 - În visul meu am un cuțit în mână de Ashley Winstead (Blog Tour #27/2022)


Titlu: În visul meu am un cuțit în mână  

Autor: Ashley Winstead

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: In My Dreams I Hold a Knife (2021)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,96 (din 40.090 note)

 

            Să pretinzi că-l cunoști pe cel de lângă tine ca pe tine însuți poate fi de multe ori o afirmație eronată sau, mai bine spus, un hazard, un impuls dictat de o prietenie curată și profundă, în care secretele nu există. Însă ființa umană nu este o carte deschisă, care își dezvăluie conținutul fără opreliști – chiar și în cazul unui roman există posibilitatea de a citit printre rânduri, iar ceea ce urmează să descoperi este posibil să-ți dea peste cap întreaga lectură, da altminteri în cazul unei creaturi care gândește și acționează diferit în funcție de împrejurările în care se află. Schimbarea e cea care ne destabilizează lumea pe care ne-am clădit-o cu mare atenție, cea care distruge imaginea distorsionată pe care ne-o construim despre cei pe care îi considerăm cei mai buni prieteni din lume. Iar atunci când tainele bine ascunse ies la iveală, lovitura e cu atât mai grea, astfel încât cei mai apropiați ne pot deveni niște străini.

            Scenariul pe care Ashley Winstead îl dezvoltă în cartea sa nu este deloc original. „În visul meu am un cuțit în mână” face parte din categoria romanelor în care trecutul și prezentul au mereu ceva de împărțit, în care o crimă petrecută în perioada studenției are repercusiuni fatale peste zece ani. Rețeta este una clasică, la fel ca în cazul romanelor lui Lucy Foley sau Allie Reynolds. Se ia un grup de șapte studenți, trei fete și patru băieți, prieteni la cataramă, mult alcool, droguri din belșug, trădări peste trădări, nopți pasionale pe unde se nimerește, o armă albă extrem de ascuțită și zece ani de îndoieli și regrete, în care te faci luntre și punte pentru a deveni cea mai bună versiune a ta, ca să-i șochezi pe cei care te credeau mediocră. Din păcate, povestea care ia formă cu ingredientele enumerate este mai mult psihologică decât thriller, ceea ce înseamnă că ritmul este destul de lent, cel puțin pentru gustul meu, însă nu pot spune că nu mi-a plăcut miza în jurul căreia autoarea își clădește intriga.

            Pentru Jessica, Mint, Heather, Jack, Frankie, Coop și Caro, anii studenției au fost cei mai frumoși din viața lor, împărtășindu-și bucuriile și suferințele, dând petreceri incendiare și făcând toate nebuniile care le treceau prin minte. Campusul Duquette a fost o a doua casă pentru cei șapte fantastici din East House, asta până când o tragedie le-a zdruncinat lumea perfectă. În ultimul an de facultate, Heather este ucisă cu sălbăticie, iar țap ispășitor cade iubitul ei, Jack, în camera căruia este găsită arma crimei. Însă, din lipsa dovezilor concludente, investigația se încheie brusc, iar Jack nu este condamnat, ci doar exclus definitiv din grupul prietenilor, care din acel moment îl privesc cu ură și suspiciune. Un deceniu mai târziu, promoția 2009 este chemată înapoi la Duquette pentru o reuniune fastuoasă, însă totul se transformă într-un fiasco de nedescris, în care măștile impecabile sunt zdrobite de adevărurile cumplite,  tăinuite ani întregi, scoase la lumină de cel care vrea să facă dreptate în numele surorii sale moarte.

            N-avem de-a face cu o serie de personaje care evoluează pe parcursul poveștii, ba chiar aș fi tentată să spun că are loc un proces invers. Toți sunt la fel de imaturi ca în studenție, în pofida faptului că au peste treizeci de ani. Egoismul este motorul care le conduce viețile celor șase tovarăși rămași, carierele fiind mai importante decât orice altceva. Prietenia lor devine un joc, o obișnuință, în interior mustind ura, invidia, dorința de răzbunare și trădarea. Tot ce contează este păstrarea aparențelor, a acelei imagini pe care ceilalți o cunosc. Personajele noastre pot fi ușor confundate unul cu celălalt. Personalitățile lor sunt enervant de asemănătoare. Toți au probleme cu părinții, vor să se ridice deasupra celor care le-au dat viață și, cel mai important, venerează locul ce i-a adus împreună, același loc care îi va distruge pentru totdeauna. Deosebirea dintre ei constă în faptul că pot fi încadrați în tipologii diferite: Mint – idolul femeilor, băiatul perfect și bogat, partida de vis pentru orice fată ce vrea să iasă din anonimat; Caro – umbra ce-i urmărește pe liderii grupului, pierzându-se în fundal; Frankie – sportivul talentat, fără prea mult creier; Heather – fata care nu se străduiește prea mult, dar obține tot ce-și dorește; Coop – băiatul înțelegător, care aplanează conflictele, și Jack – codița lui Frankie. Și pentru că sunt atât de asemănători, nu avem un singur vinovat, ci un criminal colectiv, fiecare contribuind la uciderea fetei. Dar ceea ce contează cu adevărat nu e făptașul, ci mecanismele folosite pentru a-l convinge să mărturisească actul odios pe care l-a comis.

            În ceea ce o privește pe Jessica, ea are nevoie de un paragraf separat, în special pentru că este protagonista romanului. Ea ne oferă singura viziune subiectivă a evenimentelor din prezent, ce sunt dublate de prezentarea obiectivă a faptelor din trecut, amuțind vocile celorlalte personaje, al căror punct de vedere nu contează. Jessica și-a petrecut toată viața încercând să se transforme în altcineva, în cineva de care să fie mândră, pe care toată lumea s-o admire, însă destinul a decis că e făcută pentru locul doi. Sub ambiția ei studiată zace o ființă slabă, care acceptă să se umilească dacă asta îi poate aduce vreun avantaj. La reuniunea de zece ani, ea vrea să le demonstreze tuturor că este o femeie de succes, însă visurile ei sunt negative, săpându-i groapa în loc s-o propulseze înainte. M-a enervat la culme caracterul ei fals, faptul că e croită din puțin, un personaj ce nu-și merită poziția sub reflector. Încă de la primele cuvinte, mi-am dat seama că e un personaj cu probleme grave, care nu vrea nici în ruptul capului să scape de ele.

            Una peste alta, finalul mi-a oferit doza de adrenalină pe care am așteptat-o vreo două sute de pagini, ceea ce m-a ajutat să trec peste haosul de întâmplări și peste personajele reduse, unidimensionale, demne de un serial de desene animate. Nu vreau să vă demoralizez cu negativitatea mea – poate am citit prea multe romane bazate pe același scenariu și nu mai sunt așa ușor de impresionat –, însă asta e strict părerea mea, și nu înseamnă că acest volum nu merită o șansă și din partea voastră.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ashley Winstead:

Literatura pe tocuri   

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu