Titlu: Clubul Crimelor de Joi
Serie: Clubul Crimelor de Joi #1
Autor: Richard Osman
Editura: Crime Scene Press
Titlu original: The Thursday Murder Club (2020)
Traducere de George Arion Jr.
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 408
Media pe Goodreads: 4,03 din 57.766 note
„Clubul
Crimelor de Joi” nu a fost doar un fenomen în Marea Britanie, ci și un roman
care a stârnit mare vâlvă printre cititorii din România. Cred că este prima
dată când o carte polițistă e tradusă, în limba română, la doar două luni de la
apariție. De altfel, autorul este o personalitate destul de cunoscută și era de
așteptat ca prima lui ficțiune să se bucure de un asemenea succes. Coperta și
descrierea m-au făcut să-mi doresc volumul lui Richard Osman, încă din momentul
în care l-am văzut în original, și a fost o bucurie să aflu că editura Crime
Scene Press a cumpărat drepturile pentru țara noastră. Iar surpriza a venit în
momentul în care l-am primit cadou chiar de ziua mea. Cred că ar fi cazul să nu
mai bat câmpii și să trec la subiect.
Coopers Chase este locul perfect în care ai vrea să te retragi
după ce ai ieșit la pensie. Orășelul liniștit te așteaptă „cu brațele deschise”
să faci parte din comunitatea lui, să socializezi și să practici jocuri și
activități alături de ceilalți seniori, într-un mediu plăcut și reconfortant.
Bătrâneii din acest loc sunt fericiți
să-și petreacă timpul gătind, croșetând, făcând puzzle sau doar stând pe bancă
și contemplând lucrurile din jur.
Însă nu toate persoanele din Coopers Chase sunt fericite să-și
petreacă timpul astfel. Elizabeth, Joyce, Ibrahim și Ron sunt patru bătrânei
excentrici cărora le place să descifreze crime. Da, ați auzit bine, cei patru
se întâlnesc, în fiecare zi de joi, în sala pentru jocurile de puzzle, unde
cercetează dosare vechi cu ucideri care nu au fost rezolvate, din acest motiv,
și-au pus numele „Clubul Crimelor de Joi”. Îndeletnicirea celor patru
octogenari pare un joc, până când o crimă este comisă, iar victima este omul
care s-a ocupat cu construcția orășelului.
Nu ai cum să nu-i simpatizezi pe protagoniștii care își pun
laolaltă talentele pentru a-l demasca pe vinovat. Curajul și vitalitatea de care
dau dovadă, atunci când află că dorința lor de a face pe detectivii are o
justificare, te fac să-i vezi ca pe niște investigatori tineri și agili. Cel
mai tare m-a surprins Elizabeth care călătorește dintr-un loc în altul fără
probleme și care dă dovadă de o deducție logică ce te lasă fără cuvinte. Am
avut puține dubii în legătură cu Joyce despre care am bănuit că ascunde ceva, din
cauza faptului că mai mereu vorbește despre ceilalți și evită să dea detalii cu
privire la ea și trecutul ei. Bineînțeles că nu vă voi spune ce rol joacă ea în
poveste, până la urmă e un roman polițist , iar tensiunea stă în suspectarea de
noi și noi oameni.
Am apreciat că autorul a realizat două perspective narative, una
obiectivă prin care ne vorbește despre acțiunea din diverse locuri, și una
subiectivă realizată prin Joyce care ne comunică cum stau relațiile între
protagoniști și care sunt trăsăturile de caracter specifice fiecăruia. Mai mult
de atât, de la ea aflăm și detalii cu privire la viețile anterioare ale
celorlalți, atât cât i s-a îngăduit să afle.
Lucrurile devin și mai interesante atunci când protagoniștii încep
să-i suspecteze pe ceilalți seniori din comunitate. Gândul că un octogenar ar
putea ucide cu sânge rece o altă persoană este un fapt care tulbură atât micul
orășel, cât și pe cititorul care este dintr-odată pus într-un scenariu atipic.
Iar atunci când începi să suspectezi o persoană aflată la capătul drumului,
consecința e că ajungi să-i dezgropi trecutul și să te bagi cu forța în viața
ei. Poveștile pe care urmează să le descoperi pot fi deopotrivă îngrozitoare,
dar și niște lecții despre iubire și compasiune care te vor face să empatizezi
cu ființa ajunsă la capătul puterilor și să-ți dai seama cât de minunată și
totodată cât de zbuciumată poate fi viața unui om.
Pe lângă cei patru protagoniști, mai există două personaje ce ies
în evidență, o polițistă și un inspector care sunt însărcinați, cu adevărat, să
rezolve cazul. Lucrul care m-a frapat a fost cum bătrâneii ajung să strângă mai
multe indicii decât poliția și cum cei doi detectivi dau crezare intuiției
octogenarilor. De câteva ori am avut impresia că Elizabeth o pune la punct pe Donna
și că cea din urmă o vede pe bătrână ca pe un investigator experimentat.
„Clubul Crimelor de Joi” este o poveste despre
viață, moarte și oameni ajunși la capătul existenței. Pentru că sunt un cititor
împătimit de literatură polițistă, cartea de față a reprezentat un deliciu pe
care l-am savurat pagină cu pagină, fiind prins în ancheta seniorilor și
empatizând cu fiecare personaj în parte. Dacă v-am stârnit interesul și vreți
să faceți o vizită în Coopers Chase, aștept părerile voastre în comentarii.