Recenziile Mădălinei 9 - Pe urmele flăcării de Hafsah Faizal

Titlu: Pe urmele flăcării  

Serie: Sands of Arawiya #1

Autor: Hafsah Faizal

Editura: Storia Books

Titlu original: We Hunt the Flame (2019)

Traducere de Oana Dușmănescu

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 592

Media pe Goodreads: 3,90 (din 22.237 note)

 

            De data asta am întârziat puţin cu lectura, însă, chiar dacă a trecut ceva timp de la clubul de carte Storia, am hotărât să scriu, totuşi, câteva cuvinte despre romanul lui Hafsah Faizal, „Pe urmele flăcării”. Cred că este primul YA despre care nu pot spune cu certitudine dacă mi-a plăcut sau nu. Autoarea construieşte o poveste bazată pe mitologie arabă, o ramură nu foarte exploatată în literatura Fantasy, plasând acţiunea în Arabia antică, un spaţiu plin de legende, întuneric, creaturi ciudate şi mult nisip. Sună bine, nu-i aşa? Deşi ideea este foarte interesantă, intriga este plină de goluri, ceea ce mi-a dat puţin lectura peste cap. Nu o dată am avut impresia că citesc un roman la mâna a doua, şi chiar îmi pare rău să spun asta, dar nu am putut scăpa de sentimentul de deja vu, deoarece volumul de faţă este asemănător cu „Rebelul nisipurilor” de Alwyn Hamilton, unele scene fiind trase la indigo.

            „Pe urmele flăcării” face parte dintre acele romane contradictorii care te pot fascina şi dezamăgi în aceeaşi măsură. Povestea poate fi fragmentată în două părţi care par să aparţină unor lumi diferite. Prima parte este un puzzle în care piesele fie nu se potrivesc între ele, fie lipsesc cu desăvârşire, şi în care  acţiunea cam lasă de dorit. Autoarea ne aruncă într-o lume despre istoria căreia nu ştim mare lucru, iar fără evenimentele trecutului, este aproape imposibil să înţelegem ce se întâmplă în prezent. Mai mult de atât, personajele sunt nişte simple marionete, forme goale care nu sunt conştiente de actele pe care trebuie să le întreprindă. Nu mai spun că unele dintre ele apar în mod miraculos şi dispar în neant, fără vreo explicaţie logică. Cât despre cea de-a doua parte, lucrurile încep să capete substanţă. Lumea devine mai consistentă, suspansul este din belşug, evenimentele se succed cu repeziciune, iar personajele ajung să aibă o oarecare personalitate. Sincer, povestea ar fi fost extraordinară dacă ar fi început de la jumătate sau chiar de la final, însă nu a fost să fie.

            Ne lovim de un scenariu clasic şi clişeic – o fată de 17 ani care se simte mai confortabil în haine bărbăteşti, preferând să alerge prin pădure sau să tragă cu arcul – întrecându-i în îndemânare chiar şi pe cei mai experimentaţi războinici – în loc să poarte o rochie strâmtă şi să vorbească despre măritiş. Zafira nu e femeia tradiţională care să-şi construiască faima din ţesut şi gătit, ba din potrivă, ea se opune acestui stil de viaţă, refuzând cererile în căsătorie şi liniştea pe care i-o poate da un cămin. Ea şi-a făcut un renume sub o identitate falsă, masculină, fiind cunoscută, în tot ţinutul, drept „Vânătorul”. Eroina noastră trece printr-o criză identitară profundă, asumându-şi o alteritate masculină, pentru că nu are încredere în propriile puteri, dar, mai ales, nu are încredere că cei din jur o vor înţelege şi accepta, fără să-i judece alegerile. Bineînţeles că aici vorbim despre o miză feministă. Zafira se simte mult mai în siguranţă, pretinzând că aparţine sexului opus, însă, misiunea care îi va fi dată – de a aduce magia înapoi în ţinut – o va învăţa că cel mai important este să fie ea însăşi şi un model pentru celelalte femei din comunitate.

            Nu putem uita de Nasir, protagonistul acestei poveşti. Nasir este moştenitorul tronului, prinţul lipsit de afecţiunea paternă, care a fost antrenat pentru a deveni cel mai bun haşaşin din lume, ceea ce s-a şi întâmplat. El este o simplă jucărie în mâinile unui tată posedat şi diabolic, un ucigaş forţat să omoare de la copii nevinovaţi, până la bătrâni neputincioşi. Viaţa sa este un iad, însă el a reuşit să păstreze undeva, adânc în sufletul său, o mică rază de compasiune şi milă, ceea ce l-a salvat de la a deveni un monstru. Cu toate astea, personalitatea sa este destul de seacă – nu este un erou, ci mai degrabă un antagonist care primeşte misiunea de a-l prinde pe „Vânător”. Însă, în momentul în care Nasir şi Zafira se întâlnesc... ei bine... vă puteţi imagina ce se întâmplă...😉 Să spunem doar că vieţile lor vor lua o întorsătură interesantă.

            Hafsah Faizal creează un roman hibrid, un mozaic de elemente preluate din folclorul arab, din „1001 de nopţi ale Şeherezadei”, dar şi din texte venite din exterior, precum „Odiseea”. Deşi ni se întinde în faţa ochilor un ţinut secătuit de puteri, legendele şi creaturile străvechi nu încetează să se răspândească, vorbind despre magia care a existat odată. Apar monştri marini şi păsări uriaşe, creaturi întunecate care nu sunt deloc exploatate, având un rol decorativ. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să dezvăluie mai mult din acest bestiariu necunoscut şi să pună mai mult accent pe miturile întemeietoare ale Arzului.

            Poate am fost prea critică sau poate am avut aşteptări prea mari de la această carte, dar, una peste alta, „Pe urmele flăcării” a fost o lectură agreabilă. Chiar dacă am fost puţin dezamăgită, nu voi renunţa la serie. Sunt sigură că sub nisipurile Arawiyei se ascund încă multe mistere şi pericole pe care Zafira şi însoţitorii săi trebuie să le înfrunte.

Voi veţi fi alături de ea?

 

COMANDĂ CARTEA

Fragment în avanpremieră: Păzitoarea crocodilului de Katrine Engberg (Crime Scene Press)

Titlu: Păzitoarea crocodilului

Serie: Korner & Werner #1 

Autor: Katrine Engberg

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 352

 

Serie vândută în 28 de țări, aflată în topul clasamentelor din Norvegia și Suedia

#1 în topul vânzărilor celui mai important lanț de librării din Norvegia

O tânără este ucisă cu brutalitate în apartamentul ei. Pe chip îi sunt săpate linii care formează un model straniu. Polițiștii Jeppe Kørner și Anette Werner primesc cazul și stabilesc rapid o legătură între victimă, Julie Stender, și proprietara apartamentului în care locuia, Esther de Laurenti. Lui Esther îi place cam mult să bea și dă petreceri nebune cu prietenii ei artiști. Se dovedește că Esther este și scriitoare în curs de afirmare – iar când Julie apare ca victimă a unei crime în manuscrisul încă neterminat al romanului, legătura dintre ficțiune și realitate devine mai neclară și mai periculoasă.

Dar rolul lui Esther în acest scenariu încurcat nu este tocmai limpede. Este ea ucigașul, sau este la rândul ei victimă într-un joc bolnav al răzbunării? Anette și Jepe trebuie să se cufunde în trecutul celor două femei ca să descopere identitatea crudului păpușar care trage sforile.

FRAGMENT

PROLOG

Praful se ridica dintre draperiile grele, în lumina dimineții. Șezând în fotoliu, Gregers Hermansen privea firele dansând prin sufragerie. Îi lua atât de mult să se trezească, în ultimele zile, încât nu prea mai vedea rostul. Se sprijini pe brațele netede, lustruite ale fotoliului, își dădu capul pe spate și închise ochii, în lumina nesigură, până ce auzi ultimele icnete ale cafetierei din bucătărie.

După o scurtă numărătoare inversă, se ridică, își găsi papucii de casă și își târșâi picioarele spre podeaua de linoleum din bucătărie. Mereu aceeași rută: de-a lungul dulapului de mahon, pe lângă fotoliul verde și mânerul nenorocit din perete, montat de asistent anul trecut.

„Dar mă descurc și fără”, insistase. „Mersi, oricum.”

De parcă m-ar fi ascultat.

În bucătărie, aruncă zațul din cafetieră în coșul de sub chiuvetă. Iar e plin. Gregers desfăcu sacul și, sprijinindu-se de masă, reuși să deschidă ușa din spate cu mâna liberă. Măcar își putea duce singur gunoiul. Se uită pieziș la colecția de sticle de pe casa scării. Aparținea vecinei sale de sus. Esther de Laurenti. Băutoare de cursă lungă, care dădea petreceri zgomotoase și prelungite până târziu în noapte, pentru prietenii ei artiști. Dar era proprietara clădirii, așa că nu se putea plânge.

Treptele gemură sub el. Se ținea bine de balustradă. Poate că ar fi fost mai înțelept să se mute într-un loc sigur, cu mai puține scări. Dar locuise toată viața în centrul Copenhagăi și prefera să se aventureze pe treptele șubrede în loc să putrezească în vreun azil de la periferie. La primul etaj, lăsă sacul deoparte și se sprijini de cadrul ușii vecinelor de jos. Cele două studente care împărțeau apartamentul erau o sursă permanentă de iritare pentru el, însă îi provocau și o dorință stânjenitoare. Tânjea după serile de vară petrecute lângă canal și după săruturile îndepărtate, iar zâmbetele lor lipsite de griji îi aminteau de vremurile când totul părea încă posibil.

După ce-și reveni, observă că ușa era întredeschisă. Lumina puternică se revărsa prin crăpătura îngustă. Erau tinere și flușturatice, însă cu siguranță nu atât de nechibzuite încât să doarmă cu ușa din spate deschisă! Era ora 6:30. Poate că tocmai se întorseseră după o noapte în oraș. Dar chiar și așa.

— Hei! strigă el. E cineva acasă?

Cu vârful papucului, împinse cu grijă ușa. Se deschise ușor. Gregers se dădu înapoi, din reflex. În fond, nu voia să fie acuzat că ar fi un bătrân pervers. Mai bine închidea ușa la loc și scotea odată gunoiul, înainte să i se amărască prea tare cafeaua.

Se ținu bine de cadrul ușii și se aplecă să apuce clanța, dar calculă greșit distanța. Pentru o clipă oribilă, nesfârșită – ca atunci când te aruncă un cal și atât durează până ce lovești pământul – își dădu seama că nu era suficient de puternic să-și țină propria greutate. Papucii îi alunecară pe parchetul de lemn neted și își pierdu echilibrul.

Se luptă cu toată puterea pe care nu o mai avea și căzu în apartamentul celor două femei, lovind cu un bufnet podeaua. Era zgomotul jalnic al unui corp sfrijit, de bătrân, într-un halat de flanel.

Gregers încercă să se calmeze, inspirând adânc. Își fracturase șoldul? Ce va zice lumea? Pentru prima dată în mulți ani, simți că îi venea să plângă. Închise ochii și așteptă să fie găsit.

Casa scării era tăcută. Crezu că va auzi strigăte sau pași, dar nu se întâmplă nimic. După câteva minute, deschise ochii și încercă să se orienteze. Un bec fără abajur atârna din tavan, orbindu-l, însă vedea vag un perete alb, un raft cu oale și condimente, iar sprijinit de perete un șir de pantofi și cizme. Era convins că zăcea chiar pe una dintre încălțările acelea. Cu grijă, întoarse capul dintr-o parte în alta. Totul i se părea intact. Strânse pumnii. Da, și asta părea în regulă. Nenorocitul de pantof. Gregers încercă să-l împingă de sub el, dar nu se clinti.

Se uită în jos și încercă să se concentreze asupra lui. Senzația neplăcută din stomac deveni o paralizie sufocantă, care i se răspândi prin corp. Din pantof ieșea un picior gol, pe jumătate ascuns de șoldurile care-i pulsau de durere. Piciorul se termina cu un trup contorsionat. Arăta ca un picior de manechin, dar Gregers simți pielea moale sub mâna lui și știu exact ce era. Ridică mâna și văzu sângele: pe piele, pe podea, pe pereți. Sânge peste tot.

Inima lui Gregers începu să bată ca a unui canar care-și căuta o cale de scăpare din colivie. Nu se putea mișca. Panica îi acaparase trupul neputincios. O să mor, se gândi. Voia să țipe după ajutor, dar puterea aceea îl părăsise, cu mulți ani în urmă.

Așa că începu să plângă.

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 36 - Rășină de Ane Riel

Titlu: Rășină  

Autor: Ane Riel

Editura: Crime Scene Press

Titlu original: Harpiks (2015)

Traducere de Diana Polgar

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 4,05 (din 2.648 note)

 

De câţiva ani încoace, am început să am o afinitate pentru scriitorii danezi. În prima fază, l-am descoperit pe A. J. Kazinski, ale cărui cărţi pur şi simplu le-am devorat. Pe urmă, am dat peste alţi autori, precum: Jussi Adler Olsen, Jens Henrik Jensen şi Søren Sveistrup, care mi-au întărit şi mai tare convingerea că literatura daneză are un loc aparte pe lista mea de lecturi. Însă nu doar pe lista mea. Regatul nordic are foarte multe de oferit în acest domeniu, iar atunci când iese la lumină un nou autor, cărţile lui sunt imediat traduse în multe limbi. De altfel, majoritatea romanelor din acest spaţiu au reuşit să obţină premii de prestigiu, regăsindu-se, astfel, nu de puţine ori, în topul celor mai importante ficţiuni poliţiste. Iar zilele acestea, colindând pe la standurile din Cărtureşti, am găsit unul dintre cele mai recente texte apărute la Crime Scene Press, „Răşină”, un roman multi-premiat, fapt pentru care nu am ezitat să deschid volumul şi să mă cufund în lumea tenebroasă, creată de Ane Riel.

Cartea ne prezintă povestea familiei Horder, o şleahtă de indivizi atipici care locuiesc pe o insuliţă retrasă din Danemarca. Jens, capul familiei, este meşter în lemn, iar pasiunea lui cea mai mare este cea de a conserva totul. El este fascinat de capacitatea naturii de a ucide şi, totodată, de a proteja. De asta, Jens vrea, cu orice preţ, să-şi apere familia, chiar dacă asta înseamnă să se izoleze cu totul de restul societăţii. Iar pentru ca Liv, fiica lui, să iasă din evidenţele populaţiei, ia decizia de a-i înscena moartea. Astfel, fetiţa este dată dispărută, iar dovezile, pe care le prezintă tatăl îndurerat, conduc la bucăţile unei bărci care s-a izbit de stâncile ascuţite, fapt ce confirmă tragica moarte a copilei.

„Răşină” este un roman bizar din toate punctele de vedere. Nu doar personajele sunt ieşite din comun, ci şi construcţia narativă este aparte, fiind realizată din capitole şi pasaje de scrisori. După ce suntem aruncaţi brusc în mijlocul acţiunii, povestea se întoarce mult în timp, pentru a ilustra, cu lux de amănunte, evoluţia personajelor şi cauzele care au dus la declinul familiei. Există o ambiguitate intenţionată în ceea ce priveşte temporalitatea, pasajele epistolare având rolul de a ne informa atât despre ce se petrece în prezent, cât şi despre evenimentele din trecut. Ba mai mult decât atât, în timpul lecturii, cititorul devine primul martor al întâmplărilor.

Jens este un personaj parcă scos din „Familia Addams”. Sentimentul de a-i proteja pe ceilalţi devine obsesiv, iar din această cauză, în mintea lui se instaurează paranoia şi teama. El vrea să înlăture orice formă de pericol din jur, gest care duce la o autocondamnare a familiei. Soţia şi fiica lui Jens nu sunt persoane libere, aşa cum dă el de-înţeles, ci prizonieri ai propriei securităţi. Însă personajul nostru nu trebuie judecat cu asprime, deoarece acesta este stilul său de viaţă şi modul în care percepe lumea. Nici o secundă nu e vorba despre morală sau despre pedeapsă, acţiunile lui Jens confirmând doar un caracter excentric.

Nu ştiu dacă e cazul aici să vorbesc despre un protagonist, deoarece atât Jens, cât şi fiica lui se află în centrul naraţiunii. Liv este o fetiţă care nu a cunoscut alţi oameni, în afară de propria familie. Tatăl ei a învăţat-o cum să vâneze şi cum să adune răşină, astfel ea a devenit o sălbatică a locului, ajungând, dese ori, să se furişeze prin casele din comunitate, pentru a fura diverse lucruri necesare traiului. Dacă în cazul lui Jens nu putem vorbi despre un călău, în cazul fetei lucrurile stau diferit, pentru că ea devine o victimă a unui sistem de viaţă bolnav.

Mi-a făcut mare plăcere să citesc acest volum şi mă bucură faptul că editura Crime Scene Press are în plan încă un roman de aceeaşi autoare. Dar până atunci, vă recomand „Răşină”, o poveste întunecată care vă va face să vă reevaluaţi modul în care percepeţi natura şi moartea. Aşa că vă invit la o călătorie incitantă, printr-o lume în care mizeria şi urâtul capătă valoare, şi în care iubirea unui tată pentru familia sa devine nocivă şi periculoasă.

COMANDĂ CARTEA

SAS. Eroi și ticăloși de Ben Macintyre

Titlu: SAS. Eroi și ticăloși  

Autor: Ben Macintyre

Editura: Publisol

 

În vara anului 1941, când războiul dus în deșertul din nordul Africii era în plină desfășurare, David Stirling, un tânăr ofițer britanic excentric și plictisit de previzibilitatea luptelor la care trebuia să ia parte, a avut o viziune: inamicul trebuie atacat de acolo de unde se așteaptă cel mai puțin – din spatele propriilor linii.

Abordarea sa contrazicea toate regulile scrise și nescrise ale războiului și mulți ofițeri de rang înalt din armata britanică și-au manifestat fățiș opoziția față de această idee. Primește, în schimb, sprijinul lui Winston Churchill, care înțelege importanța unei forțe de șoc mici, dar eficiente, care să acționeze nevăzută în teritoriul inamic. De-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, SAS a fost implicată în numeroase misiuni de sabotare a mașinăriei de război naziste, contribuind din plin la înfrângerea Germaniei lui Hitler.

PRECOMANDĂ CARTEA

Femicid de Pascal Engman

Titlu: Femicid  

Autor: Pascal Engman

Editura: Crime Scene Press 

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 448

 

Drepturile pentru seria Vanessa Frank au fost vândute în peste 20 de țări

Peste 100 000 de exemplare vândute în Suedia

Roman aflată pe lista celor mai bune romane crime ale anului 2019, conform Göteborg Posten

Nominalizat de Storytel și Adlibris pentru titlul de cel mai bun roman crime din 2019

Emelie, o tânără de 25 de ani, e găsită ucisă în apartamentul ei din partea de nord a Stockholmului. Pentru Vanessa Frank, cazul pare limpede ca lumina zilei. Totuși, e ceva la suspectul principal care îi creează Vanessei impresia că au ratat un amănunt extrem de important.

Între timp, în oraș se impune tot mai mult insidioasa rețea de „inceli”, celibatari involuntari, care vor să pedepsească femeile și care trăiesc în cele mai întunecate colțuri al internetului, uniți de misoginia lor violentă.

Să aibă uciderea lui Emelie vreo legătură cu această rețea subterană?

Dovezile nu sunt clare, iar anchetatorii și victimele deopotrivă se lasă orbiți de prejudecăți. Însă când Vanessa descoperă că la Stockholm se va organiza un festival dedicat în exclusivitate femeilor, cursa contracronometru începe într-un ritm nebunesc.

 

 „O carte care trebuie neapărat citită. E unul dintre cele mai bune romane suedeze pe care l-am citit de mulți ani încoace. E imposibil s-o lași din mână.”

Camilla Läckberg

„Pascal Engman este maestrul noii generații. Proza lui are o forță incredibilă și îți creează sentimentul minunat că ai citi teatru. Cu o mână ușoară, te aruncă în situațiile dramatice pe care le prezintă. Cărțile lui sunt irezistibile.”

David Lagercrantz

COMANDĂ CARTEA

Păzitoarea crocodilului de Katrine Engberg

Titlu: Păzitoarea crocodilului   

Autor: Katrine Engberg

Editura: Crime Scene Press

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 352

 

Serie vândută în 28 de țări, aflată în topul clasamentelor din Norvegia și Suedia

#1 în topul vânzărilor celui mai important lanț de librării din Norvegia

O tânără este ucisă cu brutalitate în apartamentul ei. Pe chip îi sunt săpate linii care formează un model straniu. Polițiștii Jeppe Kørner și Anette Werner primesc cazul și stabilesc rapid o legătură între victimă, Julie Stender, și proprietara apartamentului în care locuia, Esther de Laurenti. Lui Esther îi place cam mult să bea și dă petreceri nebune cu prietenii ei artiști. Se dovedește că Esther este și scriitoare în curs de afirmare – iar când Julie apare ca victimă a unei crime în manuscrisul încă neterminat al romanului, legătura dintre ficțiune și realitate devine mai neclară și mai periculoasă.

Dar rolul lui Esther în acest scenariu încurcat nu este tocmai limpede. Este ea ucigașul, sau este la rândul ei victimă într-un joc bolnav al răzbunării? Anette și Jepe trebuie să se cufunde în trecutul celor două femei ca să descopere identitatea crudului păpușar care trage sforile.

Un roman de debut tensionat, plin de calități literare.

 

 „Ce debut extraordinar! Katrine Engberg e un star absolut!”

Camilla Läckberg

„Narațiunea alertă a lui Engberg este consolidată de personaje interesante și ciudate, precum și de un decor captivant… o lectură extrem de plăcută.”

Kirkus Reviews

„Debutul lui Engberg e ticsit de secrete de familie întunecate – și e un smorgasbord plin de surprize.”

People

„Un debut uluitor. Personajele de neuitat propuse de Katrine Engberg și răsturnările de situație geniale îi vor fermeca pe cititorii de ficțiune de suspans.”

Kathy Reichs, autoare bestseller New York Times

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 35 - Cadoul de Sebastian Fitzek

Titlu: Cadoul 

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Das Geschenk (2019)

Traducere de Andreea Odoviciuc

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,74 (din 3.142 note)

 

E dificil să trăiești într-un sistem în care trebuie să te conformezi unor cerințe, pentru a fi acceptat de către ceilalți oameni. Orice fel de dizabilitate poate fi cauza excluderii din societate și poate aduce cu sine o serie de dificultăți. Nu vorbesc aici despre handicapuri extrem de grave, ci despre probleme care nu sunt vizibile, dar care, totuși, există, despre afecțiuni pe care oamenii preferă să le ascundă, pentru a nu deveni niște paria. O simplă miopie sau o frică mai stranie pot face obiectul unei scindări sociale, lumea perfectă renunțând la membrii care nu se pot conforma normalității.

Romanul lui Sebastian Fitzek ne vorbește despre o problemă extrem de importantă, și anume, despre defectele pe care trebuie sau nu să le ascundem de ceilalți. Personajul principal, Milan, este un analfabet funcțional, una dintre miile de persoane cu această problemă care  locuiesc în Germania. Însă el nu vrea să-și arate deficiența, așa că preferă să o țină ascunsă, chiar dacă acest lucru îi poate aduce diferite probleme în relația de cuplu. Partenera sa, Andra, simte că ceva nu este în ordine și recurge la un psiholog, pentru a afla care este secretul iubitului ei. Însă Milan ține cu tot dinadinsul ca Andra să nu afle despre analfabetismul său, deoarece îi e frică de reacția ei, atunci când va afla că a decis să-și împartă viața cu un individ cu probleme.

Să nu credeți că vorbesc, aici, despre un roman clasic. Fitzek nu renunță la genul său definitoriu, astfel își plasează personajul într-o situație periculoasă, așa cum se cere de la unul dintre cei mai buni scriitori de thrillere psihologice din Germania. Iar atunci când Milan vede, într-o mașină, o fetiță care pare să-i ceară ajutorul, prin intermediul unei hârtii pe care sunt scrise câteva cuvinte neinteligibile, el își dă tot interesul să afle ce urmează să se întâmple cu fata și dacă ea se află cu adevărat în pericol. Acest episod îi pune limitele la încercare, iar Milan este nevoit să ceară sprijinul cuiva pentru a descifra textul, cuiva căruia poate să-i încredințeze marele lui secret.

Apreciez foarte mult faptul că eroii lui Fitzek nu sunt persoane excepționale, ci indivizi cu probleme care încearcă să-și depășească condiția, apelând la diverse tertipuri. Asemenea protagonistei din „Pachetul”, Milan face tot posibilul să ajungă la adevăr, chiar dacă acesta ar putea să-i distrugă viața. Călătoria pe care el o face, pentru a salva fetița necunoscută, reprezintă un parcurs inițiatic, prin care va ajunge să se regăsească și să-și reevalueze existența. Analfabetismul personajului nu se manifestă doar la nivel fizic, el constituie și o incapacitate de înțelegere a propriului trecut. El nu este protagonistul unui univers liniștit, ci face parte dintr-o lume violentă în care furtul și crima joacă rolul de stimulente sociale.

„Cadoul” este un thriller psihologic, răvășitor, care mizează totul pe răsturnări de situație, prezente aproape la fiecare capitol. Tensiunea crește pagină cu pagină, personajele încep să-și arate adevăratele intenții, iar protagonistul pătrunde tot mai adânc într-un univers întunecat în care moartea pare să fie cea mai simplă soluție. Este un roman atât de complex și de alert, încât atunci când ajungi la final, ai impresia că mai urmează să se întâmple ceva tulburător. Mi-au plăcut mult ambele romane, și aștept ca Editura Lebăda Neagră să scoată „Întoarcerea acasă”, o altă carte, de Sebastian Fitzek, care sunt sigur că va avea un succes la fel de răsunător.

COMANDĂ CARTEA