ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

luni, 12 octombrie 2020

Malorie (Birdbox #2) de Josh Malerman



Titlu: Malorie 

Autor: Josh Malerman

Editura: Litera

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2020

 

La doisprezece ani după ce Malorie şi-a găsit salvarea fugind pe râu, împreună cu cei doi copii ai săi, bentiţa pe care fiecare dintre ei o poartă la ochi rămâne singura barieră între raţiune şi nebunie. E de ajuns o simplă privire aruncată uneia dintre creaturile care bântuie lumea, pentru a împinge pe oricine la fapte de o violenţă extremă. Şi nu există încă nici o explicaţie. Nici o soluţie.

Tot ce poate face Malorie e să supravieţuiască – şi să se asigure că şi copiii ei, ajunşi la vârsta adolescenţei, respectă întocmai regulile supravieţuirii. Nu vă leneviţi, le spune ea. Nu vă scoateţi bentiţa. ŞI NU PRIVIŢI.

Dar apoi primesc o veste ce pare de necrezut. Şi, odată cu ea, pentru prima oară după multă vreme, Malorie îşi îngăduie o mică speranţă. Nişte persoane foarte dragi, despre care credea că au murit cu mult timp în urmă, ar putea fi încă în viaţă.

Ca să-şi recapete existenţa, Malorie trebuie să se avânte din nou într-o lume plină de primejdii necunoscute – şi să rişte încă o dată vieţile copiilor ei. Căci Malorie nu se teme numai de creaturi, ci şi de oamenii care pretind că le-ar fi capturat, de invenţiile monstruoase şi de ideile noi şi periculoase, precum şi de zvonurile potrivit cărora creaturile ar fi devenit încă şi mai înfricoşătoare.

„Malorie este continuarea îndelung aşteptată a bestsellerului Bird Box. Orbeşte şi e chiar mai bună decât prima carte. Un roman încântător de sumbru, tulburător şi fascinant deopotrivă, pe care l-am citit pe nerăsuflate. Una dintre cele mai bune poveşti horror publicate în ultimii ani.“ – Daily Express

„Un thriller intens, supranatural, care te ţine cu sufletul la gură… Josh Malerman evocă cu măiestrie orori apocaliptice prin intermediul eufemismului şi al sugestiei, în timp ce înlesneşte suspendarea neîncrederii prin caracterizările nuanţate şi construcţia minuţioasă a universului narativ. O continuare de excepţie a bestsellerului Bird Box. Orbeşte.“ – Publishers Weekly

„Naraţiunea lui Malerman se ridică la înălţimea suspansului şi a răsturnărilor de situaţie din Bird Box. Orbeşte, iar când vor lăsa din mână această carte, cititorii vor fi destul de tulburaţi. Popularitatea romanului anterior şi ubicuitatea ecranizării de la Netflix garantează că această nouă incursiune excepţională în lumea monştrilor şi a nebuniei va fi la mare căutare.“ –  Booklist

„Ştiţi cum e atunci când începi să urmăreşti un nou serial pe Netflix şi îţi spui că «o să mă uit doar la un episod», dar zece ore mai târziu ai terminat deja de văzut un întreg sezon, pentru că povestea e atât de captivantă, de la început şi până la sfârşit? Iată şi echivalentul literar al experienţei respective. Nu doar că am citit această carte pe nerăsuflate, dar mă bântuie şi acum, îmi aprinde imaginaţia chiar în timp ce scriu aceste rânduri.“ – Jamie Ford

„Nu-mi amintesc când a trebuit ultima oară să las o carte din mână fiindcă era prea intensă. Şi asta doar la jumătatea cursei. Odată ce Malerman a apăsat pedala de acceleraţie, să te ţii bine, pentru că nu va mai încetini până la finiş. Malorie e un thriller fascinant, care se va juca cu nervii tăi şi îţi va face inima să tresară. Absolut genial.“ – Philip Fracassi

„Un roman strălucit, incredibil de captivant… Împinge tensiunea şi teroarea până la limita suportabilităţii şi dincolo de ea.“ – Daily Mail

„Această continuare este mai intensă şi mai tulburătoare decât romanul iniţial, cu o profunzime care creşte miza.“ – Riley Sager

„Malerman […] ne ţine permanent în priză datorită modului superb şi neîndurător în care îşi aşterne povestea, pe care o impregnează cu un lirism aparte.“ – Kirkus Reviews

joi, 8 octombrie 2020

Ținutul secetei (Martin Scarsden #1) de Chris Hammer

 


  

Titlu: Ținutul secetei

Autor: Chris Hammer

Editura: RAO

Număr pagini: 480

 

Povestea se plasează într-un orășel izolat, răvășit de secetă, în care un tânăr preot charismatic deschide focul asupra congregației sale, ucigând cinci bărbați. După această faptă, se sinucide cu aceeași armă. Un an mai târziu, jurnalistul Martin Scarsden ajunge la Riversend pentru a scrie un articol cu ocazia aniversării tragediei. Însă poveștile pe care le aude de la localnici nu se potrivesc cu versiunea acceptată a evenimentelor. În acest timp, o descoperire șocantă zguduie orașul: trupurile a doi motocicliști, dispăruți de pe vremea masacrului, sunt descoperite în zonele defrișate. Luptându-se cu propriii demoni, Martin se vede nevoit să riște totul pentru a descoperi un adevăr care devine mai complex cu fiecare pas. Există însă forțe puternice determinate să-l oprească pentru ca secretele orașului să rămână îngropate.

Străinul de lângă mine de Louise Voss


Titlu: Străinul de lângă mine

Autor: Louise Voss

Editura: RAO

Număr pagini: 432

 

Atunci când s-a măritat cu Ed, Lynn Naismith a renunțat la slujba pe care o iubea în favoarea vieții de familie fără nicio umbră de regret.

Însă după 10 ani de fericire, Ed este diagnosticat cu demență timpurie și încep să se petreacă lucruri ciudate; mai ciudate decât pierderea cheilor sau uitarea unor cuvinte. Unele amintiri sunt uitate, însă

altele, demult îngropate, ies la suprafață... iar lumea perfectă a lui Lynn începe să se prăbușească. Însă mintea lui Ed îi joacă feste, sau a ei?

Scandalul Modigliani de Ken Follett



Titlu: Scandalul Modigliani

Autor: Ken Follett

Editura: RAO

Număr pagini: 288

 

Ken Follett, maestrul internațional al acțiunii și al suspansului, ne delectează de această dată cu un thriller extrem de alert, cu mize mari și periculoase, dar și extrem de spumos.

O fabuloasă „capodoperă pierdută“ devine premiul final pentru un istoric de artă a cărui ambiție îi consumă pe toți cei din jurul său, pentru un tânăr pictor răzvrătit, care plănuiește să se răzbune, și pentru proprietarul disperat al unei galerii de artă, a cărui viață pare a fi într-un dublu impas. În spatele eleganței și strălucirii lumii artei, totul funcționeză – furtul, falsul, trădarea și poate chiar și crima...

 

Despre Scandalul Modigliani, Ken Follett spune: „Am încercat să scriu o altfel de poveste, una care prezintă raportul subtil de subordonare a libertății individului față de mecanismele superioare. În această inițiativă lipsită de modestie, am eșuat. Poate din cauză că un astfel de roman nu poate fi scris: chiar dacă Viața nu este despre alegeri individuale, poate că Literatura este. Ceea ce a rezultat este o poveste amuzantă despre o infracțiune, în care un grup de personaje, majoritatea tineri, se implică în tot felul de pozne cu final neașteptat. Criticii au lăudat-o, numind-o dinamică, exuberantă, lejeră, veselă, amuzantă, lejeră (din nou) și spumoasă. Am fost dezamăgit că nu au observat intențiile mele cât se poate de serioase“.

miercuri, 7 octombrie 2020

NSA - Agenția națională de securitate de Andreas Eschbach

Titlu: NSA – Agenția națională de securitate

Autor: Andreas Eschbach

Editura: RAO

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 688

 

Premiul Kurd Laẞwitz în 2019 la categoria „Cel mai bun SF în limba germană"

Weimar, 1942: Helene Bodenkamp lucrează la Agenția Națională de Securitate, unde creează programe ce permit controlul strict al cetățenilor Germaniei naziste. Când bărbatul pe care îl iubește dezertează și trebuie să îl ajute, este atrasă în jocurile de putere ale superiorului ei. Ce s-ar fi întâmplat dacă în timpul celui de-al Treilea Reich ar fi existat internetul, telefoanele mobile și social media și dacă acestea ar fi putut fi supravegheate?

 

ANDREAS ESCHBACH (n. 1959, Ulm, Germania) a studiat inginerie aerospațială la Universitatea din Stuttgart și a fondat o companie de consultață în IT, înainte de a se dedica exclusiv scrisului.

 

Aurul prădătorului (Cronicile orașelor flămânde #2) de Philip Reeve


                                   PRECOMANDĂ


Titlu: Aurul prădătorului 

Autor: Philip Reeve

Editura: Paladin

Traducere de Andrei Dîrlău

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 320

 

Felicitări, locuitori ai orașului Anchorage!

Marele Arkangel a ales orașul vostru drept pradă!

Biciul Nordului se află la o zi distanță și se apropie rapid.

Opriți motoarele și scutiți-ne de a vă hăitui!

Veți fi bine tratați.

 

Vânătoarea pentru supremație se transformă într-o luptă acerbă pentru supraviețuire, chiar și în cazul celor mai mari orașe flămânde. Iar când prețul pentru soarta lor este aurul prădătorului, trădarea nu mai pare un act imoral. Pentru Hester Shaw însă, recompensa nu se cântărește în monede. În numele iubirii pentru Tom, ea îl va vinde pe Anchorage, un orășel pașnic al mărilor de gheață, doar pentru a-și da seama că gustul amar al trădării vine cu multe consecințe.

 

Stalkerul îl privi ghemuindu-se pe cimentul pătat de sânge

și un flux de memorie, aproape neinteligibil, iritant și confuz,

se iscă brusc în mașinăria creierului său.

Ezită, agitându-și ghearele. Oare unde-l mai văzuse pe băiatul ăsta?

 

„Cu greu aș putea recomanda o lectură mai palpitantă“ fantasyliterature.com

 

„O capodoperă a imaginației care îți taie răsuflarea; Hester Shaw este o eroină memorabilă. Când am terminat de citit cartea, am știut că trebuie s-o aducem cât mai repede pe marile ecrane.“ Peter Jackson, producător Mașinării infernale

 

„Cititorii entuziasmați de orașele mobile care se vânează cu sălbăticie pe Pământul postapocaliptic din Mașinării infernale vor fi și mai încântați de volumul acesta, care abundă în intrigi, pericole, trădări, violență și iubire.“ www.kirkusreviews.com

 

„O aventură palpitantă, dominată de acțiune.“ School Library Journal

 

„Suficient de captivantă încât să n-o lași din mână până la final.“ Booklist

 

„Fanii primului volum nu vor fi dezamăgiți.“ www.publishersweekly.com

 

„O poveste inteligentă despre gelozie, trădare și aventuri îndrăznețe.“ www.thetimes.co.uk

Recenziile lui Gică 4 - Carantina de Peter May


 

Titlu: Carantina

Autor: Peter May

Editura: Corint

Colecția: Corint Fiction

Titlu original: Lockdown

Traducere de Roxana Olteanu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 368

Nota Goodreads: 3.74


Acum ceva timp am văzut că Editura Corint are în plan să publice „Carantina” lui Peter May, un roman a cărui acțiune se desfășoară într-un univers cotropit de boală, o lume care seamănă foarte mult cu realitatea zilelor noastre. și am zis că trebuie să-l citesc neapărat. Mai clară mi-a fost convingerea după ce am citit descrierea și mi-am dat seama că este un roman polițist. Așa că am așteptat să apară și l-am comandat destul de repede de pe internet.

Ce pot spune despre această lectură este că mi-a plăcut destul de mult. Am rezonat foarte bine cu acțiunea și cu personajele. Cartea ne prezintă o lume care din cauza unei boli incurabile se apropie de sfârșit. Indivizii mor pe capete și nu pare să existe nici un leac.  Măreața Londră este prezentată ca un oraș aflat în pragul pieirii. Restaurantele și cinematografele au fost vandalizate, iar multe locuințe sunt abandonate, deoarece proprietarii ori au fugit ori au fost răpuși de boală. Ce mai, avem de-a face aproape cu un oraș fantomă.

         Odată cu starea de urgență, carantina s-a instaurat, iar oamenii nu mai pot să-și părăsească locuințele. Cei care se încumetă să o facă riscă în orice moment să fie împușcați de forțele de ordine. Toate persoanele poartă mască medicală și un singur strănut te poate pune în postura de paria. Distanțarea socială este de importanță maximă.

        Ei bine, în această lume apocaliptică are loc o crimă. Un sac ce pare să conțină oasele arse ale unui copil este găsit pe șantierul unde urmează să se ridice un spital de campanie.  Se pare că nu doar virușii au ieșit la vânătoare.

        Poliția este alertată și intră în scenă Inspectorul Jack MacNeil, un scoțian mătăhălos care este poreclit de unul dintre personaje „omul maimuță”. La început nu mi s-a părut un personaj atât de interesant. În primă fază l-am perceput ca fiind destul de inconsistent. Părea să fie polițistul care trebuie plasat în mijlocul acțiunii, că așa e scenariul. Din fericire, după câteva zeci de pagini și după o dramă familială, MacNeil este plasat exact acolo unde trebuie. El este un caracter puternic, atipic și foarte hotărât. Amuzant este faptul că el urăște homosexualii, însă nu este de-acord cu inegalitatea socială.

           Pe lângă MacNeil, am apreciat-o mult și pe Amy, asistenta care se ocupă de oasele copilului ucis. Cu toate că are o dizabilitate locomotorie, ea compensează mult prin inteligență, fiind în stare să refacă un schelet care a fost dezmembrat. Cât despre personajul malefic, nici nu mai am ce să spun. Mi s-a părut foarte bine realizat, construit la limita dintre malefic și grotesc.

        Am apreciat că pandemia a fost utilizată în special ca fundal pe care s-a trasat foarte bine actul detectivistic. Londra aflată pe moarte a creat o atmosferă de roman aproape horror.

            Nu prea am putut să dau crezare afirmației autorului din prefață, cum că l-ar fi scris în 2005 și că l-ar fi păstrat 15 ani pe Dropbox., ținând cont că celelalte cărți ale lui May începuseră să fie apreciate cu ceva timp în urmă. Nu cred că a apărut pandemia, și el s-ar fi decis că e timpul perfect s-o publice. Povestea cu 15 ani se pare că a  prins destul de bine și l-a ajutat pe May să ajungă cunoscut pe plan internațional. Cât despre povestea că editurile ar fi refuzat această carte, imediat după ce a fost scrisă, din cauza fabulației autorului legată de gripa aviară, mi se pare destul de deplasată. Cartea este o lucrare ficțională și sigur May nu a vrut s-o publice ca  lucrare științifică..

        Recomand cu toată căldura această poveste atât celor interesați de literatura polițistă, cât și celor atrași de cărțile cu subiect apocaliptic. Este o lectură ușoară, acțiunea merge destul de bine, iar personajele vă vor surprinde într-un mod plăcut.

 

                                        COMANDĂ CARTEA