ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Fantasy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fantasy. Afișați toate postările

luni, 22 februarie 2021

Corabia nebună Vol. 1 – Amintirea aripilor (Corăbiile însuflețite #2) de Robin Hobb


Titlu: Corabia nebună Vol. 1 – Amintirea aripilor  

Trilogia: Corăbiile însuflețite #2

Autor: Robin Hobb

Editura: Nemira

Traducere de Ana-Veronica Mircea

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 736

 

Continuarea fascinantei povești despre pirați, șerpi, dragoste și magie!

Vivacia, corabia vie a familiei Vestrit, a fost cucerită de Kennit, regele piraților. Prizonier la bordul ei, Wintrow Vestrit se află în ipostaza stranie de a concura cu piratul Kennit pentru afecțiunea Vivaciei, căci nava însuflețită începe să aibă propriile dorințe.

Cei doi rivali vor fi puși la încercare în repetate rânduri și siliți să se înfrunte. Căile întortocheate ale sorții le scot în cale o insulă plină de capcane și de spirite, o profeție care le poate schimba viețile pentru totdeauna și un șarpe misterios.

„O saga cu adevărat extraordinară. Caracterizări superbe, animate de dragostea evidentă a lui Robin Hobb pentru mare.“

Booklist

 

„— În oraș se vorbește că s-a instalat în corabia vie a familiei Ludluck. Sărmana corabie n-a fost niciodată zdravănă la minte, iar ea a înnebunit-o și mai tare, cât a stat acolo. Când familia Ludluck a trimis oameni s-o alunge de pe proprietatea sa pe femeia nepoftită, corabia a făcut o criză de furie. A spus că le smulge brațele dacă îndrăznesc să urce la bord. Îți poți imagina cât de dureroasă a fost întâmplarea asta pentru Negustoreasa Ludluck! Amis se străduiește de ani buni să țină numele familiei ei departe de scandal. Și acum, iată că lumea începe iar să bârfească și ies din nou la lumină vechile povești despre nebunia lui Paragon, care i-a ucis pe toți oamenii de la bordul lui. Și totul, numai din vina acelei femei. N-ar trebui să se amestece în treburile negustorilor.“


                     PRECOMANDĂ CARTEA


miercuri, 10 februarie 2021

Întoarcere în viitor (Dosarele Cronos #3) de Rysa Walker


Titlu: Întoarcere în viitor  

Seria: Dosarele Cronos #3

Autor: Rysa Walker

Editura: Litera

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 656

 

Acum că cyriștii se află la un pas de realizarea teribilului lor proiect apocaliptic, opțiunile lui Kate sunt tot mai puține, din moment ce, la fiecare salt înainte și înapoi în timp, riscă să declanșeze schimbări periculoase în cronologie. Lucrurile se complică și mai mult când planează îndoieli asupra unora dintre membrii misteriosului grup de rezistență care a susținut-o până atunci. Confruntându-se constant cu decizii la limita dintre viață și moarte, oare va reuși Kate să-și ducă la bun sfârșit misiunea și să împiedice masacrul în masă planificat de cyriști?

Răsturnări de situație, acțiune trepidantă și aventuri periculoase la cumpăna timpului marchează finalul unei serii care a fascinat mii de cititori!

marți, 9 februarie 2021

Băiatul din umbră (Lockwood și asociații #3) de Jonathan Stroud


Titlu: Băiatul din umbră   

Seria: Lockwood și asociații #3

Autor: jonathan Stroud

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

 

Problema din Marea Britanie încă nu s-a încheiat, iar Anthony Lockwood, Lucy Carlyle și George Cubbins sunt puși din nou în fața unei bântuiri de proporții și a unei noi ocazii de a-și face un renume în lumea competitivă a investigațiilor paranormale. Fantomele iau din nou cu asalt agenția Lockwood într-un nou volum plin de umor, dueluri pline de suspans, întâlniri cu vizitatori care mai de care mai înspăimântători.

joi, 4 februarie 2021

Recenziile lui Gică 19 - Rebelul nisipurilor de Alwyn Hamilton


Titlu: Rebelul nisipurilor 

Trilogia: Rebelul nisipurilor #1

Autor: Alwyn Hamilton

Editura: Nemira

Titlu original: Rebel of the Sands (2016)

Traducere de Florina Pîrjol

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,93 din 55.304 note

 

Goodreads Choice Awards pentru roman Young Adult în 2016

 

Dacă tot urmează să apară al doilea volum din trilogia „Rebelul nisipurilor”, m-am gândit să citesc, și eu, prima parte și să scriu o recenzie despre ea. Îmi pare bine că nu m-am apucat în 2018 de seria lui Hamilton, pentru că sunt sigur că până acum aș fi uitat multe detalii, deoarece povestea este complexă și alambicată.

Eroina cărții este Amani, o adolescentă care nu își găsește locul în societatea patriarhală și abuzivă în care trăiește. Refuzându-și soarta de soție, ea vrea să părăsească orașul natal și să ajungă în Izman, capitala statului Miraji,unde să-și făurească o viață nouă. Însă pentru a fugi, Amani are nevoie de bani, iar ca să-i obțină, se furișează noaptea din casă și participă la concursurile de pistolari dintr-o tavernă mizerabilă. În acest loc îl cunoaște pe Jin, un străin care îi va schimba cu totul soarta.

Romanul lui Alwyn Hamilton debutează ca un Young Adult, se construiește pe un puternic filon fantastic și are parte de câteva inserții de Romance. Eroina este o tânără care descoperă atât magia universului din care face parte, cât și prima iubire. De câteva ori m-am așteptat s-o dea într-un clișeu romantic, însă povestea a continuat plină de acțiune, fapt care m-a ținut în tensiune până la final.

Ceea ce o diferențiază de alte cărți YA Fantasy este mitologia orientală pe care este clădită. Autoarea preia un fundal magico-religios specific lumii arabe și îl reinvestește, proiectând ființe magice din alte contexte. Astfel avem o lume a oamenilor și a djinnilor în care sunt plasate creaturi, precum: strigoi, metamorfici și animale primordiale.

Curajul și încăpățânarea protagonistei m-au enervat uneori la culme, însă compasiunea pe care o arată, atât pentru prieteni, cât și pentru străini, m-a făcut să văd sufletul sensibil pe care îl are „Bandita cu ochii albaștri”. În prima jumătate a cărții, mi s-a părut că Amani se comportă ca un copil rebel, însă, după ce trece prin câteva peripeții pe cinste, ea devine rațională și începe să își analizeze gesturile.

Pe lângă o odisee geografică, cartea de față constituie și o călătorie inițiatică. Aventurile prin care trece, prietenii și dușmanii pe care îi întâlnește și lumea fantastică cu care intră în contact o fac pe Amani să-și descopere propriul sine și să devină o eroină în toată regula.

            Cartea lui Hamilton constituie o narațiune despre captivitate și speranță. Protagonista își percepe orașul natal ca pe o închisoare și vrea să ajungă în capitală, pentru a-și clădi o altă soartă. Pe parcurs află că întregul stat stă sub domnia unui uzurpator malefic care își dorește puterea absolută. În fața unui asemenea tiran, nimeni nu se simte în siguranță și întreaga lume trăiește sub teroare. Amani va învăța că pentru a scăpa din mâna destinului, singura posibilitate este să-l înfrunte. Dar acest lucru este extrem de dificil din cauza condiției ei de femeie, iar Pentru a nu cădea în mâinile ticăloșilor, ea trebuie să se deghizeze în bărbat.

Nu cred că autoarea vrea să atragă atenția asupra situației femeilor din spațiul musulman. După cum spuneam mai sus, ea preia niște modele pe care le exploatează pentru a realiza ceva deosebit.. Cartea trebuie citită ca pe un YA, nu ca pe un manifest politic, ceea ce contează fiind personajele și construcția de lume.

Romanul e destul de scurt, iar ritmul alert al narațiunii te face să dai pagină după pagină, urmărind drumul plin de primejdii pe care pășește Amani. Primul volum M-a prins în mreje și cu siguranță le voi citi și pe următoarele, fiindcă am de explorat un univers uriaș și de întâlnit tot felul de monștri.

 

                                   COMANDĂ CARTEA

  

marți, 26 ianuarie 2021

Recenziile lui Gică 17 - Orașul care ne unește de N. K. Jemisin


Titlu: Orașul care ne unește  

Trilogia: Mărețele Orașe #1

Autor: N. K. Jemisin

Editura: Nemira

Titlu original: The City We Became (2020)

Traducere de Ana-Veronica Mircea

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,01 din 25.265 note

 

Nu sunt la prima întâlnire cu Nora K. Jemisin. Am mai încercat două romane scrise de ea, „Luna ucigașă” și „Al cincilea anotimp”, dar nu am putut să le duc până la capăt din cauza felului monoton în care s-a desfășurat acțiunea. Ce m-a atras să încerc „Orașul care ne unește” a fost coperta minunată realizată de cei de la Editura Nemira. Uitați-vă și voi… nu ai cum să rămâi impasibil la o asemenea minunăție.

Cartea de față merge pe ideea că, la un moment dat în decursul istoriei, orașele ajung la un așa-numit moment al nașterii. Însă pentru ca acestea să capete ființă, trebuie să existe un avatar care să conțină spiritul orașului sau, în cazul de față, mai multe avataruri care să încorporeze sufletul fiecărui district. Însă procesul nașterii este destul de dificil, avatarurile trebuie să supraviețuiască pentru a ajuta mărețul oraș să prindă viață și să-l protejeze de orice ființă care ar putea să constituie un pericol.  

Acțiunea romanului este plasată în New York, unul dintre cele mai aglomerate și agitate metropole din Statele Unite ale Americii. Oamenii care merg și vin de la locul de muncă, petrecerile zgomotoase care au loc în mijlocul nopții, muzica violentă a rapperilor și picturile stridente care vorbesc despre digresiunea culturală, toate acestea sunt activitățile și elementele din care orașul își trage energia. La fel ca  în orice organism, și orașele au parte de invadatori, corpuri străine care doresc să oprească procesul nașterii. Infecția care tulbură sistemul New York-ului este Dr. White, o entitate parazită de culoare albă care are planuri malefice pentru metropolă și pentru locuitorii acesteia.

Jemisin insistă destul de mult pe caracterul multicultural al orașului, astfel apar persoane de culoare, indieni, chinezi și mulți alții. Nu m-a deranjat tot colajul cultural, ceea ce nu mi-a plăcut a fost caracterul politic al cărții. Autoarea este tranșantă în ceea ce privește omul alb, prezentându-l ca pe o ființă violentă, fascistă, care i-a asuprit mereu pe cei de culoare. Cel mai bun exemplu este chiar Dr. White. Încă din nume e clar că ea reprezintă o oglindă a societății oamenilor albi, fiind elementul coroziv în toată povestea. În plus, există câteva scene despre o organizație care realizează picturi cu persoane de culoare ilustrate în scene oribile și grotești.

Dacă ar fi să-l apreciez pe unul dintre protagoniști, cred că acela ar fi Man. El încorporează cel mai bine ideea de avatar al districtului, mai ales că nu cunoaște nimic despre trecutul său, iar când i se cere să își spună numele, și-l preia de pe un afiș din gară pe care scrie Manhattan. Mi-a plăcut, în special, felul alert în care Man își face apariția și prima confruntare cu parazitul. În schimb, nu am înțeles de ce era atât de supus avatarului principal. Bine, el este conștient de rolul său în marele scenariu, dar am avut impresia că de multe ori face lucrurile orbește. Cât despre celelalte personaje, nu mi s-au părut atât de interesante, ci mai mult niște ființe prinse de soartă.

Ceea ce am apreciat cu adevărat la acest roman a fost originalitatea subiectului. Jemisin combină teoria multiversului cu un fel de animism citadin și redă o lume structurată pe microsisteme și macrosisteme. Ideea în sine este excelentă, modul în care e spusă povestea lasă mult de dorit. Cred că dacă autoarea ar fi renunțat la toată latura politică și ar fi mers mai mult pe construcția de lume și pe elementele Fantasy, ar fi ieșit un roman mult mai bun.

Dacă vă place felul în care scrie Nora K. Jemisin și dacă sunteți fanii inovațiilor în literatura Fantasy, atunci e posibil ca acest roman să vă surprindă în mod plăcut. Oricum, odată ce ai intrat în poveste și ai luat parte la primele confruntări, este destul de dificil să lași cartea din mână, bineînțeles, dacă nu te deranjează toată filosofia politică pe care e greu să nu o remarci. 


                             COMANDĂ CARTEA


marți, 22 septembrie 2020

Insula de la capătul lumii de Kiran Millwood Hargrave




Titlu: Insula de la capătul lumii

Autor: Kiran Millwood Hargrave

Editura: RAO

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 224

 

Ami locuiește cu mama ei pe o insulă unde marea e albastră precum cerul. E tot ce știe și iubește, dar sosirea oficialului guvernamental malițios, dl Zamora, îi schimbă lumea pentru totdeauna: insula ei va fi transformată într-o colonie de leproși. Luată de la mama ei și exilată peste mare, Ami se confruntă cu un viitor nesigur într-un orfelinat. Acolo întâlnește o fată cu ochi de miere și împreună cu aceasta descoperă un secret care o va conduce într-o casă a aventurilor. Ami trebuie să se întoarcă pe insula ei, la mama ei bolnavă, dar va ajunge la timp? Înrădăcinată în evenimente reale, dar plină de magie, Insula de la capătul lumii este o poveste despre prietenie și găsirea drumului spre casă.

miercuri, 12 august 2020

A noua casă (Alex Stern #1) de Leigh Bardugo


   

Titlu: A noua casă

Autor: Leigh Bardugo

Editura: TREI

Traducere de Ciprian Șiulea

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 592

 

De la autoarea seriilor # 1 bestseller New York Times: Grisha și Banda Celor Șase Ciori

 

După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.

Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

 

„Protagonista din A Noua Casă te va cuceri imediat cu amestecul ei de curaj, ironie şi perseverenţă.” – Publishers Weekly

 

„Un roman irezistibil! O poveste care îţi dă fiori.” – Book Page

 

„Pur şi simplu minunat! O lume magică şi o intrigă palpitantă. Cititorii vor aştepta cu nerăbdare al doilea volum.” – Library Journal

 

„Un thriller plin de mister şi răsturnări de situaţie.” – Booklist

 

„O carte extrem de originală care te va cuceri de la primele pagini.” – The Washington Post

 

Aprinde-mă (Atingerea lui Juliette #3) de Tahereh Mafi

 

  

Titlu: Aprinde-mă

Autor: Tahereh Mafi

Editura: Corint (Leda Edge)

Traducere de Shauki Al-Gareeb

Anul apariției: 2020

 

„Într-o zi s -ar putea să cedez 

Într-o zi s -ar putea să mă e l i b e r e z” 

Nimic nu va mai fi la fel.

 

Soarta Punctului Omega e incertă. Toți cei dragi lui Juliette ar putea fi morți. Războiul ar putea lua sfârșit înainte ca măcar să fi început.

Juliette e singura care stă în calea Restaurației. Știe că dacă ea va supraviețui, Restaurația va fi înfrântă.  

Dar ca să distrugă Restaurația și pe bărbatul care a fost la un pas de a o ucide, Juliette va avea nevoie de singura persoană în care nu credea vreodată că poate avea încredere: va avea nevoie de Warner. Și în timp ce ei doi lucrează cot la cot pentru a-și distruge dușmanul comun, Juliette va descoperi că tot ceea ce a crezut vreodată că știe – despre Warner, despre abilitățile ei, ba chiar și despre Adam – era greșit.

 

miercuri, 29 iulie 2020

Lupta (Titanii #3) de Jenifer L. Armentrout



Titlu: Lupta
Autor: Jenifer L. Armentrout
Editura: Corint (Leda Edge)
Traducere de Iulia Dromereschi
Anul apariției: 2020

AU ALES CALEA SÂNGEROASĂ...

MARELE RĂZBOI SE APROPIE!

Lupta continuă, căci titanii par mai hotărâți ca niciodată să stârnească haos în întreaga lume. Între timp, folosindu-și puterile și nimicindu-l pe Atlas, Seth a devenit Ucigașul de Zei. Cu toții se tem de el sau îi pun la îndoială intențiile. Toți, mai puțin Josie, femeia care ar putea fi singura lui șansă de izbăvire.

Îndrăgostită până peste cap, tânăra ar fi în stare de orice pentru a dovedi că Seth este de partea binelui. Unicul mod prin care cei doi iubiți pot salva lumea este să înfrunte necunoscutul împreună. Va fi însă nevoie de mai mult decât de încredere în forțele proprii. Va fi nevoie de iubire necondiționată și de putere absolută.

La finalul acestei aventuri, viețile lor se vor schimba pentru totdeauna.

Sfârșitul vechii ere se apropie, iar viitorul bate la ușă.

„Jennifer L. Armentrout este o scriitoare incredibilă. Inima încă mi se zbate în piept din pricina emoțiilor.” Book Gossips

„Cartea este plină de emoție, acțiune și (paradoxal, ținând cont de evenimentele care se petrec) delicios de amuzantă.” amreading.com

duminică, 26 iulie 2020

Recenziile Mădălinei 1 - Vraja spinilor de Margaret Rogerson



  
            Romanul „Vraja spinilor” (Sorcery of thorns) face parte din literatura Fantasy, dar poate fi încadrat și în genul YA, personajele principale fiind adolescenți. Cartea a fost publicată în limba română, în luna mai a acestui an, la editura Storia Books, în traducerea Simonei Ștefana Stoica și a Alinei Marc Ciulacu. O lume magică plină de forțe întunecate, de mistere, de cărți vrăjite care, la cea mai mică jignire, se pot transforma în creaturi grotești care distrug totul în jur. Aceasta este lumea pe care Margaret Rogerson o construiește în cel de-al doilea roman al ei.

Mi s-a părut fascinant să citesc o carte despre cărți vii și cred că ăsta este, de fapt, aspectul care o face atât de interesantă și de atractivă. Grimoarele pe care trebuie să le îngrijească Elisabeth, o tânără ucenică bibliotecară, sunt cărți rare care ascund secrete despre magie. Acestea trebuie alintate, protejate și îngrijite mai ceva ca un animal de companie. Însă, sub nici o formă, nu trebuie enervate sau vătămate, deoarece pot reprezenta un pericol la adresa tuturor
.
Elisabeth este un personaj cu o personalitate destul de puternică. Temătoare și plină de întrebări, la început, ea devine din ce în ce mai sigură pe ea, mai rebelă, riscându-și viața pentru ceea ce iubește.  Însă într-o lume în care încheierea unui pact cu diavolul, în schimbul puterilor magice, este la ordinea zilei, e dificil să-și dea seama în cine poate avea încredere.

Cu o medie de 4,11 pe Goodreads, „Vraja spinilor” este un roman ușor de lecturat. Eu l-am citit într-o singură zi. Stilul folosit de Rogerson este, după părerea mea, unul apropiat tinerilor, simplu și cât se poate de fantasy. Autoarea nu pierde timpul cu descrieri inutile. Acțiunea curge, povestea este bine închegată, iar cu fiecare pagină citită, lumea lui Elisabeth se conturează tot mai clar.

Nu pot să trec peste această carte, fără să menționez onomastica aleasă de autoare pentru cei doi protagoniști. Elisabeth Scribener și Nathaniel Thorn, două nume predestinate.. Scribener provine de la „Scribe” ce se traduce prin „scrib, cărturar”, de aici și dragostea ei pentru cărți și dorința de a deveni gardian al bibliotecii. În ceea ce îl privește pe Thorn, numele său se regăsește și în titlul original, thorn însemnând spin. Titlul ar putea fi o referință la puterile magice ale familiei lui Nathaniel

 După ce am terminat volumul, nu m-am putut abține să nu-l compar cu seria Harry Potter, din care e clar că autoarea s-a inspirat. Ne putem da seama de acest lucru dacă aruncăm o privire asupra numelor personajelor secundare care sunt preluate din romanele lui J. K. Rowling, dar cel mai evident este că, la fel ca Harry, Elisabeth este orfană și descoperă că are înclinație spre magie, ceea ce o face ca mereu să se afle în primejdie.

Cu toate acestea, nu am putut trece peste clișeele inserate în text, care fac  notă discordantă. Aș fi vrut să știu cum ajunge Elisabeth să aibă puteri magice. Explicația din roman nu mi se pare suficient de credibilă, dar poate autoarea vrea să țină secret acest detaliu pentru următorul roman.Spun următorul roman pentru că epilogul acestuia mi se pare mai mult un prolog al unei continuări și chiar sper să fie așa.

Sper să nu fie primul și singurul roman tradus în limba română de la această autoare, pentru că îmi place mult modul în care construiește lumi și personaje. Sunt sigură că pentru cititorii din România, această carte va fi o lectură relaxantă și plăcută. Așa că vă îndemn să n-o ratați.

joi, 23 iulie 2020

Recenziile lui Gică 2 - Circe de Madeline Miller



            „Circe” de Madeline Miller a apărut în limba română anul acesta, la editura Paladin, în traducerea Ioanei Filat. Este cel de-al doilea roman al autoarei, după „Cântul lui Ahile” care a apărut la editura Polirom.

            O repovestire a miturilor grecești într-o cheie modernă și originală, o poveste croită la războiul de cusut, în care fiecare fir se leagă de un altul, creând o privire de ansamblu asupra credințelor antice

            Miller spune povestea unui personaj mitologic secundar, Circe, fata care s-a născut din ninfa Perse și zeul soare, Helios sau, după cum este cunoscută, vrăjitoarea malefică care i-a transformat suita lui Odiseu în porci, iar pe acesta l-a ținut captiv pe insula sa.

            Autoarea își construiește personajul de la zero. Circe nu este doar în centrul poveștii, ci ea este chiar vocea care relatează narațiunea. Ea își prezintă familia într-un mod ironic și amuzant. Helios, marele zeu, joacă dame singur, el face fiecare mutare, deoarece nu lasă pe nimeni să joace cu el. Perse își cheamă soțul la culcare, arătându-i formele pline ale trupului. Sexualitatea este cât se poate de pe față în lumea zeilor. Nici cei mici nu sunt scutiți de scenarii de genul, ei știu de mici cum merg lucrurile, iar când Circe și fratele ei, Aietes, devin mai apropiați, ceilalți frați bănuiesc un incest, un lucru pe cât se poate de normal.

            Circe este un personaj atipic. Ea este înzestrată cu conștiință și ajunge să judece între bine și rău și devine o voce a milei și a rațiunii. Se taie în palmă ca să-și vadă propriul sânge, ceea ce este o blasfemie la adresa semenilor ei, îi dă o cupă cu nectar lui Prometeu să bea, după ce el e pedepsit și se îndrăgostește de un muritor de rând.
           
            Până să ajungă la figura vrăjitoarei din Odiseea, Miller prezintă faptele care au dus la această devenire, transformarea lui Glaucos în zeu și a ninfei Scylla în monstrul mării.
Cu toate că lumea zeilor ar trebui să fie imbatabilă, măreților conducători și veghetori li se face frică când află de noua îndeletnicire a lui Circe și a fraților săi. Ajungem la o divizare a unei lumi vechi în care doar zeii aveau puterea, și o forță nouă pe care o pot dobândi și muritorii.. Pentru că zeii știu de frică, îi cer lui Helios să-și ducă fiica pe o insulă pustie.

            Până în acest moment e super ok povestea, dar de aici, după părerea mea, lucrurile încep să ia o turnură cam aiurea. Mitul este lăsat în fundal, și este scoasă în evidență miza feministă. După o perioadă temporală zeiască, căci altfel nu-i pot spune, pentru că zeii sunt nemuritori și nu prea țin cont de timp, insula devine un cămin pentru ninfele abuzate care au fugit de soții lor violenți. Circe nu se prea înțelege cu fugarele, din cauză că ele nu vor să o ajute cu lucrul în gospodărie. Aici e, din nou, o digresiune între femeia veche canonică și noua ființă care s-a emancipat. De altfel, există personaje feminine care își doresc să iasă din convenție, Circe, în final, vrea să plece de pe insulă, iar Penelopa este cea care devine vrăjitoarea de pe Aiaia. Dacă vorbim de bărbați, ei sunt priviți mai mult ca niște ființe fără minte. Odiseu nu este caracterizat prin curaj și forță, ci prin orgoliu și șiretenie, iar după ce el ajunge, într-un final, acasă, comportamentul său față de consoartă, fiu și locuitorii de pe Itaca este respingător.

            Nu pot să spun că mi-a plăcut în totalitate acest roman. Da, faptul că autoarea te face să îți aduci aminte de unele mituri care te-au fascinat în copilărie sau adolescență, asta e ok, dar, în schimb, mi s-a părut aproape totul prea impregnat de feminism.  Lăsând la o parte, aspectul ideologic al romanului, este de apreciat modul în care cuvântul îi este dat unui personaj cu o importanță nu atât de mare în legende.  Dacă sunteți fanii rescrierilor, merită să citiți această poveste și să observați cum unor personaje care ar trebui să ilustreze doar niște simple funcții, le este construit un întreg complex psihologic.

luni, 20 iulie 2020

Regina de foc (Prințesa de cenușă #3) de Laura Sebastian - august 2020




Titlu: Regina de foc
Autor: Laura Sebastian
Anul apariției: 2020
Traducere: Bogdan Voiculescu

👑 Prințesa Theodosia a fost prizonieră în propria-i țară timp de un deceniu. Poreclită Prințesa de cenușă, a îndurat abuzuri și batjocuri neîncetate din partea Kaiserului și a curții lui. Dar, chiar și purtând coroana de cenușă, în venele moștenitoarei de drept a coroanei Astreei curge focul. Iar dacă a învăţat un singur lucru de la mama ei, acela este că reginele nu se lasă intimidate niciodată.

🔥 Acum liberă și susținută de o armată de rebeli, Theo trebuie să-și elibereze poporul subjugat și să înfrunte un dușman nou și înfiorător: noua Împărăteasă. Înzestrată cu un tip de magie pe care nimeni nu o înțelege, e hotărâtă să mistuie în foc pe oricine și orice i-ar sta în cale. Puterea stranie a Împărătesei crește pe zi ce trece și, avându-l acum ostatic pe prințul Søren, miza e mai mare ca niciodată.

👑 Theo trebuie să învețe să-și accepte propria putere pentru a avea sorți de izbândă împotriva fetei pe care cândva o considera sora ei de suflet.

miercuri, 15 iulie 2020

Cinci destine întunecate (Trei coroane întunecate #4) de Kendare Blake - august 2020



Titlu: Cinci destine întunecate
Autor: Kendare Blake
Editura: Corint (Leda Edge)
Traducere de: Roxana Olteanu
Anul apariției: 2020

👑 UNIȚI REGINELE, DISTRUGEȚI COROANA!

⚔️ După lupta cu Katharine, rebeliunea este zdrobită.

👑 În urma cumplitei confruntări cu regina Katharine, Mirabella și Arsinoe trebuie să decidă ce să facă în continuare. Răspunsul lor la domnia malefică a lui Katharine este Jules, războinica lor, dar acum mintea ei este distrusă de crize incontrolabile de nebunie și nimeni nu știe ce s-ar putea întâmpla cu rebelii.

👑 Apoi Mirabella dispare și, deși pe Arsinoe o doare să recunoască, toate indiciile duc spre o trădare de neînchipuit. Dar în acest război sunt mai mulți jucători decât știe ea. Până la urmă, lupta pentru putere se va încheia, dar cu ce preț?

📘 În ultima carte a acestei serii, trei surori se vor război în vreme ce secretele din trecutul insulei Fennbirn vor fi dezvăluite. Alianțele se vor schimba, iar legămintele vor fi puse la încercare. Dar, ca întotdeauna, soarta insulei stă în mâinile reginelor sale.

„Tulburătoare cu amestecul ei de bătălii, elemente sinistre și un conflict complicat între surori [...]. Finalul e mai mult decât mulțumitor.” Common Sense Media

„Poate că lucrurile nu se termină cu «și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți», dar se termină totuși așa cum trebuie.” Kirkus

sâmbătă, 18 aprilie 2020

6 recomandări de lectură de la iepuraș



      Afară este o vreme superbă. Cântă păsărelele, soarele strălucește sus pe cer și iarba este cât se poate de verde. Dar ce folos, când noi trebuie să stăm în case din cauza unui virus care ne amenință sănătatea. Totuși, nu putem lăsa acest factor să ne perturbe starea pozitivă, mai ales că suntem în pragul sărbătorilor de Paște. Cu toate că nu putem ieși afară, întotdeauna există soluții ca să ne bucurăm de acest moment sfânt. Dacă lumea aceasta nu ne este accesibilă, haideți să evadăm în alte dimensiuni, acolo unde misterul se ivește de după fiecare colț și unde fantezia poate răzbi în fața întunericului.


Am pregătit pentru voi șase recomandări de lectură pentru această perioadă, dintre care trei cărți de suspans și trei romane pline de fantezie.


Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey de Ruth Emmie Lang



Născut în mijlocul viscolului, orfan și, se pare, crescut de lupi, Weylyn Grey stârnește o curiozitate nemăsurată din partea tuturor celor care îl întâlnesc. Oamenii spun că odată ce Weylyn se avântură în lumea ta, ți-ai dori să nu mai plece. Însă ce îl face să fie atât de diferit? Cum de posedă abilitatea de a transforma viețile celorlalți? Cum de reușește să găsească ― și să creeze ― magie în orice lucru comun? Aceasta este istoria călătoriei lui Weylyn, povestită din perspectiva celor care l-au cunoscut, l-au iubit sau care au fost fermecați de el de-a lungul drumului său.

“Această poveste încântătoare suprapune realismul magic unor note de romantism, umor și aventură, desfătând cititorii care savurează fantasticul presărat cu personaje și întâmplări stranii.” (Revista Library Journal)

“Weylyn Grey este fermecător… Fiecare poveste dulce-amară ne arată capacitatea noastră de a accepta pe cei care sunt diferiți.” (Revista Real Simple)


Calea fulgerului (a șasea lume #1) de Rebecca Roanhorse



O eroină care vânează monștri într-o rezervație indiană post-apocaliptică
Aproape întreaga lume se află sub ape, după ce schimbarea climatică a adus apocalipsa. Dar Dinétah, fosta rezervație a indienilor navajo, a renăscut. Zei și eroi de legendă umblă acum liberi pe pământ, însă liberi sunt și monștrii.

Maggie descoperă că are puteri supranaturale, ce-i permit să vâneze și să anihileze creaturile care amenință viața liniștită din rezervație. Alături de Kai Arviso, un tămăduitor cu multe ciudățenii, ea călătorește prin rezervație pe urma unor legende de mult pierdute, face negoț cu diverși pungași și înfruntă magia neagră din lumea decăzută a tehnologiei.

„O poveste postapocaliptică fermecătoare ce combină personaje inteligent conturate, o atmosferă de Vestul Sălbatic și multe întorsături de situație. O lectură de neratat.“
Library Journal

Rîuri de purpură de Jean-Cristophe Grange



Un cadavru mutilat îngrozitor, suspendat între cer și pământ în munții din regiunea Grenoble. Mormântul unui băiețel, „vizitat” în mod misterios pe timpul nopții, în timp ce toate documentele referitoare la el dispar din școala la care mergea.

Două enigme pe care se vor încăpățâna să le rezolve doi detectivi atipici: Pierre Niémans, un polițist genial ale cărui metode deloc ortodoxe i-au compromis cariera, și Karim Abdouf, fost răufăcător, actual polițist, a cărui înfățișare bizară nu stârnește deloc încredere în localitatea unde a fost trimis.

Cele două povești se vor contopi, iar cei doi bărbați își vor uni forțele. Împreună, se vor îndrepta spre terifiantul secret al râurilor de purpură. Un secret care nu va fi dezvăluit decât în ultimele pagini ale acestui thriller excepțional, semnat de autorul romanului Tărîmul morților și ecranizat de Mathieu Kassovitz.


Cele 7 morți ale lui Evelyn Hardcastle de Stuart Turton



 „Sunt ca un om din purgatoriu, orb in fata pacatelor care m-au izgonit aici.”

Conacul Blackheath, o cladire somptuoasa, dar la limita paraginii, este locul in care are loc un al mascat. Invitatii sunt membrii de vaza ai societatii (ofiteri, bancheri, medici etc.), care se strang pentru a rememora un eveniment tragic – moartea tanarului Hardcastle, fiul lordului Peter si al lui lady Helena Hardcastle. O moarte tragica intrerupe petrecerea, insa nu ii pune capat. Este vorba despre tanara Evelyn Hardcastle. De fapt, aceasta nu va muri o singura data. Atat timp cat Aiden Bishop, personajul principal, nu rezolva misterul mortii sale, scena decesului se va repeta neincetat, seara de seara.

Pământul iubit de zei (Under Heaven #1) de Guy Gavriel Kay



Două sute cincizeci de Cai Celești sunt o mare onoare, însă și o povară, mai ales când soarta întregului Imperiu Kitai depinde de ei.

 Cinstirea memoriei tatălui și a celor căzuți în luptă îi aduce lui Tai o răsplată umbrită de îndoială. Este un dar periculos care va schimba ritmul dansului puterii pe pământul iubit de zei.

Lumea putea să-ți ofere otravă într-o cupă cu nestemate sau să-ți facă daruri surprinzătoare. Uneori nu știai care dintre cele două era.

 „Realmente tot ce și-ar putea dori un cititor de la o carte: o aventură plină de suspans, o poveste de dragoste, un bildungsroman, o cronică militară, o tragedie… și lista poate continua. Este un festin narativ, o povestire frumos scrisă care va frânge inimile cititorilor și le va aduce lacrimi în ochi până la sfârșit. “ The Globe and Mail


Pământ american de Jeanine Cummins



Lydia Quixano Pérez locuieste in orasul mexican Acapulco si este proprietara unei mici librarii. Are un fiu in varsta de opt ani, Luca, lumina ochilor ei, si un sot minunat, jurnalist de profesie. Si cu toate ca realitatea dura a cartelurilor incepe sa-si faca simtita prezenta, viata Lydiei este, in principiu, una destul de confortabila.

Desi stie ca se vor vinde mai greu, Lydia aduce in librarie si o parte dintre cartile ei favorite. Iar intr-o buna zi, un barbat intra in magazin si alege cateva carti, printre care si doua dintre preferatele ei. Javier este un erudit si un barbat fermecator. Si, ceea ce Lydia nu stie, este liderul celui mai nou cartel al drogurilor din oras. Dupa ce sotul ei publica un articol in care vorbeste fara ocolisuri despre proaspatul jefe, viata intregii familii se va schimba radical. Obligata sa fuga din oras in urma asasinarii sotului si a rudelor sale, Lydia pleaca impreuna cu fiul ei cu faimosul tren La Bestia spre nord, catre Statele Unite, acolo unde Javier nu-i poate gasi.

Scrisa cu maiestrie, sfasietoare si incarcata de o profunda umanitate, Pamant american este acel gen de carte care te marcheaza si te schimba fundamental, unul dintre cele mai importante romane contemporane.

luni, 13 aprilie 2020

Un joc al iluziilor și al morții



                Romanul „Caraval”, scris de Stephanie Garber, a fost publicat în anul 2017, la editura RAO, traducerea fiind făcută prin intermediul Lingua Conection. „Caraval” este prima parte a trilogiei cu același nume, celelalte două fiind „Legendar” și „Final”. Stephanie Garber construiește o lume a jocului, o lume în care nimic nu este ceea ce pare a fi; în care oricine poate deveni oricând o marionetă în mâinile marelui păpușar.

             Se întâmplă uneori să amestecăm realitatea cu ficțiunea și să creăm o lume numai a noastră, în care credem că orice este posibil. Ne cufundăm în acea lume, ne rătăcim puțin prin ea, dar, cu toate astea, încă putem face diferența dintre ceea ce este real și ceea ce este rodul imaginației noastre. Însă ce se întâmplă atunci când liniile ce despart aceste două lumi sunt aproape invizibile, devenind imposibil să ne dăm seama, ce este fals și ce nu?

            Acest lucru i s-a întâmplat lui Scarlett, o tânără fată ce este pusă în fața unei alegeri care îi va schimba complet viața. Scarlett nu a părăsit niciodată mica insulă pe care trăia împreună cu tatăl și sora ei, iar atunci când i se ivește ocazia de a pleca, nu știe cum să reacționeze. Aflată între ciocan și nicovală, mai bine spus, între un tată extrem de sever și violent, care îi aranjase o căsătorie cu un necunoscut, și o soră în căutare de distracții pe care trebuie s-o protejeze, Scarlett simte că nu se poate defini individual.

Lucrurile devin și mai complicate, atunci când primește trei invitații la Caraval, un joc la care dorește să participe de foarte mult timp. Ne reușind să ia singură o decizie, sora ei mai mică, Tella alege pentru ea. Tella, dorindu-și mai mult ca oricine să fie liberă și să ajungă în lumea magică a Caravalului, pune la cale un plan viclean, fiind ajutată de Julian, un simplu marinar, care va avea, până la final, un rol important în jocul Caravalului. Tella își răpește sora, ducând-o cu forța pe insula magică.

            Cele două surori, împreună cu Julian participă la joc ca oaspeți de onoare ai marelui Legend, creatorul Caravalului. Trecând cu greu peste faptul că a fost răpită, logodna fiindu-i  pusă în pericol, Scarlett se bucură că va juca împreună cu Tella, dar jocul îi va pregăti o mare surpriză. Scarlett nu știe să joace acest joc, luând lucrurile mult prea în serios. Chiar dacă este avertizată că tot ceea ce vede este doar un joc și trebuie să-l trateze ca atare, acest lucru devine imposibil când sora ei este răpită, găsirea ei constituind misiunea jocului. Ea trebuie să-și găsească sora în doar cinci zile, urmărind indiciile, dar nu este deloc ușor.

            Drumul pe care îl parcurge Scarlett este unul plin de alegeri greșite care ajunge s-o coste propria viață. Însă prețul este mult mai mare, viața surorii și cea a lui Julian, de care se îndrăgostise, fiind și ele în pericol. Pentru ea, Caravalul nu va fi niciodată un joc, ci un loc al disperării. Această disperare va deveni și mai mare, atunci când tatăl și logodnicul ei, care nu se dovedește a fi salvarea la care sperase, ajung pe insulă.

Cel mai mult mi-a plăcut modul în care autoarea construiește o lume a iluziilor, în care nu știi niciodată când este vorba de magie și când nu; în care, pentru a obține ceva, Scarlett trebuie să plătească cu cele mai adânci gânduri și temeri sau chiar cu sufletul ei. Propria naivitate o conduce prin cele mai profunde secrete ale Caravalului și ale lui Legend. Ea caută libertatea și iubirea pe care le va găsi în cele din urmă.

Desfășurarea jocului, doar pe timpul nopții, conferă acel cadru misterios, în care orice devine posibil. Umbrele nopții creează iluzii care o induc pe Scarlett în eroare. Adevărul nu este un termen care se regăsește în acest joc, toți fiind niște actori care mimează un simplu rol, chiar și Julian. Ceea ce va descoperi ea despre Julian o va răni, dar o va face să înțeleagă cum funcționează jocul.
           
Deși, la început, am crezut că este o carte pentru copii, mi-am schimbat părerea atunci când am înțeles ce dorește să transmită romanul. Mesajul prezentat într-un mod alegoric este acela că aparențele pot înșela. Minciuna poartă de cele mai multe ori haina adevărului ceea ce o face greu de distins. De aceea nu trebuie să ne oprim la ambalajul colorat și frumos împodobit, căci acesta poate fi fals, ci trebuie să-l înlăturăm pentru a ajunge la esența lucrurilor.