miercuri, 7 septembrie 2022

Recenziile lui Gică 86 - Kult de Stefan Malmström (Blog Tour #23/2022)


Titlu: Kult 

Autor: Stefan Malmström  

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Kult (2017)

Traducere de Alexandra-Maria Vrînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 372

Media pe Goodreads: 3,91 (din 342 note)

 

            E nevoie doar de o scânteie ca să dai foc unei întregi păduri, așa cum este nevoie doar de o speranță pentru a clădi o nouă religie. Extrem de conștient de importanța sa în lume și pus pe lucruri mărețe după ce a scris o mulțime de cărți cu tematică Science-Fiction, L. Ron Hubbard a decis, în căutarea sensului vieții, să dea naștere unei noi ordini spirituale, unei viziuni care să se adreseze în special celor aleși și la care oricine să poată avea acces în schimbul unor sume uriașe de bani. Astfel, apelând la vechile credințe orfice și la teoria orientală a reîncarnării, combinate evident cu nuanțe SF, autorul și-a pus bazele propriei Biserici, încercând să coopteze cât mai mulți tineri dornici de afirmare, care, la rândul lor, să aducă noi și noi adepți în sânul „sfintei” comunități. Așa cum era de așteptat, milioane de indivizi s-au alăturat mișcării, printre ei numărându-se Tom Cruise, John Travolta și Stefan Malmström, însuși autorul romanului de față.

            Prin intermediul volumului „Kult”, scriitorul suedez dorește, în primul rând, să tragă un semnal de alarmă cu privire la scientologie și să ne împărtășească experiența lui în cadrul bisericii lui Hubbard, pe care a părăsit-o cu ceva timp în urmă, conștient de faptul c-a pierdut vremea cu aberații existențiale și că, astfel, și-a ratat cariera de sportiv și s-a îndepărtat de prieteni și de familie. Dar nu are rost să vă împărtășesc informații pe care le puteți găsi în nota autorului sau pe internet, așa că haideți să vorbim, totuși, și despre această poveste plină de suspans și de întâmplări cutremurătoare.

            Luke Bergmann nu poate să creadă că Viktor, prietenul său cel mai bun, ar fi decis să-și pună capăt zilelor, luând-o și pe micuța Agnes după el. Amicul său nu a dat niciun semn că ar suferi de depresie sau că s-ar fi aflat pe marginea prăpastiei, ba chiar mai mult, niciodată nu ar fi fost în stare să-i facă rău propriei fiice. Dar pentru că Luke a făcut cândva parte din Rebelii Diavolului, o trupă de mafioți din New York, el poate observa cu ușurință atunci când o moarte nu arată tocmai a sinucidere și când anumite obiecte au fost aranjate altfel, pentru a da impresia unui deces asumat. Fiind sigur de faptul că tatăl și fiica au fost uciși de către un intrus, eroul nostru pornește într-o cursă contracronometru, într-o aventură care-l va conduce în mijlocul unui cult ciudat, pe care Viktor l-a abandonat cu mai bine de două decenii în urmă.

            Însă pentru a ne introduce și pe noi în centrul problematicii, Malmström creează o paralelă între prezent și trecut, între ancheta lui Luke și câțiva tineri ambițioși care au speranța că, practicând tehnicile scientologice, se vor vindeca și vor ajunge la contopirea cu Marele Spirit sau, așa cum îl știm din tradiția creștină, cu Dumnezeu. Jenny face parte din grup și este entuziasmată atunci când află identitatea ei dintr-o viață trecută. Știind în sine că va fi capabilă să renunțe la trupul material și să renască ca Tetan, ființă primordială de lumină, care a existat în adevărata ei formă cu milioane de ani în urmă, ea practică în continuare ședințe de auditare, pentru a-și identifica rănile din suflet și din existențele anterioare, cu scopul de a se vindeca și de-ași părăsi închisoarea trupească. Ea știe că vine de pe o altă planetă, fiind de fapt exilată aici, și că trebuie neapărat să se întoarcă acasă, acolo unde există miliarde de entități asemenea ei. În mod evident, Jenny este o reprezentare fidelă pentru noii recruți, pentru cei care sunt dispuși să facă sacrificii uriașe ca să poată trece la următorul nivel al cunoașterii. Însă evoluția ei e ilustrată ca o spălare pe creier, fiind dispusă să adere până și la cele mai bizare și nejustificate idei.

            Pe de o parte, schița unui thriller bun, pe de alta, un manifest fățiș împotriva unei așa-zise religii, „Kult” este o poveste care se adresează în deosebi cititorilor, ficțiunea fiind doar un pretext pentru avertismentul pe care vrea să ni-l transmită autorul suedez. Din acest motiv, povestea are multe lipsuri, uneori mi s-a părut chiar fragmentată, iar personajele nu sunt folosite la adevăratul lor potențial. În schimb, există câteva momente grotești în care ai prefera să închizi ochii, suspansul este prezent de la început până la sfârșit, iar deznodământul te lasă cu gura căscată, fiindcă nu te aștepți la incredibila răsturnare de situație din final. Așadar, vă recomand cartea nu doar ca un volum alert, ci și ca un documentar despre ritualurile și întâmplările petrecute în cadrul Bisericii scientologice, iar dacă vreți să aflați mai multe detalii despre începutul și evoluția acestei mișcări, puteți accesa cu încredere link-ul de mai jos.

https://www.britannica.com/topic/Scientology


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Stefan Malmström:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


luni, 5 septembrie 2022

Recenziile Mădălinei #32 - Destinele noastre zbuciumate de Chloe Gong


Titlu: Destinele noastre zbuciumate  

Serie: Aceste patimi zbuciumate #2

Autor: Chloe Gong

Editura: LEDA EDGE (CORINT) 

Titlu original: Our Violent Ends (2021)

Traducere de Loredana Voicilă

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,43 (din 36.295 note)

 

            Sunt un om de cuvânt, iar atunci când spun că voi continua o serie, în ciuda faptului că primul volum nu m-a dat pe spate, o voi face fără să stau pe gânduri. Mai pentru că nu-mi place să-mi încalc promisiunile, mai din curiozitate, am terminat zilele acestea a doua parte a diologiei „Aceste patimi zbuciumate”, de Chloe Gong, și chiar nu am fost dezamăgită. Mult mai alertă decât prima parte, de o mie de ori mai sângeroasă, cu ceva mai mult supranatural și la fel de romanțioasă pe cât de violentă, „Destinele noastre zbuciumate” dezlănțuie haosul în întreg Shanghaiul, și bineînțeles că aceiași protagoniști pe care îi cunoașteți deja, Juliette și Roma, trebuie să se împotrivească distrugerii în masă. Însă povestea lor se complică din ce în ce mai mult, nu numai din cauza cârtițelor adânc infiltrate în sistemul de organizare al celor două bande de gangsteri, ci și din cauza propriilor orgolii și a datoriei de sânge al cărei glas răsună de multe ori peste  cel al rațiunii.

            Înainte să trec la comentariul propriu-zis, trebuie să fac o mică paranteză istorică, deoarece autoarea păstrează în fundalul ficțiunii sale evenimentele reale care au zguduit China din temelie. Romanul nostru are acțiunea plasată în luna aprilie a anului 1927, perioadă cunoscută în istorie drept Masacrul din 12 aprilie sau Epurarea din 12 aprilie. Ce înseamnă asta mai exact? Partidul Comunist Chinez se afla în plină expansiune, iar străzile erau înțesate de muncitori care manifestau ca să coopteze cât mai mulți adepți. Mișcările de stânga nu au fost bine primite de către forțele conservatoare, care au aderat la ideile generalului Chiang Kai-Shaek, pe care autoarea îl preia ca personaj, și nici de Partidul Naționalist Chinez. Aceștia din urmă și-au desfășurat forțele militare pentru a-i constrânge pe comuniști să se retragă și să renunțe la ofensiva de altfel pașnică. Conservatorii au organizat o epurare care avea drept scop eliminarea factorilor perturbatori, înlăturarea PCC-ului, care căpăta tot mai multă influență. Masacrul s-a soldat cu peste zece mii de morți din rândurile partizanilor comuniști și cu stoparea expansiunii puterii acestora. Însă soluția a fost una temporară, pentru că evenimentele vor degenera în ceea ce va fi cunoscut ca Războiul Civil Chinez, care va ține din 1 august 1927 până în toamna anului 1948.

            Nu vreau să transform recenzia într-o lecție de istorie, dar consider că informațiile de mai sus sunt esențiale pentru backgroundul romanului nostru, în care sfera politică este exploatată mult mai mult, spre deosebire de prima parte. Chloe Gong amestecă, într-un mod captivant, întâmplările reale cu cele ficționale, strecurându-și personajele, rodul imaginației, în cursul istoriei. Prin intermediul ficțiunii, autoarea vrea să aducă în prim plan un incident teribil, care oferă romanului și o aură de memorandum ce vizează victimele masacrului, oameni nevinovați care au căzut pentru că s-au dedicat trup și suflet cauzei în care credeau. Dar inserțiile fine și trimiterile subtile plasează această dimensiune în umbră, deoarece confruntarea dintre cele două clanuri ce manipulează Shanghaiul se suprapune peste adevărata tragedie.

            Și acum să vedem ce mai fac protagoniștii noștri. După ce maladia misterioasă a fost înlăturată, Juliette Kai și Roma Montagov sunt aduși iar împreună de o altă nenorocire care amenință orașul. De data asta nu doar un monstru, ci cinci amenință Shanghaiul și împrăștie boala mortală. Cei doi moștenitori trebuie să găsească creierul malefic care orchestrează atacurile și care ucide cu sânge rece civilii. Problema e că Juliette și Roma au niște afaceri personale neîncheiate, care le fac colaborarea un iad. Amândoi încearcă să fie demni de numele și de moștenirea pe care o au, numai că adevăratele lor personalități și sentimente ies la iveală atunci când le este lumea mai dragă și le dau toată existența peste cap.

            Cu toate că mi-a plăcut direcția în care a mers autoarea, încă nu am reușit să o agreez pe Juliette Kai. În continuare mi se pare o fetișcană răsfățată, care își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Se străduiește din toate puterile să-și facă tatăl mândru, călcându-și în picioare inima și principiile, iar din acest  motiv o consider o ființă slabă, care se încăpățânează să fie un produs al așteptărilor celorlalți. Ea e ființa rațională, în timp ce Roma este elementul dionisiac. Furia și iubirea lui sunt devastatoare, fiind necesar un singur gest din partea iubitei ca să-și schimbe comportamentul la 180 de grade. Jocurile astea de love-hate m-au deranjat puțin, dar am fost mai îngăduitoare cu ei de data asta. Cât despre celelalte personaje, toate se învârt în același cerc al violenței, cu foarte mici excepții. Prea multe dispariții, morți înscenate și valuri de disperare care le îneacă. Nu o dată am avut impresia că mă uit la un hopa mitică care, ori de câte ori este lovit, tăiat sau împușcat, se ridică de fiecare dată teafăr. Partea umană a acestor caractere dispare încetul cu-ncetul, locul fiindu-i luat de eroismul exagerat care îi face pe toți să pară invincibili, ceea ce nu e adevărat.

            Deși autoarea respectă scenariul clasic al piesei lui Shakespeare, elementele moderne completează mozaicul. Feminismul, relațiile LGBTQ+, viața și intrigile politice și supranaturalul sunt inserate în poveste, uneori cu finețe, alteori ca din topor, însă per total, Chloe Gong a știut cum să-și scrie romanul în așa fel încât să aibă cât mai puțini timpi morți în acțiune. În ciuda crizelor isterice ale protagonistei și a scenelor grețos de romantice – există un talent aparte de a întrerupe scenele de maximă tensiune cu vreun sărut sau o noapte de amor, în condițiile în care orașul colcăie de monștri și de sânge –, chiar mi-a plăcut volumul și abia aștept să văd cu ce ne va mai surprinde data viitoare.


COMANDĂ CARTEA


joi, 1 septembrie 2022

Recenziile Mădălinei 31 - Născută din foc de Aisling Fowler


Titlu: Născută din foc 

Serie: Născută din foc #1

Autor: Aisling Fowler

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Fireborn (2021)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 4,14 (din 777 note)

 

            Monștri înfiorător ce-ți fură căldura corpului și te transformă în stană de gheață, ce te capturează într-un cocon de mătase ca să te devoreze încetul cu-ncetul sau ți se strecoară în vise, păcălindu-te să le devii fel principal la festin, o hoardă de spiriduși malefici, cu puteri magice, care iau cu asalt o cetate de necucerit, trădări peste trădări, patru copii fantastici care se împotrivesc expansiunii întunericului și un Câine de piatră ce poate distruge zeci de creaturi periculoase dintr-o singură încleștare a fălcilor. Ah, da, și să nu uităm de veverița adorabilă și extrem de inteligentă care salvează situația atunci când nu tremură de frică încolăcită sub vreo haină călduroasă de blană. Știu că multe dintre recenziile mele încep cu o înșiruire de genul, dar nu cred că aș putea găsi alte cuvinte mai potrivite prin intermediul cărora să descriu acest roman incitant. „Născută din foc”, de Aisling Fowler, ne aruncă în mijlocul unui masacru ce, odată dezlănțuit, nu prea mai poate fi oprit, cel mult întârziat. Cu toate că am fost nevoită să încep romanul de două ori, pentru că prima dată nu m-a atras absolut deloc, am fost cucerită în cele din urmă de universul macabru pe care-l construiește autoarea și de personajele energice, care nu pregetă să se arunce cu capul înainte în vâltoarea luptelor. Pe lângă dimensiunile Fantasy și YA, care sunt evidente, nuanțele Horror își fac simțită prezența la tot pasul, umplând golurile lăsate pe alocuri de ritmul șovăielnic al întâmplărilor. Acțiune este din plin, în ciuda scenelor puțin forțate. Însă imaginea de ansamblu este una excelentă.

            Loja Vânătorilor este cel mai sigur loc  din lume, unde cele șapte clanuri își trimit copiii să învețe cum să înfrunte forțele întunecate, cum să-și apere familiile și, de ce nu, cum să devină eroi. Însă un atac misterios din partea spiridușilor le dă pregătirea peste cap. Nu numai că Loja este asediată și cucerită, dar e răpită și una dintre eleve, plăpânda Șapte, care n-ar putea face rău nici măcar unei muște. Prin urmare, Câinele protector de piatră al cetății este trimis în căutarea ei, dar să nu vă gândiți că pleacă singur. El este însoțit, cu sau fără voia lui, de neînfricata Doisprezece, de gentilul Șase și de pămpălăul Cinci. Cu toate că sunt niște copii de treisprezece ani, cugetul și inima lor sunt încărcate de minciuni menite să le ascundă adevăratele intenții, însă misiunea pe care trebuie s-o îndeplinească îi va ajuta să se cunoască și să-și ierte greșelile trecutului.

            Poate părea straniu, dar elevii din Loja Vânătorilor nu au nume. Probabil că ăsta a fost și motivul pentru care am renunțat la lectură prima dată. Mi s-a părut ciudat ca personajele principale să fie denumite cu niște simple numere. Pe măsură ce am înaintat cu povestea, lucrurile au căpătat sens. Loja este un fel de purgatoriu, în care ești obligat să-ți lași viața, rudele și copilăria în urmă. Pregătirea la care sunt supuși viitorii Vânători are scopul de a-i remodela, de a-i transforma în oameni loiali jurământului depus la înscriere. Deși personalitățile lor puternice ies în față și spun multe despre ei, identitatea și-o recapătă abia atunci când vor absolvi și vor putea să-și aleagă un nume de Vânător.

            Și uite așa ajungem și la tânăra și impulsiva noastră protagonistă. Doisprezece nu se luptă numai cu monștrii malefici care îi ies în cale, ea se războiește și cu fantomele unui trecut morbid. Este cea mai bună dintre elevi, dar și cea mai periculoasă. Deciziile ei pripite, luate la furie, o pun adesea în cele mai crâncene ipostaze. Pe cât de talentată e cu topoarele sale, pe atât de copilăroasă și enervantă este în relațiile cu ceilalți. Mereu e sceptică, vede intenții ascunse acolo unde nu e cazul și nu știe să accepte ajutorul atunci când situația în mod cert o depășește. Nu aș zice că ar fi vorba despre o tentă feministă, ci mai degrabă despre toanele și crizele adolescentine, care m-au cam scos din sărite. Certurile dintre cei trei vânătorași ocupă un spațiu puțin cam prea mare, după gustul meu, dar am putut trece cu vederea exagerările stilistice.

            Nu o să vă mai povestesc despre corectitudinea politică, care a reușit să se strecoare până și aici, dar foarte subtil, doar pentru că era un punct de pe lista cu lucruri de bifat ca universul romanului să fie complet. Așadar, „Născută din foc” este o carte care le are pe toate, de la monștri, la dovezi ale prieteniei, de la iluzii îmbietoare, la adevăruri nimicitoare, evenimente alerte și captivante și personaje puternice, care de la o vârstă fragedă se confruntă cu regrete mai grele decât stâncile și cu încercări sângeroase. Mi-a plăcut mult acest roman și aștept cu nerăbdare volumul al doilea, dar până atunci Îmi închin viața Lojii Vânătorilor. Jur să slujesc toate cele șapte clanuri ca și când ar fi ale mele. Să le apăr de cele din afară...


COMANDĂ CARTEA


luni, 29 august 2022

Recenziile lui Gică 85 - Logodnicele Reichului de Jean-Christophe Grangé (Blog Tour #22/2022)


Titlu: Logodnicele Reichului  

Autor: Jean-Christophe Grangé

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Les Promises (2021)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 688

Media pe Goodreads: 3,90 (din 354 note)

 

       Dacă privim istoria ca pe o curgere lină a timpului, ca pe o segmentare cronologică organizată în secole și perioade, atunci ea nu constituie nimic mai mult decât un flux neîntrerupt a cărui manifestare are loc în afara oricărui individ sau construct cultural. Însă pentru a avea acces la adevărata istorie, este necesar să ne oprim asupra evenimentelor care au încercat sau chiar au reușit să schimbe cursul normal al evoluției umanității. Din acest motiv, Jean-Christophe Grangé alege, în cel mai recent roman al său, să-și plaseze ficțiunea în inima regimului nazist, într-un context extrem de favorabil pentru subgenul pe care îl abordează. Astfel, violența excesivă și nejustificată, spectrul morții ce planează în continuu deasupra Berlinului și frica ce zace în inima tuturor cetățenilor, fie ei fii ai lui David, fie reprezentanți de seamă ai poporului german, creează atmosfera perfectă pentru o narațiune polițistă specifică stilului Polar.

            Pasiunea lui Simon Kraus sunt visele. Deși toată lumea susține că este cel mai bun psihiatru din Berlin, el insistă, după ultima modă, să fie recunoscut ca psihanalist. Nu că ar fi de-acord cu aiurelile tătucului Freud despre sexualitate și traumele din copilărie, dar percepe onirismul ca pe o formă de manifestare a schimbărilor politice și ca pe o înregistrare în subconștient a întâmplărilor sau imaginilor pe care mintea a preferat să le treacă cu vederea pe parcursul zilei. Și pentru că este atât de cunoscut, cele mai importante doamne din societate îi trec pragul pentru a-și împărtăși traumele și problemele zilnice, cu speranța că micul și istețul doctoraș va găsi o soluție pentru dezechilibrul din sufletul lor. Însă, într-o fatidică zi, Simon află că una dintre pacientele sale a fost descoperită moartă pe malul unui râu, măcelărită și cu organele sexuale lipsă.

            Dar tânăra nu este prima victimă a dementului, fiindcă înainte de ea au fost omorâte alte două doamne de vază ale Reichului. Pentru a rezolva cât mai repede problema, Franz Beewen, ofițer în cadrul Gestapo-ului, primește misiunea de a-l descoperi pe cel care, sfidând noul imperiu ce se clădește cu fiecare zi, a avut curajul să comită aceste crime atroce. Dar, pentru a înainta cu investigația, colosul pe jumătate chior trebuie să apeleze la psihiatrul Simon Kraus, pentru că toate cele trei berlineze ucise se numără printre pacientele sale. Mai mult decât atât, toate frecventau un salon literar la hotelul Adlon, unde se întâlneau ca să petreacă timp împreună și ca să bârfească despre noua ordine ce pare să vină.

            La echipa celor doi investigatori remarcabili se alătură și Minna von Hassel, o moștenitoare bogată, care în prezent are grijă de nebunii și invalizii din ospiciul pe care-l conduce. Cât se poate de diferiți, cei trei își pun toate abilitățile în joc pentru a-l găsi pe Omul de Marmură, un personaj straniu care și-a făcut apariția în visele victimelor înainte ca acestea să fie ucise. Dacă Minna și Simon reprezintă creierul întregii operațiuni, Beewen constituie forța brută, cel care prin atitudinea lui poate să obțină informațiile neoficiale de care au nevoie și care, la vreme de conflict, va fi în stare prin postura sa impunătoare să-i pună pe inamici la respect. În ciuda faptului că Grangé a păstrat în majoritatea romanelor sale o răceală și distanță considerabilă între personaje, aici pare că între cei trei se leagă o prietenie adevărată, bazată atât pe respect, cât și pe înțelegere și compasiune.

            Lumea istorică și ficțională se întrepătrund, creând spațiul propice pentru o poveste cu un potențial uriaș. Berlinul din roman este scindat între privilegiați și condamnați, între cei care așteaptă cu mare interes nașterea celui de-al Treilea Reich și cei care, odată cu noua geneză, sunt sortiți pieirii. În timp ce doamnele de la Adlon beau șampanie și se răsfață în lux, evreii, țiganii și homosexualii sunt persecutați fără milă, pentru că doar moartea lor va reuși să purifice Noul Imperiu. Însă teroarea nu este resimțită doar de cei din urmă, ci și de nemții care sunt conștienți că, odată cu invadarea Poloniei, iadul își va deschide din nou porțile, iar bombele vor cădea asupra Germaniei. Tensiunea se simte din plin, toți așteaptă cu sufletul la gură începerea războiului, fiindcă doar sfârșitul acestuia le poate garanta liniștea zilei de mâine.

            Război, beznă, moarte, crimă, genocid, vulturi de oțel, svastici, ofițeri SS, camere de tortură, experimente diabolice, vise cutremurătoare și anxietate socială, toate la un loc, iar astea sunt doar câteva dintre elementele pe care Jean-Christophe Grangé le utilizează pentru a configura o lume aflată în pragul apocalipsei. Utopia viitorului se transformă într-un coșmar, și ordinea este complet abolită. Întunericul se lasă tot mai adânc peste Berlin, iar la orizont se întrezăresc doar avioanele și trupele inamice. Este doar o chestiune de timp până când haosul se va instaura complet și nimeni nu va mai fi în siguranță. Prin această ceață de nepătruns, trei eroi își fac drum pentru a-l găsi pe asasinul doamnelor de la Adlon, riscând totul într-o ultimă misiune care, dusă la bun sfârșit, ar putea reprezenta scânteia unui nou început al justiției și al ordinii umane.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jean-Christophe Grangé:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 24 august 2022

Recenziile Mădălinei 30 - Fiica regelui pirat de Tricia Levenseller


Titlu: Fiica regelui pirat   

Serie: Fiica regelui pirat #1

Autor: Tricia Levenseller

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Daughter of the Pirate King (2017)

Traducere de Maria Magdalena Costea

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 4,01 (din 124.293 note)

 

            După o vacanță binemeritată și după vreo șase cărți citite pe nerăsuflate, care își așteaptă răbdătoare rândul la „criticat”, mi-am reluat cu forțe proaspete activitatea de recenzent. Și ca să fie un început ca la carte, vreau să vă vorbesc despre unul dintre romanele mele preferate din această vară, despre o poveste captivantă, plină de peripeții, capcane nebănuite, aventuri pe mare, personaje puternice, puțin cam sărite de pe fix, dar cât se poate de energice, care m-au făcut să râd până la lacrimi. Tricia Levenseller nu scrie o poveste originală sau inedită, nici pe departe, ba chiar pornește de la un scenariu clișeic – fata care face orice pentru a primi aprecierea tatălui ursuz, pe care toată lumea vrea să-l omoare –, însă ceea ce m-a făcut să îndrăgesc enorm cartea a fost felul ei incomparabil, plin de sarcasm, care transformă orice problemă într-un joc cu urmări mai mult sau mai puțin grave. Universul și personajele au la bază trăsăturile fundamentale ale caracterelor din filmele „Pirații din Caraibe”, iar asta e vizibil în special în cazul protagonistei. Eroina noastră este o combinație fatală între nebunia hazlie a lui Jack Sparrow și curajul, frumusețea și determinarea Elizabetei Swann, și  sunt sigură că fanii peliculelor Disney își vor da seama exact ce și de unde a preluat. Iar acum că formalitățile au fost îndeplinite, să intre în scenăăă... „Fiica regelui pirat”!

            Alosa are toate abilitățile pentru a deveni un corsar de temut, dar și cea mai râvnită pradă de pe mare și de pe uscat. Pe lângă faptul că e neînfricată, isteață, cu o forță fizică ce l-ar face de rușine și pe cel mai masiv mascul, pregătită să-și asume riscuri și să lupte pentru a-și salva echipajul loial, ea este prințesă, fiica regelui piraților. Din fragedă pruncie, Alosa a fost torturată, bătută, adusă în pragul morții și împinsă dincolo de limite ca să devină invincibilă și să ducă la bun sfârșit misiunea încredințată de tatăl ei. Se lasă capturată de inamici pentru a pune mâna pe un fragment din harta legendară spre insula tuturor comorilor. Planul ei este fără cusur, însă scapă din vedere un mic detaliu – un secund băgăcios care e foarte priceput să citească până în adâncul sufletelor, dezvăluindu-le cele mai ascunse intenții. Riden este o adevărată provocare pentru eroina noastră, dar, așa cum a fost învățată, profită la maximum de fiecare ocazie care i se ivește, iar atunci când ai și niște ași în mânecă, lucrurile merg strună.

            Deși este considerat un fantasy, nuanțele magice și mitologice sunt destul de bine camuflate. Elementele fantastice funcționează ca un deus ex machina, ca o ultimă soluție care îndreaptă lucrurile în direcția dorită, dar care necesită sacrificii. Nimic nu este gratuit în lumea piraților, nici măcar viața pe care ai primit-o, iar atunci când apar și fluturii în stomac, supraviețuirea devine o cursă contra cronometru. Fiind un YA, logic că nu putea lipsi idila amoroasă, dar surprinzător, de data asta mi s-a părut perfect la locul ei. Nu este vorba despre o iubire bezmetică, care mistuie totul în jur, ci despre un joc, o manipulare, o capcană în care toți bărbații slabi de îngeri cad mai devreme sau mai târziu. Fără nuanțe feministe excesive, Alosa ajunge să domine o lume a bărbaților, păstrându-și feminitatea, rochiile somptuoase și cochetăria. Ea demonstrează că nu e nevoie să te îmbraci și să te comporți ca un bărbat ca să-i învârți pe degete după bunul tău plac.

            Cu toate că ne aflăm într-un univers al cruzimii, al corsarilor bețivani și neciopliți, care ar trebui să bage spaima în oameni, pirații pe care îi conturează autoarea sunt în mare parte niște caricaturi. Ei cad foarte ușor în rolul bufonului, care, în cele din urmă, ajunge cel păcălit. Nu mă îndoiesc că un astfel de echipaj ar fi demn de Căpitanul Hock. Nu odată am avut impresia că mă uit la desene animate, datorită scenelor redate în culori vii, cu un amuzament pe care nu l-am mai întâlnit în niciun roman. Am fost fascinată de personajele secundare, care adaugă acel zvâc întâmplărilor. Nu toți sunt niște oameni puternici ce se pot ghida după propriile reguli, unii au nevoie de un stâlp de susținere, de un frate sau un căpitan care să le spună ce să facă, pentru că altfel ar pluti în derivă. Fiecare pirat are câte o manie, excluzând tâlhăria și dorința de îmbogățire. Pentru unii, ordinea cabinei este esențială, pentru alții, plosca bine tăinuită de ochii superiorilor, iar pentru o foarte mică parte dintre ei, credințele, superstițiile și talismanele achiziționate și păstrate cu sârguință. Toate acestea sunt ancorele care le amintesc vărsătorilor de sânge că la urma urmei și ei sunt oameni, că au slăbiciuni și că pot fi oricând înfrânți.

            Mai mult decât o poveste cu pirați, romanul Triciei Levenseller este o farsă de la început până la final, un joc de-a baba oarba în care toți se vânează între ei, planurile fiind dejucate cu o ușurință uluitoare. Răsturnările de situație, ritmul alert al întâmplărilor, violența și misterele pe care le poți descoperi pe o corabie, plus o protagonistă perfectă din toate punctele de vedere, transformă romanul de față într-o lectură obligatorie. Și cel mai bun lucru e că asta e doar prima parte a duologiei, așa că nu mai stați pe gânduri și puneți mâna pe bijuteria mărilor înainte să fie prea târziu.


COMANDĂ CARTEA


marți, 23 august 2022

Recenziile lui Gică 84 - Cărăbușii de Jo Nesbø (Blog Tour #21/2022)


Titlu: Cărăbușii  

Serie: Harry Hole #2

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Kakerlakkene (1998) 

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,73 (din 50.681 note)

 

            A doua carte din celebra serie a lui Jo Nesbø sau, altfel spus, un alt roman Nordic Noir a cărui acțiune se petrece departe de ținuturile nordice. După ce în volumul anterior l-am putut urmări pe remarcabilul polițist Harry Hole încercând să descopere ucigașul din spatele unor crime comise tocmai în neîmblânzitul continent australian, acum, în povestea de față, eroul nostru este expediat din nou departe de casă, mai exact în Thailanda, acolo unde trebuie să dea de urma unui criminal care a reușit să-i pună pe jar pe cei mai importanți politicieni ai Norvegiei. Într-o manieră specifică literaturii scandinave și cu o tensiune care crește cu fiecare adevăr revelat, ținându-te captiv între filele narațiunii, Nesbø își asumă din nou un loc de frunte printre așii genului polițist, reușind, fără prea mult efort, să transforme realitatea într-un cronotop al întunericului, al sângelui și al terorii.

            În mod evident, totul începe cu o crimă. Ambasadorul Norvegiei în Thailanda a fost găsit ucis într-o cameră de hotel, străpuns în inimă cu un pumnal încrustat cu motive orientale. În urma cumplitului eveniment și pentru că oficialii Norvegiei vor să pună mâna cât mai repede pe asasin, are loc o întâlnire de urgență în care se decide că Harry Hole este cel mai potrivit om pentru această operațiune. Astfel, el este preluat dintr-o bodegă în care încearcă să-și înece restul zilelor și pus pe primul avion spre Bangkok. Ajuns la destinație, Hole este introdus în echipa însărcinată cu ancheta și află primele detalii cu adevărat relevante pentru caz. Iar cel mai interesant aspect este că victima a fost descoperită chiar de către prostituata pe care a solicitat-o, o tânără care, fără nicio îndoială, se regăsește pe lista suspecților.

            Odată cu investigația lui Hole, înaintăm prin lumea decadentă și exhibiționistă a Thailandei, făcând cunoștință atât cu femei care s-ar îmbrăca în orice pentru a-ți satisface și cele mai ciudate fantezii, fete care și-au pierdut virginitatea cu mult înainte de vârsta majoratului și care, pentru un preț bun, au fost vândute chiar de propriii părinți, cât și cu homosexualii cei de toate națiile, bărbați care nu au nici o problemă în a-ți propune, ziua în amiaza mare, o partidă de sex la colțul străzii sau o felație chiar în localul în care îți iei prânzul. Pe lângă asta, ne este prezentată și dimensiunea efervescentă a metropolei – sute de șosele ce sunt construite în veselie pentru a satisface buzunarele investitorilor, neținând cont de siguranța șoferilor și pietonilor care în orice clipă sunt la un pas de a-și pierde viața, striviți ca niște gândaci sub roțile sau în caroseriile zecilor de vehicule ce trec în fiecare minut.

Pe măsură ce protagonistul înaintează cu ancheta, el își dă seama că oficialii din Norvegia nu doar că nu i-au oferit toate amănuntele despre omor, ci au încercat, prin unele neadevăruri, să-l inducă complet în eroare. Dar Hole știe că politica e o treabă murdară și că el nu este decât un țap ispășitor care ar trebui să arunce doar o privire, fără niciun rezultat, și să se întoarcă cât mai repede acasă. Însă, conștiincios cum îl știm, Harry nu vrea să se dea bătut, așa că-și petrece tot timpul punând informațiile cap la cap și interogându-i pe apropiații mortului. Astfel intră în scenă soția defunctului, o femeie care pare că și-ar fi dorit cu totul altceva de la soartă, fiica acestuia, o adolescentă pesimistă căreia îi place să-și petreacă timpul înotând, și un apropiat al familiei, un investitor care pare să le ofere tot sprijinul de care cele două au atâta nevoie.

După părerea mea, dar și a cititorilor de pe Goodreads care i-au oferit o notă destul de mare cărții, „Cărăbușii” reprezintă o treaptă evolutivă în demersul scriitoricesc al lui Jo Nesbø. Nu doar că suspansul se manifestă la un alt nivel, dar și povestea este mult mai bine închegată. Pe lângă personajele extrem de credibile și răsturnările de situație bine-venite, finalul este construit cu mare atenție, dând importanță tuturor indiciilor plasate pe parcurs și relevând aspecte esențiale, care, intenționat, au fost lăsate în umbră. Așadar, acum că am terminat cu „volumele introductive”, a sosit vremea să-l aducem pe Harry Hole pe propriile meleaguri, acolo unde monștrii nordului pândesc după fiecare colț, așteptând momentul prielnic în care să se năpustească pentru a-și devora următoarele victime.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

Falled

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 17 august 2022

Recenziile lui Gică 83 - Mistralul ucigaș de Cay Rademacher (Blog Tour #20/2022)


Titlu: Mistralul ucigaș  

Serie: Căpitanul Roger Blanc #1

Autor: Cay Rademacher

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Murderous Mistral (2017)

Traducere de Ionuț Irimiea

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,72 (din 917 note)

 

O poveste care nu are intenția de a-și depăși granițele, un peisaj paradiziac așa cum numai în sudul Franței poți întâlni și un protagonist care, în ciuda nepăsării celor din jur, depune tot efortul pentru a pune mâna pe adevăratul ucigaș. Cay Rademacher este un autor care își clădește intriga pe o structură clasică de roman polițist, reușind astfel să ne introducă într-un univers ficțional autentic, într-un spațiu în care toate elementele sunt aruncate chiar sub ochii cititorilor. Așadar, tot ce ne rămâne de făcut este să recuperăm toate piesele și să le îmbinăm perfect, pentru a avea acces la imaginea de ansamblu și pentru a-l descoperi pe cel care, printr-o crimă odioasă, a reușit să tulbure liniștea locuitorilor din Provence.

După ce în timpul ultimei sale anchete, Roger Blanc, căpitan în cadrul poliției din Paris, își bagă nasul pe unde nu-i fierbe oala și reușește să-i irite pe cei de la conducere, este expediat la Provence, acolo unde, chipurile, nu mai poate să deranjeze pe nimeni. Fiind cu soția la un pas de divorț și ținând legătura foarte rar cu proprii săi fii, Roger își percepe exilul ca pe un nou început. Așadar, el pleacă spre sud și încearcă să se stabilească în casa lăsată moștenire de către unchiul său, o cocioabă care nu a mai văzut lumina soarelui de zeci de ani și în care, din cauza mormanelor de mizerie, s-au aciuat zeci de insecte și paraziți. Prin urmare, eroul nostru își petrece primele zile încercând să readucă vechea casă la viață și făcând cunoștință cu vecinii lui fermieri.

            Însă, pentru că în sufletul lui zace un mic detectiv, simte nevoia să-și ia în primire noul post și să se ocupe de sarcinile care îi revin. Dar, din prima clipă, Roger își dă seama că a nimerit în locul nepotrivit, într-o secție de poliție unde toți sunt relaxați și nimeni nu dă niciun semn că are de gând să schimbe ceva. Ei bine, inevitabilul se întâmplă, iar polițiștii sunt înștiințați că, la groapa de gunoi din apropiere, a fost găsit un cadavru. Deși la început nu se știe cine este victima, pentru că individului i s-a dat foc după ce a fost ucis cu un kalașnikov, nu trece mult până când aflăm că trupul îi aparține unui mafiot local, un nelegiuit care îi teroriza de ani buni pe locuitorii din zonă, și nu numai.

În ciuda faptului că omorul este pus pe seama bandelor rivale din Marsilia – arma fiind specifică clanurilor interlope din regiune – Roger Blanc crede că altul este, de fapt, adevărul. Împreună cu partenerul său, Marius Tonin, un detectiv ingenios, tras pe tușă din cauza unor greșeli din trecut, protagonistul pornește în investigație, încercând să descopere cine, mai presus de întreaga societate, i-ar fi dorit răul celui asasinat. La această echipă imbatabilă se adaugă și o specialistă în calculatoare, ce se pricepe de minune să obțină informații de pe Facebook și din arhivele ziarelor locale. Pe parcursul anchetei, Roger are de-a face cu indivizi de toate națiile, de la un pictor ce execută tablouri pe care le transformă în jocuri de puzzle și un arhitect singuratic, până la un primar ce-și urmărește propriile interese, punând presiune pe poliție, pentru a fi sigur că va avea parte și de următorul mandat în sânul micii comunități din apropiere.

Dincolo de intriga polițistă, farmecul întregii narațiuni se datorează în special locurilor în care se petrece acțiunea. Provence este ilustrat ca un ținut de vis, un refugiu perfect în care ai vrea să te retragi la pensie. Aici soarele este aproape tot timpul pe cer, micile vietăți se aud din zi și până-n noapte, iar cei mai apropiați vecini se află la kilometri distanță, în pădurea din apropiere sau chiar dincolo de ea. Însă nu trebuie să te lași prea mult pe tânjeală, pentru că prin aceste locuri trece mistralul, iar când vântul își face de cap, nici liniștiții locuitori din zonă, nici măcar criminalii cei mai sângeroși, nu se pot ascunde de forța teribilă  și neîmblânzită a naturii.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Cay Rademacher:

Literatura pe tocuri   

Falled

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA