Recenziile lui Gică 83 - Mistralul ucigaș de Cay Rademacher (Blog Tour #20/2022)

Titlu: Mistralul ucigaș  

Serie: Căpitanul Roger Blanc #1

Autor: Cay Rademacher

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Murderous Mistral (2017)

Traducere de Ionuț Irimiea

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,72 (din 917 note)

 

O poveste care nu are intenția de a-și depăși granițele, un peisaj paradiziac așa cum numai în sudul Franței poți întâlni și un protagonist care, în ciuda nepăsării celor din jur, depune tot efortul pentru a pune mâna pe adevăratul ucigaș. Cay Rademacher este un autor care își clădește intriga pe o structură clasică de roman polițist, reușind astfel să ne introducă într-un univers ficțional autentic, într-un spațiu în care toate elementele sunt aruncate chiar sub ochii cititorilor. Așadar, tot ce ne rămâne de făcut este să recuperăm toate piesele și să le îmbinăm perfect, pentru a avea acces la imaginea de ansamblu și pentru a-l descoperi pe cel care, printr-o crimă odioasă, a reușit să tulbure liniștea locuitorilor din Provence.

După ce în timpul ultimei sale anchete, Roger Blanc, căpitan în cadrul poliției din Paris, își bagă nasul pe unde nu-i fierbe oala și reușește să-i irite pe cei de la conducere, este expediat la Provence, acolo unde, chipurile, nu mai poate să deranjeze pe nimeni. Fiind cu soția la un pas de divorț și ținând legătura foarte rar cu proprii săi fii, Roger își percepe exilul ca pe un nou început. Așadar, el pleacă spre sud și încearcă să se stabilească în casa lăsată moștenire de către unchiul său, o cocioabă care nu a mai văzut lumina soarelui de zeci de ani și în care, din cauza mormanelor de mizerie, s-au aciuat zeci de insecte și paraziți. Prin urmare, eroul nostru își petrece primele zile încercând să readucă vechea casă la viață și făcând cunoștință cu vecinii lui fermieri.

            Însă, pentru că în sufletul lui zace un mic detectiv, simte nevoia să-și ia în primire noul post și să se ocupe de sarcinile care îi revin. Dar, din prima clipă, Roger își dă seama că a nimerit în locul nepotrivit, într-o secție de poliție unde toți sunt relaxați și nimeni nu dă niciun semn că are de gând să schimbe ceva. Ei bine, inevitabilul se întâmplă, iar polițiștii sunt înștiințați că, la groapa de gunoi din apropiere, a fost găsit un cadavru. Deși la început nu se știe cine este victima, pentru că individului i s-a dat foc după ce a fost ucis cu un kalașnikov, nu trece mult până când aflăm că trupul îi aparține unui mafiot local, un nelegiuit care îi teroriza de ani buni pe locuitorii din zonă, și nu numai.

În ciuda faptului că omorul este pus pe seama bandelor rivale din Marsilia – arma fiind specifică clanurilor interlope din regiune – Roger Blanc crede că altul este, de fapt, adevărul. Împreună cu partenerul său, Marius Tonin, un detectiv ingenios, tras pe tușă din cauza unor greșeli din trecut, protagonistul pornește în investigație, încercând să descopere cine, mai presus de întreaga societate, i-ar fi dorit răul celui asasinat. La această echipă imbatabilă se adaugă și o specialistă în calculatoare, ce se pricepe de minune să obțină informații de pe Facebook și din arhivele ziarelor locale. Pe parcursul anchetei, Roger are de-a face cu indivizi de toate națiile, de la un pictor ce execută tablouri pe care le transformă în jocuri de puzzle și un arhitect singuratic, până la un primar ce-și urmărește propriile interese, punând presiune pe poliție, pentru a fi sigur că va avea parte și de următorul mandat în sânul micii comunități din apropiere.

Dincolo de intriga polițistă, farmecul întregii narațiuni se datorează în special locurilor în care se petrece acțiunea. Provence este ilustrat ca un ținut de vis, un refugiu perfect în care ai vrea să te retragi la pensie. Aici soarele este aproape tot timpul pe cer, micile vietăți se aud din zi și până-n noapte, iar cei mai apropiați vecini se află la kilometri distanță, în pădurea din apropiere sau chiar dincolo de ea. Însă nu trebuie să te lași prea mult pe tânjeală, pentru că prin aceste locuri trece mistralul, iar când vântul își face de cap, nici liniștiții locuitori din zonă, nici măcar criminalii cei mai sângeroși, nu se pot ascunde de forța teribilă  și neîmblânzită a naturii.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Cay Rademacher:

Literatura pe tocuri   

Falled

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 29 - Ușa ferecată de Ruth Ware (Blog Tour #19/2022)

Titlu: Ușa ferecată   

Autor: Ruth Ware

Editura: TREI

Titlu original: The Turn of The Key (2019)

Traducere de Luminița Gavrilă

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,94 (din 203.312 note)

 

            Dacă cu trei luni în urmă, tot în cadrul unui Blog Tour, am vorbit despre romanul „Aplicația”, de Arno Strobel – un volum în care tehnologia se transformă dintr-un prieten de nădejde într-un inamic nevăzut și periculos, ce-ți poate veni de hac chiar atunci când te aștepți mai puțin –, acum, pentru a rămâne în aceeași sferă, vom discuta despre o carte oarecum asemănătoare, în care dispozitivele electronice, în mâinile cui nu trebuie, pot deveni instrumente de tortură, perfecte pentru alungarea celor nedoriți. Ruth Ware nu scrie un thriller clasic, plin de suspans, de crime atroce ce-ți îngheață sângele în vene și de criminali obsedați – de fapt, aș fi tentată să spun că nu prea poate fi încadrat în acest gen – însă ea reușește să scrie o poveste de viață, căreia încearcă să-i dea un aer misterios, împrospătând-o cu nuanțe horror, dar rezultatul nu a fost tocmai pe gustul meu. Aș minți să spun că am fost captivată de carte, dar nu pot nega faptul că anumite părți mi s-au părut excelente. Cu toate astea, mi-ar fi plăcut ca acțiunea să fie mai alertă, scenele mai bine închegate, iar secretele din fundal, dezvăluite mult mai târziu. Da’ degeaba vă zic ce nu mi-a plăcut sau ce ar fi putut fi, dacă nu vă spun și cum începe totul.

            Rowan nu are viața pe care și-a dorit-o. Nu are suficienți bani, tentațiile sunt mult prea puternice, iar determinarea și speranța au murit undeva pe la jumătatea drumului. Însă se pare că soarta are alte planuri pentru ea. În momentul în care vede anunțul familiei Elincourt, tânăra decide să-și schimbe radical obiceiurile și să- și regleze conturile cu destinul, cel puțin în aparență... Ea aplică pentru postul de bonă la familia Elincourt, părăsește apartamentul pe care îl împărțea cu o prietenă și se mută în casa luxoasă, plină de gadgeturi de ultimă generație, a bogătașilor. Cu toate că Rowan speră ca munca sa să fie ușoară, ea descoperă că cele patru fete  pe care le are în grijă, dispozitivele și aplicațiile complicate, pe care trebuie să le folosească, plus fantomele care bântuie conacul, îi fac existența un calvar. Însă secretul pe care îl poartă îi dă curaj să reziste pentru a-și împlini misiunea.

            Rowan nu este un personaj unidimensional, așa cum am crezut la început. Ea e formată, de fapt, din trei femei diferite – una care își îneacă eșecurile în alcool și pentru care ziua de mâine nu mai poate aduce nimic bun, una care este bona perfectă, care înțelege nevoile copiilor, dar care este impulsivă și ia decizii pripite la nervi, și alta care își privește obiectiv viața, din spatele gratiilor, încercând să găsească veriga slabă din lanțul propriei existențe, acel moment în care totul s-a dus de râpă. Problema ei cea mai mare este că trăiește în trecut și nu se poate desprinde de acesta, oricât de mult ar încerca. Pe lângă așa-zisele fantome din casa Elincourt, stafia fetei captive în vicii o bântuie încă și-i scoate la lumină laturile întunecate.

            Romanul lui Ruth Ware este redactat sub forma unor scrisori prin intermediul cărora Rowan ne prezintă evenimentele ce au condus la arestarea ei. Cartea în sine constituie o mărturisire și o încercare eșuată de dezvinovățire, iar în acest sens, nu crima contează, ci procesul ce a dus acolo. Volumul de față mi-a amintit mult de stilul Leïlei Slimani, care, la fel ca Ruth Ware, aduce în prim plan oameni cu probleme, ale căror regrete ajung, în cele din urmă, să-i acapareze complet și să-i distrugă din interior spre exterior. La fel ca Slimani, Ware scrie despre o familie disfuncțională, în care părinții sunt mai mereu plecați în interes de serviciu, iar copiii rămân în grija bonelor care nu pot lua niciodată locul mamei. În ambele cazuri, femeile sunt cele care contează, care dirijează totul, bărbații fiind un element necesar, dar nu și obligatoriu. Ei sunt mincinoși, libidinoși, reduși la instinctele lor primare, în timp ce femeile sunt cele care cu adevărat gândesc.

            Cu toate că nu am fost foarte încântată de episoadele repetitive și de curgerea îngreunată a acțiunii, „Ușa ferecată” ne prezintă o poveste de viață mult ficționalizată, dar care poate fi întâlnită într-o oarecare măsură și în realitate. Personajele bine construite, împinse mereu în acțiune de gânduri egoiste, năzdrăvăniile fetițelor, ce se transformă în încercări disperate de a o înlătura pe cea care le-a invadat teritoriul, și ușa zăvorâtă, misterioasă, pe care am omis să o amintesc până acum, fac din romanul lui Ruth Ware o lectură plăcută, care ne arată din nou cât de înșelătoare pot fi aparențele.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ruth Ware:

Falled

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Pălărisme.ro 

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 27 - Toți diavolii sunt aici de Louise Penny (Blog Tour #17/2022)

Titlu: Toți diavolii sunt aici   

Serie: Inspector-șef Armand Gamache #16

Autor: Louise Penny

Editura: TREI

Titlu original: All the Devils Are Here (2020)

Traducere de Ioana Văcărescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 624 

Media pe Goodreads: 4,44 (din 51.497 note)

 

„Iar  fisura din ceașca-mi de ceai/ O cale spre tărâmul morților deschide” – W.H. Auden

 

               Nu e prima carte pe care o citesc de la celebra autoare de romane polițiste, Louise Penny, dar abia acum pot să spun că am făcut cunoștință cu adevăratul ei stil, și, sinceră să fiu, nu a fost așa cum credeam. Poate că a fost și greșeala mea că am început seria „Inspector-șef Armand Gamache” cu volumul al 16-lea 😊 și poate că am pierdut multe evenimente importante din trecut, care au condus la întâmplările din povestea de față. „Toți diavolii sunt aici” sau despre cum să prinzi un criminal după parfumul pe care îl folosește (o să vă las mai jos link-urile de la parfumurile din carte) ne dezvăluie Parisul în toată splendoarea sa, de la crăpăturile din pavaj, la norii care plutesc pe cer. Toate aspectele pentru care este faimos Orașul Luminilor sunt scoase în evidență, fiecare loc, fel de mâncare sau miros având un puternic impact emoțional asupra caracterelor, în special asupra lui Armand Gamache, pentru care orașul nu mai are nici un fel de mister.

               Louise Penny este o maestră a detaliilor, reușind să redea cu exactitate atmosfera tensionată a Parisului transformat într-un infern metaforic, în care, conform lui Sartre, diavolul este însuși omul, iar iadul ia naștere în interiorul său, și pentru a sublinia această idee, autoarea preia ca motto un citat din „Furtuna” lui Shakespeare: „Iadul este pustiu și toți diavolii sunt aici!” De la parfumul dulceag răspândit într-o cameră unde a fost găsit un cadavru, până la fisura dintr-o ceașcă de ceai, ce poate fi interpretată ca un semn al nenorocirilor ce urmează să aibă loc, nimic nu este întâmplător, toate piesele fiind așezate acolo unde trebuie, pentru ca imaginea de ansamblu să fie completă. Însă toate aceste amănunte îngreunează mult ritmul poveștii. Am avut impresia că bat pasul pe loc și, deși vedeam cum se schimbă numărul paginii, scenele erau aceleași, discuțiile interminabile, iar avalanșa de detalii imposibil de digerat, totul desfășurându-se cu o lentoare insuportabilă. Dar cred că v-ați săturat deja să-mi ascultați nemulțumirile, așa că haideți să vedem cum stă treaba de fapt...

            Cât de bine crezi că îl cunoști pe omul de lângă tine? Pentru cine ai fi în stare să bagi mâna în foc că nu ascunde nici un secret? Două întrebări pentru care fostul Inspector de poliție, Armand Gamache, credea că are răspunsul, însă o serie de evenimente tragice îi vor zdruncină încrederea în nașul său, cel pe care îl putea numi, fără să stea pe gânduri, „tată”. Apropiata naștere a nepoatei sale îl readuce în Paris, orașul în care a copilărit, unde a suferit și locul plin de farmec în care și-a întâlnit marea dragoste. Dar fericirea revederii și a reuniunii întregii familii este umbrită de un accident cumplit – nașul său, Stephen Horowitz, este aproape strivit de o dubă al cărei șofer pare să aibă cu adevărat intenții criminale. Atentatul și-a atins scopul, Horowitz ajunge în comă la spital, și medicii nu îi mai dau nici o șansă. Însă Gamache nu poate accepta că totul a fost un accident, iar după ce găsește un cadavru în apartamentul nașului său, toate sistemele lui intră în alertă. De aici pornește o întreagă anchetă detectivistică ce scoate la iveală pericole nebănuite, secrete ce pot costa vieți omenești.

            Cu toate că mi-a fost destul de greu să termin acest roman, nu pot nega faptul că au existat câteva aspecte care mi-au atras atenția. În primul rând, modul în care sunt construite personajele este magistral, atât de umane, de verosimile și de pline de vitalitate, supuse erorii și hazardului, încât par că ar vrea să iasă dintre paginile cărții. Interesant este faptul că există și un personaj macro, unul colectiv, format din toate caracterele ce iau parte la anchetă. Investigația și găsirea criminalului nu cad doar pe umerii Inspectorului Gamache, ci întreaga familie participă, reușind astfel să rezolve și problemele personale pe lângă misterioasele atacuri.

            Louise Penny are un talent fenomenal de a prezenta fiecare imagine într-un mod cinematografic, însă autoarea se concentrează mai mult asupra poveștii, lăsând acțiunea undeva în background. Nu pot spune că suspansul lipsește chiar cu desăvârșire, dar, din păcate, este concentrat doar la final. Ultimele scene sunt de-a dreptul uimitoare, pline de tensiune, de neprevăzut, de tot ce ar trebui să conțină un roman polițist, dar la fel de repede precum apar așa și dispar, și asta pentru că Penny se folosește de o viziune extrem de realistă pentru a reda „fidel” întâmplările, fără exagerări ficționale, ceea ce pe de-o parte este o strategie bună.

Chiar dacă nu am fost încântată de poveste, asta nu înseamnă că nu e captivantă și bine scrisă. Plin de trimiteri livrești și artistice, de piste greșite și de prefăcătorii, „Toți diavolii sunt aici" este unul dintre acele romane în care și cel mai banal obiect poate deveni mobilul unei crime odioase. Iar acum, că am spus tot ce aveam pe suflet, a sosit vremea să dezlănțuim infernul și să lăsăm diavolii să-și facă de cap și să pună stăpânire pe oraș.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Louise Penny:

Falled

Literatura pe tocuri   

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi  

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

COMANDĂ CARTEA

PARFUMURILE DIN CARTE

Sauvage de la Dior:

 https://www.douglas.ro/p/dior-sauvage-eau-de-parfum-995602?number=995604&gclid=Cj0KCQjwkruVBhCHARIsACVIiOx3N_80egGewOXKJRFARF8tWwe_ROJQQ9dMfUdrGGQkFmLdJbRpSYcaAnYxEALw_wcB

Aromatics Elixir de la Clinique:

https://www.parfimo.ro/clinique-aromatics-elixir-apa-de-parfum-pentru-femei-100-ml/?gclid=Cj0KCQjwkruVBhCHARIsACVIiOzxLr-fojyg8kOsZgOiLlj6OJG3k6BvPnkZ7xZje7AjJA500XzhHCkaArMLEALw_wcB

Brut:

https://www.notino.ro/faberge/brut-original-eau-de-toilette-pentru-barbati/p-579390/?gclid=Cj0KCQjwkruVBhCHARIsACVIiOwIj0ObCZRyIRzxdsIN5FEUN6Pw58d-xdIIECcqFeK8sv7VF0oeut4aAhWSEALw_wcB

 

Recenziile lui Gică 80 - Regina roșie de Juan Gomez-Jurado

Titlu: Regina roșie 

Serie: Antonia Scott #1

Autor: Juan Gomez-Jurado

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Reina Roja (2018) 

Traducere de Mălina Panait

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,10 (din 25.451 note)

 

Nu știu dacă s-au aliniat astrele sau dacă e doar mâna destinului, dar cert e că am ajuns să citesc două rescrieri după Sherlock Holmes, una după cealaltă, cu câteva zile pauză între ele. Ce-i drept, în ultima vreme avem de-a face cu o adevărată avalanșă de romane „holmesiene”, unele evident din sfera Thrillerului, precum „Cuvântul e crimă”, de Anthony Horowitz, „Diavolul și apa întunecată”, de Stuart Turton, sau „Obscuritas”, de David Lagercrantz, despre ultima am scris chiar săptămâna trecută, iar altele abordând chiar genul Science-Fiction, și aici cel mai bun exemplu cred că e „Portalul Albuquerque”, de Peter Clines. După cum putem observa din câteva căutări pe Goodreads, se pare că majoritatea autorilor care utilizează această formulă sunt de origine anglo-saxonă, adică mai mult sau mai puțin conaționali cu marele Arthur Conan Doyle. Însă există și câteva situații excepționale, în care fenomenul și-a depășit granițele, reușind să se infiltreze atât în literatura europeană nordică, cât și în sfera Crime-ului iberic. Așadar, astăzi facem o călătorie în însorita Spanie, acolo unde vom urmări intriga din „Regina roșie”, de Juan Gomez-Jurado, primul volum al trilogiei „Antonia Scott”.

  Antonia Scott este o persoană foarte specială, pentru că mintea ei este capabilă să facă asocieri incredibile, într-un timp extrem de scurt. Ea vede tipare acolo unde alții nu observă nimic și ține minte detalii pe care ceilalți le trec cu vederea, indexând astfel, în propriul creier, tot ceea ce există sau se mișcă în jurul ei. Chiar dacă pare că ea are o abilitate pozitivă, lucrurile nu stau tocmai așa, pentru că poate retrăi moartea unei persoane dragi de fiecare dată când se gândește la aceasta. Datorită aptitudinilor sale excepționale, Antonia a făcut cândva parte dintr-o agenție secretă de investigații, cercetând și rezolvând nenumărate cazuri de crimă. Dar la ultima ei anchetă ceva a mers prost, incredibil de prost, iar de atunci femeia refuză să mai facă parte din proiectul pe care foarte puțini oameni îl cunosc sub numele de „Regina Roșie”.

  Dar s-o lăsăm pe protagonista noastră în pace deocamdată și să ne concentrăm atenția asupra lui Jon Gutiérrez, un polițist care are parte de o zi plină de surprize nefericite. Mai întâi, a fost prostituata aia pe care a vrut s-o ajute, plasând 375 de grame de heroină în mașina proxenetului, o operațiune pe care chiar „săraca fată” a filmat-o și a distribuit-o pe tot internetul. Pe urmă, de parcă nu era suficient că trebuia urgent să-și dea demisia de la locul de muncă, nemernicii l-au acuzat și de trafic de droguri, o faptă care aduce cu sine câțiva ani buni de închisoare. Iar acum, în timp ce se gândea că nu va mai gusta poate niciodată minunata tocană de pește făcută de mama lui, a apărut și tipul ăsta ciudat care-și zice Mentor și care spune că, totuși, ar putea scăpa cu mâinile curate. Însă există o singură condiție... Gutiérrez trebuie să meargă la Antonia Scott acasă și s-o convingă să revină în joc, pentru că răul pare să planeze din nou deasupra Madridului.

  Sincer, trebuie să vă spun că am doar cuvinte de laudă despre această carte, pentru că este scrisă extraordinar de bine. În primul rând, avem parte de doi protagoniști ieșiți din tipar, care mi-au devenit foarte repede simpatici. Ei nu sunt detectivi fără cusur, ci niște persoane cu probleme, care se confruntă zilnic cu partea negativă a vieții. Există frustrări, există regrete, există chiar și clipe în care eroina se gândește la sinucidere, fapt care apare de altfel chiar în prima frază a poveștii. În al doilea rând, avem de-a face cu un personaj negativ care știe cum să opereze, ce vrea să transmită prin omorurile lui și cine trebuie să plătească cu adevărat pentru acestea. Mai mult decât atât, ucigașul trimite la clasicul arhetip din Thrillerele cu tentă religioasă, la psihopatul care este condus de o idee mai puternică decât propria sa rațiune. Cât despre ritmul alert, care nu te lasă nici să respiri, sau despre atenția minuțioasă a autorului la detalii, asemeni personajului său, nici nu mai are rost să vorbesc...

   Pe de o parte, roman detectivistic plin de suspans, pe de alta, o poveste despre doi oameni ajunși pe marginea prăpastiei, „Regina roșie” reprezintă o proză provocatoare, în care eterna confruntare dintre bine și rău este dusă la un alt nivel. Astfel, cel care va reuși să fie cu un pas înaintea celorlalți va obține, în final, victoria, pentru că doar cea mai iscusită minte va putea pune capăt unui masacru de proporții uriașe. Deși nu a trecut mult timp de când am terminat cartea, abia aștept să mă apuc de „Îngerul negru”, pentru că aventura noastră nu se termină nicidecum aici, iar Gomez-Jurado pare să ne fi pregătit multe surprize în cazul în care vom decide să-i continuăm seria.

             

COMANDĂ CARTEA 

Recenziile lui Gică 78 - Obscuritas de David Lagercrantz (Blog Tour #15/2022)

Titlu: Obscuritas 

Serie: Rekke & Vargas #1

Autor: David Lagercrantz 

Editura: TREI

Titlu original: Obscuritas (2021)

Traducere de Carmen Vioreanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,13 (din 582 note)

 

După ce s-a făcut remarcat în întreaga lume ca fiind cel care a scris ultimele trei volume din „Millenium”, continuând și încheind astfel seria imaginată de celebrul Stieg Larsson, David Lagercrantz vine cu o altă poveste provocatoare, dând startul unui nou proiect grandios. Și datorită faptului că, în literatura ultimilor ani, există o tendință a multor autori de a se întoarce la arhetipul inventat de Arthur Conan Doyle, scriitorul suedez își creează un Sherlock Holmes numai al lui, dând naștere unui investigator ingenios, blocat într-o lume contemporană plină de vicii și de probleme. Astfel, romanul detectivistic de sorginte clasică își depășește granițele, ajungând să ia contact cu genul Nordic Noir și să se transforme într-o ficțiune aproape postmodernă, într-un text în care intuiția și perspicacitatea unui om excepțional trebuie să dea de capăt unui caz de crimă nemaiîntâlnit.

            După un intens meci de fotbal, arbitrul din Afganistan este găsit mort în pădurea din apropiere, iar toate semnele confirmă ipoteza unei crime. Mai mult decât atât, toți cei prezenți sunt siguri că vinovatul e Giuseppe Costa, tatăl unuia dintre jucători, un scandalagiu care a proferat amenințări la adresa victimei pe tot parcursul meciului. Însă, în ciuda efortului poliției, acuzatul nu vrea să-și mărturisească fapta cumplită, iar organele legii sunt nevoite să-l lase în libertate. Cu toate că ancheta nu pare să ducă nicăieri, Micaela Vargas nu vrea să se dea bătută, și astfel ajunge să-i ceară ajutorul lui Hans Rekke, un om cu o minte sclipitoare, recunoscut pentru rezolvarea mai multor cazuri de omor din San Francisco. Împreună, cei doi pornesc într-o aventură complicată, pășind pe un drum care-i va conduce înapoi în Cabul, la un loc îngrozitor, pe care foștii deținuți îl cunosc ca Prison of Darkness.

            În general, îmi plac mult rescrierile după Sherlock Holmes, însă povestea de față mi s-a părut superficială. E drept că avem un om ieșit din comun, a cărui minte face conexiuni în continuu, însă acțiunile sale nu m-au convins deloc să-l văd ca pe un mare geniu. Nu mi-a plăcut faptul că autorul l-a introdus încă din primele pagini, nelăsând loc pentru o intrare spectaculoasă, așa cum i s-ar cuveni. Nu am simțit nevoia să-l privesc altfel decât ca pe un om cu multe probleme, care, pentru a scăpa din lumea asta nesatisfăcătoare, apelează în mod excesiv la pastile, substanțe care îi întunecă lucida gândire. De altfel, am avut impresia că toate personajele din carte sunt conturate pe jumătate, pentru că, în mare parte, ele doar există, iar atunci când se pun în mișcare, chiar ajungi să crezi că urmează să se întâmple ceva neprevăzut.

            Plasând acțiunea romanului în 2003, David Lagercrantz se concentrează pe consecințele pe care le-a avut atacul din 11 Septembrie asupra lumii arabe. Din momentul în care Turnurile Gemene au căzut, aproape toți musulmanii, indiferent de accepțiunea lor politică, au devenit principalii inamici ai Occidentului. Era suficient doar ca o anumită persoană să te bănuiască de terorism, pentru ca imediat să fii săltat de pe stradă și să ajungi într-o închisoare secretă, unde agenți CIA să te interogheze cu privire la actele tale de violență îndreptate împotriva umanității. Iar aici intervine Prison of Darkness, un loc în care tortura psihică era practicată în toate formele ei posibile. Însă, pentru că esența răului provine tot timpul dintr-un trecut sumbru, autorul ne poartă în Kabulul anului 1997, atunci când talibanii au instaurat dictatura religioasă. Astfel, arta, în special muzica, era interzisă, fiindcă ea îl îndepărta pe credincios de la Revelația lui Allah. Prin urmare, toate instrumentele muzicale trebuiau distruse, iar ereticii primeau pedeapsa pe care o meritau, uneori aceasta fiind chiar moartea.

            Revenind la personajele principale, chiar nu am putut să mă atașez de niciunul dintre ele. Am făcut tot efortul să-l înțeleg pe Hans Rekke, în toată nebunia lui, dar, spre final, am rămas cu multe semne de întrebare, pentru că acesta, fiind într-o cădere psihică vertiginoasă, nu a avut posibilitatea să-și pună în valoare toate abilitățile așa mult lăudate. În schimb, mi-a plăcut construcția sa mentală, fiindcă el e un individ care se zbate să existe între două lumi. Pe de o parte, avem din nou muzica, un domeniu în care Rekke excelează, dar pe care îl urăște din tot sufletul, iar pe de alta, există universul disciplinelor exacte, un loc din care eroul nostru și-a preluat obsesia pentru crimele misterioase, pentru întâmplările care, în tot haosul pe care-l creează, au o explicație logică, aflată chiar sub ochii celui dispus să privească cu atenție detaliile. Cât despre Micaela Vargas, ea reprezintă modelul clișeic al femeii care, în ciuda remarcilor misogine ale bărbaților din jur, își pune meseria pe primul loc și depune tot efortul pentru a da de urma adevăratului vinovat.

Și pentru că a sosit vremea să pun punct acestei recenzii, vreau să vă spun că nu știu dacă voi continua această serie, în ciuda amănuntelor pe care autorul le introduce intenționat cu acest scop. Însă pe mine nu m-a prins povestea, mi s-a părut lungită și uneori încețoșată, așa că mă voi întoarce la romanele mele, pline, sper, de acțiune și cu ucigași diabolici, care într-adevăr merită să fie prinși și aruncați după gratii.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Lagercrantz: 

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi 

Falled

Citește-mi-l 

Anca și cărțile.ro

Pălărisme.ro 

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 77 - Liliacul de Jo Nesbø (Blog Tour #14/2022)

Titlu: Liliacul

Serie: Harry Hole #1

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Flaggermusmannen (1997)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,56 (din 103.621 note)

 

Când vine vorba despre thrillerul scandinav, este aproape imposibil să nu-l menționăm pe Jo Nesbø, unul dintre marii maeștri ai genului Nordic Noir. Pe lângă câteva romane de sine stătătoare, precum „Fiul”, „Regatul” și „Vânătorii de capete”, ultimul având parte și de o ecranizare, autorul norvegian este recunoscut, în special, pentru seria „Harry Hole”, un proiect literar de amploare, care ajunge anul acesta la cel de-al treisprezecelea volum. Și pentru că fac parte dintr-o echipă de oameni ambițioși, ne-am propus, cu sprijinul Editurii TREI, să luăm la rând toate cele opt cărți ale seriei, astfel încât să vă împărtășim gândurile și părerile noastre sincere despre fiecare în parte. Așadar, astăzi, cu ocazia Blog Tourului cu numărul paisprezece, a sosit timpul să facem cunoștință cu faimosul Harry Hole și să luăm parte la prima lui anchetă detectivistică.

            Deși ne-am aștepta ca acțiunea volumului să aibă loc în țara lui natală, Nesbø ne poartă la capătul lumii, mai exact în misteriosul și neîmblânzitul pământ australian. Aici, nu cu mult timp în urmă, o tânără norvegiană de 23 de ani a fost ucisă, violată și apoi strangulată cu mâinile goale. În ciuda faptului că există un posibil vinovat, ancheta stă pe loc, astfel încât poliția din Sydney este nevoită să ceară ajutorul unui criminalist din Norvegia. Din acest punct, intră în scenă ingeniosul și carismaticul inspector Harry Hole. Însă nu trece mult până când noul venit își dă seama că are de-a face cu un ucigaș în serie, un maniac căruia îi place să omoare femei albe, cu părul foarte deschis la culoare.

            Cu toate că i s-a spus să stea deoparte și să urmărească totul de la distanță, Harry simte nevoia să ia parte la acțiune și să-și pună în valoare talentul de investigator. Astfel, el se împrietenește cu Andrew, unul dintre polițiștii însărcinați cu descoperirea criminalului. Alături de el, eroul nostru face o călătorie prin lumea interlopă, intersectându-se atât cu traficanții de droguri care au creat o întreagă industrie în zonă, cât și cu prostituatele ce-și încep munca odată cu lăsarea întunericului, dar și cu proxeneții care privesc, din colțul lor întunecat și sigur, la clienții ce le întrețin „mica și onesta afacere”. În micul lor periplu, protagonistul ajunge să facă cunoștință cu două personaje atipice, un bărbat de culoare care și-a găsit scopul în practicarea boxului și un transsexual ce-și petrece timpul lucrând drept claun în cadrul circului din oraș, prezența ambilor subliniind diversitatea și libertatea de exprimare a locuitorilor din micul și extravagantul continent.

            Însă, pe lângă minoritățile sociale și sexuale ce și-au găsit aici un eden doar al lor, există o mulțime de personaje de culoare, indivizi care încă cred că fac parte dintr-un trib arhaic, o familie prin care se diferențiază de restul populației „invadatoare”. Deși amestecul de rase pare un aspect irelevant, vechii locuitori, chiar dacă trăiesc în comuniune cu albii, păstrează o anumită gândire specifică băștinașilor. Aici nu e vorba de asimilarea populației, ci de o digresiune pe care o observi doar în momentul în care interacționezi cu un reprezentant  al vechii societăți. Așa cum noi ne-am construit mitologia pe o bază antropocentrică, în care doar omul contează, strămoșii aborigeni au pus natura mai presus de orice, creând astfel o structură mitică, bazată pe nașterea și evoluția animalelor. Astfel, aflăm cum a devenit Șarpele Negru cea mai veninoasă reptilă, cum și-a pierdut pasărea Emu imensele ei aripi și cum primii oameni, neascultându-l pe Creator, au ajuns să elibereze, din arborele sacru, liliacul, străvechiul simbol al morții.

            Nu am insistat pe Harry Hole, pentru că o să am timp să vorbesc despre el în următoarele recenzii. De altfel, „Liliacul” nu mi s-a părut un roman polițist excepțional, dar pot să spun că a fost o lectură plăcută. Se vede clar că autorul era la începutul carierei, pentru că există o distanță imensă între investigator și criminal, cel din urmă fiind parcă scos din pălărie. În altă ordine de idei, esența cărții nu stă în miza detectivistică, ci în descrierea personajelor și legendelor din Australia. Am apreciat intriga originală, la fel de mult am apreciat și diversitatea socială prezentă în roman, însă nu am avut indicii clare de care să mă leg, astfel încât să-mi fac o idee despre vinovat. Dar odiseea noastră merge mai departe, iar data viitoare vom poposi în Thailanda, acolo unde are loc acțiunea din volumul „Cărăbușii”.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:  

Anca și cărțile.ro

Falled

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Noutăți de la Editura Lebăda Neagră (26.05.2022)

Titlu: Mistralul ucigaș  

Autor: Cay Rademacher

Traducere de Ionuț Irimiea

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 320

 COMANDĂ CARTEA

Mistralul ucigaș: Crimă în Provence - primul caz al căpitanului Roger Blanc.

Părăsit de soţie și transferat în Provence, căpitanul Roger Blanc e pe cale să eșueze. Până de curând a fost anchetator de succes în domeniul corupției, la Paris, dar cercetările sale au supărat câțiva oameni puternici și influenți. La scurt timp, se trezește singur în noua sa casă din Provence, o moară dărăpănată, moștenită de la un unchi cu ani în urmă.

În micul oraș Gadet, i se atribuie spre anchetare un caz de crimă și căpitanul ajunge prins într-o intrigă, descoperind o latură și mai întunecată a vieții decât cea pe care o descoperise în Orașul Luminilor. El trebuie să se obișnuiască și cu noii colegi: cu partenerul său Marius, care este mai interesat de vinul rosé decât de muncă; cu specialista în calculatoare Fabienne, care este plină de energie şi care pare să se integreze peste tot, mai puțin în acest orăşel adormit; cu judecătoarea de instrucţie Aveline Vialaron-Allègre, o femeie pe cât de temută, pe atât de atractivă, care este căsătorită chiar cu politicianul care i-a ruinat cariera lui Blanc.

Are loc încă o crimă și se ajunge la o confruntare în pădurile de pini, pe care mistralul le transformă într-o mare de flăcări...

 

Titlu: Kult

Autor: Stefan Malmström  

Traducere de Alexandra-Maria Vrînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 372 

 COMANDĂ CARTEA

KULT: un thriller plin de mister, care te prinde în mreje chiar de la primele pagini, inspirat de evenimente adevărate, șocante și tragice deopotrivă, petrecute în sânul Bisericii Scientologice.

Când o fetiță de patru ani și tatăl ei sunt găsiți fără suflare în orașul suedez Karlskrona, poliția constată rapid că a fost vorba despre crimă, urmată de sinucidere, o tragedie ce nu mai necesită deschiderea unei anchete amănunțite. Cu toate acestea, Luke Bergmann, fostă gardă de corp pentru mafia israeliană din New York, bântuit încă de trecutul său violent, crede că oamenii legii se înșeală. Viktor, bărbatul decedat, era prietenul său cel mai bun, iar Luke știe că n-ar fi recurs niciodată la un asemenea gest abominabil.

Urmându-și instinctul, acesta descoperă dovezi care îl conving din ce în ce mai mult că Viktor și micuța Agnes au fost uciși. Luke începe să scormonească trecutul prietenului său și află că fusese scientolog în tinerețe.

Luke caută și alți scientologi care făcuseră parte din aceeași congregație și reușește să găsească o fostă membră la Stockholm, însă ajunge prea târziu la ea: o găsește moartă, spânzurată la fel ca Viktor, cu același bilet de adio lăsat în urmă și aceeași melodie răsunând în tot apartamentul. Poliția din Karlskrona e acum nevoită să deschidă o nouă anchetă, iar Luke se gândește că în sfârșit lucrurile se vor lămuri. Însă atunci când o bandă de motocicliști face ravagii în cabana sa și încearcă să îl atace, acesta își dă seama că propria sa viață e acum în pericol. Trebuie să se implice iar într-o anchetă pe cont propriu; îi datorează asta lui Viktor.

La începutul anilor `90, Jenny începe să petreacă timp cu membri ai Bisericii Scientologice. Treptat, felul în care ea și iubitul ei privesc lumea se schimbă pe măsură ce studiază și pun în practică învățăturile Scientologiei, în vederea îndeplinirii țelului suprem: de a deveni supraoameni, de a se asigura că sufletul lor poate părăsi trupul și, astfel, să atingă libertatea spirituală deplină. În scurt timp, Jenny și Daniel ajung să facă parte din cercul restrâns al scientologilor din Karlskrona. Atunci când sora lui Daniel, și ea membră a cultului, are o cădere nervoasă și este internată în spital, liderul Bisericii o externează și o sechestrează într-un apartament, o supune la tot felul de terapii aprobate de Scientologie și o forțează să urmeze o dietă alimentară strictă. În lipsa unei îngrijiri medicale adecvate, sora lui Daniel moare, iar acesta cade într-o depresie puternică și se sinucide după câteva săptămâni.

După 18 ani, e clar că cineva a decis că a venit vremea răzbunării și îi ucide unul câte unul pe toți membrii grupului din care făcuseră parte Viktor și Jenny. Totul mergea conform planului… asta până când Luke Bergman începe să aibă suspiciuni și să-și bage nasul unde nu trebuie…

 

Titlu: Canibalii 

Autor: Iulia Iakovleva

Traducere de Radu Părpăuță

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 762

COMANDĂ CARTEA  

Canibalii nu este doar nouă carte din aclamata serie cu detectivi retro a Iuliei Iakovleva, plasată în atmosfera densă a anilor `30, ci un thriller politic satiric de sine stătător, centrat pe Teatrul Bolșoi. Baletul rusesc a fost dintotdeauna mult mai legat de politică și putere decât ar crede cineva. Iulia Iakovleva îi invită pe cititori să intre în Teatrul Bolșoi și să urce la etajul al VII-lea. Ea dezvăluie ce se întâmplă în culisele lumii artistice, mai puțin știute de noi, și descoperă mecanismele secrete ale sistemului complex care pune în scenă un nou spectacol Lebădă Neagră. O plăcere rară, căci Iulia Iakovleva nu are rivali în a înfățișa lumea baletului. – Forbes

Acțiunea romanului Canibalii se desfășoară în spațiul Teatrului Bolșoi, recent renovat. Aici, baletul și politica merg mână în mână, uimind publicul cu premiera unui spectacol, cu o strălucitoare stea în ascensiune, născută în orașul natal al președintelui, cu bijuteriile strălucitoare ale lumii bune moscovite și cu înțelegeri internaționale obscure, încheiate în loja regală.

Iakovleva pune în mișcare cu îndemânare numeroșii actori ai distribuției sale - politicieni la nivel înalt, agenți de securitate privați, jurnaliști moscoviți curioși, studenți din provincie care își croiesc drum în capitala țării, dansatori de toate nivelurile, de la cei principali până la dublurile corpului de balet, un coregraf de renume internațional, soțiile nefericite și iubitele ambițioase ale oligarhilor moscoviți - în timp ce împletește mai multe fire criminale într-un nod mortal.

Intriga romanului pare să urmărească titlurile știrilor zilnice din Rusia, cu otrăvirea ca mișcare infamă într-un joc politic, uciderea unor jurnaliști în Africa, crime rămase nerezolvate, scandaluri homosexuale din lumea artei și chiar un episod amuzant despre un avion privat folosit pentru a transporta animalul de companie foarte iubit al soției prim-ministrului țării.

Volumul Canibalii va capta atât atenția iubitorilor de balet, cât și a fanilor thrillerului politic de actualitate. Expertă în balet (a scris mai multe bestselleruri de non-ficțiune pe această temă), Iakovleva își plasează thrillerul pe fundalul celei mai strălucitoare arte, expunând dedesubturile lumii dansului, deoarece descrie Teatrul Bolșoi nu doar din culise și din sălile de repetiții, ci din adâncurile mașinăriei complexe ce înseamnă teatrul.

Toate elementele romanului sunt reunite într-un flux narativ puternic - toate intrigile sunt construite cu măiestrie și niciun indiciu nu este superfluu. Limbajul romanului este uimitor, atât de bogat, încât este mai mult decât o scriere de gen sau ,,cea mai recentă poveste polițistă a unui autor apreciat". Este un roman fantastic, cu totul fantastic, care se cere a fi citit! Iakovleva este Agatha Christie a Rusiei, Kate Atkinson și Sara Waters la un loc.

 

Titlu: Scrisoare pentru un copil niciodată născut 

Autor: Oriana Fallaci

Traducere de Nicoleta Dabija

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 132

COMANDĂ CARTEA

Volumul Scrisoare pentru un copil niciodată născut reprezintă monologul emoționant al unei femei care așteaptă un copil și care privește maternitatea ca pe o alegere personală și responsabilă și nu ca pe o datorie. Într-o analiză a raționalității exemplare, în care folosește un limbaj clar și esențial, fără a renunța la pasiunea obișnuită, Fallaci își pune la îndoială propria conștiință, abordând fundamentul naturii feminine. Este suficient să-ți dorești un copil pentru a-i forța venirea pe lume? Este corect să sacrifici o viață care încă nu a văzut lumina zilei? Cartea depășește dilemele legate de avort și se impune în atenția cititorilor din întreaga lume, fiind astăzi considerată clasic al literaturii din toate timpurile. 

,,Privește, se aprinde o lumină… Se aud voci… Cineva aleargă, țipă, disperă… Dar altundeva se nasc mii, sute de mii de copii și mame de viitori copii: viața nu are nevoie nici de tine, nici de mine. Tu ești mort. Acum mor și eu. Dar n‑are nicio importanță. Pentru că viața nu moare.”

Recenziile lui Gică 76 - Fetele care ard de C.J. Tudor

Titlu: Fetele care ard 

Autor: C.J. Tudor

Editura: NEMIRA

Titlu original: The Burning Girls (2021) 

Traducere de Alexandru Macovescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 4,04 (din 22.384 note)

 

Orice comunitate, oricât ar fi de angrenată în conduita religioasă, păstrează în structura ei o dimensiune ocultă, un loc unde fenomenele și aparițiile misterioase sunt adunate laolaltă, un mic colț întunecat din care acestea reușesc să fascineze de fiecare dată când sunt evocate. Deși istoria a făcut tot posibilul să înregistreze evenimentele raționale, plasându-le pe cele inexplicabile în umbra incertitudinii, oamenii au tânjit mai mereu la paranormal, pentru a-și oferi o dimensiune mitică propriei existențe și pentru a păstra, în sânul comunității, memoria celor ce au pierit în împrejurări potrivnice și mărturiile celor care au interacționat cu sufletele celor plecați. Odată cu conștientizarea unui trecut plin de violență, miturile par să prindă viață, iar spectrele îngrozitoare încep dansul nocturn. Astfel, cimitirul devine infernul spiritelor fără odihnă, vechea casă din pădure, în care nu mai locuiește nimeni de ani buni, ajunge sălașul fantomelor, și vecinul scrântit, de care-și bat toți copiii joc, este posedat, fără nici o îndoială, de diavol.

Dar reverendul Jack Brooks știe deja toate astea. De asemenea, ea știe că, în urmă cu cinci veacuri, opt oameni, care nu au vrut să renunțe la credința lor, au fost arși pe rug, că, acum trei decenii, două fete au dispărut fără urmă și că, acum două luni, fostul preot din mica comunitate a fost găsit spânzurat, luându-și viața chiar în capela în care slujea. Însă noul vicar este o femeie puternică, care nu crede în superstiții și care își ia în serios rolul, oferindu-le credincioșilor sprijinul de care au atâta nevoie. Cu toate astea, nu trece mult până când avertismentele încep să apară, păpușile din vreascuri par să se ivească în locurile și momentele cele mai stranii, iar spectrele fetițelor incendiate se plimbă nestingherite prin cimitir și prin preajma bisericii. Însă, deși totul pare să fie doar o fantasmă, localnicii știu că fetele care ard se arată doar celor osândiți, celor care urmează să moară în împrejurări cumplite.

Fugind de propriul trecut, care nu e tocmai luminos, Jack devine prima femeie vicar din Chapel Croft, o funcție pentru care trebuie să îndure disprețul și răutatea unor indivizi ce nu pot renunța la prejudecățile sociale, atât de bine înrădăcinate în conștiința locului. În acest microunivers închistat, dă prost să-ți împărtășești păcatele unei instanțe feminine, să fii cununat de aceasta sau ca ea să apară în fotografiile de nuntă, pe care bineînțeles că o să le vadă toți prietenii. De altfel, din cauza faptului că nu există nici un bărbat în viața ei, și pentru că locuiește doar împreună cu fiica sa de cincisprezece ani, Flo, Jack este privită ca o persoană fragilă, o ființă lipsită de putere, care nu face decât să joace un rol necesar, care nu o avantajează deloc.

Pe de altă parte, Jack este o mamă excelentă, care face tot posibilul să-și protejeze fiica de orice fel de pericol. Iar atunci când Flo se întâlnește cu un băiat ciudat, care pare să sufere de o afecțiune neurologică ce-l face să tremure incontrolabil, instinctul de apărare iese la iveală, și reverendul simte cum fata ei începe să-și ia zborul din siguranța cuibului părintesc. De altfel, adolescenta reflectă perfect imaginea mamei, fiind o persoană curajoasă, dispusă să apeleze la violență dacă situația o cere. Pe lângă cele două femei emancipate, care-și pot purta singure de grijă, există și gay, lesbiene și persoane de culoare, un întreg palmares de personaje care încă luptă să fie acceptate de cruda societate tradițională.

            Revenind la subiectul poveștii, am apreciat foarte mult atmosfera gotică care acaparează întreaga narațiune. Chiar dacă există o intrigă detectivistică, autoarea a știut să profite la maximum de decor, transformând capela, cimitirul și pădurea în spații obscure, locuri perfecte pentru manifestarea maleficului. De altfel, funcția lui Jack poate fi asociată atât cu păstorii care-și îndrumă turma pe calea cea bună, cât și cu războinicii lui Dumnezeu, cei care cândva l-au exorcizat pe diavol din trupurile și sufletele bieților necredincioși. Datorită poziției sale din comunitate, vicarul începe să descopere micile secrete ale locuitorilor, dându-și seama că, până și aici, adevărul este o chestiune care poate schimba atât viețile celorlalți, cât și parcursul cunoscut al istoriei.

            Acum, în final, pot să spun că „Fetele care ard” este, pe departe, cel mai bun roman al lui C.J. Tudor, depășind cu mult „Omul de cretă”, prima poveste a autoarei britanice, publicată în limba română. Dacă în volumul anterior am avut parte de o intrigă întunecată și de un  mister care alterna între trecut și prezent, aici enigmele nu doar că există, ci ele guvernează o întreagă comunitate, iar sentimentul de frică este intensificat până la groază, impregnând totul cu miasma crimelor și a morții. Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă recomand povestea, și sunt sigur că, și pentru voi, va fi una dintre cele mai interesante și fascinante lecturi din acest an.

COMANDĂ CARTEA