Recenziile lui Gică 79 - Fântânile Paradisului de Arthur C. Clarke

Titlu: Fântânile Paradisului  

Autor: Arthur C. Clarke

Editura: PALADIN

Titlu original: The Fountains of Paradise (1979)

Traducere de Daniel Pătrașcu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,96 (din 28.157 note)

 

            Pentru că nu știam ce să mai citesc și pentru că aveam chef de un Science-Fiction clasic, am aruncat o privire prin bibliotecă și am decis să mă apuc de „Fântânile Paradisului”, un volum pe care cei de la Editura Paladin l-au reeditat, cu o supracopertă superbă, nu cu mult timp în urmă. Iar acum, după ce am devorat cartea în mai puțin de 24 de ore, chiar pot să spun că mi-a plăcut destul de mult și am fost impresionat de ingeniozitatea și de inventivitatea autorului britanic, care, într-un text de lungime redusă, reușește să imagineze un proiect ambițios și extrem de complex, ce ne-ar putea deschide o nouă poartă spre astre, spre spațiul atât de greu accesibil oamenilor. Însă, pe lângă un roman plin de termeni științifici, majoritatea proveniți din domeniul fizicii, Arthur C. Clarke ne propune o poveste despre voința umană și despre puterea de a transforma o idee incredibilă în realitatea zilei de mâine.

            Pe orice cale a evoluției am lua-o, un lucru e sigur, viitorul stă în cât mai multe bariere desființate. Am călătorit pe mare și am descoperit pământuri noi, pe care locuiesc oameni asemeni nouă, am deprins limbi exotice sau i-am învățat pe ceilalți graiul nostru, dar, oriunde ne-am dus în lume, tot timpul ne-am confruntat cu ceva ce părea, la prima vedere, imposibil, dar pe care l-am depășit de fiecare dată cu succes. Dar, cu toate că astăzi putem privi la stele din orice punct de pe Terra, tot există frustrarea că nu vom ajunge niciodată la ele. Ei bine, Clarke ne duce puțin în viitor, tot în secolul al XXI-lea, dar într-un timp în care oamenii sunt capabili să părăsească Pământul cu ajutorul rachetelor și să ajungă să locuiască pe lună sau chiar pe marte, planeta roșie aflându-se în plin proces de terraformare.

            Însă, pentru genialul inginer Vannevar Morgan, acest lucru nu e suficient, iar, în dorința sa de a duce umanitatea pe o nouă treaptă evolutivă, el propune o soluție revoluționară, un lift spațial capabil să ducă pe orbită și dincolo de ea atât oameni, cât și obiecte de dimensiuni colosale. Cu ajutorul unui fir metalic extrem de subțire și de rezistent, savantul vrea să „lege” suprafața Pământului de unul sau mai mulți sateliți tereștri, astfel încât să creeze o cale cât mai eficientă și cât mai sigură de transport către spațiu și, de ce nu, către celelalte planete din Sistemul Solar. Dar există o așa-zisă mică problemă. Punctul terestru din care urmează să „se ridice” magnifica mașinărie trebuie să fie calculat cu exactitate, astfel încât mișcarea de rotație a Terrei și uraganele incredibil de puternice, care-și fac de cap la mii de kilometri înălțime, să nu producă daune serioase dispozitivului.

            După un studiu ca la carte, savantul nostru găsește locul perfect pentru proiectul său, și anume o stâncă uriașă din Sri Lanka, un punct înalt în care chiar se poate spune că pământul atinge cerul. Însă din nou apare un impediment, pentru că acolo există un străvechi cult religios, care nu este deloc dispus să-și părăsească centrul sacru. Și, după cum v-ați dat seama deja, din acest punct ia naștere o întreagă discuție despre barierele fizice ce pot fi depășite cu ajutorul științei și despre limitele pe care ni le-a impus, încă din cele mai vechi timpuri, un zeu atotștiutor. Iar aici, așa cum subliniază și unul dintre personaje, este vorba despre o reclădire modernă a Turnului Babel, a construcției cu care muritorii au crezut că pot ajunge până la Dumnezeu. Dar, mai mult decât o confruntare între un domeniu exact și o doctrină abstractă, discursul celor două părți constituie o pendulare între trecut și viitor, între o lume care nu poate renunța la vechile ei tradiții și o societate dezvoltată, care face tot efortul să descifreze marile taine ale universului cunoscut, și nu numai...

            Dar, înainte să vedem dacă Morgan va reuși să-și ducă la capăt planul, trebuie să ne întoarcem mult în timp, la o sută de ani de la nașterea lui Hristos, atunci când a venit pe lume Kalidasa, cel mai mare rege de pe insula Taprobane. La fel ca eroul nostru, și faimosul monarh a crezut că poate sfida „cele sfinte”, creându-și un paradis numai al lui chiar pe pământ. Astfel, cu ajutorul unui artist recunoscut în toată lumea, el a reușit să-și clădească o Grădină a Raiului, un loc mirific în care piatra a devenit nestemată, iar fântânile își revărsau apa la un simplu gest de-al său. Ei bine, călătoria noastră se oprește aici, pentru că e vremea să-l las pe adevăratul povestitor să-și facă treaba, așa că, dacă vreți să vedeți cu ce impedimente se va mai confrunta echipa lui Morgan, trebuie să puneți mâna pe romanul lui Arthur C. Clarke și să vă lăsați purtați într-un viitor nu foarte îndepărtat, într-un timp în care este posibil ca umanitatea să ajungă chiar și la cele mai îndepărtate stele.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 78 - Obscuritas de David Lagercrantz (Blog Tour #15/2022)

Titlu: Obscuritas 

Serie: Rekke & Vargas #1

Autor: David Lagercrantz 

Editura: TREI

Titlu original: Obscuritas (2021)

Traducere de Carmen Vioreanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,13 (din 582 note)

 

După ce s-a făcut remarcat în întreaga lume ca fiind cel care a scris ultimele trei volume din „Millenium”, continuând și încheind astfel seria imaginată de celebrul Stieg Larsson, David Lagercrantz vine cu o altă poveste provocatoare, dând startul unui nou proiect grandios. Și datorită faptului că, în literatura ultimilor ani, există o tendință a multor autori de a se întoarce la arhetipul inventat de Arthur Conan Doyle, scriitorul suedez își creează un Sherlock Holmes numai al lui, dând naștere unui investigator ingenios, blocat într-o lume contemporană plină de vicii și de probleme. Astfel, romanul detectivistic de sorginte clasică își depășește granițele, ajungând să ia contact cu genul Nordic Noir și să se transforme într-o ficțiune aproape postmodernă, într-un text în care intuiția și perspicacitatea unui om excepțional trebuie să dea de capăt unui caz de crimă nemaiîntâlnit.

            După un intens meci de fotbal, arbitrul din Afganistan este găsit mort în pădurea din apropiere, iar toate semnele confirmă ipoteza unei crime. Mai mult decât atât, toți cei prezenți sunt siguri că vinovatul e Giuseppe Costa, tatăl unuia dintre jucători, un scandalagiu care a proferat amenințări la adresa victimei pe tot parcursul meciului. Însă, în ciuda efortului poliției, acuzatul nu vrea să-și mărturisească fapta cumplită, iar organele legii sunt nevoite să-l lase în libertate. Cu toate că ancheta nu pare să ducă nicăieri, Micaela Vargas nu vrea să se dea bătută, și astfel ajunge să-i ceară ajutorul lui Hans Rekke, un om cu o minte sclipitoare, recunoscut pentru rezolvarea mai multor cazuri de omor din San Francisco. Împreună, cei doi pornesc într-o aventură complicată, pășind pe un drum care-i va conduce înapoi în Cabul, la un loc îngrozitor, pe care foștii deținuți îl cunosc ca Prison of Darkness.

            În general, îmi plac mult rescrierile după Sherlock Holmes, însă povestea de față mi s-a părut superficială. E drept că avem un om ieșit din comun, a cărui minte face conexiuni în continuu, însă acțiunile sale nu m-au convins deloc să-l văd ca pe un mare geniu. Nu mi-a plăcut faptul că autorul l-a introdus încă din primele pagini, nelăsând loc pentru o intrare spectaculoasă, așa cum i s-ar cuveni. Nu am simțit nevoia să-l privesc altfel decât ca pe un om cu multe probleme, care, pentru a scăpa din lumea asta nesatisfăcătoare, apelează în mod excesiv la pastile, substanțe care îi întunecă lucida gândire. De altfel, am avut impresia că toate personajele din carte sunt conturate pe jumătate, pentru că, în mare parte, ele doar există, iar atunci când se pun în mișcare, chiar ajungi să crezi că urmează să se întâmple ceva neprevăzut.

            Plasând acțiunea romanului în 2003, David Lagercrantz se concentrează pe consecințele pe care le-a avut atacul din 11 Septembrie asupra lumii arabe. Din momentul în care Turnurile Gemene au căzut, aproape toți musulmanii, indiferent de accepțiunea lor politică, au devenit principalii inamici ai Occidentului. Era suficient doar ca o anumită persoană să te bănuiască de terorism, pentru ca imediat să fii săltat de pe stradă și să ajungi într-o închisoare secretă, unde agenți CIA să te interogheze cu privire la actele tale de violență îndreptate împotriva umanității. Iar aici intervine Prison of Darkness, un loc în care tortura psihică era practicată în toate formele ei posibile. Însă, pentru că esența răului provine tot timpul dintr-un trecut sumbru, autorul ne poartă în Kabulul anului 1997, atunci când talibanii au instaurat dictatura religioasă. Astfel, arta, în special muzica, era interzisă, fiindcă ea îl îndepărta pe credincios de la Revelația lui Allah. Prin urmare, toate instrumentele muzicale trebuiau distruse, iar ereticii primeau pedeapsa pe care o meritau, uneori aceasta fiind chiar moartea.

            Revenind la personajele principale, chiar nu am putut să mă atașez de niciunul dintre ele. Am făcut tot efortul să-l înțeleg pe Hans Rekke, în toată nebunia lui, dar, spre final, am rămas cu multe semne de întrebare, pentru că acesta, fiind într-o cădere psihică vertiginoasă, nu a avut posibilitatea să-și pună în valoare toate abilitățile așa mult lăudate. În schimb, mi-a plăcut construcția sa mentală, fiindcă el e un individ care se zbate să existe între două lumi. Pe de o parte, avem din nou muzica, un domeniu în care Rekke excelează, dar pe care îl urăște din tot sufletul, iar pe de alta, există universul disciplinelor exacte, un loc din care eroul nostru și-a preluat obsesia pentru crimele misterioase, pentru întâmplările care, în tot haosul pe care-l creează, au o explicație logică, aflată chiar sub ochii celui dispus să privească cu atenție detaliile. Cât despre Micaela Vargas, ea reprezintă modelul clișeic al femeii care, în ciuda remarcilor misogine ale bărbaților din jur, își pune meseria pe primul loc și depune tot efortul pentru a da de urma adevăratului vinovat.

Și pentru că a sosit vremea să pun punct acestei recenzii, vreau să vă spun că nu știu dacă voi continua această serie, în ciuda amănuntelor pe care autorul le introduce intenționat cu acest scop. Însă pe mine nu m-a prins povestea, mi s-a părut lungită și uneori încețoșată, așa că mă voi întoarce la romanele mele, pline, sper, de acțiune și cu ucigași diabolici, care într-adevăr merită să fie prinși și aruncați după gratii.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Lagercrantz: 

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi 

Falled

Citește-mi-l 

Anca și cărțile.ro

Pălărisme.ro 

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 77 - Liliacul de Jo Nesbø (Blog Tour #14/2022)

Titlu: Liliacul

Serie: Harry Hole #1

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Flaggermusmannen (1997)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,56 (din 103.621 note)

 

Când vine vorba despre thrillerul scandinav, este aproape imposibil să nu-l menționăm pe Jo Nesbø, unul dintre marii maeștri ai genului Nordic Noir. Pe lângă câteva romane de sine stătătoare, precum „Fiul”, „Regatul” și „Vânătorii de capete”, ultimul având parte și de o ecranizare, autorul norvegian este recunoscut, în special, pentru seria „Harry Hole”, un proiect literar de amploare, care ajunge anul acesta la cel de-al treisprezecelea volum. Și pentru că fac parte dintr-o echipă de oameni ambițioși, ne-am propus, cu sprijinul Editurii TREI, să luăm la rând toate cele opt cărți ale seriei, astfel încât să vă împărtășim gândurile și părerile noastre sincere despre fiecare în parte. Așadar, astăzi, cu ocazia Blog Tourului cu numărul paisprezece, a sosit timpul să facem cunoștință cu faimosul Harry Hole și să luăm parte la prima lui anchetă detectivistică.

            Deși ne-am aștepta ca acțiunea volumului să aibă loc în țara lui natală, Nesbø ne poartă la capătul lumii, mai exact în misteriosul și neîmblânzitul pământ australian. Aici, nu cu mult timp în urmă, o tânără norvegiană de 23 de ani a fost ucisă, violată și apoi strangulată cu mâinile goale. În ciuda faptului că există un posibil vinovat, ancheta stă pe loc, astfel încât poliția din Sydney este nevoită să ceară ajutorul unui criminalist din Norvegia. Din acest punct, intră în scenă ingeniosul și carismaticul inspector Harry Hole. Însă nu trece mult până când noul venit își dă seama că are de-a face cu un ucigaș în serie, un maniac căruia îi place să omoare femei albe, cu părul foarte deschis la culoare.

            Cu toate că i s-a spus să stea deoparte și să urmărească totul de la distanță, Harry simte nevoia să ia parte la acțiune și să-și pună în valoare talentul de investigator. Astfel, el se împrietenește cu Andrew, unul dintre polițiștii însărcinați cu descoperirea criminalului. Alături de el, eroul nostru face o călătorie prin lumea interlopă, intersectându-se atât cu traficanții de droguri care au creat o întreagă industrie în zonă, cât și cu prostituatele ce-și încep munca odată cu lăsarea întunericului, dar și cu proxeneții care privesc, din colțul lor întunecat și sigur, la clienții ce le întrețin „mica și onesta afacere”. În micul lor periplu, protagonistul ajunge să facă cunoștință cu două personaje atipice, un bărbat de culoare care și-a găsit scopul în practicarea boxului și un transsexual ce-și petrece timpul lucrând drept claun în cadrul circului din oraș, prezența ambilor subliniind diversitatea și libertatea de exprimare a locuitorilor din micul și extravagantul continent.

            Însă, pe lângă minoritățile sociale și sexuale ce și-au găsit aici un eden doar al lor, există o mulțime de personaje de culoare, indivizi care încă cred că fac parte dintr-un trib arhaic, o familie prin care se diferențiază de restul populației „invadatoare”. Deși amestecul de rase pare un aspect irelevant, vechii locuitori, chiar dacă trăiesc în comuniune cu albii, păstrează o anumită gândire specifică băștinașilor. Aici nu e vorba de asimilarea populației, ci de o digresiune pe care o observi doar în momentul în care interacționezi cu un reprezentant  al vechii societăți. Așa cum noi ne-am construit mitologia pe o bază antropocentrică, în care doar omul contează, strămoșii aborigeni au pus natura mai presus de orice, creând astfel o structură mitică, bazată pe nașterea și evoluția animalelor. Astfel, aflăm cum a devenit Șarpele Negru cea mai veninoasă reptilă, cum și-a pierdut pasărea Emu imensele ei aripi și cum primii oameni, neascultându-l pe Creator, au ajuns să elibereze, din arborele sacru, liliacul, străvechiul simbol al morții.

            Nu am insistat pe Harry Hole, pentru că o să am timp să vorbesc despre el în următoarele recenzii. De altfel, „Liliacul” nu mi s-a părut un roman polițist excepțional, dar pot să spun că a fost o lectură plăcută. Se vede clar că autorul era la începutul carierei, pentru că există o distanță imensă între investigator și criminal, cel din urmă fiind parcă scos din pălărie. În altă ordine de idei, esența cărții nu stă în miza detectivistică, ci în descrierea personajelor și legendelor din Australia. Am apreciat intriga originală, la fel de mult am apreciat și diversitatea socială prezentă în roman, însă nu am avut indicii clare de care să mă leg, astfel încât să-mi fac o idee despre vinovat. Dar odiseea noastră merge mai departe, iar data viitoare vom poposi în Thailanda, acolo unde are loc acțiunea din volumul „Cărăbușii”.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:  

Anca și cărțile.ro

Falled

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 76 - Fetele care ard de C.J. Tudor

Titlu: Fetele care ard 

Autor: C.J. Tudor

Editura: NEMIRA

Titlu original: The Burning Girls (2021) 

Traducere de Alexandru Macovescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 4,04 (din 22.384 note)

 

Orice comunitate, oricât ar fi de angrenată în conduita religioasă, păstrează în structura ei o dimensiune ocultă, un loc unde fenomenele și aparițiile misterioase sunt adunate laolaltă, un mic colț întunecat din care acestea reușesc să fascineze de fiecare dată când sunt evocate. Deși istoria a făcut tot posibilul să înregistreze evenimentele raționale, plasându-le pe cele inexplicabile în umbra incertitudinii, oamenii au tânjit mai mereu la paranormal, pentru a-și oferi o dimensiune mitică propriei existențe și pentru a păstra, în sânul comunității, memoria celor ce au pierit în împrejurări potrivnice și mărturiile celor care au interacționat cu sufletele celor plecați. Odată cu conștientizarea unui trecut plin de violență, miturile par să prindă viață, iar spectrele îngrozitoare încep dansul nocturn. Astfel, cimitirul devine infernul spiritelor fără odihnă, vechea casă din pădure, în care nu mai locuiește nimeni de ani buni, ajunge sălașul fantomelor, și vecinul scrântit, de care-și bat toți copiii joc, este posedat, fără nici o îndoială, de diavol.

Dar reverendul Jack Brooks știe deja toate astea. De asemenea, ea știe că, în urmă cu cinci veacuri, opt oameni, care nu au vrut să renunțe la credința lor, au fost arși pe rug, că, acum trei decenii, două fete au dispărut fără urmă și că, acum două luni, fostul preot din mica comunitate a fost găsit spânzurat, luându-și viața chiar în capela în care slujea. Însă noul vicar este o femeie puternică, care nu crede în superstiții și care își ia în serios rolul, oferindu-le credincioșilor sprijinul de care au atâta nevoie. Cu toate astea, nu trece mult până când avertismentele încep să apară, păpușile din vreascuri par să se ivească în locurile și momentele cele mai stranii, iar spectrele fetițelor incendiate se plimbă nestingherite prin cimitir și prin preajma bisericii. Însă, deși totul pare să fie doar o fantasmă, localnicii știu că fetele care ard se arată doar celor osândiți, celor care urmează să moară în împrejurări cumplite.

Fugind de propriul trecut, care nu e tocmai luminos, Jack devine prima femeie vicar din Chapel Croft, o funcție pentru care trebuie să îndure disprețul și răutatea unor indivizi ce nu pot renunța la prejudecățile sociale, atât de bine înrădăcinate în conștiința locului. În acest microunivers închistat, dă prost să-ți împărtășești păcatele unei instanțe feminine, să fii cununat de aceasta sau ca ea să apară în fotografiile de nuntă, pe care bineînțeles că o să le vadă toți prietenii. De altfel, din cauza faptului că nu există nici un bărbat în viața ei, și pentru că locuiește doar împreună cu fiica sa de cincisprezece ani, Flo, Jack este privită ca o persoană fragilă, o ființă lipsită de putere, care nu face decât să joace un rol necesar, care nu o avantajează deloc.

Pe de altă parte, Jack este o mamă excelentă, care face tot posibilul să-și protejeze fiica de orice fel de pericol. Iar atunci când Flo se întâlnește cu un băiat ciudat, care pare să sufere de o afecțiune neurologică ce-l face să tremure incontrolabil, instinctul de apărare iese la iveală, și reverendul simte cum fata ei începe să-și ia zborul din siguranța cuibului părintesc. De altfel, adolescenta reflectă perfect imaginea mamei, fiind o persoană curajoasă, dispusă să apeleze la violență dacă situația o cere. Pe lângă cele două femei emancipate, care-și pot purta singure de grijă, există și gay, lesbiene și persoane de culoare, un întreg palmares de personaje care încă luptă să fie acceptate de cruda societate tradițională.

            Revenind la subiectul poveștii, am apreciat foarte mult atmosfera gotică care acaparează întreaga narațiune. Chiar dacă există o intrigă detectivistică, autoarea a știut să profite la maximum de decor, transformând capela, cimitirul și pădurea în spații obscure, locuri perfecte pentru manifestarea maleficului. De altfel, funcția lui Jack poate fi asociată atât cu păstorii care-și îndrumă turma pe calea cea bună, cât și cu războinicii lui Dumnezeu, cei care cândva l-au exorcizat pe diavol din trupurile și sufletele bieților necredincioși. Datorită poziției sale din comunitate, vicarul începe să descopere micile secrete ale locuitorilor, dându-și seama că, până și aici, adevărul este o chestiune care poate schimba atât viețile celorlalți, cât și parcursul cunoscut al istoriei.

            Acum, în final, pot să spun că „Fetele care ard” este, pe departe, cel mai bun roman al lui C.J. Tudor, depășind cu mult „Omul de cretă”, prima poveste a autoarei britanice, publicată în limba română. Dacă în volumul anterior am avut parte de o intrigă întunecată și de un  mister care alterna între trecut și prezent, aici enigmele nu doar că există, ci ele guvernează o întreagă comunitate, iar sentimentul de frică este intensificat până la groază, impregnând totul cu miasma crimelor și a morții. Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă recomand povestea, și sunt sigur că, și pentru voi, va fi una dintre cele mai interesante și fascinante lecturi din acest an.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 75 - Secrete îngropate de Lynda La Plante (Blog Tour #13/2022)

Titlu: Secrete îngropate

Serie: Jack Warr #1

Autor: Lynda La Plante

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Buried (2020)

Traducere de Oana Dușmănescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 4,10 (din 4.802 note)

 

            Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, o gașcă de femei puternice, care își doresc tot ce-i mai bun de la viață, și un proaspăt ofițer de poliție ce-și caută rădăcinile paterne prin lumea întunecată a gangsterilor londonezi. Altfel spus, un volum extrem de complicat, în care trecutul ilegal și violent iese mereu la iveală, încercând, prin toate mijloacele, să pervertească prezentul senin al celor drepți. Astfel, jocul binelui și al răului este dus la un alt nivel, autoarea subliniind, în mod repetat, capacitatea celor două esențe de a se împleti și de a ajunge, într-o ultimă instanță, la o suprapunere perfectă. Dincolo de un roman cu detectivi, „Secrete îngropate” ne spune povestea unui om nevinovat, prins în ițele unor întâmplări care i-au marcat destinul încă dinainte De a se fi născut. Așadar, doamnelor și domnilor, permiteți-mi să vi-l prezint pe fermecătorul și neînduplecatul Jack Warr.

            Totuși, haideți să dăm timpul înapoi și s-o luăm cu începutul. În 1984, Harry Rawlins, un bandit fără pereche, împreună cu trupa lui de nelegiuiți, și-au pus în cap să deturneze o autospecială blindată, plină de bani. Ei bine, planul lor a eșuat, pentru că toți și-au pierdut viața în acea operațiune. La mai bine de zece ani după cumplitul eveniment, Dolly Rawlins și celelalte văduve au pus la cale să jefuiască un tren poștal, un mic gest în memoria bieților lor soți care nu au reușit să-și ducă misiunea la bun sfârșit. Astfel, punându-și în valoare toate aptitudinile, femeile au reușit să oprească trenul, să pună mâna pe bani și să-i facă dispăruți cât ai zice pește. Acum, după mai bine de două decenii, cineva s-a întors după comoară, lăsând în urmă o cabană incendiată și un cadavru carbonizat.

             Și acum, pentru că am ajuns la zi cu povestea, e timpul să intre în scenă omul pe care vi l-am promis. Jack Warr, tânărul agent din Poliția Metropolitană, face parte din echipa care trebuie să descifreze ce s-a întâmplat la Rose Cottage și să descopere identitatea victimei, care, la prima vedere, pare să fi murit în incendiu. Însă eroul nostru are și alte planuri, care nu-i privesc și pe colegii lui. După ce află că tatăl său adoptiv nu mai are mult de trăit, din cauza cancerului care-i macină organismul, și după ce primește un plic în care s-ar putea afla detalii despre trecutul lui, Jack pornește în propria odisee detectivistică, pentru a-și găsi părinții biologici. Însă destinul își bate puțin joc de el, pentru că toate semnele arată că bărbatul care i-a dat viață a făcut cândva parte din anturajul toxic al lui Harry Rawlins. Astfel, el ajunge să ia parte la două anchete, una profesională și alta personală, pășind pe două drumuri abrupte, care se vor întâlni la răscrucea propriei sale existențe.

            În mod normal, ar trebui să vorbesc despre un singur roman, primul volum din noua serie a Lyndei La Plante. Dar, din cauza faptului că „Secrete îngropate” revizitează o altă trilogie, din care la noi a apărut doar primul volum, „Văduve”, trebuie să țin cont și de cursul cronologic al poveștii. De altfel, mai mult decât un text polițist cu intrigă proprie, cartea de față reprezintă o reîntoarcere, într-o manieră nostalgică, la evenimentele care s-au petrecut într-un trecut ficțional nu foarte îndepărtat. În timp ce Jack își vede de anchetele lui, autoarea profită de fiecare ocazie pentru a ne vorbi despre impozantul și maleficul Harry Rawlins, despre legendara lui consoartă, Dolly Rawlins, și despre dorința ei neîmplinită de a-și transforma conacul într-un cămin pentru copiii orfani, și, nu în ultimul rând, despre destinul celorlalte infractoare, pe care protagonistul le vizitează ca să afle mai multe detalii despre cei care au dat o mână de ajutor la jaful din ‘95.

            Iar acum, ca să fiu sincer, trebuie să spun că nu prea mi-a plăcut cartea, fiindcă m-am trezit în mijlocul unor evenimente pe care nu am știut de unde să le iau. Se vede clar că a fost scrisă pentru fanii celeilalte trilogii, oameni care au așteptat cu sufletul la gură să afle cum va continua povestea după ce „eroii” lor favoriți au dispărut. Subiectul e foarte ofertant, personajele sunt unul și unul, umorul negru condimentează perfect atmosfera obscură, însă eterna reîntoarcere la un trecut „strălucitor” nu face decât să creeze goluri imense în derularea acțiunii din prezent. Poate că e și o chestiune de gusturi, poate că nu este neapărat genul meu, însă, dacă vă cade în mână acest volum, vă rog să-mi spuneți și mie care au fost momentele ce v-au dat senzația că aveți de-a face cu un Thriller și care au fost secvențele moarte, în care v-ați simțit cu totul pierduți.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Lyndei La Plante: 

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Falled

Citește-mi-l 

Pălărisme.ro 

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 74 - Pasagerii de John Marrs (Blog Tour 12/2022)

Titlu: Pasagerii 

Autor: John Marrs

Editura: TREI

Titlu original: The Passengers (2019)

Traducere de Mihaela Apetrei 

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 472

Media pe Goodreads: 4,09 (din 21.468 note)

 

Sună alarma... Te trezești și, în următoarea clipă, arunci o privire peste notificările de pe telefon. După ce-ai terminat cu rețelele sociale, îți verifici, cu ajutorul brățării inteligente, presiunea sangvină, oxigenul din sânge și nivelul de stres. Îți faci rutina de dimineață și te pregătești să mergi la muncă. Chemi, din aplicație, un Uber și vizualizezi, în timp real, pe unde se află mașina și în câte minute va veni. (...) Ajuns la job, începi să-ți îndeplinești sarcinile, și, pe la amiază, soliciți, dintr-o altă aplicație, să ți se livreze prânzul. (...) Ziua e pe sfârșite și te pornești spre casă, dar de data aceasta mergi pe jos, ca să faci puțină mișcare. Ajuns înapoi acasă, te uiți câți pași ai făcut astăzi, dacă starea ta fizică e OK și ce mesaje și notificări ai primit. (...) Pui capul pe pernă și adormi, așteptând să te trezești din nou și să o iei de la capăt. Însă, în timp ce tu te odihnești, toate datele pe care le-au înregistrat dispozitivele tale sunt preluate de un sistem la care au acces câțiva oameni importanți de pe planetă, care, la rândul lor, încearcă să-ți ofere tot ce-i mai bun pentru starea ta fizică și pentru liniștea psihică de care ai nevoie.

            Ține-te de mine și hai să pășim cu încredere în viitor. Gata..., am ajuns. Nu știu exact în ce an suntem, dar aici am vrut să te aduc. După cum poți observa, acum mașinile nu mai au nevoie de șoferi, pentru că au fost automatizate. Acum toți sunt Pasageri, fiindcă vehiculele astea sunt capabile să te ducă oriunde vrei, și, în caz de accident, sunt în stare să evalueze toate posibilitățile, ca să evite riscul ca persoana de la bord să sufere vreo afecțiune. Dar asta-i altă poveste, iar acum trebuie să te trezesc puțin la realitate. În momentul de față, opt oameni sunt prizonieri în tot atâtea autoturisme deturnate. Da, se pare că un Hacker a reușit să obțină controlul acestor mașini „atât de sigure” și amenință că ostaticii vor muri în momentul în care toate vehiculele vor ajunge să se izbească unul de celălalt, într-un loc deja stabilit.

            Dar, pentru că a rămas o „fărâmă de bunătate” în sufletul lui, dementul ne oferă posibilitatea de a salva o singură persoană, un om despre care credem că merită să trăiască. Însă cum putem să alegem dintre o femeie gravidă, o indiană care fuge de soțul ei violent, un veteran de război invalid, un bărbat care avea de gând să-și pună capăt zilelor, o fostă vedetă de televiziune ajunsă la senectute, o emigrantă fără acte și doi soți care vor să se întoarcă la cei doi copii ai lor? Fie că s-au născut aici sau că au venit din altă parte, toți sunt reprezentanți ai societății britanice și toți au drepturi egale. Însă atunci când trebuie să condamni pe cineva, măștile cad, și cei pe care te-ai prefăcut atâta timp că-i accepți devin primele victime în acest odios joc de putere. Dar oamenii ăștia au niște povești, care, odată expuse, vor complica și mai tare situația. Fiecare vot pentru viață reprezintă o sentință la moarte pentru ceilalți, iar corectitudinea politică se sfărâmă și prejudecățile ies la suprafață, lăsând la vedere scheletul unei lumi sadice, clădită din propriile frustrări.

Din momentul în care publicului i se cere să aleagă un supraviețuitor, haosul se instaurează complet. Toți oamenii au posibilitatea să-și tasteze propria opțiune, indiferent de vârstă sau de locul unde se află. Astfel, din spatele unui username necunoscut, oricine își poate exprima liber sentimentele, fără ca societatea să-l sancționeze în vreun fel. În plus, atunci când simți că faci parte dintr-un grup, îți este mult mai ușor să iei o decizie, pentru că ceilalți îți confirmă opțiunea. Astfel, odată ce asimilezi spiritul de turmă, etica și bunul simț se prăbușesc, iar sinceritatea nocivă ajunge să acapareze totul. Din locul tău anonim și sigur, poți să-ți dai liniștit cu părerea atât despre încălțămintea ridicolă a unei femei, cât și despre capacitatea ei de a lua decizii într-o situație critică.

În cazul de față, jocul de putere se manifestă pe trei niveluri clar delimitate. În cel mai de jos punct, te afli tu, cel/cea care crede că are posibilitatea de a salva pe cineva și de a-i condamna pe ceilalți la un sfârșit îngrozitor. Dacă încerci să ieși puțin din ignoranță, vei observa că SELECȚIA este realizată, de fapt, de mulțimile de oameni care își exprimă susținerea sau ura prin intermediul hashtag-urilor și postărilor de pe rețelele sociale. Dar cel ce deține cu adevărat controlul este Hackerul, individul care a pus la cale toată nebunia la care asiști. Astfel, din moment ce există un păpușar care manevrează întregul spectacol, liberul arbitru nu constituie nimic mai mult decât o imensă farsă diabolică.

A sosit timpul să ieșim din poveste și să vedem ce reprezintă, în esență, romanul lui John Marrs. Ar putea fi un Thriller, pentru că avem un atentator, câteva victime și mult suspans. De altfel, ar putea fi un Science-Fiction mai soft, fiindcă ne propulsează într-un viitor nu foarte îndepărtat și extrem de accesibil. Însă, dincolo de construcția, evident, postmodernă, volumul de față se încadrează, din mai multe puncte de vedere, în categoria Distopiilor. Lumea perfectă a oamenilor care se lasă conduși de tehnologie se transformă brusc într-un coșmar în care dispozitivele devin principalii factori de risc. Șoferul ia locul Pasagerului, iar propriul destin nu-i mai aparține. De altfel, demiurgul care controlează totul se regăsește perfect în postura lui Big Brother, iar tele-ecranele lui Orwell sunt înlocuite de toate mijloacele electronice care, chipurile, ne fac existența mai ușoară. În concluzie, pot să vă spun că mi-a plăcut destul de mult, ideea e foarte bună, păcat că autorul s-a pierdut în unele momente și a apelat la soluțiile cele mai ușoare, care au condus, în mod evident, la o scădere accelerată a tensiunii. Oricum, merită citită, iar dacă vreți să puneți mâna pe ea cât mai repede, puteți participa la cele trei concursuri care se desfășoară, până în 16 mai, pe blog, pe pagina de Facebook și pe contul nostru de Instagram.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui John Marrs: 

Literatura pe tocuri 

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l 

Pălărisme.ro 

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 25 - Aceste patimi zbuciumate de Chloe Gong

Titlu: Aceste patimi zbuciumate

Serie: Aceste patimi zbuciumate #1

Autor: Chloe Gong

Editura: CORINT (CORINTEENS)

Titlu original: These Violent Delights (2020)

Traducere de Loredana Voicilă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,00 (din 75.362 note)

 

Pentru că timpul îmi este cel mai mare inamic și pentru că nu reușesc să scriu câte o recenzie despre fiecare carte pe care o citesc, ajung să notez câteva idei direct pe Goodreads. Însă există anumite romane asupra cărora trebuie neapărat să mă opresc și să despic firul în patru, așa cum îmi place mie. De data asta, volumul care are norocul sau ghinionul de a se afla în lumina reflectoarelor este „Aceste patimi zbuciumate”, de Chloe Gong. Autoarea transformă una dintre cele mai cunoscute și triste povești de dragoste din literatura universală – „Romeo și Julieta” – într-o ficțiune istorică plină de întuneric, de violență și de personaje pentru care vărsarea sângelui dușmanilor este cea mai mare distracție. Povestea de iubire, a lui Shakespeare, devine o istorisire închinată urii și vicleniei, iar Verona, cu atmosfera ei romantică și tragică a secolului al XVI-lea, se transformă în Shanghaiul plin de cadavre și teroare al secolului al XX-lea.

               Cu fiecare pagină lecturată pătrundem tot mai adânc pe teritoriul celor mai periculoase bande de gangsteri din China. Florile Albe și Banda Stacojiilor duc un război cumplit, căruia nici măcar legătura profundă dintre doi copii nevinovați nu îi poate pune capăt. Însă cei doi copii au crescut, iar gustul dulce al prieteniei a fost înlocuit de amăreala trădării, și acum răzbunarea este tot ceea ce contează. Dar o boală misterioasă, împrăștiată în oraș de către un monstru nevăzut, pune cele două clanuri pe jar. Orgoliile sunt atât de mari încât, nici în fața pericolului iminent, căpeteniile nu se pot pune de-acord, misiunea cea mai grea căzând pe umerii tinerilor. Juliette Cai, moștenitoarea de drept a Bandei Stacojiilor, și Roma Montagov, fiul conducătorului Florilor Albe, trebuie să uite trecutul lor comun și să lucreze împreună, pentru a salva viitorul națiunii.

               Există o discrepanță majoră între bărbați și femei în acest roman. Femeile, în frunte cu Juliette, sunt elementul activ, care ar fi în stare să mute munții, pentru a găsi sursa maladiei, în timp ce bărbații sunt cei pasivi, care așteaptă să le pice din cer un răspuns. Ce-i drept, caracterele lor sunt duse la extrem, în special în cazul protagoniștilor. Roma, în ciuda aparențelor, este un romantic incurabil, care nu ar ucide nici măcar o muscă, dacă nu ar fi numele familiei în joc. Acest aspect îl face să poarte mereu o mască, o identitate falsă, sub care se ascunde un băiețel speriat și nedemn de moștenirea Florilor Albe. La polul opus, se află Juliette, o femeie independentă, educată în străinătate, care mânuiește arma mai bine decât oricine și care ucide cu sânge rece pe oricine îi stă în cale. Miza feministă ce este introdusă prin personajul ei se răsfrânge asupra tuturor femeilor din roman. Însă curajul exagerat și de multe ori inconștiența de care dă dovadă mi-au făcut-o repede antipatică.

               Mai mult decât un roman despre confruntarea dintre două familii puternice, „Aceste patimi zbuciumate” ne prezintă și o frântură din fascinanta istorie a Chinei, mai precis, ascensiunea Partidului Comunist și Revoluția care i-a urmat. Monstrul și boala misterioasă sunt alegorii pentru noul regim, care, odată instaurat, va distruge echilibrul unei lumi deja fragile. Cei doi protagoniști, Juliette și Roma, cochetează cu toate formațiunile politice, încercând să rezolve misterul care îi aruncă pe cetățeni în brațele morții. Pentru că avem de-a face cu o cercetare aproape detectivistică, putem spune că romanul are și câteva nuanțe fine de Thriller, însă acestea se pierd în oceanul de violență nejustificată.

               Shanghaiul ne este prezentat ca un mozaic multicultural. Cu excepția localnicilor, mai întâlnim ruși, francezi, englezi, americani, germani etc, toți aceștia încercând să schimbe lumea după bunul lor plac. Astfel, orașul chinezesc devine o scenă pe care defilează toți cei care doresc să aibă o influență cât mai mare, pentru a-și impune ideile, neținând cont de faptul că distrug unicitatea societății care i-a găzduit. Și vă dați seama câte conflicte pornesc de aici...

               Cu toate că ideea autoarei de a rescrie „Romeo și Julieta” este una interesantă, nu pot spune că a fost chiar ce mă așteptam. Am sperat să nu o dea într-un clișeu romantic, ceea ce s-a întâmplat doar pe jumătate, dar marea problemă a constat n faptul că prea multă violență fără rost ajunge să redirecționeze totul în sfera grotescului de mâna a doua. Aș fi preferat ca acțiunea să fie mai fluidă, și nu atât de aglomerată pentru a șoca, iar personajele să fie mai umane, și nu supereroi care cred că pot răsturna lumea pocnind din degete. Poate nu am știut să o apreciez la justa ei valoare – iar dacă nu am făcut-o, vă rog să mă contraziceți –, dar asta nu înseamnă că voi renunța la serie. Aștept cu interes volumul doi, despre care am auzit că va apărea în curând și care sper că o va poziționa pe Chloe Gong pe lista autorilor mei preferați.

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 73 - Noaptea de Bernard Minier (Blog Tour 11/2022)

Titlu: Noaptea 

Serie: Comandantul Martin Servaz #4

Autor: Bernard Minier

Editura: TREI

Titlu original: Nuit (2017)

Traducere de Diana-Alina Ene

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,81 (din 1.435 note)

 

Și pentru că azi dăm startul unui nou Blog Tour, e timpul să vorbim despre una dintre cele mai interesante voci ale literaturii polițiste franceze. Cunoscut, în special, pentru seria ce-l are ca protagonist pe comandantul Martin Servaz, din care la noi au apărut primele două volume, „Înghețat” și „Cercul”, și de curând cel de-al patrulea, „Noaptea”, asupra căruia ne vom opri în rândurile de mai jos, Bernard Minier e, pe departe, unul dintre cei mai inventivi și fascinanți autori pe care i-am citit în ultimii ani. Pe lângă faptul că revitalizează un construct ficțional celebru, care a luat naștere odată cu romanele lui Thomas Harris, scriitorul de față își aduce contribuția, realizând o atmosferă întunecată și terifiantă, perfectă pentru propriul său Hannibal Lecter. Așadar, avem personaje unul și unul, avem un loc și un timp favorabil crimelor și, nu în ultimul rând, avem un impecabil dans al luminii și al umbrelor, o coregrafie din care, în final, nimeni nu va ieși cu mâinile curate.

Într-o biserică din Norvegia a avut loc o crimă. O femeie a fost ucisă, iar toate semnele arată că a fost vorba despre un atac violent, tânăra fiind omorâtă cu un obiect contondent. Însă asta nu e tot... Ajunsă la locul măcelului, Kirsten Nigaard descoperă, în buzunarul victimei, un bilet pe care este scris numele ei. Nu trece mult timp până când află că nefericita lucra pe o platformă petrolieră din Marea Nordului. După ce inspectoarea norvegiană ajunge pe ambarcațiune, descoperă că unul dintre angajați lipsește, și în timp ce cotrobăie prin camera suspectului, găsește un plic cu poze. Însă una dintre fotografii îi atrage în mod special atenția, pentru că în ea apare un băiețel, iar pe spate este scris numele „Gustav”. Și lucrurile stranii nu se opresc aici, fiindcă proprietarul cabinei este Julian Hirtmann, criminalul pe care Martin Servaz încearcă să-l prindă de mai bine de cinci ani.

            Într-un alt loc, mai exact în Toulouse, comandantul francez, împreună cu subalternul său, Vincent Esperandieu, fac tot posibilul să descopere cine a violat trei femei inocente și a ucis-o pe a patra, aflându-se la ușa unuia dintre posibilii suspecți. Astfel, povestea noastră începe cu două fire narative care se împletesc în momentul în care inspectoarea norvegiană își face apariția la sediul poliției unde lucrează Servaz. Odată ce află că e posibil ca Hirtmann să se fi întors, integritatea psihică a lui Martin pare să se zdruncine, și întrebarea la care a căutat în tot acest timp un răspuns ajunge din nou să-l bântuie.

Ce s-a întâmplat cu Marianne?

            Deși Servaz și Hirtmann sunt două personaje total opuse, fiecare fiind capabil să acționeze pe cont propriu, ei dau cel mai bun randament atunci când se află unul în preajma celuilalt. Scopul lui Martin reprezintă cel mai mare pericol pentru Julian, astfel încât el trebuie să apeleze la toate mijloacele necurate, ca să-i complice și mai tare ancheta rivalului său. Dar Julian nu e omul care să stea deoparte și să-i pună pe alții să-i facă treaba. Chiar dacă solicită adesea ajutorul unor persoane dinafară, cel mai adesea psihopați ca și el, preferă să se afle în apropiere și să simtă că el orchestrează întregul spectacol. El e monstrul care-ți bântuie visele, ce se furișează după tine și care își imaginează cel mai oribil mod în care îți poate face felul. Țelul lui nu e să-i ucidă pe ceilalți, ci să creeze o operă a crimei, văzându-și victimele ca pe niște elemente de decor, detalii care își vor găsi cu adevărat importanța abia în actul final.

            Însă, pe lângă personajele extrem de bine construite, Bernard Minier reușește să dea contur și culoare unor aspecte care, în mod obișnuit, ar trebui să se afle doar în fundal. Descrierile sunt atât de complexe și de credibile, încât vizualizezi zăpada care s-a așezat pe calea ferată, simți atmosfera din trenul de noapte și tensiunile dintre călători și ai impresia că respiri aerul rece din sătucul montan unde s-a aflat, cândva, clinica din care a evadat Elvețianul. Cu toate că autorul a recurs la acest titlu, acțiunea nu are loc într-o singură noapte, ci pe parcursul unui timp îndelungat. Astfel, noaptea reprezintă o metaforă pentru situația în care se află protagonistul, pentru întunericul ce acaparează tot și pentru sentimentul apăsător pe care reușește să i-l învie întoarcerea ucigașului care i-a dat peste cap existența.

            Chiar dacă povestea debutează cu o crimă aparent ritualică, ce insuflă aerul unui roman polițist, tensiunea crescândă, pe care o simți cu fiecare capitol citit, ajunge să acapareze totul, atingând paroxismul odată cu ultimele pagini. Astfel, crimele devin principalele mijloace care conduc spre un deznodământ exploziv, întregul ansamblu configurându-se într-un thriller redutabil, ce-ți va da fiori chiar și în miezul zilei. Dar timpul comentariilor a trecut, iar zarurile au fost deja aruncate, așa că e vremea să luăm parte la acțiune și să vedem ce se va întâmpla cu eroii și cu antieroii noștri, dar, mai ales, să aflăm, în sfârșit, răspunsul la întrebarea care-i macină pe toți:

Cine este, de fapt, Gustav?

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, urmează să apară recenzii despre romanul scris de Bernard Minier:

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro 

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri 

COMANDĂ CARTEA 

Recenziile lui Gică 72 - Turnul nebunilor de Andrzej Sapkowski

Titlu: Turnul nebunilor 

Serie: Trilogia Husită #1

Autor: Andrzej Sapkowski

Editura: NEMIRA

Titlu original: Narrenturm (2002)

Traducere de Anca Irina Ionescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 640

Media pe Goodreads: 4,04 (din 9.210 note)

 

            Sincer, nu m-am gândit nici o clipă că, în 2022, voi ajunge să citesc un roman al cărui gen părea că a apus cu mult timp în urmă. Însă lucrurile stau complet diferit atunci când preiei un model narativ al trubadurilor și îl împopoțonezi cu o estetică modernă și comercială, reușind, astfel, să creezi o lucrare unică și foarte complexă. Așadar, în buna tradiție a romanelor cavalerești, scriitorul polonez, Andrzej Sapkowski, vine cu o poveste istorică, plină de farmec și de farmece, în care iubirea și onoarea sunt mecanismele care pun în mișcare și, totodată, răstoarnă o lume blocată în propriile ei ideologii. Pe lângă faptul că în spatele volumului de față există o întreagă istorie literară, și asta nepunându-i la socoteală pe Lancelot și pe ceilalți cavaleri ai lui Chrétien de Troyes sau celebra scriere Amadís de Gaula – despre Don Quijote, opera parodică care a sfidat complet schema clasică, nici nu mai are rost să vorbim –, „Turnul nebunilor” reprezintă un text în care reîntoarcerea la vechile tendințe devine un proces științific, o cercetare a unui trecut care, chiar și astăzi, stârnește interesul și fascinația celor care au curajul să se încumete la o aventură care a schimbat cursul lumii.

După ce am trecut de primele pagini, suntem aruncați înapoi în timp, în Boemia secolului al XV-lea, în momentul în care preoțimea catolică pregătește o cruciadă pentru a-i stârpi, odată pentru totdeauna, pe ereticii cunoscuți drept husiți. Dar pe noi deocamdată nu ne interesează partea asta. Noi ne aflăm într-un alt loc, mai exact, la o mănăstire, acolo unde Reinmar din Bielawa, cunoscut și ca Reynevan, este prins în patima amorului, atât la propriu, cât și la figurat, în brațele unei doamne de vază a societății. Și pentru că dânsa e căsătorită, iubirea lor nu pare să aibă sorți de izbândă, iar odată idila descoperită, protagonistul nostru trebuie să-și facă urma pierdută, pentru că după el au pornit cumnații așa-zisei amante, care vor să răzbune onoarea pătată a familiei lor. Știind de frică, Reynevan face tot posibilul să scape de cumplita soartă, ajungând, fără voia lui, să ia parte la o călătorie, din care, dacă vrea să se păstreze cu mintea întreagă, trebuie să se bizuie pe toate simțurile sale, dar și să dea crezare unor posibilități care depășesc cu totul sfera normalității.

            Eroul nostru nu e nici pe departe aventurierul curajos la care ne-am aștepta. El știe când e cazul să se facă nevăzut, fiind în stare să se ascundă și în cele mai oribile și neconvenționale locuri, atâta timp cât se simte în siguranță. Deși este cunoscut ca un vrăjitor periculos, care ar putea folosi incantații malefice și plante magice împotriva celorlalți, nimeni nu pare să se teamă de Reynevan, mai mult decât atât, toți vor să pună mâna pe el, pentru a obține recompensa pusă pe capul lui. Dar, ca în orice scriitură de gen, el are parte și de doi însoțitori, din care nu am cum să nu-l menționez pe dementul Szarlej, un fost prizonier ce primește misiunea de a-l duce pe Reinmar din Bielawa în Ungaria, departe de răzmerița care se pregătește în spațiul ceh. Mai mult decât un ajutor de nădejde, Szarlej se dovedește și un bun luptător, surprinzându-i pe inamici cu „lovitura lui fatală”. În afară de asta, el se regăsește în permanență în ipostaza bufonului, fiind capabil să joace teatru atunci când e nevoie și să vină cu cele mai năstrușnice idei, soluții salvatoare care ar putea lua naștere doar în mintea unui nebun. 

            Pentru că vorbim despre un roman istoric, trebuie să ne oprim puțin și asupra evenimentelor importante ale vremii. Așa cum spuneam mai sus, Roma pune la cale o nouă cruciadă, însă de această dată nu este vorba despre recucerirea Pământului Sfânt. Preoții se pregătesc de luptă, pentru că dușmanul periclitează echilibrul religios prin răspândirea unor teze eretice, conform cărora Purgatoriul nu există, iar credincioșii trebuie împărtășiți atât cu Sângele Domnului, cât și cu Trupul Său. Deși pare că „miliția angelică” vrea să purifice omenirea de Satan, integritatea bisericii este pusă în permanență sub semnul incertitudinii. Cei care răspândesc Cuvântul lui Dumnezeu și care susțin că cunosc adevăratul drum spre paradis sunt tot aceia care întrețin relații homosexuale și care văd femeia ca pe un păcat ce mânjește creația divină. Patosul și dorința de distrugere a clericilor îi transformă pe aceștia în niște demoni ce vor să răscumpere suferința Mântuitorului prin vărsarea sângelui celor așa-ziși blasfemiatori. 

            Sfinți și păcătoși, cavaleri și domnițe, nobili și bandiți, descântece și vrăjitorie, codri întunecați și închisori sinistre – toate acestea împletite într-o poveste de Ev Mediu, în care realitatea și fantezia se întrepătrund, prezentând, într-un stil unic, o lume pe cât de plină de vitalitate, pe atât de sortită pieirii. Însă, dincolo de un roman de aventură, cartea lui Andrzej Sapkowski constituie o excepțională lucrare postmodernă, în care elementele Fantasy și Horror reușesc să-și găsească un timp și un spațiu propice manifestării lor. Dar să lăsăm analiza deoparte, pentru că Reynevan e pe fugă și, dacă vrem să vedem ce provocări îl așteaptă, trebuie să-i devenim tovarăși de drum în epopeea sa spre libertate sau, cel mai probabil, spre propria-i condamnare.

 

COMANDĂ CARTEA