Recenziile lui Gică 47 - Fata A de Abigail Dean

Titlu: Fata A   

Autor: Abigail Dean

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Girl A (2021)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,63 (din 33.515 note)

RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG-TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA LANSĂRII EDIȚIEI ÎN ROMÂNĂ A ROMANULUI „FATA A”.

 

Cu toţii ştim acele romane în care, după ce misterul a fost elucidat sau după ce povestea a luat un sfârşit fericit sau dramatic, există câteva capitole în care ni se spune ce s-a întâmplat cu personajele, ce schimbări au mai avut loc în decor şi dacă lucrurile s-au terminat cu adevărat sau dacă e posibil să mai urmeze ceva. Ei bine, mergând pe acest fir, romanul lui Abigail Dean constituie un text care debutează cu finalul, o naraţiune în care întâmplările au avut deja loc, iar ceea ce-i rămâne protagonistei este rememorarea propriei tragedii – un proces psihologic prin care cititorul devine principalul martor al ororilor din casa familiei Gracie.

Toată lumea o ştie drept Fata A. Numele Alexandra Gracie nu mai înseamnă nimic pentru nimeni. Dar ea preferă să i se spună Lex. Sunt sigur că o cunoaşteţi… Da, este fata care a evadat din locuinţa pe care toţi o numesc acum Casa Ororilor. Însă, cu toate că acea perioadă îngrozitoare s-a sfârşit, ea nu va fi în stare niciodată să renunţe la propriul trecut. De altfel, niciunul dintre membrii familiei Gracie nu va putea să uite vreodată copilăria înfiorătoare de care a avut parte. Deşi fiecare a luat-o pe drumul său, va exista mereu ceva ce îi va lega, iar atunci când mama lor moare în închisoare, Lex devine executor testamentar şi este nevoită să-i caute pe ceilalţi şi să le împărtăşească ideea ei, conform căreia locul în care au crescut ar putea deveni un monument al binelui. Însă timpul a trecut, unii au păstrat legătura, alţii nu, iar cei din urmă au fost prea mici ca să înţeleagă ce s-a petrecut.

            Trebuie să menţionez faptul că romanul lui Abigail Dean nu este primul text care abordează acest subiect. Ba chiar mai mult, tema părintelui care îşi pierde luciditatea şi ajunge să facă din propria locuinţă o închisoare şi din propria familie un grup de prizonieri fără speranţă a fost utilizată de mai mulţi autori şi cred că, într-o anumită măsură, a fost deja depăşită. Însă ceea ce face autoarea britanică este să preia o schemă foarte utilizată şi să o reinventeze. Astfel, nu asistăm de la început la grozăviile copilăriei, nu suntem acolo şi nu ne întrebăm în continuu dacă cineva va reuşi să evadeze sau când mai exact se va întâmpla asta. Nu, povestea ne este relatată din prezent, iar odată cu gândurile protagonistei, avem acces la evenimentele din trecut.

După părerea mea, această tehnică narativă are atât minusuri, cât şi plusuri. Un punct slab, ce ar putea fi o dezamăgire pentru cititorii de Thriller, ar fi lipsa suspansului. Dacă totul a avut loc, iar naratorul pare că nu ne ascunde nimic, atunci nici nu ne putem aştepta la o răsturnare de situaţie, la un moment care să ne dea palpitaţii sau care să ne arunce toate presupunerile în aer. Însă partea bună e că povestea nu se adresează doar celor care caută secvenţe pline de acţiune, ea poate fi foarte uşor apreciată şi de cei care citesc texte ce abordează teme înalte. Astfel, copilăria lui Lex şi a fraţilor ei este redată secvenţial, manevră ce are scopul de a-i solicita atenţia celui care urmăreşte, de a-l invita la un joc de puzzle în care toate piesele par să aibă aceeaşi culoare, iar marginile par să nu fie foarte vizibile.

Cred că e timpul să vorbim despre Lex, un personaj foarte interesant şi ambiguu. Ea ni se prezintă ca fiind o fată puternică, o persoană care ar putea să treacă peste cadavre dacă ar fi nevoie şi care vede realitatea doar în nuanţe de violenţă şi durere. Însă lucrul interesant la acest personaj este caracterul său duplicitar. Cu toate că vrea să pară o fată dură, ea este suma traumelor, un instrument în care frustrările şi neputinţa şi-au făcut de lucru în decursul timpului. Din acest motiv, romanul este atât de fragmentat şi de haotic, amestecul de gânduri şi de imagini reflectând în cea mai mare parte fiinţa fragilă şi sfâşiată din interior. În cazul protagonistei, există trei valenţe ale personalităţii – Alexandra, copila care a asistat la lucruri oribile şi care a fost tratată ca un animal, Lex, persoana din prezent, cea care pare sigură pe ea şi care refuză circul mediatic şi Fata A, cea care obţine ceea ce vrea, pentru că lumea o percepe ca pe o imagine, ca pe un brand al suferinţei, ca pe primul subiect care a scăpat din Casa Ororilor.

 Un experiment original în literatura de suspans, o carte care joacă la două capete, un roman pe care poţi ori să-l dai de pereţi, ori să-l savurezi cu plăcere – „Fata A” este un volum complex şi original, care a reuşit, în scurt timp, să captiveze mii de cititori din toată lumea, având, în acest moment, nu mai puţin de 50 de ediţii pe Goodreads. Nu fac asta adesea, însă, în încheierea acestei recenzii, vreau să vă recomand „Răşină”, de Ane Riel, un alt text care abordează acelaşi subiect, dar într-o manieră cât se poate de diferită şi de originală.

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 14 - 29 de secunde de T.M. Logan

Titlu: 29 de secunde  

Autor: T.M. Logan

Editura: RAO

Titlu original: 29 Seconds (2018)

Traducere de Roxana-Cristina Gheorghe

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,91 (din 12.042 note) 

 

Un roman ce emană disperare prin fiecare pagină, un Thriller excelent despre hărţuire, ură şi o posibilă crimă ce nu se ştie dacă va avea sau nu loc, dar mai presus de toate, o poveste tensionată despre cum să-l confrunţi pe diavol, după ce pactul a fost încheiat – aşa aş descrie volumul „29 de secunde”, al lui T.M. Logan. Cu un stil lejer, dar alert, autorul alternează, pe parcursul cărţii, pasajele în care nu se petrec prea multe şi în care aproape îţi spune să te relaxezi, pentru că nu ştii ce şi când se va întâmpla, cu cele pline de suspans, în care simţi că aerul nu îţi mai este suficient. Nu am avut timp să raţionalizez ceea ce am citit, să analizez în detaliu anumite aspecte, pentru că tensiunea crescândă, pe care protagonista o simte, se transmite şi cititorului, în aşa fel încât ai impresia că totul e un Trailer de film cu durata de 29 de secunde.

            Suntem înconjuraţi de prieteni şi duşmani, de persoane care ne vor binele şi de indivizi care tulbură cu răutatea lor echilibrul fragil al sinelui şi al societăţii. Cu siguranţă, în viaţa fiecăruia există un astfel de individ egoist, care calcă pe cadavre pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Dar, oare, dacă ţi s-ar oferi şansa ca el să dispară pentru totdeauna, cum ai reacţiona? Mai ales că tot ceea ce ar trebui să faci este doar să dai un apel telefonic de câteva secunde – 29 mai exact – şi să rosteşti numele celui care îţi face existenţa un coşmar. Sarah se simte îngrozită şi uşurată, atunci când primeşte oportunitatea de a scăpa de şeful ei, un respectat profesor universitar, trecut de prima tinereţe, ce are puterea de a decide cine poate rămâne sau cine trebuie să plece din Universitate. Deşi speră că nu va fi nevoită să apese butonul verde al telefonului de unică folosinţă, gest ce îi poate schimba radical cursul vieţii, în momentul în care cariera şi integritatea sa sunt ameninţate de avansurile indecente ale şefului, Sarah se foloseşte de unica sa salvare. Însă oricine se va înfrăţi cu diavolul va ajunge în iad, iar pentru protagonista noastră infernul se naşte din lupta acerbă dintre dorinţa de a-şi păstra moralitatea şi tăria de caracter, şi groaza de a fi omorât un om, din doar câteva cuvinte.

             „29 de secunde” prezintă frământările unei femei hărţuite ce se zbate să răzbească într-o lume a bărbaţilor. Dacă stăm puţin să ne gândim, este o imagine cât se poate de reală, un tratament pe care multe femei trebuie să-l îndure pentru a ajunge acolo unde îşi doresc. Din acest motiv, autorul insistă asupra scenelor demne de dispreţ dintre Alan şi Sarah, scene de un realism crunt, chiar dacă uneori puţin exagerate. Cu toate că eroina noastră încearcă să rămână fermă pe poziţie, să demonstreze că poate avansa în grad prin propriile sale puteri, Alan Lovelock îi plasează în cale, cu brutalitate, obstacole pe care firea sa sensibilă şi moralitatea nu o lasă să le depăşească. Nu aş spune că e vorba despre o miză feministă, deşi aici, mai mult decât în orice alt roman, mi-aş fi dorit să se fi pus accentul pe asta. Femeile sunt nişte accesorii, nişte jucării sexuale aflate la îndemâna bărbaţilor.

T.M. Logan se joacă foarte mult cu puterea de a decide, mergând pe ideea că fiecare alegere are consecinţe ireversibile. Din acest motiv, Sarah nu mai poate opri  ceea ce a stârnit. Foarte interesant mi se pare modul în care autorul răstoarnă şi rescrie ideea de Mit Faustic. Într-o societate în care diavolul nu îşi mai găseşte locul, omul îşi asumă acest rol, construind un infern ale cărui reguli doar el le cunoaşte. Noţiunile de bine şi de rău se pierd, se amestecă, astfel încât Sarah, deşi crede că a încheiat un pact cu diavolul, ajunge să se întoarcă împotriva lui. În roman există doi stăpâni ai iadului, unul inspirat din Woland, personajul lui Bulgakov, un maestru al vorbelor, care dă doar iluzia unei posibilităţi de salvare, şi un altul care îi are pe toţi la mână, este cu un pas în faţa subalternilor săi şi care poate face tot ceea ce vrea, fără să fie tras la răspundere. Sunt sigură că în cel de-al doilea l-aţi ghicit pe Lovelock, un personaj grotesc pe care l-am urât din tot sufletul. Cât despre primul, nu vă stric surpriza, dar vă spun doar că lucrurile sunt mult mai complicate decât par.

            Personaje verosimile, o atmosferă ce vibrează de îndoială şi frică, un hărţuitor care îşi va primi sau nu pedeapsa şi o femeie agresată care trebuie să ia decizia vieţii sale – toate astea fiind condimentate cu suspans din belşug. Mi-a plăcut foarte mult cartea şi o recomand tuturor celor care vor să aibă parte de un carusel de senzaţii tari şi ameţitoare.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 46 - Bună dimineața, Verônica! de Ilana Casoy & Raphael Montes

Titlu: Bună dimineața, Verônica! 

Autor: Ilana Casoy & Raphael Montes

Editura: PUBLISOL

Titlu original: Bom Dia, Verônica! (2016)

Traducere de Corina Nuțu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 306

Media pe Goodreads: 3,59 (din 1.391 note) 

 

E prima dată când citesc un thriller brazilian şi pot să spun că e o lectură interesantă şi plăcută. Bineînţeles că nu am mai auzit nimic despre cei doi autori, nici măcar despre pseudonimul Andrea Killmore, însă, când am văzut că Ilana Casoy a fost cea care a realizat profilul psihologic al lui Dexter Morgan, nici nu am mai stat pe gânduri şi am făcut primul pas în poveste. De altfel, mi se pare foarte interesant faptul că cei doi autori au preferat să rămână un timp în umbră, creând un profil fals de scriitor, o identitate publicitară căreia i-au conferit o personalitate misterioasă – o idee foarte inteligentă care se mulează excelent pe genul abordat.

Povestea noastră începe cu Verônica Torres, o tânără care lucrează în cadrul departamentului de poliţie din São Paulo. Să nu credeţi că ea are un rol foarte important în această instituţie… nici de cum, este o simplă secretară care trebuie să se ocupe, în mare parte, de hârţogărie şi de convorbirile telefonice. Însă Verônica nu este o fată foarte cuminte şi la locul ei, iar atunci când se supără, îşi bagă nasul peste tot şi se ocupă de orice lucru care o deranjează. Totul bine şi armonios, până în momentul în care la secţia de poliţie îşi face apariţia o femeie care se plânge că a fost păcălită de un escroc şi că nemernicul i-a luat toţi banii şi aproape toate lucrurile de valoare. Cu o atitudine foarte relaxată, şeful Verônicăi nu ia în seamă plângerea femeii, iar nenorocita ajunge să recurgă la un gest extrem. În acel moment, în subconştientul tinerei secretare se produce un declic şi îşi dă seama că ea este singurul agent capabil să facă legea şi să-i bage pe ticăloşi după gratii.

Verônica Torres este un personaj plasat sub semnul revoltei şi care, odată pornit, nu mai poate fi oprit. Cu toate că face parte din mediul justiţiei, ea de multe ori se simte neputincioasă, dar are o duritate şi o voinţă care o fac să înainteze mai departe, oricât de greu ar fi drumul pe care păşeşte. Există o polemică evidentă între protagonistă şi restul personajelor, deoarece, din moment ce forţele de ordine sau ceilalţi oameni cu putere nu vor să ridice un deget pentru cauzele celor slabi, ea, o amărâtă de secretară, îşi pune ambiţia şi încearcă să facă dreptate. Lucrul care subliniază cel mai bine această afirmaţie este chiar titlul cărţii. Oamenii nu îi spun „Bună dimineaţa, Verônica!”, pentru că le pasă într-adevăr de ea sau pentru că o tratează amical, nu, salutul matinal este doar o altă formalitate pe care ceilalţi i-o adresează, fără să-i dea un conţinut cu semnificaţie. În altă ordine de idei, replica este plină de răceală şi de nepăsare, sentimente ce se regăsesc, cu precădere, în structura societăţii în care trăieşte. Trebuie să fim un sistem, dar nu ne pasă de verigile slabe, toţi suntem împreună, dar pe cont propriu.

Am apreciat nuanţa feministă prezentă în roman. În afară de protagonistă, toate femeile sunt nişte fiinţe slabe, care trebuie să se supună unor instanţe masculine. De altfel, Bărbaţii sunt prezentaţi ca nişte creaturi instinctuale, trădătoare şi egoiste. Utilizând această schemă, Verônica se confruntă cu bărbaţi bolnavi, bărbaţi care cred că totul le este permis şi că celălalt sex este compus din păpuşi fără minte, jucării pe care le pot folosi, fără nici o consecinţă, pentru a-şi potoli poftele trupeşti. În această direcţie, este prezent un cuplu în care se regăseşte violenţa domestică, o familie compusă dintr-un individ cu porniri criminale şi o femeie simplă, gospodină şi ascultătoare.

„Bună dimineaţa, Verônica!” este o poveste care ne vorbeşte despre adevăratele probleme ale lumii în care trăim. Inegalitate între sexe, inegalitate în cuplu, şi, mai mult decât atât, o inegalitate generală între oameni. Protagonista este o femeie puternică într-o lume a bărbaţilor, un univers plin de violenţă şi de jocuri de putere. Cu toate că m-am aşteptat la mai mult exotism, acţiunea fiind în Brazilia, volumul a compensat prin atmosfera tensionată şi întunecată. Nu ştiu cât de relevant este serialul de pe Netflix, realizat după carte, însă, dacă vreţi să aveţi acces la adevărata esenţă a poveştii, trebuie neapărat să puneţi mâna pe acest roman curajos şi provocator.

COMANDĂ CARTEA

Monogamie de Sue Miller

Titlu: Monogamie  

Autor: Sue Miller

Editura: TREI

Traducere de Laura Karsch

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 416

 

Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2020: New York Times, NPR , People Magazin

 

„Un roman senzual, scris cu umor și profunzime, despre complexitatea - și absurditatea - iubirii, infidelității, suferinței." - O, The Oprah Magazine

 

Graham și Annie sunt căsătoriți de aproape 30 de ani și, după toate aparențele, formează un „cuplu de aur". El este un bărbat masiv și sociabil, cu pofte pe măsură, care iubește viața și lucrează ca librar. Ea, mai rezervată și introspectivă, este fotograf și se pregătește pentru prima expoziție după o pauză de șase ani. Deși din familie mai fac parte doi copii adulți și fosta soție a lui Graham, Annie e convinsă că ea este marea și ultima lui iubire.

Când Graham moare pe neașteptate, Annie se simte pierdută și se întreabă ce rost are să continue fără el. Însă cât încă îl jelește, descoperă un secret distrugător, care o aruncă în beznă și o face să se întrebe dacă l-a cunoscut vreodată cu adevărat.

 

„Narațiunea din perspective diferite (…) demonstrează cât de mult depinde adevărul de ceea ce ni se prezintă. Iscusința lui Sue Miller transformă o intrigă familială într-o poveste originală care reflectă complexitatea autentică a relațiilor de durată. Monogamie dovedește că Miller rămâne unul dintre cei mai buni cartografi pe teritoriul căsniciei." – Washington Post

 

„Un roman captivant despre acel tip complicat de iubire pe care îl recunoști adesea în viața reală." - New York Times Book Review

 

„Miller preia și revigorează temele familiare ale încrederii și trădării între soți sau între părinți și copii. Doliul este suficient de greu de purtat și fără a fi nevoit să pui sub semnul întrebării tot ce ai știut vreodată despre cel care a murit, însă din punct de vedere emoțional este un câmp minat pe care Miller îl străbate cu eleganță și autenticitate." – Booklist

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 45 - Orașul scărilor de Robert Jackson Bennett

Titlu: Orașul scărilor  

Serie: Orașele Divine #1

Autor: Robert Jackson Bennett 

Editura: Paladin

Titlu original: The City of Stairs (2014)

Traducere de Alina E. Bogdan

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 524

Media pe Goodreads: 4,04 (din 33.613 note)

 

De data aceasta vreau să vă vorbesc despre o carte foarte diferită de tot ce am citit până în prezent. Unii sugerează că e un fel de fantasy medieval, alţii susţin că se apropie destul de mult de Urban Fantasy… ei bine, eu aş spune că este vorba despre un roman care încorporează elemente din ambele genuri, reuşind să se plaseze undeva la mijloc, lucru ce îi permite autorului să se joace, într-un mod inedit, cu noţiunile de arhaic, modern, imperiu, oraş, zei şi muritori. Cu toate că fenomenele menţionate au fost exploatate la nesfârşit în literatura de gen, Robert Jackson Bennett realizează un potpuriu tematic atât de dens, încât dă naştere unor structuri narative noi, ce pot fi dezasamblate într-o mulţime de fragmente sau ce pot fi lăsate, pur şi simplu, laolaltă, rămânându-ţi plăcerea de a citi ceva unic şi deosebit.

Cândva, Bulikovul era cel mai prosper oraş de pe Pământ. Clădiri impunătoare, străzi pe care se înşirau nestemate şi scări care duceau spre încăperi şi locuri nebănuite, ce mai… era Oraşul Zeilor. Şi când spun asta, nu vorbesc metaforic. Prosperitatea şi bogăţiile din acest loc se datorau unor fiinţe divine, unor creaturi care, în dorinţa lor de a organiza lumea, aveau grijă şi de muritorii ce se aflau în acel loc. Erau şase divinităţi, şase făpturi cu temperamente şi atribuţii diferite. Însă acele vremuri au apus. Măreţul oraş a căzut în mâinile invadatorilor, iar entităţile supranaturale au fost ucise. Acum, Bulicovul este o ruină, aproape toate monumentele au dispărut sau au fost distruse de cotropitori, iar scările nu mai duc nicăieri. Cel mai rău lucru este că vechile credinţe au fost interzise, iar orice gest care ar putea conţine o cât de mică trimitere la trecut este aspru pedepsit.

Intriga romanului ia naştere în momentul în care un foarte cunoscut cercetător, trimis să studieze aspecte din trecutul Bulicovului, este găsit ucis cu brutalitate. Delegată să elucideze groaznica crimă, Ambasadoarea Shara Thivani păşeşte într-un spaţiu periculos, un loc care, chiar şi după atâţia ani, încă îşi mai păstrează bine tăinuite adevărurile. Şi odată cu tânăra politiciană, în peisaj îşi face prezenţa puternicul şi curajosul Sigrud, un personaj pe care l-am adorat pe tot parcursul lecturii. Aici vorbim despre două tipuri de caractere, care pot reprezenta foarte bine două tipuri de cititori. Shara este prezenţa interesată de comploturile politice, de organizarea socială şi de aspectele care ţin de înălţarea şi decăderea oraşului. Ea este cea care observă lucrurile care le scapă celorlalţi şi reuşeşte să-şi creeze foarte repede o imagine de ansamblu, gândind la rece fiecare mişcare pe care urmează să o facă.

Cu Sigrud, lucrurile stau cu totul diferit. El vede totul în alb şi negru, în bine şi rău, nu stă prea mult pe gânduri şi are o plăcere imensă în a-şi distruge duşmanii. El e cel care reacţionează la impuls şi care a cunoscut atât de bine suferinţa, încât nimic nu mai poate să-i facă rău, iar cel mai important lucru pentru el este să aibă grijă de tânăra pe care o însoţeşte. L-am preferat pe Sigrud, în defavoarea Sharei, pentru că am apreciat mai mult momentele de acţiune şi episoadele sângeroase. În opinia mea, cartea are prea multă politică, acesta fiind şi motivul pentru care am renunţat prima dată la ea, ajungând să o citesc abia acum, cu ocazia Clubului de carte Paladin. Sincer, prima oară nu am citit foarte mult, dar când am văzut că nu se întâmplă nimic incitant, am închis coperta cu gândul că nu o voi mai continua niciodată.  

Au trecut de atunci trei ani, şi uite că am reuşit să o duc la capăt şi, da, pot să spun că mi-a plăcut chiar foarte mult. Aşa cum spuneam mai sus, este o poveste aparte şi, chiar şi în momentul în care am avut impresia că urmează să mă izbesc de un clişeu imens, autorul şi-a bătut joc de mine şi a oferit o altă direcţie naraţiunii. Am încercat, pe cât am putut, să găsesc corespondenţi din mitologia greacă/latină pentru zeităţile din carte, însă procesul a fost dificil, deoarece fiecare figură divină reprezintă un amalgam de trăsături de la zei diferiţi, din culturi extrem de diferite, unul dintre ei având chiar o caracteristică preluată din iudaism.

O carte despre războaie şi supravieţuitori, despre lupte epice şi înfrângeri epocale, despre popoare cu tradiţie şi societăţi cotropitoare, dar, dincolo de toate, o carte care ne repovesteşte, pentru a mia oară, despre lumile care se pierd şi zeii care mor odată cu ele. Arhitectura labirintică şi extravagantă, împletirea dintre arhaic şi modern şi stridenţa cromatică prezentă la nivelul personajelor m-au făcut să văd în „Oraşul scărilor” un fantasy baroc. Mi-a făcut plăcere să iau parte la evenimentele din primul volum al seriei „Oraşele divine” şi sper ca Editura Paladin să reuşească să publice şi celelalte două părţi ale acestei trilogii deosebite.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 44 - În siguranță de S.K. Barnett

Titlu: În siguranță  

Autor: S.K. Barnett

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Safe (2020)

Traducere de Laura Carasevici

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,94 (din 2.398 note)

 

Cel mai îngrozitor lucru pentru un părinte este să-şi piardă copilul. Indiferent că e vorba despre moarte sau despre răpire, durerea este imensă, iar mama şi tatăl ajung să trăiască într-un coşmar. În primul caz, lucrurile sunt clare, iar, astfel, există conştiinţa că nu mai poţi face nimic, totul s-a sfârşit. Însă ce-ţi rămâne de făcut în cea de-a doua situaţie? Fiica sau fiul tău a dispărut, iar tu aştepţi în continuu ca poliţia să-l găsească sau ca răpitorul să dea un semn, un fapt care să-ţi confirme că el sau ea mai este în viaţă. Din păcate, de cele mai multe ori cei care au fost luaţi nu se mai întorc, şi pierderea lor lasă un gol imens în familie, un vid sufocant, cuprins de incertitudine. Nu ştii dacă el mai trăieşte, dacă este rănit sau dacă se află într-un loc sigur.

Jenny Kristal a dispărut când avea şase ani, în timp ce mergea în vizită la prietena ei cea mai bună. Nimeni nu a văzut nimic, nimeni nu a avut nici o idee despre cine ar fi putut-o lua şi nimeni nu a ştiut în ce loc s-ar putea afla. Însă, acum, coşmarul a luat sfârşit, pentru că ea s-a întors acasă. Da, după doisprezece ani, Jenny s-a întors la familia ei, iar totul pare să fie în regulă. Mă rog, aproape totul. Deşi părinţii sunt foarte fericiţi că şi-au regăsit fiica, există, totuşi, cineva care  nu dă crezare vorbelor tinerei şi care are o presupusă idee despre ce s-a petrecut, de fapt, în cumplita zi a dispariţiei.

Oricât de mult mi-aş dori, nu pot să spun că „În siguranţă” este un thriller extraordinar, care m-a dat pe spate cu fiecare răsturnare de situaţie. Nu e primul roman ce abordează acest subiect, şi din acest motiv povestea este foarte comună şi previzibilă. Există o premisă cutremurătoare, un parcurs interesant, dar destul de lungit şi câteva twisturi forţate, prin care ţi se sugerează tensiunea pe care ar trebui să o simţi. Nu e vorba că suspansul nu există deloc, dar, din moment ce eşti conştient de direcţia în care o ia povestea, lucrurile devin confortabile şi lejere. În schimb, ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost jocul narativ pe care îl realizează autorul prin ideea de siguranţă. Cea pierdută s-a întors, iar calvarul pare să fi luat sfârşit. Însă acasă este cu adevărat un loc sigur pentru Jenny? În tot acest timp ea a fost oare în pericol? Şi de unde vine mai exact adevărata primejdie?

Tensiunea ia naştere în mare parte datorită identităţii lui Jennifer. Cu toate că ea pare să fie fata care a dispărut în urmă cu şase ani, există o marjă de eroare care îţi permite să pui la îndoială faptul că ea ar fi într-adevăr Jenny. Jumătate de roman m-am întrebat dacă ea e cea adevărată sau dacă cea care s-a întors este o impostoare. Mă gândeam că acest aspect se va elucida în finalul poveştii, însă, spre fericirea mea, autorul a ales să facă dezvăluirea mai devreme, lăsând loc pentru alte evenimente care să ofere o direcţie nouă naraţiunii.

Textul are multe goluri, dar ele sunt intenţionat plasate în poveste. M-am aşteptat să aflu detalii despre anii de captivitate ai fetei, despre toate atrocităţile la care a fost supusă şi despre mintea bolnavă care s-a aflat în spatele răpirii. Însă lucrurile au luat cu totul o altă turnură. Mai important decât trecutul este prezentul, şi, deşi pare că totul s-a terminat, mai există ceva ascuns, ceva ce odată dezgropat poate să schimbe pentru totdeauna destinele personajelor.

Aş fi vrut să intru în mai multe detalii, dar nu îmi permite textul. Există câteva evenimente despre care aş putea discuta, însă prefer să nu o fac, deoarece nu vreau să vă dau spoilere care v-ar putea strica plăcerea lecturii. Aşa că iau decizia de a mă opri aici cu recenzia, pentru a vă lăsa pe voi să fiţi alături de Jennifer Kristal în demersul ei de a-şi descoperi trecutul şi de a găsi, în sfârşit, un loc în care să se simtă „în siguranţă”.

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 43 - Suflete goale de Guillermo del Toro & Chuck Hogan

Titlu: Suflete goale

Serie: Benzile Blackwood #1

Autor: Guillermo del Toro & Chuck Hogan

Editura: TREI

Titlu original: The Hollow Ones (2020)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,71 (din 4.335 note)

 

Vreau să încep recenzia prin a vă spune că romanul nu a meritat pe deplin cele cinci stele pe care i le-am acordat pe Goodreads. Şi nu spun asta pentru că am citit o carte slabă, ci pentru că m-am aşteptat la mai mult de la Guillermo del Toro şi Chuck Hogan. Cu şase ani în urmă am citit o altă carte scrisă de aceşti autori, „Molima”, o poveste extraordinară, din care a fost publicat la noi doar primul volum, lucru ce m-a dezamăgit crunt, mai ales că exista deja o copertă pentru continuare, iar, din câte ştiu, drepturile pentru ediţia românească erau preluate. Însă nu are rost să vorbesc despre ce ar fi putut să fie, aşa că doresc să spun câteva cuvinte despre „Suflete goale”, primul volum din seria „Benzile Blackwood”.

Povestea începe în forţă cu deturnarea unui avion, urmată de un individ care doreşte, în mod obsesiv, să-i execute pe toţi membrii familiei sale. Aflaţi în apropiere, agenţii FBI Odessa Hardwicke şi Walt Leppo sunt înştiinţaţi despre straniile evenimente, astfel ei fac tot posibilul să oprească crimele care urmează. Ajunşi la casa ucigaşului domestic, lucrurile o iau complet razna, iar Odessa este nevoită să-şi ucidă propriul coleg şi mentor, care, inexplicabil, dă semne de nebunie şi devine violent. Însă lucrurile neobişnuite abia acum încep, deoarece tânăra agentă observă cum din cadavrul lui Leppo se ridică o siluetă fantomatică. Iluzie sau nu, ea trebuie să afle ce s-a întâmplat cu prietenul ei, dacă el chiar a înnebunit sau dacă altceva a pus stăpânire pe mintea lui. Iar răspunsul se află într-un singur loc, la Hugo Blackwood, un individ care susţine că trăieşte de secole şi care este capabil să vadă dincolo de limitele realităţii.

„Suflete goale” este un roman incitant, dar destul de previzibil. Ritmul accelerat al acţiunii te face să înaintezi repede prin poveste şi să simţi multă adrenalină. Crimele sunt oribile, dar asta e de înţeles, deoarece te cufunzi într-o lume sumbră, un loc în care nici măcar morţii nu îşi mai pot găsi liniştea veşnică. La toate astea se adaugă atmosfera de horror care te face să simţi fiori odată ce lucrurile se clarifică şi devii conştient că răul poate lua naştere din locuri nebănuite. Autorii combină excelent teroarea cu întunericul, iar rezultatul este de domeniul apocalipticului. În plus, structura naraţiunii a fost foarte bine calculată – până şi numele personajelor au o sonoritate aparte, conferind textului o aură sacră.

Dacă tot am ajuns la personaje, cred că e cazul să mă axez puţin pe figura protagonistei. Odessa Hardwicke este o femeie puternică, un agent FBI cu o minte agilă care ia decizii la secundă. Însă, după cum sunt construiţi aproape toţi protagoniştii de Mystery din ultima vreme, şi ea are în spate un trecut nu tocmai luminos. Iar atunci când răul se infiltrează în lume, este nevoie de o minte raţională ca a ei, pentru a înţelege gravitatea situaţiei, şi de o voinţă puternică, pentru a se alătura agenţilor binelui de pe Pământ. Spre deosebire de Odessa, Hugo Blackwood este un caracter care se confruntă de mult timp cu răul, consecinţă a unui gest necugetat din trecut. Am sinţit dorinţa autorilor de a-l face un personaj misterios şi atractiv, însă am stat la distanţă de capcana asta, pentru că am văzut în el o mulţime de figuri clişeice din romanele cu tentă Fantasy.

Am apreciat decizia autorilor de a plasa acţiunea pe două planuri temporale diferite. Astfel, povestea din prezent este suprapusă peste întâmplările din anul 1962, fapt care dă cursivitate evenimentelor oculte ce îşi au rădăcinile în vremuri străvechi. În acest sens, ancheta personală a Odessei este strâns legată de investigaţiile unui alt om, o figură care la un moment dat s-a confruntat cu aceeaşi formă a maleficului. Pe lângă asta, ne este prezentată digresiunea rasială din America, fiind ilustrată cu lux de amănunte ura albilor faţă de cei de culoare şi dorinţa celor din urmă de a fi socotiţi normali din punct de vedere social.

În „Suflete goale”, Guillermo del Toro şi Chuck Hogan rescriu, într-un mod nemaiîntâlnit, eterna luptă dintre bine şi rău. Combinând trăsături ale genului thriller cu o atmosferă de scriitură horror, cei doi autori reuşesc să configureze o realitate ocultă, care se manifestă în zilele noastre. Două timpuri diferite, doi protagonişti cu un destin comun şi un factor înfiorător care leagă întreaga ţesătură narativă – acesta ar fi pe scurt un rezumat schematic al întregului volum. Iniţial, am vrut să-i dau patru stele, însă deznodământul puternic şi finalul deschis, care promite multe, m-au convins să-i ofer punctajul maxim, gest pe care s-ar putea să-l regret, în cazul în care continuarea nu se va ridica la nivelul aşteptărilor mele.

 

 COMANDĂ CARTEA