Titlu:
Cartea Cazurilor Nerezolvate
Autor:
Simone St. James
Editura:
CRIME SCENE PRESS
Titlu
original: The Book of Cold Cases (2022)
Traducere
de Irina Gache
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 384
Media pe
Goodreads: 3,79 (din 113.284 note)
Pași ce urcă și coboară scările în miez de noapte, siluete spectrale
care-și fac apariția în lumina lunii, șoapte neinteligibile, vaiete, obiecte
mutate de colo-colo, fără ca vreo mână umană să le atingă, și un singur
locatar, ultimul membru al familiei Greer. Beth nu ține strigoii din conac departe
cu usturoi sau descântece, fiindcă sufletele rătăcite nu-s așa proaste, ci cu
alcool și pastile, pentru că doar anestezierea psihică o poate ajuta să treacă
peste încă o noapte în compania morților. S-a obișnuit cu asta, zgomotele sunt
zgomote, oricum vechea casă scârțâie din toate încheieturile. Când tatăl ei,
Julian Greer, a cumpărat-o, era urâtă, dar, de când a renovat-o, e și mai
urâtă. La urma urmei, spiritele ce nu-și găsesc liniștea reprezintă cea mai mică
problemă pentru femeia de șaizeci de ani, fiindcă de mai bine de patru decenii
Beth se luptă cu proprii demoni, cu privirile și vocile din comunitate ce-i
reamintesc că ea e Lady Killer, criminala în serie din Claire Lake.
Shea Collins lucrează ziua ca recepționistă la un cabinet
medical din centrul orășelului Claire Lake, preluând apeluri telefonice și
organizând fișele pacienților, iar noaptea și-o dedică propriului blog,
transformat în urma numărului mare de vizitatori într-un soi de forum, numit Cartea
Cazurilor Nerezolvate. Site-ul a adus la un loc mulți pasionați de True
Crime care-și dau cu părerea despre identitățile criminalilor în serie, despre anchetele
nesoluționate, și care încearcă să scoată la lumină detalii relevante care
le-au scăpat la acea vreme organelor legii. Și pentru că Shea a atras mereu problemele
la ea, la cabinet își face apariția Elizabeth Greer, femeia care în 1977 a ucis
doi bărbați, împușcându-i de-aproape. Însă Lady Killer, având un avocat bun și
un polițist care nutrea sentimente „romantice” pentru ea, în cele din urmă a
fost achitată. Și poate că după patruzeci de ani, după ce a trăit atâta timp
singură în propriul conac mortuar, a venit vremea ca Beth să le spună tuturor,
prin intermediul lui Shea, adevărul.
Shea și Beth sunt atrase ca un magnet una de cealaltă, prima
dorindu-și un articol inedit pentru blog, iar cea de-a doua, o mărturisire. Și
unde altundeva s-ar putea desfășura interviurile dacă nu în conacul familiei
Greer? Iar odată ce Shea pune piciorul în casa de pe deal își dă seama că ceva
nu e deloc în ordine. Toți localnicii știu că aici a avut loc o crimă, Julian
Greer fiind omorât în timpul unui jaf, tragedie care a dus la declinul psihic
al soției sale, Mariana, care și-a pierdut viața, după doi ani, într-un
accident de mașină. Și acum Beth își împarte existența cu stafiile, cu spectrul
mamei care-și plânge neputința și disperarea. Pseudo-reportajul pe care-l
realizează Shea e alcătuit atât din povestirile lui Beth, cât și din
declarațiile neoficiale ale lui Joshua Black, detectivul (acum pensionat)
care s-a ocupat de caz. Poate că în prezent fiica Marianei și a lui Julian și-a
pierdut din strălucire, însă în tinerețe a fost o fată incredibil de frumoasă,
cu forme plăcute privirii, ochi pătrunzători și un păr roșcat pentru care alte
adolescente ar fi fost în stare să ucidă.
Sunt
amară sau sunt dulce? Doamnele pot fi oricare dintre ele. Publică asta sau vor
fi mai multe. Asta scria pe biletul de la locul primei crime... Cu certitudine
cuvintele au fost scrise de mâna unei femei. Oare să fie Beth, într-adevăr,
Lady Killer? Deși Shea inițial nu se simte în siguranță în compania gazdei sale,
după câteva întâlniri lasă de-o parte orice precauție, realizând că în fața ei
se află o ființă fragilă, ajunsă la capătul puterilor. Niciun strop de răutate
nu izvorăște din Elizabeth Greer, poate că e reticentă și rece, dar așa ar
trebui să te simți după ce ai fost acuzată ani de-a rândul de două omoruri pe
care probabil că nu le-ai comis. Și atunci cine e ucigașa noastră în serie?
Dacă Beth e nevinovată, de ce a tăcut în toți acești ani? Și de ce a ales să
vorbească tocmai acum? Ce a făcut-o în cele din urmă să mărturisească?
Trăgând
linie, Simone St. James nu scrie literatură Horror. Poate că spre final înclină
într-adevăr spre groaza materială, însă până în punctul culminant avem de-a
face cu elemente specifice goticului, teroarea fiind în mare parte o senzație. Simți,
alături de Shea, fiori pe șira spinării, observi umbrele care trec dintr-o
încăpere în alta, însă nu se lasă cu sânge, nu avem niciun demon care s-o
sfâșie pe protagonistă. Spre deosebire de celelalte romane, St. James preia aici
mitul din „Prăbușirea Casei Usher” (blestemul și strigoii), pe care-l introduce,
remodelat, într-o poveste Mystery. E mai bună decât „Motelul Sun Down”, dar mai
slăbuță decât „Fetele din Idlewild”. Și, după trei cărți citite, sunt sigur că nu
o voi scăpa pe următoarea. Având în vedere subiectul legat de True Crime și
atmosfera funebră și apăsătoare, nu-i de mirare că a fost cel mai cumpărat
roman de la Crime Scene Press, din cadrul Târgului de Carte Bookfest 2024.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Simone St. James:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu