miercuri, 3 noiembrie 2021

Privită din întuneric de Gytha Lodge


Titlu: Privită din întuneric 

Autor: Gytha Lodge

Editura: CREATOR

Traducere de Luciana Dănilă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 382

 

Într-o noapte, Aidan Poole se loghează pe laptop pentru a vorbi pe Skype cu prietena sa, Zoe. Spre disperarea sa, realizează că aceasta nu este singură, ba mai mult, este nevoit să asculte neputincios sunetele unei lupte, apoi o liniște deplină. Vrea să se asigure că Zoe e ok, dar de ce nu anunță imediat poliția? Când, în sfârșit, sună autoritățile, Jonah Sheens preia cazul, iar cadavrul este descoperit. 

Privită din întuneric este un thriller care te ține cu sufletul la gură și pe care nu ai voie să îl ratezi.

 

Am fost captivată. - Jo Jakeman, autoare Sticks and Stones

 

Ce carte minunată! O poveste întortocheată și tăioasă ca lama unui cuțit... Pregătește-te să fii bântuit! - A .J . Finn, autorul bestsellerului Femeia de la fereastra

Te face să întorci fiecare pagină cu nerăbdare. Pe parcurs, tot încercam să ghicesc cum se va termina. - Chris Hammer, autor Scrublands

 

Lodge alternează capitolele dedicate investigării cazului morții lui Zoe cu cele care spun povestea ultimelor douăzeci de luni din viața fetei, lăsându-l pe cititor să descopere un personaj complex, nu o simplă victimă. Acest procedeu este la modă în cazul thrillerului, iar utilizarea lui când personajele sunt puternice, ne aduce aminte că e nevoie să privim constant dincolo de relațiile duale: victimă - agresor, inocent - vinovat și să realizăm că fiecare om decide pentru sine, iar motivele din spatele acestora pot fi bune sau rele. Scriitura lui Lodge pune în lumină atât complexitatea naturii umane, cât și felul în care acționează autoritățile. -  Reviews


COMANDĂ CARTEA


luni, 1 noiembrie 2021

Recenziile Mădălinei 18 - Educație fatală de Naomi Novik

 

Titlu: Educație fatală

Serie: Școala Solomonarilor #1

Autor: Naomi Novik

Editura: NEMIRA

Titlu original: A Deadly Education (2020)

Traducere de Irina Ornea

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 376

Media pe Goodreads: 4,03 (din 62.699 note)

 

Naomi Novik se numără printre autoarele mele preferate, în special pentru alegerea de a rescrie basme şi mituri slave, într-o manieră Fantasy originală – şi aici fac referire la „Argintul preschimbat” şi „Aleasa dragonului”, două romane pe care vi le recomand din tot sufletul – iar apoi, pentru stilul ei lejer, dar bogat în descrieri. Din aceste motive, „Educaţie fatală” a devenit, pentru mine, un Must-Read, însă nu a fost deloc ceea ce mă aşteptam. Îmi pare rău să o spun, dar, din punctul de vedere al construcţiei de lume şi a personajelor, volumul de faţă nu se ridică la nivelul celor anterioare. Naomi Novik a încercat să scrie ceva diferit – un YA inspirat de seria „Harry Potter”, din care a preluat şcoala pentru vrăjitori şi creaturile magice, elemente pe care le-a  dus într-o extremă negativă. Autoarea a vrut să construiască un univers întunecat, malefic şi claustrant, ce emană prin toţi porii magie, plin de creaturi sângeroase al căror scop e vânarea elevilor – o idee genială de altfel – însă i-a ieșit un haos morbid, o lume fără cap şi coadă, în care personajele sunt aruncate fără sens, şi care te lasă cu multe întrebări şi dileme nerezolvate.

Şcoala Solomonarilor nu este nici pe departe o şcoală obişnuită. E mai degrabă un loc izolat în care cei ce stăpânesc magia se străduiesc să supravieţuiască de la o zi la alta. Nimic nu e sigur aici, nici măcar mâncarea de la cantină, iar cea mai mare greşeală pe care o poţi face e să mergi singur pe holuri, la baie sau la cursuri. Monştri mortali pândesc după fiecare colţ, aşteptând să te îndepărtezi fie şi numai un pas de grup, pentru a te înhăţa şi a-şi satisface pofta de magie cu tine. Pentru a scăpa cu viaţă din şcoală, fiecare elev trebuie să încheie alianţe, iar pentru asta, e bine să ştii în cine poţi avea încredere şi pe cine poţi atrage de partea ta.

            Galadriel are norocul sau ghinionul de a fi elevă în această instituţie demonică, iar timpul ei este dedicat studiului. Comportamentul ei rece, ironic şi violent uneori, cât şi anumite secrete pe care nu e pregătită să le împărtăşească, cască o prăpastie între ea şi ceilalţi colegi. Mai mult decât atât, prin şcoală s-a răspândit zvonul cum că ar fi o adeptă a magiei negre, ceea ce îi îngreunează şi mai tare încercările de a-şi găsi aliaţi. În momentul în care e văzută cu eroul şcolii, băiatul care îşi consumă energia pentru a-i salva pe toţi cei aflaţi în pericol, atitudinea colegilor se schimbă brusc, iar Galadriel devine ţinta unor false măguliri.

            Toate personajele din acest roman sunt fade, forme fără consistenţă ce traversează o lume aglomerată de întuneric. Nici măcar protagonista nu are o personalitate distinctă. Prin Galadriel, autoarea inserează şi o miză feministă. Ea este cea care vrea să demonstreze că poate face orice de una singură şi că nu are nevoie de un erou care să-i sară în ajutor, chiar şi atunci când neatenţia o aduce în pragul morţii. Toate ifosele ei adolescentine au făcut-o antipatică, şi nu o dată am vrut să renunţ la lectură. Ştiu, e un Young Adult, ceea ce înseamnă că viaţa adolescenţilor e pusă în prim plan, însă acţiunea lasă de dorit, iar singura tensiune pe care o simţi apare în scenele în care elevii înfruntă creaturile despre care habar n-avem cum au ajuns în şcoală. Dar şi tensiunea asta se spulberă după vreo cinci scene de genul, în care nu ţi se oferă nici o explicaţie, ceea ce urmează devenind mult prea previzibil. Marea confuzie cu privire la personaje, şi nu numai, provine din faptul că povestea este relatată la persoana I, deci aflăm doar ceea ce vede sau ştie Galadriel, motiv pentru care m-am confruntat cu foarte multe goluri. 

            Cred că cel mai interesant personaj este şcoala însăşi. Avem de-a face cu o instituţie vie, un micro-cosmos în care nu există adulţi. Toate sarcinile sunt îndeplinite de copii, şcoala oferind câte o mână de ajutor celor ce îl solicită. Lipsa profesorilor nu tulbură cu nimic disciplina care domneşte aici. Instituţia funcţionează pe baza unor reguli clare, pe care elevii se străduiesc să nu le încalce, iar cel care sfidează ordinea riscă să dispară pentru totdeauna. Cu toate astea, sistemul îi împinge pe toţi la gesturi extreme. Sinceritatea este ceva rar aici, fiecare urmărindu-și propriile interese egoiste.

            Cu toate că mi s-a părut un roman anost, nu voi renunţa la Naomi Novik. „Educaţie fatală” a fost doar primul volum din seria „Şcoala Solomonarilor”, ceea ce mă face să sper la mai bine. Tot ce am scris mai sus este strict părerea mea, şi asta nu înseamnă că romanul nu merită o şansă, iar dacă aveţi de gând să vă apucaţi de citit, aştept să văd care au fost părţile voastre preferate şi care scene v-au pus cu adevărat nervii  la încercare.


Lore de Alexandra Bracken


Titlu: Lore 

Autor: Alexandra Bracken 

Editura: BOOKZONE

Traducere de Oana Stănescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 640 

 

O dată la fiecare 7 ani, începe Agon. Drept pedeapsă pentru o rebeliune trecută, nouă zei din panteonul Greciei Antice sunt forțați de Zeus să cutreiere Pâmântul timp de 7 zile ca muritori, vânați de urmașii unor familii străvechi, toți nerăbdători să-i ucidă, să le ia puterile și să devină nemuritori.

Cu mult timp în urmă, Lore Perseous a fugit din această lume brutală după ce familia ei a fost ucisă cu cruzime de o familie de vânători rivală, întorcând astfel spatele gloriei eterne promise de vânătoare. De mulți ani, Lore încearcă să nu cedeze în fața dorinței de a se răzbuna pe bărbatul, acum devenit zeu, pe care îl consideră responsabil pentru moartea familiei ei.

Totuși, când următoarea vânătoare începe în New York, doi participanți îi cer ajutorul: Castor, un prieten din copilărie pe care îl credea mort de multă vreme și Atena, una dintre ultimii zei originali.

Zeița îi propune o alianță împotriva dușmanului lor comun și o metodă prin care poate ieși definitiv din Agon. Dar decizia lui Lore de a-și lega destinul de soarta Atenei și de a reîncepe vânătoarea va avea un preț mortal – și nu se știe dacă va fi suficient pentru a opri ascensiunea unui nou zeu a cărui putere poate îngenunchea întreaga umanitate.


COMANDĂ CARTEA


vineri, 29 octombrie 2021

Opt milioane de zei de David B. Gil


Titlu: Opt milioane de zei  

Autor: David B. Gil

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Traducere de Ana-Maria Babușcă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 672

 

Spania, 1579. Părintele Martín Ayala de la renumita școală de traducători din Toledo primește o scrisoare neașteptată de la Roma. Au trecut treizeci de ani de când a fost ultima dată în Japonia, dar acum trebuie să se întoarcă pentru a investiga un atac asupra creștinătății în acea parte îndepărtată a lumii. Călugării sunt vizați în mod sistematic într-o serie de crime crude, ritualice. Ayala, care a învățat limba și obiceiurile Japoniei în prima misiune iezuită, pare alegerea evidentă pentru a conduce ancheta.

Japonia, anul 7 al Erei Tenshō. Kudō Kenjirō, fiul unui samurai rural din Anotsu, primește o sarcină neplăcută, aceea de a proteja străinul venit să investigheze o serie de morți suspecte. Kenjirō descoperă curând că slujba nu este atât de simplă pe cât părea la prima vedere; forțe ascunse conspiră pentru a-l împiedica pe străin să-și ducă la bun sfârșit misiunea. Menținerea în viață a preotului iezuit devine o datorie care nu doar amenință onoarea lui Kenjiro, ci și supraviețuirea familiei sale. Orice eșec din partea sa ar avea consecințe devastatoare pentru toți.

Provenind din lumi foarte diferite, Ayala și Kenjirō trebuie să călătorească printr-o țară sfâșiată de război și conspirație. Misiunea lor este fundamentală nu doar pentru supraviețuirea creștinismului în Japonia, ci chiar pentru viitorul țării.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 27 octombrie 2021

Recenziile Mădălinei 17 - Corabia magiei de Robin Hobb


Titlu: Corabia magiei 

Serie: Corăbiile însuflețite #1 

Autor: Robin Hobb

Editura: NEMIRA

Titlu original: Ship of Magic (1998)

Traducere de Ana-Veronica Mircea

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 856

Media pe Goodreads: 4,13 (din 71.407 note) 

 

Pentru Clubul de Carte Cluj, din această lună, am avut de înfruntat o adevărată provocare – un Epic Fantasy de 856 de pagini despre călătorii pe mare, corăbii vii mai pretenţioase decât oamenii din echipaj, piraţi avizi de putere şi intrigi de familie mai încâlcite decât un năvod. Trebuie să recunosc că am ezitat puţin înainte să mă apuc de „Corabia magiei”, având în vedere grosimea volumului, însă, după ce l-am început, nu l-am mai putut lăsa din mână. Plin de acţiune, magie, violenţă, sacrificii şi personaje misterioase, romanul de faţă ne dezvăluie o lume a corăbierilor pentru care pământul oferă doar distracţii şi plăceri efemere; a negustorilor care se laudă cu cele mai nepreţuite comori, dar şi a sclavilor ce trăiesc într-o mizerie cruntă, până în momentul în care sunt vânduţi pentru profit. Robin Hobb construieşte un univers de o complexitate greu de pus în cuvinte, netrecând cu vederea nici o faţetă, fie ea strălucitoare, fie de-a dreptul dezolantă. Cu toate astea, „Corabia magiei” este doar o frântură din acest univers uriaş, fiind prima parte a trilogiei „Corăbiile însufleţite”, ce vine în continuarea seriei „Farseer”. Dar cred că am lungit-o prea mult, aşa că să ridicăm pânzele şi să vedem ce ne aşteaptă la orizont.

Althea este fata cea mică a familiei vestrit şi fiica în care se reflectă cel mai bine imaginea băiatului pe care Ephron şi Ronica nu l-au avut. Din acest motiv, ea şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la bordul Vivaciei, muncind cot la cot cu marinarii cei mai destoinici şi învăţând de la tatăl ei tot ce trebuie să ştie un bun negustor. Toţi anii petrecuţi pe mare au făcut-o pe Althea să spere că va deveni următorul căpitan al Vivaciei, însă decizia neaşteptată a lui Ephron i-a dat planurile peste cap. Corabia i-a fost dată surorii sale mai mari, keffria, şi soţului ei, un om impulsiv  care le ştie pe toate, iar acum tot ce mai poate face Althea este să demonstreze că ea este moştenitoarea de drept a Vivaciei, chiar dacă asta înseamnă să se împotrivească ultimei dorinţe a tatălui şi să încalce toate normele bunei cuviinţe.

Ah, am uitat să precizez un amănunt esenţial. 😉 Vivacia nu e o corabie obişnuită – ea este vie, fiind construită, în totalitate, din lemn-vrăjitor, un material foarte scump, ce se găseşte doar în Ţinutul Ploilor Sălbatice şi care poate fi plătit doar pe parcursul mai multor generaţii. Dar să trezeşti o corabie din lemn-vrăjitor nu este uşor. Ea are nevoie de viaţă, mai exact de viaţa a trei căpitani ce aparţin aceleiaşi familii de negustori. După moartea lui Ephron Vestrit, Vivacia a deschis în cele din urmă ochii. Acum ea are voinţă proprie, poate vorbi, poate plânge sau râde, cu alte cuvinte, poate simţi tot ce simte un om. E drept că la început pare pierdută, dar, pe parcurs, caracterul său se consolidează, devenind o femeie-corabie pe cât de sensibilă, pe atât de puternică şi orgolioasă.

Am apreciat mult faptul că relaţiile de iubire nu intervin în desfăşurarea acţiunii, întrerupând momentele tensionate sau bătăliile pe viaţă şi pe moarte. De altfel, dragostea este prezentată ca o necesitate, şi nu ca o flacără mistuitoare, personajele dând dovadă de mai multă raţiune în situaţii de genul decât în altele. Mi-ar fi plăcut ca intrigile de familie să umple mai puţine pagini, însă, după ce am stat puţin şi am reflectat, mi-am dat seama că ele sunt necesare. Autoarea insistă extrem de mult pe anumite aspecte, în special pe disputele de putere dintre bărbaţi şi femei, ceea ce e uneori destul de enervant. Cu excepţia acestor iţe încurcate, mai avem şi conflictul dintre negustorii noi şi cei vechi. Primii vor să schimbe ordinea din Bingtown, pentru a obţine o libertate mai mare de mişcare şi bani, iar cei din urmă îşi doresc ca vechile hrisoave să fie respectate până la ultima literă. Tensiunea crescândă dintre cele două facţiuni vesteşte izbucnirea unui adevărat război din care nu se ştie câţi vor mai ieşi teferi.

Bineînţeles că şi în această poveste avem de-a face cu o miză feministă foarte puternică. Althea nu e femeia tradiţională pentru care soţul şi casa reprezintă cea mai mare împlinire, aşa cum e sora ei. Ea este o rebelă, o furtună pe două picioare, care nu ţine cont de consecinţele faptelor sale şi care refuză să se folosească de atuurile feminine pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Protagonista noastră vrea să se impună într-o lume a bărbaţilor grosolani, preluând toate comportamentele ce nu fac cinste unei femei. Cu toate astea, nu aş putea să mi-o imaginez altfel pe Althea decât în haine de marinar, bând şi vorbind deşănţat. La polul opus, se află Vivacia, imaginea frumuseţii ideale, aflată în postura unei adolescente timide ce îşi face intrarea în societate. Eroina nu e singura imagine a feminismului. Toate personajele feminine le eclipsează pe cele masculine, cele dintâi fiind înzestrate cu un simţ practic şi cu o tărie de caracter mai puternice decât în cazul bărbaţilor care apar ori ca tirani monstruoşi, ori ca  nişte efeminaţi. Însă există cineva care îşi păstrează virilitatea. Este vorba despre Kennit, căpitanul piraţilor, un om crud, dar drept, singurul care poate trece de la nepăsare la empatie într-o fracţiune de secundă.

Mi-ar fi imposibil să vorbesc despre fiecare personaj în parte, pentru că asta ar însemna să umplu zeci de pagini. Robin Hobb are un talent fenomenal de a-şi impregna cărţile cu o groază de figuri – unele emblematice, iar altele pe care s-ar putea să le uiţi imediat după ce ai închis coperta. „Corabia magiei” nu e un roman pe care îl citeşti pentru acţiune, ci pentru construcţia de lume – pentru a lua parte la o saga epică. Eu nu mi-am putut stăpâni curiozitatea, aşa că m-am apucat de volumul doi al seriei, pe care l-am devorat la fel de repede ca pe primul. Acum nu-mi rămâne decât să aştept ultima parte a trilogiei și credeţi-mă că sunt foarte curioasă cum se va termina această poveste amplă, întortocheată și plină de surprize. 


COMANDĂ CARTEA


În pregătire la editura Crime Scene Press (Hervé Le Corre & Ragnar Jónasson)


Titlu: După război  

Autor: Hervé Le Corre

Editura: CRIME SCENE PRESS

Traducere de Delia Tuică 

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 528

 

Bordeaux, 1950. Un oraș care poartă încă amintirile negre și rănile celui de-al Doilea Război Mondial. Dar dincolo de mare a început deja un alt război. Nenumărați tineri sunt trimiși să lupte în Algeria, într-un conflict care încă nu și-a primit numele sub care va rămâne consacrat în istorie. Franța sângerează din nou.

Un șef de poliție corupt, simpatizant al fasciștilor, colaborator al acestora și criminal de război, va descoperi că atrocitățile comise nu i-au fost uitate.

Un tânăr care a auzit poveștile cumplite despre raziile de sub soarele arzător din Africa e bântuit de moartea cumplită a familiei sale.

Destinele celor doi se vor împleti într-o lume condusă de răzbunare.

O capodoperă a literaturii franceze, care arată că, uneori, după război, războiul continuă.

 

Receptare critică

„Bogat în istorie și analiză psihologică, romanul este dovada vie că «după război, uneori războiul continuă».”

Kirkus Reviews

 „Scriitura lui Hervé Le Corre are o muzicalitate care frizează poeticul. Este un portretist desăvârșit.”

Le Monde

„Un roman compus cu toată priceperea virtuozului, unde limbajul colorat al bistrourilor și răufăcătorilor se contopește cu o proză sensibilă, pregnantă, cristalină care îți pătrunde până în adâncul ființei. Superb.”

Télérama

„O carte plină de entuziasm, care nu face compromisuri. Extraordinară.”

L’Express

 


Titlu: Fata care a murit 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

 

Un nou roman semnat Ragnar Jónasson

Primul roman polițist islandez care apare în lista de bestselleruri Sunday Times

„Se caută învățător la capătul lumii…”

Una e conștientă că-i e greu să treacă peste sinuciderea tatălui ei, venită din senin. Își petrece nopțile bând singură în Reykjavík, năpădită de gânduri cum că într-o bună zi o să i-o ia pe urme.

Când află că în micul sat Skálar de pe coasta nordică, bătută de furtuni, a Islandei, unde locuiesc zece oameni, se caută învățător pentru două fete, Una o vede ca pe o ocazie de a evada.

Însă odată ce ajunge acolo își dă seama că nimic din viața de la oraș n-a pregătit-o pentru ce găsește în sat. Localnicii nu sunt deloc prietenoși, vremea e mohorâtă.

Iar din podul casei vechi unde locuiește e convinsă că aude un cântec fantomatic.

Una își face griji că-și pierde mințile.

Și chiar înainte de Crăciun cineva moare pe neașteptate, iar viața Unei capătă o turnură extrem de rea…

 

Receptare critică

„O poveste cu fantome plină de atmosferă, care te înfioară cu adevărat și are nuanțe polițiste.”

Kirkus Reviews

„Cu proza elegantă și atmosfera evocatoare care-l caracterizează, Jónasson țese o poveste care arde la foc mocnit, te bântuie și oferă un final ce-ți dă fiori.”

Charlotte Heatchote, Sunday Express

„Un amestec de horror și thriller psihologic, învăluit în ceață și care funcționează din toate punctele de vedere.”

Booklist

„…excelentă.”

Toronto Star

luni, 25 octombrie 2021

Rivala de Zakiya Dalila Harris


Titlu: Rivala 

Autor: Zakiya Dalila Harris  

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 408

 

Un debut electrizant, în care tensiunile rasiale escaladează, pe fundalul rivalităţii dintre două tinere care fac, fiecare în felul ei, istorie.

 La douăzeci şi şase de ani, asistenta de redacţie Nella Rogers este singura angajată de culoare a companiei Wagner Books. Totul se schimbă atunci când intră în scenă Hazel, care, printr-o serie de împrejurări, devine rivala de temut a celei cu care are cele mai multe în comun. Situaţia se tensionează pe măsură ce Nella începe să primească bilete de amenințare. Identitatea agresorului rămâne necunoscută, iar tânăra începe să trăiască în nesiguranţă, afectându-i stabilitatea emoţională şi forţând-o să se întrebe cine este în spatele acestor ameninţări fără de sfârşit.

 Un thriller isteţ şi dinamic, pe care îl va înţelege oricine s-a simţit vreodată manipulat, ameninţat sau trecut cu vederea la locul de muncă. Rivala vă va ţine cu sufletul la gură până la ultima pagină!


COMANDĂ CARTEA