Recenziile lui Gică 24 - Printre ceilalți de Jo Walton

 

Titlu: Printre ceilalți  

Autor: Jo Walton

Editura: Paladin

Titlu original: Among Others (2011)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 376

Media pe Goodreads: 3, 70 (din 22.203 note)

 

Premiile HUGO, NEBULA şi BRITISH FANTASY pentru cel mai bun roman

 

„Printre ceilalți” este un elogiu adus literaturii science-fiction și fantasy, dar, în special, marilor scriitori de gen care ne-au dat posibilitatea să părăsim realitatea și să descoperim o lume plină de știință, magie și aventuri pe cât de incredibile, pe atât de fascinante. Volumul lui Jo Walton este o carte despre cărți, un catalog în care sunt înregistrate cele mai importante lucrări ale secolului al XX-lea, și nu numai.

Morwenna este o adolescentă din Țara Galilor trimisă să studieze la o școală cu internat din Anglia. Povestea ei e diferită de a celorlalți elevi, deoarece este fiica unei vrăjitoare și are capacitatea de a comunica cu zânele pădurii. În vacanțe, Morwenna își petrece timpul cu Daniel, tatăl ei, și cu cele trei mătuși pe care nu le prea agreează. Cel mai cumplit moment din viața tinerei a fost când și-a pierdut sora geamănă, într-un accident la care se crede că ar fi contribuit mama lor. Însă lucrul care o definește este iubirea pentru cărțile sf și fantasy. De câte ori prinde ocazia, Morwenna achiziționează sau împrumută romane de la bibliotecă pe care le citește în timpul liber.

În timp ce citeam cartea, m-am revăzut pe mine, cel din adolescență, liceanul îndrăgostit de literatură, cel care urmărea entuziasmat toate aparițiile editoriale și care dădea de veste întregului liceu despre noile cărți și noii autori traduși în limba română. La fel ca în cazul meu și al altor cititori, și Morwennei îi place să evadeze în lumi ficționale și să trăiască evenimente care ar fi imposibile în realitate. În cazul ei, literatura vine ca o compensare pentru defectul fizic de care suferă. O simplă infirmitate la picior este suficientă pentru a o scoate din rândul lumii și a-i face pe ceilalți să o privească ca pe o ciudată. Din această cauză, aproape tot romanul ne aflăm în mintea ei și ne este destul de dificil să ne facem o idee despre celelalte personaje.

Morwenna nu este o introvertită, ci o adolescentă care preferă să experimenteze, prin lectură, universurile create de alții. Protagonista nu se retrage în propria lume, ci încearcă să înfrumusețeze realitatea cu autori sau personaje din cărți. Și-ar dori ca școala să fie condusă de Robert Heinlein, ar vrea să se consulte, în diverse chestiuni, cu C. S. Lewis și iar face plăcere să stea la povești cu J. R. R. Tolkien. Cu toate că uneori ai impresia că Morwenna pendulează între rațional și fantezie, ea este foarte conștientă de diferența dintre cele două și reușește să le utilizeze, pentru a-și crea o condiție interimară perfectă.

Cartea de față nu este un fantasy ca oricare altul, ci un roman despre farmecul copilăriei și al adolescenței, perioadele în care îți permiți să-ți imaginezi că lumea e magică și că tu ești protagonistul unui destin miraculos. Morwenna refuză să se maturizeze, pentru că asta ar însemna să piardă contactul cu zânele, niște creaturi hibride, între oameni și copaci, care trăiesc, în general, în pădure. De altfel, imaginea mamei ca vrăjitoare confirmă identitatea negativă la care se raportează eroina. Lumea este percepută în cheie fantastică, iar binele și răul sunt și ele marcate prin imaginație.

Însă, după cum știm cu toții, nu există cartea perfectă. Mi-aș fi dorit ca autoarea să insiste mai mult pe povestea celorlalte personaje, ca să-mi fac o idee mai clară despre lumea reală a eroinei. Cât despre acțiune, în mare parte nu pare să se petreacă nimic, iar antagonista apare doar pentru a confirma un final necesar.

„Printre ceilalți”, de Jo Walton, este o carte bună pentru o după-amiază de vară în care lași orice grijă deoparte și te relaxezi într-un hamac sau pe o pătură la soare. Lectura curge, în mare parte, lin, personajele sunt agreabile, iar melanjul dintre real și imaginar conferă farmec romanului. În cazul în care nu vă simțiți atrași de poveste, aveți, la sfârșit, o listă vastă de titluri din care să vă alegeți următoarea lectură.

 

COMANDĂ CARTEA  

Vertigo de Boileau-Narcejac

Titlu: Vertigo

Autor: Boileau-Narcejac 

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Delia Țuică

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 192

 

Roman ecranizat în 1958 de Alfred Hitchcock

Roger Flavières a fost polițist, dar teama lui de înălțimi l-a făcut să dea greș într-un caz pe care-l ancheta și a condus la moartea colegului său. Acum, trebuie să intre din nou în rolul detectivului: un vechi prieten îl roagă să-i urmărească soția, Madeleine, care în ultima vreme se comportă extrem de ciudat. Cu inima îndoită, Flavières acceptă.

Într-un decor parizian din ajunul celui de Al Doilea Război Mondial, mașinațiunile diabolice ale unei femei, pline de minciuni, aparențe și speranțe deșarte, vor schimba definitiv soarta tuturor celor implicați în anchetă.

 

 „Boileau și Narcejac țes o poveste de suspans rafinată și au abordare de-a dreptul inventivă asupra identității, obsesiei și dorinței.”

Publishers Weekly

„Trama e complexă, captivantă… E imposibil să-i uiți pe Flavières sau pe Madeleine. Ce putem reține din carte e că obsesia nu înseamnă iubire, și că dacă nu e ținută în frâu poate deveni distructivă, chiar catastrofală.” 

Crime Review

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 23 - Clubul Crimelor de Joi de Richard Osman

Titlu: Clubul Crimelor de Joi 

Serie: Clubul Crimelor de Joi #1

Autor: Richard Osman

Editura: Crime Scene Press

Titlu original: The Thursday Murder Club (2020)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 408

Media pe Goodreads: 4,03 din 57.766 note

 

 „Clubul Crimelor de Joi” nu a fost doar un fenomen în Marea Britanie, ci și un roman care a stârnit mare vâlvă printre cititorii din România. Cred că este prima dată când o carte polițistă e tradusă, în limba română, la doar două luni de la apariție. De altfel, autorul este o personalitate destul de cunoscută și era de așteptat ca prima lui ficțiune să se bucure de un asemenea succes. Coperta și descrierea m-au făcut să-mi doresc volumul lui Richard Osman, încă din momentul în care l-am văzut în original, și a fost o bucurie să aflu că editura Crime Scene Press a cumpărat drepturile pentru țara noastră. Iar surpriza a venit în momentul în care l-am primit cadou chiar de ziua mea. Cred că ar fi cazul să nu mai bat câmpii și să trec la subiect.

Coopers Chase este locul perfect în care ai vrea să te retragi după ce ai ieșit la pensie. Orășelul liniștit te așteaptă „cu brațele deschise” să faci parte din comunitatea lui, să socializezi și să practici jocuri și activități alături de ceilalți seniori, într-un mediu plăcut și reconfortant. Bătrâneii din acest loc  sunt fericiți să-și petreacă timpul gătind, croșetând, făcând puzzle sau doar stând pe bancă și contemplând lucrurile din jur.

Însă nu toate persoanele din Coopers Chase sunt fericite să-și petreacă timpul astfel. Elizabeth, Joyce, Ibrahim și Ron sunt patru bătrânei excentrici cărora le place să descifreze crime. Da, ați auzit bine, cei patru se întâlnesc, în fiecare zi de joi, în sala pentru jocurile de puzzle, unde cercetează dosare vechi cu ucideri care nu au fost rezolvate, din acest motiv, și-au pus numele „Clubul Crimelor de Joi”. Îndeletnicirea celor patru octogenari pare un joc, până când o crimă este comisă, iar victima este omul care s-a ocupat cu construcția orășelului.

Nu ai cum să nu-i simpatizezi pe protagoniștii care își pun laolaltă talentele pentru a-l demasca pe vinovat. Curajul și vitalitatea de care dau dovadă, atunci când află că dorința lor de a face pe detectivii are o justificare, te fac să-i vezi ca pe niște investigatori tineri și agili. Cel mai tare m-a surprins Elizabeth care călătorește dintr-un loc în altul fără probleme și care dă dovadă de o deducție logică ce te lasă fără cuvinte. Am avut puține dubii în legătură cu Joyce despre care am bănuit că ascunde ceva, din cauza faptului că mai mereu vorbește despre ceilalți și evită să dea detalii cu privire la ea și trecutul ei. Bineînțeles că nu vă voi spune ce rol joacă ea în poveste, până la urmă e un roman polițist , iar tensiunea stă în suspectarea de noi și noi oameni.

Am apreciat că autorul a realizat două perspective narative, una obiectivă prin care ne vorbește despre acțiunea din diverse locuri, și una subiectivă realizată prin Joyce care ne comunică cum stau relațiile între protagoniști și care sunt trăsăturile de caracter specifice fiecăruia. Mai mult de atât, de la ea aflăm și detalii cu privire la viețile anterioare ale celorlalți, atât cât i s-a îngăduit să afle.

Lucrurile devin și mai interesante atunci când protagoniștii încep să-i suspecteze pe ceilalți seniori din comunitate. Gândul că un octogenar ar putea ucide cu sânge rece o altă persoană este un fapt care tulbură atât micul orășel, cât și pe cititorul care este dintr-odată pus într-un scenariu atipic. Iar atunci când începi să suspectezi o persoană aflată la capătul drumului, consecința e că ajungi să-i dezgropi trecutul și să te bagi cu forța în viața ei. Poveștile pe care urmează să le descoperi pot fi deopotrivă îngrozitoare, dar și niște lecții despre iubire și compasiune care te vor face să empatizezi cu ființa ajunsă la capătul puterilor și să-ți dai seama cât de minunată și totodată cât de zbuciumată poate fi viața unui om.

Pe lângă cei patru protagoniști, mai există două personaje ce ies în evidență, o polițistă și un inspector care sunt însărcinați, cu adevărat, să rezolve cazul. Lucrul care m-a frapat a fost cum bătrâneii ajung să strângă mai multe indicii decât poliția și cum cei doi detectivi dau crezare intuiției octogenarilor. De câteva ori am avut impresia că Elizabeth o pune la punct pe Donna și că cea din urmă o vede pe bătrână ca pe un investigator experimentat.

„Clubul Crimelor de Joi” este o poveste despre viață, moarte și oameni ajunși la capătul existenței. Pentru că sunt un cititor împătimit de literatură polițistă, cartea de față a reprezentat un deliciu pe care l-am savurat pagină cu pagină, fiind prins în ancheta seniorilor și empatizând cu fiecare personaj în parte. Dacă v-am stârnit interesul și vreți să faceți o vizită în Coopers Chase, aștept părerile voastre în comentarii.

COMANDĂ CARTEA

Fundația, Fundația și Imperiul & A doua fundație de Isaac Asimov (Precomandă - Editura Paladin)

Titlu: Fundația 

Seria: Fundația I

Autor: Isaac Asimov 

Editura: Paladin

Traducere de Mihai-Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 264

 

Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului.

 

PRECOMANDĂ

Titlu: Fundația și Imperiul 

Seria: Fundația II

Autor: Isaac Asimov

Editura: Paladin

Traducere de Mihai-Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 288

 

Prăbușirea vechiului Imperiu sub loviturile necesității istorice nu reprezintă altceva decât un prolog al prăbușirii Fundației înseși. Pe această scenă apocaliptică are loc ascensiunea neprevăzută a Catârului, un mutatn capabil să controleze emoțiile oamenilor și al cărui magnetism malefic amintește de cel al sângeroșilor dictatori care au înspăimântat Europa secolului al XX-lea. Toate speranțele Galaxiei depind acum de acea misterioasă A Doua Fundație, singura care ar putea împiedica expansiunea nelimitată a noului stat totalitar al Catârului.

 

PRECOMANDĂ

 

Titlu: A doua fundație 

Seria: Fundația III

Autor: Isaac Asimov

Editura: Paladin

Traducere de Mihai-Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 280

 

Cine va descoperi această faimoasă şi enigmatică A Doua Fundaţie? Şi o va descoperi, oare, cineva cu adevărat? Iată marea miză a celui de-al treilea volum al seriei, în care Asimov creează treptat o atmosferă de aşteptare tensionată, întocmai ca un adevarat maestru al suspansului. Cartea abundă, chiar de la început, în scenarii conspiraţioniste, răsturnări surprinzătoare de situaţie şi elaborate jocuri ale minţii, însă în acelaşi timp se constituie într-un elogiu nedisimulat adus progresului ştiinţific şi evoluţiei societăţii. Graţie mai ales profundei sale interogaţii asupra omului şi a viitorului umanităţii, Asimov îşi înscrie definitiv numele printre cele clasice ale literaturii universale.

 

PRECOMANDĂ 

Recenziile lui Gică 22 - Depozitul de Rob Hart

Titlu: Depozitul  

Autor: Rob Hart

Editura: Armada (Nemira)

Titlu original: The Warehouse (2019)

Traducere de Petru Iamandi

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,85 din 7.911 note

 

O poveste ce mi-a adus aminte de „1984” și de „Fahrenheit 451” din cauza modului întunecat în care este prezentat viitorul. M-am gândit la aceste titluri înainte să fie menționate în carte, deși era evident în ce direcție merge autorul. Mai mult decât o poveste despre tehnologiile care ne vor schimba viața, „Depozitul” este o ficțiune despre captivitatea într-un loc care pare perfect și libertatea spre o lume pustie.

Compania Cloud, deținută de magnatul Gibson Wells, este cea mai puternică afacere de pe Pământ. Atunci când cineva are nevoie de un produs, nu trebuie decât să-și efectueze comanda online, iar dronele îi vor livra lucrul solicitat în cel mai scurt timp posibil. Oamenii nu mai trebuie să iasă din casă ca să meargă la cumpărături, iar astfel este evitat orice fel de accident. Nimeni nu se mai simte în siguranță După ce s-a întâmplat în Vinerea Neagră, iar livrarea produselor la domiciliu este o binecuvântare. Pe de altă parte, Cloud este și locul perfect în care îți dorești să lucrezi datorită salariului generos și condițiilor bune de muncă. În această companie se vor angaja Paxton, un fost antreprenor și gardian de închisoare, și Zinnia, un spion corporatist trimis să fure planurile întreprinderii.

Nu știu dacă pot să spun despre romanul lui Rob Hart că este o distopie în toată regula. Nu există o parte întunecată căreia să i se opună societatea perfectă realizată de compania Cloud. De altfel, răul nu se află în afară, ci în interiorul sistemului, iar trecerea de la un registru utopic la unul distopic este bruscă și nejustificată. În primul moment, ni se transmite cât de utile sunt dronele și cât de mult contribuie ele la procesul distribuirii de produse, iar pe urmă ni se înfățișează o priveliște aproape apocaliptică, un roi de mașinării zburătoare care întunecă soarele. Nici termenul de Science-Fiction nu se prea potrivește, acțiunea are loc în viitor, însă timpul din roman este unul foarte apropiat de al nostru. Dronele există, corporații gigantice sunt pe tot mapamondul, nevoia oamenilor de a li se livra cât mai repede lucrurile solicitate este o chestiune a contemporanului, nu mai e nevoie decât de o minte ingenioasă care să le potrivească. Nu suntem atât de departe de lumea „perfectă”, totul e doar o chestiune de timp.

Odată ce o companie uriașă pune mâna pe monopol, celelalte întreprinderi mai mici încep să dispară. Cloud produce aproape orice, de la șosete și aparate de ras, până la telefoane și computere, iar asta o face cea mai puternică afacere din lume. Însă chiar și un sistem atât de bine pus la punct poate avea fisuri care să facă posibilă infiltrarea unor agenți ostili, precum cei doi protagoniști.

Nici nu știu care dintre personajele principale mi-a plăcut mai mult. L-am simpatizat pe Paxton pentru duritatea și sentimentul de dreptate, însă pendularea lui între dorința de a se răzbuna pe cel care i-a distrus afacerea și voința de a trăi într-un loc stabil și sigur devine puțin enervantă spre sfârșit, mai ales că lucrurile nu sunt foarte clare, iar el nu pare să ia nici o decizie în acest sens. Cât despre Zinnia, am apreciat modul meticulos în care își urmează misiunea și faptul că e capabilă să joace un rol la perfecție, chiar dacă acesta o solicită până la epuizare. Deși ni se spune, în mod repetat, că ea este un spion corporatist, un agent care a trecut nu de puține ori prin situații primejdioase, eu am perceput-o ca pe o ființă fragilă, închisă în propriul cocon, care se deschide pas cu pas spre lume. Însă, pe departe, cel mai interesant personaj e însuși proprietarul brandului Cloud, Gibson Wells. Wells e singura voce subiectivă din toată povestea, iar decăderea lui morală este prezentată treptat, deși ea există încă de la început, însă autorul vrea să lase judecata în mâna cititorului.

„Depozitul”, de Rob Hart, nu este o distopie Science-Fiction ce tratează o temă îndepărtată , ci un roman care vorbește despre lumea în care trăim și despre efectele negative ce pot apărea odată ce un singur om deține puterea. Într-o societate capitalistă, pericolul nu poate veni decât din partea unui gigant industrial,, iar cel care are cel mai mult de oferit va ajunge să controleze sistemul politic și viața oamenilor.

 

COMANDĂ CARTEA

Ultima vînătoare de Jean-Christophe Grange

Titlu: Ultima vînătoare   

Autor: Jean-Christophe Grange

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 408

 

Trupul neînsuflețit al unui bărbat e descoperit la câțiva kilometri de lacul Titisee. Victima, Jürgen von Geyersberg, moștenitorul uneia dintre cele mai mari averi din Germania, a fost mutilat.

Comandantul Pierre Niémans și colega lui, locotonentul Ivana Bogdanoviç, membri ai unui organism nou care ajută poliția și jandarmeria în cazurile dificile, sunt trimiși în Munții Pădurea Neagră. Ancheta îi poartă pe urmele Vânătorilor negri, un batalion de nelegiuiți înrolați de Himmler în 1941, specializați în vânătoarea de oameni.

Pe măsură ce se întorc în trecut la sursa răului au parte de întâlniri tot mai stranii – o preoteasă a apelor termale, crescători de câini, vindecători. Însă fiara ucigașă nu e ceea ce cred ei…

Ultima vânătoare a început.

 

 „O carte care te captivează, te tulbură, te devorează încă de la prima pagină.”

„Le Monde”

„O acțiune cizelată, un cadru bine închegat care intră direct în subiect. Nu are niciun timp mort.”

Laurence Caracalla, „Le Figaro”

„O poveste orchestrată magistral care, pe rând, te tulbură și te entuziasmează și se dovedește teribil de eficientă.”

François Vey, „Le Journal du dimanche” 

„Cu o mână de maestru, Grangé reușește să ofere un roman bulversant. Când termini să-l citești ești în stare de șoc și, deja, în sevraj.”

„Le Point”

PRECOMANDĂ CARTEA

Cântec de leagăn de la Auschwitz de Mario Escobar

Titlu: Cântec de leagăn de la Auschwitz  

Autor: Mario Escobar

Editura: RAO

Număr pagini: 240

 

Romanul se bazează pe povestea adevărată a unei asistente germane care lucrează în spitalul lagărului controlat de însuși dr. Mengele. Helene Hannemann face tot ce‑i stă în putință, în condiții fizice și psihice inumane, să‑i protejeze cu orice preț pe copiii pe care îi are în grijă.