miercuri, 9 februarie 2022

Recenziile lui Gică 60 - Ultima cursă spre Woodstock de Colin Dexter


Titlu: Ultima cursă spre Woodstock  

Serie: Inspector Morse #1

Autor: Colin Dexter

Editura: PALADIN

Titlu original: Last Bus to Woodstock (1975)

Traducere de Lorena Lupu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 3,86 (din 13.920 note)

 

Într-o seară frumoasă de septembrie, două fete așteaptă autobuzul, și, pentru că acesta nu mai apare, decid să facă autostopul. Așa începe romanul lui Colin Dexter, „Ultima cursă spre Woodstock”, primul volum din seria ce îl are ca protagonist pe ingeniosul și carismaticul inspector Morse. Știu că există și un serial fidel, de asemenea, știu că această carte a fost publicată pentru prima dată în 2013, însă, cu ocazia reeditării din colecția „Paladin Crime Masters”, am ajuns și eu abia acum să o citesc. Pentru început, pot să spun că a fost o lectură OK. Nu e nici cel mai bun roman polițist cu detectivi a la Sherlock Holmes, însă nu e nici cea mai slabă poveste peste care am dat în ultima vreme. Pretextul e bun, intriga ia amploare încă de la primele pagini, iar personajele sunt realizate excelent.

Revenind la subiectul cărții și da, după cum v-ați dat seama deja, una dintre fete nu mai ajunge niciodată acasă. Cadavrul său este găsit în curtea unui local, și toate semnele arată că a fost vorba despre o crimă extrem de violentă. Aici intră în scenă inspectorul Morse și simpaticul său ajutor, sergentul Lewis, două personaje complet opuse, care, împreună, formează cuplul celebru de investigatori, pe care Arthur Conan Doyle l-a introdus pentru prima dată în literatura polițienească. Cercetând indiciile de la locul tragicului eveniment, mintea lui Morse începe să dea curs unor scenarii posibile, și de aici începe un întreg joc despre cine e criminalul, cine le-a luat pe fete cu mașina și cine avea vreun motiv serios să recurgă la omor. Starea în care este găsit trupul victimei sugerează că ar fi vorba despre o crimă pasională, dar și despre o posibilă răzbunare.

Pe lângă o anchetă detectivistică ca la carte, povestea lui Colin Dexter se remarcă, în special, prin umorul personajelor și situațiile comice în care ajung acestea. Deși uciderea tinerei conferă o notă sumbră și serioasă textului, există și o dimensiune grotescă, realizată prin intermediul comentariilor și observațiilor caracterelor de pe margine. Uneori investigația înaintează extrem de repede, alteori pare să se fi împotmolit, moment în care Morse decide că e cazul să privească toată situația dintr-o altă perspectivă. Atunci când lucrurile devin foarte încurcate, ingeniosul protagonist o ia de la capăt și ajunge să observe anumite lucruri, peste care, prima dată, trecuse cu vederea.

Ce am apreciat foarte mult la acest volum a fost realismul cu care sunt înzestrați protagoniștii. Chiar dacă pare că ei își petrec aproape tot timpul la locul de muncă sau pe teren, există și câteva secvențe în care este evidențiată viața de familie a sergentului Lewis și un întreg capitol în care Morse este luat de pe piedestalul său de geniu și aruncat în cotidianitate. Astfel, cei doi  sunt prezentați ca persoane normale, care, în orice clipă, pot avea parte de un accident neprevăzut, fie el fizic, fie de natură psihologică. De altfel, caracterele secundare și episodice condimentează foarte bine atmosfera, mai ales că nimeni nu e cine pare a fi și că aproape toată lumea ar putea să fie vinovată, într-un fel sau altul, de moartea tinerei fete.

Gata, chiar nu vreau să mai dau detalii cu privire la acest volum, așa că vă încurajez să puneți mâna pe el și să vă bucurați de o anchetă plină de peripeții și de răsturnări de situație, la care sigur nu v-ați așteptat. E o carte destul de subțire, mie mi-a luat două zile s-o citesc, dar, cu siguranță, poate fi lecturată și într-o seară , având în jur de 300 de pagini. Și, pentru că intenționez să închei această recenzie într-un mod care să invite la discuție, vreau să vă întreb: Care a fost povestea voastră preferată, în care și-a făcut de cap un personaj cu puternice trăsături de Sherlock Holmes?


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 2 februarie 2022

Recenziile lui Gică 59 - Opt milioane de zei de David B. Gil


Titlu: Opt milioane de zei

Autor: David B. Gil

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Ocho millones de dioses (2019)

Traducere de Ana-Maria Babușcă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 672

Media pe Goodreads: 4,28 (din 594 note)

 

Opt milioane de zei. Spirite divine ale focului, ale apei, ale vântului, ale pietrei, ale tuturor lucrurilor care există  pe cer, în ocean și pe pământ. Entități metafizice ce se regăsesc peste tot și în toate. Însă, mai mult decât niște ființe spirituale, aceste creaturi sunt mărci ale sensului, ale unei filosofii vitale în care muritorii au nevoie să creadă, pentru a-și justifica acțiunile și gândurile. Fie că vorbim despre o credință panteistă, în care fiecare bucată din cosmos joacă un rol în funcție de întregul din care face parte, fie că ne referim la sfaturile Profetului care a găsit revelația sub un smochin sau la modelul Fiului  lui Dumnezeu care a murit pe cruce – esența tuturor evenimentelor sacre stă în deschiderea și urmarea unei căi spirituale, un drum ce va conduce ori la armonia cu universul, ori în locul care este cunoscut drept paradisul. Însă, deși toate aceste căi promit iluminarea, oamenii au încercat mereu să-și impună propria credință.

Povestea noastră începe în Spania anului 1579, când Părintele Martín Ayala, traducător și unul dintre cei mai buni vorbitori de japoneză, este solicitat în Țara Soarelui Răsare, pentru a investiga o serie de crime împotriva creștinismului. Câțiva dintre frații săi, care au mers în noul teritoriu pentru a împărtăși cu acei „barbari” învățăturile lui Hristos, au fost găsiți uciși în moduri extrem de brutale. Misiunea lui Ayala este de a merge pe urma omorurilor, de a descoperi cauza morții și de a-i găsi, într-un final, pe cei vinovați. Însă, în drumul plin de primejdii ce-l așteaptă, călugărul nu va fi singur. Alături de el va călători Kudō Kenjirō, un samurai rural din Anotsu, care a fost însărcinat să aibă grijă de noul-venit, cu prețul propriei vieți.

            Deși în centrul acestui roman stufos sunt plasate două sau trei personaje principale, numărul caracterelor care defilează prin cadru este imens. Există o suită de călugări iezuiți care ori sunt uciși, ori se pierd prin fundal, câteva personaje importante ce sunt inserate în momentele cele mai tensionate ale poveștii, o mulțime de samurai aflați în misiune și de ronini care rătăcesc sau umblă cu scopuri necurate și câțiva conducători măreți, pe care autorul i-a preluat din surse istorice reale. Cu alte cuvinte, societatea vremii este alcătuită din toate categoriile de indivizi, de la cei mai nobili, până la cei ce se ocupă de mizerie, fecale și cadavre. De altfel, prin intermediul acestui peisaj al viciilor și al virtuților, ne este prezentat un teritoriu într-o continuă schimbare. Pe acest pământ alcătuit din insule, jocurile de putere sunt la ordinea zilei, toți complotează împotriva tuturor, și un simplu gest de nesupunere te poate costa viața.

            Lumea prin care cei doi eroi înaintează este scindată între vechea religie șintoistă și noua ordine creștină. Pe lângă asta, există și o sectă de călugări budiști care dorește să-și impună propriul sistem spiritual. Deși Părintele Ayala vrea să-i aducă pe toți sub umbrela lui Dumnezeu, el conștientizează că binele poate lua formă și în sufletele celor „eretici”. Astfel, miza etică este plasată sub semnul onoarei, iar toți cei care nu își duc misiunea la capăt sau complotează împotriva stăpânilor merită să fie pedepsiți. Cei doi eroi constituie două extreme care încearcă să se înțeleagă reciproc. Chiar dacă noul-venit este foarte închistat în doctrina sa, nu vede crezul celuilalt ca pe ceva complet greșit. La rândul său, Kudō Kenjirō se concentrează în principal pe misiune, și astfel, între cei doi începe să ia naștere o prietenie adevărată.

Nu trebuie să privim Volumul de față printr-o perspectivă occidentală. Aici ne aflăm în Orientul Îndepărtat, într-o lume care funcționează după alt fel de reguli. Luptele dintre samurai nu țin o veșnicie, întinzându-se pe zeci de pagini, ci se desfășoară repede și onorabil. Dar acest aspect este valabil doar în cazul samurailor, nu și al piraților sau al contrabandiștilor care se luptă pentru a pune mâna pe bunurile ce vin pe mare.

            Dincolo de o ficțiune realistă cu nuanțe de roman polițist, „Opt milioane de zei” este o carte care ne prezintă un capitol important din istoria Japoniei. Cu toate că protagoniștii noștri sunt personaje de tipar, evenimentele majore din poveste chiar au avut loc, unele nume și locuri confirmând veridicitatea narațiunii. Apelând la acest construct dual, David B. Gil realizează o intrigă originală, care se adresează atât cititorilor ce preferă o structură detectivistică, cât și celor care caută un roman cu tematică culturală și religioasă. Mi-a plăcut această poveste și abia aștept să văd ce va mai apărea în colecția Green Spot a editurii Lebăda Neagră, iar cineva mi-a șoptit că data viitoare ne vom muta în Italia, acolo unde are loc acțiunea din volumul „Orașul vrăjitoarelor”.


COMANDĂ CARTEA


marți, 25 ianuarie 2022

Recenziile lui Gică 58 - Diavolul și apa întunecată de Stuart Turton


Titlu: Diavolul și apa întunecată

Autor: Stuart Turton

Editura: RAO

Titlu original: The Devil and the Dark Water (2020)

Traducere de Alexandru Maniu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 544

Media pe Goodreads: 3,86 (din 29.593 note)

 

Datorită romanului „Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle”, Stuart Turton și-a găsit foarte repede un loc pe lista autorilor mei preferați. Și nu e vorba că omul scrie extraordinar sau că misterele sunt construite impecabil și nu ai nimic de obiectat, ci despre un stil unic, reprezentat printr-o aglomerare intenționată de personaje extrem de variate și de întâmplări stranii, care, la prima vedere, par să nu aibă nici o explicație. Până și genurile sunt atât de amalgamate, încât, așa cum spune și autorul, fiecare cititor îl poate încadra într-o anumită categorie literară. Dacă despre romanul său de debut am spus că reprezintă un Mystery cu nuanțe de Science-Fiction, în cazul volumului „Diavolul și apa întunecată”, pot să zic că este un Thriller istoric, cu o atmosferă intensă de gotic, accentuat , în anumite părți, chiar până la Horror.

            Aventura noastră începe pe coastele Bataviei, în anul 1634, când un grup pestriț de persoane se pregătește să se îmbarce pe corabia Saardam, cu destinația Amsterdam. Printre călători se numără și Samuel Pipps, cel mai mare detectiv din lume, care, odată ajuns la destinație, urmează să fie executat. Alături de el, se află angajatul și prietenul său cel mai devotat, Arent Hayes, care va face tot posibilul ca strălucitul investigator să scape de osânda nedreaptă ce-l așteaptă. Însă, înainte ca voiajul să înceapă, un lepros își face apariția și le comunică pasagerilor că nava nu va ajunge niciodată la destinație și că oricine se va încumeta să părăsească țărmul la bordul ei va avea parte de un destin cumplit.

            Deși unii iau în seamă avertismentul bandajatului și încep să-și facă griji, mai marii de pe corabie, privindu-și propriile interese, dau ordin ca nava să părăsească portul și să urmeze cursul prestabilit. Din acest punct, putem observa că societatea vremii este scindată în cei care comandă și cei ce dau ascultare. Cel mai important om de la bord este guvernatorul general Jan Haan, un personaj foarte antipatic, pe care toți îl privesc cu respect, datorită poziției sale. Mă rog, aproape toți, în afară de propria lui soție. Chiar dacă Sara duce o viață plină de răsfăț și de bijuterii – bine, și de bătăi infernale, în urma cărora nu mai poate nici să meargă – ea își dorește să fie o persoană independentă, nu un accesoriu estetic, și să-și pună abilitățile practice în valoare, cu alte cuvinte, să ofere ceva la schimb pentru respectul cu care este tratată. Aici se poate observa categoric și o anumită doză de feminism, pe care e posibil ca Turton să o fi inserat în text, pentru a se conforma cerințelor scriitorilor de astăzi.

            Nu vreau să vorbesc prea mult despre protagoniști, pentru că esența cărții stă în diversitatea socială, lucru pe care l-am menționat chiar la început. Avem ingeniosul detectiv care reprezintă o altă variantă pentru eternul Sherlock Holmes, un ajutor de nădejde ce, datorită trupului său impunător și experienței din război, constituie cel mai bun muschetar angajat în folosul investigatorului, o suită de soldați ce au rolul de a avea grijă de persoanele importante de la bord și gașca marinarilor, un club foarte select, alcătuit din hoți, tâlhari și criminali care nu își mai găsesc locul pe uscat. Însă, în acest melanj de uniforme și funcții, există și câteva personaje care ies la iveală și care joacă un rol important în desfășurarea evenimentelor.

            Și acum ajungem la cea mai importantă și îngrozitoare parte. Se pare că, totuși, leprosul nu era nebun. La scurt timp de la plecare, lucruri înfiorătoare încep să se petreacă. Simboluri ciudate apar pe vele și în anumite locuri de pe corabie, animalele sunt ucise inexplicabil, siluete fantomatice își fac apariția din umbre și, în toată această atmosferă infernală, se pare că diavolul s-a urcat la bordul lui Saardam. Dacă, în primă fază, pare că toată călătoria capătă un aer gotic, după ce cumplitele întâmplări au loc și unele persoane ajung să-și piardă viața, avem de-a face cu un Horror în toată regula. Însă groaza nu se resimte neapărat ca un factor puternic, impregnat în scene terifiante, ci în momente intense și lungi, clipe ce se organizează într-un coșmar care nu pare să se mai sfârșească.

            „Diavolul și apa întunecată” este o poveste originală în care o călătorie pe mare se transformă într-un drum spre infern. Se pare că Turton are o afinitate pentru spațiile restrânse și sufocante. Lumea creată de el te prinde și nu îți mai dă drumul, până ce fiecare piesă este pusă la locul ei, iar misterul este complet elucidat. Mi-au plăcut foarte mult ambele lui volume și sunt foarte curios ce va scoate anul acesta, pentru că, da, în 2022 trebuie să apară cel de-al treilea roman al său.


COMANDĂ CARTEA


joi, 20 ianuarie 2022

Recenziile Mădălinei 21 - Casa din marea azurie de T.J. Klune


Titlu: Casa din marea azurie 

Autor: T.J. Klune

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: The House in the Cerulean Sea (2020)

Traducere de Irina Stoica

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 4,47 (din 224.540 note)

 

            Îmi e din ce în ce mai greu să îmi pun ideile pe hârtie. Poate din cauza timpului insuficient, poate din cauza lipsei de inspirație (sau poate ambele), însă oricât de dificil ar fi, despre romanul lui T.J. Klune trebuie să vă spun câteva cuvinte. Înainte de toate, vreau să vă avertizez că nu avem de-a face cu un YA clasic, despre copii cu puteri supranaturale, ci, mai degrabă, cu un amestec foarte interesant dintre Fantasy și roman psihologic, personajele magice fiind construite în așa fel încât să reflecte o întreagă categorie socială. Mai mult decât atât, „Casa din marea azurie” este un roman despre schimbare și acceptare. Autorul preia o serie de elemente din alte cărți, precum „Harry Potter” și „Miss Peregrine”, pe care le așază în rama unei povești LGBTQ+, pentru a crea o lume a marginalilor, un univers paradisiac al celor disprețuiți și neînțeleși de cei care au pretenția să se numească normali. Cred că este cel mai corect politic volum pe care l-am citit în ultimii ani, însă, din punctul de vedere al acțiunii, m-am așteptat la cu totul altceva. Accentul nu este pus pe ce se întâmplă, ci pe cum se întâmplă, motiv pentru care desfășurarea evenimentelor este destul de lentă și monotonă, dar există și o oarecare tensiune dată de aerul misterios al personajelor și de secretele ascunse în spatele unor ochi blânzi și senini.

            Cât de periculoși ar putea fi șase copii orfani care dețin, mai mult sau mai puțin, niște puteri magice? Conform Comisiei Extrem de Superioare, din cadrul Departamentului Responsabil de Tineretul Magic, foarte periculoși – atât de periculoși, încât ar putea aduce sfârșitul lumii. Dar, pentru a fi evitată o astfel de catastrofă, DIRECTIMA a luat decizia de a-i izola pe acești copii pe o insulă pustie, unde să nu intre în contact cu restul civilizației. Crud, nu-i așa? Partea bună e că de bunăstarea și educația lor a fost desemnat să se ocupe Arthur Parnassus, un bărbat simplu, bun la suflet, care știe să privească dincolo de aparențe și pentru care defectele devin cele mai mari calități. Datorită lui, orfelinatul de pe insula Marsyas reprezintă un adevărat cămin pentru cei șase copii. Însă liniștea se spulberă atunci când pe insulă este trimis un asistent social, din cadrul DIRECTIMA, care primește însărcinarea de a verifica dacă lucrurile sunt în regulă sau dacă orfelinatul trebuie închis pentru totdeauna.

             Linus Baker trăiește într-o carapace formată din temeri și reguli pe care le respectă cu strictețe, orice abatere de la acestea dându-i întregul univers peste cap. Din acest motiv, este perceput ca fiind un ciudat, un om antisocial care își împarte viața între funcția de asistent social și grija pentru pisica sa, Calliope, o creatură extrem de antipatică dacă mă întrebați pe mine. în cei 17 ani de când ocupă acest post, nu a cerut nici o mărire de salariu, nici o avansare, ba chiar s-a străduit să își îndeplinească sarcinile cu profesionalism – să facă cele mai bune rapoarte, astfel încât să nu atragă atenția Comisiei Extrem de Superioare – cu alte cuvinte, Linus ar fi putut fi ales angajatul lunii în fiecare lună, dacă ar fi vorba despre așa ceva. Rutina este singura protecție pe care o are, iar atunci când este trimis să petreacă o lună pe insula Marsyas, pentru a investiga situația orfelinatului de acolo, zidurile atent construite încep să se clatine. Orice lucru ieșit din comun îl face pe Linus și mai anxios, nereușind să vadă, din cauza fricii, dincolo de prejudecățile celorlalți.

            Chiar dacă asistăm la evoluția lui Linus, romanul nu are un singur protagonist. Fiecare personaj are momentul său în lumina reflectorului. Există o mare discrepanță între modul de construcție al nou-venitului și cel al copiilor. În timp ce primul este un caracter slab, efeminat, marcat de tușele personajului de hârtie și lipsit de profunzime, cei din urmă sunt foarte atent creionați, cu personalități puternice și visuri ce așteaptă un mediu propice pentru a se împlini. Cel mai interesant personaj este Arthur Parnassus, care înfățișează o copie mai tânără și mai ștearsă a lui Albus Dumbledore. Cei doi au în comun blândețea, dorința de a-i ajuta pe toți, de a vedea binele în orice creatură și  afinitatea pentru culori stridente. Arthur devine un mentor pentru cei care au fost izgoniți din lume; un demiurg ce transformă un spațiu de penitență într-un loc pe care îl poți numi acasă. Cu toate că numele personajelor au conotații mitice, important este faptul că fiecare reprezintă, în sens metaforic, o categorie marginală. Astfel, pe insulă sunt adunate mai multe modele ale unei realități compuse din dizabilități și deviații sociale.

            Spațiul se numără printre cele mai importante aspecte. Avem de-a face cu un mediu antitetic, care îi influențează, atât în comportament, cât și în modul de a gândi, pe cei ce trăiesc în el. Pe de o parte, ne este înfățișat orașul din care vine Linus, un loc întunecos, apatic, în care soarele se arată rare ori și în care oamenii sunt reci, superficiali, mimând grija pentru ceilalți, plini de ranchiună și prejudecăți la adresa celor diferiți, închistați în reguli și reglementări, fără de care viața lor nu ar mai avea sens. Opusă acestui oraș sumbru, avem insula Marsyas, un paradis pe Pământ, unde soarele strălucește tot timpul, iar libertatea este cea mai importantă regulă. Locuitorii de aici au dreptul să viseze și să facă ce le place, fără să fie judecați.

            Tot ce pot să mai spun în final e că mi-a plăcut povestea, cu toate că mi-aș fi dorit ceva mai multă acțiune, mai multe întâmplări neașteptate și un final nu chiar așa de previzibil, dar asta ține de gusturile fiecăruia. Însă problemele pe care le aduce în discuție T.J. Klune sunt cât se poate de serioase și actuale, iar primul pas pentru a schimba realitatea stă în acceptarea celor diferiți și în înțelegerea unei lumi care a stat aproape tot timpul ascunsă.


COMANDĂ CARTEA


joi, 13 ianuarie 2022

Recenziile lui Gică 57 - Involuție de Max Brooks


Titlu: Involuție  

Autor: Max Brooks

Editura: NEMIRA

Titlu original: Devolution (2020)

Traducere de Mihai Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,92 (din 33.622 note) 

 

Ne spunem oameni. Suntem singurele ființe din această lume care pot gândi și lua decizii raționale. Avem două picioare pe care umblăm, două mâini de care ne folosim pentru a crea și muta diverse obiecte, un organ sexual care ne asigură perpetuarea speciei, un trup mai mult sau mai puțin rezistent și un cap în care încercăm să stocăm și să înțelegem secretele universului. Dintre toate viețuitoarele, noi am evoluat cel mai mult – am ajuns să ne clădim locuințe conforme cu nevoile noastre, orașe în care să locuim și să conviețuim cu ceilalți și suntem capabili să creăm roboți, să observăm structura unor alte planete și să punem bazele unor tehnologii ce ne permit să proiectăm realități alternative. Cu alte cuvinte, am evoluat atât de mult, încât am ajuns să efectuăm schimbări majore asupra mediului înconjurător. Însă, oricât de mult ne-am îndepărta de natură, ea va fi mereu acolo și ne va aștepta să ne întoarcem la ea și să acceptăm că, în egoul nostru imens, nu suntem decât niște primate fragile, care, din nu se știe ce cauze, au luat-o pe o altă cale evolutivă.

            După ce Max Brooks s-a făcut remarcat datorită volumului „Războiul Z”, carte care a avut parte de o ecranizare de excepție, autorul revine cu un nou roman, în care explorează străfundurile întunecate ale minții umane. Apelând la diverse teorii și mărturii ale unor cercetători și oameni care s-au întâlnit cu Bigfoot, Brooks realizează un colaj de opinii și idei, asamblând totul într-un roman de suspans, cu nuanțe Horror, și, ca povestea să fie și mai veridică, acțiunea ne este relatată prin intermediul unui jurnal, o dovadă incontestabilă a unui individ nefamiliarizat cu fenomenul Sasquatch.

            Totul începe în Greenloop, un orășel ecologic în care câteva persoane formează o comunitate liniștită. În acest loc, din mijlocul naturii, totul este tehnologizat, astfel încât oamenii se bucură de tot confortul. Energia electrică este captată de panourile solare de pe case, încălzirea se produce cu ajutorul gazelor de la excrementele umane, iar alimentele și diversele cumpărături ale cetățenilor sunt asigurate de câteva drone și o dubă ce își fac apariția o dată pe săptămână. Ce mai... Greenloop e paradisul, dar un paradis de altfel foarte izolat. Însă, într-o zi, vulcanul Mount Rainer erupe, iar mica comunitate pierde orice fel de conexiune cu restul lumii. Și asta nu e tot... În timp ce câteva persoane încearcă să găsească soluții de supraviețuire pe termen lung, ceva sau cineva cu pași mari se apropie de așezare, cineva înfometat, pentru care o felină imensă și fioroasă nu reprezintă decât micul dejun.

            Pornind de la însemnările unui jurnalist interesat de Bigfoot și de la mărturiile unui Ranger ce a ajuns în localitate după nenorocire; redând, aproape 90% jurnalul lui Kate Holland, protagonista și una dintre femeile din comunitate, „Involuție” este un volum ce se propune ca o dovadă ficțională a unui fenomen extrem de controversat și contestat. Însă apariția monstrului legendar are rolul de a scoate la iveală instinctele primitive din oameni. Lipsită de tehnologie, adică de bunăstare și securitate, ființa umană se trezește brusc expusă unui habitat neîmblânzit și încearcă, pe cât poate, să se adapteze, pentru a supraviețui într-o lume periculoasă, un mediu din care ea însăși provine. Lupta nu mai e ceva ludic, ceva spectaculos. Dar o confruntare între om și o altă presupusă specie de primată nu poate avea loc decât cu bețe și pietre, omul păstrându-și talentul de a realiza obiecte și arme, iar animalul ripostând cu trupul său de prădător.

            E o carte despre care nu poți povesti foarte multe, deoarece evenimentele se desfășoară lent, lucru care conferă o tensiune puternică textului. Asiști la distrugerea comunității și speri ca, în ultimele pagini, oamenii să biruiască. Însă măcelul pe care îl urmărești nu ține de considerente religioase, ideatice sau culturale. Nu, aici e vorba de natura la ea acasă, adică de dorința de a vâna și frica de a fi vânat. În final, pot să spun doar că e o poveste bună, nu una extrem de atractivă, dar una care te ține în priză cu fiecare noapte care vine și în care satul pare să dispară puțin câte puțin cu fiecare individ care își simte tot mai aproape propriul sfârșit.


COMANDĂ CARTEA


marți, 11 ianuarie 2022

Recenziile lui Gică 56 - LIFEL1K3. REALISTIK de Jay Kristoff


Titlu: LIFEL1K3. REALISTIK  

Serie: LIFEL1K3 #1

Autor: Jay Kristoff

Editura: PALADIN

Titlu original: LIFEL1K3 (2018)

Traducere de Silviu Genescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,97 (din 9.262 note)

 

            Sincer, nici nu știu cu ce să încep. Credeți-mă că e foarte complicat... Ar trebui să vorbesc despre carte, nu? Ei bine, în cazul acesta nu e vorba despre un simplu roman science-fiction, primul volum dintr-o nouă trilogie magnifică, ci despre ce reprezintă în sine fenomenul Jay Kristoff. Și da, vorbesc despre un fenomen literar de amploare, și nu doar despre un simplu autor ce și-a făcut și el apariția printre zecile de scriitori publicați în ultima vreme. Kristoff e diferit din toate punctele de vedere și mi-a făcut o imensă plăcere să-l citesc. Pe lângă faptul că preia niște aspecte foarte cunoscute din literatura SF și distopică, el își aduce propria contribuție ingenioasă, atât în organizarea elementelor haotice, cât și în inserarea unor coduri ficționale și istorice, pe care doar un cititor experimentat le poate observa, descifra și înțelege. Dar, înainte de toate, haideți să vedem puțin despre ce este vorba în această superbă și fascinantă poveste.

            Eve este o fată obișnuită... Nu, nicidecum. Pe lângă faptul că unul dintre ochii ei este înlocuit de o proteză tehnologică și că are niște fire de siliciu care îi ies din cap, un fel de mecanism ce se ocupă cu memoria, organizându-i într-un mod rațional amintirile, ea participă la turniruri foarte violente, distrugând roboți, din interiorul mașinăriei peticite, pe care a construit-o în atelierul bunicului său. Luptele sunt extrem de periculoase, tânăra fiind conștientă că oricând poate să-și piardă viața, însă nevoia de credite, cu care urmează să cumpere medicamente pentru singura ei rudă, bunicul Silas, o face să strângă din dinți și să spulbere orice oponent metalic cu conștiință artificială. Ce să spun? O viață normală, liniștită și plină de siguranță... Însă lucrurile devin cu adevărat complicate atunci când Eve îl întâlnește pe realistikul Ezekiel, unul dintre androizii creați de un om cu aspirații de Dumnezeu.

            Suntem introduși într-o lume dezolantă a viitorului, un Pământ aproape distrus, alcătuit din rămășițele unor civilizații ce au apus de mult. În urma atacurilor cu bombe nucleare, deșertul s-a transformat în sticlă, Falia San Andreas s-a deschis și a înghițit marea metropolă, iar din vechea Californie nu a mai rămas decât un ținut sterp, plin de reziduri și gunoaie, un loc care acum este numit Resturi. În acest univers aflat în ruină, doi giganți industriali concurează pentru a câștiga monopolul, încercând să creeze tehnologie cât mai avansată. Deși totul evoluează, continentul pare să fie cu un picior în groapă, metamorfozându-se, treptat, într-un imens cimitir în care oamenii roboții și natura se vor regăsi și, într-un final, vor dispărea.

            Într-un cadru spațial și temporal lipsit de culoare, personajele sunt cele care dau sensul lumii în care trăiesc. Pe lângă Eve, care este o fată puternică, carismatică și foarte curajoasă, ceilalți protagoniști își aduc propriile personalități fascinante și pline de vitalitate. Lemon Fresh este cea mai bună prietenă a tinerei, o fată ambițioasă și vicleană, ce nu și-a putut uita niciodată trecutul de hoață de buzunare. Nu pot să nu-i menționez pe Cricket, un roboțel ce seamănă cu un porc spinos și căruia nu suportă să i se spună MITITEL, și Kaiser, un câine-cyborg, construit din țesut cerebral și măduvă animală, părți neurologice asamblatte într-o carcasă robotică foarte rezistentă. Însă poate cel mai interesant caracter este Ezekiel. Fiind experimentul unui om ingenios de nebun, el constituie capodopera absolută, androidul extrem de puternic și de rapid, Terminatorul care este imposibil de ucis datorită organismului său care se regenerează după fiecare confruntare. Dacă i-ai pune într-o ordine, ai asista la un proces evolutiv sau involutiv – depinde din ce parte privești – însă ei sunt speciali, în primul rând, datorită defectelor pe care le au.

Îmi este aproape imposibil să privesc cartea ca pe o lucrare unitară. Kristoff nu este autorul pe care să-l încadrezi într-o anumită schemă, pentru că el încearcă să depășească orice graniță literară existentă. Astfel, curentele și genurile sunt combinate și duse la extrem, textul fiind postuman, postmodern, distopic și, nu în ultimul rând, postapocaliptic. Iar dacă ne întoarcem la niște constructe ficționale mai obișnuite, putem spune că avem de-a face atât cu un bildungsroman, cât și cu o capodoperă a subgenului New Weird. Textul este construit pe un fundal cultural și livresc extrem de variat, de la cele trei legi ale roboticii, până la citate din „Paradisul pierdut” al lui John Milton și referințe la una dintre cele mai puternice dinastii din Europa.

            Cred că a sosit timpul să pun punct acestei recenzii, așa că e momentul să vă las pe voi să aruncați o privire peste volum, pentru a asista la călătoria celor cinci protagoniști și pentru a vă bucura de referințele și ghicitorile presărate pe tot parcursul textului. Eu sunt foarte curios cum va reacționa publicul român la acest experiment literar și cum vor fi primite și celelalte traduceri din romanele lui Jay Kristoff, pentru că, după cum poate știți deja, anul acesta urmează să fie publicat „Nevernight”, o altă carte ce constituie începutul unei trilogii foarte apreciate pe plan internațional.


COMANDĂ CARTEA


joi, 6 ianuarie 2022

Recenziile Mădălinei 20 - Lista de invitați de Lucy Foley



Titlu: Lista de invitați  

Autor: Lucy Foley

Editura: TREI

Titlu original: The Guest List (2020)

Traducere de Bogdan Ghiurco

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,86 (din 485.107 note) 

 

            Mi se întâmplă uneori să cad în capcana romanelor cu descrieri fenomenale, care promit marea cu sarea, dar atunci când ajung să le citesc, am parte de o dezamăgire cruntă. Așa s-a întâmplat și cu volumul „Lista de invitați”, de Lucy Foley. Nu spun că a fost o lectură proastă – mă feresc să pun astfel de etichete, pentru că întotdeauna există măcar un aspect bun în fiecare  carte – însă, în cazul de față, suspansul a cam lipsit, iar acțiunea a fost suficient de lentă încât să mă facă să sar peste câteva pagini. Pe lângă faptul că autoarea realizează un thriller psihologic impecabil, în care personajele atent construite se folosesc de manipulare și de alte procedee injuste pentru a se dezvinovății de o culpă ce planează deasupra tuturor, mai avem de-a face și cu un manual exagerat de  detaliat despre cum să-ți organizezi nunta perfectă. Cu alte cuvinte, ne este dezvăluit un univers în care fericirea nu durează prea mult; o lume întunecată, presărată cu elemente gotice, amintiri fantomatice și cu secrete murdare ce pun în pericol integritatea și imaginea unor personalități mondene.

            Jules Keegan este pregătită să facă cel mai important pas din viața ei – să se mărite cu nimeni altul decât Will Slater, bogatul și superbul prezentator al unei emisiuni despre cum să supraviețuiești în sălbăticie. Tânăra ar fi putut alege orice locație din lume pentru a-și organiza nunta, dar ea a preferat ca ceremonia să aibă loc pe o insulă părăsită, într-un castel vechi. Decorațiunile sunt aranjate, tortul arată delicios, rochia miresei este splendidă, iar invitații sunt pe drum – cu alte cuvinte, nimic nu ar trebui să meargă prost. Dar și cele mai fericite evenimente se pot transforma în adevărate coșmaruri atunci când o crimă se întâmplă pe nepusă masă. Cei 13 invitați, un număr fatidic de altfel, vor fi martorii și principalii suspecți ai unei tragedii neprevăzute, iar atunci când minciunile și secretele vor începe dansul nupțial, nimeni nu va fi mai presus de glasul judecății.

            Autoarea construiește o serie de personaje puternice, cu personalități foarte bine conturate și voci ce  nu pot fi confundate, ceea ce reprezintă un mare atu al cărții. Fiecare invitat are momentele sale în lumina reflectorului, contribuind astfel la recompunerea imaginii de ansamblu asupra evenimentelor. Însă e greu să ne dăm seama ce gândesc oaspeții, mai ales că toți au câte ceva de ascuns, câte un secret care, dacă ar ieși la iveală, i-ar pune la zid pe ceilalți. Și aici intervine acel joc subtil dintre aparență și esență, despre care putem spune că oferă caracterelor o dublă identitate – una dezinvoltă, ce este afișată în prezența celorlalți, și una bântuită de stafiile unui trecut încețoșat, ce ia formă în intimitatea camerei, atunci când fiecare se poate lăsa pradă propriilor monștri.

            Caracterul antitetic se manifestă și la nivelul spațiului. Insula devine un microunivers al amintirilor, rupt de restul lumii. Deși, la început, putem vorbi, într-o oarecare măsură, despre un tărâm paradiziac, unde urmează să aibă loc un eveniment fericit, pe parcurs asistăm la o transformare infernală. Pentru a ajunge pe insulă, invitații trebuie să traverseze marea capricioasă  în bărci ce pot fi comparate cu Luntrea lui Caron. Imaginea iadului este susținută de cifra 13, de terenul mlăștinos, dar, mai ales, de comportamentul indivizilor. Locul scoate tot ceea ce e mai rău din ei, toate remușcările și setea de răzbunare.

Am menționat mai sus că avem de-a face cu un manual despre cum să organizezi o nuntă perfectă, și nu glumesc când spun că detaliile sunt chinuitoare. Paginile cu descrieri dense și interminabile întrerup acțiunea în momentele cele mai nepotrivite. Știu că este o tehnică pentru acumularea tensiunii, dar în cazul meu nu a avut acest efect. Suspansul a dispărut treptat, cedând locul monotoniei. Mi-aș fi dorit ca povestea să fie puțin mai dinamică, iar momentul crimei să fie mult mai bine exploatat. Însă autoarea a dorit să scoată la lumină reacțiile unor posibili criminali, dar și mecanismele prin care este găsit făptașul, crima în sine fiind lăsată undeva în background.

             Chiar aș fi vrut să-i dau mai mult de trei stele, pentru că Lucy Foley știe cum să combine faptele și personajele, astfel încât să realizeze un Thriller psihologic de calitate, însă descrierile și așteptarea unei crime ce are loc abia în final m-au convins să nu-i ofer o notă mai mare. Dar asta nu înseamnă că nu este o lectură interesantă și captivantă, motiv pentru care romanul a câștigat premiul Goodreads pentru Mystery & Thriller în 2020. Totul depinde de firul pe care îl urmărești, iar dacă ești fanul amănuntelor și al poveștilor ce nu mizează totul pe suspans, aceasta este cartea perfectă pentru tine.   

             

COMANDĂ CARTEA