Recenziile Mădălinei 34 - Ostatica de Clare Mackintosh (Blog Tour #29/2022)

Titlu: Ostatica  

Autor: Clare Mackintosh

Editura: TREI

Titlu original: Hostage (2021)

Traducere de Mihaela Ionescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,94 (din 29.562 note)

 

            „Avioanele sunt orașe suspendate în aer, și în orașe oamenii trăiesc și oamenii mor.”

 

            Pentru unii oameni, zborul cu avionul poate fi o adevărată provocare din cauza fricii de înălțime sau, și mai grav, din cauza groazei produse de posibilitatea prăbușirii, în timp ce pentru alții, este o experiență inedită, plină de suspans și adrenalină. Pentru unii, face parte din rutină, din îndatoririle primite de la serviciu, în timp ce pentru alții e un mijloc banal și rapid de a călătorii prin lume. Însă pentru o categorie foarte restrânsă, un zbor cu o aeronavă e locul ideal ca să-și pună în aplicare planurile diabolice și să convingă oamenii că salvarea planetei este scopul suprem, un țel măreț pentru îndeplinirea căruia trebuie făcute sacrificii imense.

            Clare Mackintosh scrie un thriller la înălțime, plin de suspans și de alegeri dificile ce pot costa sute de vieți omenești, în care elementele psihologice și cele tehnice se împletesc într-o poveste ce te va ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. „Ostatica” e primul roman pe care îl citesc de la această autoare și am rămas plăcut surprinsă de atenția pe care o acordă fiecărui detaliu, fără să diminueze tensiunea acumulată și să îngreuneze textul cu descrieri inutile. Ritmul alert al întâmplărilor ne oferă o panoramă cinematografică, totul, inclusiv poziția din care privesc personajele, fiind studiat și redat cu mare grijă, astfel încât să avem acces la mai multe viziuni legat de ceea ce urmează să se petreacă. Romanul de față poate fi considerat și un scurt manual de pilotaj, un deliciu tehnic pentru cei pasionați de aviație, și nu numai.

            Mina are o slujbă ce îi permite să călătorească în cele mai frumoase și îndepărtate locuri din lume, însă nu e o meserie ușoară. Ea este însoțitoare de zbor, și asta înseamnă că se confruntă mereu cu pasageri nemulțumiți, bărbați care nu înțeleg și nu respectă regulile de siguranță, femei recalcitrante și copii zgomotoși. Dar, în ciuda impedimentelor, Mina își îndeplinește rolul cu tact și diplomație, reușind să rezolve orice problemă care tulbură buna desfășurare a zborului. Însă ea nu poate rezolva la fel de ușor și problemele din propria familie. Certitudinea că soțul o înșală și grija permanentă cu care trebuie s-o înconjoare pe Sophia, fetița ei de cinci ani, care suferă de tulburări de atașament, o fac să ia o decizie pripită. Cu câteva zile înainte de Crăciun, o nouă rută aviatică urmează să fie inaugurată după efectuarea miilor de teste de verificare. Mina, dorindu-și puțină liniște și să-și pună ordine în existență, alege să facă schimb cu un coleg selecționat pentru lungul zbor de douăzeci de ore de la Londra la Sydney. Zis și făcut, Mina pleacă și totul pare că merge ca uns, însă anunțul care răsună în avion, după ce o parte din drum a fost parcursă, îi face pe toți să le înghețe sângele în vene: „Doamnelor și domnilor, acest zbor are o nouă conducere. Numele meu este Amazon și sunt pilotul dumneavoastră. Doar colaborarea deplină vă va asigura siguranța.”

            Cu alte cuvinte, cursa 79 Londra-Sydney a fost deturnată, iar protagonista noastră e mai mult decât implicată. Însă motivele ei sunt cât se poate de relevante. Fiica ei e în pericol, iar singura cale de a o salva este să le ofere atacatorilor controlul aeronavei. Inițial, Mina este judecată și arătată cu degetul de ceilalți membrii ai echipajului ca fiind o criminală, pentru că pune viața unui singur om mai presus de cei peste trei sute de pasageri aflați la bord. Dar ea e mamă și este în stare de orice ca să-și protejeze puiul, chiar dacă Sophia nu e fiica ei naturală. Teama, faptul că n-a știut cum să gestioneze criza familială prin care trece, regretele unei cariere ratate și ruinele unui vis din copilărie o fac să acționeze astfel, devenind de două ori ostatică, o dată a trecutului, și apoi a maniacilor care vor să-și facă glasul auzit printr-o tragedie de proporții. Cu toate astea, protagonista noastră e o figură destul de ștearsă, un caracter robotic, a cărei personalitate nu iese cu nimic în evidență, spre deosebire de fanaticii infiltrați printre pasageri. Însă e de înțeles, nu personalitatea ei contează, ci modul în care un om reacționează într-o situație limită, iar Mina se transformă pe rând din martira care-i conduce pe toți la moarte, în eroina care îndreaptă tot răul făcut fără voie.

            Cel mai interesant aspect al romanului e faptul că anumiți pasageri au primit o voce, povestindu-și viața și împrejurările în care au ales să se îmbarce în cursa 79. Avionul deturnat devine o cameră a confesiunilor, în care spațiul și timpul se anulează. Personajele sunt duse la limita disperării, unde groaza e mai puternică decât rațiunea, iar singura modalitate de a-și păstra mințile întregi este confesiunea.

             Am avut impresia că povestea nu a ajuns cu adevărat la sfârșit. Finalul e unul în coadă de pește, care fie ne lasă pe noi să ne imaginăm o infinitate de continuări, fie e o promisiune pentru o carte viitoare. Aș tinde să merg pe prima variantă, deoarece, din informațiile pe care le-am cules despre autoare, ea scrie doar romane de sine stătătoare. Mi-a plăcut extrem de mult „Ostatica” și cu siguranță nu va fi ultima carte pe care o voi lectura de la Clare Mackintosh.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Clare Mackintosh:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 90 - Casa cu fluturi de Katrine Engberg (Blog Tour #28/2022)

Titlu: Casa cu fluturi 

Serie: Kørner & Werner #3 

Autor: Katrine Engberg

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasvinge (2018)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,82 (din 6.988 note)

 

            Mult mai intensă și mai bine construită decât „Păzitoarea crocodilului” (primul volum al seriei Kørner și Werner), „Casa cu fluturi” (cea de-a treia parte după ordinea originală – daneză) reprezintă, de departe, următoarea treaptă evolutivă în cariera scriitoarei scandinave, Katrine Engberg. Dacă în povestea anterioară lucrurile au decurs destul de anevoios, mai bine de jumătate de carte fiind inserate detalii cu privire la cei doi protagoniști, alegere oarecum justificată de întâia lor apariție, și din când în când câte o descoperire frapantă, care, totuși, să ne reamintească că avem de-a face cu o intrigă polițistă, în narațiunea de față autoarea a reușit să mențină suspansul de la început până la ultima pagină, dând naștere, în bunul stil american, unui ucigaș fără scrupule, unui înger al întunericului care nu se va da îndărăt de la nimic pentru a-și împlini răzbunarea.

            O nouă zi, o nouă dimineață în care trebuie să împarți ziarele. Poate pentru colegii și prietenii tăi asta-i o muncă pentru fraieri, dar tu ești încântat s-o faci, pentru că mai ai nevoie doar de câteva coroane ca să poți merge în următoarea excursie cu clasa. De data asta te-ai trezit devreme și deja ai reușit să faci câțiva bătrânei fericiți, plus că ai distribuit în timp record știrile pe cele trei străzi din apropiere. Chiar în acest moment treci prin piața centrală din Copenhaga și arunci, ca de obicei, o privire la impozanta fântână din centru. Dar ceva nu e bine, ceva e diferit. Te apropii și rămâi împietrit, mai împietrit decât statuile din jurul tău, pentru că acolo, în mijlocul apei ce-și face jocul de zi cu zi, se află cineva, cineva mort. Ai mai văzut așa ceva la televizor și pe internet, dar detaliile de pe trupul femeii te lasă fără suflare, pentru că pe mâinile și picioarele victimei există tăieturi simetrice, incizii prin care, în mod normal, ar trebui să se scurgă sângele din corp.

            Zarurile au fost aruncate, crima a fost descoperită, iar poliția se află chiar în această clipă în drum spre locul în care a fost găsită femeia ucisă. Însă de data asta din mașina forțelor de ordine va coborî doar Jeppe Kørner, fiindcă draga lui parteneră, Anette Werner, se află în concediu de maternitate. Dar Jeppe este convins că, împreună cu colegii săi, va reuși să-l prindă pe criminal și să-l expedieze dincolo de gratii. Însă, pentru că autoarea nu poate să se despartă de protagonista ei, îi pasează și acesteia o stație de poliție, de unde Werner poate să aibă acces la discuțiile agenților, adică să fie informată cu privire la caz. Astfel, încă de la primul capitol avem deja două fire narative care urmează aceeași investigație. În timp ce Jeppe este cel care face parte dintr-un grup și care are acces la scena crimei și la toate descoperirile de pe parcurs, Anette lucrează individual, ajutându-se de frânturile de conversație receptate pentru a avea un punct de unde să-și pornească propria anchetă.

            Ei bine, drumurile celor doi se intersectează atunci când află că morții, pentru că da, între timp a mai apărut unul, sunt strâns legați de un azil în care, cu câțiva ani în urmă, au locuit patru tineri cu grave probleme mintale, locul purtând numele de „Casa cu fluturi”. Dar centrul psihiatric a fost închis fiindcă unul dintre pacienți, o adolescentă ce suferea de bulimie și depresie, și-a pus capăt zilelor. Aici lucrurile devin de-a dreptul poetice, odată cu metafora insectelor diafane, care pot fi încarcerate abia după moarte. Astfel, simbolul libertății devine unul al condamnării, zborul fiind preschimbat în delir maladiv, iar frumusețea, compromisă printr-un așa-zis tratament. Dar, mai mult decât atât, fluturele ajunge să fie capturat și pus sub microscop, analiza frumosului fiind transformată într-o disecție în toată regula.

Un roman polițist așa cum trebuie, o proză ce aduce deseori a thriller și care pune sub semnul întrebării etica indivizilor care lucrează în spitale. Cât de sigur poți fi de asistenta care-ți schimbă perfuzia? Câtă încredere ai că în siringa cu care se apropie de tine chiar se află substanța pe care trebuie să ți-o administreze? Chiar poți să crezi că acum, în clipa în care se află în fața ta, a renunțat la toate supărările și frustrările pe care le-a acumulat nu doar astăzi, ci de ani buni? Oare chiar trăiește tot timpul în prezent? Oare tu nu ești o povară care-i face ziua și mai dificilă? Cu siguranță există un răspuns, mai ales când ai senzația că femeia care se apropie de patul vecinului tău chiar are de gând să-l scape pe bătrân de infernala povară a vieții și, totodată, de problemele cardiace care-i dau bătăi de cap de atâta amar de vreme.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katrine Engberg:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 33 - În visul meu am un cuțit în mână de Ashley Winstead (Blog Tour #27/2022)

Titlu: În visul meu am un cuțit în mână  

Autor: Ashley Winstead

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: In My Dreams I Hold a Knife (2021)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,96 (din 40.090 note)

 

            Să pretinzi că-l cunoști pe cel de lângă tine ca pe tine însuți poate fi de multe ori o afirmație eronată sau, mai bine spus, un hazard, un impuls dictat de o prietenie curată și profundă, în care secretele nu există. Însă ființa umană nu este o carte deschisă, care își dezvăluie conținutul fără opreliști – chiar și în cazul unui roman există posibilitatea de a citit printre rânduri, iar ceea ce urmează să descoperi este posibil să-ți dea peste cap întreaga lectură, da’ altminteri în cazul unei creaturi care gândește și acționează diferit în funcție de împrejurările în care se află. Schimbarea e cea care ne destabilizează lumea pe care ne-am clădit-o cu mare atenție, cea care distruge imaginea distorsionată pe care ne-o construim despre cei pe care îi considerăm cei mai buni prieteni din lume. Iar atunci când tainele bine ascunse ies la iveală, lovitura e cu atât mai grea, astfel încât cei mai apropiați ne pot deveni niște străini.

            Scenariul pe care Ashley Winstead îl dezvoltă în cartea sa nu este deloc original. „În visul meu am un cuțit în mână” face parte din categoria romanelor în care trecutul și prezentul au mereu ceva de împărțit, în care o crimă petrecută în perioada studenției are repercusiuni fatale peste zece ani. Rețeta este una clasică, la fel ca în cazul romanelor lui Lucy Foley sau Allie Reynolds. Se ia un grup de șapte studenți, trei fete și patru băieți, prieteni la cataramă, mult alcool, droguri din belșug, trădări peste trădări, nopți pasionale pe unde se nimerește, o armă albă extrem de ascuțită și zece ani de îndoieli și regrete, în care te faci luntre și punte pentru a deveni cea mai bună versiune a ta, ca să-i șochezi pe cei care te credeau mediocră. Din păcate, povestea care ia formă cu ingredientele enumerate este mai mult psihologică decât thriller, ceea ce înseamnă că ritmul este destul de lent, cel puțin pentru gustul meu, însă nu pot spune că nu mi-a plăcut miza în jurul căreia autoarea își clădește intriga.

            Pentru Jessica, Mint, Heather, Jack, Frankie, Coop și Caro, anii studenției au fost cei mai frumoși din viața lor, împărtășindu-și bucuriile și suferințele, dând petreceri incendiare și făcând toate nebuniile care le treceau prin minte. Campusul Duquette a fost o a doua casă pentru cei șapte fantastici din East House, asta până când o tragedie le-a zdruncinat lumea perfectă. În ultimul an de facultate, Heather este ucisă cu sălbăticie, iar țap ispășitor cade iubitul ei, Jack, în camera căruia este găsită arma crimei. Însă, din lipsa dovezilor concludente, investigația se încheie brusc, iar Jack nu este condamnat, ci doar exclus definitiv din grupul prietenilor, care din acel moment îl privesc cu ură și suspiciune. Un deceniu mai târziu, promoția 2009 este chemată înapoi la Duquette pentru o reuniune fastuoasă, însă totul se transformă într-un fiasco de nedescris, în care măștile impecabile sunt zdrobite de adevărurile cumplite,  tăinuite ani întregi, scoase la lumină de cel care vrea să facă dreptate în numele surorii sale moarte.

            N-avem de-a face cu o serie de personaje care evoluează pe parcursul poveștii, ba chiar aș fi tentată să spun că are loc un proces invers. Toți sunt la fel de imaturi ca în studenție, în pofida faptului că au peste treizeci de ani. Egoismul este motorul care le conduce viețile celor șase tovarăși rămași, carierele fiind mai importante decât orice altceva. Prietenia lor devine un joc, o obișnuință, în interior mustind ura, invidia, dorința de răzbunare și trădarea. Tot ce contează este păstrarea aparențelor, a acelei imagini pe care ceilalți o cunosc. Personajele noastre pot fi ușor confundate unul cu celălalt. Personalitățile lor sunt enervant de asemănătoare. Toți au probleme cu părinții, vor să se ridice deasupra celor care le-au dat viață și, cel mai important, venerează locul ce i-a adus împreună, același loc care îi va distruge pentru totdeauna. Deosebirea dintre ei constă în faptul că pot fi încadrați în tipologii diferite: Mint – idolul femeilor, băiatul perfect și bogat, partida de vis pentru orice fată ce vrea să iasă din anonimat; Caro – umbra ce-i urmărește pe liderii grupului, pierzându-se în fundal; Frankie – sportivul talentat, fără prea mult creier; Heather – fata care nu se străduiește prea mult, dar obține tot ce-și dorește; Coop – băiatul înțelegător, care aplanează conflictele, și Jack – codița lui Frankie. Și pentru că sunt atât de asemănători, nu avem un singur vinovat, ci un criminal colectiv, fiecare contribuind la uciderea fetei. Dar ceea ce contează cu adevărat nu e făptașul, ci mecanismele folosite pentru a-l convinge să mărturisească actul odios pe care l-a comis.

            În ceea ce o privește pe Jessica, ea are nevoie de un paragraf separat, în special pentru că este protagonista romanului. Ea ne oferă singura viziune subiectivă a evenimentelor din prezent, ce sunt dublate de prezentarea obiectivă a faptelor din trecut, amuțind vocile celorlalte personaje, al căror punct de vedere nu contează. Jessica și-a petrecut toată viața încercând să se transforme în altcineva, în cineva de care să fie mândră, pe care toată lumea s-o admire, însă destinul a decis că e făcută pentru locul doi. Sub ambiția ei studiată zace o ființă slabă, care acceptă să se umilească dacă asta îi poate aduce vreun avantaj. La reuniunea de zece ani, ea vrea să le demonstreze tuturor că este o femeie de succes, însă visurile ei sunt negative, săpându-i groapa în loc s-o propulseze înainte. M-a enervat la culme caracterul ei fals, faptul că e croită din puțin, un personaj ce nu-și merită poziția sub reflector. Încă de la primele cuvinte, mi-am dat seama că e un personaj cu probleme grave, care nu vrea nici în ruptul capului să scape de ele.

            Una peste alta, finalul mi-a oferit doza de adrenalină pe care am așteptat-o vreo două sute de pagini, ceea ce m-a ajutat să trec peste haosul de întâmplări și peste personajele reduse, unidimensionale, demne de un serial de desene animate. Nu vreau să vă demoralizez cu negativitatea mea – poate am citit prea multe romane bazate pe același scenariu și nu mai sunt așa ușor de impresionat –, însă asta e strict părerea mea, și nu înseamnă că acest volum nu merită o șansă și din partea voastră.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ashley Winstead:

Literatura pe tocuri   

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 89 - Pasărea cu piept roșu de Jo Nesbø (Blog Tour #26/2022)

Titlu: Pasărea cu piept roșu 

Serie: Harry Hole #3

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Rødstrupe (2001)

Traducere de Lorena Mihăieș

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 3,94 (din 97.185 note)

Război. Un concept, din punct de vedere istoric, foarte îndepărtat, dar cât se poate de actual. Deși confruntări armate de amploare au avut loc deseori în ultimii zeci de ani în spațiul arab, iar în prezent chiar în țara vecină, noi, majoritatea europenilor, asociem termenul de mai sus cu cele două mari tragedii ce au sfâșiat din temelii secolul al XX-lea și au schimbat din nou și din nou hărțile continentului în care ne aflăm. Însă, indiferent de masacrul militar la care ne raportăm, mecanismul a fost mereu același. Cineva a atacat, altcineva a ripostat, alții și alții s-au declarat de-o parte sau de alta a cauzei, și astfel milioane de soldați s-au trezit în tranșee și pe câmpul înghețat, încercând să supraviețuiască ofensivei inamice, în timp ce prietenii și colegii lor de arme cădeau pe baricade chiar sub propriii ochi. Dar, oricât de însângerată părea ziua de mâine, într-un final s-a ajuns la un acord de pace, iar supraviețuitorii s-au putut întoarce „liniștiți” în patriile mamă și la familiile lor.

Acum haideți să părăsim puțin realitatea istorică și să ne avântăm în ficțiune, acolo unde polițistul nostru preferat, Harry Hole, împreună cu alți agenți de securitate, trebuie să se asigure că nu există niciun potențial pericol la adresa președintelui Statelor Unite, care, în următoarele clipe, urmează să aterizeze în Norvegia. Însă, într-un moment de paranoia oarecum justificată, Hole ajunge să împuște un agent de la Serviciile Secrete, un alt individ însărcinat, evident, cu paza. Prin urmare, pentru că superiorii lui nu vor să recunoască că s-a comis o gafă imensă și pentru că vor să-i justifice acțiunea de moment, îl fac pe Hole inspector și îl expediază la o altă secție de poliție. Odată ce-și preia noile atribuții, protagonistul dă peste un caz foarte interesant și totodată ambiguu: niște cartușe de la o armă de calibru mare, o pușcă cu care de obicei sunt doborâți elefanții, sunt descoperite într-o pădure, în apropierea unei cabane aparent pustii.

Făcând din nou o trecere necesară, de data asta în istorie, ne regăsim în cel de-Al Doilea Război Mondial, în tranșee, în locul de unde Daniel, unul dintre cei mai buni țintași ai armatei norvegiene, încearcă să-i zboare țeasta rusului aflat la aproape un kilometru depărtare. Punct ochit, punct lovit! Și pentru că este un om de onoare, acesta merge în locul unde zace victima sa și-o îngroapă ca un bun creștin, luând ca trofeu căciula mortului. Dar asta s-a petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, iar acum Daniel, ajuns un bătrân singuratic, primește cumplita veste că suferă de cancer și că, în consecință, mai are foarte puțin timp de trăit. Cu un picior în groapă, el nu și-a uitat nici măcar pentru o clipă misiunea, iar acum este într-adevăr pregătit să-și pună la cale răzbunarea pe care a planificat-o încă din vremea în care ploua cu sânge peste el și peste camarazii lui de pe front.

Alternând prezentul cu secvențe pline de tensiune din trecut, Nesbø reușește să mențină suspansul pe tot parcursul volumului. Nu doar că ești alături de Hole în căutarea individului cu pușca pentru elefanți, dar ajungi să trăiești odată cu personajele sale dragostea, ura și eșecul. Fie că ne raportăm la acum sau la atunci, sentimentele au aceeași intensitate, iar oamenii pendulează între suflete nevinovate angrenate în luptă și monștri însetați de măcel. Toți își justifică oarecum alegerile, cu toții au o misiune, dar rămâne de văzut cine va reuși s-o ducă la bun sfârșit. Cu toate că la început ai impresia că deții cheile misterului, cu fiecare capitol de istorie îți dai seama că te afli pe un drum greșit și că doar revelațiile din timpul războiului te pot readuce pe calea spre adevăr.

Traume, neonaziști, răzbunători, politicieni mârșavi, iubiri ce răzbat dincolo de timp, trimiteri biblice, prieteni pierduți, singurătate, un protagonist ca oricare dintre noi și un inamic care nu mai are nimic de pierdut – pe scurt, o poveste ce are de toate, ambalată într-o carte ce depășește cu puțin șase sute de pagini. Cu mult peste primele două volume, „Pasărea cu piept roșu” reprezintă prima anchetă complexă a lui Harry Hole și, în același timp, prima confruntare cu un ucigaș pe propriile meleaguri. Și fiindcă în sfârșit autorul norvegian își preia coroana de rege al subgenului Nordic Noir, sunt foarte curios ce se va întâmpla mai departe, pentru că data viitoare intră în scenă „Nemesis”, alias „Călăul”, așa cum au ales să-l numească în urmă cu ceva ani cei de la editura RAO.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Biblioteca lui Liviu

Falled

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 87 - Supraviețuitorii de Jane Harper (Blog Tour #24/2022)

Titlu: Supraviețuitorii 

Autor: Jane Harper 

Editura: TREI

Titlu original: The Survivors (2020)

Traducere de Alunița Voiculescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,76 (din 78.212 note)

 

Ca de obicei, înainte să intru în subiect, trebuie să vă spun câteva cuvinte despre relația mea complicată cu Jane Harper. Datorită editurii TREI, prima mea întâlnire cu autoarea australiană a avut loc acum ceva ani, prin intermediul romanului „Arșița”, despre care chiar pot să spun că m-a lăsat cu o impresie foarte plăcută. Mi s-a părut c-o regăsesc, într-o formulă modernă, chiar pe renumita Agatha Christie, pentru că misterul a fost construit impecabil, indiciile au fost presărate la tot pasul, ascunse uneori chiar la vedere, alteori exact în pasajele peste care am trecut fulgerător, iar protagonistul s-a potrivit perfect în rolul celui care caută să ajungă la adevăr, conștient că, odată cu marea dezvăluire, tot scenariul își va pierde stabilitatea. Așadar, extrem de încântat am pus mâna și pe „Forța naturii”, cel de-al doilea volum din seria „Aaron Falk. Din păcate, undeva pe la jumătate am renunțat, fiindcă am simțit că nu e ce trebuie. Parcă nu se petrecea nimic, polițistul chiar nu se implica cu totul în anchetă, iar atmosfera era foarte apăsătoare și anostă. Iar acum, pentru că e cazul să ajungem și-n prezent, cu ocazia unui nou Blog Tour alături de dragii mei colegi, am ales să citim și să comentăm romanul „Supraviețuitorii”, un standalone al cărei descriere sună destul de promițător.

            Împreună cu iubita sa, Mia, și cu bebelușul de numai câteva luni, Audrey, Kieran Elliott se întoarce în Evelyn Bay, orașul în care a copilărit, un loc magic și idilic, așezat tocmai pe Coasta Tasmaniei. Cu plaja la numai o aruncătură de băț de casa părinților, proaspătul tată profită din plin de vremea bună pentru a se arunca în valuri și pentru a se plimba, alături de familie, pe nisipul fin pe care soarele nu pare să-l cruțe nici măcar pentru o clipă pe tot parcursul zilei. Însă, deși totul pare perfect, chiar paradiziac aș putea spune, locuitorii din zonă n-au uitat ce s-a întâmplat  în urmă cu aproape douăzeci de ani, atunci când fratele său, Finn, și cel mai bun prieten, Toby, și-au pierdut viața din cauza celei mai puternice furtuni care a avut loc pe aceste meleaguri. Nu doar că ambii tineri au murit, ci principalul vinovat pentru cumplitul eveniment este însuși Kieran, cel care a pierdut noțiunea timpului și nu a ieșit când trebuia din peștera în care s-a avântat, după legile imbatabile ale naturii, fluxul marin. Pe lângă asta, tot în acea noapte a dispărut și o fată, o adolescentă pe care toată lumea o plăcea și respecta datorită frumuseții sale ieșite din comun.

            Așadar, în lipsa unui vinovat care să suporte consecințele pentru ambele tragedii, locuitorii din Evelyn Bay și-au îndreptat ura asupra lui Kieran, victima pe jumătate nevinovată care nu mai are posibilitatea de a-și îndrepta greșelile. Astfel, el devine țapul ispășitor, fiind luat în vizor chiar de Liam, fiul lui Toby, băiețelul, acum aproape adult, care în acea noapte a simțit că a pierdut totul. Dar, pentru că răul nu doarme niciodată, chiar acum, odată cu întoarcerea protagonistului, o nouă crimă are loc, trupul unei fete fiind găsit pe plajă, și toate semnele indică faptul că tânăra a fost ucisă prin înecare. După cum era de așteptat, oamenii sunt siguri că blestemul s-a abătut din nou asupra locului, iar, în mod direct, moartea din prezent deschide o nouă poartă spre secretele neelucidate din trecut.

            Deși povestea nu e nici pe departe originală, subiectul devenind o modă a ultimilor ani, Harper e autoarea care știe cum să profite de tot ce-i oferă natura. Pe lângă personajele principale și secundare, există și un macro-caracter reprezentat în mod clar chiar de locul în care are loc povestea. Prin urmare, natura este cea care dăruiește și ia, ea este cea care dă naștere și ucide, un titan alcătuit din soare, valuri și nisip. Evident că nu putem vorbi aici despre realism magic sau naturalism, însă există un proces amplu de sinestezie, un amestec al stihiilor care te face să simți lumina astrului solar, să percepi vizual vântul și să auzi răsuflarea imensului ocean, a elementului din care, conform unor tradiții orientale, a luat ființă tot ce respiră și umblă pe pământ.

            Surori și frați dispăruți, mame și tați ce și-au pierdut fiicele sau fiii, soții văduvite de tinere și o sentință a morții ce va plana asupra locului până în momentul în care adevărul va ieși la iveală, iar vinovatul va fi pedepsit. O tristețe colectivă, îngropată adânc în sânul comunității, și o ură care arde mocnit în sufletele bieților oropsiți. Și totul într-un așa-zis paradis acvatic și terestru, ce aduce mai degrabă a purgatoriu, un loc în care toți trebuie să sufere până când vor fi purificați și primiți din nou în sânul mamei natură. Iar noi, cei ce privesc cu interes de dincolo de granițele de hârtie ale acestei lumi derizorii, trebuie să fim alături de Kieran în procesul său psihic și social de dezvinovățire și, totodată, de regăsire a unui cuib sigur lângă părinți și între dragii săi prieteni din copilărie.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jane Harper:

Literatura pe tocuri   

Falled

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

CONCURS: SUPRAVIEȚUITORII (EDITURA TREI)

Cu ocazia Blog Tourului organizat în parteneriat cu Editura Trei, avem plăcerea de a vă invita la un nou CONCURS! 

 

De fapt, vor fi trei concursuri, unul aici, unul pe pagina noastră de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni și unul pe Instagram, la: cartile_mele28, iar premiul constă în câte un exemplar din romanul „Supraviețuitorii”, de Jane Harper.

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concursul de pe blog? 

1. Dați like paginilor de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni & Editura Trei. 

2. Scrieți, într-un comentariu, care este cartea voastră preferată de la Editura Trei.

3. Distribuirea acestui articol este opțională (sunteți înscriși în concurs odată ce ați realizat primele două cerințe). 

 

Concursul se va desfășura până în data de 21 septembrie, ora 23:59, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org.

 

Mult succes tuturor!

Despre carte:

Chiar și cele mai adânci secrete ies la lumină

Viața lui Kieran Elliott s-a schimbat pentru totdeauna în ziua în care o greșeală necugetată s-a soldat cu urmări devastatoare.

Vinovăția care încă îl bântuie iese la suprafață când vizitează cu familia sa micuța comunitate natală de la malul mării.

Părinții lui Kieran își duc viața într-un oraș unde destinele sunt decise de mare, iar între ei stă fratele lui absent, Finn.

Când pe plajă este descoperit un cadavru, secrete de mult îngropate amenință să iasă la lumină. O epavă scufundată, o fată dispărută și întrebări care n-au fost niciodată alungate…

Cartea poate fi comandată de AICI!

Recenziile lui Gică 86 - Kult de Stefan Malmström (Blog Tour #23/2022)

Titlu: Kult 

Autor: Stefan Malmström  

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Kult (2017)

Traducere de Alexandra-Maria Vrînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 372

Media pe Goodreads: 3,91 (din 342 note)

 

            E nevoie doar de o scânteie ca să dai foc unei întregi păduri, așa cum este nevoie doar de o speranță pentru a clădi o nouă religie. Extrem de conștient de importanța sa în lume și pus pe lucruri mărețe după ce a scris o mulțime de cărți cu tematică Science-Fiction, L. Ron Hubbard a decis, în căutarea sensului vieții, să dea naștere unei noi ordini spirituale, unei viziuni care să se adreseze în special celor aleși și la care oricine să poată avea acces în schimbul unor sume uriașe de bani. Astfel, apelând la vechile credințe orfice și la teoria orientală a reîncarnării, combinate evident cu nuanțe SF, autorul și-a pus bazele propriei Biserici, încercând să coopteze cât mai mulți tineri dornici de afirmare, care, la rândul lor, să aducă noi și noi adepți în sânul „sfintei” comunități. Așa cum era de așteptat, milioane de indivizi s-au alăturat mișcării, printre ei numărându-se Tom Cruise, John Travolta și Stefan Malmström, însuși autorul romanului de față.

            Prin intermediul volumului „Kult”, scriitorul suedez dorește, în primul rând, să tragă un semnal de alarmă cu privire la scientologie și să ne împărtășească experiența lui în cadrul bisericii lui Hubbard, pe care a părăsit-o cu ceva timp în urmă, conștient de faptul c-a pierdut vremea cu aberații existențiale și că, astfel, și-a ratat cariera de sportiv și s-a îndepărtat de prieteni și de familie. Dar nu are rost să vă împărtășesc informații pe care le puteți găsi în nota autorului sau pe internet, așa că haideți să vorbim, totuși, și despre această poveste plină de suspans și de întâmplări cutremurătoare.

            Luke Bergmann nu poate să creadă că Viktor, prietenul său cel mai bun, ar fi decis să-și pună capăt zilelor, luând-o și pe micuța Agnes după el. Amicul său nu a dat niciun semn că ar suferi de depresie sau că s-ar fi aflat pe marginea prăpastiei, ba chiar mai mult, niciodată nu ar fi fost în stare să-i facă rău propriei fiice. Dar pentru că Luke a făcut cândva parte din Rebelii Diavolului, o trupă de mafioți din New York, el poate observa cu ușurință atunci când o moarte nu arată tocmai a sinucidere și când anumite obiecte au fost aranjate altfel, pentru a da impresia unui deces asumat. Fiind sigur de faptul că tatăl și fiica au fost uciși de către un intrus, eroul nostru pornește într-o cursă contracronometru, într-o aventură care-l va conduce în mijlocul unui cult ciudat, pe care Viktor l-a abandonat cu mai bine de două decenii în urmă.

            Însă pentru a ne introduce și pe noi în centrul problematicii, Malmström creează o paralelă între prezent și trecut, între ancheta lui Luke și câțiva tineri ambițioși care au speranța că, practicând tehnicile scientologice, se vor vindeca și vor ajunge la contopirea cu Marele Spirit sau, așa cum îl știm din tradiția creștină, cu Dumnezeu. Jenny face parte din grup și este entuziasmată atunci când află identitatea ei dintr-o viață trecută. Știind în sine că va fi capabilă să renunțe la trupul material și să renască ca Tetan, ființă primordială de lumină, care a existat în adevărata ei formă cu milioane de ani în urmă, ea practică în continuare ședințe de auditare, pentru a-și identifica rănile din suflet și din existențele anterioare, cu scopul de a se vindeca și de-ași părăsi închisoarea trupească. Ea știe că vine de pe o altă planetă, fiind de fapt exilată aici, și că trebuie neapărat să se întoarcă acasă, acolo unde există miliarde de entități asemenea ei. În mod evident, Jenny este o reprezentare fidelă pentru noii recruți, pentru cei care sunt dispuși să facă sacrificii uriașe ca să poată trece la următorul nivel al cunoașterii. Însă evoluția ei e ilustrată ca o spălare pe creier, fiind dispusă să adere până și la cele mai bizare și nejustificate idei.

            Pe de o parte, schița unui thriller bun, pe de alta, un manifest fățiș împotriva unei așa-zise religii, „Kult” este o poveste care se adresează în deosebi cititorilor, ficțiunea fiind doar un pretext pentru avertismentul pe care vrea să ni-l transmită autorul suedez. Din acest motiv, povestea are multe lipsuri, uneori mi s-a părut chiar fragmentată, iar personajele nu sunt folosite la adevăratul lor potențial. În schimb, există câteva momente grotești în care ai prefera să închizi ochii, suspansul este prezent de la început până la sfârșit, iar deznodământul te lasă cu gura căscată, fiindcă nu te aștepți la incredibila răsturnare de situație din final. Așadar, vă recomand cartea nu doar ca un volum alert, ci și ca un documentar despre ritualurile și întâmplările petrecute în cadrul Bisericii scientologice, iar dacă vreți să aflați mai multe detalii despre începutul și evoluția acestei mișcări, puteți accesa cu încredere link-ul de mai jos.

https://www.britannica.com/topic/Scientology

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Stefan Malmström:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 85 - Logodnicele Reichului de Jean-Christophe Grangé (Blog Tour #22/2022)

Titlu: Logodnicele Reichului  

Autor: Jean-Christophe Grangé

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Les Promises (2021)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 688

Media pe Goodreads: 3,90 (din 354 note)

 

       Dacă privim istoria ca pe o curgere lină a timpului, ca pe o segmentare cronologică organizată în secole și perioade, atunci ea nu constituie nimic mai mult decât un flux neîntrerupt a cărui manifestare are loc în afara oricărui individ sau construct cultural. Însă pentru a avea acces la adevărata istorie, este necesar să ne oprim asupra evenimentelor care au încercat sau chiar au reușit să schimbe cursul normal al evoluției umanității. Din acest motiv, Jean-Christophe Grangé alege, în cel mai recent roman al său, să-și plaseze ficțiunea în inima regimului nazist, într-un context extrem de favorabil pentru subgenul pe care îl abordează. Astfel, violența excesivă și nejustificată, spectrul morții ce planează în continuu deasupra Berlinului și frica ce zace în inima tuturor cetățenilor, fie ei fii ai lui David, fie reprezentanți de seamă ai poporului german, creează atmosfera perfectă pentru o narațiune polițistă specifică stilului Polar.

            Pasiunea lui Simon Kraus sunt visele. Deși toată lumea susține că este cel mai bun psihiatru din Berlin, el insistă, după ultima modă, să fie recunoscut ca psihanalist. Nu că ar fi de-acord cu aiurelile tătucului Freud despre sexualitate și traumele din copilărie, dar percepe onirismul ca pe o formă de manifestare a schimbărilor politice și ca pe o înregistrare în subconștient a întâmplărilor sau imaginilor pe care mintea a preferat să le treacă cu vederea pe parcursul zilei. Și pentru că este atât de cunoscut, cele mai importante doamne din societate îi trec pragul pentru a-și împărtăși traumele și problemele zilnice, cu speranța că micul și istețul doctoraș va găsi o soluție pentru dezechilibrul din sufletul lor. Însă, într-o fatidică zi, Simon află că una dintre pacientele sale a fost descoperită moartă pe malul unui râu, măcelărită și cu organele sexuale lipsă.

            Dar tânăra nu este prima victimă a dementului, fiindcă înainte de ea au fost omorâte alte două doamne de vază ale Reichului. Pentru a rezolva cât mai repede problema, Franz Beewen, ofițer în cadrul Gestapo-ului, primește misiunea de a-l descoperi pe cel care, sfidând noul imperiu ce se clădește cu fiecare zi, a avut curajul să comită aceste crime atroce. Dar, pentru a înainta cu investigația, colosul pe jumătate chior trebuie să apeleze la psihiatrul Simon Kraus, pentru că toate cele trei berlineze ucise se numără printre pacientele sale. Mai mult decât atât, toate frecventau un salon literar la hotelul Adlon, unde se întâlneau ca să petreacă timp împreună și ca să bârfească despre noua ordine ce pare să vină.

            La echipa celor doi investigatori remarcabili se alătură și Minna von Hassel, o moștenitoare bogată, care în prezent are grijă de nebunii și invalizii din ospiciul pe care-l conduce. Cât se poate de diferiți, cei trei își pun toate abilitățile în joc pentru a-l găsi pe Omul de Marmură, un personaj straniu care și-a făcut apariția în visele victimelor înainte ca acestea să fie ucise. Dacă Minna și Simon reprezintă creierul întregii operațiuni, Beewen constituie forța brută, cel care prin atitudinea lui poate să obțină informațiile neoficiale de care au nevoie și care, la vreme de conflict, va fi în stare prin postura sa impunătoare să-i pună pe inamici la respect. În ciuda faptului că Grangé a păstrat în majoritatea romanelor sale o răceală și distanță considerabilă între personaje, aici pare că între cei trei se leagă o prietenie adevărată, bazată atât pe respect, cât și pe înțelegere și compasiune.

            Lumea istorică și ficțională se întrepătrund, creând spațiul propice pentru o poveste cu un potențial uriaș. Berlinul din roman este scindat între privilegiați și condamnați, între cei care așteaptă cu mare interes nașterea celui de-al Treilea Reich și cei care, odată cu noua geneză, sunt sortiți pieirii. În timp ce doamnele de la Adlon beau șampanie și se răsfață în lux, evreii, țiganii și homosexualii sunt persecutați fără milă, pentru că doar moartea lor va reuși să purifice Noul Imperiu. Însă teroarea nu este resimțită doar de cei din urmă, ci și de nemții care sunt conștienți că, odată cu invadarea Poloniei, iadul își va deschide din nou porțile, iar bombele vor cădea asupra Germaniei. Tensiunea se simte din plin, toți așteaptă cu sufletul la gură începerea războiului, fiindcă doar sfârșitul acestuia le poate garanta liniștea zilei de mâine.

            Război, beznă, moarte, crimă, genocid, vulturi de oțel, svastici, ofițeri SS, camere de tortură, experimente diabolice, vise cutremurătoare și anxietate socială, toate la un loc, iar astea sunt doar câteva dintre elementele pe care Jean-Christophe Grangé le utilizează pentru a configura o lume aflată în pragul apocalipsei. Utopia viitorului se transformă într-un coșmar, și ordinea este complet abolită. Întunericul se lasă tot mai adânc peste Berlin, iar la orizont se întrezăresc doar avioanele și trupele inamice. Este doar o chestiune de timp până când haosul se va instaura complet și nimeni nu va mai fi în siguranță. Prin această ceață de nepătruns, trei eroi își fac drum pentru a-l găsi pe asasinul doamnelor de la Adlon, riscând totul într-o ultimă misiune care, dusă la bun sfârșit, ar putea reprezenta scânteia unui nou început al justiției și al ordinii umane.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jean-Christophe Grangé:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 84 - Cărăbușii de Jo Nesbø (Blog Tour #21/2022)

Titlu: Cărăbușii  

Serie: Harry Hole #2

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Kakerlakkene (1998) 

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,73 (din 50.681 note)

 

            A doua carte din celebra serie a lui Jo Nesbø sau, altfel spus, un alt roman Nordic Noir a cărui acțiune se petrece departe de ținuturile nordice. După ce în volumul anterior l-am putut urmări pe remarcabilul polițist Harry Hole încercând să descopere ucigașul din spatele unor crime comise tocmai în neîmblânzitul continent australian, acum, în povestea de față, eroul nostru este expediat din nou departe de casă, mai exact în Thailanda, acolo unde trebuie să dea de urma unui criminal care a reușit să-i pună pe jar pe cei mai importanți politicieni ai Norvegiei. Într-o manieră specifică literaturii scandinave și cu o tensiune care crește cu fiecare adevăr revelat, ținându-te captiv între filele narațiunii, Nesbø își asumă din nou un loc de frunte printre așii genului polițist, reușind, fără prea mult efort, să transforme realitatea într-un cronotop al întunericului, al sângelui și al terorii.

            În mod evident, totul începe cu o crimă. Ambasadorul Norvegiei în Thailanda a fost găsit ucis într-o cameră de hotel, străpuns în inimă cu un pumnal încrustat cu motive orientale. În urma cumplitului eveniment și pentru că oficialii Norvegiei vor să pună mâna cât mai repede pe asasin, are loc o întâlnire de urgență în care se decide că Harry Hole este cel mai potrivit om pentru această operațiune. Astfel, el este preluat dintr-o bodegă în care încearcă să-și înece restul zilelor și pus pe primul avion spre Bangkok. Ajuns la destinație, Hole este introdus în echipa însărcinată cu ancheta și află primele detalii cu adevărat relevante pentru caz. Iar cel mai interesant aspect este că victima a fost descoperită chiar de către prostituata pe care a solicitat-o, o tânără care, fără nicio îndoială, se regăsește pe lista suspecților.

            Odată cu investigația lui Hole, înaintăm prin lumea decadentă și exhibiționistă a Thailandei, făcând cunoștință atât cu femei care s-ar îmbrăca în orice pentru a-ți satisface și cele mai ciudate fantezii, fete care și-au pierdut virginitatea cu mult înainte de vârsta majoratului și care, pentru un preț bun, au fost vândute chiar de propriii părinți, cât și cu homosexualii cei de toate națiile, bărbați care nu au nici o problemă în a-ți propune, ziua în amiaza mare, o partidă de sex la colțul străzii sau o felație chiar în localul în care îți iei prânzul. Pe lângă asta, ne este prezentată și dimensiunea efervescentă a metropolei – sute de șosele ce sunt construite în veselie pentru a satisface buzunarele investitorilor, neținând cont de siguranța șoferilor și pietonilor care în orice clipă sunt la un pas de a-și pierde viața, striviți ca niște gândaci sub roțile sau în caroseriile zecilor de vehicule ce trec în fiecare minut.

Pe măsură ce protagonistul înaintează cu ancheta, el își dă seama că oficialii din Norvegia nu doar că nu i-au oferit toate amănuntele despre omor, ci au încercat, prin unele neadevăruri, să-l inducă complet în eroare. Dar Hole știe că politica e o treabă murdară și că el nu este decât un țap ispășitor care ar trebui să arunce doar o privire, fără niciun rezultat, și să se întoarcă cât mai repede acasă. Însă, conștiincios cum îl știm, Harry nu vrea să se dea bătut, așa că-și petrece tot timpul punând informațiile cap la cap și interogându-i pe apropiații mortului. Astfel intră în scenă soția defunctului, o femeie care pare că și-ar fi dorit cu totul altceva de la soartă, fiica acestuia, o adolescentă pesimistă căreia îi place să-și petreacă timpul înotând, și un apropiat al familiei, un investitor care pare să le ofere tot sprijinul de care cele două au atâta nevoie.

După părerea mea, dar și a cititorilor de pe Goodreads care i-au oferit o notă destul de mare cărții, „Cărăbușii” reprezintă o treaptă evolutivă în demersul scriitoricesc al lui Jo Nesbø. Nu doar că suspansul se manifestă la un alt nivel, dar și povestea este mult mai bine închegată. Pe lângă personajele extrem de credibile și răsturnările de situație bine-venite, finalul este construit cu mare atenție, dând importanță tuturor indiciilor plasate pe parcurs și relevând aspecte esențiale, care, intenționat, au fost lăsate în umbră. Așadar, acum că am terminat cu „volumele introductive”, a sosit vremea să-l aducem pe Harry Hole pe propriile meleaguri, acolo unde monștrii nordului pândesc după fiecare colț, așteptând momentul prielnic în care să se năpustească pentru a-și devora următoarele victime.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Falled

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA