Titlu: Casa
cu fluturi
Serie: Kørner
& Werner #3
Autor:
Katrine Engberg
Editura: CRIME
SCENE PRESS
Titlu
original: Glasvinge (2018)
Traducere
de Iulia Dromereschi
Anul
apariției: 2022
Număr pagini:
328
Media pe
Goodreads: 3,82 (din 6.988 note)
Mult mai intensă și mai bine
construită decât „Păzitoarea crocodilului” (primul volum al seriei Kørner și
Werner), „Casa cu fluturi” (cea de-a treia parte după ordinea originală –
daneză) reprezintă, de departe, următoarea treaptă evolutivă în cariera
scriitoarei scandinave, Katrine Engberg. Dacă în povestea anterioară lucrurile
au decurs destul de anevoios, mai bine de jumătate de carte fiind inserate detalii
cu privire la cei doi protagoniști, alegere oarecum justificată de întâia lor
apariție, și din când în când câte o descoperire frapantă, care, totuși, să ne
reamintească că avem de-a face cu o intrigă polițistă, în narațiunea de față autoarea
a reușit să mențină suspansul de la început până la ultima pagină, dând naștere,
în bunul stil american, unui ucigaș fără scrupule, unui înger al întunericului
care nu se va da îndărăt de la nimic pentru a-și împlini răzbunarea.
O nouă zi, o nouă dimineață în care
trebuie să împarți ziarele. Poate pentru colegii și prietenii tăi asta-i o
muncă pentru fraieri, dar tu ești încântat s-o faci, pentru că mai ai nevoie doar
de câteva coroane ca să poți merge în următoarea excursie cu clasa. De data
asta te-ai trezit devreme și deja ai reușit să faci câțiva bătrânei fericiți,
plus că ai distribuit în timp record știrile pe cele trei străzi din apropiere.
Chiar în acest moment treci prin piața centrală din Copenhaga și arunci, ca de
obicei, o privire la impozanta fântână din centru. Dar ceva nu e bine, ceva e
diferit. Te apropii și rămâi împietrit, mai împietrit decât statuile din jurul
tău, pentru că acolo, în mijlocul apei ce-și face jocul de zi cu zi, se află
cineva, cineva mort. Ai mai văzut așa ceva la televizor și pe internet, dar
detaliile de pe trupul femeii te lasă fără suflare, pentru că pe mâinile și
picioarele victimei există tăieturi simetrice, incizii prin care, în mod
normal, ar trebui să se scurgă sângele din corp.
Zarurile au fost aruncate, crima a
fost descoperită, iar poliția se află chiar în această clipă în drum spre locul
în care a fost găsită femeia ucisă. Însă de data asta din mașina forțelor de
ordine va coborî doar Jeppe Kørner, fiindcă draga lui parteneră, Anette Werner,
se află în concediu de maternitate. Dar Jeppe este convins că, împreună cu
colegii săi, va reuși să-l prindă pe criminal și să-l expedieze dincolo de
gratii. Însă, pentru că autoarea nu poate să se despartă de protagonista ei, îi
pasează și acesteia o stație de poliție, de unde Werner poate să aibă acces la
discuțiile agenților, adică să fie informată cu privire la caz. Astfel, încă de
la primul capitol avem deja două fire narative care urmează aceeași
investigație. În timp ce Jeppe este cel care face parte dintr-un grup și care
are acces la scena crimei și la toate descoperirile de pe parcurs, Anette lucrează
individual, ajutându-se de frânturile de conversație receptate pentru a avea un
punct de unde să-și pornească propria anchetă.
Ei bine, drumurile celor doi se intersectează
atunci când află că morții, pentru că da, între timp a mai apărut unul, sunt
strâns legați de un azil în care, cu câțiva ani în urmă, au locuit patru tineri
cu grave probleme mintale, locul purtând numele de „Casa cu fluturi”. Dar
centrul psihiatric a fost închis fiindcă unul dintre pacienți, o adolescentă ce
suferea de bulimie și depresie, și-a pus capăt zilelor. Aici lucrurile devin
de-a dreptul poetice, odată cu metafora insectelor diafane, care pot fi
încarcerate abia după moarte. Astfel, simbolul libertății devine unul al
condamnării, zborul fiind preschimbat în delir maladiv, iar frumusețea, compromisă
printr-un așa-zis tratament. Dar, mai mult decât atât, fluturele ajunge să fie
capturat și pus sub microscop, analiza frumosului fiind transformată într-o
disecție în toată regula.
Un roman polițist așa cum trebuie, o proză ce aduce deseori a
thriller și care pune sub semnul întrebării etica indivizilor care lucrează în spitale.
Cât de sigur poți fi de asistenta care-ți schimbă perfuzia? Câtă încredere ai
că în siringa cu care se apropie de tine chiar se află substanța pe care
trebuie să ți-o administreze? Chiar poți să crezi că acum, în clipa în care se
află în fața ta, a renunțat la toate supărările și frustrările pe care le-a acumulat
nu doar astăzi, ci de ani buni? Oare chiar trăiește tot timpul în prezent? Oare
tu nu ești o povară care-i face ziua și mai dificilă? Cu siguranță există un
răspuns, mai ales când ai senzația că femeia care se apropie de patul vecinului
tău chiar are de gând să-l scape pe bătrân de infernala povară a vieții și, totodată,
de problemele cardiace care-i dau bătăi de cap de atâta amar de vreme.
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katrine Engberg:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu