Recenziile lui Gică 187 - Cartea Cazurilor Nerezolvate de Simone St. James (CRIME CLUB)

Titlu: Cartea Cazurilor Nerezolvate  

Autor: Simone St. James

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Book of Cold Cases (2022)

Traducere de Irina Gache

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,79 (din 113.284 note)

 

Pași ce urcă și coboară scările în miez de noapte, siluete spectrale care-și fac apariția în lumina lunii, șoapte neinteligibile, vaiete, obiecte mutate de colo-colo, fără ca vreo mână umană să le atingă, și un singur locatar, ultimul membru al familiei Greer. Beth nu ține strigoii din conac departe cu usturoi sau descântece, fiindcă sufletele rătăcite nu-s așa proaste, ci cu alcool și pastile, pentru că doar anestezierea psihică o poate ajuta să treacă peste încă o noapte în compania morților. S-a obișnuit cu asta, zgomotele sunt zgomote, oricum vechea casă scârțâie din toate încheieturile. Când tatăl ei, Julian Greer, a cumpărat-o, era urâtă, dar, de când a renovat-o, e și mai urâtă. La urma urmei, spiritele ce nu-și găsesc liniștea reprezintă cea mai mică problemă pentru femeia de șaizeci de ani, fiindcă de mai bine de patru decenii Beth se luptă cu proprii demoni, cu privirile și vocile din comunitate ce-i reamintesc că ea e Lady Killer, criminala în serie din Claire Lake.

Shea Collins lucrează ziua ca recepționistă la un cabinet medical din centrul orășelului Claire Lake, preluând apeluri telefonice și organizând fișele pacienților, iar noaptea și-o dedică propriului blog, transformat în urma numărului mare de vizitatori într-un soi de forum, numit Cartea Cazurilor Nerezolvate. Site-ul a adus la un loc mulți pasionați de True Crime care-și dau cu părerea despre identitățile criminalilor în serie, despre anchetele nesoluționate, și care încearcă să scoată la lumină detalii relevante care le-au scăpat la acea vreme organelor legii. Și pentru că Shea a atras mereu problemele la ea, la cabinet își face apariția Elizabeth Greer, femeia care în 1977 a ucis doi bărbați, împușcându-i de-aproape. Însă Lady Killer, având un avocat bun și un polițist care nutrea sentimente „romantice” pentru ea, în cele din urmă a fost achitată. Și poate că după patruzeci de ani, după ce a trăit atâta timp singură în propriul conac mortuar, a venit vremea ca Beth să le spună tuturor, prin intermediul lui Shea, adevărul.

Shea și Beth sunt atrase ca un magnet una de cealaltă, prima dorindu-și un articol inedit pentru blog, iar cea de-a doua, o mărturisire. Și unde altundeva s-ar putea desfășura interviurile dacă nu în conacul familiei Greer? Iar odată ce Shea pune piciorul în casa de pe deal își dă seama că ceva nu e deloc în ordine. Toți localnicii știu că aici a avut loc o crimă, Julian Greer fiind omorât în timpul unui jaf, tragedie care a dus la declinul psihic al soției sale, Mariana, care și-a pierdut viața, după doi ani, într-un accident de mașină. Și acum Beth își împarte existența cu stafiile, cu spectrul mamei care-și plânge neputința și disperarea. Pseudo-reportajul pe care-l realizează Shea e alcătuit atât din povestirile lui Beth, cât și din declarațiile neoficiale ale lui Joshua Black, detectivul (acum pensionat) care s-a ocupat de caz. Poate că în prezent fiica Marianei și a lui Julian și-a pierdut din strălucire, însă în tinerețe a fost o fată incredibil de frumoasă, cu forme plăcute privirii, ochi pătrunzători și un păr roșcat pentru care alte adolescente ar fi fost în stare să ucidă.

Sunt amară sau sunt dulce? Doamnele pot fi oricare dintre ele. Publică asta sau vor fi mai multe. Asta scria pe biletul de la locul primei crime... Cu certitudine cuvintele au fost scrise de mâna unei femei. Oare să fie Beth, într-adevăr, Lady Killer? Deși Shea inițial nu se simte în siguranță în compania gazdei sale, după câteva întâlniri lasă de-o parte orice precauție, realizând că în fața ei se află o ființă fragilă, ajunsă la capătul puterilor. Niciun strop de răutate nu izvorăște din Elizabeth Greer, poate că e reticentă și rece, dar așa ar trebui să te simți după ce ai fost acuzată ani de-a rândul de două omoruri pe care probabil că nu le-ai comis. Și atunci cine e ucigașa noastră în serie? Dacă Beth e nevinovată, de ce a tăcut în toți acești ani? Și de ce a ales să vorbească tocmai acum? Ce a făcut-o în cele din urmă să mărturisească?

Trăgând linie, Simone St. James nu scrie literatură Horror. Poate că spre final înclină într-adevăr spre groaza materială, însă până în punctul culminant avem de-a face cu elemente specifice goticului, teroarea fiind în mare parte o senzație. Simți, alături de Shea, fiori pe șira spinării, observi umbrele care trec dintr-o încăpere în alta, însă nu se lasă cu sânge, nu avem niciun demon care s-o sfâșie pe protagonistă. Spre deosebire de celelalte romane, St. James preia aici mitul din „Prăbușirea Casei Usher” (blestemul și strigoii), pe care-l introduce, remodelat, într-o poveste Mystery. E mai bună decât „Motelul Sun Down”, dar mai slăbuță decât „Fetele din Idlewild”. Și, după trei cărți citite, sunt sigur că nu o voi scăpa pe următoarea. Având în vedere subiectul legat de True Crime și atmosfera funebră și apăsătoare, nu-i de mirare că a fost cel mai cumpărat roman de la Crime Scene Press, din cadrul Târgului de Carte Bookfest 2024.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Simone St. James:

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Falled

Fata Cu Carte

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 186 - Toți cei din acest tren sunt suspecți de Benjamin Stevenson (CRIME CLUB)

Titlu: Toți cei din acest tren sunt suspecți  

Serie: Ernest Cunningham (#2)

Autor: Benjamin Stevenson

Editura: TREI

Titlu original: Everyone on This Train Is a Suspect (2023)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,90 (din 28.326 note)

 

Captivant. Nu l-am mai putut lăsa din mână. M-a ținut treaz toată noaptea. Excepțional de la prima până la ultima pagină. (...) Aprecieri reale sau laude comerciale? Admirația unor autori deja consacrați sau rezultatul sumelor bine plasate? E drept că orice scriitor și-ar dori ca pe coperta romanului său, fie el de debut, standalone sau volum dintr-o dilogie, trilogie sau serie, să apară, în plan secund, numele lui Stephen King, Lee Child, Ian Rankin sau James Patterson. Sau poate numele unui faimos blog de carte sau publicație, precum Kirkus Reviews, The New York Times sau The Guardian. Dar oare oamenii ăștia, și aici mă refer în special la autorii prolifici care nu și-au încheiat cariera, au atâta timp la dispoziție încât să citească anual zeci de cărți pe care să-și pună, printr-un cuvânt sau o frază, amprenta?  

După ce romanul său de debut autobiografic, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva (recomandat de Jane Harper), a avut un succes răsunător printre fanii genului Mystery, Societatea Scriitorilor de Cărți Polițiste l-a invitat pe Ernest la un festival de gen care urma să aibă loc în faimosul tren Afgan. Plecarea, Darwin, câteva opriri pe drum pentru excursiile planificate, cu destinația, Adelaide. Entuziasmat și gândindu-se că experiența pe care o va dobândi îl va ajuta să-și găsească inspirația pentru următoarea lui carte, Ern acceptă invitația și vine însoțit de iubita lui, Juliette, care, dacă vă amintiți bine, e la rândul ei scriitoare. Bun... Haideți să facem cunoștință și cu ceilalți participanți. Lisa Fulton e autoare de thrillere juridice. SF Majors e recunoscută pentru thrillerele sale psihologice. Specialitatea lui Alan Royce sunt thrillerele criminalistice. Wolfgang scrie ficțiune literară, a dat lovitura cu o rescriere după Cu sânge rece a lui Truman Capote. Și oaspetele de onoare al festivalului Australian e Henry McTavish, autorul celebrei serii cu detectivul Morbund.

Și... am pornit la drum. Însă scriitorii de ficțiune polițistă nu sunt cei mai agreabili oameni din lume. Cu toții se privesc pe sub gene, unii chiar iau notițe despre ceilalți, denigrându-i sau încercând să le schițeze personalitatea. Henry McTavish e vedeta evenimentului, dar nu e individul cu care ai vrea să-ți împarți compartimentul. Scoțianul e nesăbuit, îi judecă fățiș pe ceilalți pasageri, pe care îi vede ca pe niște fani neînsemnați, petrecându-și majoritatea timpului dând pe gât toate băuturile alcoolice scumpe. E irascibil și nu ezită niciun moment să-ți reamintească cu cine stai de vorbă. Până și Ern al nostru umblă după un citat de la McTavish, câteva cuvinte care ar urma să apară, clar, pe coperta următorului său roman. Ei bine, entuziasmul îi dispare repede după ce vede recenzia pe care scoțianul i-a făcut-o la prima carte pe Goodreads, o singură steluță, însoțită de cuvântul „Urât”. Detalii, detalii... Să nu uităm că avem de-a face și de data asta cu un roman polițist, așa că cineva, unul dintre cei șapte scriitori, urmează să fie ucis.

               Gata... Crima a avut loc. Și acum ce rămâne de făcut? Oricare dintre cei șase scriitori rămași ar putea fi făptașul, fiindcă toți știu cum să ucidă și să aranjeze lucrurile în așa fel încât să nu fie descoperiți. Însă cei șase posibili vinovați au și capacitățile detectivilor-protagoniști pe care i-au inventat. Ernest e conștient de asta, așa că încearcă să obțină de la fiecare o perspectivă oarecum specializată, pentru a rezolva enigma. SF Majors ar putea să creeze un profil psihologic. Alan Royce ar putea să descopere cauza decesului. Și dacă și-ar pune la comun talentele… Dar să nu uităm că ucigașul este unul dintre ei. Pe lângă asta, nu prea ai unde să pleci de pe un tren în mișcare, și chiar dacă te-ai da jos, ai risca să te rătăcești în pustiu. Așadar, spațiu închis, caz deschis. Și nu sunt doar ei la bord, evident, așa că ar fi bine să nu-i scăpăm din vedere nici pe ceilalți pasageri care trec prin obiectiv. Nici măcar pe cele trei femei din grupul de lectură obsedat de Cele unsprezece orgasme ale lui Deborah Winstock, fenomenul literar care a acaparat Tiktok-ul.

               Benjamin Stevenson reinventează pentru a doua oară genul polițist, deconstruind subgenurile și reasamblând fragmentele într-un mozaic postmodern, ludic și provocator. Spațiul închis și cele șapte personaje prezente trimit la thrillerele psihologice ale ultimilor ani, umorul nu tocmai fin presărat pe parcurs dă cărții o notă de Cozy Crime, iar autorul-personaj-narator sparge bariera dintre tangibil și ficțional, propunând lumea imaginară ca pe o a doua realitate. Regulile sunt încălcate, avem cinci posibili detectivi/criminali, pe lângă Ernest, naratorul, prin simpla lui prezență, ne anunță că a supraviețuit investigației, ba mai mult, ne oferă și indicii astfel încât noi, cititorii, să putem descoperi adevărul. Iar dacă vă place cum scrie Stevenson, nu uitați că povestea nu se termină aici, pentru că seria continuă cu Everyone This Christmas Has A Secret, un roman construit sub forma unui calendar de advent pentru Crăciun.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Benjamin Stevenson:

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 185 - Ochi pentru ochi de M.J. Arlidge (CRIME CLUB)

Titlu: Ochi pentru ochi  

Autor: M.J. Arlidge

Editura: TREI

Titlu original: Eye for An Eye (2023)

Traducere de Alexandra Fusoi

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 592

Media pe Goodreads: 4,11 (din 6.763 note)

 

Nu vei uita niciodată seara în care scumpul tău copil nu a mai ajuns acasă. Când a plecat să se joace cu niște amici și nu s-a mai întors. Ai stat toată noaptea treaz, numărând minutele și secundele și așteptând o bătaie în ușă, un nenorocit de semn care să-ți confirme faptul că băiețelul tău e în siguranță. Dar nimic... Orele au trecut, iar în cele din urmă, după ce ți-ai pierdut orice speranță, și-a făcut apariția și poliția, care ți-a dat cumplita veste că odorul tău, sufletul tău, e mort. Cineva, vei afla în curând de la știri cine, l-a răpit de pe stradă, l-a abuzat sexual, și apoi l-a ucis, abandonându-i trupul mutilat în pădure. Dar degeaba vei afla cine e agresorul, fiindcă, dacă nu va primi o sentință pe viață, autoritățile îl vor elibera și îi vor oferi o identitate nouă, sigură, departe de-aici. O locuință nouă, într-un oraș nou, un job, ce mai... o viață nouă, nepătată. Dar ce ai face dacă informațiile respective ar ajunge la tine? Numele și locul în care trăiește în prezent? Ți-ai face dreptate cu mâna ta? Sau te-ai lupta în continuare cu durerea, știind că ucigașul fiului tău a primit o a doua șansă?

„În momentul de față, în Marea Britanie există nouă infractori condamnați care au primit din partea justiției dreptul la anonimat pentru tot restul vieții și cărora li s-au oferit nume și vieți noi după ce au fost eliberați din închisoare. Crimele pe care le-au comis erau atât de cunoscute, atât de larg mediatizate, încât amenințarea unor atacuri din partea justițiarilor în comunitate a fost considerată reală. Din acest motiv, tribunalele au luat măsura neobișnuită de a le acorda dreptul la anonimat pentru tot restul vieții, protejându-i astfel de vătămări și oferindu-le o a doua șansă, sub controlul Serviciului de Probațiune” (din Nota autorului).

Dar ce s-ar întâmpla dacă numele și adresele noi ale criminalilor le-ar fi comunicate părinților, fiilor sau fraților victimelor? Ei bine, Mark Willis a aflat-o pe propria piele, după ce a fost vânat, în timp ce se întorcea de la job, de trei bărbați înarmați cu răngi și cu chipurile acoperite de măști de porci. Și poliția bănuiește că cei trei indivizi ar fi chiar fiii bătrânei pe care a violat-o și lovit-o, și care a decedat ulterior din cauza rănilor. Așadar, cine urmează? Poate „Russell”, bărbatul care s-a îndrăgostit nebunește de Amber... Sau „Emily”, mama divorțată care încearcă să aibă grijă de fiul ei adolescent... Sau, de ce nu, „Jack”, tânărul de 19 ani care și-a găsit de curând un nou job și o nouă locuință... Nu știm cine, dar știm sigur că în interiorul Serviciului de Probațiune se află un sabotor, un răzbunător care și-a pus în mișcare trupele de justițiari.

Standalone-ul lui M.J. Arlidge conține un număr considerabil de personaje, (extrapolând) cam câte apar în două volume din seria „Helen Grace”. Îi avem în prim plan pe ucigașii nemiloși care au reușit să-și refacă viața, stând ascunși la vedere, dar care acum sunt vânați unul câte unul, de rudele victimelor sau de membrii forumului Justiția nu doarme niciodată. În plan secund, îl avem pe Mike Bumham, tatăl Jessicăi, fetița în scaun cu rotile care a fost ucisă cu pietre de două puștoaice. Și bineînțeles că vinovatele au scăpat basma-curată. Însă, dacă autoritățile nu au reușit să le pedepsească, cineva tot trebuie s-o facă, iar acel cineva poate că e el, un om care a ajuns la capătul puterilor, orb la șansele de reconciliere cu sine pe care universul încă i le oferă. Și în centrul evenimentelor o avem pe Olivia Campbell, consilierul de probațiune care se ocupă de situația lui Jack, o femeie ambițioasă, curajoasă, dar ghinionistă, fiindcă a rămas însărcinată după o noapte de amor cu colegul ei însurat.

               Capitol cu capitol, alături de inspectorul Chandra Dabral, îi luăm la rând pe membrii Serviciului de Probațiune, încercând să descoperim cine a trimis mesajele cu datele ucigașilor, de pe un Samsung Galaxy acum închis. Suspecții apar imediat, doar că dispar la fel de repede, fiecare având câte un alibi valabil. În paralel, identitățile ucigașilor sunt deconspirate în continuare, numărul de justițiari crescând de la o zi la alta. De la nume se ajunge la adresă, cât ai clipi apare și o poză recentă cu fostul delicvent, anonimatul fiind demolat cărămidă cu cărămidă. Astfel, rolurile se inversează, personajele negative devin, într-o oarecare măsură, pozitive, iar cei răniți absorb atâta întuneric și furie încât se transformă în niște monștri, ale căror gesturi oribile sunt primite cu urale de gloată. Deși romanul redă destul de fidel atmosfera din seria „Helen Grace”, personajele nu sunt conturate până la capăt, lipsindu-le profunzimea. Până și Olivia Campbell e descrisă oarecum de la distanță, detaliile extrem de personale fiind introduse, firește, pe parcurs. Premisa e provocatoare, pur și simplu te scoate din zona de confort. Cititorul ajunge un avocat al diavolului, dar și un părtaș la suferința celor îndoliați. Și, dincolo de subiect și de acțiunea trepidantă, rămâne încă întrebarea: Crezi că un ucigaș cu sânge rece, copil sau adult, agresor sexual sau piroman, se poate schimba cu adevărat pentru a fi reintegrat în societate?

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui M.J. Arlidge:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Falled

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 184 - Mici binecuvântări de Dennis Lehane (CRIME CLUB)

Titlu: Mici binecuvântări  

Autor: Dennis Lehane

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Small Mercies (2023)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 4,30 (din 46.635 note)

 

            Mary Pat Fennessy nu mai are nimic de pierdut... Primul ei soț, Dukie, hoțul fără pereche care a jefuit tot ce era de valoare și nebătut în cuie prin oraș, nu a plecat genunchiul în fața cui trebuia, așa că într-o zi pur și simplu a dispărut. După aceea, l-a cunoscut pe Ken Fen, un bărbat arătos și blând, poate cel mai înțelept om din lume, care, în urma unui mariaj nefericit, încă plătea o groază de bani pensie alimentară. Ken a fost bărbatul vieții ei, dar, nereușind să-i înțeleagă capriciile, în cele din urmă a părăsit-o. A mai rămas doar cu cei doi copii din prima căsătorie, Noel și Jules. Însă după ce Noel, soldatul neexperimentat  care observase moartea în detalii în Vietnam, a luat o supradoză, au mai rămas doar ele două. Ea și draga ei fiică de șaptesprezece ani. Până aseară... Când Jules, care și-a părăsit prietenii la 23:45, conform declarațiilor „exacte” ale acestora, nu a mai ajuns acasă.

Dispariția lui Jules coincide cu moartea în circumstanțe misterioase a unui bărbat de culoare lovit de metrou. Probabil, un traficant de droguri... Dar ce căutase el în Southie, în cartierul albilor, în stația Columbia? Hotărâtă să descopere ce s-a întâmplat cu fiica ei și neavând încredere în foștii amici ai lui Dukie care i-au promis că vor face tot ce le stă în putință ca să afle unde e fata, Mary Pat Fennessy pornește în propria cercetare, punând întrebări în stânga și-n dreapta, prietenilor fetei și celor care s-au aflat în zonele pe unde au colindat adolescenții. Și atunci când nu obține răspunsuri pertinente, știe cum să pună problema, unde să lovească sau să pună lama, ca să scoată la suprafață frânturile de adevăr. Dar cu fiecare piesă ce-o îmbină în puzzle își dă seama că nu și-a cunoscut cu adevărat fiica, că Jules i-a ascuns un mare secret, unul pentru care cineva ar fi în stare să ucidă. Și așa, de la o persoană interogată la alta, Mary Pat se apropie de oamenii lui Marty Butler, atrăgându-i atenția șefului mafiei irlandeze. 

Acțiunea romanului are loc în vara caniculară a anului 1974, când judecătorul Arthur Garrity Jr. de la Curtea Districtuală a Statelor Unite a decis, în cazul Morgan vs. Hennigan, comutarea elevilor din cartierele predominant albe la liceele din cartierele predominant negre, și vice-versa. Astfel, o parte dintre elevii Liceului Roxbury a fost transferată la South Boston, iar jumătate dintre albii de la South Boston au fost obligați să meargă la Roxbury. Efectul ușor de anticipat al desegregării a fost violența, părinții copiilor albi declarându-se vehement împotriva posibilității ca progeniturile lor să învețe printre tinerii negri. Prin urmare, cei din Southie au protestat prin mișcări de stradă, cu pancarte și portavoce, în grupuri organizate, însă ordinul judecătoresc nu a putut fi anulat. Până și Mary Pat vede opțiunea ca Jules să învețe la Roxbury ca pe o condamnare. Ca și cum culoarea pielii celorlalți ar fi un stigmat, un însemn al rasei violente, mizerabile și needucate.

Mary Pat știe, chiar dacă în sinea ei crede că e o persoană corectă, că „cioroii” sunt întotdeauna cauza problemelor. Dar oare cealaltă rasă nu reflectă cumva defectele și neajunsurile albilor? Și ei luptă pentru aceleași drepturi, și ei își doresc să-și trimită copiii la școală în siguranță și să aibă ce să le pună pe masă. Oare bărbatul de la metrou era într-adevăr un traficant de droguri? Sau poate că se aflase întâmplător prin zonă. Și în curând eroina noastră trecută de prima tinerețe descoperă că gașca din care făcea parte și Jules s-a aflat în apropierea stației Columbia chiar în seara în care tânărul de culoare a fost lovit de metrou. Detaliu cu detaliu, scenariul începe să prindă contur, iar Mary Pat își dă seama că a trecut pe teritoriul interlopilor, așa că acum are de luat o decizie... Să se retragă sau să-și continue vendeta. Însă, așa cum am spus, femeia noastră nu mai are nimic de pierdut, și e hotărâtă să treacă peste cadavre ca să-și salveze sau îngroape fiica.

Dennis Lehane a revenit cu un thriller exploziv, mult mai alert decât „Mystic River”, dar la fel de complex. E scurt, lectura curge, însă profunzimea textului ridică multe problematici. Autorul folosește termenii peiorativi ca să sublinieze digresiunea socială, dar și ca să redea fidel atmosfera anilor ’70, aruncându-și personajele într-un context pseudo-beligerant, în care organelor „legii” le e  frică să intervină. Mary Pat e o eroină împinsă dincolo de limite, care știe că e posibil să nu scape cu viață din confruntarea finală. Bineînțeles că există și alte personaje, chiar un polițist alb în rolul secundar, însă atenția cititorului se reîntoarce la protagonistă, poate singura justițiară din cartierul scăldat în heroină și sânge. Dar stați așa... Cum am putut să uit de Bess... Cum adică „cine e Bess?”

„Bess e un Ford Country Sedan 1959 în două culori. Spatele i se lasă ca fundul unui câine bătrân, rugina și sarea de pe drumurile de iarnă au ros marginile apărătorilor de la roți și treimea inferioară a tablei vopsite, șine­le portbagajului de deasupra au dispărut de mult (nimeni nu-și mai amintește unde sau când), luminile de poziție din spate sunt crăpate (dar funcționale), iar țeava de eșapament se mai ține doar cu ajutorul rugăciunilor și a unei sfori de bucătărie zdrențuite. Cam singurul lucru pe care îl mai poți spune despre Bess este că a fost, la vremea ei, o mașină grozavă pentru a transporta doi copii, are un motor 352 V8 sub capotă care o transformă într-o rachetă pe autostradă, iar radioul funcționează. Bess a avut cândva două nuanțe diferite de verde - „Aprilie” și „Sherwood”; în acest mo­ment, ambele nuanțe sunt atât de decolorate că trebuie să o crezi pe Mary Pat pe cuvânt că așa a fost.”

 

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Dennis Lehane:

Literatura pe tocuri

Falled

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 183 - Sarek de Ulf Kvensler (CRIME CLUB)

Titlu: Sarek 

Autor: Ulf Kvensler 

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Sarek (2022)

Traducere de Carmen-Olimpia Tache

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 3,57 (din 5.749 note)

 

„O scurtă privire la hartă dezvăluia faptul că Sarek era mult mai interesant decît Padjelanta. Practic, toată secțiunea centra­lă era acoperită de pete de maro și alb, cu petice și linii albastre între ele. Zonele maro erau cele în care contururile de diferen­ță de nivel erau atît de apropiate încît nu puteau fi distinse. Al­bul indica ghețari; știam că mulți dintre ghețarii Suediei erau în Sarek. Albastrul arăta lacuri și ape curgătoare, în primul rînd Rahpaadno, rîul important care curge prin Valea Rapa pînă la del­ta pe care o formează la marginea nord-vestică a lacului Lájtávrre. Numele munților aprindeau imaginația: Ruohtes, Tsahkok, Alkatj, Ahpar, Skarki.

Asta era adevărata sălbăticie, mii de kilometri pătrați fără ca­bane și trasee, teren dificil și necruțător. Ai fi putut să mergi zile întregi fără să întîlnești picior de om, mai ales în această perioadă a anului. În mijlocul parcului era marcat un telefon pentru ur­gențe. Mi-am dat seama că, dacă erai în unul dintre colțurile mai îndepărtate ale acestuia, ar dura zile întregi să ajungi la el.”

            Anna, Henrik și Milena se pregătesc să plece într-o nouă drumeție în munți, un hobby pe care-l practică de mulți ani, din vremea studenției. Planul inițial era să meargă din nou pe Kungsleden, de la Abisko la Kebnekaise, un traseu nu tocmai ușor, dar sigur. Însă se pare că de data asta un nou membru se va alătura micului grup, și anume Jacob, un bărbat cu mușchi bine conturați și foarte atrăgător, pe care Milena l-a cunoscut online. Dar Anna e sigură că-l știe de undeva pe Jacob și că noul iubit al prietenei sale nu are tocmai intenții curate. Câteva zile mai târziu, după ce în sfârșit Henrik a fost de-acord ca Jacob să vină cu ei, cei patru tineri se află în trenul de noapte spre Abisko, urmând să coboare, așa cum stabiliseră, la Kungsleden. Dar în ultimul moment Jacob le propune să abandoneze traseul stabilit și să se îndrepte spre Sarek, pentru că a rezervat deja un elicopter care să-i ducă pe platoul stâncos de la intrarea dinspre Parc. Confuzi, dar dornici în același timp de o experiență inedită, ceilalți acceptă cu sufletul la gură oferta, neștiind că următorii kilometri parcurși pe jos vor decide cine trebuie să moară și cine merită să scape cu viață din ghearele munților.

               Romanul se desfășoară sub forma unui interogatoriu pe care inspectorul Anders Suhonen i-l ia Annei Samuelsson, descoperită, rănită și udă din cap până-n picioare, în Parcul Național Sarek, internată în prezent în spitalul Gällivare. Și așa, prin relatarea (întreruptă și reluată) protagonistei ne imersăm în drumeție, pornim la drum alături de cei trei prieteni, la distanță sigură de noul venit. Și odată ce pătrundem în Sarek, orice urmă de civilizație dispare. La picioarele noastre se întinde Valea Rapa, iar la orizont se văd piscurile înalte, greu de escaladat. Aici natura se transformă într-o adevărată provocare, e nevoie de o voință de fier și de forță fizică pentru a traversa râurile înghețate prin care trec curenți puternici. Fiecare pas trebuie calculat cu grijă, tot timpul trebuie să ai trei puncte de sprijin, ca să nu-ți pierzi echilibrul și să te prăbușești în apa rece sau în prăpastie. Proviziile ajung doar pentru o săptămână, îmbrăcămintea călduroasă și de protecție nu trebuie să intre în contact cu umezeala și e necesar să ai la tine un dispozitiv electronic de urmărire, ca ajutoarele să te repereze repede și eficient în pustiul ploios de aproape 2.000 de kilometri.

            Drumul anevoios pe care-l parcurg Anna, Henrik, Milena și Jacob se transformă încet, dar sigur, într-un traseu de autocunoaștere, Sarek reușind să le scoată cele mai profunde temeri la suprafață. Paranoia crește cu fiecare popas, Anna nu-l scapă pe Jacob din vedere, fiind sigură că iubitul Milenei le va întinde o capcană, îi va ucide și va scăpa cu mâinile curate. De asemenea, își dă seama și că Henrik, logodnicul ei și profesorul căruia studenții îi ciuguleau odinioară din palmă la conferințe, nu mai e într-o formă fizică așa bună, renunțând, fără știrea ei, la orele de sală, înaintând tot mai greu și pierzându-și suflarea, confruntându-se mai nou și cu frica de înălțime. La rândul ei, Milena se dovedește o păpușă ușor de manipulat, ale cărei sfori se află în mâinile lui Jacob. Cât despre ultimul membru al grupului, ei bine... Jacob e (și nu e) malefic, e (și nu e) un iubit model, ipostazele sale fiind alterate la fiecare capitol de viziunile (implicate) ale Annei și Milenei.

            Sarek e mai mult decât un parc natural, e purgatoriul, e locul unde damnații își mărturisesc păcatele. Și, în același timp, e un cronotop în care anotimpurile duc o luptă acerbă. Peisajele cromatice de primăvară sunt spălate în următoarea clipă de ploile torențiale de toamnă, soarele de vară ce le usucă echipamentul este umbrit fulgerător de zăpada ce cade din cer fără niciun avertisment. Astfel, Sarek devine un personaj în sine, un soi de zeitate ce-i pune la încercare pe cutezătorii ce-i vizitează tărâmul. Concluzionând, romanul lui Ulf Kvensler e o combinație interesantă între stilul pe care l-au adoptat Ruth Ware și Lucy Foley și Nordic Noir, aruncând niște personaje de hârtie, superficiale, într-un context sumbru și tensionat. E scris bine, îți stârnește interesul în aceeași măsură în care-ți pune nervii la încercare,  și merită citit, dacă nu pentru plot, atunci pentru peisajele montane descrise cu atâta acuratețe.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ulf Kvensler:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Falled

Citește-mi-l

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 182 - Călăul lui Gaudí de Aro Sáinz de la Maza

Titlu: Călăul lui Gaudí 

Serie: Milo Malart (#1)

Autor: Aro Sáinz de la Maza

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: El asesino de La Pedrera (2012)

Traducere de Georgiana Nuțu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 3,96 (din 381 note)

 

            Barcelona... Un oraș zugrăvit și modelat de istorie, vechi și nou deopotrivă, unde s-au născut vestiți pictori, sculptori și arhitecți. Locul perfect în care să răpești un fost ministru al culturii, să-l ții închis cinci zile fără apă și mâncare, și apoi să-l legi cu niște cabluri metalice de fațada clădirii La Pedrera, să-l stropești cu benzină și să-i dai foc. Da, asta au surprins camerele de supraveghere, asta apare și în filmarea postată pe net dintr-un internet café, iar rămășițele carbonizate pe care echipele de intervenție le-au recuperat reprezintă dovada incontestabilă că prin oraș își face veacul un ucigaș cu sânge rece, posibil piroman. Dar de ce și-a filmat oribila crimă? Vrea să transmită un mesaj sau să se pună în lumina reflectoarelor? Și de ce a ales să-și suspende victima pe La Pedrera? Ținta lui e clădirea sau opera lui Gaudí? Oricum ar sta, de fapt, treaba, un lucru e cert, doar o minte tulburată poate să prindă un monstru, așa că e momentul propice ca inspectorul Milo Malart să intre în scenă.

            Suspendat din funcție după ce i-a fracturat mandibula unui superior și hărțuit de colegi și presă din cauza unei scurgeri de informații ce a dus la moartea unei femei nevinovate, într-o investigație anterioară, Milo Malart se confruntă acum cu sinuciderea propriului nepot, Marc, care și-a zburat creierii chiar cu arma lui de serviciu. Aflat cu trupul și sufletul pe marginea prăpastiei, Milo este rechemat, datorită unei judecătoare care a tras niște sfori, la Secția Centrală de Poliție pentru a se ocupa de ancheta ce-l vizează pe așa-zisul Călău al lui Gaudí. Dar șefii au impus două condiții pentru ca Milo să se întoarcă în joc: să meargă la psiholog și să facă echipă cu Rebeca Mercader, o tânără inspectoare-adjunctă ageră și „fioroasă”, altfel spus, o bonă care nu trebuie să-l scape din ochi. Și în timp ce Rebeca depune toate eforturile ca să-l convingă că e o polițistă competentă și analizează filmările în care apare criminalul cu cască de motociclist, președintele Círculo Gaudí este răpit chiar din propria mașină. Sau poate că a fugit cu banii? Însă, dacă ucigașul a mai făcut o victimă, atunci bogătașul cu o avere nejustificată s-ar putea să mai aibă doar cinci zile de trăit.

            Milo nu e doar un polițist cu un comportament neconvențional, ci și un om care poate să empatizeze puternic cu victimele și călăii, în special atunci când este la locul de muncă. Se pune în rolul făptașului, caută motive, analizează scenariile, aduce ipoteze noi și încearcă să anticipeze următoarea mișcare a criminalului. Metodele lui de lucru sunt diferite, mintea sa fiind mai mereu cu un pas înaintea ucigașului. Știe ce urmează să se petreacă, dar nu cunoaște identitatea răpitorului și nu are idee despre locul în care este ținut captiv Félix Torrens. Și încet-încet, printr-un raționament straniu, dar logic, ajunge la concluzia că ținta lui este, de fapt, Barcelona. Dar de ce ar vrea cineva să se răzbune pe un oraș? Și ce e cu focul? E într-adevăr vorba despre un piroman sau flăcările trimit la Trandafirul de Foc, la săptămâna tragică din 1909 când Barcelona a ars din temelii?

            De la văduva primarului și posibil viitoarea văduvă a lui Félix Torrens, două femei arogante și parvenite ce-i tratează pe locuitorii modești cu dispreț, la un prezentator TV care se află în plină ascensiune datorită unor scurgeri de informații ce pare să provină chiar din sânul poliției și până la un bibliotecar francmason care le explică celor doi investigatori semnificațiile simbolurilor pe care Gaudí le-a preluat în operele sale (rămânând încă o enigmă dacă mărețul arhitect a făcut sau nu parte din masonerie), Milo și Rebeca ajung să se cunoască cu adevărat, să se completeze unul pe celălalt și să pună informațiile tangibile și presupunerile personale cap la cap, pentru a da de urma Călăului lui Gaudí. Însă toate pistele posibile duc într-o fundătură, ceva nu se potrivește în scenariul pe care l-au încropit, și o întrebare esențială tot nu le dă pace... Care e legătura dintre fostul ministru Eduard Pinto și președintele Círculo Gaudí?  

            Cu thrillerul de față, Aro Sáinz de la Maza trece automat pe lista celor mai buni scriitori spanioli de suspans, alături de Carmen Mola și Juan Gómez-Jurado. E violent, grotesc și bizar, un roman care primește, fără nicio obiecție, cinci stele pe Goodreads. Barcelona, acum un oraș al turiștilor ce-l vizitează ca pe un mall, arde fără să ardă, protagonistul nostru e pe cât de excentric, pe atât de ingenios, un Sherlock veritabil completat de o parteneră/jumătate rațională, iar ucigașul e parcă desprins din cele mai întunecate coșmaruri, o umbră răzbunătoare care nu cunoaște mila sau compasiunea. Și atunci când simți că drumurile nu duc nicăieri, nu dispera, „E mai bine să aprinzi o lumânare decât să blestemi întunericul” (Confucius), unul dintre citatele preferate ale lui Milo Malart, ups... e timpul să vă las, fiindcă inspectorul nostru iarăși a ratat o programare la psiholog.

COMANDĂ CARTEA

Editura NICULESCU la Bookfest 2024 - 4 titluri pe care nu trebuie să le ratezi

Ne face plăcere să vă prezentăm câteva dintre titlurile pe care le veți putea găsi la standul editurii NICULESCU, din cadrul Târgului de Carte Bookfest 2024, care va avea loc în perioada 29.05-02.06, la Romexpo, în Pavilionul B2.

 

Prima noutate-surpriză care poate fi deja comandată de pe site și pe care o veți găsi la standul editurii este „Joc Mortal”, un thriller exploziv scris de legendarul actor britanic, Sir Michael Caine:

„Extraordinar!” 

The Telegraph

 

„Cel mai provocator thriller apărut în ultima vreme!”

The Guardian

 

Într-o groapă de gunoi din estul Londrei, este găsită o cutie cu material radioactiv, care dispare înainte ca poliția să ajungă la fața locului.

Cu agențiile de securitate din întreaga lume în alertă, detectivul Harry Taylor și echipa sa sunt cei care trebuie să iasă pe străzi în căutarea valizei. Cât timp are Harry și câți jucători se vor alătura acțiunii, înainte ca uraniul lipsă să lumineze cerul?

 

Tot în colecția NOIR urmează să apară „Relicva haosului”, cel de-al treilea volum din Saga Soarelui Negru, de Éric Giacometti și Jacques Ravenne:

„Thrillerul ezoteric face casă bună cu literatura de calitate!”

SUD OUEST

 

Iulie 1942. Niciodată rezultatul războiului nu a părut atât de nesigur. Dacă Anglia a reușit să scape de orice risc de invazie, Rusia lui Stalin se înclină sub atacul armatelor lui Hitler. Europa este pe punctul de a se prăbuși.

Prin căutarea svasticii, războiul ocult este declanșat în încercarea de a înclina balanța conflictului. Cine va găsi ultimul obiect sacru va câștiga.

Tristan Marcas, un agent dublu, pleacă în căutarea comorii pierdute a Romanovilor, care ascunde, potrivit ultimului țar, relicva supremă. La Berlin, Moscova și Londra se lansează o cursă contracronometru.

 

Continuăm cu o apariție ce tratează un subiect dur și de actualitate, „Disidentul Alexei Navalnîi”, de David M. Herszenhorn:

„Unde a găsit Alexei Navalnîi curajul și puterea de a deveni cea mai influentă voce a opoziției din Rusia, luptând împotriva regimului dictatorial al lui Vladimir Putin atât din stradă, cât și din închisoare? În cartea de față, David M.  Herszenhorn îl prezintă într-o manieră inteligentă pe disidentul înzestrat cu o tenacitate extraordinară, care a avut mereu idealuri mărețe şi care a fost hotărât să pună bazele unui stat democratic.”

DAVID E. HOFFMAN,

autorul cărților The oligarchs și The dead hand

 

„Multe persoane cred că Vladimir Putin nu a avut niciodată o concurență politică în Rusia, dar acest lucru nu este adevărat. Dacă în această țară ar fi avut loc alegeri libere și corecte, Alexei Navalnîi ar fi câștigat cu ușurință cursa pen- tru președinție. David M. Herszenhorn, autorul cărţii de faţă, conturează aici profilul disidentului rus, astfel încât să-l înțelegem mai bine pe bărbatul care a reprezentat multă vreme cea mai  bună soluție la regimul lui Putin. De ase- menea, descrie eforturile pe care preşedintele rus a fost dispus să le facă pentru a-și opri adversarul și a împiedica popularizarea mesajelor sale, abuzând în mod inacceptabil de sistemul de justiție penală ca să-i tortureze pe Navalnîi și pe co- legii săi, prizonieri politici.”

BILL BROWDER,

autorul cărților Alertă roșie și Blocați conturile!

 

„Cartea este o descriere captivantă a bărbatului care va rămâne poate cea mai strălucită figură a opoziției din Rusia!”

GREGORY FEIFER,

director executiv al Institutului pentru Afaceri Mondiale Actuale

 

Disidentul este o biografie bazată pe informațiile din știrile despre Alexei Navalnîi, cel care a fost dușmanul numărul unu al președintelui rus Vladimir Putin, avocat, blogger, activist anticorupție, organizator de proteste, lider al opoziției din Rusia, candidat la primăria orașului Moscova, strateg de campanie, victimă a unor otrăviri,  „prizonier de conștiință” și un critic dur al războiului. Alexei Navalnîi era detestat atât de mult de liderul de la Kremlin, încât acesta nici măcar nu-i rostea numele.

 

Iar în colecția ROUGE veți descoperi un roman istoric cutremurător, „Gemenele de la Auschwitz”, de Eva Mozes Kor: 

Memoriile sfâșietoare și inspiratoare ale unei fetiţe de zece ani, care a supraviețuit, alături de sora sa geamănă, iadului de la Auschwitz. Naziștii le-au cruţat viața doar pentru că erau gemene.

În vara anului 1944, Eva Mozes Kor și familia ei au ajuns la Auschwitz. Aici toţi membrii acesteia au fost despărțiți: cele două surori mai mari și părinții au fost duşi direct în camerele de gazare, în timp ce Eva și sora ei geamănă, Miriam, au fost date pe mâna doctorului Josef Mengele, devenit cunoscut sub numele de „Îngerul Morții”. Pe atunci, cele două fete aveau doar zece ani. 

La Auschwitz, gemenele s-au bucurat de „privilegii” precum a-și putea păstra hainele și a nu fi tunse zero. În schimb, au fost supuse experimentelor medicale sadice ale lui Mengele. De asemenea, în fiecare zi au trebuit să lupte pentru supraviețuire, în timp ce alţi gemeni au murit în urma experimentelor care s-au făcut pe ei, dar şi din cauza foametei şi a proliferării bolilor din lagărul de concentrare.   Gemenele de la Auschwitz ne face cunoscută povestea inspiratoare a rezistenței și supraviețuirii unui copil în fața răului suprem, fiind spusă simplu şi cu multă emoție. Cartea cuprinde și un epilog despre uimitoarea vindecare a Evei și decizia sa remarcabilă de a-i ierta în mod public pe naziști. Prin muzeul deschis de aceasta și discursurile susţinute, Eva Mozes Kor și-a dedicat viața mărturiei pe care a dat-o lumii despre Holocaust, oferind speranță supraviețuitorilor acestui genocid. De asemenea, a încercat să transmită un mesaj de iertare, îndemnând la pace şi la lupta împotriva urii și a prejudecăților din lume.

 

„Emoționantă și plină de viață... O carte despre puterea spiritului uman.”

Arhiepiscopul DESMOND TUTU, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Ce spui? Ne vedem la Bookfest?