Titlu:
Liliacul
Serie:
Harry Hole #1
Autor: Jo
Nesbø
Editura: TREI
Titlu
original: Flaggermusmannen (1997)
Traducere
de Bogdan Perdivară
Anul
apariției: 2018
Număr
pagini: 432
Media pe
Goodreads: 3,56 (din 103.621 note)
Când vine vorba despre thrillerul scandinav, este aproape
imposibil să nu-l menționăm pe Jo Nesbø, unul dintre marii maeștri ai genului
Nordic Noir. Pe lângă câteva romane de sine stătătoare, precum „Fiul”,
„Regatul” și „Vânătorii de capete”, ultimul având parte și de o ecranizare,
autorul norvegian este recunoscut, în special, pentru seria „Harry Hole”, un
proiect literar de amploare, care ajunge anul acesta la cel de-al treisprezecelea
volum. Și pentru că fac parte dintr-o echipă de oameni ambițioși, ne-am propus,
cu sprijinul Editurii TREI, să luăm la rând toate cele opt cărți ale seriei,
astfel încât să vă împărtășim gândurile și părerile noastre sincere despre
fiecare în parte. Așadar, astăzi, cu ocazia Blog Tourului cu numărul paisprezece,
a sosit timpul să facem cunoștință cu faimosul Harry Hole și să luăm parte la
prima lui anchetă detectivistică.
Deși ne-am aștepta ca acțiunea volumului
să aibă loc în țara lui natală, Nesbø ne poartă la capătul lumii, mai exact în
misteriosul și neîmblânzitul pământ australian. Aici, nu cu mult timp în urmă,
o tânără norvegiană de 23 de ani a fost ucisă, violată și apoi strangulată cu
mâinile goale. În ciuda faptului că există un posibil vinovat, ancheta stă pe
loc, astfel încât poliția din Sydney este nevoită să ceară ajutorul unui criminalist
din Norvegia. Din acest punct, intră în scenă ingeniosul și carismaticul
inspector Harry Hole. Însă nu trece mult până când noul venit își dă seama că
are de-a face cu un ucigaș în serie, un maniac căruia îi place să omoare femei
albe, cu părul foarte deschis la culoare.
Cu toate că i s-a spus să stea
deoparte și să urmărească totul de la distanță, Harry simte nevoia să ia parte
la acțiune și să-și pună în valoare talentul de investigator. Astfel, el se
împrietenește cu Andrew, unul dintre polițiștii însărcinați cu descoperirea
criminalului. Alături de el, eroul nostru face o călătorie prin lumea interlopă,
intersectându-se atât cu traficanții de droguri care au creat o întreagă
industrie în zonă, cât și cu prostituatele ce-și încep munca odată cu lăsarea
întunericului, dar și cu proxeneții care privesc, din colțul lor întunecat și
sigur, la clienții ce le întrețin „mica și onesta afacere”. În micul lor
periplu, protagonistul ajunge să facă cunoștință cu două personaje atipice, un
bărbat de culoare care și-a găsit scopul în practicarea boxului și un transsexual
ce-și petrece timpul lucrând drept claun în cadrul circului din oraș, prezența ambilor
subliniind diversitatea și libertatea de exprimare a locuitorilor din micul și
extravagantul continent.
Însă, pe lângă minoritățile sociale
și sexuale ce și-au găsit aici un eden doar al lor, există o mulțime de
personaje de culoare, indivizi care încă cred că fac parte dintr-un trib arhaic,
o familie prin care se diferențiază de restul populației „invadatoare”. Deși
amestecul de rase pare un aspect irelevant, vechii locuitori, chiar dacă trăiesc
în comuniune cu albii, păstrează o anumită gândire specifică băștinașilor. Aici
nu e vorba de asimilarea populației, ci de o digresiune pe care o observi doar
în momentul în care interacționezi cu un reprezentant al vechii societăți. Așa cum noi ne-am
construit mitologia pe o bază antropocentrică, în care doar omul contează, strămoșii
aborigeni au pus natura mai presus de orice, creând astfel o structură mitică,
bazată pe nașterea și evoluția animalelor. Astfel, aflăm cum a devenit Șarpele
Negru cea mai veninoasă reptilă, cum și-a pierdut pasărea Emu imensele ei aripi
și cum primii oameni, neascultându-l pe Creator, au ajuns să elibereze, din
arborele sacru, liliacul, străvechiul simbol al morții.
Nu am insistat pe Harry Hole, pentru
că o să am timp să vorbesc despre el în următoarele recenzii. De altfel,
„Liliacul” nu mi s-a părut un roman polițist excepțional, dar pot să spun că a
fost o lectură plăcută. Se vede clar că autorul era la începutul carierei,
pentru că există o distanță imensă între investigator și criminal, cel din urmă
fiind parcă scos din pălărie. În altă ordine de idei, esența cărții nu stă în
miza detectivistică, ci în descrierea personajelor și legendelor din Australia.
Am apreciat intriga originală, la fel de mult am apreciat și diversitatea
socială prezentă în roman, însă nu am avut indicii clare de care să mă leg,
astfel încât să-mi fac o idee despre vinovat. Dar odiseea noastră merge mai
departe, iar data viitoare vom poposi în Thailanda, acolo unde are loc acțiunea
din volumul „Cărăbușii”.
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu