Recenziile lui Gică 70 - Englezul de David Gilman (Blog Tour 9/2022)

Titlu: Englezul 

Serie: Dan Raglan #2

Autor: David Gilman

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: The Englishman (2020)

Traducere de Ingrid Beatrice Coman-Prodan

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 440

Media pe Goodreads: 4,21 (din 2.407 note) 

 

Alături de „Orașul vrăjitoarelor”, de Luca Buggio, și „Aplicația”, de Arno Strobel, „Englezul” se numără printre primele cărți apărute în acest an la Editura Lebăda Neagră. Încadrat în colecția „Black Spot”, romanul constituie o operă de ficțiune, specifică literaturii Mystery & Thriller, fiind de asemenea primul volum din duologia, posibil seria, „Dan Raglan”, numele dezvăluind, în mod evident, identitatea protagonistului. Dincolo de aceste detalii, cred eu, necesare, textul reprezintă o reîntoarcere la moda poveștilor cu eroi deosebiți, a agenților excepționali care pot ieși teferi din orice misiune, având ca scop suprem salvarea celor aflați la ananghie și îndepărtarea răului dintr-o lume care trebuie, neîntrerupt, protejată și purificată.

Dan Raglan sau Englezul, așa cum este cunoscut printre camarazi și prieteni, este un fost soldat de elită, care a făcut parte din Legiunea Străină Franceză. Însă el a renunțat de mult la violență și s-a retras, împreună cu vechii și bunii lui amici, într-un sătuc din Franța, unde s-a format o mică comunitate alcătuită din veterani de război și familiile acestora. Dar liniștea fostului agent este întreruptă atunci când în zonă își face apariția o tânără care-l caută, aducând vestea că Jeremy Carter, un prieten foarte drag de-al lui, a fost răpit de niște indivizi periculoși, care, după modul în care au acționat, nu par să aibă tocmai intenții curate. Împins de dorința de a-l salva pe Carter și de a pune mâna pe cei vinovați, Raglan se aruncă cu capul înainte într-o misiune riscantă, din care dacă vrea să scape cu viață, trebuie să-și pună în valoare toate abilitățile pe care le-a deprins, cândva, în serviciul militar.

            Debutând cu un război clandestin la granița dintre Mali și Algeria, continuând cu o operațiune de identificare și de salvare în vestul Londrei și ajungând la apogeu cu încercarea protagonistului de a se infiltra într-o colonie penitenciară din pustiul înghețat al Rusiei, cartea lui David Gilman ne spune povestea unui erou pentru care limitele nu există și care este în stare să călătorească până la capătul lumii pentru a-și satisface dorința intensă de răzbunare. Nu vreau să fiu prea exigent, însă, după părerea mea, descrierea romanului dezvăluie elemente esențiale, care, odată asimilate, nu fac decât să scadă din tensiunea pe care ar trebui să o simți pe parcursul lecturii. Astfel, fiind conștient, încă de la început, de cele trei părți ale volumului, ajungi să nu te mai implici atât de tare în poveste și aștepți ca secvențele să se deruleze de la sine, sperând ca măcar în deznodământ să apară ceva cu totul neașteptat. Revenind la subiect, traseul violent al lui Raglan reprezintă, în mod clar, o trecere de la pasivitate la acțiune, o călătorie în care clima scade din ce în ce mai tare, ajungând, în final, să se manifeste sub forma unui ger cumplit, care-i testează, în mod extrem, toate simțurile.

Dan Raglan este prietenul ideal pe care ni l-am dori cu toții. El nu pierde vremea stând pe gânduri și sare în ajutor de fiecare dată când simte că e cazul. Mai mult decât un mascul alfa care cucerește fulgerător toate femeile din jur, el se face repede plăcut de persoanele cu care intră în contact și știe cum să obțină informațiile de care are nevoie. Cei mai devotați prieteni îi sunt chiar foștii camarazi de arme. Niciodată nu a lăsat pe nimeni în urmă, de fiecare dată s-a asigurat că răniții vor primi tratamentul care le poate salva viața și a știut când e cazul să-și lase masca de spion deoparte și să-și arate latura de ființă umană, de persoană care poartă pe umeri povara celor uciși și în minte imaginile victimelor pe care nu a putut să le protejeze.

            Deși în primă fază am avut impresia că lecturez un thriller scris de Matthew Reilly, după câteva capitole mi-am dat seama că am de-a face cu o voce distinctă a literaturii de gen, și nu cu un plagiator care a mizat totul pe suspans. Da, există multă acțiune, însă există la fel de multe momente în care povestea pare să stea în loc, episoade în care Raglan pune indiciile cap la cap, pentru a afla locul în care este ținut ostatic prietenul său. Mi-a plăcut destul de mult cartea, chiar am fost intrigat de unele scene sângeroase și de cruzimea celor răi, și acum aștept volumul al doilea, ca să văd la ce aventuri va mai lua parte acest simpatic agent de anii ’80.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Gilman:

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 68 - Cutia de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus (Blog Tour 8/2022)

Titlu: Cutia 

Serie: Mina Dabiri & Vincent Walder #1  

Autor: Camilla Läckberg & Henrik Fexeus

Editura: TREI

Titlu original: Box (2021)

Traducere de Carmen Vioreanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 752

Media pe Goodreads: 3,86 (din 1.489 note)

 

În afară de mine, nu cred că există vreun alt cititor împătimit de romane polițiste care să nu fi pus, măcar o dată, mâna pe unul dintre numeroasele romane ale Camillei Läckberg. Deși am avut de mai multe ori intenția să mă apuc de „Prințesa ghețurilor”, mai mereu a intervenit altceva, și astfel am ajuns să o tot amân. Timpul a trecut, seria „Fjällbacka” a ajuns la al zecelea volum, pe urmă au apărut „Colivia de aur” și „Aripi de argint”, alte două cărți care au dat naștere unei noi serii, iar anul acesta, de fapt chiar luna trecută, Editura TREI a publicat romanul „Cutia”, prima parte a seriei „Mina Dabiri & Vincent Walder”, un proiect literar la care contribuie, într-un mod inedit, scriitorul și celebrul psiholog Henrik Fexeus. Așadar, fiind împins de curiozitate și de apropierea celui de-al optulea Blog Tour, am dat curs lecturii și m-am pierdut complet în acest roman stufos și plin de mister.

Totul începe cu o cutie. Dar nu e vorba despre o cutie obișnuită, ci despre o ladă perfectă pentru un anumit truc de magie. În mod normal, magicianul se află pe o scenă, o frumoasă asistentă intră în așa-zisa cutie, urmând ca, prin niște orificii speciale, bărbatul să introducă săbii ascuțite, care, în primă fază, par să străpungă corpul tinerei fete. Însă, odată ce numărul se apropie de final, presupusa victimă urmează ori să apară din spatele spectatorilor, ori să iasă întreagă din cutie, fiind întâmpinată de aplauzele și de uralele celor din sală. Însă, deși scamatoria pare să fie sigură, de data asta ceva a mers prost, pentru că în această ladă se află o femeie străpunsă de trei lame ascuțite. Imediat după ce cadavrul este descoperit, poliția își face apariția și încearcă să afle  dacă la mijloc este vorba despre o crimă odioasă sau despre un număr de magie care a mers extrem de prost.

Cazul este repartizat unui departament special, o echipă nouă din care face parte și Mina Dabiri, o polițistă inteligentă, care își dă seama destul de repede că situația o depășește. Astfel, la sfatul unei anumite persoane, ea îl contactează pe Vincent Walder, un mentalist și magician renumit, care ar fi cel mai în măsură să înțeleagă modul de operare al criminalului. Odată ce protagoniștii noștri ajung să facă echipă, măștile lor sociale cad și ne trezim în fața unor persoane vulnerabile, care se confruntă zilnic cu proprii lor demoni. Deși are o viață „spectaculoasă”, Vincent este căsătorit cu sora fostei sale soții, trăind în casă cu cei trei copii ai săi, doi din căsnicia ratată și unul din căsătoria actuală, un mariaj care se află și ăsta pe marginea prăpastiei. Cu toate că este specialist în citirea gândurilor, nu este capabil să își înțeleagă propria familie, percepând fiecare gest și cuvânt al Mariei ca pe un atac la funcția sa paternă. Spre deosebire de Vincent, Mina trăiește singură și se bucură din plin de apartamentul ei steril, spațiul în care are grijă cu obsesie să nu existe nici un fel de bacterii. Ea suferă de germofobie, motiv pentru care are tot timpul la ea un dezinfectant și câteva șervețele cu care să curețe majoritatea obiectelor pe care le atinge, în special cănile de la cafenele, pe care nu se știe cine a pus înainte mâna.

Nu aveam cum să nu vorbesc puțin despre personaje, pentru că ele reprezintă în sine esența întregii cărți. Ancheta înaintează lent, asta în raport cu dimensiunea volumului, din când în când mai apare câte o descoperire care unora le oferă o altă pistă, iar altora le confirmă faptul că sunt pe calea cea bună, însă autorii revin în continuu la cele două personaje principale și la problemele acestora. Dar factorul care deosebește prin excelență acest roman de altele este magia scenică. Atunci când dai peste un ucigaș care face pe mentalistul, ai nevoie de un agent care să-i anticipeze mișcările, un specialist care se joacă atât cu rațiunea, cât și cu iluzia. Iar în acest punct trucurile magice și traumele se împletesc, creând o minte malefică, care îi transformă pe ceilalți în recuzita propriului ei spectacol.

            Am pornit la drum curios și intrigat, am dat fiecare pagină din ce în ce mai incitat și am ajuns la un deznodământ spectaculos, un final pe cât de previzibil, pe atât de greu de anticipat. Dovezile au fost mereu acolo, dar nu le-am observat, motivele au existat, dar le-am trecut cu vederea, și astfel am căzut în capcana cititorului naiv, care lasă analiza deoparte și se lasă purtat de acțiune pe niște căi aparent necunoscute. Acesta e cu adevărat farmecul romanului „Cutia”, o poveste pe care ajungi s-o apreciezi abia atunci când dai ultima pagină, moment în care ești sigur că urmează s-o recomanzi tuturor prietenilor care sunt în căutarea unui thriller bun și plin de suspans.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus: 

Literatura pe tocuri 

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Pălărisme.ro

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 23 - Aplicația de Arno Strobel (Blog Tour 6/2022)

Titlu: Aplicația 

Autor: Arno Strobel

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Die App (2020)

Traducere de Andreea Scrumeda

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 310

Media pe Goodreads: 3,78 (din 1.881 note)

 

            Tehnologia a devenit indispensabilă pentru om. De la telefonul mobil cu care putem controla televizorul, până la cele mai inteligente sisteme de protecție, zilnic intrăm în contact cu tot soiul de gadgeturi care ne oferă divertismentul de care avem nevoie și care ne ușurează infinit de mult munca. Adesea ajungem să ne încredem în ea ca în cel mai bun prieten, care nu ne va înșela  niciodată așteptările. Dar..., oare, am putea accepta faptul că ea are și o latură malefică?

După „Offline”, un Thriller în care izolarea și deconectarea de la rețea, prin absența oricărui dispozitiv electronic, oferă mediul propice pentru nașterea unui criminal dezaxat, Arno Strobel ne arată și reversul medaliei, printr-un roman în care cel mai mare dușman al omului este însăși tehnologia. „Aplicația” aduce în prim plan un univers în care ideea de siguranță devine cea mai mare farsă și, totodată, o capcană periculoasă, extrem de bine camuflată dincolo de aparențe. Plin de suspans, romanul de față reprezintă o doză de adrenalină ale cărei efecte se fac simțite doar în timpul lecturii. După ce am terminat cartea, tensiunea ce atinsese cote uriașe s-a spulberat brusc, lăsându-mă cu o serie de enigme nerezolvate. Succesiunea prea rapidă a evenimentelor, anumite piese ce nu se potrivesc în imaginea de ansamblu, lipsa unor explicații plauzibile și personajele enervant de incompetente au redus teroarea pe care autorul vrea să o insufle la o groază amatoricească, pe care o uiți imediat după ce ai dat ultima pagină. Cu toate astea, Arno Strobel este un scriitor excelent, care te prinde în mrejele poveștii fără să-ți dai seama, și, date fiind condițiile, tot ce-ți mai rămâne de făcut e să savurezi clipa.

Hendrik și Linda au tot ce și-ar putea dori: bani, o casă frumoasă într-un cartier select, iubire, planuri de nuntă și... pe Adam, piesa de rezistență a întregii povești și, poate, cel mai important personaj secundar. Cu alte cuvinte, cei doi sunt cât se poate de fericiți, însă, așa cum se întâmplă în toate romanele de suspans, liniștea lor este tulburată de un eveniment neprevăzut. Într-o noapte Linda dispare, lăsând în urmă o casă goală și un iubit înnebunit de îngrijorare. Nu există nici un indiciu de intrare prin efracție sau de răpire, iar poliția nu dă semne că ar fi interesată să descopere ce s-a întâmplat cu biata femeie. Acum Hendrik încearcă să-și asume rolul detectivului, unul cam isteric, și să pună toate piesele cap la cap, pentru a o găsi pe cea care urma să-i devină soție.

            Poate că acum e momentul să vă spun cine e Adam... 😉 Adam este cel mai recent sistem de casă inteligentă de pe piață, o aplicație ce ar trebui să asigure protecția celor care o cumpără. Dar Linda a dispărut chiar de sub ochiul vigilent și atotvăzător al lui Adam.

Am spus că este cel mai important personaj secundar, pentru că toată lumea se învârte în jurul acestui sistem buclucaș, care, după cum se pare, nu este atât de protector pe cât ar trebui. Tehnologia avansată devine un mijloc malefic de control și supraveghere, dar bineînțeles că în spatele ei se află o minte bolnavă, cât se poate de umană, care își dorește, cu orice preț, să-și îndeplinească scopul necurat.

Ca în orice roman din ultimul timp, și aici avem o miză feministă, concentrată într-un singur personaj. Alexandra sau femeia minune apărută din neant, care le știe pe toate, așa cum îmi place să-i spun, este întruchiparea detectivului perfect. Mai inteligentă decât toți polițiștii la un loc, bună observatoare și un fin psiholog, ea este cea care îl ajută pe Hendrik să elucideze misterul, și, totodată, e ancora lui în realitate. Neștiind ce să mai creadă, Hendrik se lasă orbit de aparențe. Părerile celorlalți și propria naivitate îi influențează acțiunile, iar, din dorința de a arăta cât de inutilă este poliția, el are tendința de a merge mult prea departe, ratând aspectele importante. Însă, din păcate, personajele lui Strobel din acest roman sunt departe de a fi credibile. Ele cad în sfera personajelor de hârtie, marionete ghidate de un păpușar priceput, ale căror caractere sunt duse la extrem.

Nu pot încheia recenzia fără să dedic un paragraf agenților de poliție. Mai misterioși decât criminalul, mai plini de secrete și de îndoieli decât victimele, polițiștii sunt cei care încurcă și mai mult cazul în loc să-l descurce. Hendrik și organele competente fac schimb de roluri, situația gravă în care se află angrenați cu toții transformându-se într-o mascaradă, într-un joc de carnaval în care identitatea și valorile umane nu mai contează.

Aș avea mult mai multe de comentat, dar asta ar însemna să vă dau spoilere și să vă stric surprizele, așa că o să pun punct aici. Dacă v-a plăcut „Offline”, „Aplicația” vă va arunca în cercurile vicioase ale unui vârtej de întâmplări ce se petrec într-o lume întunecată, dar cu o nuanță de carnavalesc. Mie mi-a plăcut mult povestea, în ciuda aspectelor negative, pomenite mai sus, și abia aștept următorul roman ce urmează să apară, bineînțeles, tot la Editura Lebăda Neagră. 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Arno Strobel:

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 66 - BOX 88 de Charles Cumming (Blog Tour 5/2022)

Titlu: BOX 88 

Serie: BOX 88 #1

Autor: Charles Cumming

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: BOX 88 (2020)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,08 (din 2.351 note)

 

            Fiindcă e timpul pentru un nou Blog Tour, astăzi vorbim despre „BOX 88”, de Charles Cumming, primul volum ce îl are drept protagonist pe ingeniosul și remarcabilul agent sub acoperire, Lachlan Kite. Deși în ultima vreme nu am prea citit romane de spionaj, acesta a fost un prilej bun ca să mă întorc în lumea serviciilor secrete și să redescopăr un gen pe care îl apreciam foarte mult în adolescență, atunci când devoram toate cărțile scrise de Robert Ludlum pe care le găseam la Biblioteca Județeană sau prin anticariatele din oraș. În ciuda faptului că publicul român nu mai prea gustă această categorie livrescă și că, în consecință, editurile au renunțat să mai traducă astfel de autori, din când în când mai apare câte o carte de genul, care aduce un aer proaspăt în atmosfera îmbâcsită de thrillere domestice și de grămada uriașă de Romance-uri ce pretind a fi romane de suspans.

            În buna tradiție a clasicelor romane de gen, Cumming pornește de la ipoteza unei noi agenții de spioni, o organizație care are adânc înfipte rădăcinile atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite ale Americii. Iar aceasta este BOX 88, un grup de oameni care încearcă să oprească atentatele teroriste și orice altă formă de pericol ce ar putea amenința liniștea și viața locuitorilor de pe întreg globul. Însă, spre deosebire de celelalte organizații de spionaj, BOX 88 recrutează, în mare parte, indivizi normali, persoane care nu au avut contact cu astfel de operațiuni, dar care par foarte capabile să se infiltreze într-un anumit loc, să obțină informațiile necesare și să pretindă că nu au nimic de-a face cu mecanismele politice care se pun în mișcare în apropierea lor.

            După ce este recrutat de către un fost profesor de la universitate, Lachlan Kite devine agentul perfect de care BOX 88 are nevoie pentru a se infiltra într-o vilă din Franța, unde urmează să-și facă apariția un însemnat om de afaceri iranian. Din informații sigure, cel care trebuie să vină este un important finanțator al teroriștilor ce pregătesc un atentat cu gaz chiar în inima New Yorkului. Pe cât de complicată pare misiunea, pe atât de simplu îi este lui Lockie să se dea de-al casei, pentru că, fără nici un efort, el face parte deja din familie. Da, poate am uitat să menționez faptul că el este în vizită la Xavier, prietenul său cel mai bun și fiul lui Luc Bonnard, un om foarte influent și cu o avere uriașă. Dar asta s-a petrecut în 1989, iar în prezent Lachlan, acum director BOX 88, este răpit și, dacă vrea să supraviețuiască și să-și mai vadă iubita însărcinată în viață, trebuie să divulge tot ce s-a întâmplat, cu adevărat, în urmă cu treizeci de ani.

            Alternând prezentul cu trecutul, cartea ne prezintă două perspective cât se poate de diferite, una care aparține omului matur de acum și alta prin care ni se relatează despre tânărul neexperimentat care, la acea vreme, credea că are lumea la picioare. De altfel, tinerețea reprezintă în sine un factor care sporește curiozitatea și dorința de afirmare, astfel încât protagonistul nostru își pune relația cu oamenii dragi pe planul al doilea și începe să facă pe spionul amator, un agent care, evident, se dovedește capabil să-și ducă prima misiune la bun sfârșit. Deși ni se spune încă din descriere că vom citi un roman de spionaj, Cumming ne propune o altă viziune, una foarte ancorată în realitate. Vremea spionilor de top a trecut – gata cu James Bond, Mitch Rapp sau Jason Borne – acum e timpul pentru eroi obișnuiți, agenți care se izbesc în continuu de probleme verosimile. Aici nu există oameni bine antrenați în artele marțiale, care ies în ultima clipă din clădiri în flăcări, lăsând în urmă mormane de cadavre, ci protagoniști simpli, care, pentru a face un bine umanității, trebuie să se asigure că toate dispozitivele de urmărire pe care le-au plasat au acces la priză sau la o baterie care să țină măcar două zile.

            Preluând și deconstruind majoritatea clișeelor legate de acest gen, autorul scoțian ne face conștienți de faptul că este nevoie de un suflu nou, poate chiar de un subgen care să aducă ficțiunea mult mai aproape de realitate. În toți acești ani, publicul și-a schimbat preferințele și dorințele, căutând în continuu ceva original, ceva care să se debaraseze de modelele clasice din trecut. Însă, mai mult decât o provocare literară, „BOX 88” reprezintă primul volum dintr-o nouă serie care, la acest moment, este formată din două cărți, romanul de față fiind succedat de „Judas 62”, o continuare ce promite să ne poarte în bătrâna și închistata Rusie.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Charles Cumming:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 64 - Petrecerea de vânătoare de Lucy Foley (Blog Tour 4/2022)

Titlu: Petrecerea de vânătoare

Autor: Lucy Foley

Editura: TREI

Titlu original: The Hunting Party (2018)

Traducere de Daniela Purgaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,66 (din 155.816 note)

 

Iată-ne ajunși și la cel de-al patrulea Blog Tour din acest an, ocazie cu care urmează să vorbim despre „Petrecerea de vânătoare”, cel mai recent roman tradus la noi al lui Lucy Foley, autoare cunoscută, în special, pentru „Lista de invitați”, volum care a obținut premiul Goodreads pentru Mystery & Thriller în 2020. Dar, înainte de toate, cred că este necesar să subliniez faptul că, până pe la jumătatea acestei cărți, construcția este identică cu cea din romanul premiat. Din acest motiv, și pentru că textul de față îl precedă pe celălalt temporal, fiind scris în 2018, putem spune că asistăm la un prim prototip literar, care, mai târziu, va prinde  substanță într-o altă poveste, mult mai bine realizată, după părerea mea. Nu doar că subiectul în mare este același, ci și numărul personajelor și locul în care se petrece acțiunea se reflectă perfect în ambele scrieri, configurând, astfel, un gen pe care autoarea britanică îl exploatează până la ultimele consecințe.

            Ce poate fi mai frumos decât să-ți petreci revelionul alături de cei mai buni prieteni? Mai ales că a trecut ceva timp de când v-ați văzut ultima dată. Dar ce contează „toate aceste luni”, dacă voi știți că sunteți prieteni pe vecie? Evident, nu contează. Așa că pui mâna pe telefon, cauți o locație perfectă pentru petrecere, undeva departe de toată agitația din jur, și începi să-ți suni vechii amici. Bineînțeles că toată lumea va fi foarte încântată de ideea ta, așa că își vor face repede bagajele și vor porni la drum, puși încă de acasă pe distracție. Acum vă regăsiți cu toții în trenul spre Scoția și abia așteptați să ajungeți la complexul de cabane montan, acolo unde veți sărbători împreună trecerea dintre ani.

            Da, sunt cu toții aici, toți cei nouă petrecăreți. Emma și Mark, cuplul cel straniu despre care nu ai înțeles niciodată de ce au ales să fie împreună; Samira și Giles, care acum formează o frumoasă familie, având un bebeluș de câteva luni; Nick și Bo, cei doi iubiți care au înțeles că dragostea poate prinde aripi și între băieți; Katie, care momentan e singură și disponibilă, și Miranda și Julien, femeia perfectă și bărbatul fără cusur, cei mai interesanți și frumoși studenți din timpul universității, și nu numai. Între timp, ați ajuns la cabane, unde ați făcut cunoștință cu Heather, tipa care se ocupă de loc și de evenimente, și cu Doug, paznicul de vânătoare, un tip mătăhălos și ursuz, de care simți că ar trebui să stai la distanță. Însă cea mai mare supărare a voastră a fost să aflați că, în ciuda faptului că vi s-a spus că veți fi doar voi aici, au mai apărut și doi străini, islandezi după cum ați aflat destul de repede. Aa, în caz că nu ai numărat, acum sunteți treisprezece persoane, și, după cum știi și tu, asta nu sună deloc îmbucurător.

            Am ajuns din nou la celebrul număr fatidic, care bineînțeles că apare și în „Lista de invitați”, și, odată ce personajele se adună în acest format, începe și coșmarul. La fel ca în celălalt caz, povestea începe cu un scurt capitol/prolog în care ni se comunică faptul că a avut loc o crimă, dar nimeni nu are intenția să ne spună cine e victima. Astfel, tensiunea se instaurează de la prima pagină, miza constând atât în aflarea identității celui/celei ucise, cât și în descoperirea criminalului. În pofida faptului că toate personajele sunt la vedere și avem de unde alege, Lucy Foley vine cu o răsturnare de situație în momentul cel mai nepotrivit și ne dă din nou ancheta peste cap. Procesul literar al autoarei seamănă cu un joc de Domino în care toate piesele se completează intenționat greșit, scopul aranjamentului fiind cel de a ne face să observăm stridențele și punctele în care narațiunea nu pare să se lege. Însă, din cauza acestui model alambicat, ne este și mai greu să facem conexiuni logice, pentru că, la primele zece priviri, pare că toți ar putea fi și vinovați, dar și complet nevinovați.

            Asemănarea se reflectă excelent și la nivelul spațiului. Dacă în cazul celuilalt volum am luat parte la o nuntă pe o insulă din marea Scoției, aici ne avântăm printre munții scoțieni, într-un refugiu unde se practică vânătoarea. Ideea de izolare stă la baza ambelor construcții, două locuri închise, în care organele legii nu au cum să-și facă apariția, așa că răzbunarea și propria justiție nu pot fi combătute. Mai mult decât atât, locația actuală constituie un factor ce instigă la violență, fie ea împotriva naturii, fie împotriva celorlalți oameni. De altfel, și timpul joacă un rol important în toată ecuația. Suntem în ultimele două zile din 2018, respectiv primele două zile din 2019. Ne aflăm într-un vortex temporal care face trecerea de la vechi la nou, într-o perioadă pe care strămoșii o sărbătoreau sub forma carnavalului. În acest moment, unii își pun măștile, iar alții și le dau jos, și tu, ultimul om pe care ești sigur că îl cunoști pe deplin, trebuie să faci diferența între ceea ce vezi și ceea ce există cu adevărat.

            Un roman plin de tensiune, care se joacă în continuu cu mintea ta și care are o plăcere malefică de a te induce în eroare, o carte în care vechiul joc dintre aparență și esență se manifestă la cote alarmante și care îți oferă foarte puține momente de respiro, clipe în care mintea ta nu se oprește din a face legături, pentru a găsi, în final, o evadare din acest uriaș ghem de minciuni, care pare să crească cu fiecare pagină de incertitudine. Deconstrucția psihică și identitară a personajelor se accentuează cu fiecare capitol parcurs, iar ceea ce rămâne, la sfârșit, sunt doar niște schelete ambulante, pline de frustrări și traume din trecut. Și, în tot acest hazard de întâmplări din ce în ce mai stranii, ultima întrebare pe care ți-o mai poți pune este: Știi cine sunt cu adevărat vechii tăi prieteni? 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre „Petrecerea de vânătoare”:

Literatura pe tocuri 

Pălărisme.ro

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi  

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 22 - Începem cu sfârșitul de Chris Whitaker (Blog Tour 3/2022)

Titlu: Începem cu sfârșitul   

Autor: Chris Whitaker

Editura: TREI

Titlu original: We Begin at the End (2020)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 536

Media pe Goodreads: 4,19 (din 53.178 note)

 

            După cum v-am obișnuit deja, în fiecare săptămână participăm la un nou Blog Tour, în cadrul căruia discutăm despre un roman din sfera Crime. Până acum am avut de-a face cu așa-numitele Thrillere ca la carte, pline de suspans, de secrete ce dau viața personajelor peste cap și de investigatori capabili, care își dau silința să elucideze orice caz, înfruntându-și, în același timp, propriile traume și frici. Însă de această dată vom schimba puțin registrul, pentru că urmează să vorbim despre cel mai cunoscut roman al lui Chris Whitaker. „Începem cu sfârșitul” nu este un volum construit pe scenariul polițienesc clasic, ba chiar aș spune că ancheta detectivistică se pierde undeva în fundal. Ceea ce contează cu adevărat este povestea de viață a doi copii, care ajung paria ai unei societăți decăzute, din cauza alegerilor total greșite pe care le-au făcut adulții la un moment dat. Personajele sunt conturate în așa fel încât să reprezinte viciile și defectele umane, ceea ce le transformă în niște arhetipuri psihologice. Ele trăiesc într-un univers violent, dezgustător, în care inocența și puritatea nu își mai au de mult locul; un univers pervertitor, care-l împinge și pe cel mai bun om să facă un gest abominabil. Cu fiecare pagină sunt amplificate disperarea, singurătatea și traumele unor vieți pierdute, iar tensiunea apăsătoare pe care ajungem să o simțim și noi, cititorii, derivă din neputința și lipsa de voință a personajelor de a se salva și de a-i ridica și pe ceilalți din mocirla unei existențe în ruină.

            Duchess Radley a uitat de mult ce înseamnă să fie copil, să se joace cu prietenii la marginea pădurii sau să trăiască înconjurată de o familie iubitoare, de fapt, ar fi greu de spus dacă a cunoscut vreodată aceste lucruri. La cei treisprezece ani ai ei, Duchess a fost nevoită să-și asume rolul de mamă, atât pentru frățiorul ei mai mic, Robin, cât și pentru Star, ființa care i-a dat viață, dar care, din cauza alcoolului și a drogurilor, nu mai este capabilă nici măcar să ajungă în casă după o noapte de petreceri prin cele mai dubioase baruri. Viața fetiței nu a fost ușoară, în special pentru că nu a avut alte rude sau prieteni care să-i ia de pe umeri poverile pe care n-ar fi trebuit să le aibă niciodată. Instinctul matern, deșteptat mult prea devreme, și toate problemele de la școală și de acasă au transformat-o într-o persoană taciturnă, extrem de protectivă; într-un adult responsabil, oricând gata să facă sacrificii pentru fratele și mama ei.

Însă, în tot acest ocean de întuneric, există și o rază de lumină, un prieten al familiei Radley, care nu i-a abandonat pe cei doi copii, chiar dacă ajutorul său  nu a fost primit mereu cu încântare. Șeriful Walk se străduiește să mențină ordinea în comunitate, dar lucrurile o iau puțin razna atunci când Vincent King, fostul său prieten din copilărie, este eliberat din închisoare după ispășirea unei lungi condamnări. Acum, haosul se strecoară încetul cu-ncetul în oraș și în viața șerifului. Demonii nu îi mai dau pace, iar atunci când niște cadavre tulbură apele, este aruncat într-o investigație iluzorie. Walk și Duchess au două lucruri în comun, dorința de a afla cu orice preț cine este criminalul și voința de a-și lua destinele în propriile mâini și de a face dreptate, unul în mod legal, iar altul cu încrederea și curajul pe care doar vârsta fragedă și lipsa de experiență ți le pot da.

Modul în care este construită Duchess este tulburător și enervant deopotrivă. Prin intermediul ei, violența este dusă la extrem, chiar dacă este vorba despre un copil. „Proscrisa”, așa cum îi place să-și spună, este un produs al societății în care trăiește. Vă puteți imagina ce fel de oameni și-au lăsat amprenta asupra caracterului ei neformat.... în orice caz, nu este vorba despre cetățeni merituoși, cu sufletul și cugetul curate. Toți au ceva de ascuns, fie că vorbim despre măcelarul obsedat de vânătoare și care umblă năclăit de sânge din cap până în picioare, fie despre  vecinul care a rămas blocat undeva în perioada anilor de liceu sau despre mama drogată care aduce bărbați necunoscuți acasă... iar astea sunt doar câteva exemple.

Cel mai interesant aspect al romanului este chiar titlul, „Începem cu sfârșitul”. Cele trei cuvinte au o încărcătură metaforică și psihologică uriașă, devenind un fel de refren, un laitmotiv prezent în momentele de cumpănă ale vieții celor doi copii. Am avut nevoie de ceva timp ca să înțeleg de fapt la ce anume face referire sintagma, dar în cele din urmă mi-am dat seama cât de profundă este filosofia care stă la baza cărții. Cu fiecare nouă tragedie care le dă existența peste cap, Robin și Duchess sunt nevoiți să o ia de la început într-un alt loc, la o altă școală, cu alți oameni în jur, însă adaptarea și desprinderea de trecut sunt foarte grele, dar nu sunt imposibile. Cu alte cuvinte, sfârșitul fiecărei persoane din imediata apropiere deschide o poartă către o nouă viață pentru cei doi copii Radley. Din acest motiv, putem spune că volumul lui Chris Whitaker este un Thriller psihologic și social, în care găsirea unui criminal nu mai are nici o relevanță în raport cu salvarea unor ființe nevinovate din prăpastia adâncă în care destinul le-a aruncat.

Personaje foarte bine construite, evenimente tragice ce te țin cu sufletul la gură, două destine ce plutesc în derivă și o grămadă de suspecți și de posibili criminali, toate astea contopite într-o poveste plină de acțiune și de emoție. Cred că v-am dezvăluit destule despre acest roman, așa că tot ce vă rămâne de făcut e să-i dați o șansă, și dacă nu v-am convins, puteți citi și alte recenzii pe site-urile prietenilor care iau parte la acest Blog Tour.

 Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 62 - Ultima viață de Peter Mohlin & Peter Nyström (Blog Tour 2/2022)

Titlu: Ultima viață

Serie: John Adderley #1 

Autor: Peter Mohlin & Peter Nyström

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Det sista livet (2020)

Traducere de Maria Carmen Lungu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 504

Media pe Goodreads: 3,91 (din 971 note)

 

Am mai spus-o și o repet. Este foarte greu să scrii despre un roman care ți-a plăcut foarte mult. În primul rând, ai impresia că termenii precum fenomenal, magnific sau extraordinar nu reușesc să transmită cu adevărat ce simți, plus că aceștia sunt atât de utilizați, încât nu mai spun aproape nimic. În al doilea rând, afinitatea literară este o chestiune foarte personală și ești conștient că este posibil ca alți cititori să nu fie chiar așa impresionați, ba chiar unora să nu le placă deloc. Acum, vorbind strict despre mine, există câteva momente, pe parcursul unui an, în care mă „izbesc” de niște volume atât de bune, încât îmi stă gândul la ele zile la rând după ce am dat ultima pagină și revin la ele de fiecare dată când mi se cere o recomandare. O astfel de carte este „Ultima viață” de Peter Mohlin și Peter Nyström, un Thriller foarte întunecat și plin de suspans, care, cu siguranță, se va regăsi în topul lecturilor pe 2022.

Agentul FBI, John Adderley, se trezește într-un spital din Baltimore și încearcă să-și amintească ce s-a întâmplat și cum a ajuns acolo. Pe parcurs ce memoria îi revine, își dă seama că a fost infiltrat într-o organizație de traficanți de droguri și că a fost descoperit. Iar la câteva paturi de el se află omul care l-a deconspirat și care urma să-l execute. Acum John este compromis și trebuie să se facă nevăzut. Astfel, este nevoit să intre în Programul de Protecție a Martorilor, ca să i se ofere o nouă identitate și un nou domiciliu, într-un loc în care cartelul să nu-l găsească niciodată. Însă el vrea cu orice preț să se întoarcă în Suedia, țara lui natală, în orașul unde, în urmă cu zece ani, Emelie, tânăra moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă.

            Odată infiltrat în poliția din Karlstad, protagonistul nostru își dă tot interesul să descopere cine e cu adevărat criminalul și unde s-ar putea afla corpul tinerei fete. În ciuda faptului că ancheta a fost aproape soluționată și că există un suspect, el pune la îndoială vinovăția inculpatului și încearcă să găsească noi perspective din care să privească întregul caz. Nu trece mult timp până când John descoperă primele indicii și își dă seama că, în toți acești ani, colegii lui nu au înaintat deloc cu investigația și au căutat în continuu un motiv ca să-l bage pe presupusul vinovat la răcoare, iar asta nu doar că a dus nicăieri, ci a distrus și existența unui om probabil nevinovat.

            Deși John este o persoană de culoare, el nu e niciodată criticat sau condamnat de colegii de la muncă sau de oamenii din jurul lui. Există câteva momente în care unii îl privesc ciudat, însă niciodată motivele nu sunt rasiale. E foarte amuzant cum el ajunge să compare viața americanilor cu cea a suedezilor, dându-și seama că aceste două națiuni sunt foarte diferite și că el nu este decât un hibrid cultural care se bucură atât de viața lejeră a locuitorilor din State, cât și de siguranța și pasivitatea unui suedez de rând. Pe lângă asta, el gândește în ambele limbi, astfel încât, atunci când dă peste o expresie americană potrivită situației, încearcă să găsească un corespondent și în limba lui maternă.

            În ceea ce privește suspansul, acesta se resimte încă de la primele pagini, crește pe parcursul întregii povești și pare că stă să explodeze atunci când simți că ești tot mai aproape de adevăr. E drept că nu există prea multe secvențe de acțiune, însă tensiunea continuă te face să înaintezi foarte repede cu lectura. Deși aici vorbim despre un roman de debut scris la patru mâini, este vizibil faptul că ambii autori au o experiență într-ale scrisului, fiind capabili să manevreze unele situații în așa fel încât să nu devină totul foarte previzibil. Până la urmă e vorba despre o structură de roman polițist, adică lucrurile ar trebui să fie liniare. Însă, chiar dacă parcursul ficțional este unul așa-zis clasic, factorul care schimbă cu totul ecuația este însuși protagonistul. Pe de o parte, agent FBI, pe de alta, un tip traumatizat, care știe când e cazul să-și ia tălpășița, John Adderley nu este nici pe departe eroul detectiv cu care ne-au obișnuit filmele americane.

            Un volum superb care împletește, într-un mod foarte atractiv, intriga din romanele cu traficanți de droguri și o poveste Nordic Noir cu iz suedez, redând astfel o ficțiune polițistă de amploare și concretizându-se într-un gen care astăzi este cunoscut drept Thriller. Și, după cum știți deja sau poate nu, acesta este doar primul volum al seriei, deci povestea e abia la început. Iar dacă participați la concursurile de pe Facebook, Instagram și blogul nostru, puteți câștiga un exemplar din acest roman unic și excepțional.

 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde a apărut sau urmează să apară, zilele acestea, câte o recenzie despre romanul celor doi autori suedezi: 

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

CONCURS: ULTIMA VIAȚĂ (CRIME SCENE PRESS)

Cu ocazia Blog Tourului organizat de editura Crime Scene Press, avem plăcerea de a vă invita la un nou concurs!   

 

De fapt, vor fi trei concursuri, unul aici, unul pe pagina noastră de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni și unul pe Instagram, la: cartile_mele28, iar premiul constă în câte un exemplar din romanul „Ultima viață”, de Peter Mohlin & Peter Nyström.

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concursul de pe blog?  

1. Dați like paginilor de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni & Crime Scene Press.  

2. Scrieți, într-un comentariu, care este cartea voastră preferată de la Crime Scene Press.

3. Distribuirea acestui articol este opțională (sunteți înscriși în concurs odată ce ați realizat primele două cerințe). 

 

Concursul se va desfășura până în data de 3 martie, ora 23:59, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org.

 

Mult succes tuturor!

Descriere carte:

Roman răsplătit de Crimetime în 2020 cu premiul pentru cel mai bun debut

Drepturile au fost vândute în 18 țări

Agentul american de origine suedeză John Adderley se trezește pe un pat de spital în Baltimore. A fost împușcat de mai multe ori și știe că e norocos să mai fie în viață. Însă la numai câteva paturi de el zace bărbatul care cu numai douăzeci și patru de ore înainte îi ținuse pistolul la cap.

Cu zece ani în urmă, în Karlstad, în Suedia, adolescenta Emelie, unica moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă. Părinții ei cred că a fost răpită. Când polițiștii descoperă sânge pe o stâncă din apropierea casei, îl arestează pe un adolescent din partea săracă a orașului. Cadavrul nu e găsit, iar el nu poate fi pus sub acuzare.

Cazul ajunge în prezent pe mâinile lui John Adderley. Deși trebuie să depună mărturie împotriva cartelului de droguri în care a fost infiltrat și intră în programul de protecție a martorilor, John cere să fie transferat la Karlstad. Cunoscând Suedia, pornește ancheta alături de polițiștii din localitate. Dar știe că traficanții din cartel au pus un preț pe capul lui. Iar pedeapsa pentru trădare este moartea.

„Nu e niciodată în alb și negru, are tot timpul mai multe fațete și e interesantă. Și, bineînțeles, plină de suspans, foarte plină de suspans, insuportabil de plină de suspans.”

Kapprakt

„O realizare suedeză de top, într-un gen unde Suedia e lider mondial.”

Lasse Anrell

„Rareori întâlnești un debut atât de matur ca al autorilor Peter Mohlin și Peter Nyström, care în multe privințe vin cu elemente noi în genul atât de clasic al romanului polițist Narațiunea, personajele, ambianța, dialogurile, suspansul, răsturnările de situație, rezolvările dramatice – da, toate sunt exact cum trebuie.”

Kapprakt

Cartea poate fi comandată de AICI.

Recenziile lui Gică 58 - Diavolul și apa întunecată de Stuart Turton

Titlu: Diavolul și apa întunecată

Autor: Stuart Turton

Editura: RAO

Titlu original: The Devil and the Dark Water (2020)

Traducere de Alexandru Maniu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 544

Media pe Goodreads: 3,86 (din 29.593 note)

 

Datorită romanului „Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle”, Stuart Turton și-a găsit foarte repede un loc pe lista autorilor mei preferați. Și nu e vorba că omul scrie extraordinar sau că misterele sunt construite impecabil și nu ai nimic de obiectat, ci despre un stil unic, reprezentat printr-o aglomerare intenționată de personaje extrem de variate și de întâmplări stranii, care, la prima vedere, par să nu aibă nici o explicație. Până și genurile sunt atât de amalgamate, încât, așa cum spune și autorul, fiecare cititor îl poate încadra într-o anumită categorie literară. Dacă despre romanul său de debut am spus că reprezintă un Mystery cu nuanțe de Science-Fiction, în cazul volumului „Diavolul și apa întunecată”, pot să zic că este un Thriller istoric, cu o atmosferă intensă de gotic, accentuat , în anumite părți, chiar până la Horror.

            Aventura noastră începe pe coastele Bataviei, în anul 1634, când un grup pestriț de persoane se pregătește să se îmbarce pe corabia Saardam, cu destinația Amsterdam. Printre călători se numără și Samuel Pipps, cel mai mare detectiv din lume, care, odată ajuns la destinație, urmează să fie executat. Alături de el, se află angajatul și prietenul său cel mai devotat, Arent Hayes, care va face tot posibilul ca strălucitul investigator să scape de osânda nedreaptă ce-l așteaptă. Însă, înainte ca voiajul să înceapă, un lepros își face apariția și le comunică pasagerilor că nava nu va ajunge niciodată la destinație și că oricine se va încumeta să părăsească țărmul la bordul ei va avea parte de un destin cumplit.

            Deși unii iau în seamă avertismentul bandajatului și încep să-și facă griji, mai marii de pe corabie, privindu-și propriile interese, dau ordin ca nava să părăsească portul și să urmeze cursul prestabilit. Din acest punct, putem observa că societatea vremii este scindată în cei care comandă și cei ce dau ascultare. Cel mai important om de la bord este guvernatorul general Jan Haan, un personaj foarte antipatic, pe care toți îl privesc cu respect, datorită poziției sale. Mă rog, aproape toți, în afară de propria lui soție. Chiar dacă Sara duce o viață plină de răsfăț și de bijuterii – bine, și de bătăi infernale, în urma cărora nu mai poate nici să meargă – ea își dorește să fie o persoană independentă, nu un accesoriu estetic, și să-și pună abilitățile practice în valoare, cu alte cuvinte, să ofere ceva la schimb pentru respectul cu care este tratată. Aici se poate observa categoric și o anumită doză de feminism, pe care e posibil ca Turton să o fi inserat în text, pentru a se conforma cerințelor scriitorilor de astăzi.

            Nu vreau să vorbesc prea mult despre protagoniști, pentru că esența cărții stă în diversitatea socială, lucru pe care l-am menționat chiar la început. Avem ingeniosul detectiv care reprezintă o altă variantă pentru eternul Sherlock Holmes, un ajutor de nădejde ce, datorită trupului său impunător și experienței din război, constituie cel mai bun muschetar angajat în folosul investigatorului, o suită de soldați ce au rolul de a avea grijă de persoanele importante de la bord și gașca marinarilor, un club foarte select, alcătuit din hoți, tâlhari și criminali care nu își mai găsesc locul pe uscat. Însă, în acest melanj de uniforme și funcții, există și câteva personaje care ies la iveală și care joacă un rol important în desfășurarea evenimentelor.

            Și acum ajungem la cea mai importantă și îngrozitoare parte. Se pare că, totuși, leprosul nu era nebun. La scurt timp de la plecare, lucruri înfiorătoare încep să se petreacă. Simboluri ciudate apar pe vele și în anumite locuri de pe corabie, animalele sunt ucise inexplicabil, siluete fantomatice își fac apariția din umbre și, în toată această atmosferă infernală, se pare că diavolul s-a urcat la bordul lui Saardam. Dacă, în primă fază, pare că toată călătoria capătă un aer gotic, după ce cumplitele întâmplări au loc și unele persoane ajung să-și piardă viața, avem de-a face cu un Horror în toată regula. Însă groaza nu se resimte neapărat ca un factor puternic, impregnat în scene terifiante, ci în momente intense și lungi, clipe ce se organizează într-un coșmar care nu pare să se mai sfârșească.

            „Diavolul și apa întunecată” este o poveste originală în care o călătorie pe mare se transformă într-un drum spre infern. Se pare că Turton are o afinitate pentru spațiile restrânse și sufocante. Lumea creată de el te prinde și nu îți mai dă drumul, până ce fiecare piesă este pusă la locul ei, iar misterul este complet elucidat. Mi-au plăcut foarte mult ambele lui volume și sunt foarte curios ce va scoate anul acesta, pentru că, da, în 2022 trebuie să apară cel de-al treilea roman al său.

COMANDĂ CARTEA