Recenziile lui Gică 183 - Sarek de Ulf Kvensler (CRIME CLUB)

Titlu: Sarek 

Autor: Ulf Kvensler 

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Sarek (2022)

Traducere de Carmen-Olimpia Tache

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 3,57 (din 5.749 note)

 

„O scurtă privire la hartă dezvăluia faptul că Sarek era mult mai interesant decît Padjelanta. Practic, toată secțiunea centra­lă era acoperită de pete de maro și alb, cu petice și linii albastre între ele. Zonele maro erau cele în care contururile de diferen­ță de nivel erau atît de apropiate încît nu puteau fi distinse. Al­bul indica ghețari; știam că mulți dintre ghețarii Suediei erau în Sarek. Albastrul arăta lacuri și ape curgătoare, în primul rînd Rahpaadno, rîul important care curge prin Valea Rapa pînă la del­ta pe care o formează la marginea nord-vestică a lacului Lájtávrre. Numele munților aprindeau imaginația: Ruohtes, Tsahkok, Alkatj, Ahpar, Skarki.

Asta era adevărata sălbăticie, mii de kilometri pătrați fără ca­bane și trasee, teren dificil și necruțător. Ai fi putut să mergi zile întregi fără să întîlnești picior de om, mai ales în această perioadă a anului. În mijlocul parcului era marcat un telefon pentru ur­gențe. Mi-am dat seama că, dacă erai în unul dintre colțurile mai îndepărtate ale acestuia, ar dura zile întregi să ajungi la el.”

            Anna, Henrik și Milena se pregătesc să plece într-o nouă drumeție în munți, un hobby pe care-l practică de mulți ani, din vremea studenției. Planul inițial era să meargă din nou pe Kungsleden, de la Abisko la Kebnekaise, un traseu nu tocmai ușor, dar sigur. Însă se pare că de data asta un nou membru se va alătura micului grup, și anume Jacob, un bărbat cu mușchi bine conturați și foarte atrăgător, pe care Milena l-a cunoscut online. Dar Anna e sigură că-l știe de undeva pe Jacob și că noul iubit al prietenei sale nu are tocmai intenții curate. Câteva zile mai târziu, după ce în sfârșit Henrik a fost de-acord ca Jacob să vină cu ei, cei patru tineri se află în trenul de noapte spre Abisko, urmând să coboare, așa cum stabiliseră, la Kungsleden. Dar în ultimul moment Jacob le propune să abandoneze traseul stabilit și să se îndrepte spre Sarek, pentru că a rezervat deja un elicopter care să-i ducă pe platoul stâncos de la intrarea dinspre Parc. Confuzi, dar dornici în același timp de o experiență inedită, ceilalți acceptă cu sufletul la gură oferta, neștiind că următorii kilometri parcurși pe jos vor decide cine trebuie să moară și cine merită să scape cu viață din ghearele munților.

               Romanul se desfășoară sub forma unui interogatoriu pe care inspectorul Anders Suhonen i-l ia Annei Samuelsson, descoperită, rănită și udă din cap până-n picioare, în Parcul Național Sarek, internată în prezent în spitalul Gällivare. Și așa, prin relatarea (întreruptă și reluată) protagonistei ne imersăm în drumeție, pornim la drum alături de cei trei prieteni, la distanță sigură de noul venit. Și odată ce pătrundem în Sarek, orice urmă de civilizație dispare. La picioarele noastre se întinde Valea Rapa, iar la orizont se văd piscurile înalte, greu de escaladat. Aici natura se transformă într-o adevărată provocare, e nevoie de o voință de fier și de forță fizică pentru a traversa râurile înghețate prin care trec curenți puternici. Fiecare pas trebuie calculat cu grijă, tot timpul trebuie să ai trei puncte de sprijin, ca să nu-ți pierzi echilibrul și să te prăbușești în apa rece sau în prăpastie. Proviziile ajung doar pentru o săptămână, îmbrăcămintea călduroasă și de protecție nu trebuie să intre în contact cu umezeala și e necesar să ai la tine un dispozitiv electronic de urmărire, ca ajutoarele să te repereze repede și eficient în pustiul ploios de aproape 2.000 de kilometri.

            Drumul anevoios pe care-l parcurg Anna, Henrik, Milena și Jacob se transformă încet, dar sigur, într-un traseu de autocunoaștere, Sarek reușind să le scoată cele mai profunde temeri la suprafață. Paranoia crește cu fiecare popas, Anna nu-l scapă pe Jacob din vedere, fiind sigură că iubitul Milenei le va întinde o capcană, îi va ucide și va scăpa cu mâinile curate. De asemenea, își dă seama și că Henrik, logodnicul ei și profesorul căruia studenții îi ciuguleau odinioară din palmă la conferințe, nu mai e într-o formă fizică așa bună, renunțând, fără știrea ei, la orele de sală, înaintând tot mai greu și pierzându-și suflarea, confruntându-se mai nou și cu frica de înălțime. La rândul ei, Milena se dovedește o păpușă ușor de manipulat, ale cărei sfori se află în mâinile lui Jacob. Cât despre ultimul membru al grupului, ei bine... Jacob e (și nu e) malefic, e (și nu e) un iubit model, ipostazele sale fiind alterate la fiecare capitol de viziunile (implicate) ale Annei și Milenei.

            Sarek e mai mult decât un parc natural, e purgatoriul, e locul unde damnații își mărturisesc păcatele. Și, în același timp, e un cronotop în care anotimpurile duc o luptă acerbă. Peisajele cromatice de primăvară sunt spălate în următoarea clipă de ploile torențiale de toamnă, soarele de vară ce le usucă echipamentul este umbrit fulgerător de zăpada ce cade din cer fără niciun avertisment. Astfel, Sarek devine un personaj în sine, un soi de zeitate ce-i pune la încercare pe cutezătorii ce-i vizitează tărâmul. Concluzionând, romanul lui Ulf Kvensler e o combinație interesantă între stilul pe care l-au adoptat Ruth Ware și Lucy Foley și Nordic Noir, aruncând niște personaje de hârtie, superficiale, într-un context sumbru și tensionat. E scris bine, îți stârnește interesul în aceeași măsură în care-ți pune nervii la încercare,  și merită citit, dacă nu pentru plot, atunci pentru peisajele montane descrise cu atâta acuratețe.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ulf Kvensler:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Falled

Citește-mi-l

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 182 - Călăul lui Gaudí de Aro Sáinz de la Maza

Titlu: Călăul lui Gaudí 

Serie: Milo Malart (#1)

Autor: Aro Sáinz de la Maza

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: El asesino de La Pedrera (2012)

Traducere de Georgiana Nuțu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 3,96 (din 381 note)

 

            Barcelona... Un oraș zugrăvit și modelat de istorie, vechi și nou deopotrivă, unde s-au născut vestiți pictori, sculptori și arhitecți. Locul perfect în care să răpești un fost ministru al culturii, să-l ții închis cinci zile fără apă și mâncare, și apoi să-l legi cu niște cabluri metalice de fațada clădirii La Pedrera, să-l stropești cu benzină și să-i dai foc. Da, asta au surprins camerele de supraveghere, asta apare și în filmarea postată pe net dintr-un internet café, iar rămășițele carbonizate pe care echipele de intervenție le-au recuperat reprezintă dovada incontestabilă că prin oraș își face veacul un ucigaș cu sânge rece, posibil piroman. Dar de ce și-a filmat oribila crimă? Vrea să transmită un mesaj sau să se pună în lumina reflectoarelor? Și de ce a ales să-și suspende victima pe La Pedrera? Ținta lui e clădirea sau opera lui Gaudí? Oricum ar sta, de fapt, treaba, un lucru e cert, doar o minte tulburată poate să prindă un monstru, așa că e momentul propice ca inspectorul Milo Malart să intre în scenă.

            Suspendat din funcție după ce i-a fracturat mandibula unui superior și hărțuit de colegi și presă din cauza unei scurgeri de informații ce a dus la moartea unei femei nevinovate, într-o investigație anterioară, Milo Malart se confruntă acum cu sinuciderea propriului nepot, Marc, care și-a zburat creierii chiar cu arma lui de serviciu. Aflat cu trupul și sufletul pe marginea prăpastiei, Milo este rechemat, datorită unei judecătoare care a tras niște sfori, la Secția Centrală de Poliție pentru a se ocupa de ancheta ce-l vizează pe așa-zisul Călău al lui Gaudí. Dar șefii au impus două condiții pentru ca Milo să se întoarcă în joc: să meargă la psiholog și să facă echipă cu Rebeca Mercader, o tânără inspectoare-adjunctă ageră și „fioroasă”, altfel spus, o bonă care nu trebuie să-l scape din ochi. Și în timp ce Rebeca depune toate eforturile ca să-l convingă că e o polițistă competentă și analizează filmările în care apare criminalul cu cască de motociclist, președintele Círculo Gaudí este răpit chiar din propria mașină. Sau poate că a fugit cu banii? Însă, dacă ucigașul a mai făcut o victimă, atunci bogătașul cu o avere nejustificată s-ar putea să mai aibă doar cinci zile de trăit.

            Milo nu e doar un polițist cu un comportament neconvențional, ci și un om care poate să empatizeze puternic cu victimele și călăii, în special atunci când este la locul de muncă. Se pune în rolul făptașului, caută motive, analizează scenariile, aduce ipoteze noi și încearcă să anticipeze următoarea mișcare a criminalului. Metodele lui de lucru sunt diferite, mintea sa fiind mai mereu cu un pas înaintea ucigașului. Știe ce urmează să se petreacă, dar nu cunoaște identitatea răpitorului și nu are idee despre locul în care este ținut captiv Félix Torrens. Și încet-încet, printr-un raționament straniu, dar logic, ajunge la concluzia că ținta lui este, de fapt, Barcelona. Dar de ce ar vrea cineva să se răzbune pe un oraș? Și ce e cu focul? E într-adevăr vorba despre un piroman sau flăcările trimit la Trandafirul de Foc, la săptămâna tragică din 1909 când Barcelona a ars din temelii?

            De la văduva primarului și posibil viitoarea văduvă a lui Félix Torrens, două femei arogante și parvenite ce-i tratează pe locuitorii modești cu dispreț, la un prezentator TV care se află în plină ascensiune datorită unor scurgeri de informații ce pare să provină chiar din sânul poliției și până la un bibliotecar francmason care le explică celor doi investigatori semnificațiile simbolurilor pe care Gaudí le-a preluat în operele sale (rămânând încă o enigmă dacă mărețul arhitect a făcut sau nu parte din masonerie), Milo și Rebeca ajung să se cunoască cu adevărat, să se completeze unul pe celălalt și să pună informațiile tangibile și presupunerile personale cap la cap, pentru a da de urma Călăului lui Gaudí. Însă toate pistele posibile duc într-o fundătură, ceva nu se potrivește în scenariul pe care l-au încropit, și o întrebare esențială tot nu le dă pace... Care e legătura dintre fostul ministru Eduard Pinto și președintele Círculo Gaudí?  

            Cu thrillerul de față, Aro Sáinz de la Maza trece automat pe lista celor mai buni scriitori spanioli de suspans, alături de Carmen Mola și Juan Gómez-Jurado. E violent, grotesc și bizar, un roman care primește, fără nicio obiecție, cinci stele pe Goodreads. Barcelona, acum un oraș al turiștilor ce-l vizitează ca pe un mall, arde fără să ardă, protagonistul nostru e pe cât de excentric, pe atât de ingenios, un Sherlock veritabil completat de o parteneră/jumătate rațională, iar ucigașul e parcă desprins din cele mai întunecate coșmaruri, o umbră răzbunătoare care nu cunoaște mila sau compasiunea. Și atunci când simți că drumurile nu duc nicăieri, nu dispera, „E mai bine să aprinzi o lumânare decât să blestemi întunericul” (Confucius), unul dintre citatele preferate ale lui Milo Malart, ups... e timpul să vă las, fiindcă inspectorul nostru iarăși a ratat o programare la psiholog.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 177 - Mystic River de Dennis Lehane (CRIME CLUB)

Titlu: Mystic River 

Autor: Dennis Lehane 

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Mystic River (2001)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,17 (din 145.050 note)

 

Jimmy Marcus și David Boyle locuiau în Flats, iar amicul lor, Sean Devine, era din Point. Sean mergea duminica la casa parohială Saint Mike purtând Pantaloni negri, cravată neagră și cămașă albastră, în timp ce Jimmy și Dave umblau în haine de stradă, trei zile din cinci. De la casa lui Sean până la cea a lui Jimmy erau doar douăsprezece străzi, dar locuitorii din Point erau proprietari, iar cei din Flats, chiriași. Tatăl lui Sean lucra împreună cu tatăl lui Jimmy la fabrica de dulciuri, astfel încât cei doi puști de unsprezece ani s-au împrietenit, incluzându-l în grupul lor și pe Dave, un copil cu ochi apatici și încheieturi de fată. Însă, într-o zi, în timp ce se încăierau în mijlocul străzii, și-a făcut apariția o mașină de poliție, iar cei doi agenți l-au luat pe Dave Boyle cu ei, ca să-l ducă acasă, fiindcă, așa cum spuneam, era din Flats. Dar copoii nu erau copoi, și, după câteva zvonuri și apeluri la poliție, nimeni nu a crezut că puștiul se va mai întoarce vreodată în oraș. Însă, după patru zile, Dave Boyle a pășit din nou pe străzile din Flats, iar ei au știut atunci că el este un supraviețuitor, că e băiatul care a scăpat din gura lupilor.

După douăzeci și cinci de ani, cei trei prieteni se regăsesc pe drumuri separate. Sean e anchetator, Dave Boyle face antrenamente cu fiul său, Michael, ca să ajungă cel mai bun jucător de baseball din Boston, așa cum fusese și el în timpul colegiului, iar Jimmy, după câteva jafuri reușite și un eșec care l-a costat doi ani la Casa de corecție Deer Island din Winthrop, deține un magazin la colț de stradă. Așadar, liniște și pace... Cu fiecare an rata criminalității scade, nici gangsterii nu mai sunt ce-au fost cândva. Însă, după o noapte cu alcool și o odisee prin barurile din East Bucky, în compania celor două prietene, Katie Marcus nu a mai ajuns acasă. Mașina ei, lovită și cu o gaură de glonț în parbriz, a fost găsită în apropierea parcului Pen Channel, iar dârele de sânge și pașii din nisip i-au condus pe polițiști pe malul râului Mystic, acolo unde se pare că fata pur și simplu s-ar fi evaporat. Ce nu știe Sean, și nu ar trebui să afle niciodată Jimmy, e că exact în aceeași noapte s-a întors și Dave Boyle acasă de la bar, lovit și plin de sânge.

Crima e motivul care-i aduce pe cei trei prieteni la un loc, dar și mobilul care-i pune față în față, ca posibili inamici. Dave ar putea fi ucigașul, dar la fel de bine, așa cum susține în fața soției sale, Celeste, ar putea fi doar victima unui bărbat de culoare care a încercat să-l jefuiască. Să fim serioși... Ce hoț ar veni cu replica „Banii sau viața, frate”? Treaba lui Sean e să-l găsească pe ucigașul lui Katie, cât de repede, adică până nu-și trimite Jimmy Marcus cumnații pe teren, foștii (și actualii) bandiți care nu stau prea mult la discuții, mai ales când e vorba de nepoata lor vitregă. East Bucky e o bombă cu ceas, gata oricând să se întoarcă cu treizeci de ani în urmă, când criminalilor și răpitorilor nu le era frică de poliție. Adevărul e că Jimmy nu mai e același om de la moartea fostei sale soții, dar omorul de acum ar putea să trezească în el instinctul de prădător de altădată.

               Mai mult decât o carte polițistă, „Mystic River” e un roman social. Evoluția celor trei protagoniști se datorează, în primul rând, mediului în care au crescut. Cei din Point au avut de mici lumea la picioare, nu datorau nimic nimănui, astfel încât au putut să urmeze o profesie, să-și facă un renume. Dave Boyle a reușit asta datorită baseball-ului, însă forțele te părăsesc odată ce îmbătrânești, și acum vrea să dea ștafeta fiului său, pentru a-i oferi un viitor (relativ) ușor. Dar Jimmy... Jimmy a fost întotdeauna un locuitor al Flats-ului, copil și apoi infractor adult, un ins care a știut mereu cum să se impună și să-i atragă pe locuitori de partea lui. Pentru că jafurile se comit cât mai departe de casă, pe ai tăi trebuie întotdeauna să-i protejezi. Și, până la urmă, poate că băiatul care a scăpat din gura lupilor n-ar fi trebuit să se mai întoarcă, fiindcă odată ce ai dispărut, ar fi mai bine pentru toată lumea să rămâi dispărut.

               Dacă evenimentele ar fi escaladat într-o altă direcție, m-aș fi prins de unde și-ar fi luat materia Don Winslow pentru „Orașul în flăcări”. Însă cele două romane nu au prea multe în comun, în afară de fresca socială, un soi de oraș al parveniților, care s-au autoproclamat stăpâni peste ce nu-i al lor de drept. Sărăcia eclipsează bunul trai, destinele pot fi forțate, dar nu și schimbate, iar crima rămâne singurul mecanism prin care justiția și nelegiuirea sunt puse în oglindă, ambele încercând să soluționeze, prin propriile mijloace, problema centrală. Scriitura lui Dennis Lehane e una puternică, ascuțită, care pune presiune atât pe personaje, cât și pe cititor. Treaba e serioasă, atât de serioasă încât ți se transmite la fiecare pagină că ar trebui neapărat rezolvată, însă rămâne de văzut ce s-a întâmplat, cu adevărat, în acea noapte, în apropierea râului Mystic.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Dennis Lehane:

Literatura pe tocuri

Falled

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 175 - Un motiv bun pentru a muri de Morgan Audic (CRIME CLUB)

Titlu: Un motiv bun pentru a muri  

Autor: Morgan Audic

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: De bonnes raisons de mourir (2019)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 4,07 (din 1.124 note)

 

            Scurtă și necesară lecție de istorie... La data de 26 aprilie 1986, reactorul numărul patru al centralei Vladimir Ilici Lenin a explodat. Mai bine de 2000 de kilometri din Ucraina și Belarus au fost iradiați, precipitațiile purtând radiațiile și pe teritoriul Rusiei. Din cauza secretizării sovietice, nu s-a putut aproxima numărul victimelor Accidentului Nuclear de la Cernobîl. Pe lângă muncitorii de la centrală și pompierii ce și-au pierdut viața în momentul deflagrației, o mare parte a populației din zonă a fost contaminată, fiind depistată, în lunile și anii ce au urmat, cu cancer sau alte boli greu sau imposibil de tratat. Într-un lung proces natural de decontaminare fiziologică, afecțiunile și-au făcut apariția de la o generație la alta, de la bătrâni la nou-născuți, variind de la ușoare la grave, de la deficiențe de motricitate, auz sau vedere, până la absența unora dintre membre sau chiar a sistemului limfatic.

            Povestea noastră, incredibil de plină de suspans, se deschide cu o scenă greu de digerat. Cadavrul unui bărbat stă suspendat, cu ajutorul unor cabluri, pe fațada Turnului Voshod, cea mai înaltă clădire din Pripiat. Mortul cu pleoapele cusute, al cărui trup prezintă urme clare de tortură, a fost descoperit de către un grup de turiști, al cărui ghid a chemat imediat autoritățile. După o analiză superficială, autopsia fiind imposibil de realizat din cauza trupului iradiat, căpitanul Joseph Melnik și ofițerul Galina Novak ajung la concluzia că la mijloc e vorba de o răzbunare, victima fiind Leonid Vektorovici Sokolov, fiul lui Vektor Sokolov, un magnat al petrolului și fost ministru al Energiei. În tot acest timp, în Rusia, Alexandr Ribalko, un polițist cu relații în lumea interlopă și cu grave probleme cu femeile și alcoolul, primește vestea că suferă de mai multe forme de cancer, la nivelul ficatului, plămânilor și stomacului, astfel încât doctorul îi mai dă doar câteva luni de trăit. Și fiindcă soarta lui e pecetluită, dar mai ales pentru că s-a născut la Pripiat și vorbește ucraineana, este angajat de Vektor Sokolov ca să investigheze moartea fiului său. Și pentru că are nevoie de bani pentru operația fiicei sale, Tassia (Anastasia), care suferă de deficiențe de auz, polițistul pleacă spre Cernobîl, împins de un motiv bun pentru care merită să moară.

            La scurt timp de la cumplita descoperire, căpitanul Melnik primește un colet anonim în care se află o rândunică împăiată, aceeași pasăre pe care o găsește, printre alte animale împăiate, și Ribalko în apartamentul din care pare să fi fost suspendat Leonid. Se pare că au de-a face cu un ucigaș cu sânge rece, pasionat de taxidermie. Dar ce reprezintă pasărea? E semnătura criminalului sau mesajul pe care acesta vrea să-l transmită? Însă până la deznodământ e un drum lung și abrupt. Odată ce pornesc în cercetare, în paralel, neștiind unul de celălalt, prin zona interzisă, cei doi polițiști pășesc pe un teritoriu minat (pardon, iradiat), cu floră și faună contaminate, un pustiu în care moartea și-a lăsat amprentele toxice, aidoma petelor de pe blana unui leopard. Case abandonate, cai iradiați ce pasc vegetația contaminată, blocuri, biserici și școli în ruină, dar și locuitori, foști localnici care, neavând încotro sau din cauza nostalgiei sau patriotismului, s-au întors acasă, dar și braconieri și tâlhari care se strecoară prin gardul de sârmă, găurit ca un cașcaval elvețian, ca să vâneze sau să taie copacii al căror lemn urmează să ajungă pe piața neagră, preschimbat în mobilier și vândut clienților bogați, care nici nu-și închipuie la ce riscuri se expun. Cernobîl e mai mult decât un nume, o zonă, un accident, e blestemul pe care-l ducem mai departe, e moartea pe care doar timpul și douăzeci de generații de sacrificiu o vor putea opri.

            Acțiunea romanului lui Morgan Audic are loc în 2019, astfel încât este abordat, prin intermediul fiului lui Melnik, Nikolai, și subiectul conflictelor armate din Republica Donețk. Realitatea și ficțiunea se împletesc, schițând un portret, pe cât se poate de fidel, al măcelului din Donbas, unde copiii se joacă de-a soldații, iar mamele stau la rând, la morgi, ca să identifice trupurile împușcate și sfâșiate ale propriilor băieți, cadavre așezate claie peste grămadă, care urmează să fie îngropate, fără sicrie, la un loc. Proaspeții soldați nu doar că nu au fost pregătiți să ia parte la operațiunile militare, dar le lipsesc și antrenamentul, armamentul și vestele antiglonț. Războiul (care va urma) nu e nimic mai mult decât o confruntare între victime, din care vor ieși victorioși doar politicienii și oligarhii ruși, printre care se numără și Vektor Sokolov, cei care urmăresc, netulburați, masacrul, de la o distanță sigură și comodă.

            „Un motiv bun pentru a muri” e, fără discuție, o capodoperă. Pe de-o parte, roman Polar, pe de alta, ficțiune istorică/contemporană, cartea ne aruncă în vâltoarea unor evenimente imposibil de controlat, într-un ținut sterp, al sufletelor damnate și rătăcite, unde cei doi protagoniști încearcă să-l prindă/anihileze (depinde de intențiile fiecăruia) pe ucigașul cu rândunica. Dacă Melnik e fostul milițian și actualul polițist care vrea să facă dreptate, Ribalko e omul care nu mai are nimic de pierdut, dându-și sufletul diavolului la schimb pentru sănătatea fiicei și bunăstarea fostei sale familii. Așadar, un erou și un antierou, ambii urmărind același scop, două anchete care se completează una pe cealaltă și un antagonist care și-a planificat ani în șir crimele... trei personaje prinse, încă din 1986, în pânza  de păianjen a morții.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Morgan Audic:

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 172 - Stăpânul Muntelui de Anders de la Motte (CRIME CLUB)

Titlu: Stăpânul Muntelui 

Serie: Leo Asker (#1)

Autor: Anders de la Motte

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Bortbytaren (2022)

Traducere de Daniela Ionescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 528

Media pe Goodreads: 4,19 (din 1.772 note)

 

Dacă Anders de la Motte ar fi fost american, cu siguranță numele lui s-ar fi regăsit în topurile celor de la The New York Times, alături de John Grisham și David Baldacci. Autorul suedez nu doar că scrie cu o măiestrie greu de egalat, ci reușește și să se adapteze subgenurilor și tendințelor din spațiul scandinav și cel anglo-saxon. Cărțile sale sunt provocatoare și ludice, așa cum am putut observa în trilogia „Jocul” (Jocul, Buzz și Bubble), comice și pline de vitalitate, precum „O casă mortală”, și serioase, violente și întunecate, precum „Stăpânul Muntelui”. Combinând atmosfera specifică Nordic Noirului cu suspansul prezent în romanele cu criminali în serie, fostul polițist dezvoltă un thriller impecabil, complex, trepidant și tensionat, în centrul căruia plasează un ucigaș diabolic și meticulos, nebun și  inteligent deopotrivă, ce ne aduce aminte de faimoșii antagoniști ai lui Mo Hayder și Jeffery Deaver.

            Faceți loc, intră în scenă inspectorul Leonore Asker! Competentă și cu o mulțime de cazuri rezolvate la activ, Leo urmează să fie avansată în funcția de șefă a Departamentului Infracțiuni Grave. Însă după ce fostul ei coleg (și iubit), Jonas Hellman, se întoarce la secția din Malmo și-și reface echipa, Leo nu doar că pierde ancheta mediatizată la care lucrase, ci este expediată de superiori la subsol, acolo unde urmează să conducă Departamentul Cazurilor Rătăcite și al Suflete­lor Pierdute. Și în timp ce polițiștii de la etajele superioare investighează dispariția Smillei Holst și a iubitului ei, Malik Mansur (MM), Leonore face cunoștință cu noii ei colegi, niște agenți scoși elegant din joc, puțin săriți de pe fix, care, în lipsa oricărei activități fizice sau intelectuale, așteaptă ziua pensionării. Dar inspectoarea noastră nu vrea nici în ruptul capului să stea deoparte, așa că își continuă cercetarea pe cont propriu, fiind sigură că, dacă va elucida misterul dispariției celor doi îndrăgostiți, va reuși să-și spele reputația și  să revină la suprafață.

            Și astfel, folosindu-se de notițele fostului șef al Departamentului Sufletelor Pierdute, în prezent aflat în comă după un atac de cord, care anchetase în secret dispariția Smillei și a lui MM, Leo ajunge la clubul de modelism feroviar din Hassleholm, unde cineva plasează pe ascuns figurine de plastic într-o machetă feroviară, ultima reprezentând-o chiar pe Smilla. Dar de ce și-ar fi lăsat răpitorul amprenta tocmai aici? Pe lângă faptul că-și asumă acțiunile, vrea să perturbe microuniversul utopic, să pângărească frumusețea și perfecțiunea. Printre locomotive și vagoane în miniatură, căsuțe, copăcei, oameni, câini și pisici, monstrul își potrivește micile siluete pictate, sfidând ordinea stabilită, modificând scenariul în funcție de viziunea lui bolnavă. El e un Bortbytaren (acesta fiind titlul original), o creatură fantastică din mitologia celtică și scandinavă, care fură lucruri și răpește persoane, în special copii, pe care îi înlocuiește cu ființe identice ca aspect, însă diabolice asemenea lui.

            Leonore Asker e polițista cu care nu vrei să ai de-a face... Dacă ai ceva de ascuns, ar fi bine să stai departe de ea, pentru că poate fi foarte convingătoare și nu dă niciodată înapoi. Iar dacă ai de gând s-o confrunți, poate s-o iei la palme și pumni, cu siguranță ți-ai semnat sentința. Practică arte marțiale și se antrenează zilnic, până și Attila, fostul instructor de autoapărare al poliției, o privește cu interes neprefăcut cum lovește în sacul de box, de parcă l-ar înfrunta însuși pe diavol. Tatăl ei, un autoproclamat Predicator al Apocalipsei, a pregătit-o pentru Sfârșit, instruind-o cum să recunoască și să utilizeze armele de foc, trezind-o în crucea nopții și urmărind-o prin ochelarii cu infraroșu cum se străduiește să ajungă la barcă, la posibila lor salvare în caz de cataclism. Și acum, la ani buni după ce a evadat de la Fermă, Leo își dă seama când ceva e în plus sau nelalocul lui. Sau dacă cineva o urmărește prin binoclu, camuflat de învelișul verde și des al pădurii.

            Ce să vă mai zic? E exact ce trebuie, un thriller bine scris, plin de acțiune, cu o protagonistă deosebită și un antagonist pe măsură. De multe ori ai impresia că ești pe drumul cel bun, pentru că piesele se potrivesc la fix, însă după câteva pagini îți dai seama că ai căzut în capcană. Firul narativ principal e întrerupt de capitolele în care este dezvoltată povestea Stăpânului Muntelui, din trecut și până acum, astfel încât să ne putem face o idee despre evenimentele stranii și tragice care i-au marcat evoluția psihologică, transformându-l într-o ființă egoistă, perversă și sadică, într-un adevărat prădător. De la mine primește, clar, cinci stele, și abia aștept să fie tradus și cel de-al doilea volum, pentru că data viitoare vom fi vizitați de ucigași fără ochi, din alte lumi.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Anders de la Motte:

Analogii, Antologii

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 171 - Orașul în flăcări de Don Winslow (CRIME CLUB)

Titlu: Orașul în flăcări  

Serie: Danny Ryan (#1)

Autor: Don Winslow

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: City on Fire (2021)

Traducere de Alexandra Florescu și Iulia Anania

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 4,10 (din 21.201 note)

 

Scriitura lui Don Winslow e ca  respirația unui muribund, lentă la început, echilibrată, dornică de și mai mult aer proaspăt, intensificându-se de la o pagină la alta și transformându-se într-un efort disperat de salvare, într-o ultimă încercare  de a aduce oxigen în plămâni. „Orașul în flăcări” ne prezintă o lume aflată pe marginea prăpastiei, pe cât de violentă, pe atât de vulnerabilă, unde o singură scânteie (mă rog, femeie) poate arunca totul în aer. Minciuni și șantaj, tâlhării și escrocherii, șefi de bande și ucigași profesioniști, prostituție, arme, droguri, bani murdari și însângerați – toate acestea guvernate de două sindicate ale crimei, ale căror tentacule lipicioase se întind de la bordelurile infecte din Dogtown, până la sălile de judecată, de la găinarii de rând, până la agenții FBI. Justiția e o glumă proastă, puterea e în mâinile bandelor, Dumnezeu e prezent doar la spovedania de sâmbătă și împărtășania de duminică, dar onoarea e onoare, ochi pentru ochi, cum s-ar spune, așa că cineva trebuie să facă, la urma urmelor, dreptate.

Când a văzut-o cum iese din apă, asemenea unei zeițe cu trup diafan, Danny Ryan a știut că femeia va aduce probleme. Era perfectă, dar o perfecțiune la care ar fi atentat fiecare dintre ei, până și Terri, soția lui, a privit-o cu fascinație. Însă nu a durat prea mult până când s-a băgat pe felie Paulie, fratele lui Peter Moretti. Invidios din fire și obișnuit ca femeile să-i cadă la picioare, Liam Murphy nu a stat pe gânduri și „s-a apropiat” de Pam. Așa că italienii au decis că e cazul să-i aplice o lecție, un avertisment care aproape că l-a costat viața. Dar a meritat, pentru că Pam e acum a lui. De parcă echilibrul dintre irlandezi și italieni nu era oricum destul de fragil, acum fiecare-și face dreptate cu mâna lui, și e doar o chestiune de zile până când va începe, iarăși, după o perioadă lungă de pace, războiul.

            Danny Ryan, și nu Pat Murphy, ar fi trebuit să-i conducă pe irlandezi. Bine, asta dacă tatăl lui nu și-ar fi înecat zilele în alcool, din clipa în care Madeleine l-a părăsit. În lipsa unui lider capabil, locul i-a fost luat de John Murphy. Și chiar dacă nu și-a dorit niciodată să aibă puterea în propriile mâini, omul nostru dă dovadă de un curaj și o inteligență ieșite din comun, dorindu-și să intre în joc doar ca să pună capăt conflictelor. Însă vărsarea de sânge cere la rândul ei vărsare de sânge, italienii sunt duri și nu dau înapoi, ba chiar și-au trimis „pe front” cei mai buni oameni ca să facă curățenie, astfel încât irlandezii sunt nevoiți să riposteze, chiar dacă sunt depășiți numeric. Tensiunea escaladează repede, armele albe și de foc sunt înlocuite cu explozibili și forță brută, soldat sau civil, nimeni nu mai e în siguranță pe străzile astea. Legile nescrise au fost încălcate, cadavrele se înmulțesc de la o zi la alta, bordelurile și magazinele de bijuterii sunt jefuite, și, totuși, banii par să se evaporeze sub ochii celor care, deja, își simt înfrângerea.

            Deși acțiunea are loc în 1986 și 1987, corectitudinea politică își face loc în poveste, personajele marginalizate având voci distincte, alegând să-și apere, elegant, originea și punctele de vedere. Persoanele de culoare apar, evident, ca „negri”, trebuie să respectăm realitatea istorico-lingvistică, dar sunt băieți buni, pe cât de diferiți, pe atât de umani, simpatici, îndârjiți și de cuvânt. La rândul lor, homosexualii și lesbienele sunt condamnați de cruda societate, împinși în cotloanele cele mai întunecate ale New England-ului, în cluburile selecte create de ei și tot pentru ei. Jigniți, hăituiți și bătuți, gay-ii sunt nevoiți să se camufleze printre heterosexuali. Dar ce se întâmplă atunci când banda descoperă că ucigașul lor profesionist are o slăbiciune pentru bărbați? Scapi de el, ca să speli rușinea familiei, sau alegi să-ți astupi urechile la bârfele și răutățile gratuite ale prietenilor și, mai ales, dușmanilor?

            Cartea asta are o groază de personaje secundare și episodice, schițate impecabil  de mâna unui maestru într-ale scrisului. Winslow reușește prin fraze scurte să-și descrie caracterele, să le confere o istorie și un scop. Poate că Danny Ryan nu e anti-eroul model, nici el nu se vede drept banditul șef al irlandezilor, însă apariția lui Pam și crimele ce  o preced îl forțează să scoată capul din vizuină și să dovedească că este bărbat, că e în stare să ucidă. Războiul e, de fapt, mecanismul prin care protagonistul se inițiază, câștigând uneori pe câmpul de luptă, și deseori pierzând pe plan personal. Acestea fiind spuse, mă retrag și vă las pe voi să descoperiți care dintre cele două tabere va ieși victorioasă, aheii sau troienii, pardon, irlandezii sau italienii.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Don Winslow:

Literatura pe tocuri

Falled

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 163 - Vizita tinerei doamne de George Arion (CRIME CLUB)

Titlu: Vizita tinerei doamne 

Serie: Andrei Mladin (#9)

Autor: George Arion

Editura: CRIME SCENE PRESS

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 264 

 

            Poet, eseist, recenzent, dramaturg, nuvelist și romancier, George Arion s-a remarcat prin scrierile sale polițienești, în special prin seria ce-l are ca protagonist pe îndrăgitul jurnalist-detectiv, Andrei Mladin. Și dacă vă veți opri un moment, în timpul lecturii, ca să aruncați o privire mai atentă asupra temelor abordate în cele nouă volume, mai ales în ultimul, veți observa o tușă personală puternică, o stilistică ce-i apropie extrem de mult pe autor și personaj. Dacă-mi permiteți, Mladin nu ar exista fără Arion, însă și autorul are nevoie de un protagonist în care să-și descarce personalitatea, de un caracter-oglindă în care pot fi înglobate experiențele acumulate pe parcursul vieții. Cei doi se privesc, se recunosc, își aruncă zâmbete, pentru că sunt capul și pajura aceleiași monede, o entitate pasivă, prin scris, și alta dinamică, prin acțiune, angrenate într-o luptă de mii de pagini împotriva criminalității.

            După ce a zăcut la pat două luni, la Matei Balș, din cauza coronavirusului, Andrei Mladin părăsește spitalul pe o poartă secundară, îndreptându-se spre gară, de unde ia un bilet de tren spre orașul B, locul unde a copilărit. Sătul de agitația urbei, fostul jurnalist intenționează să stea o vreme departe de capitală, ca să-și refacă puterile. Însă, la câteva zile după ce ajunge la destinație, are loc, bineînțeles, o crimă. Victima, președintele unuia dintre „cercurile politice” din zonă. Agresorul... ca de-obicei, necunoscut, deși se bănuiește că ar fi nebunul care a scăpat de la ospiciu. Arma crimei, o praștie... Da, cu o piatră poți să ucizi rapid pe cineva, mai ales dacă-l lovești în tâmplă. Prin urmare, omul nostru, aflat aici sub o identitate falsă, este repede deconspirat de gazda sa, și pentru că nu are încotro, dar și pentru că detectivul din el nu vrea să stea deoparte, ajunge să se implice într-o nouă  anchetă.

            Întregul text abundă în nostalgie. Nu știm dacă orașul B e cel în care a copilărit George Arion, dar cu siguranță Mladin se simte din nou acasă și ține morțiș să ne poarte înapoi în timp, atunci când privea lumea cu ochi inocenți de copil. Își aduce aminte cu drag de doamna urâtă, dar cu suflet bun, pe care o ajuta, împreună cu ceilalți puști, să-și ducă sacoșele, de paznicul școlii, cu care se și întâlnește de-altfel, dar care nu-l mai recunoaște, și de locul unde se afla casa părintească, de părinții săi în mare parte absenți, care roboteau din zori până în noapte ca să aibă ce să pună pe masă. Dar și de cântecele și lozincile comuniste, de-un grup restrâns de consăteni ce aștepta ca Stalin să coboare din cer și să facă dreptate pe pământ. Cu alte cuvinte, de libertatea copiilor și de captivitatea adulților, cei care trebuiau să danseze după cum le cânta partidul.

            Deși ne pierdem într-o ficțiune polițistă, granițele dintre bine și rău par să slăbească, crima fiind o necesitate a vieții, o istorie, chiar un mijloc de divertisment. Pe lângă omorul de la care pornește investigația, mai există câteva crime săvârșite în trecut, pe care timpul le-a conservat, până când o schimbare neprevăzută le-a dezgropat. Ce e cu cuțitul plin de sânge uscat din grajd? Dar cu pistolul descoperit în iederă? Evident că de-aici pornesc intrigi noi... Avem tendința de-a-l căuta pe vinovat, însă armele nu fac decât să confirme sângeroasa realitate. După ce Cain l-a ucis pe Abel, germenul criminal s-a infiltrat în organismul uman, ura, invidia, gelozia, uneori chiar disprețul, ducând la condamnarea celuilalt, indiferent dacă ne-a greșit cu ceva sau nu. Dar așa cum există un criminal, întotdeauna va apărea și un justițiar, pentru că actul de rebeliune trebuie pedepsit, după deviza „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

            Dacă ați ajuns până aici pentru că ați citit celelalte volume sau doar de curiozitate, trebuie să știți că avem de-a face cu un Mladin îmbătrânit, care simte, oarecum, că i se apropie sfârșitul. Dar la pachet cu bătrânețea vine și faima... De asta, când bunul lui amic, Haralambie Necșulescu (Hara), și o frumoasă franțuzoaică răscolesc Bucureștiul pentru a-i da de urmă, apar indivizi care-și asumă identitatea lui Andrei Mladin sau care susțin că știu unde s-ar afla jurnalistul. Ba e la nebuni, ba a fost răpit, ba a pierdut toți banii la Pocker și se ascunde de interlopi, ba chiar e la Torino, unde stă la un Cappuccino cu un necunoscut. Toți știu cine e Andrei Mladin și vor să fie (sau să fi fost) în preajma lui, alături de cel mai cunoscut detectiv român în viață. Iar dacă ați citit tot ce am scris până aici, vreau să pășim împreună pe acest drum al misterului, ca să aflăm ce dorește, de fapt, de la el superba franțuzoaică cu ochi albaștri.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui George Arion:

 

Literatura pe tocuri

Falled

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu 

COMANDĂ CARTEA