ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

miercuri, 29 iulie 2020

Lupta (Titanii #3) de Jenifer L. Armentrout



Titlu: Lupta
Autor: Jenifer L. Armentrout
Editura: Corint (Leda Edge)
Traducere de Iulia Dromereschi
Anul apariției: 2020

AU ALES CALEA SÂNGEROASĂ...

MARELE RĂZBOI SE APROPIE!

Lupta continuă, căci titanii par mai hotărâți ca niciodată să stârnească haos în întreaga lume. Între timp, folosindu-și puterile și nimicindu-l pe Atlas, Seth a devenit Ucigașul de Zei. Cu toții se tem de el sau îi pun la îndoială intențiile. Toți, mai puțin Josie, femeia care ar putea fi singura lui șansă de izbăvire.

Îndrăgostită până peste cap, tânăra ar fi în stare de orice pentru a dovedi că Seth este de partea binelui. Unicul mod prin care cei doi iubiți pot salva lumea este să înfrunte necunoscutul împreună. Va fi însă nevoie de mai mult decât de încredere în forțele proprii. Va fi nevoie de iubire necondiționată și de putere absolută.

La finalul acestei aventuri, viețile lor se vor schimba pentru totdeauna.

Sfârșitul vechii ere se apropie, iar viitorul bate la ușă.

„Jennifer L. Armentrout este o scriitoare incredibilă. Inima încă mi se zbate în piept din pricina emoțiilor.” Book Gossips

„Cartea este plină de emoție, acțiune și (paradoxal, ținând cont de evenimentele care se petrec) delicios de amuzantă.” amreading.com

marți, 28 iulie 2020

Fragment în avanpremieră: Fără ieșire de Taylor Adams





Autor: Taylor Adams
Traducere din limba engleză de Roxana Brânceanu
Titlu original: No Exit
paperback, 288 p, 125x205 mm
ISBN 9786069000434
Colecţie: Paladin CRIME Masters

Minciunile cele mai ușor de spus sunt cele adevărate.

Ce poți face facă un viscol te-a blocat într-un refugiu din creierul munților, fără nicio cale de comunicare, alături de patru străini, dintre care știi că unul a răpit un copil? Pe neașteptate, tânăra Darby se vede pusă în situația de a deveni îngerul păzitor al unei fetițe de șapte ani. Hotărâtă să salveze viața micuței, ea nu poate decât să se bazeze pe propria ingeniozitate, demers ce devine o luptă cruntă pentru supraviețuire într-un spațiu pe care natura l-a decretat fără ieșire...

Uneori Dumnezeu pune oamenii
exact acolo unde e nevoie de ei.
Chiar dacă ei n-o știu.

„O combinație subtilă și excelent realizată între psihologia camerei închise a Agathei Christie și teroarea pură, viscerală a lui Stephen King… Adams își clădește cu grijă decorul și plăsmuiește personaje distincte și perfect verosimile, pentru ca în ultima treime a cărții să dea frâu liber unei intensități incredibile a derulării acțiunii.“ – Entertainment Weekly

„Senzațional… Romanul are o propulsie cinematică ce captivează atenția cititorului, iar Adams își distribuie cu mână sigură revelațiile șocante. Deplasările narative dezvăluie trecutul celorlalte personaje, totuși Darby rămâne eroina principală aflată în căutarea unei rezolvări aparent imposibile.“ – The Wall Street Journal

„O poveste captivantă, care are în centru o eroină credibilă și extrem de curajoasă, în stilul Fetei cu un dragon tatuat și al altor romane polițiste similare.“ – Booklist

„Captivează de la bun început și te ține cu sufletul la gură până la sfârșit, prin numeroase răsturnări de situație.“ – freshfiction.com

„Un thriller genial, provocator, despre patru străini în viscol, un copil răpit și o tânără hotărâtă să demaște și să păcălească un psihopat agresiv.“ – HarperCollins Publishers

„Taylor Adams derulează surprizele cu o viteză ce vă va sili să vă opriți la răstimpuri ca să vă trageți răsuflarea și să vă reamintiți că nu este totuși decât o ficțiune.“ – nyjournalofbooks.com

„Adams atrage cu certitudine prin originalitate și capacitatea de a-i «prinde» pe cititori foarte devreme și de a le păstra atenția neabătută până la ultima pagină.“ – The Real Book Spy



FRAGMENT

Bine e cel mai rău cuvânt din limba engleză. Scos din con­text, nu semnifică nimic. Bine putea să însemne că mama ei Maya se simțea mai bine, putea să însemne că se simțea mai rău, putea să însemne că era… în sfârșit, doar bine.

Se spune despre cancerul pancreatic că ar fi un ucigaș rapid, pentru că adesea moartea urmează diagnosticului în câteva săptămâni sau chiar zile – dar nui adevărat. Durează ani ca să ucidă. Numai că nu are simptome în fazele incipi­ente, se multiplică invizibil în interiorul gazdei, icterul sau durerile abdominale nu se manifestă decât după ce este mult prea târziu. Ideea era înfiorătoare; cancerul existase în interi­orul mamei sale încă de când Darby era în liceu. Fusese acolo când mințise despre etichetele Sears rupte din interiorul gen­ții ei. Fusese acolo când șofase până acasă la 3 noaptea întro duminică, amețită de ecstasy prost și cu o brățară verde fos­forescent la încheietură, iar mama ei izbucnise în lacrimi pe verandă, numindo târfuliță stricată. Creatura aceea invizibilă pândise în tot acel timp pe umărul ei, trăgând cu urechea, și ea murea încet, fără ca niciuna dintre ele să știe.

Ultima dată vorbiseră de Ziua Recunoștinței. Convorbirea însemnase mai mult de o oră de ceartă, dar ultimele câteva secunde trenau în mintea lui Darby.

Din cauza ta nea părăsit tata, își amintea că spusese. Și dacă aș fi putut, laș fi ales pe el în locul tău. Așa aș fi făcut. Întro clipă.
Întro nenorocită de clipă, Maya.

Își șterse lacrimile cu degetul mare, deja înghețând până la os. Expiră în aerul mușcător de rece. Mama era pregă­tită pentru operație, chiar acum, la Spitalul Utah Valley, iar ea era acolo, blocată întrun popas părăginit la kilometri întregi în interiorul Munților Stâncoși.

Și știa de asemenea că nu mai avea suficientă benzină ca so țină pe Blue încălzită. Centrul pentru vizitatori, cel puțin, era dotat cu căldură și electricitate. Fie căi plăcea, fie că nu, probabil va trebui să stea la taclale cu Ed, cu Ashley și cu cel care trăsese apa la toaletă. Șii imagina – o adună­tură de străini în furtună, ca pionierii și căutătorii de aur care probabil împărțiseră refugiul în aceiași munți cu secole în urmă – sorbind cafele slabe, spunând povești de tabără și ascultând la radio știri trunchiate, de exemplu când vor sosi plugurile de zăpadă. Poate căși va face câțiva prieteni pe Facebook și va învăța să joace poker.

Sau poate se va duce să stea în Honda ei și să moară de frig.

Ambele opțiuni erau la fel de tentante.

Aruncă o privire celei mai apropiate statui.

— O să fie o noapte lungă, puștilor.

Își mai verifică o dată iPhoneul, dar renunțase deja la speranța în magicul loc cu semnal al lui Ashley. Tot ce făcea afară era să irosească bateria și să riște degerături.

— O noapte a dracului de lungă.

Se îndreptă spre clădirea Wanapa, simțind cum o migrenă începe săși facă simțită prezența. Zăpaghedonul lovea din nou, ascunzând munții după fulgii răscoliți de vânt. O rafală puternică trecu prin spatele ei, făcând brazii să trosnească și umflândui hanoracul. Din mers, numără involuntar mașinile din parcare: trei, plus Honda ei. O dubă gri, o camionetă roșie și un vehicul neidentificat, toate pe jumătate îngropate de valuri de zăpadă înghețată.

Alese să înconjoare parcarea cu modesta colecție de mașini înzăpezite. Practic fără motiv. Mai târziu avea să reme­moreze de mai multe ori decizia aceea involuntară și să se întrebe cât de diferit ar fi putut decurge noaptea dacă sar fi întors pur și simplu pe urmele lui Ashley.

Trecu pe lângă șirul de vehicule.
Prima era camioneta roșie. Saci de nisip în remorcă, lan­țuri la roți. Pe ea era mai puțină zăpadă decât pe celelalte, semn că nu stătea de mult acolo. Presupuse că de vreo jumă­tate de oră.

A doua mașină era complet îngropată, doar un munte inform de zăpadă. Nui putea discerne nici măcar culoarea; la fel de bine putea fi un tomberon. Ceva lat și pătrățos. Se afla acolo de cel mai mult timp.

A treia era Blue, Honda ei de încredere. Mașina în care învățase să conducă, în care mersese la colegiu, mașina în care își pierduse virginitatea (nu toate în același timp). Ștergătorul din stânga lipsea în continuare, proiectat în vreo movilă de zăpadă pe autostradă, cu un kilometru în urmă. Știa că avusese noroc să ajungă până la spațiul de refugiu.

Ultima era duba gri.

Aici Darby alese să scurteze drumul prin parcare până la aleea ce ducea la ușa din față a clădirii, aflată la vreo cinci­sprezece metri. Plănuia să treacă printre dubă și Honda ei, sprijininduse de portierele propriei mașini ca săși țină echilibrul.

Pe laterala dubei era imprimată o vulpe portocalie ca din desenele animate, un fel de copie a lui Nick Wilde din Zootopia. Ținea un pistol pentru cuie așa cum un agent secret ține o armă, promovând servicii de construcții sau de repa­rații. Numele companiei era acoperit de zăpadă, dar slo­ganul spunea: NOI TERMINĂM CE AM ÎNCEPUT. Duba avea două ferestre în spate. Cea din dreapta era acoperită cu un prosop. Cea din stânga era liberă, reflectând o rază din lumina becului, iar înăuntru Darby întrezări ceva palid. O mână.

O mânuță, ca de păpușă.

Se opri din mers, cu răsuflarea tăiată.

Mânuța strângea un fel de gratii în spatele geamului înghețat – degetele albe se desfăceau unul câte unul, în stilul necoordonat al unui copilaș care abia învață săși stăpâ­nească sistemul nervos –, apoi, brusc, se retrase în întune­ric. Dispăru din vedere. Totul se întâmplase în trei, poate patru secunde, lăsândo pe Darby mută de uluire.

„Nu se poate.“

Înăuntru era liniște. Nu mai mișca nimic.

Se apropie încet, puse palmele căuș pe fereastră și privi înăuntru, mijind ochii. Genele îi atingeau sticla rece. Abia vizibil în beznă, aproape de locul unde dispăruse mânuța, distinse o semilună micuță, o reflexie aproape vizibilă a luminii becului cu vapori de sodiu. Era lacătul rotund cu cifru care închidea o structură din zăbrele, pe care o strân­sese mâna copilului. Ca și cum ar fi fost întro cușcă.

Apoi Darby expiră – o greșeală – și sticla deveni opacă de la răsuflarea ei. Totuși ea văzuse. Navea cum să pre­tindă că nu văzuse.

Se dădu înapoi, lăsând o amprentă palmară pe porti­eră. Își simțea inima bubuindui în gât. Un ritm care se intensifica.

În dubă… În dubă encuiat un copil.“


luni, 27 iulie 2020

Vânătorii de capete de Jo Nesbo



Autor: Jo Nesbo
Editura: tREI
Traducere: Bogdan Perdivară
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 304

Un thriller senzațional, care pare desprins direct din filmele lui Quentin Tarantino și ale fraților Coen.

Inteligent, bogat, căsătorit cu o femeie superbă: Roger Brown are totul. Iar ca să-și susțină stilul de viață luxos și să simtă adrenalină când slujba lui de recrutor de manageri devine monotonă, se ocupă și cu furtul lucrărilor de artă.
Soția lui i-l prezintă pe Clas Greve. Ambițios și talentat, e candidatul ideal pe care-l caută Roger pentru un post de conducere – iar tabloul celebru pe care îl deține îl face ținta perfectă a unui jaf.
Curând însă Roger descoperă că acest Clas Greve ascunde mult mai multe decât lasă să se vadă... În scurt timp vânătorul devine el însuși pradă…

„Vânătorii de capete ne oferă o galerie strălucită de personaje atât de diferite în imperfecțiunile lor. Intriga complexă, analiza psihologică subtilă, efectele cinematografice și finalul surprinzător fac din romanul lui Nesbo un thriller autentic de la un capăt la celălalt." – Library Journal

„Un roman alert, cu răsturnări de situații, amintind de filmele lui Hitchcock. Nesbo își șochează cititorii la fiecare pas, culminând cu lovitura de grație de la final. O lectură compulsivă." – Booklist

„Rămai captiv în povestea încărcată de atmosferă nordică și populată de personaje imprevizibile. Ceea ce îl face pe Nesbo atât de special este dexteritatea intelectuală cu care conduce intriga." – News Day

„Nesbo are talentul unui vrăjitor de a transforma situațiile obișnuite în scene memorabile." – The New York Times Book Review

(Precomandă) Miracle Creek de Angie Kim




Titlu: Miracle Creek
Autor: Angie Kim
Editura: CREATOR
Anul apariţiei: 2020
Număr pagini: 466

Cât de departe ai merge pentru a-ţi proteja familia sau prietenii? Vei păstra secretele? Vei ignora minciunile?

Miracle Creek este un debut uimitor despre părinţi, copii, prieteni și speranță de neclintit într-o viață mai bună, chiar și atunci când toată speranța pare pierdută.
Într-un oraș mic din Virginia, un grup de oameni participă la un centru de tratament experimental, o cameră hiperbarică care poate vindeca o serie de afecțiuni de la infertilitate la autism. Într-o zi, în urma unei explozii devastatoare, mor două persoane și altele sunt rănite, fiind evident că explozia nu a fost un simplu accident.

Intriga se conturează pe măsură ce firul poveștii se mișca printre personaje care par să păstreze toate secrete și sa ascundă trădări, într-un joc emoțional complex și plin de suspans.

WINNER OF THE EDGAR AWARD FOR BEST FIRST NOVEL NATIONAL BESTSELLER
Best Book of the Year: Time, The Washington Post, Today Show, Real Simple, Kirkus, Library Journal,Chicago Public Library, BookPage, CrimeReadsWashington Post Bestseller, Goodreads Choice Award Finalist, Good Morning America Hot Summer Read, Entertainment Weekly April Jewel, Southern Living Best Spring Book,Elle Reading List Selection, People Best New Book, IndieNext Pick, LibraryReads Selection,Book of the Month Selection

duminică, 26 iulie 2020

Recenziile Mădălinei 1 - Vraja spinilor de Margaret Rogerson



  
            Romanul „Vraja spinilor” (Sorcery of thorns) face parte din literatura Fantasy, dar poate fi încadrat și în genul YA, personajele principale fiind adolescenți. Cartea a fost publicată în limba română, în luna mai a acestui an, la editura Storia Books, în traducerea Simonei Ștefana Stoica și a Alinei Marc Ciulacu. O lume magică plină de forțe întunecate, de mistere, de cărți vrăjite care, la cea mai mică jignire, se pot transforma în creaturi grotești care distrug totul în jur. Aceasta este lumea pe care Margaret Rogerson o construiește în cel de-al doilea roman al ei.

Mi s-a părut fascinant să citesc o carte despre cărți vii și cred că ăsta este, de fapt, aspectul care o face atât de interesantă și de atractivă. Grimoarele pe care trebuie să le îngrijească Elisabeth, o tânără ucenică bibliotecară, sunt cărți rare care ascund secrete despre magie. Acestea trebuie alintate, protejate și îngrijite mai ceva ca un animal de companie. Însă, sub nici o formă, nu trebuie enervate sau vătămate, deoarece pot reprezenta un pericol la adresa tuturor
.
Elisabeth este un personaj cu o personalitate destul de puternică. Temătoare și plină de întrebări, la început, ea devine din ce în ce mai sigură pe ea, mai rebelă, riscându-și viața pentru ceea ce iubește.  Însă într-o lume în care încheierea unui pact cu diavolul, în schimbul puterilor magice, este la ordinea zilei, e dificil să-și dea seama în cine poate avea încredere.

Cu o medie de 4,11 pe Goodreads, „Vraja spinilor” este un roman ușor de lecturat. Eu l-am citit într-o singură zi. Stilul folosit de Rogerson este, după părerea mea, unul apropiat tinerilor, simplu și cât se poate de fantasy. Autoarea nu pierde timpul cu descrieri inutile. Acțiunea curge, povestea este bine închegată, iar cu fiecare pagină citită, lumea lui Elisabeth se conturează tot mai clar.

Nu pot să trec peste această carte, fără să menționez onomastica aleasă de autoare pentru cei doi protagoniști. Elisabeth Scribener și Nathaniel Thorn, două nume predestinate.. Scribener provine de la „Scribe” ce se traduce prin „scrib, cărturar”, de aici și dragostea ei pentru cărți și dorința de a deveni gardian al bibliotecii. În ceea ce îl privește pe Thorn, numele său se regăsește și în titlul original, thorn însemnând spin. Titlul ar putea fi o referință la puterile magice ale familiei lui Nathaniel

 După ce am terminat volumul, nu m-am putut abține să nu-l compar cu seria Harry Potter, din care e clar că autoarea s-a inspirat. Ne putem da seama de acest lucru dacă aruncăm o privire asupra numelor personajelor secundare care sunt preluate din romanele lui J. K. Rowling, dar cel mai evident este că, la fel ca Harry, Elisabeth este orfană și descoperă că are înclinație spre magie, ceea ce o face ca mereu să se afle în primejdie.

Cu toate acestea, nu am putut trece peste clișeele inserate în text, care fac  notă discordantă. Aș fi vrut să știu cum ajunge Elisabeth să aibă puteri magice. Explicația din roman nu mi se pare suficient de credibilă, dar poate autoarea vrea să țină secret acest detaliu pentru următorul roman.Spun următorul roman pentru că epilogul acestuia mi se pare mai mult un prolog al unei continuări și chiar sper să fie așa.

Sper să nu fie primul și singurul roman tradus în limba română de la această autoare, pentru că îmi place mult modul în care construiește lumi și personaje. Sunt sigură că pentru cititorii din România, această carte va fi o lectură relaxantă și plăcută. Așa că vă îndemn să n-o ratați.

vineri, 24 iulie 2020

Secretul camerei cu trandafiri de Pauline Peters



Titlu: Secretul camerei cu trandafiri
Autor: Pauline Peters
Editura: RAO
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 416

Londra, 1907: Spre nemulțumirea familiei sale nobile, tânăra Victoria trăiește o viață independentă și își planifică viitorul cu jurnalistul Jeremy Ryder. Rănit într-un atentat, Jeremy este nevoit să se ascundă o perioadă, iar Victoria pleacă la Coblenz pentru a-și vizita o prietenă.

 În Germania, tânăra va fi prinsă însă în complotul început la Londra, în care a fost rănit Jeremy. Va reuși relația lor să facă față și acestei încercări? Oare iubirea adevărată nu presupune și mult curaj?


joi, 23 iulie 2020

Recenziile lui Gică 2 - Circe de Madeline Miller



            „Circe” de Madeline Miller a apărut în limba română anul acesta, la editura Paladin, în traducerea Ioanei Filat. Este cel de-al doilea roman al autoarei, după „Cântul lui Ahile” care a apărut la editura Polirom.

            O repovestire a miturilor grecești într-o cheie modernă și originală, o poveste croită la războiul de cusut, în care fiecare fir se leagă de un altul, creând o privire de ansamblu asupra credințelor antice

            Miller spune povestea unui personaj mitologic secundar, Circe, fata care s-a născut din ninfa Perse și zeul soare, Helios sau, după cum este cunoscută, vrăjitoarea malefică care i-a transformat suita lui Odiseu în porci, iar pe acesta l-a ținut captiv pe insula sa.

            Autoarea își construiește personajul de la zero. Circe nu este doar în centrul poveștii, ci ea este chiar vocea care relatează narațiunea. Ea își prezintă familia într-un mod ironic și amuzant. Helios, marele zeu, joacă dame singur, el face fiecare mutare, deoarece nu lasă pe nimeni să joace cu el. Perse își cheamă soțul la culcare, arătându-i formele pline ale trupului. Sexualitatea este cât se poate de pe față în lumea zeilor. Nici cei mici nu sunt scutiți de scenarii de genul, ei știu de mici cum merg lucrurile, iar când Circe și fratele ei, Aietes, devin mai apropiați, ceilalți frați bănuiesc un incest, un lucru pe cât se poate de normal.

            Circe este un personaj atipic. Ea este înzestrată cu conștiință și ajunge să judece între bine și rău și devine o voce a milei și a rațiunii. Se taie în palmă ca să-și vadă propriul sânge, ceea ce este o blasfemie la adresa semenilor ei, îi dă o cupă cu nectar lui Prometeu să bea, după ce el e pedepsit și se îndrăgostește de un muritor de rând.
           
            Până să ajungă la figura vrăjitoarei din Odiseea, Miller prezintă faptele care au dus la această devenire, transformarea lui Glaucos în zeu și a ninfei Scylla în monstrul mării.
Cu toate că lumea zeilor ar trebui să fie imbatabilă, măreților conducători și veghetori li se face frică când află de noua îndeletnicire a lui Circe și a fraților săi. Ajungem la o divizare a unei lumi vechi în care doar zeii aveau puterea, și o forță nouă pe care o pot dobândi și muritorii.. Pentru că zeii știu de frică, îi cer lui Helios să-și ducă fiica pe o insulă pustie.

            Până în acest moment e super ok povestea, dar de aici, după părerea mea, lucrurile încep să ia o turnură cam aiurea. Mitul este lăsat în fundal, și este scoasă în evidență miza feministă. După o perioadă temporală zeiască, căci altfel nu-i pot spune, pentru că zeii sunt nemuritori și nu prea țin cont de timp, insula devine un cămin pentru ninfele abuzate care au fugit de soții lor violenți. Circe nu se prea înțelege cu fugarele, din cauză că ele nu vor să o ajute cu lucrul în gospodărie. Aici e, din nou, o digresiune între femeia veche canonică și noua ființă care s-a emancipat. De altfel, există personaje feminine care își doresc să iasă din convenție, Circe, în final, vrea să plece de pe insulă, iar Penelopa este cea care devine vrăjitoarea de pe Aiaia. Dacă vorbim de bărbați, ei sunt priviți mai mult ca niște ființe fără minte. Odiseu nu este caracterizat prin curaj și forță, ci prin orgoliu și șiretenie, iar după ce el ajunge, într-un final, acasă, comportamentul său față de consoartă, fiu și locuitorii de pe Itaca este respingător.

            Nu pot să spun că mi-a plăcut în totalitate acest roman. Da, faptul că autoarea te face să îți aduci aminte de unele mituri care te-au fascinat în copilărie sau adolescență, asta e ok, dar, în schimb, mi s-a părut aproape totul prea impregnat de feminism.  Lăsând la o parte, aspectul ideologic al romanului, este de apreciat modul în care cuvântul îi este dat unui personaj cu o importanță nu atât de mare în legende.  Dacă sunteți fanii rescrierilor, merită să citiți această poveste și să observați cum unor personaje care ar trebui să ilustreze doar niște simple funcții, le este construit un întreg complex psihologic.