Recenziile Mădălinei 77 - Vamps. Academia vampirilor de Nicole Arend

Titlu: Vamps. Academia vampirilor 

Serie: Vamps (#1)

Autor: Nicole Arend

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Vamps: Fresh Blood (2022)

Traducere de Valentina Georgescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,47 (din 2.779 note)

 

            Îl privesc pe tata cum se îndepărtează în grabă, lăsându-mă singur în creierii munților, doar cu bagajul și rachetele pentru zăpadă ce ar trebui să mă ajute să înaintez prin nămeții uriași spre locul de întâlnire. Mă apropii de ei și simt cum mi se zbârlește părul pe ceafă, și nu din cauza frigului. Toți își ațintesc ochii întunecați asupra mea, nările le freamătă, printre buze li se întrezăresc colții ascuțiți, iar corpul li se contractă, adoptând postura de luptă. Nu sunt ca ei, iar ei știu asta prea bine. Își ciulesc urechile, ascultând ritmul inimii mele, bum, bum, bum, din ce în ce mai repede, pe măsură ce frica pune stăpânire pe mine. Pentru ei sunt o jucărie, o pradă nenorocită care a venit de bunăvoie să-i fie sfâșiată beregata. Nu mă vor aici, și, sincer să fiu, nici eu nu-mi doresc să fiu aici. Am fost aruncat fără veste într-o lume pe care n-o înțeleg, dar pe care sunt obligat să mi-o însușesc ca să supraviețuiesc. Trebuie să uit că sunt om, să dau cu piciorul celor optsprezece ani de viață normală ca să fiu demn de moștenirea mamei mele. Trebuie să accept că sunt vampir și să le demonstrez că nu sunt atât de ușor de ucis.

            Printre crestele ninse ale Alpilor Elvețieni, foarte bine camuflată și aproape imposibil de reperat de către dușmani, se află prestigioasa Academie Vamps, unde, timp de secole, vampirii au avut parte de cea mai strictă și atentă instruire, în așa fel încât, după absolvire, să poată ocupa funcții importante în sistemele de informare și apărare mondiale sau să preia afacerile și pozițiile părinților, ducând renumele familiei mai departe. Păstrând multe dintre practicile de predare medievale pe care le îmbină cu tehnologia avansată a secolului al XXI-lea, profesorii de la academie se îngrijesc ca fiecare student să-și îmbunătățească abilitățile ce le definesc specia, Zborul, Lupta corp-la-corp, Vindecarea, Folosirea manipulării și constrângerii și Înțelegerea mecanismelor politice fiind doar câteva dintre cursurile pe care tinerii vampiri trebuie să le parcurgă pentru a completa cele trei piscuri de pregătire. Însă toți trebuie să învețe un lucru esențial – cum să se comporte ca un om, cum să-și țină în frâu poftele, ca să nu cadă în capcana nesațului sângelui și să dezlănțuie un masacru în toată regula de fiecare dată când interacționează cu așa-zisa pradă. Au nevoie de mult autocontrol ca să reziste tentațiilor sangvine și să se împotrivească mirosului metalic, îmbietor, ce îi înnebunește, transformându-i în adevărate fiare. Chiar și pentru vampirii experimentați e o reală provocare, darămite pentru un grup de tineri neantrenați și răsfățați, care, nici bine intrați pe porțile academiei, sunt hotărâți să răstoarne totul cu susul în jos. Iar atunci când cea mai mare ispită vine de bunăvoie în cercul lor, le e imposibil să se mai opună dorințelor mistuitoare.

            Ispita e Dillon, oaia rătăcită care a nimerit fără voie în mijlocul unei haite de lupi hămesiți, gata oricând să se năpustească la gâtul lui. Fiind nevoit să părăsească ferma izolată și liniștită din Irlanda unde a crescut doar alături de tată, el ajunge student la Vamps, pășind într-o lume pe care n-o cunoaște și n-o înțelege. Ați putea crede că e o greșeală, însă nu este... Locul său e la academie, în ciuda împotrivirilor vehemente din partea celor mai influenți vampiri din consiliul școlii, care, nu întâmplător, sunt și părinții colegilor săi din primul pisc. Dar ce caută un om la Vamps? Ei bine, Dillon e un dhampir, adică pe jumătate om și pe jumătate vampir, singurul specimen născut din împreunarea unei nemuritoare cu un om de rând. Trăind optsprezece ani ca o ființă umană, protagonistul nostru e pe bună dreptate îngrozit de schimbările ce au survenit peste noapte în viața sa, numai din cauză că mama pe care n-a întâlnit-o niciodată a aranjat să meargă la Vamps încă de când era mic. Acum n-are încotro decât să se obișnuiască cu dormitul într-un sicriu, ingerarea sângelui și cu hipersensibilitatea simțurilor.

Din clipa în care renunță la alimentele obișnuite și începe să se hrănească cu sângele pus la dispoziție de către școală, au loc și mai multe modificări. Partea umană se estompează, iar monstrul din interior iese la suprafață, preluând controlul. La fel ca ceilalți, Dillon capătă o frumusețe nepământească, iar sângele său, proprietăți unice, fiind mai puternic decât al tuturor studenților din academie, ceea ce-l pune într-un mare pericol. Nimeni nu-l vrea aici, dar toți îi vor sângele, fiind  mult prea valoros pentru lumea vampirilor ca să fie irosit sau să cadă în mâinile cui nu trebuie, dar, în ciuda protecției, tentativele de răpire se înmulțesc. Noroc că printre cei unsprezece vampiri cu care trebuie să colaboreze pentru a duce la bun sfârșit sarcinile date de profesori sunt și câțiva dispuși să-i devină prieteni. Sade, Cora, Jeremiah și Angelo, cel din urmă când nu e ațâțat de izul delicios al sângelui lui Dillon, îl ajută să afle mai multe despre descendența sa și despre propriile abilități. Însă nici măcar ei nu pot înfrunta ostilitatea evidentă din partea celorlalți. Rivalitatea, invidia și aroganța sunt la ordinea zilei printre vampirii care provin din familii străvechi și care au fost antrenați să devină lideri. Dar sângele e cel care vorbește și decide la Vamps, iar Dillon urcă pe scara ierarhică, devenind VA, conducătorul grupului, fapt ce stârnește și mai multă nemulțumire și ură.

„Vamps. Academia vampirilor” e unul dintre acele romane intense, foarte alerte, pe care pur și simplu îl devorezi. Nicole Arend construiește un univers violent, sângeros, învăluit în umbre și mistere, pe care îl populează cu o serie de personaje bine conturate și exploatate. Mi-a plăcut mult că autoarea nu l-a creat pe Dillon ca pe un papă-lapte, oprimat și batjocorit de toți, ca abia în final să devină eroul mult așteptat și să le rupă oasele tuturor, așa cum se întâmplă de obicei în romanele de genul, ci l-a plasat undeva la mijloc, luând în calcul natura sa duală, fiind de la bun început un erou, chiar dacă într-o lume pe care n-a interiorizat-o. El parcurge un drum inițiatic de la intrus la adaptat, acceptând în cele din urmă că e mai mult vampir decât om. Totuși, Dillon e liber spre deosebire de celelalte personaje, care sunt în dezavantaj, toate fiind supuse unor presiuni imense din partea familiei; toate luptându-se cu proprii demoni care, uneori, sunt mult mai greu de învins. Prestanța, averea și puterea necesită sacrificii, iar, adesea, asta înseamnă ca fiii și fiicele să asculte orbește de părinți, să se lase manipulați și constrânși să facă lucruri josnice și dezonorante, doar pentru a salva „onoarea” neamului. Cel mai bun exemplu în acest sens sunt Åsta, Celeste și Bram – în pofida aurei negative, Bram Dănești mi s-a părut un caracter deosebit, fiind român –, care au fost transformați în mașinării de luptă, în instrumente letale în mâinile taților lor avizi de control.

Destul de greu dau peste romane în care scenele sunt zugrăvite în stil cinematografic, dar „Vamps” pare un film zugrăvit prin cuvinte. Cu toate că narațiunea e omogenă, cadrele se succed exact ca într-o peliculă cinematografică, noțiunea de timp fiind complet suspendată, fapt pentru care am avut senzația că se întâmplă prea multe într-un interval prea scurt. Imaginile vii, personajele fascinante, intriga complexă, ritmul precipitat, adolescenții sexy, idilele complicate, secretele bine tăinuite și mult sânge proaspăt, toate astea fac din „Vamps. Academia vampirilor” un YA Fantasy de cinci stele.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 196 - Jurnalul menajerei de Loreth Anne White

Titlu: Jurnalul menajerei 

Autor: Loreth Anne White

Editura: LITERA

Titlu original: The Maid's Diary (2023)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,23 (din 85.490 note)

 

            Secrete întunecate și minciuni (ne)vinovate, cupluri de tabloide, vieți perfecte în aparență, tăcere cumpărată cu bani sau prin amenințări, vile, haine de firmă, conturi și postări pe Instagram, bebeluși pe drum și o menajeră care are o problemă serioasă cu cotrobăitul prin casele clienților săi, roluri și roluri, măști sub alte măști – un carnaval psihologic amețitor prin care defilează personaje care mai de care, cinstite și mârșave, naive și periculoase, prinse în pânzele de păianjen ale propriilor existențe, plimbate de colo-colo și aruncate în situații limită cărora nu întotdeauna le pot face față. Doamnelor și domnilor, faceți loc în biblioteca voastră (fără nicio exagerare) pentru regina thrillerului psihologic. Loreth Anne White preia tendințele literare ale ultimilor ani, le recontextualizează și le aduce în fața cititorilor într-o formă originală, fluidă, atrăgându-ne într-un labirint narativ din care (necălăuziți) ne va fi aproape imposibil să ieșim cu mințile întregi.

            Kit Darling e menajeră și-i place să-și bage nasul prin lucrurile bogătașilor. Experiența i-a dovedit în nenumărate rânduri că toată lumea are ceva de ascuns, soțul de soție, fiul de mamă, fratele de soră... Bani, fotografii, pastile, scrisori medicale... Însă unii sunt în stare să ucidă ca să-și păstreze secretul în siguranță. Deși a fost avertizată cu privire la pericolul la care se expune, într-o zi Kit descoperă într-un seif ceva compromițător, care ar putea s-o coste viața. (...) Femeia se trezește captivă într-o mașină în mers, amețită și imobilizată. (...) Noaptea de Halloween, trei mașini, doi martori care voiau să aibă parte de o partidă nebună de sex, doi bărbați care scot un covor de pe bancheta din spate, pe care îl aruncă în mare, unde se va scufunda și una dintre mașini, mai exact, cea cu logoul firmei Holly’s Help pe portieră. Totul s-a sfârșit... Sau poate că abia începe...

            Să vedem și distribuția:

-        Daisy e viitoarea mămică, o femeie prostuță care nu ar putea să trăiască nicio zi fără Instagram, fiica unui afacerist care a făcut o groază de bani cu stațiunile de schi pe care le administrează. Daisy primește mesaje de amenințare la adresa pruncului ei nenăscut.

-        Jon e soțul lui Daisy, fostul schior care a obținut două medalii de aur la Olimpiada de Iarnă de la Salt Lake, din 2002. Nu mai practică sportul, dar are o slăbiciune pentru femeile frumoase.

-        Vanessa, viitoare mămică, căsătorită cu Haruto, e cea mai bună prietenă a lui Daisy și locuiește în Casa de Sticlă.

-        Mallory e polițista însărcinată cu ancheta legată de urmele de sânge descoperite în Casa de Sticlă. Mult sânge peste tot, dar niciun cadavru.

-        Kit e dispărută. Perspectiva ei e redată prin fragmentele din jurnalul pe care l-a lăsat în urmă. Probabil e moartă... Sau probabil că nu...

            Și așa se țese o poveste încâlcită, cu doze serioase de adrenalină, administrate de la un capitol la altul. Revelație după revelație, unele adevărate, altele pe jumătate sau chiar false, suntem purtați pe un drum anevoios prin care peisajul se schimbă constant și furtunos, de la o pagină senină unde viitoarea mamă își expune fericirea fără margini pe rețelele sociale, până la filele unde soțul cade în capcana primei femei atrăgătoare care-i face ochi dulci. Pornim cu un set de personaje banale și ne trezim pe parcurs cu un mușuroi agitat de victime și făptași, prinși într-un desen psihologic pe care ne este imposibil să-l înțelegem. Oricine poate fi oricine, nevinovații au făcut deja pactul cu diavolii, iar culpabilii încearcă în zadar să se abțină de la fructul oprit. Toți sunt vulnerabili, cu toții pot fi capturați și neutralizați atâta timp cât secretele lor cumplite se află în mâinile celei care face ordine în urma lor.

Kit e prin excelență o absență. Puterea ei e invizibilitatea. Nimeni n-o observă, nimeni nu-i acordă importanță. Ea vine, deretică și pleacă. Cel puțin asta ar trebui să facă... Dar lui Kit îi place să se îmbrace în hainele clienților săi, să-și facă poze și să le posteze pe Instagram, pe contul ei, @vulpeasicioara. Nu-și face probleme că vreunul dintre bogătași ar putea să vadă fotografiile, ea nu face parte din lumea lor. E un no name. În lipsa ei, pasajele din jurnal ne ajută să punem în ordine faptele petrecute în ultimele patru săptămâni, până la posibila crimă. Pentru că doar bănuim ce s-a întâmplat... Dar Kit, absentă cum e ea, a reușit să le dea tuturor viețile peste cap. Și poate că la rândul ei are secrete pe care a costat-o prea mult să le țină ascunse.

PS. Recenzia e la dispoziția voastră, dar vă spun sincer că încă nu am terminat cartea. Mda, asta nu-i prea cinstit din partea mea... Știu poate mai multe decât voi, deocamdată, am piesele lipsă, întrevăd scenariul din spate, dar nu am certitudinea că așa se va termina povestea. Mai am în jur de 100 de pagini, în care-și pot face loc o groază de răsturnări de situație, pe care Loreth Anne White le plasează cu mână de maestru. Bănuiesc că Kit e în viață pe undeva, asta am crezut de la început. Ar fi dubios ca protagonista să fie moartă, așa-i? Ei bine, oricum ar sta lucrurile, știu că nu sunt pregătit pentru ceea ce urmează, clar nu după ce am citit și „Secretul pacientei”, celălalt thriller magistral al ei, apărut anul acesta, evident, la Editura Litera.

COMANDĂ CARTEA

Fragment: Pânda de noapte de Tracy Sierra

Titlu: Pânda de noapte

Autor: Tracy Sierra

Colecția: Fiction Connection Crime

Nr. pagini: 400

Format: 130x200mm, paperback cu clape

ISBN: 978-606-40-2414-5

Titlul original: Night watching

Traducător: Mihaela Negrila

 

Descriere 

Foarte puține cărți sunt atât de intense, inteligente și de-a dreptul înfricoșătoare. Citiți pe riscul vostru! - CHRIS WHITAKER

 

Ca un coșmar — n-o să-ți poți întoarce privirea de la ea. — SHARI LAPENA

 

Pași pe trepte. Doar o secundă să reacționezi. Ce se întâmplă în continuare va decide totul. Singură acasă cu copiii în timpul unei furtuni, o mamă aude un zgomot — în casele vechi se aud tot timpul zgomote. Dar acesta e tulburător de familiar: un pas neobișnuit de greu și de lent, care urcă pe scară. Vede silueta unui bărbat pe hol, învăluită în umbre. Îngrozită, își trezește în liniște copiii și-i împinge în cea mai veche parte a casei, într-o cămăruță secretă. Se ascund toți în timp ce bărbatul îi caută și încearcă să-i ispitească pe copii cu promisiuni și s-o convingă pe mamă să iasă la lumină. În bezna sufocantă, femeia încearcă să-și păstreze calmul și să facă un plan. Să caute o armă sau o cale de evadare? Însă apoi îl zărește. Chipul acela. Vocea aceea. Și își dă seama că situația e și mai gravă decât se temea, pentru că știe exact cine e bărbatul — și ce vrea.

 

Sierra reușește să integreze idei complexe despre percepție, traumă, vinovăție și autonomie feminină, fără să lase nicio clipă din mână nervii cititorului. - ELLE

 

Câți dintre noi n-au avut ocazia să audă o casă veche scârțâind noaptea și nu s-au întrebat dacă nu-i mai mult de-atât? Neliniștea devine teroare în debutul fascinant al lui Sierra, de o intensitate aproape insuportabilă. - L.A. TIMES

 

La limita dintre thriller psihologic și horror domestic, debutul fascinant al lui Sierra îi aruncă pe cititori cu capul înainte în coșmarul cu ochii deschiși al protagonistei fără nume. Flashbackuri bine sincronizate adaugă context și emoție. - BOOKLIST

 

Un thriller de-a șoarecele și pisica înspăimântător, în care scârțâitul scării este uvertura unei lupte pentru supraviețuire. – WASHINGTON POST

 

Excepțional! Oricât de captivant de plină de suspans ar fi intriga, Sierra arată și alte puncte forte remarcabile, de la decorul fascinant de bizar până la personajul principal memorabil, prototipul de „fată bună”, minionă, împinsă la limită de ani întregi în care a fost subestimată de bărbați puternici. Cireașa de pe tort este finalul superb, surprinzător și inevitabil. - PUBLISHERS WEEKLY

 

FRAGMENT

 

32

 

După tot acest timp, în sfârșit ai putut să țipi.

Era răgușită. Nu era sigură ce urma să se întâmple, dar avea senzația îngrețoșătoare că era pe un val care o va ridica și apoi o va izbi de pământ fără ca ea să aibă vreun cuvânt de spus în această direcţie. Începu să ațipească, epuizată așa cum doar o explozie de emoții o putea face să fie. Totuși, de fiecare dată când începea să adoarmă, îl auzea pe Ungher. Deschidea imediat ochii, căuta gheare zimțate, o limbă bifurcată înfășurându‑se în jurul cadrului vreunei uși.

Ești speriată pentru că s‑a întâmplat. Ești speriată pentru că a fost real.

Se uită lung acolo unde polițiștii lăsaseră urme de cenușă pe jos, îndeajuns de bătătorite încât să intre mai adânc în covor, să‑l păteze. Asta îi aduse aminte că cenușa soțului ei era într‑o cutie în dressing. O vâlvătaie de furie începu să‑i ardă gâtlejul, iar în mânia ei gândurile zornăiau incoerent.

Copiii duși, cenușa soțului, cenușă peste tot. Tot ce e important a ars, până la urmă. El crede că minți. Că ești nebună. Dă vina pe alcoolul pe care nu l‑ai băut. Nu înțelege cum a fost. Cum a fost? Cum a fost cu adevărat? „Obstacol femeiesc“, așa te‑a numit Ungherul. Și tot asta ești și pentru sergent. Un inconvenient, tot insistând asupra faptului că ești sănătoasă la minte. Ce s‑a întâmplat aici nu dă bine pentru el. Ciudățenia, grozăvia, asta face să‑i fie și mai ușor să nu ia în serios.

Vâlvătăile mâniei i se întețiră când sergentul, Ungherul, ucigașul ușor de uitat din sala de judecată, cei care‑l apăraseră, care dăduseră greș în a o apăra pe mama ei, se amestecară.

Ucigașul ăla nu fusese în stare să‑și înfrâneze cele mai rele impulsuri. Ungherul se mândrea cu lipsa lui de respect față de reguli. Și, cu toate acestea, amândoi erau protejați de aceleași instituții și moravuri pe care, în mod atât de limpede, le disprețuiau, mai presus de care se simțeau. Aceleași coduri scrise și nescrise pe care sergentul și ceilalți ca el le susțineau.

„Toate aceste lucruri pe care ei le fac pentru a te înmuia, pentru a te face ca o oaie“, zisese Ungherul. „Dar eu le‑am călcat în picioare.“

Faptul că Ungherul era în lume, iar mama, bunica, soacra și soțul ei muriseră cu toții era o piatră în inima ei, o înțelegere furioasă a nedreptății și responsabilității.

Doar tu ai mai rămas. Asta e pentru tot ceea ce contează. La nimic din toate astea nu este imposibil de supraviețuit. Nimic din toate astea nu s‑a terminat. Psihiatrul avea dreptate. Afurisitul de Ungher avea dreptate. Tu ești singurul obstacol.

Se ridică în capul oaselor. Își șterse fața cu mâneca.

Ei se uită la tine și cred că te cunosc. Dar nu te văd. Nu pot. Se cred mai buni. Cred că știu ei mai bine. Dar nu există mai buni. Există doar oameni, care fac alegeri. Descurcându‑se cu cărțile care le‑au fost date. Iar tu o să alegi să te folosești de avantajele tale. Alege să angajezi un avocat al naibii de bun. O să alegi să lupți. Și nu o să lași pe nimeni să te facă să te îndoiești de propria‑ți minte. Fiindcă, dacă ai fi făcut asta, dacă ai fi făcut‑o când ai văzut puma aia, dacă ai fi făcut‑o când l‑ai văzut pe Ungher, acum ai fi moartă.

Își luă telefonul de unde‑l lăsase sergentul pe măsuța de cafea. Avea un singur mesaj vocal, lăsat de cineva din partea instituțiilor statului. „Conform scrisorii noastre în care v‑am contactat cu privire la cei doi copii minori... evaluare... verificare... contactați‑ne la...“

Era prea târziu să‑i mai sune. Își puse ghete de zăpadă și o haină. În ciuda hotărârii ei de a face ceva, de a lupta, șovăi când dădu să deschidă ușa.

El ar putea să fie acolo.

Trase cu ochiul afară, în semiîntuneric, uitându‑se pe geamul de la intrare, dar reflexia pe sticlă a luminii din casă făcea greu de văzut ceva afară. Stinse toate luminile şi aşteptă. Nu era nicio mişcare afară. Nu erau urme de pași noi în zăpadă.

Sergentul are dreptate. Probabil că Ungherul nu se va întoarce aici. E prea riscant.

Merse încet pe aleea pentru mașini să ia corespondența din cutia de scrisori. Pe când se întorcea spre casă, ținând la piept mormanul acumulat de plicuri, reviste și broşuri de reclame, ochiul teafăr surprinse ceva ieșit din comun pe pajiște, în stânga ei. Inima începu să‑i bată mai repede până când înțelese ce era. O căprioară cu un pui stăteau complet nemișcați în zăpadă, cu urechile moi ciulite spre ea.

Puiul era mic pentru perioada aceea a anului. Un nou‑născut târziu, încercând să supraviețuiască primei sale ierni. Care era deja una grea.

După ce căprioarele o priviră o clipă, un curent invizibil din aer le făcu să o ia la fugă. Se mișcară simultan, de parcă exista un pripon între mamă și pui. Se uită la cozile lor albe ce le loveau spinările cafenii, la grația lor în timp ce săriră prin zăpadă, pe lângă cimitir, și dispărură pe potecă.

Vezi? Chiar și acum, lucrurile sunt frumoase.

— Mult noroc! le zise cu voce tare căprioarelor.

Se încruntă, cuprinsă de senzația că uitase ceva, ca și cum se dusese într‑o cameră și nu‑și mai putea aduce aminte de ce. Încercă să apuce de firul gâdilător ce zicea Ți‑amintești? Ți‑amintești?, dar el continuă să se îndepărteze dănțuind, până când se gândi: Încetează, încetează. Te torturezi singură crezând că ai uitat lucruri. Că uiți lucruri.

Se duse înăuntru și încuie ușile. Verifică încă o dată că toate ferestrele de la parter erau încuiate. Abia atunci sortă corespondența. Citi o dată scrisoarea pe care o căuta, apoi o mai citi iar.

„Ați fost reclamată... îngrijirea și protejarea copiilor minori... să se evalueze dacă este nevoie de măsuri speciale de protecție...“

Își puse scrisoarea bine sub braț. O aduse împreună cu telefonul și geanta cu medicamentele prescrise de la spital și le așeză pe blatul de la baie. Verifică dacă toate ferestrele de la etaj erau încuiate.

Nu e nimeni în casă, își dădu ea asigurări. Nu e nimeni în casă în afară de tine.

Fără ochii critici ai polițiștilor îndreptați asupra ei, seiful fu simplu de deschis. Monedele de aur, verigheta soțului și arma stăteau aliniate.

Își trecu degetele peste fiecare obiect, de parcă ar fi putut să le absoarbă puterea.

Toate aceste lucruri pe care le păstrezi pentru siguranță, protecție, în caz de urgență? Toate sunt metal rece. Absolut nimic moale, nimic cald.

O monedă era așezată strâmb și ea îndreptă teancul. Tocul armei avea un clips din metal, ca să poată fi atașat de pantaloni sau de o curea. Sergentul așezase tocul cu clipsul cu fața în jos, înclinându‑l într‑un unghi care făcuse ca arma să alunece pe jumătate afară din toc. Scoase ambele obiecte din seif. Arma i se păru ridicolă în mâinile ei nervoase, făcute căuș. Se gândi la felul relaxat şi competent în care o ținuse sergentul, la modul exersat în care verificase, cu un păcănit sec, încărcătorul, la cât de mică păruse arma. Mânerul era incomod de mare pentru ea. Realiză că arma nu era deloc din metal, ci dintr‑un polimer turnat, cu mânerul dur, fără niciun fel de textură cauciucată care i‑ar fi permis să o apuce mai ușor. Își făcu de lucru cu eliberarea încărcătorului, enervată de cât de incapabilă era în comparație cu polițistul.

Tremurând, reuși să scoată glisiera și încărcătorul și se calmă când intră în rolul familiar de inspectare a mecanicii. Deși exteriorul era o rășină, părțile din interior erau din metal. În mâinile ei, demontarea constituia o explicație în sine a modului de funcționare. Își miji ochii la arcurile, șuruburile și cuiele expuse. Era o mașinărie simplă. Tragerea de cocoș ridica un cui percutor ce lovea glonțul și‑l făcea să detoneze încărcătura.

Reasamblă metodic arma, cu degete competente și calme. Analizarea ei o relaxase. Făcuse ca arma să i se pară mai puțin un lucru viu, mai puțin un animal imprevizibil ghemuit la pândă în așteptare, și mai mult o simplă mostră de inginerie elegantă, chiar dacă proiectată pentru un scop groaznic. Introduse arma în siguranță în tocul din nailon, o puse jos și apoi scoase din seif verigheta soțului. Inelul era prea larg ca să‑i stea bine, chiar şi pe degetul mare, dar îl așeză pe blat oricum. Încuie seiful, vulturii din aur de la tatăl ei scânteind înainte de a dispărea.

Toate grijile legate de bani, tot semnatul ăla pe ascuns al fotografiilor soțului — şi totuși, nu e interesant că banii sunt acum lucrul care îți aduc cea mai puțină mângâiere?

Recenziile lui Gică 195 - Noi știm că îți amintești de Tove Alsterdal (CRIME CLUB)

Titlu: Noi știm că îți amintești 

Serie: High Coast (#1) 

Autor: Tove Alsterdal

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: We Know You Remember (2020) 

Traducere de Alexandra Florescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,66 (din 6.468 note)

 

            Noi știm că îți amintești... Noi știm că ai făcut-o... Te-a respins, așa-i? Nu ai putut să te abții. Ai urmărit-o în drum spre râu. Ai încercat să vorbești cu ea, să-i pui mâna pe sâni, dar te-a împins și ai căzut. Nu ai putut suporta rușinea. Te-ai înfuriat și i-ai sfâșiat hainele. Ai violat-o chiar acolo, printre mărăcini, ai sugrumat-o și i-ai aruncat trupul neînsuflețit în apă. Au căutat-o în toți acești ani, dar nu i-au descoperit cadavrul. Erai minor, parcă așa te-au poreclit ziarele, Băiatul de paisprezece ani, puștiul care nu avea (legal) cum să dea socoteală justiției și care a fost trimis după acea vară la școala de corecție. Tu ai plecat din Valea Ådalen, ai crezut că ai scăpat, că ai lăsat scheletele în vechea casă părintească, dar noi am fost tot timpul aici și te-am așteptat. Nu, Olof, noi n-am uitat...

            Ajuns cu munca pe meleagurile copilăriei sale – achiziționarea de mașini scumpe pentru un șef dubios ce se ocupă la rândul lui cu  vânzarea de autovehicule la prețuri nu tocmai oneste – Olof Hagström se simte atras ca de-un magnet de casa părintească, pe care nu a mai văzut-o de mai bine de douăzeci de ani. Și atunci când nostalgia te cuprinde, e ușor să cotești greșit, să parcurgi încă cinci kilometri spre Kungsgården, ca să arunci o privire asupra vechii case roșii, și apoi să-ți vezi de drum. Dar ceva nu e în regulă... Câinele latră dintr-o încăpere din spate, nu din holul de la intrare, iar pe lângă fundație se scurge apă, probabil de la o țeavă spartă. Pendulând între dorința de a pleca și nevoia de a vedea ce s-a întâmplat, Olof, cedând în cele din urmă, intră în locuință și se îndreaptă spre baie, acolo unde, în cabină, pe scaunul de duș, zace mort Sven Hagström, cu o tăietură adâncă în abdomen. Acum Olof vrea cu orice preț să plece, dar momentan asta nu se poate, nu după ce a apărut și Patrik Nydalen, unul dintre vecini, care îi spune să sune la poliție și să raporteze omorul.

               Cazul ajunge pe mâinile Eirei Sjödin, tânăra polițistă care-și aduce aminte de moartea Linei Stavred, fata superbă cu părul blond care a fost violată, ucisă și apoi aruncată în râu, pe când ea avea doar nouă ani. Toată lumea din Valea Ådalen știe ce a făcut Olof Hagström. Localnicii nu au putut să se împace cu ideea că în comunitatea lor idilică a avut loc o crimă, că băiețelul ăla ciudat a fost în stare să ucidă cu sânge rece. Ei l-au negat, tatăl l-a negat, mama nu a putut suporta rușinea și în cele din urmă a cedat. Caz clasat, cum s-ar spune... Acum nu e vorba despre cine a ucis-o pe Lina, ci despre cine l-a omorât pe Sven, chiar dacă dovezile, și de atunci, și de acum, indică în aceeași direcție. Ei bine, Eira nu e aici să judece, ci ca să-și facă meseria, iar asta implică intervievarea persoanelor din zonă și punerea informațiilor cap la cap, pentru a descoperi firul roșu care urmează să-i conducă la făptaș.

Și exact ca în Twin Peaks (cu excepția faptului că în serial e găsit cadavrul victimei pe malul râului), oamenii de la munte s-ar părea că știu mai multe decât poliția. Punând Întrebări în stânga și-n dreapta, împreună cu colegul ei simpatic, August Engelhardt, Eira Sjödin ajunge la un alt caz de viol în grup petrecut cu ani buni în urmă, al cărui abuzator (principal) se află în prezent în libertate. Dar Kungsgården-ul are propriile secrete, pe care le cunosc doar cei trecuți de prima tinerețe. Deși Eira s-a născut pe aceste meleaguri, se simte ca o străină, ca o polițistă trimisă de la oraș ca să scoată la suprafață problemele și tragediile locului. La rândul lui, Olof e un proscris. N-ar fi trebuit să se întoarcă niciodată acasă, fiindcă revenirea lui îi pune pe săteni în alertă. Conștientizarea faptului că în proximitatea lor se află un criminal le tulbură somnul și gândurile, și e doar o chestiune de timp până când cineva va acționa. Pentru că răul trebuie stârpit...

„Noi știm că îți amintești” e un Nordic Noir veritabil, pe cât de alambicat, pe atât de alert. Așa cum am putut observa și în „Casa fără oglinzi”, Tove Alsterdal nu insistă pe acțiune, ci pe trăirile și senzațiile personajelor. Te poartă pe un drum, ca să-ți dai seama după trei sute de pagini că te-ai întors în punctul din care ai plecat, dar simți (inexplicabil) că  te apropii de sfârșit. Ai aproape toate detaliile la-ndemână, dar ceva nu se potrivește. Oare ai căzut într-o capcană? Sau nu cumva sunt de vină prejudecățile cu care ai pornit la drum? Așadar, două morți violente, doi ucigași „fără scrupule” și o polițistă care vrea cu orice preț să dezlege enigma; familii distruse, secrete și adevăruri spuse pe jumătate – toate astea camuflate în peisajul paradiziac din Valea Ådalen, unde fermierii își văd de treaba lor, și cadavrele nu zac nicidecum pe fundul râului.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Tove Alsterdal:

Biblioteca lui Liviu

Falled

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 76 - Mămici mincinoase de Katherine Faulkner (CRIME CLUB)

Titlu: Mămici mincinoase 

Autor: Katherine Faulkner  

Editura: LEDA BAZAAR

Titlu original: The Other Mothers (2023)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,84 (din 26.940 note)

 

            Să fii mamă e un job cu normă întreagă, în care trebuie să-ți investești toată atenția, afecțiunea și energia, în așa fel încât copilul tău să nu ducă lipsă de nimic și să nu simtă cât ți-e de greu uneori, mai ales atunci când refuză vehement să se desprindă de tine, agățându-se de gâtul tău ca de un colac de salvare. În aceste momente dificile, trebuie să reziști, să nu te lași influențată de lacrimile de crocodil și de zbieretele sfâșietoare, fiindcă tu știi ce e cel mai bine pentru puiul tău care abia începe să descifreze lumea. Te gândești în fiecare clipă la dezvoltarea lui și încerci să-i găsești prieteni, băieței și fetițe de vârsta lui, cu care să se joace, și așa te împrietenești și tu cu mămicile lor. Ești atât de fascinată de viața lor perfectă, de hainele elegante și de casele splendide, încât, în scurt timp, lucrurile devin mai mult despre tine, decât despre copilul tău. Aștepți cu nerăbdare ieșirile la cafea, îți depășești bugetul cumpărându-ți haine noi și te străduiești să-ți schimbi viața ca să te potrivești în lumea lor extravagantă. Dar curiozitatea e prea mare, și, într-o zi, te apuci să sapi adânc în trecutul noilor tale prietene, descoperind secrete ce ar fi trebuit să rămână pe veci îngropate, iar asta te pune într-un mare pericol. E prea târziu să dai înapoi, e prea riscant să mergi înainte, iar dacă stai pe loc, rămâi captivă între ciocan și nicovală. E imperios necesar să iei o decizie... Ori mergi până la capăt și dai în vileag tot ce ai descoperit, sperând că familia ta nu va avea de suferit, ori păstrezi tăcerea și devii una de-a lor, așa cum ți-ai dorit întotdeauna. Ești pregătită să faci parte din grupul mămicilor mincinoase?

Romanul lui Katherine Faulkner poate fi rezumat printr-o ecuație matematică, care ar suna cam așa: Tash, mamă devotată și iubitoare, care jonglează cu activitățile cotidiene, îngrijirea fiului său de nici doi ani și lansarea carierei de jurnalist independent + un grup de joacă exclusivist și costisitor + celelalte mămici, un trio de femei stilate și bogate, care se laudă cu locuințele luxoase, vizitele frecvente la SPA și orele în șir petrecute la cumpărături sau prin cine știe ce restaurante extravagante + o dădacă moartă în circumstanțe suspecte = o mulțime de probleme pentru cea care se apucă să descâlcească ițele unui caz plin de neconcordanțe.

Tash e captivă într-un carusel de complicații și dezamăgiri. Și-a pierdut locul de muncă; teancul de facturi devine tot mai mare; banii pe care îi primește pentru articolele pe care le vinde diverselor publicații, la care se adaugă și salariul de medic al soțului ei, sunt insuficienți pentru nevoile familiei; apartamentul în care locuiesc e prea mic și prea vechi, iar diminețile ei sunt acompaniate de plânsete și împotriviri zgomotoase din partea lui Finn, băiețelul său, care nu vrea să fie lăsat la grupul de joacă. Chinuindu-se să-l desprindă pe copil de gâtul ei, într-o zi e abordată de Laura, mama lui Oscar, propunându-i ca băieții să petreacă mai mult timp împreună ca să se împrietenească. Din acest moment, viața lui Tash se schimbă, fiind inclusă în grupul select al Laurei, din care mai fac parte Nicole și Clare. Prietenia lor pare înfloritoare, protagonista noastră dorindu-și din ce în ce mai tare să aibă viața lor perfectă doar în aparență. Dar fiindcă asta nu e posibil momentan, nu fără a face anumite sacrificii, cum ar fi să vândă colecția neprețuită de fotografii a tatălui său ca să facă rost de banii necesari pentru a-și cumpăra o casă frumoasă și mare, Tash e forțată de împrejurări să caute un subiect bombă cu care să rupă gura târgului și să devină o jurnalistă cunoscută. Din păcate, cade, firește, în sens metaforic, într-o groapă cu șerpi veninoși, alegând să investigheze moartea Sophiei Blake, fosta dădacă a lui Clare. Pe lângă faptul că îi place să facă parte din grupul lor și să experimenteze tot felul de lucruri pe care în mod obișnuit nu și le-ar permite, Tash încearcă să le tragă de limbă, doar, doar o descoperi ce i s-a întâmplat tinerei al cărei deces nu pare nicidecum un accident. Punând lucrurile cap la cap, ea își dă seama că toți o mint, că toți au ceva de ascuns, ajungând să creadă că și soțul ei e implicat cumva în povestea asta. Iar atunci când o a doua dădacă este găsită fără suflare în propria casă, ancheta desfășurată de Tash se complică de o mie de ori mai tare.

Mai mult decât un thriller, „Mămici mincinoase” e un roman social, cu o puternică tentă psihologică, care plasează în centrul său slăbiciunile umane și cum pot fi acestea exploatate în favoarea câștigului individual. Intriga se construiește pe ciocnirea dintre două lumi diferite, cea a lui Tash, ce gravitează în jurul muncii și rezolvării problemelor financiare, și cea a prietenelor sale, construită în jurul banilor și timpului pierdut pentru păstrarea măștilor bine șlefuite. Altfel spus, universul protagonistei, chiar dacă mai sărac, e mult mai plin de căldură și dragoste decât lumea celorlalte mame, care e rece și distantă. Prin faptul că Tash vrea să elucideze cazul pe care chiar și poliția l-a abandonat, excluzând cu desăvârșire posibilitatea unei crime, declanșează în celelalte personaje o serie de mecanisme de apărare ce vor deveni o amenințare serioasă pentru ea. Dimensiunea psihologică a poveștii este subliniată și de existența capitolelor prezentate din perspectiva Sophiei, acestea aducând în prim plan anumite subiecte considerate tabu și la ora actuală, precum depresia postnatală, aversiunea față de propriul copil, creșterea copiilor fără un model patern și ceea ce înseamnă să fii mamă. Bineînțeles, toate aceste teme sunt inserate discret în cadrul evenimentelor tensionate, devenind și ele un instrument al manipulării în mâinile păpușarului potrivit.

Aș fi tentată să spun că stilul lui Katherine Faulkner seamănă destul de mult cu cel al lui Zoje Stage, ambele autoare țesând thrillere complexe din situații banale și întâmplări verosimile, pe care, firește, le condimentează cu puțină exagerare. Însă diferența majoră e că Stage se concentrează pe relații la nivel micro, între mamă și fiică, în timp ce Faulkner analizează legăturile la nivel macro, orientându-se spre personaje cu statute sociale și valori etice diferite. Scriitura ei e dirijată de hazard, în ciuda faptului că evenimentele sunt organizate și coerente. Răsturnările de situație, pendularea între prezent și trecut și finalul intens m-au ajutat să trec peste pasajele statice și repetitive, lăsându-mă, per total, cu o impresie bună. Eu i-am acordat, fără să stau pe gânduri, patru steluțe pe Goodreads și aștept cu interes următorul sau (de ce nu) Greenwich Park, primul ei roman.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katherine Faulkner:

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Analogii, Antologii 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 75 - Nu mă uita de Julie Soto

Titlu: Nu mă uita 

Autor: Julie Soto

Editura: LEDA BAZAAR

Titlu original: Forget Me Not (2023)

Traducere de Roxana Dragne

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,99 (din 54.397 note)

 

            Organizarea unei nunți n-a fost nicicând ușoară... De la aranjamentele florale ce vor împodobi mesele invitaților și locația atent aleasă, până la rochia albă, diafană, și costumul elegant comandate de peste hotare; de la trupa și muzica ce va răsuna toată noaptea în difuzoare, până la tortul cu trei etaje bogat decorat și Candy Barul multicolor, parcă desprins dintr-un basm; de la șampania fină, spumoasă, ce curge neîncetat, până la caleașca elegantă, covorul roșu și arcada de baloane în formă de inimă ce constituie atracția principală pentru domnișoarele de onoare care vor să umple Instagramul cu poze splendide, toate necesită o pregătire minuțioasă, un ochi antrenat și două mâini pricepute care să știe cu precizie unde să așeze fiecare element, în așa fel încât evenimentul să fie de neuitat pentru miri și invitații lor. E nevoie de cineva care să se dedice trup și suflet, să știe să asculte și să țină cont de dorințele fiecărei mirese, să creeze o experiență inedită chiar și cu un buget redus. Altfel spus, e nevoie de o persoană talentată, pasionată de fericirea altora, cu multă imaginație, deschisă spre noi orizonturi, visătoare, dar pragmatică, care, indiferent de obstacole, găsește imediat o soluție, salvând situația ca un supererou.

            Ama e o femeie frumoasă, carismatică și foarte talentată, o eroină pentru cuplurile care au ales-o să se ocupe de organizarea celei mai importante zile din viața lor, însă cariera sa se află în pericol. Înainte să-și deschidă propria firmă de organizat nunți, ea a lucrat pentru Whitney, o scorpie înțepată și afurisită, care are aroganța să se creadă cea mai bună organizatoare de evenimente din oraș, când, de fapt, renumele său a fost construit pe spatele angajaților care au dat tot ce aveau mai bun, fără să fie vreodată îndeajuns. În afară de contactele pe care și le-a făcut, protagonista noastră nu s-a ales cu mare lucru din colaborarea cu Whitney, dimpotrivă, a avut doar de pierdut. Mai exact, și-a pierdut încrederea în sine și-n ideile sale, fiind sfâșiată între dorința de a se implica cât mai mult și profesionalismul ce îi cere să trateze totul cu răceală, adică să nu depășească linia invizibilă dintre angajator și angajat. Acum, când are propria afacere, poate face lucrurile așa cum vrea, dar dubiile nu-i dau pace, în ciuda faptului că miresele care colaborează cu ea o încurajează în acest sens.

Viața ei se schimbă la 180 de grade în momentul în care este contactată de Hazel Renee, o influenceriță arhicunoscută, și Jackie, iubita ei, pentru a le organiza ceremonia de nuntă. Asta ar fi un pas uriaș pentru Ama, însă oportunitatea vine cu unele sacrificii. Protagonista noastră trebuie să lucreze cu Elliot, fostul ei iubit, cel care a moștenit florăria Blooming de la tatăl său. Ama și Elliot nu și-au mai vorbit de doi ani, după ce relația lor s-a încheiat brusc, dar acum sunt nevoiți să treacă peste orice s-o fi întâmplat în trecut ca să-și propulseze amândoi carierele și să ajungă cunoscuți.

Julie Soto ne pune pe tavă un romance complex, pe cât de fierbinte, pe atât de problematic, pe cât de pasional, pe atât de rece, în care scenele nebune de sex nu constituie centrul universului, acesta fiind rezervat luptelor interioare devastatoare, deconstruirii convingerilor solide, ce ajung să destrame o relație plină de culoare. Romanul e structurat pe două planuri, trecut – unde aflăm cum s-au cunoscut protagoniștii noștri și suntem martorii unei povești intense de dragoste – și prezent – unde asistăm la reînnodarea relației dintre cei doi, dar mai ales la depășirea barierelor, spargerea zidurilor de apărare ridicate cu multă grijă în jurul fiecărei inimi și la vindecarea sufletelor pierdute în uraganul de senzații și gânduri contradictorii. Amândoi au ceva de învățat, în primul rând despre ei înșiși, apoi unul despre celălalt, în așa fel încât istoria să nu se mai repete. În pofida faptului că Ama e pasionată de nunți, ea nu crede în căsătorie, în ceea ce înseamnă și implică o căsnicie, din cauză că modelul pe care l-a avut – mama ei, o ființă nestatornică, care își schimbă soții mai des decât șosetele – nu a fost unul prea bun. Teama că va sfârși la fel ca mama ei o macină și o împinge să facă greșeli ireparabile. Însă ea are cheia propriului său destin, tot ce trebuie să facă e să accepte că nu e mama ei și că poate fi fericită alături de cel pe care-l iubește.

Spre deosebire de alte romane de dragoste citite, în care femeia este obiectul seducției, bărbatul fiind întotdeauna cuceritorul, în acest caz, fără ca autoarea să facă apel la un feminism excesiv, Ama primește rolul agentului activ, ea fiind de fapt cea care poartă pantalonii în poveste, în timp ce Elliot devine elementul pasiv, fiind cel cucerit. Ea preia frâiele relației de la bun început, reușind cu energia sa nesecată și zâmbetul strălucitor să umple de culoare lumea pictată în alb și negru a morocănosului Elliot. Însă greșeala pe care tânăra o face distruge tot ce a construit, fiind nevoită să o ia de la capăt, motiv pentru care reîntâlnirea lor poate fi considerată o primă întâlnire. Nu contează că-și cunosc trupurile și inimile, ei trebuie s-o ia de la început, înlăturând ruinele trecutului.

„Nu mă uita” poate fi inclusă pe lista cărților pe care, dacă le începi, nu le vei mai lăsa din mână până ce nu ajungi la ultima pagină. Cu un stil lejer, întâmplări peste întâmplări, personaje bine construite, emoții cât cuprinde, scene amuzante, toate soiurile posibile de gogoși, flori exotice   și probleme etice îndelung dezbătute, romanul Juliei Soto e cu siguranță o lectură de patru stele, perfectă pentru orice anotimp.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 74 - Magnolia Parks de Jessa Hastings

Titlu: Magnolia Parks 

Serie: Magnolia Parks (#1)

Autor: Jessa Hastings

Editura: LITERA

Titlu original: Magnolia Parks (2021)

Traducere de Elena Macoviciuc

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 468

Media pe Goodreads: 3,73 (din 162.880 note)

 

            Azi ne certăm, mâine ne împăcăm; seara ne iubim cu patimă, dimineața nu avem curajul să ne vorbim sau să ne privim în ochi; în timpul săptămânii suntem nedespărțiți, mergem împreună la cumpărături, ne afișăm la diverse evenimente, râdem și ne simțim bine, de parcă am fi niște copii zvăpăiați care abia acum descoperă lumea, iar în weekend realitatea ne izbește în plin, amintindu-ne de greșelile ireparabile pe care le-am comis și de orgoliile prostești ce ne țin la distanță; iarna ne încălzim unul pe altul, dormind în același pat – o relație complet platonică – fără să ne mărturisim adevăratele sentimente, iar vara ne comportăm ca doi străini, fiindcă e prea cald să ne mai îmbrățișăm, mulțumindu-ne să ne aruncăm priviri înflăcărate, pline de dorință, dar neputincioase. Nu ne-am mai sărutat de doi ani, din clipa în care ți-am zdrobit inima și ți-am spus că te-am înșelat, deși ești singura fată pe care o iubesc. Mi-ai spus că tot ce-a fost între noi s-a terminat, și de atunci m-am aruncat în brațele desfrâului, turnând pe gât shot după shot, culcându-mă cu orice fată dornică să aibă o noapte fierbinte cu mine și drogându-mă până nu mai știu de mine, de tine, de noi... Însă visez la ziua în care vei fi din nou a mea și voi șterge cu buretele toată suferința pe care ți-am pricinuit-o, cu doar trei cuvinte: „Te iubesc, Parks!”

            La cei 22 de ani ai ei, Magnolia Parks este o tânără încântătoare, înnebunitor de sexy, cu ochi strălucitori  ca două nestemate și o pasiune teribilă pentru hainele de firmă. Însă cam răsfățată și capricioasă, așa cum îi șade bine unei fete exagerat de bogate, obișnuită să se învârtă în cele mai înalte cercuri, să stea la cafea cu Elton John, care, din întâmplare, este nașul ei, sau să se tachineze cu cine știe ce vedetă de film ori muzician renumit. Însă celebritatea familiei sale vine cu anumite dezavantaje, printre care se numără și lipsa intimității. Paparazzii ar da orice pentru o poză cu ea în ipostaze indecente sau să afle niște bârfe suculente care să le aducă un titlu pe prima pagină a revistelor de scandal. Subiectul lor preferat, relația dintre Magnolia și BJ Ballentine, unul dintre cei mai frumoși și râvniți bărbați din Marea Britanie. Cândva au fost împreună, un cuplu superb, invidiat și iubit de toți, însă paradisul s-a destrămat în momentul în care BJ a înșelat-o pe Magnolia cu o femeie necunoscută, pe care a transformat-o în cel mai mare secret al său. Cu toate că sunt nedespărțiți, speranța ca cei doi să mai fie împreună e din ce în ce mai mică. BJ își petrece nopțile prin baruri, agățând femei pe bandă rulantă, asigurându-se că Magnolia află, iar ea încearcă să-l uite, flirtând cu cei mai chipeși bărbați, dar fără să meargă mai departe de un sărut. Însă inima nu ține cont de nimic. Oricât de mult ar suferi din pricina aventurilor lui, ea tot îl iubește. Sunt predestinați să fie împreună, dar orgoliile imense îi împiedică să fie fericiți.

Jessa Hastings așază la temelia romanului său de dragoste mitul conform căruia banii aduc fericirea, construind o serie de personaje arhetipale, extrem de grăitoare, prin intermediul cărora scoate în evidență problemele existente în spatele ușilor închise; lacrimile din spatele zâmbetelor false și chipurile reale, ascunse în dosul măștilor perfecte, menite să ridice niște ziduri despărțitoare între viața privată și cea publică, între esență și aparență. În ciuda faptului că Magnolia își poate cumpăra absolut tot ce-și dorește, de la cea mai nouă creație Gucci, la niște agrafe de păr bătute cu diamante, disprețuind orice haină fără etichetă, banii nu-i pot repara familia, nu pot da timpul înapoi, nu pot cumpăra afecțiune și nu pot prezice viitorul. Tânăra a crescut într-o familie perfectă la suprafață, însă, în realitate, disfuncțională și rece – părinții, mult prea ocupați să se îngrijească de ea și de sora ei, nu i-au oferit atenția și dragostea de care avea nevoie, ba chiar au făcut totul ca s-o îndepărteze, trimițând-o la internat, unde s-a împrietenit cu alți tineri de bani gata, ghinioniști să aibă familii la fel ca a ei. Din acest motiv, a căutat să obțină iubire de la cei din jur, în special de la BJ, sufletul ei pereche, singurul care o cunoaște cu adevărat, primul ei iubit, primul din toate punctele de vedere. Trădarea lui i-a destabilizat universul și așa fragil, făcând-o să-și piardă încrederea în el. Noțiunea de moralitate își pierde complet înțelesul în momentul în care secretele murdare ale familiei sale ies la iveală, zdrobind-o, fapt ce o determină să-și reevalueze valorile și să-și asume anumite riscuri în ceea ce privește relația cu alți bărbați. Magnolia ajunge să plutească în derivă în lumea pe care credea că o cunoaște în cele mai mici detalii, însă tot ce i se întâmplă demonstrează doar că e o copilă naivă, o fetișcană a cărei viață începe abia acum, când nimic nu-i mai este pus pe tavă, iar cei pe care îi privea ca pe niște modele etice o dezamăgesc din nou și din nou. Jocurile în care ajunge să se implice sunt josnice. Dând cu piciorul educației primite, ea se angajează într-o relație cu cel mai râvnit burlac din Marea Britanie. Răzbunare sau sentimente reale? Asta rămâne de văzut...

Nu pot să vă spun cât de tare m-a enervat cartea asta... Toate certurile și împăcările fără sens, toate jocurile menite să-i provoace suferință celuilalt, egoismul și impresia că poți face orice dacă ai bani m-au făcut să-i antipatizez pe protagoniști. Cu toate că sunt adulți, toți se comportă ca niște copii, inclusiv părinții, care ar fi trebuit să fie vocea rațiunii în povestea asta. Totul, de la evenimente, până la caracterul personajelor, este dus la extrem, ceea ce mi-a lăsat impresia că romanului îi lipsește o contragreutate care să echilibreze lucrurile. Totuși, am privit povestea Magnoliei Parks dintr-o perspectivă critică, fiind o frescă socială minuțios făurită, o cale de acces în universul exclusivist al bogaților; o lume nici pe departe perfectă, confecționată din scandaluri ce le sporesc notorietatea, desfrâu, mârșăvii și suferință, camuflate în haine de lux, machiaje stridente, coafuri impecabile și râsete zgomotoase, printre care se mai strecoară din când în când o sclipire de sinceritate. Am avansat destul de greu cu lectura, fiindcă narațiunea e compusă din episoade repetitive, și asta mi-a dat senzația că nu citesc un roman de dragoste tipic, matur și coerent, ci o poveste puerilă, în care protagoniștii sunt niște adolescenți imaturi emoțional, incapabili să-și asume consecințele propriilor fapte, sperând la o minune care să le descurce toate ițele.

COMANDĂ CARTEA