În pregătire la editura Crime Scene Press (Hervé Le Corre & Ragnar Jónasson)

Titlu: După război  

Autor: Hervé Le Corre

Editura: CRIME SCENE PRESS

Traducere de Delia Tuică 

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 528

 

Bordeaux, 1950. Un oraș care poartă încă amintirile negre și rănile celui de-al Doilea Război Mondial. Dar dincolo de mare a început deja un alt război. Nenumărați tineri sunt trimiși să lupte în Algeria, într-un conflict care încă nu și-a primit numele sub care va rămâne consacrat în istorie. Franța sângerează din nou.

Un șef de poliție corupt, simpatizant al fasciștilor, colaborator al acestora și criminal de război, va descoperi că atrocitățile comise nu i-au fost uitate.

Un tânăr care a auzit poveștile cumplite despre raziile de sub soarele arzător din Africa e bântuit de moartea cumplită a familiei sale.

Destinele celor doi se vor împleti într-o lume condusă de răzbunare.

O capodoperă a literaturii franceze, care arată că, uneori, după război, războiul continuă.

 

Receptare critică

„Bogat în istorie și analiză psihologică, romanul este dovada vie că «după război, uneori războiul continuă».”

Kirkus Reviews

 „Scriitura lui Hervé Le Corre are o muzicalitate care frizează poeticul. Este un portretist desăvârșit.”

Le Monde

„Un roman compus cu toată priceperea virtuozului, unde limbajul colorat al bistrourilor și răufăcătorilor se contopește cu o proză sensibilă, pregnantă, cristalină care îți pătrunde până în adâncul ființei. Superb.”

Télérama

„O carte plină de entuziasm, care nu face compromisuri. Extraordinară.”

L’Express

 

Titlu: Fata care a murit 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

 

Un nou roman semnat Ragnar Jónasson

Primul roman polițist islandez care apare în lista de bestselleruri Sunday Times

„Se caută învățător la capătul lumii…”

Una e conștientă că-i e greu să treacă peste sinuciderea tatălui ei, venită din senin. Își petrece nopțile bând singură în Reykjavík, năpădită de gânduri cum că într-o bună zi o să i-o ia pe urme.

Când află că în micul sat Skálar de pe coasta nordică, bătută de furtuni, a Islandei, unde locuiesc zece oameni, se caută învățător pentru două fete, Una o vede ca pe o ocazie de a evada.

Însă odată ce ajunge acolo își dă seama că nimic din viața de la oraș n-a pregătit-o pentru ce găsește în sat. Localnicii nu sunt deloc prietenoși, vremea e mohorâtă.

Iar din podul casei vechi unde locuiește e convinsă că aude un cântec fantomatic.

Una își face griji că-și pierde mințile.

Și chiar înainte de Crăciun cineva moare pe neașteptate, iar viața Unei capătă o turnură extrem de rea…

 

Receptare critică

„O poveste cu fantome plină de atmosferă, care te înfioară cu adevărat și are nuanțe polițiste.”

Kirkus Reviews

„Cu proza elegantă și atmosfera evocatoare care-l caracterizează, Jónasson țese o poveste care arde la foc mocnit, te bântuie și oferă un final ce-ți dă fiori.”

Charlotte Heatchote, Sunday Express

„Un amestec de horror și thriller psihologic, învăluit în ceață și care funcționează din toate punctele de vedere.”

Booklist

„…excelentă.”

Toronto Star

Recenziile lui Gică 51 - Lațul de Lilja Sigurðardóttir

Titlu: Lațul  

Trilogia Reykjavík Noir #1  

Autor: Lilja Sigurðardóttir

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Gildran (2015)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,79 (din 1.649 note)

 

            În cea de-a doua jumătate a anului trecut, în portofoliul editurii Crime Scene Press şi-a făcut apariţia Lilja Sigurðardóttir, o nouă autoare islandeză de romane Noir. Sunt sigur că pe mulţi numele ne-a condus la Yrsa Sigurðardóttir, o altă scriitoare din aceeaşi ţară şi, de altfel, o altă voce puternică a crime-ului nordic, care a fost foarte bine primită de publicul român, dovadă incontestabilă fiind numărul mare de traduceri publicate la noi. Ei bine, singurele legături dintre cele două sunt: numele de familie, genul de literatură pe care îl abordează şi Liviu Szoke – traducătorul care se ocupă atât de una dintre seriile Yrsei, cât şi de trilogia din care face parte volumul de faţă. Cu alte cuvinte, nu există nici un grad de rudenie între ele. Am menţionat acest lucru, deoarece sunt sigur că, în momentul în care „Laţul” a ieşit din tipar, numele Sigurðardóttir avea deja un prestigiu între cititorii de Nordic Noir din România, unii crezând că ar fi vorba despre o soră, verişoară sau chiar fiică a Yrsei. Şi acum, că am lămurit acest aspect, e cazul să trecem la povestea noastră.

            Sonja este una dintre persoanele prinse în laţ. Ea călătoreşte foarte des cu avionul, iar scopul final al fiecărui voiaj este acela de a trece cocaină prin unul dintre aeroporturile din Islanda. Nu îi place ceea ce face, însă nu are de ales, iar dacă vrea ca fiul ei să fie în siguranţă, trebuie să îndeplinească toate sarcinile pe care i le dau cei care o ameninţă. Cu timpul, Sonja a devenit din ce în ce mai bună, inventând moduri noi în care să transporte marfa, ajungând, astfel, unul dintre pionii de care reţeaua de interlopi nu se poate lipsi. Ea speră ca fiecare transport să fie ultimul, şi după aceea să se poată întoarce, în sfârşit, la viaţa ei obişnuită – să-şi găsească o slujbă normală şi să obţină custodia pentru Tómas, băiatul pe care îl are împreună cu fostul ei soţ.

            Nu vreau să sune ca o formulare dintr-un eseu pentru Bac, dar volumul nostru chiar se împarte în două jumătăţi complementare. Pe de o parte, o avem pe protagonista care ştim bine cu ce se ocupă, iar pe de altă parte, este prezentă Agla, partenera sexuală a Sonjei, o altă femeie ce se află într-o situaţie dificilă. Cea din urmă lucrează la o bancă, iar autorităţile au depistat un transfer ilegal de fonduri, bani pe care se crede că ea i-ar fi sustras împreună cu încă două persoane. Este evident că vorbim aici despre un roman corect politic, aşa cum se cere în ultima vreme. Pe lângă faptul că între cele două există o relaţie sexuală şi sentimentală, avem de-a face şi cu două femei puternice, care se află în nişte situaţii limită. Una este pusă în mijlocul societăţii şi se confruntă cu un sistem dur, care vrea să extragă şi ultima fărâmă de umanitate din ea, iar cealaltă umblă printr-o lume întunecată, un spaţiu liminal în care doar violenţa şi trădarea mai pot schimba ceva.

            Mi-aş fi dorit ca povestea să fie puţin mai intensă. Cartea e destul de mică, iar acţiunea pare de multe ori să stea în loc, noroc cu capitolele foarte scurte ce se citesc extrem de repede. De altfel, nu am simţit prea mult suspans. Autoarea a preferat să se concentreze în mare parte pe povestea celor două femei, aruncând din când în când câte o fărâmă de teroare, sentiment pe care îl trăieşte mai mult protagonista decât cititorul. E de înţeles că ea se simte de la început într-o tensiune continuă, însă m-aş fi bucurat să simt şi eu asta, să existe măcar o scenă puternică care să-mi transmită că problema e serioasă şi că oricând Sonja ar putea să-şi piardă viaţa.

             Nu pot să spun că am citit cu plăcere acest roman, însă voi continua seria, pentru că m-a intrigat foarte tare finalul primului volum. Deznodământul promite foarte multe, iar pe lângă o răsturnare totală de situaţie, mi-a fost sugerată şi întoarcerea unei femei mult mai puternice, o mamă care va porni un război pentru a-şi proteja fiul. Nu vă recomand acest roman ca pe un thriller de primă mână, dar vă  îndemn să-l citiţi dacă sunteţi în căutarea unei cărţi bune despre traficul de droguri şi despre gangsteri periculoşi.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 50 - Pustiul de asfalt de S.A. Cosby

Titlu: Pustiul de asfalt 

Autor: S.A. Cosby

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Blacktop Wasteland (2020)

Traducere de Dan Doboș

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 4,10 (din 17.625 note)

 

            După cum ştiţi deja, la finalul anului voi face un top cu cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultimele douăsprezece luni. Şi pot să spun de pe acum că pe acea listă se va afla şi „Pustiul de asfalt”, căruia îi voi oferi o poziţie importantă, foarte probabil chiar pe prima. De altfel, cartea ocupă deja un loc special în biblioteca şi în sufletul meu. Nici nu am cuvinte să vă spun cât de mult mi-a plăcut acest volum şi cât de inteligent şi de bine este construit. Spre deosebire de romanele de suspans din ultima vreme, cartea lui S.A. Cosby vine cu un suflu nou, abordând extrem de diferit un spaţiu despre care s-a tot scris în ultima vreme şi pe care aproape toată lumea încearcă să-l înfrumuseţeze. Autorul american renunţă la artificiile estetice, preferând să redea, într-un mod crud şi realist, adevărata mizerie şi sărăcie în care trăiesc multe persoane de culoare din Virginia.

            Faceţi cunoştinţă cu Beauregard „Gândacul” Montage, omul care cândva era cunoscut drept cel mai tare şofer de pe Coasta de Est. Cu toate că acele vremuri au trecut, mulţi şi-l amintesc şi acum ca pe un rege al şoselelor, ca pe negrul care poate stăpâni orice autoturism, fiind capabil să conducă atât pe drumurile asfaltate, cât şi prin cele mai oribile hârtoape. De altfel, datorită acestei îndeletniciri, a primit şi porecla de Gândacul, pentru că el se simte cel mai bine acolo unde mirosul de benzină şi de gaze de eşapament se amestecă cu izul puternic al cauciucurilor încinse – un cocktail senzorial la care se adaugă sentimentul de frică şi adrenalina pe care o simte în momentul şofatului. Datorită talentului său deosebit, Beauregard a fost implicat, cu mulţi ani în urmă, în câteva afaceri ilegale, afaceri despre care nu vrea să vorbească, deoarece totul s-a terminat. Însă, acum, el nu o duce foarte bine cu banii, şi problemele încep să apară, iar atunci când o veche cunoştinţă îi propune să ia parte la un jaf de bijuterii, Gândacul este nevoit să se întoarcă la trecutul întunecat şi violent pe care credea că l-a lăsat cu totul în urmă.

            Beauregard „Gândacul” Montage este un personaj pe care nu ai cum să nu-l îndrăgeşti. Pe cât de puternic şi de violent, pe atât de sensibil şi de empatic – el este un soţ iubit şi tatăl a trei copii pentru care vrea un viitor mai bun. Conştient pe zi ce trece de mizeria şi de sărăcia în care se află, el încearcă, pe cât poate, să fie un om drept cu el însuşi şi cu cei din jur, evitând să ia parte la conflicte violente ce i-ar putea da existenţa peste cap. Însă atunci când este luat peste picior şi când este escrocat, nu ezită să-şi impună punctul de vedere şi să-şi facă dreptate. În cazul acestui protagonist, avem de-a face cu două personalităţi, una pozitivă şi una negativă, cea din urmă încercând mai mereu să se impună. Fragilitatea lui se datorează absenţei figurii paterne, tatăl său dispărând cu mult timp în urmă din viaţa Gândacului şi a mamei sale.

            Deşi romanul nostru are toate ingredientele necesare pentru un thriller de primă mână, eu l-am perceput şi ca pe un Western modern. Nu avem de-a face aici cu călăreţi, indieni şi ferme, dar există curse de maşini, urmăriri şi jafuri de bijuterii. Într-o lume în care aproape totul a evoluat, deşertul s-a transformat în şosele şi aşezări umane, iar vechiul Cowboy a fost înlocuit cu noul „Carboy”. De altfel, şi personajele negative sunt construite după modelul bandiţilor din Vestul Sălbatic, iar Beauregard este ilustrat ca un şerif răzbunător. Pe lângă acest amalgam inedit, ceea ce face din acest volum o lectură fascinantă este stilul grotesc şi tranşant pe care îl utilizează naratorul. Nu suntem într-o lume frumoasă, în care nestematele strălucesc la gâtul fiecărei persoane de pe stradă, ci într-un univers întunecat şi mizerabil, în care doar hoţia şi crima îţi pot oferi o poziţie importantă în societate.

            Un roman care vorbeşte despre negri, fără să abordeze corectitudinea politică, şi, totodată, un volum care îţi prezintă eleganţa şi demnitatea unei lumi derizorii şi vulgare – „Pustiul de asfalt” este o carte  ce merită citită de orice amator de senzaţii tari, fie că vorbim despre jafuri şi omoruri, fie că ne referim la curse de maşini şi manevre periculoase în care viaţa îţi este pusă în joc la fiecare cotitură. Am recomandat această carte cu drag şi o voi face în continuare, pentru că este o lectură incredibil de puternică şi de plăcută, şi am speranţa că nu e ultima dată când aud de S.A. Cosby la noi în România.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 47 - Fata A de Abigail Dean

Titlu: Fata A   

Autor: Abigail Dean

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Girl A (2021)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,63 (din 33.515 note)

RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG-TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA LANSĂRII EDIȚIEI ÎN ROMÂNĂ A ROMANULUI „FATA A”.

 

Cu toţii ştim acele romane în care, după ce misterul a fost elucidat sau după ce povestea a luat un sfârşit fericit sau dramatic, există câteva capitole în care ni se spune ce s-a întâmplat cu personajele, ce schimbări au mai avut loc în decor şi dacă lucrurile s-au terminat cu adevărat sau dacă e posibil să mai urmeze ceva. Ei bine, mergând pe acest fir, romanul lui Abigail Dean constituie un text care debutează cu finalul, o naraţiune în care întâmplările au avut deja loc, iar ceea ce-i rămâne protagonistei este rememorarea propriei tragedii – un proces psihologic prin care cititorul devine principalul martor al ororilor din casa familiei Gracie.

Toată lumea o ştie drept Fata A. Numele Alexandra Gracie nu mai înseamnă nimic pentru nimeni. Dar ea preferă să i se spună Lex. Sunt sigur că o cunoaşteţi… Da, este fata care a evadat din locuinţa pe care toţi o numesc acum Casa Ororilor. Însă, cu toate că acea perioadă îngrozitoare s-a sfârşit, ea nu va fi în stare niciodată să renunţe la propriul trecut. De altfel, niciunul dintre membrii familiei Gracie nu va putea să uite vreodată copilăria înfiorătoare de care a avut parte. Deşi fiecare a luat-o pe drumul său, va exista mereu ceva ce îi va lega, iar atunci când mama lor moare în închisoare, Lex devine executor testamentar şi este nevoită să-i caute pe ceilalţi şi să le împărtăşească ideea ei, conform căreia locul în care au crescut ar putea deveni un monument al binelui. Însă timpul a trecut, unii au păstrat legătura, alţii nu, iar cei din urmă au fost prea mici ca să înţeleagă ce s-a petrecut.

            Trebuie să menţionez faptul că romanul lui Abigail Dean nu este primul text care abordează acest subiect. Ba chiar mai mult, tema părintelui care îşi pierde luciditatea şi ajunge să facă din propria locuinţă o închisoare şi din propria familie un grup de prizonieri fără speranţă a fost utilizată de mai mulţi autori şi cred că, într-o anumită măsură, a fost deja depăşită. Însă ceea ce face autoarea britanică este să preia o schemă foarte utilizată şi să o reinventeze. Astfel, nu asistăm de la început la grozăviile copilăriei, nu suntem acolo şi nu ne întrebăm în continuu dacă cineva va reuşi să evadeze sau când mai exact se va întâmpla asta. Nu, povestea ne este relatată din prezent, iar odată cu gândurile protagonistei, avem acces la evenimentele din trecut.

După părerea mea, această tehnică narativă are atât minusuri, cât şi plusuri. Un punct slab, ce ar putea fi o dezamăgire pentru cititorii de Thriller, ar fi lipsa suspansului. Dacă totul a avut loc, iar naratorul pare că nu ne ascunde nimic, atunci nici nu ne putem aştepta la o răsturnare de situaţie, la un moment care să ne dea palpitaţii sau care să ne arunce toate presupunerile în aer. Însă partea bună e că povestea nu se adresează doar celor care caută secvenţe pline de acţiune, ea poate fi foarte uşor apreciată şi de cei care citesc texte ce abordează teme înalte. Astfel, copilăria lui Lex şi a fraţilor ei este redată secvenţial, manevră ce are scopul de a-i solicita atenţia celui care urmăreşte, de a-l invita la un joc de puzzle în care toate piesele par să aibă aceeaşi culoare, iar marginile par să nu fie foarte vizibile.

Cred că e timpul să vorbim despre Lex, un personaj foarte interesant şi ambiguu. Ea ni se prezintă ca fiind o fată puternică, o persoană care ar putea să treacă peste cadavre dacă ar fi nevoie şi care vede realitatea doar în nuanţe de violenţă şi durere. Însă lucrul interesant la acest personaj este caracterul său duplicitar. Cu toate că vrea să pară o fată dură, ea este suma traumelor, un instrument în care frustrările şi neputinţa şi-au făcut de lucru în decursul timpului. Din acest motiv, romanul este atât de fragmentat şi de haotic, amestecul de gânduri şi de imagini reflectând în cea mai mare parte fiinţa fragilă şi sfâşiată din interior. În cazul protagonistei, există trei valenţe ale personalităţii – Alexandra, copila care a asistat la lucruri oribile şi care a fost tratată ca un animal, Lex, persoana din prezent, cea care pare sigură pe ea şi care refuză circul mediatic şi Fata A, cea care obţine ceea ce vrea, pentru că lumea o percepe ca pe o imagine, ca pe un brand al suferinţei, ca pe primul subiect care a scăpat din Casa Ororilor.

 Un experiment original în literatura de suspans, o carte care joacă la două capete, un roman pe care poţi ori să-l dai de pereţi, ori să-l savurezi cu plăcere – „Fata A” este un volum complex şi original, care a reuşit, în scurt timp, să captiveze mii de cititori din toată lumea, având, în acest moment, nu mai puţin de 50 de ediţii pe Goodreads. Nu fac asta adesea, însă, în încheierea acestei recenzii, vreau să vă recomand „Răşină”, de Ane Riel, un alt text care abordează acelaşi subiect, dar într-o manieră cât se poate de diferită şi de originală.

 

COMANDĂ CARTEA

În curs de apariție la Crime Scene Press (Toamna Editorială 2021)

    Au mai rămas câteva zile până când vom intra în anotimpul preferat al cititorilor, perioada în care se anunţă o mulţime de noi apariţii editoriale. Şi, după cum ştim cu toţii, toamna se numără crimele. Aşa că, prim amabilitatea editurii Crime Scene Press, avem onoarea de a vă prezenta câteva dintre titlurile care vor ieși din tipar în următoarele luni. 

Fata A, de Abigail Dean 

(Trad. George Arion Jr.)

Bestseller Sunday Times 

Bestseller New York Times

Drepturile au fost vândute în 33 de teritorii 

 

Lex Gracie nu vrea să se gândească la familia ei. Nu vrea să se gândească la copilăria petrecută în casa părinților ei, supranumită Casa Ororilor. Și nu vrea să se gândească la identitatea care i-a fost atribuită: Fata A – fata care a evadat.

Când mama ei moare în închisoare, pentru Lex fuga de trecut nu mai este o variantă posibilă. Copiii familiei Gracie primesc moștenire casa părintească, iar lui Lex îi revine misiunea să ducă la bun sfârșit condițiile din testament. Împreună cu sora ei mai mică, Evie, Lex vrea să transforme Casa Ororilor într-o forță a binelui. Dar mai întâi trebuie să se împace cu ceilalți șase frați și surori – și să înfrunte demonii acelei copilării întunecate prin care au trecut cu toții, chiar dacă în moduri nebănuit de diferite.

O poveste minunat scrisă și extrem de puternică despre mântuire, groază și iubire, inspirată dintr-un caz real.

 

Pământ rece, de Ann Cleeves

(Trad. Mihnea Arion)

Al șaptelea volum din seria Shetland 

Aleasă de The Guardian printre cele mai bune cărți polițiste din 2016

 

Iarna în Shetland. O ploaie torențială provoacă o alunecare de teren care blochează circulația și mătură totul în calea ei până ajunge la mare.

Jimmy Perez vede cum valul de noroi și turbă distruge o casă despre care toată lumea crede că e nelocuită. Însă printre ruine, sub pământ, e descoperit trupul neînsuflețit al unei femei cu părul negru, îmbrăcată într-o rochie roșie de mătase. Crezând că împărtășesc descendența mediteraneană, Perez devine obsedat să-i descopere identitatea.

Numai că femeia nu a fost ucisă de alunecarea de teren, ci era deja moartă – și nu din cauze naturale. Iar Perez trebuie să înfrunte din nou demonii trecutului și comunitatea taciturnă și secretoasă din Shetland ca să facă lumină în zilele întunecate ale iernii...

Eu, juriul, de Mickey Spillane 

(Trad. Horia Nicola Ursu)

 

Detectivul privat Mike Hammer îl găsește mort pe prietenul său cel mai bun, care a rămas invalid când i-a salvat lui Hammer viața în război. Jack Williams a fost ucis într-un mod foarte crud: împușcat în stomac. Mike jură să-l răzbune.

Pe parcursul investigației, Hammer descoperă o rețea de narcotice care se întinde ca o caracatiță – caracatiță pe care Jack era cât pe ce să o dea în vileag.

Un roman hard-boiled clasic, scris într-un stil auster, în care eroul este deopotrivă justițiar, juriu și călău.

 

Greșelile trecutului, de Oana Stoica-Mujea 

Al treilea volum din seria Iolanda Știreanu   

 

O crimă ieșită din comun, aproape de domeniul fantasticului. 

Când într-un tren este descoperit un cadavru fără nicio rană, dar care poartă un mesaj, nimic nu pare ciudat. Doar că același om, cu același mesaj, mai este găsit în alte două locuri. Cazul începe să frizeze supranaturalul. 

 Iolanda Știreanu trebuie să înțeleagă ce s-a întâmplat cu cele trei personaje misterioase și care e legătura dintre ele. Chiar dacă par a fi una și aceeași persoană, Lala știe că așa ceva e imposibil. 

Așa începe un periplu care oscilează între prezent și trecut. Iar Iolanda se vede silită să se confrunte cu problemele din viața personală, dar și cu ciudățeniile unei crime care pare fără cap și fără coadă.

 

Rendez-vous la Happy Hour, de Stelian Țurlea

 

Mai țineți minte că nu o dată, ci de mai multe ori, bucureștenii s-au trezit într-o atmosferă îmbâcsită, poluată, aerul era irespirabil, la marginea orașului ploua cu funingine?

Cineva arsese deșeuri toxice aduse de pe alte meleaguri.

Altcineva se implicase în aducerea lor pentru câștigurile fabuloase.

Poliția investighează, fără prea mare zel. Iar un ziarist scormonește după adevăr, descoperă rețele de traficanți, încrengături între afaceriști dubioși și oameni politici.

Izbucnește scandalul.

Personaje pe care le cunoașteți din precedente romane, inspectorul Victor Stamate și adjunctul său Petruș, dar și ziaristul Sorin Năstase revin în scenă să facă lumină.

Din care roman ai vrea să citești un fragment în avanpremieră? 

Fragment în avanpremieră: Păzitoarea crocodilului de Katrine Engberg (Crime Scene Press)

Titlu: Păzitoarea crocodilului

Serie: Korner & Werner #1 

Autor: Katrine Engberg

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 352

 

Serie vândută în 28 de țări, aflată în topul clasamentelor din Norvegia și Suedia

#1 în topul vânzărilor celui mai important lanț de librării din Norvegia

O tânără este ucisă cu brutalitate în apartamentul ei. Pe chip îi sunt săpate linii care formează un model straniu. Polițiștii Jeppe Kørner și Anette Werner primesc cazul și stabilesc rapid o legătură între victimă, Julie Stender, și proprietara apartamentului în care locuia, Esther de Laurenti. Lui Esther îi place cam mult să bea și dă petreceri nebune cu prietenii ei artiști. Se dovedește că Esther este și scriitoare în curs de afirmare – iar când Julie apare ca victimă a unei crime în manuscrisul încă neterminat al romanului, legătura dintre ficțiune și realitate devine mai neclară și mai periculoasă.

Dar rolul lui Esther în acest scenariu încurcat nu este tocmai limpede. Este ea ucigașul, sau este la rândul ei victimă într-un joc bolnav al răzbunării? Anette și Jepe trebuie să se cufunde în trecutul celor două femei ca să descopere identitatea crudului păpușar care trage sforile.

FRAGMENT

PROLOG

Praful se ridica dintre draperiile grele, în lumina dimineții. Șezând în fotoliu, Gregers Hermansen privea firele dansând prin sufragerie. Îi lua atât de mult să se trezească, în ultimele zile, încât nu prea mai vedea rostul. Se sprijini pe brațele netede, lustruite ale fotoliului, își dădu capul pe spate și închise ochii, în lumina nesigură, până ce auzi ultimele icnete ale cafetierei din bucătărie.

După o scurtă numărătoare inversă, se ridică, își găsi papucii de casă și își târșâi picioarele spre podeaua de linoleum din bucătărie. Mereu aceeași rută: de-a lungul dulapului de mahon, pe lângă fotoliul verde și mânerul nenorocit din perete, montat de asistent anul trecut.

„Dar mă descurc și fără”, insistase. „Mersi, oricum.”

De parcă m-ar fi ascultat.

În bucătărie, aruncă zațul din cafetieră în coșul de sub chiuvetă. Iar e plin. Gregers desfăcu sacul și, sprijinindu-se de masă, reuși să deschidă ușa din spate cu mâna liberă. Măcar își putea duce singur gunoiul. Se uită pieziș la colecția de sticle de pe casa scării. Aparținea vecinei sale de sus. Esther de Laurenti. Băutoare de cursă lungă, care dădea petreceri zgomotoase și prelungite până târziu în noapte, pentru prietenii ei artiști. Dar era proprietara clădirii, așa că nu se putea plânge.

Treptele gemură sub el. Se ținea bine de balustradă. Poate că ar fi fost mai înțelept să se mute într-un loc sigur, cu mai puține scări. Dar locuise toată viața în centrul Copenhagăi și prefera să se aventureze pe treptele șubrede în loc să putrezească în vreun azil de la periferie. La primul etaj, lăsă sacul deoparte și se sprijini de cadrul ușii vecinelor de jos. Cele două studente care împărțeau apartamentul erau o sursă permanentă de iritare pentru el, însă îi provocau și o dorință stânjenitoare. Tânjea după serile de vară petrecute lângă canal și după săruturile îndepărtate, iar zâmbetele lor lipsite de griji îi aminteau de vremurile când totul părea încă posibil.

După ce-și reveni, observă că ușa era întredeschisă. Lumina puternică se revărsa prin crăpătura îngustă. Erau tinere și flușturatice, însă cu siguranță nu atât de nechibzuite încât să doarmă cu ușa din spate deschisă! Era ora 6:30. Poate că tocmai se întorseseră după o noapte în oraș. Dar chiar și așa.

— Hei! strigă el. E cineva acasă?

Cu vârful papucului, împinse cu grijă ușa. Se deschise ușor. Gregers se dădu înapoi, din reflex. În fond, nu voia să fie acuzat că ar fi un bătrân pervers. Mai bine închidea ușa la loc și scotea odată gunoiul, înainte să i se amărască prea tare cafeaua.

Se ținu bine de cadrul ușii și se aplecă să apuce clanța, dar calculă greșit distanța. Pentru o clipă oribilă, nesfârșită – ca atunci când te aruncă un cal și atât durează până ce lovești pământul – își dădu seama că nu era suficient de puternic să-și țină propria greutate. Papucii îi alunecară pe parchetul de lemn neted și își pierdu echilibrul.

Se luptă cu toată puterea pe care nu o mai avea și căzu în apartamentul celor două femei, lovind cu un bufnet podeaua. Era zgomotul jalnic al unui corp sfrijit, de bătrân, într-un halat de flanel.

Gregers încercă să se calmeze, inspirând adânc. Își fracturase șoldul? Ce va zice lumea? Pentru prima dată în mulți ani, simți că îi venea să plângă. Închise ochii și așteptă să fie găsit.

Casa scării era tăcută. Crezu că va auzi strigăte sau pași, dar nu se întâmplă nimic. După câteva minute, deschise ochii și încercă să se orienteze. Un bec fără abajur atârna din tavan, orbindu-l, însă vedea vag un perete alb, un raft cu oale și condimente, iar sprijinit de perete un șir de pantofi și cizme. Era convins că zăcea chiar pe una dintre încălțările acelea. Cu grijă, întoarse capul dintr-o parte în alta. Totul i se părea intact. Strânse pumnii. Da, și asta părea în regulă. Nenorocitul de pantof. Gregers încercă să-l împingă de sub el, dar nu se clinti.

Se uită în jos și încercă să se concentreze asupra lui. Senzația neplăcută din stomac deveni o paralizie sufocantă, care i se răspândi prin corp. Din pantof ieșea un picior gol, pe jumătate ascuns de șoldurile care-i pulsau de durere. Piciorul se termina cu un trup contorsionat. Arăta ca un picior de manechin, dar Gregers simți pielea moale sub mâna lui și știu exact ce era. Ridică mâna și văzu sângele: pe piele, pe podea, pe pereți. Sânge peste tot.

Inima lui Gregers începu să bată ca a unui canar care-și căuta o cale de scăpare din colivie. Nu se putea mișca. Panica îi acaparase trupul neputincios. O să mor, se gândi. Voia să țipe după ajutor, dar puterea aceea îl părăsise, cu mulți ani în urmă.

Așa că începu să plângă.

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 36 - Rășină de Ane Riel

Titlu: Rășină  

Autor: Ane Riel

Editura: Crime Scene Press

Titlu original: Harpiks (2015)

Traducere de Diana Polgar

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 4,05 (din 2.648 note)

 

De câţiva ani încoace, am început să am o afinitate pentru scriitorii danezi. În prima fază, l-am descoperit pe A. J. Kazinski, ale cărui cărţi pur şi simplu le-am devorat. Pe urmă, am dat peste alţi autori, precum: Jussi Adler Olsen, Jens Henrik Jensen şi Søren Sveistrup, care mi-au întărit şi mai tare convingerea că literatura daneză are un loc aparte pe lista mea de lecturi. Însă nu doar pe lista mea. Regatul nordic are foarte multe de oferit în acest domeniu, iar atunci când iese la lumină un nou autor, cărţile lui sunt imediat traduse în multe limbi. De altfel, majoritatea romanelor din acest spaţiu au reuşit să obţină premii de prestigiu, regăsindu-se, astfel, nu de puţine ori, în topul celor mai importante ficţiuni poliţiste. Iar zilele acestea, colindând pe la standurile din Cărtureşti, am găsit unul dintre cele mai recente texte apărute la Crime Scene Press, „Răşină”, un roman multi-premiat, fapt pentru care nu am ezitat să deschid volumul şi să mă cufund în lumea tenebroasă, creată de Ane Riel.

Cartea ne prezintă povestea familiei Horder, o şleahtă de indivizi atipici care locuiesc pe o insuliţă retrasă din Danemarca. Jens, capul familiei, este meşter în lemn, iar pasiunea lui cea mai mare este cea de a conserva totul. El este fascinat de capacitatea naturii de a ucide şi, totodată, de a proteja. De asta, Jens vrea, cu orice preţ, să-şi apere familia, chiar dacă asta înseamnă să se izoleze cu totul de restul societăţii. Iar pentru ca Liv, fiica lui, să iasă din evidenţele populaţiei, ia decizia de a-i înscena moartea. Astfel, fetiţa este dată dispărută, iar dovezile, pe care le prezintă tatăl îndurerat, conduc la bucăţile unei bărci care s-a izbit de stâncile ascuţite, fapt ce confirmă tragica moarte a copilei.

„Răşină” este un roman bizar din toate punctele de vedere. Nu doar personajele sunt ieşite din comun, ci şi construcţia narativă este aparte, fiind realizată din capitole şi pasaje de scrisori. După ce suntem aruncaţi brusc în mijlocul acţiunii, povestea se întoarce mult în timp, pentru a ilustra, cu lux de amănunte, evoluţia personajelor şi cauzele care au dus la declinul familiei. Există o ambiguitate intenţionată în ceea ce priveşte temporalitatea, pasajele epistolare având rolul de a ne informa atât despre ce se petrece în prezent, cât şi despre evenimentele din trecut. Ba mai mult decât atât, în timpul lecturii, cititorul devine primul martor al întâmplărilor.

Jens este un personaj parcă scos din „Familia Addams”. Sentimentul de a-i proteja pe ceilalţi devine obsesiv, iar din această cauză, în mintea lui se instaurează paranoia şi teama. El vrea să înlăture orice formă de pericol din jur, gest care duce la o autocondamnare a familiei. Soţia şi fiica lui Jens nu sunt persoane libere, aşa cum dă el de-înţeles, ci prizonieri ai propriei securităţi. Însă personajul nostru nu trebuie judecat cu asprime, deoarece acesta este stilul său de viaţă şi modul în care percepe lumea. Nici o secundă nu e vorba despre morală sau despre pedeapsă, acţiunile lui Jens confirmând doar un caracter excentric.

Nu ştiu dacă e cazul aici să vorbesc despre un protagonist, deoarece atât Jens, cât şi fiica lui se află în centrul naraţiunii. Liv este o fetiţă care nu a cunoscut alţi oameni, în afară de propria familie. Tatăl ei a învăţat-o cum să vâneze şi cum să adune răşină, astfel ea a devenit o sălbatică a locului, ajungând, dese ori, să se furişeze prin casele din comunitate, pentru a fura diverse lucruri necesare traiului. Dacă în cazul lui Jens nu putem vorbi despre un călău, în cazul fetei lucrurile stau diferit, pentru că ea devine o victimă a unui sistem de viaţă bolnav.

Mi-a făcut mare plăcere să citesc acest volum şi mă bucură faptul că editura Crime Scene Press are în plan încă un roman de aceeaşi autoare. Dar până atunci, vă recomand „Răşină”, o poveste întunecată care vă va face să vă reevaluaţi modul în care percepeţi natura şi moartea. Aşa că vă invit la o călătorie incitantă, printr-o lume în care mizeria şi urâtul capătă valoare, şi în care iubirea unui tată pentru familia sa devine nocivă şi periculoasă.

COMANDĂ CARTEA