marți, 25 ianuarie 2022

Recenziile lui Gică 58 - Diavolul și apa întunecată de Stuart Turton


Titlu: Diavolul și apa întunecată

Autor: Stuart Turton

Editura: RAO

Titlu original: The Devil and the Dark Water (2020)

Traducere de Alexandru Maniu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 544

Media pe Goodreads: 3,86 (din 29.593 note)

 

Datorită romanului „Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle”, Stuart Turton și-a găsit foarte repede un loc pe lista autorilor mei preferați. Și nu e vorba că omul scrie extraordinar sau că misterele sunt construite impecabil și nu ai nimic de obiectat, ci despre un stil unic, reprezentat printr-o aglomerare intenționată de personaje extrem de variate și de întâmplări stranii, care, la prima vedere, par să nu aibă nici o explicație. Până și genurile sunt atât de amalgamate, încât, așa cum spune și autorul, fiecare cititor îl poate încadra într-o anumită categorie literară. Dacă despre romanul său de debut am spus că reprezintă un Mystery cu nuanțe de Science-Fiction, în cazul volumului „Diavolul și apa întunecată”, pot să zic că este un Thriller istoric, cu o atmosferă intensă de gotic, accentuat , în anumite părți, chiar până la Horror.

            Aventura noastră începe pe coastele Bataviei, în anul 1634, când un grup pestriț de persoane se pregătește să se îmbarce pe corabia Saardam, cu destinația Amsterdam. Printre călători se numără și Samuel Pipps, cel mai mare detectiv din lume, care, odată ajuns la destinație, urmează să fie executat. Alături de el, se află angajatul și prietenul său cel mai devotat, Arent Hayes, care va face tot posibilul ca strălucitul investigator să scape de osânda nedreaptă ce-l așteaptă. Însă, înainte ca voiajul să înceapă, un lepros își face apariția și le comunică pasagerilor că nava nu va ajunge niciodată la destinație și că oricine se va încumeta să părăsească țărmul la bordul ei va avea parte de un destin cumplit.

            Deși unii iau în seamă avertismentul bandajatului și încep să-și facă griji, mai marii de pe corabie, privindu-și propriile interese, dau ordin ca nava să părăsească portul și să urmeze cursul prestabilit. Din acest punct, putem observa că societatea vremii este scindată în cei care comandă și cei ce dau ascultare. Cel mai important om de la bord este guvernatorul general Jan Haan, un personaj foarte antipatic, pe care toți îl privesc cu respect, datorită poziției sale. Mă rog, aproape toți, în afară de propria lui soție. Chiar dacă Sara duce o viață plină de răsfăț și de bijuterii – bine, și de bătăi infernale, în urma cărora nu mai poate nici să meargă – ea își dorește să fie o persoană independentă, nu un accesoriu estetic, și să-și pună abilitățile practice în valoare, cu alte cuvinte, să ofere ceva la schimb pentru respectul cu care este tratată. Aici se poate observa categoric și o anumită doză de feminism, pe care e posibil ca Turton să o fi inserat în text, pentru a se conforma cerințelor scriitorilor de astăzi.

            Nu vreau să vorbesc prea mult despre protagoniști, pentru că esența cărții stă în diversitatea socială, lucru pe care l-am menționat chiar la început. Avem ingeniosul detectiv care reprezintă o altă variantă pentru eternul Sherlock Holmes, un ajutor de nădejde ce, datorită trupului său impunător și experienței din război, constituie cel mai bun muschetar angajat în folosul investigatorului, o suită de soldați ce au rolul de a avea grijă de persoanele importante de la bord și gașca marinarilor, un club foarte select, alcătuit din hoți, tâlhari și criminali care nu își mai găsesc locul pe uscat. Însă, în acest melanj de uniforme și funcții, există și câteva personaje care ies la iveală și care joacă un rol important în desfășurarea evenimentelor.

            Și acum ajungem la cea mai importantă și îngrozitoare parte. Se pare că, totuși, leprosul nu era nebun. La scurt timp de la plecare, lucruri înfiorătoare încep să se petreacă. Simboluri ciudate apar pe vele și în anumite locuri de pe corabie, animalele sunt ucise inexplicabil, siluete fantomatice își fac apariția din umbre și, în toată această atmosferă infernală, se pare că diavolul s-a urcat la bordul lui Saardam. Dacă, în primă fază, pare că toată călătoria capătă un aer gotic, după ce cumplitele întâmplări au loc și unele persoane ajung să-și piardă viața, avem de-a face cu un Horror în toată regula. Însă groaza nu se resimte neapărat ca un factor puternic, impregnat în scene terifiante, ci în momente intense și lungi, clipe ce se organizează într-un coșmar care nu pare să se mai sfârșească.

            „Diavolul și apa întunecată” este o poveste originală în care o călătorie pe mare se transformă într-un drum spre infern. Se pare că Turton are o afinitate pentru spațiile restrânse și sufocante. Lumea creată de el te prinde și nu îți mai dă drumul, până ce fiecare piesă este pusă la locul ei, iar misterul este complet elucidat. Mi-au plăcut foarte mult ambele lui volume și sunt foarte curios ce va scoate anul acesta, pentru că, da, în 2022 trebuie să apară cel de-al treilea roman al său.


COMANDĂ CARTEA


joi, 20 ianuarie 2022

Recenziile Mădălinei 21 - Casa din marea azurie de T.J. Klune


Titlu: Casa din marea azurie 

Autor: T.J. Klune

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: The House in the Cerulean Sea (2020)

Traducere de Irina Stoica

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 4,47 (din 224.540 note)

 

            Îmi e din ce în ce mai greu să îmi pun ideile pe hârtie. Poate din cauza timpului insuficient, poate din cauza lipsei de inspirație (sau poate ambele), însă oricât de dificil ar fi, despre romanul lui T.J. Klune trebuie să vă spun câteva cuvinte. Înainte de toate, vreau să vă avertizez că nu avem de-a face cu un YA clasic, despre copii cu puteri supranaturale, ci, mai degrabă, cu un amestec foarte interesant dintre Fantasy și roman psihologic, personajele magice fiind construite în așa fel încât să reflecte o întreagă categorie socială. Mai mult decât atât, „Casa din marea azurie” este un roman despre schimbare și acceptare. Autorul preia o serie de elemente din alte cărți, precum „Harry Potter” și „Miss Peregrine”, pe care le așază în rama unei povești LGBTQ+, pentru a crea o lume a marginalilor, un univers paradisiac al celor disprețuiți și neînțeleși de cei care au pretenția să se numească normali. Cred că este cel mai corect politic volum pe care l-am citit în ultimii ani, însă, din punctul de vedere al acțiunii, m-am așteptat la cu totul altceva. Accentul nu este pus pe ce se întâmplă, ci pe cum se întâmplă, motiv pentru care desfășurarea evenimentelor este destul de lentă și monotonă, dar există și o oarecare tensiune dată de aerul misterios al personajelor și de secretele ascunse în spatele unor ochi blânzi și senini.

            Cât de periculoși ar putea fi șase copii orfani care dețin, mai mult sau mai puțin, niște puteri magice? Conform Comisiei Extrem de Superioare, din cadrul Departamentului Responsabil de Tineretul Magic, foarte periculoși – atât de periculoși, încât ar putea aduce sfârșitul lumii. Dar, pentru a fi evitată o astfel de catastrofă, DIRECTIMA a luat decizia de a-i izola pe acești copii pe o insulă pustie, unde să nu intre în contact cu restul civilizației. Crud, nu-i așa? Partea bună e că de bunăstarea și educația lor a fost desemnat să se ocupe Arthur Parnassus, un bărbat simplu, bun la suflet, care știe să privească dincolo de aparențe și pentru care defectele devin cele mai mari calități. Datorită lui, orfelinatul de pe insula Marsyas reprezintă un adevărat cămin pentru cei șase copii. Însă liniștea se spulberă atunci când pe insulă este trimis un asistent social, din cadrul DIRECTIMA, care primește însărcinarea de a verifica dacă lucrurile sunt în regulă sau dacă orfelinatul trebuie închis pentru totdeauna.

             Linus Baker trăiește într-o carapace formată din temeri și reguli pe care le respectă cu strictețe, orice abatere de la acestea dându-i întregul univers peste cap. Din acest motiv, este perceput ca fiind un ciudat, un om antisocial care își împarte viața între funcția de asistent social și grija pentru pisica sa, Calliope, o creatură extrem de antipatică dacă mă întrebați pe mine. în cei 17 ani de când ocupă acest post, nu a cerut nici o mărire de salariu, nici o avansare, ba chiar s-a străduit să își îndeplinească sarcinile cu profesionalism – să facă cele mai bune rapoarte, astfel încât să nu atragă atenția Comisiei Extrem de Superioare – cu alte cuvinte, Linus ar fi putut fi ales angajatul lunii în fiecare lună, dacă ar fi vorba despre așa ceva. Rutina este singura protecție pe care o are, iar atunci când este trimis să petreacă o lună pe insula Marsyas, pentru a investiga situația orfelinatului de acolo, zidurile atent construite încep să se clatine. Orice lucru ieșit din comun îl face pe Linus și mai anxios, nereușind să vadă, din cauza fricii, dincolo de prejudecățile celorlalți.

            Chiar dacă asistăm la evoluția lui Linus, romanul nu are un singur protagonist. Fiecare personaj are momentul său în lumina reflectorului. Există o mare discrepanță între modul de construcție al nou-venitului și cel al copiilor. În timp ce primul este un caracter slab, efeminat, marcat de tușele personajului de hârtie și lipsit de profunzime, cei din urmă sunt foarte atent creionați, cu personalități puternice și visuri ce așteaptă un mediu propice pentru a se împlini. Cel mai interesant personaj este Arthur Parnassus, care înfățișează o copie mai tânără și mai ștearsă a lui Albus Dumbledore. Cei doi au în comun blândețea, dorința de a-i ajuta pe toți, de a vedea binele în orice creatură și  afinitatea pentru culori stridente. Arthur devine un mentor pentru cei care au fost izgoniți din lume; un demiurg ce transformă un spațiu de penitență într-un loc pe care îl poți numi acasă. Cu toate că numele personajelor au conotații mitice, important este faptul că fiecare reprezintă, în sens metaforic, o categorie marginală. Astfel, pe insulă sunt adunate mai multe modele ale unei realități compuse din dizabilități și deviații sociale.

            Spațiul se numără printre cele mai importante aspecte. Avem de-a face cu un mediu antitetic, care îi influențează, atât în comportament, cât și în modul de a gândi, pe cei ce trăiesc în el. Pe de o parte, ne este înfățișat orașul din care vine Linus, un loc întunecos, apatic, în care soarele se arată rare ori și în care oamenii sunt reci, superficiali, mimând grija pentru ceilalți, plini de ranchiună și prejudecăți la adresa celor diferiți, închistați în reguli și reglementări, fără de care viața lor nu ar mai avea sens. Opusă acestui oraș sumbru, avem insula Marsyas, un paradis pe Pământ, unde soarele strălucește tot timpul, iar libertatea este cea mai importantă regulă. Locuitorii de aici au dreptul să viseze și să facă ce le place, fără să fie judecați.

            Tot ce pot să mai spun în final e că mi-a plăcut povestea, cu toate că mi-aș fi dorit ceva mai multă acțiune, mai multe întâmplări neașteptate și un final nu chiar așa de previzibil, dar asta ține de gusturile fiecăruia. Însă problemele pe care le aduce în discuție T.J. Klune sunt cât se poate de serioase și actuale, iar primul pas pentru a schimba realitatea stă în acceptarea celor diferiți și în înțelegerea unei lumi care a stat aproape tot timpul ascunsă.


COMANDĂ CARTEA


joi, 13 ianuarie 2022

Recenziile lui Gică 57 - Involuție de Max Brooks


Titlu: Involuție  

Autor: Max Brooks

Editura: NEMIRA

Titlu original: Devolution (2020)

Traducere de Mihai Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,92 (din 33.622 note) 

 

Ne spunem oameni. Suntem singurele ființe din această lume care pot gândi și lua decizii raționale. Avem două picioare pe care umblăm, două mâini de care ne folosim pentru a crea și muta diverse obiecte, un organ sexual care ne asigură perpetuarea speciei, un trup mai mult sau mai puțin rezistent și un cap în care încercăm să stocăm și să înțelegem secretele universului. Dintre toate viețuitoarele, noi am evoluat cel mai mult – am ajuns să ne clădim locuințe conforme cu nevoile noastre, orașe în care să locuim și să conviețuim cu ceilalți și suntem capabili să creăm roboți, să observăm structura unor alte planete și să punem bazele unor tehnologii ce ne permit să proiectăm realități alternative. Cu alte cuvinte, am evoluat atât de mult, încât am ajuns să efectuăm schimbări majore asupra mediului înconjurător. Însă, oricât de mult ne-am îndepărta de natură, ea va fi mereu acolo și ne va aștepta să ne întoarcem la ea și să acceptăm că, în egoul nostru imens, nu suntem decât niște primate fragile, care, din nu se știe ce cauze, au luat-o pe o altă cale evolutivă.

            După ce Max Brooks s-a făcut remarcat datorită volumului „Războiul Z”, carte care a avut parte de o ecranizare de excepție, autorul revine cu un nou roman, în care explorează străfundurile întunecate ale minții umane. Apelând la diverse teorii și mărturii ale unor cercetători și oameni care s-au întâlnit cu Bigfoot, Brooks realizează un colaj de opinii și idei, asamblând totul într-un roman de suspans, cu nuanțe Horror, și, ca povestea să fie și mai veridică, acțiunea ne este relatată prin intermediul unui jurnal, o dovadă incontestabilă a unui individ nefamiliarizat cu fenomenul Sasquatch.

            Totul începe în Greenloop, un orășel ecologic în care câteva persoane formează o comunitate liniștită. În acest loc, din mijlocul naturii, totul este tehnologizat, astfel încât oamenii se bucură de tot confortul. Energia electrică este captată de panourile solare de pe case, încălzirea se produce cu ajutorul gazelor de la excrementele umane, iar alimentele și diversele cumpărături ale cetățenilor sunt asigurate de câteva drone și o dubă ce își fac apariția o dată pe săptămână. Ce mai... Greenloop e paradisul, dar un paradis de altfel foarte izolat. Însă, într-o zi, vulcanul Mount Rainer erupe, iar mica comunitate pierde orice fel de conexiune cu restul lumii. Și asta nu e tot... În timp ce câteva persoane încearcă să găsească soluții de supraviețuire pe termen lung, ceva sau cineva cu pași mari se apropie de așezare, cineva înfometat, pentru care o felină imensă și fioroasă nu reprezintă decât micul dejun.

            Pornind de la însemnările unui jurnalist interesat de Bigfoot și de la mărturiile unui Ranger ce a ajuns în localitate după nenorocire; redând, aproape 90% jurnalul lui Kate Holland, protagonista și una dintre femeile din comunitate, „Involuție” este un volum ce se propune ca o dovadă ficțională a unui fenomen extrem de controversat și contestat. Însă apariția monstrului legendar are rolul de a scoate la iveală instinctele primitive din oameni. Lipsită de tehnologie, adică de bunăstare și securitate, ființa umană se trezește brusc expusă unui habitat neîmblânzit și încearcă, pe cât poate, să se adapteze, pentru a supraviețui într-o lume periculoasă, un mediu din care ea însăși provine. Lupta nu mai e ceva ludic, ceva spectaculos. Dar o confruntare între om și o altă presupusă specie de primată nu poate avea loc decât cu bețe și pietre, omul păstrându-și talentul de a realiza obiecte și arme, iar animalul ripostând cu trupul său de prădător.

            E o carte despre care nu poți povesti foarte multe, deoarece evenimentele se desfășoară lent, lucru care conferă o tensiune puternică textului. Asiști la distrugerea comunității și speri ca, în ultimele pagini, oamenii să biruiască. Însă măcelul pe care îl urmărești nu ține de considerente religioase, ideatice sau culturale. Nu, aici e vorba de natura la ea acasă, adică de dorința de a vâna și frica de a fi vânat. În final, pot să spun doar că e o poveste bună, nu una extrem de atractivă, dar una care te ține în priză cu fiecare noapte care vine și în care satul pare să dispară puțin câte puțin cu fiecare individ care își simte tot mai aproape propriul sfârșit.


COMANDĂ CARTEA


marți, 11 ianuarie 2022

Recenziile lui Gică 56 - LIFEL1K3. REALISTIK de Jay Kristoff


Titlu: LIFEL1K3. REALISTIK  

Serie: LIFEL1K3 #1

Autor: Jay Kristoff

Editura: PALADIN

Titlu original: LIFEL1K3 (2018)

Traducere de Silviu Genescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,97 (din 9.262 note)

 

            Sincer, nici nu știu cu ce să încep. Credeți-mă că e foarte complicat... Ar trebui să vorbesc despre carte, nu? Ei bine, în cazul acesta nu e vorba despre un simplu roman science-fiction, primul volum dintr-o nouă trilogie magnifică, ci despre ce reprezintă în sine fenomenul Jay Kristoff. Și da, vorbesc despre un fenomen literar de amploare, și nu doar despre un simplu autor ce și-a făcut și el apariția printre zecile de scriitori publicați în ultima vreme. Kristoff e diferit din toate punctele de vedere și mi-a făcut o imensă plăcere să-l citesc. Pe lângă faptul că preia niște aspecte foarte cunoscute din literatura SF și distopică, el își aduce propria contribuție ingenioasă, atât în organizarea elementelor haotice, cât și în inserarea unor coduri ficționale și istorice, pe care doar un cititor experimentat le poate observa, descifra și înțelege. Dar, înainte de toate, haideți să vedem puțin despre ce este vorba în această superbă și fascinantă poveste.

            Eve este o fată obișnuită... Nu, nicidecum. Pe lângă faptul că unul dintre ochii ei este înlocuit de o proteză tehnologică și că are niște fire de siliciu care îi ies din cap, un fel de mecanism ce se ocupă cu memoria, organizându-i într-un mod rațional amintirile, ea participă la turniruri foarte violente, distrugând roboți, din interiorul mașinăriei peticite, pe care a construit-o în atelierul bunicului său. Luptele sunt extrem de periculoase, tânăra fiind conștientă că oricând poate să-și piardă viața, însă nevoia de credite, cu care urmează să cumpere medicamente pentru singura ei rudă, bunicul Silas, o face să strângă din dinți și să spulbere orice oponent metalic cu conștiință artificială. Ce să spun? O viață normală, liniștită și plină de siguranță... Însă lucrurile devin cu adevărat complicate atunci când Eve îl întâlnește pe realistikul Ezekiel, unul dintre androizii creați de un om cu aspirații de Dumnezeu.

            Suntem introduși într-o lume dezolantă a viitorului, un Pământ aproape distrus, alcătuit din rămășițele unor civilizații ce au apus de mult. În urma atacurilor cu bombe nucleare, deșertul s-a transformat în sticlă, Falia San Andreas s-a deschis și a înghițit marea metropolă, iar din vechea Californie nu a mai rămas decât un ținut sterp, plin de reziduri și gunoaie, un loc care acum este numit Resturi. În acest univers aflat în ruină, doi giganți industriali concurează pentru a câștiga monopolul, încercând să creeze tehnologie cât mai avansată. Deși totul evoluează, continentul pare să fie cu un picior în groapă, metamorfozându-se, treptat, într-un imens cimitir în care oamenii roboții și natura se vor regăsi și, într-un final, vor dispărea.

            Într-un cadru spațial și temporal lipsit de culoare, personajele sunt cele care dau sensul lumii în care trăiesc. Pe lângă Eve, care este o fată puternică, carismatică și foarte curajoasă, ceilalți protagoniști își aduc propriile personalități fascinante și pline de vitalitate. Lemon Fresh este cea mai bună prietenă a tinerei, o fată ambițioasă și vicleană, ce nu și-a putut uita niciodată trecutul de hoață de buzunare. Nu pot să nu-i menționez pe Cricket, un roboțel ce seamănă cu un porc spinos și căruia nu suportă să i se spună MITITEL, și Kaiser, un câine-cyborg, construit din țesut cerebral și măduvă animală, părți neurologice asamblatte într-o carcasă robotică foarte rezistentă. Însă poate cel mai interesant caracter este Ezekiel. Fiind experimentul unui om ingenios de nebun, el constituie capodopera absolută, androidul extrem de puternic și de rapid, Terminatorul care este imposibil de ucis datorită organismului său care se regenerează după fiecare confruntare. Dacă i-ai pune într-o ordine, ai asista la un proces evolutiv sau involutiv – depinde din ce parte privești – însă ei sunt speciali, în primul rând, datorită defectelor pe care le au.

Îmi este aproape imposibil să privesc cartea ca pe o lucrare unitară. Kristoff nu este autorul pe care să-l încadrezi într-o anumită schemă, pentru că el încearcă să depășească orice graniță literară existentă. Astfel, curentele și genurile sunt combinate și duse la extrem, textul fiind postuman, postmodern, distopic și, nu în ultimul rând, postapocaliptic. Iar dacă ne întoarcem la niște constructe ficționale mai obișnuite, putem spune că avem de-a face atât cu un bildungsroman, cât și cu o capodoperă a subgenului New Weird. Textul este construit pe un fundal cultural și livresc extrem de variat, de la cele trei legi ale roboticii, până la citate din „Paradisul pierdut” al lui John Milton și referințe la una dintre cele mai puternice dinastii din Europa.

            Cred că a sosit timpul să pun punct acestei recenzii, așa că e momentul să vă las pe voi să aruncați o privire peste volum, pentru a asista la călătoria celor cinci protagoniști și pentru a vă bucura de referințele și ghicitorile presărate pe tot parcursul textului. Eu sunt foarte curios cum va reacționa publicul român la acest experiment literar și cum vor fi primite și celelalte traduceri din romanele lui Jay Kristoff, pentru că, după cum poate știți deja, anul acesta urmează să fie publicat „Nevernight”, o altă carte ce constituie începutul unei trilogii foarte apreciate pe plan internațional.


COMANDĂ CARTEA


joi, 6 ianuarie 2022

Recenziile Mădălinei 20 - Lista de invitați de Lucy Foley



Titlu: Lista de invitați  

Autor: Lucy Foley

Editura: TREI

Titlu original: The Guest List (2020)

Traducere de Bogdan Ghiurco

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,86 (din 485.107 note) 

 

            Mi se întâmplă uneori să cad în capcana romanelor cu descrieri fenomenale, care promit marea cu sarea, dar atunci când ajung să le citesc, am parte de o dezamăgire cruntă. Așa s-a întâmplat și cu volumul „Lista de invitați”, de Lucy Foley. Nu spun că a fost o lectură proastă – mă feresc să pun astfel de etichete, pentru că întotdeauna există măcar un aspect bun în fiecare  carte – însă, în cazul de față, suspansul a cam lipsit, iar acțiunea a fost suficient de lentă încât să mă facă să sar peste câteva pagini. Pe lângă faptul că autoarea realizează un thriller psihologic impecabil, în care personajele atent construite se folosesc de manipulare și de alte procedee injuste pentru a se dezvinovății de o culpă ce planează deasupra tuturor, mai avem de-a face și cu un manual exagerat de  detaliat despre cum să-ți organizezi nunta perfectă. Cu alte cuvinte, ne este dezvăluit un univers în care fericirea nu durează prea mult; o lume întunecată, presărată cu elemente gotice, amintiri fantomatice și cu secrete murdare ce pun în pericol integritatea și imaginea unor personalități mondene.

            Jules Keegan este pregătită să facă cel mai important pas din viața ei – să se mărite cu nimeni altul decât Will Slater, bogatul și superbul prezentator al unei emisiuni despre cum să supraviețuiești în sălbăticie. Tânăra ar fi putut alege orice locație din lume pentru a-și organiza nunta, dar ea a preferat ca ceremonia să aibă loc pe o insulă părăsită, într-un castel vechi. Decorațiunile sunt aranjate, tortul arată delicios, rochia miresei este splendidă, iar invitații sunt pe drum – cu alte cuvinte, nimic nu ar trebui să meargă prost. Dar și cele mai fericite evenimente se pot transforma în adevărate coșmaruri atunci când o crimă se întâmplă pe nepusă masă. Cei 13 invitați, un număr fatidic de altfel, vor fi martorii și principalii suspecți ai unei tragedii neprevăzute, iar atunci când minciunile și secretele vor începe dansul nupțial, nimeni nu va fi mai presus de glasul judecății.

            Autoarea construiește o serie de personaje puternice, cu personalități foarte bine conturate și voci ce  nu pot fi confundate, ceea ce reprezintă un mare atu al cărții. Fiecare invitat are momentele sale în lumina reflectorului, contribuind astfel la recompunerea imaginii de ansamblu asupra evenimentelor. Însă e greu să ne dăm seama ce gândesc oaspeții, mai ales că toți au câte ceva de ascuns, câte un secret care, dacă ar ieși la iveală, i-ar pune la zid pe ceilalți. Și aici intervine acel joc subtil dintre aparență și esență, despre care putem spune că oferă caracterelor o dublă identitate – una dezinvoltă, ce este afișată în prezența celorlalți, și una bântuită de stafiile unui trecut încețoșat, ce ia formă în intimitatea camerei, atunci când fiecare se poate lăsa pradă propriilor monștri.

            Caracterul antitetic se manifestă și la nivelul spațiului. Insula devine un microunivers al amintirilor, rupt de restul lumii. Deși, la început, putem vorbi, într-o oarecare măsură, despre un tărâm paradiziac, unde urmează să aibă loc un eveniment fericit, pe parcurs asistăm la o transformare infernală. Pentru a ajunge pe insulă, invitații trebuie să traverseze marea capricioasă  în bărci ce pot fi comparate cu Luntrea lui Caron. Imaginea iadului este susținută de cifra 13, de terenul mlăștinos, dar, mai ales, de comportamentul indivizilor. Locul scoate tot ceea ce e mai rău din ei, toate remușcările și setea de răzbunare.

Am menționat mai sus că avem de-a face cu un manual despre cum să organizezi o nuntă perfectă, și nu glumesc când spun că detaliile sunt chinuitoare. Paginile cu descrieri dense și interminabile întrerup acțiunea în momentele cele mai nepotrivite. Știu că este o tehnică pentru acumularea tensiunii, dar în cazul meu nu a avut acest efect. Suspansul a dispărut treptat, cedând locul monotoniei. Mi-aș fi dorit ca povestea să fie puțin mai dinamică, iar momentul crimei să fie mult mai bine exploatat. Însă autoarea a dorit să scoată la lumină reacțiile unor posibili criminali, dar și mecanismele prin care este găsit făptașul, crima în sine fiind lăsată undeva în background.

             Chiar aș fi vrut să-i dau mai mult de trei stele, pentru că Lucy Foley știe cum să combine faptele și personajele, astfel încât să realizeze un Thriller psihologic de calitate, însă descrierile și așteptarea unei crime ce are loc abia în final m-au convins să nu-i ofer o notă mai mare. Dar asta nu înseamnă că nu este o lectură interesantă și captivantă, motiv pentru care romanul a câștigat premiul Goodreads pentru Mystery & Thriller în 2020. Totul depinde de firul pe care îl urmărești, iar dacă ești fanul amănuntelor și al poveștilor ce nu mizează totul pe suspans, aceasta este cartea perfectă pentru tine.   

             

COMANDĂ CARTEA 


vineri, 31 decembrie 2021

Top 5 - Cele mai bune cărți citite în 2021 (Gică & Mădălina)

    Acum, în prag de an nou, e timpul să vă arătăm care au fost cărțile noastre preferate, pe care le-am citit în 2021. Și pentru că suntem doi șoareci de bibliotecă, am decis ca fiecare să-și realizeze propriul top, pentru că, după cum știm, gusturile diferă de la un cititor la altul.

Nu are rost să mai bat câmpii, așa că... Iată preferințele noastre! 


Topul lui Gică: 

 

1. Pustiul de asfalt de S.A. Cosby 

 


Beauregard „Gândacul” Montage e un mecanic cinstit, un soț iubitor și un tată harnic. Beauregard știe că n-ar fi avut niciun viitor în ipostaza de odinioară, când de pe dealurile din North Carolina până pe plajele din Florida era cunoscut drept cel mai tare șofer de pe Coasta de Est.

Când noua viață atent construită începe să i se sfărâme sub ochi, Beauregard se vede atras din nou spre lumea de sânge și gloanțe din trecut. Iar când o cunoștință îl cheamă să jefuiască un magazin de bijuterii, nu poate decât să se așeze din nou în scaunul șoferului. „Gândacul” se simte cel mai bine acolo unde mirosul de benzină se contopește cu izul de frică.

Bântuit de fantoma celui care a fost cândva și de spectrul tatălui dispărut când avea mai multă nevoie de el, Beauregard trebuie să găsească o cale să navigheze prin pustiul de asfalt.

 

2. Prieten imaginar de Stephen Chbosky 

 


Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania.

La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

 

3. Proiectul Hail Mary de Andy Weir 

 


Ryland Grace e singurul supraviețuitor al unei misiuni disperate pentru salvarea omenirii. Doar că el nu știe asta. Nu-și amintește nici măcar cum îl cheamă. A dormit foarte, foarte mult timp, la milioane de kilometri depărtare de casă, alături de două cadavre necunoscute. Pe măsură ce începe să-și amintească fărâme din trecut, misterul misiunii sale se recompune ca un joc de puzzle.

Timpul însă nu e de partea lui și, ca să evite o catastrofă, trebuie să rezolve o enigmă științifică de proporții epice – și să salveze specia noastră de la extincție. Cu alte ființe umane aflate la ani-lumină distanță, trebuie s-o facă singur. Sau poate cu un aliat absolut neașteptat.

O aventură interstelară irezistibilă, Proiectul Hail Mary spune o poveste uluitoare despre descoperiri, puterea speculației și supraviețuire.

 

4. Portalul Albuquerque de Peter Clines  

 


Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte mulțumit de slujba pe care o are și de traiul său liniștit; deși posedă un coeficient de inteligență ce se învecinează cu geniul, a decis să ducă o viață cât mai normală posibil. Un vechi prieten îl convinge însă să-l ajute să afle ce nu este în regulă cu proiectul secret pe care îl finanțează. Privit inițial cu suspiciune de către cercetătorii care lucrează la proiect, Mike trebuie să afle ce se întâmplă și dacă experimentul a deviat de la scopul propus. Pe măsură ce investigațiile avansează, el începe să se teamă de răspunsul găsit – s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când proiectul va distruge viața pe Pământ.

Koturovic credea că într-o zi omenirea va forma un soi de structură

telepatică globală, un subconștient colectiv care va deschide o breșă

dimensională între lumi. Iar monștrii din acele alte lumi

vor veni să ne atace.

 

5. Dragă copilă de Romy Hausmann 

 


Într-o cabană izolată din pădure, Lena și copii ei, Hannah și Jonathan, respectă întocmai regulile stabilite de tată. Mesele, vizitele la baie, timpul de studiu sunt strict programate și ținute sub observare minuțioasă. El crede că astfel își protejează familia de pericolele care se ascund în lumea exterioară și se asigură că cei doi copii ai săi vor avea întotdeauna o mamă care să aibă grijă de ei. 

Femeia scapă în cele din urmă de răpitorul ei, dar sfârșitul poveștii este doar începutul coșmarului ei.

Spune că o cheamă Lena. Lena, care a dispărut fără urmă cu paisprezece ani înainte. Se potrivește profilului. Are cicatricea distinctivă. Dar familia ei jură că nu e Lena lor.

Fetița care a scăpat din pădure cu ea știe lucruri pe care nu le împărtășește, iar tatăl devastat al Lenei încearcă să pună cap la cap detalii care nu se potrivesc.

Lena e disperată să-și reia viața, dar ceva îi spune că torționarul ei încă vrea să recupereze ce-i aparține... și că ea nu poate fi capabilă să scape cu adevărat până când întregul adevăr despre ceea ce s-a întâmplat în pădure nu va fi descoperit.

 

Topul Mădălinei:

 

1. Ursul și privighetoarea de Katherine Arden 

 


În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

 

2. A noua casă de Leigh Bardugo 

 


După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.

Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

 

3. Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig 

 


Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei.

Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt.

Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă.

 

4. Lumina din întuneric de Sharon Cameron 

 


În anul 1943, Stefania, o tânără de șaisprezece ani, lucrează în prăvălia familiei Diamant din Przemyśl, Polonia, croindu-și drum prin cântec în viețile și sufletele lor.

Totul se schimbă când armata germană invadează Przemyśl. Familia Diamant este obligată să se mute în ghetou, iar Stefania rămâne singură, într-un oraș sub ocupație nazistă, și nevoită să aibă grijă de Helena, sora ei în vârstă de șase ani. Împreună, cele două fete sunt puse în fața unei decizii terifiante, aceea de a-l ascunde pe Max, prietenul lor, și, în cele din urmă, alți doisprezece evrei.

Iar când doi ofițeri germani le rechiziționează casa, Stefania mai are de făcut o alegere crucială...

 

5. Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig 

 


O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?


Cum arată topul vostru pe acest an?

marți, 14 decembrie 2021

Recenziile Mădălinei 19 - Stare de teroare de Hillary Rodham Clinton & Louise Penny


Titlu: Stare de teroare 

Autor: Hillary Rodham Clinton & Louise Penny

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: State of Terror (2021)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,23 (din 18.177 note) 


RECENZIA FACE PARTE DIN BLOG TOURUL ORGANIZAT DE EDITURA CRIME SCENE PRESS CU OCAZIA APARIȚIEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ A ROMANULUI „STARE DE TEROARE”.

 

Nu am mai citit nici un Thriller politic până acum, și trebuie să mărturisesc că am rămas plăcut surprinsă. Mă așteptam la o lectură greoaie și plictisitoare, dar, în schimb, am dat peste multă acțiune, suspans și peste: teroriști pregătiți să distrugă orașe întregi, bombe plasate în cele mai neașteptate locuri, cârtițe adânc infiltrate în sistemul de conducere al Statelor Unite și intrigi politice încâlcite, transformate în dezastre mondiale, și lista poate continua. „Stare de teroare” - un volum scris de Hillary Rodham Clinton în colaborare cu Louise Penny – ne dezvăluie o lume violentă în care amenințarea pândește după fiecare colț și în care o singură clipă de șovăire poate costa sute sau chiar mii de vieți. Cu toate că în permanență există o tensiune care crește cu fiecare capitol, din când în când acțiunea este întreruptă de câteva pagini prin care suntem familiarizați cu politica internă și externă a SUA, rânduri necesare pentru a înțelege reacțiile unor personaje ce sunt prinse într-un război contracronometru. Mai mult decât un Thriller politic, romanul de față constituie un mozaic de culturi – de la jungla americană în care orice este permis, la orientalul și restrictivul Iran, de la Ordonata Germanie, la sfidătoarea Rusie – textul fiind presărat cu nuanțe lingvistice și ideatice, specifice unor societăți extrem de diferite.

Ellen Adams a fost numită de curând în funcția de secretar de stat al SUA, o poziție ce aduce cu sine avantaje, dar care necesită și multe sacrificii. Ea s-a numărat printre cei mai înfocați oponenți ai președintelui Douglas Williams, iar  numirea sa în această funcție poate fi înțeleasă ca o modalitate de supraveghere sau ca o răzbunare pentru afronturile aduse. Cu toate că este în floarea vârstei (la doar 60 de ani), Ellen trebuie să îndeplinească cele mai grele îndatoriri, contribuind cu toate forțele la readucerea situației interne pe făgașul normal. Însă, în momentul în care trei autobuze explodează în trei state europene, liniștea aparentă a Americii se dizolvă, lăsând locul unei panici feroce. În tot haosul creat, Ellen desfășoară o adevărată anchetă detectivistică, cu speranța că va afla informațiile de care are nevoie, pentru a opri catastrofa ce urmează. Însă nu va fi ușor... În goana după aliați și răspunsuri, Ellen se va lovi de multe uși închise și de eterna neputință umană, însă dorința ei de a-și salva națiunea o va face să continue în pofida oricărui obstacol.

        Așa cum poate v-ați dat seama din descrierea oficială, avem de-a face cu un roman încărcat cu o puternică miză feministă. Există o prăpastie destul de adâncă între imaginea femeii și cea a bărbatului. Personajele feminine sunt cei mai importanți pioni de pe tabla politică. În timp ce ele merg pe teren, călătoresc pe trei continente și nu au timp să se aranjeze sau să se curețe de noroi, sexul opus se mulțumește să dea ordine din confortul propriului birou și să fie întotdeauna impecabil îmbrăcat. În acest sens, cel mai sugestiv exemplu este antiteza dintre protagonistă și președintele Statelor Unite. Ellen este reprezentată ca o amazoană neobosită, care sacrifică totul pentru siguranța țării. La polul opus, se află Douglas Williams, un mascul comod, care se îngrijorează de soarta țării, din siguranța zidurilor Casei Albe. Imaginea eroinei este dusă la extrem, ceea ce devine puțin deranjant – aici sigur a fost mâna lui Hillary Rodham Clinton, prima femeie care a candidat pentru funcția de președinte al SUA – dar, într-o țară în care misoginismul este în floare, exagerarea își găsește oarecum o justificare.

           Cele două autoare construiesc, preluând modele reale, o serie de caractere puternice, figuri emblematice care se dovedesc, pe parcurs, niște simple marionete ale pozițiilor în care sunt așezate. Nu am găsit nici un om de rând în acest roman. Toate personajele fac parte din cele mai înalte cercuri politice, militare și din Mass-Media. Explicația este evidentă. Cartea a fost scrisă din perspectiva celor care conduc, și nu a celor care sunt conduși, autoarele scoțând în evidență faptul că nu tot ceea ce se petrece între zidurile Casei Albe ajunge la restul populației. Biroul Oval e un microunivers securizat în care nu poate intra oricine și din care ies la suprafață doar informațiile dorite de cei din fruntea țării.

       Ceea ce m-a făcut să-i dau romanului patru stele pe Goodreads a fost modul în care orice întâmplare tragică este prevenită sau rezolvată prin intervenția unui personaj care, după părerea mea, făcea mai bine dacă nu mai apărea deloc. Nu spun că mi-aș fi dorit să moară dintre protagoniști, dar unele scene sunt trase de păr, neavând nici o justificare verosimilă. Din acest motiv, în anumite momente ale cărții am simțit cum tensiunea acumulată este brusc tăiată și înlocuită cu o stare de confuzie, deoarece, după ce salvarea apare total neașteptat de după vreo stâncă, se trece la câteva pagini în care nu se mai întâmplă nimic și în care informațiile sunt redate destul de labirintic.

     „Stare de teroare” este un roman pe cât de complex, pe atât de ușor de lecturat. Pendularea continuă între secvențele pline de acțiune – momentele în care te întrebi dacă bomba chiar va exploda sau dacă un anumit personaj va reuși să scape cu viață – și paginile monotone, pline de intrigi politice și de lupte tacite între sexe, conturează un univers vulnerabil, un sistem în care orice eroare neprevăzută poate duce la instaurarea haosului. Eu mă opresc aici, cred că subiectul cărții și nota de pe Goodreads vorbesc de la sine, iar dacă vreți să luați parte la o aventură de proporții, trebuie să puneți mâna pe romanul scris de Hillary Rodham Clinton și Louise Penny.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire peste recenziile prietenilor noștri ce iau parte la acest Blog Tour:

Literatura pe tocuri  

Biblioteca lui Liviu 

Ciobanul de azi 

Anca și cărțile.ro 

Analogii, Antologii 

Pălărisme.ro


COMANDĂ CARTEA