sâmbătă, 19 martie 2022

Recenziile lui Gică 66 - BOX 88 de Charles Cumming (Blog Tour 5/2022)


Titlu: BOX 88 

Serie: BOX 88 #1

Autor: Charles Cumming

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: BOX 88 (2020)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,08 (din 2.351 note)

 

            Fiindcă e timpul pentru un nou Blog Tour, astăzi vorbim despre „BOX 88”, de Charles Cumming, primul volum ce îl are drept protagonist pe ingeniosul și remarcabilul agent sub acoperire, Lachlan Kite. Deși în ultima vreme nu am prea citit romane de spionaj, acesta a fost un prilej bun ca să mă întorc în lumea serviciilor secrete și să redescopăr un gen pe care îl apreciam foarte mult în adolescență, atunci când devoram toate cărțile scrise de Robert Ludlum pe care le găseam la Biblioteca Județeană sau prin anticariatele din oraș. În ciuda faptului că publicul român nu mai prea gustă această categorie livrescă și că, în consecință, editurile au renunțat să mai traducă astfel de autori, din când în când mai apare câte o carte de genul, care aduce un aer proaspăt în atmosfera îmbâcsită de thrillere domestice și de grămada uriașă de Romance-uri ce pretind a fi romane de suspans.

            În buna tradiție a clasicelor romane de gen, Cumming pornește de la ipoteza unei noi agenții de spioni, o organizație care are adânc înfipte rădăcinile atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite ale Americii. Iar aceasta este BOX 88, un grup de oameni care încearcă să oprească atentatele teroriste și orice altă formă de pericol ce ar putea amenința liniștea și viața locuitorilor de pe întreg globul. Însă, spre deosebire de celelalte organizații de spionaj, BOX 88 recrutează, în mare parte, indivizi normali, persoane care nu au avut contact cu astfel de operațiuni, dar care par foarte capabile să se infiltreze într-un anumit loc, să obțină informațiile necesare și să pretindă că nu au nimic de-a face cu mecanismele politice care se pun în mișcare în apropierea lor.

            După ce este recrutat de către un fost profesor de la universitate, Lachlan Kite devine agentul perfect de care BOX 88 are nevoie pentru a se infiltra într-o vilă din Franța, unde urmează să-și facă apariția un însemnat om de afaceri iranian. Din informații sigure, cel care trebuie să vină este un important finanțator al teroriștilor ce pregătesc un atentat cu gaz chiar în inima New Yorkului. Pe cât de complicată pare misiunea, pe atât de simplu îi este lui Lockie să se dea de-al casei, pentru că, fără nici un efort, el face parte deja din familie. Da, poate am uitat să menționez faptul că el este în vizită la Xavier, prietenul său cel mai bun și fiul lui Luc Bonnard, un om foarte influent și cu o avere uriașă. Dar asta s-a petrecut în 1989, iar în prezent Lachlan, acum director BOX 88, este răpit și, dacă vrea să supraviețuiască și să-și mai vadă iubita însărcinată în viață, trebuie să divulge tot ce s-a întâmplat, cu adevărat, în urmă cu treizeci de ani.

            Alternând prezentul cu trecutul, cartea ne prezintă două perspective cât se poate de diferite, una care aparține omului matur de acum și alta prin care ni se relatează despre tânărul neexperimentat care, la acea vreme, credea că are lumea la picioare. De altfel, tinerețea reprezintă în sine un factor care sporește curiozitatea și dorința de afirmare, astfel încât protagonistul nostru își pune relația cu oamenii dragi pe planul al doilea și începe să facă pe spionul amator, un agent care, evident, se dovedește capabil să-și ducă prima misiune la bun sfârșit. Deși ni se spune încă din descriere că vom citi un roman de spionaj, Cumming ne propune o altă viziune, una foarte ancorată în realitate. Vremea spionilor de top a trecut – gata cu James Bond, Mitch Rapp sau Jason Borne – acum e timpul pentru eroi obișnuiți, agenți care se izbesc în continuu de probleme verosimile. Aici nu există oameni bine antrenați în artele marțiale, care ies în ultima clipă din clădiri în flăcări, lăsând în urmă mormane de cadavre, ci protagoniști simpli, care, pentru a face un bine umanității, trebuie să se asigure că toate dispozitivele de urmărire pe care le-au plasat au acces la priză sau la o baterie care să țină măcar două zile.

            Preluând și deconstruind majoritatea clișeelor legate de acest gen, autorul scoțian ne face conștienți de faptul că este nevoie de un suflu nou, poate chiar de un subgen care să aducă ficțiunea mult mai aproape de realitate. În toți acești ani, publicul și-a schimbat preferințele și dorințele, căutând în continuu ceva original, ceva care să se debaraseze de modelele clasice din trecut. Însă, mai mult decât o provocare literară, „BOX 88” reprezintă primul volum dintr-o nouă serie care, la acest moment, este formată din două cărți, romanul de față fiind succedat de „Judas 62”, o continuare ce promite să ne poarte în bătrâna și închistata Rusie.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Charles Cumming:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  



marți, 15 martie 2022

Recenziile lui Gică 65 - Tărâmul verii de Hannu Rajaniemi


Titlu: Tărâmul verii 

Autor: Hannu Rajaniemi

Editura: NEMIRA

Titlu original: Summerland (2018)

Traducere de Mihai Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 296

Media pe Goodreads: 3,57 (din 2.207 note)

 

Singura certitudine pe care o avem ca oameni este moartea. Fie că vorbim despre cauze naturale, fie despre o boală gravă, posibil incurabilă, sau despre un accident, ea intervine și își face propriul joc, un proces care nu poate fi controlat și care, în consecință, este imposibil de oprit. Odată cu acest fenomen ireversibil, iau naștere cele trei  eterne întrebări. Ce se întâmplă cu sufletul după ce părăsește corpul? Există o lume de dincolo? Și dacă răspunsul este da, atunci cum arată ea și ce se află mai exact acolo? La fel ca în cazul celorlalte mari religii, creștinismul vine și încearcă să dea un răspuns cât se poate de clar. Însă, pentru a crede într-o posibilă variantă, ai nevoie de dovezi palpabile, lucru pe care nu ți-l poate oferi nimeni. Dar, dacă vorbim strict despre literatură, există mai mulți autori de science-fiction care au preluat și exploatat subiectul, iar unul dintre aceștia este Hannu Rajaniemi, care în romanul său, „Tărâmul verii”, ne propune o viziune pe cât de fascinantă, pe atât de tulburătoare.

Sunt sigur că, în momentul în care am adus vorba despre SF, mulți dintre voi ați avut impresia că vom fi proiectați undeva într-un viitor îndepărtat și că vom vorbi despre tehnologii noi create de umanitate sau preluate de la niște civilizații extraterestre sau, poate, despre o planetă în pragul extincției. Însă, în cazul de față, lucrurile sunt mult mai complicate. De data asta nu ne mai îndreptăm privirea spre stele sau dincolo de ele, ci încercăm să aruncăm un ochi în lumea de dincolo, în locul unde ajung sufletele după moarte. Așadar, acțiunea volumului are loc în ultimele luni din anul 1938, într-o perioadă în care Marea Britanie devine un imens imperiu care se întinde până la Tărâmul Verii, o altă dimensiune spațio-temporală, unde se regăsesc sufletele celor plecați.

Romanul ne prezintă un univers scindat între vii și morți, între două națiuni care funcționează după forme diferite de organizare. Astfel, în Tărâmul Iernii o avem ca protagonistă pe Rachel White, o femeie capabilă, căreia i se încredințează misiunea de a pune mână pe un spion din cealaltă dimensiune, iar, în consecință, în Tărâmul Verii îl urmărim pe Peter Bloom, presupusul trădător, care face tot efortul pentru a afla care este rolul său în imensul joc politic ce se desfășoară în și între cele două lumi. Cei doi reprezintă și două caractere total opuse, unul spontan și irascibil, iar altul calculat și bine ancorat în realitate. Deși ambii fac parte din serviciile secrete, ei se remarcă în primul rând ca oameni, iar mai apoi ca agenți ai patriei. Din acest motiv, lupta interioară o depășește pe cea politică, cea din urmă fiind doar un pretext pentru cugetările ambelor personaje.

Pe lângă realitatea modificată din punct de vedere istoric, cel mai interesant aspect îl reprezintă însăși construcția celeilalte dimensiuni. Aici se află fantomele, care, paradoxal, nu sunt niște entități pasive care se bucură de odihna veșnică. Datorită abilităților pe care le dețin, ele constituie cei mai buni spioni pentru ambele părți. Sunt mai greu de detectat, știu cum să se facă nevăzuți și sunt capabili să călătorească foarte repede dintr-un loc în altul, pentru a afla și transmite noile informații. În afară de asta, aici există și o energie a celor morți, un flux care poate lua formă în diverse dispozitive și arme, o substanță pe care este clădit însuși Tărâmul Verii. Deși lumea de dincolo pare foarte palpabilă și stabilă pentru locuitorii săi, ea poate în orice clipă să-și piardă duritatea și să se preschimbe într-un abis plin de pericole și de iluzii înfiorătoare.

Pe de o parte, istorie alternativă, pe de alta, un soi de Cyberpunk ce se desfășoară într-o dimensiune spectrală, „Tărâmul verii” este o carte care ne propune un alt fel de science-fiction, un subgen care evită să se concentreze pe exterior și pune accent pe gândurile și pe trăirile unor protagoniști ce suferă de grave probleme identitare. În acest sens, ceea ce contează cu adevărat nu este moartea individuală sau universală, ci dezechilibrul sufletesc și căderea psihică, factori care pot duce la disoluția completă a ființei. Aici există viață, dincolo la fel, și totul ține doar de tranziție, de o trecere de care se pot bucura doar cei apreciați de societatea în care și pentru care trăiesc.


COMANDĂ CARTEA


Editura Publisol anunță apariția celui de-al treilea roman al Sofiei Nădejde, „Părinți și copii”


    „Nădejde e poate primul nostru autor cu conștiință reală de reporter, cu adevărat interesat de descrierea mediilor mai necunoscute ale epocii ei din punct de vedere social. De aceea, proza ei rămâne, dincolo de moralismul pregnant, o dare de seamă asupra situațiilor de gen și clasă în epocă.”

Ștefan Baghiu

 

Tache Serafim rămâne singur cu cei patru copii – Zoe, Magda, Georgică și Ilie, după ce soția lui, Eliza, moare dând naștere celui mai mic dintre ei. Încurajat să se însoare din nou, Tache refuză, mai ales pentru că nu poate avea încredere că o altă femeie îi va crește corect copiii. Preferă, astfel, sacrificiul fiicei celei mari, Zoe, care renunță la tot pentru a-și crește frații și surioara, dar care asistă neputincioasă la eșecul constant al fraților, căci Georgică ajunge medic doar pentru a vedea că nu poate să rezolve nimic din cauza unui sistem erodat pe toate părțile, Magda ajunge să fure, iar Ilie este urmărit de poliție.

Cu o prefață semnată de Ștefan Baghiu, „Părinți și copii, este, citându-l pe acesta, „un roman cinic dar care, totuși, este o pledoarie consistentă pentru fidelitate, învățătură și cinste.”


    Cartea va fi disponibilă din 21 martie, la prețul de 42,90 lei pe publisol.ro, în

Librării și în magazinele  online (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, bookcity.ro, carturesti.ro, bookzone.ro etc). Partener media – Radio România Cultural.


Sofia Nădejde (14 septembrie 1856, Botoșani – 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică română, susținătoare a feminismului. A fost soția lui Ioan Nădejde, mama a șase copii și sora pictorului Octav Băncilă.

A fost prima femeie din România căreia i s-a permis să dea examenul de bacalaureat la un liceu de băieți, prima femeie care a condus o revistă literară la noi, prima femeie care a vorbit la Clubul Muncitorilor, prima care a condus congresul unui partid muncitoresc. Într-un sondaj al României literare din 1895, Sofia Nădejde a fost votată cea mai cultivată româncă a timpurilor ei de către personalitățile culturale contemporane.

În cei 60 de ani cât a fost activă, adică până la 89 de ani, a publicat sute de articole pe diverse teme, foiletoane, discursuri care au la bază emanciparea femeii, dar şi schiţe, nuvele, recenzii şi traduceri din literatura universal în Femeia română, Contemporanul, Lumea nouă științifică și literară, Evenimentul literar (publicație pe care a și condus-o), Adevărul sau Dimineața.

Este autoarea a patru romane: Patimi (1903), Irimel, întâmplările unui tânăr român în Moldova, Rusia și Japonia (f.a.), Robia banului (1906) și Părinți și copii (1907). Un al cincilea roman al său, Tragedia Obrenovicilor, a apărut doar în foileton în ziarul Universul.


joi, 10 martie 2022

Recenziile lui Gică 64 - Petrecerea de vânătoare de Lucy Foley (Blog Tour 4/2022)



Titlu: Petrecerea de vânătoare

Autor: Lucy Foley

Editura: TREI

Titlu original: The Hunting Party (2018)

Traducere de Daniela Purgaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,66 (din 155.816 note)

 

Iată-ne ajunși și la cel de-al patrulea Blog Tour din acest an, ocazie cu care urmează să vorbim despre „Petrecerea de vânătoare”, cel mai recent roman tradus la noi al lui Lucy Foley, autoare cunoscută, în special, pentru „Lista de invitați”, volum care a obținut premiul Goodreads pentru Mystery & Thriller în 2020. Dar, înainte de toate, cred că este necesar să subliniez faptul că, până pe la jumătatea acestei cărți, construcția este identică cu cea din romanul premiat. Din acest motiv, și pentru că textul de față îl precedă pe celălalt temporal, fiind scris în 2018, putem spune că asistăm la un prim prototip literar, care, mai târziu, va prinde  substanță într-o altă poveste, mult mai bine realizată, după părerea mea. Nu doar că subiectul în mare este același, ci și numărul personajelor și locul în care se petrece acțiunea se reflectă perfect în ambele scrieri, configurând, astfel, un gen pe care autoarea britanică îl exploatează până la ultimele consecințe.

            Ce poate fi mai frumos decât să-ți petreci revelionul alături de cei mai buni prieteni? Mai ales că a trecut ceva timp de când v-ați văzut ultima dată. Dar ce contează „toate aceste luni”, dacă voi știți că sunteți prieteni pe vecie? Evident, nu contează. Așa că pui mâna pe telefon, cauți o locație perfectă pentru petrecere, undeva departe de toată agitația din jur, și începi să-ți suni vechii amici. Bineînțeles că toată lumea va fi foarte încântată de ideea ta, așa că își vor face repede bagajele și vor porni la drum, puși încă de acasă pe distracție. Acum vă regăsiți cu toții în trenul spre Scoția și abia așteptați să ajungeți la complexul de cabane montan, acolo unde veți sărbători împreună trecerea dintre ani.

            Da, sunt cu toții aici, toți cei nouă petrecăreți. Emma și Mark, cuplul cel straniu despre care nu ai înțeles niciodată de ce au ales să fie împreună; Samira și Giles, care acum formează o frumoasă familie, având un bebeluș de câteva luni; Nick și Bo, cei doi iubiți care au înțeles că dragostea poate prinde aripi și între băieți; Katie, care momentan e singură și disponibilă, și Miranda și Julien, femeia perfectă și bărbatul fără cusur, cei mai interesanți și frumoși studenți din timpul universității, și nu numai. Între timp, ați ajuns la cabane, unde ați făcut cunoștință cu Heather, tipa care se ocupă de loc și de evenimente, și cu Doug, paznicul de vânătoare, un tip mătăhălos și ursuz, de care simți că ar trebui să stai la distanță. Însă cea mai mare supărare a voastră a fost să aflați că, în ciuda faptului că vi s-a spus că veți fi doar voi aici, au mai apărut și doi străini, islandezi după cum ați aflat destul de repede. Aa, în caz că nu ai numărat, acum sunteți treisprezece persoane, și, după cum știi și tu, asta nu sună deloc îmbucurător.

            Am ajuns din nou la celebrul număr fatidic, care bineînțeles că apare și în „Lista de invitați”, și, odată ce personajele se adună în acest format, începe și coșmarul. La fel ca în celălalt caz, povestea începe cu un scurt capitol/prolog în care ni se comunică faptul că a avut loc o crimă, dar nimeni nu are intenția să ne spună cine e victima. Astfel, tensiunea se instaurează de la prima pagină, miza constând atât în aflarea identității celui/celei ucise, cât și în descoperirea criminalului. În pofida faptului că toate personajele sunt la vedere și avem de unde alege, Lucy Foley vine cu o răsturnare de situație în momentul cel mai nepotrivit și ne dă din nou ancheta peste cap. Procesul literar al autoarei seamănă cu un joc de Domino în care toate piesele se completează intenționat greșit, scopul aranjamentului fiind cel de a ne face să observăm stridențele și punctele în care narațiunea nu pare să se lege. Însă, din cauza acestui model alambicat, ne este și mai greu să facem conexiuni logice, pentru că, la primele zece priviri, pare că toți ar putea fi și vinovați, dar și complet nevinovați.

            Asemănarea se reflectă excelent și la nivelul spațiului. Dacă în cazul celuilalt volum am luat parte la o nuntă pe o insulă din marea Scoției, aici ne avântăm printre munții scoțieni, într-un refugiu unde se practică vânătoarea. Ideea de izolare stă la baza ambelor construcții, două locuri închise, în care organele legii nu au cum să-și facă apariția, așa că răzbunarea și propria justiție nu pot fi combătute. Mai mult decât atât, locația actuală constituie un factor ce instigă la violență, fie ea împotriva naturii, fie împotriva celorlalți oameni. De altfel, și timpul joacă un rol important în toată ecuația. Suntem în ultimele două zile din 2018, respectiv primele două zile din 2019. Ne aflăm într-un vortex temporal care face trecerea de la vechi la nou, într-o perioadă pe care strămoșii o sărbătoreau sub forma carnavalului. În acest moment, unii își pun măștile, iar alții și le dau jos, și tu, ultimul om pe care ești sigur că îl cunoști pe deplin, trebuie să faci diferența între ceea ce vezi și ceea ce există cu adevărat.

            Un roman plin de tensiune, care se joacă în continuu cu mintea ta și care are o plăcere malefică de a te induce în eroare, o carte în care vechiul joc dintre aparență și esență se manifestă la cote alarmante și care îți oferă foarte puține momente de respiro, clipe în care mintea ta nu se oprește din a face legături, pentru a găsi, în final, o evadare din acest uriaș ghem de minciuni, care pare să crească cu fiecare pagină de incertitudine. Deconstrucția psihică și identitară a personajelor se accentuează cu fiecare capitol parcurs, iar ceea ce rămâne, la sfârșit, sunt doar niște schelete ambulante, pline de frustrări și traume din trecut. Și, în tot acest hazard de întâmplări din ce în ce mai stranii, ultima întrebare pe care ți-o mai poți pune este: Știi cine sunt cu adevărat vechii tăi prieteni? 


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre „Petrecerea de vânătoare”:

Literatura pe tocuri 

Pălărisme.ro

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi  

Analogii, Antologii  


COMANDĂ CARTEA

Editura PUBLISOL readuce în atenție volumul „O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice”, de Martyn Whittock


„O carte care se citește ușor și dă de gândit. Autorul explorează cu o mare pricepere tacticile prin care criminala Poliție Secretă sub toate avatarurile sale, a ajuns să domine Uniunea Sovietică și analizează statul polițienesc al cărui spectru bântuie și astăzi.”

Prof. Mark Galeotti

 

    Cartea ne dezvăluie povestea complexă a felului în care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a cărui umbră încă se întinde peste o parte din lume și de ai cărui demoni încă nu ne-am exorcizat.

 

    Publicului i s-a spus o poveste simplificată. De fapt, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și prin teroare; unii l-au susținut din toată inima și au tras foloasele de pe urma lui.

Potrivit autorului, cartea dezvăluie rolul și activitățile poliției secrete în menținerea URSS, dincolo de discursul oficial al propagandei oficiale. Dar studiază și realitățile complexe din spatele unui sistem represiv de lungă durată și care pot constitui o surpriză pentru mulți cititori. O mare parte a informațiilor vine din arhivele sovietice desecretizate abia la sfârșitul anilor ’80 și în anii ’90. Să nu uităm că multe alte informații rămân secrete din cauza dorinței actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile referitoare la crimele din trecut.

 

    Printre altele, capitolul 5 al cărții dezvăluie lucruri ascunse populației ruse, legate de foametea din Ucraina din anii 1932-1933, considerată de unii istorici similar unui „genocid secret”. Motivul pentru care urgia ar fi lovit Ucraina ar fi fost o încercare de a zdrobi, odată pentru totdeauna, încercările de obținere a independenței naționale de către ucraineni, perspectivă care „irita” autoritățile sovietice. „O parte a URSS care producea neplăceri era pe cale să simtă întreaga forță a statului polițienesc sovietic într-un atac susținut asupra culturii și sistemului agricol. În Ucraina, această perioadă de înfometare în masă este amintită ca Holodomor (exterminare prin înfometare)... Este greu de știut exact câți au murit în Holodomor, dar estimările mai noi sugerează că numărul victimelor a fost de aproximativ 3,3 milioane, dintre care aproximativ 3 milioane au fost ucraineni, iar restul alte grupuri etnice care locuiau în Ucraina. Numărul ucrainenilor care au murit în timpul colectivizării a fost mai mare decât al oricărei alte naționalități din URSS.” (Martyn Whittock)

 

    Nicio lucrare într-un singur volum nu poate acoperi, așa cum se cuvine, un subiect atât de amplu, dar scopul studiului de faţă este acela de a-i oferi cititorului informații despre ceea ce s-a întâmplat și o bază pe care acesta să-și construiască și să-și ducă mai departe cercetarea, dacă dorește.

 

    „(Martyn Whittock) propune o lectură a evenimentelor prin care cititorii să poată înțelege modul foarte complicat și ascuns în care a funcționat puterea sovietică. În tot acest timp destul de îndelungat, 1917-1991, istoria lumii a trecut prin catastrofe, momente de ruptură și reconfigurare care au dus la lumea de astăzi. Fără înțelegerea secolului trecut, nu avem nicio șansă să pricepem secolul din care, iată, au trecut deja primele decenii. Efectele tragediilor ce au marcat omenirea, urmările a două războaie mondiale, ale revoluției bolșevice, ale regimurilor totalitare naziste și comuniste, sfârșitul Războiului Rece, revenirea la democrație în statele eliberate de comunism din Europa Centrală și de Est – toate și-au lăsat amprenta asupra prezentului extrem de complex în care întreaga lume evoluează.

Secretă sau nu, istoria este singurul nostru reper! Viitorul putem să-l prefigurăm, dar nicidată nu vom ști dinainte ce se va întâmpla. Cine ar fi bănuit, la sfârșitul anului 2019, că în numai câteva luni lumea se va trezi într-o criză pandemică al cărei precedent îl găsim în gripa spaniolă de acum o sută de ani, de la sfârșitul Primului Război Mondial? Ne-am întors, după un veac, într-o situație similară, dar în alte circumstanțe, evident. Nu înseamnă că istoria se repetă, dar nici că nu trebuie să fim atenți la lecțiile ei!”

Ion M Ioniță,

redactor-șef al revistei Historia 

marți, 8 martie 2022

Recenziile lui Gică 63 - Tovarășul Koba de Robert Littell


Titlu: Tovarășul Koba 

Autor: Robert Littell

Editura: PUBLISOL

Titlu original: Comrade Koba (2020)

Traducere de Monica Manolachi

Anul apariției: 2022 

Număr pagini: 192

 

            Din când în când, după ce citesc câte cinci sau șase romane de suspans, simt nevoia să las puțin crimele deoparte și să mă apuc de ceva mai senin, ceva care să-mi aducă zâmbetul pe buze și să-mi vorbească despre frumusețea și fericirea ce însoțesc însăși ideea de ființă umană. Astfel, cu o săptămână în urmă, fiind atras de sinopsisul ce defilează aproape zilnic pe pagina de Facebook a editurii Publisol, am decis să-i dau o șansă romanului „Tovarășul Koba”, primul volum tradus în română al celebrului autor de cărți de spionaj, Robert Littell. Și acum, după o lectură foarte rapidă – nici nu are cum să-ți ia mai mult de două zile, la cât de subțire e cărticica –, pot să spun că am făcut o alegere foarte bună. Pe lângă faptul că mi-a plăcut subiectul abordat, am ajuns să empatizez cu cei doi protagoniști și să-mi pun întrebări existențiale despre ce reprezintă moralitatea și care este punctul din care binele personal poate ajunge să pericliteze echilibrul universal.

            După ce tatăl lui moare din cauza radiațiilor emise de bomba la care lucrează, iar mama este arestată de către forțele de securitate, Leon Rozental, un băiat de zece ani și câteva luni, rămâne singur și ajunge să aibă grijă de prietenii care i-au rămas, adică de amicii de-o vârstă cu el. Zi de zi, el se plimbă atât prin casa de pe splai, o clădire formată din mai multe locuințe comune, unde de altfel trăiește și el, cât și pe străzile periculoase și mizere ale Moscovei, încercând să facă rost de bani și de mâncare sau de alte lucruri care să-i asigure traiul pe următoarea zi. Însă, într-una dintre călătoriile sale, tânărul ajunge în apartamentul lui Koba, un bătrân „puțin dement”, care susține că este asistentul personal al mărețului conducător, Iosif Stalin.

            Din acest punct, povestea noastră se transformă într-un impecabil dialog platonician. Pe de o parte, îl avem pe Koba, boșorogul care pare să îndruge numai aiureli, pentru că aproape toate istorisirile sale par cusute cu ață albă, iar pe de alta, se situează Leon, băiețelul genial care știe să joace șah și este capabil să înțeleagă teoria relativității și multe alte legi ale fizicii și ale chimiei. Cei doi nu doar că sunt opuși ca vârstă, dar reprezintă și două viziuni cu totul diferite. În timp ce unul ascultă și își pune la îndoială viitorul, celălalt se refugiază în trecut, de unde reușește să-și clădească o imensă bulă protectoare, materializată din esența nostalgiei și a melancoliei. Pe lângă faptul că aspectul negativ este transformat datorită mizei estetice, el dispare complet atunci când subiectul este pus sub semnul incertitudinii. Nu știi dacă bătrânul chiar este nebun, dacă tot ce povestește are o fărâmă de adevăr sau dacă este conștient măcar de inepțiile pe care le pronunță.

            În afară de tema comunismului și a războiului, discuțiile celor doi se concentrează și pe alte aspecte cotidiene, precum femeile și sexul. Deși Leon nu pare să fie la vârsta la care să înțeleagă aceste fenomene, el face față cu brio dialogului și reușește foarte ușor să-și comunice propriile așteptări și gânduri. Din momentul în care mama a fost luată, Leon a devenit bărbatul casei, un copil care trebuie să se comporte ca un adult, dând dovadă de responsabilitate. În acest sens, Koba este cel care îi înlocuiește pe ambii părinți pierduți și care, prin poveștile sale, devine singurul și cel mai bun profesor pentru tânărul Rozental.

            Un bătrân care își caută tinerețea, un tânăr care se află într-un punct critic al copilăriei sale și câțiva copii care sunt nevoiți să treacă de la joacă la supraviețuire – cam așa arată, în linii mari, romanul lui Robert Littell. În pofida faptului că nu este un volum de acțiune, povestea reușește să te țină în priză cu fiecare discuție aprinsă ce izbucnește între cei doi interlocutori. Și, dincolo de orice aspect politic și social, substanța acestui text stă în caracterul celor doi marginali, unul care se află la capătul vieții, și altul care acum face primii pași în cruda și fioroasa realitate postbelică.


COMANDĂ CARTEA

joi, 3 martie 2022

Recenziile Mădălinei 22 - Începem cu sfârșitul de Chris Whitaker (Blog Tour 3/2022)


Titlu: Începem cu sfârșitul   

Autor: Chris Whitaker

Editura: TREI

Titlu original: We Begin at the End (2020)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 536

Media pe Goodreads: 4,19 (din 53.178 note)

 

            După cum v-am obișnuit deja, în fiecare săptămână participăm la un nou Blog Tour, în cadrul căruia discutăm despre un roman din sfera Crime. Până acum am avut de-a face cu așa-numitele Thrillere ca la carte, pline de suspans, de secrete ce dau viața personajelor peste cap și de investigatori capabili, care își dau silința să elucideze orice caz, înfruntându-și, în același timp, propriile traume și frici. Însă de această dată vom schimba puțin registrul, pentru că urmează să vorbim despre cel mai cunoscut roman al lui Chris Whitaker. „Începem cu sfârșitul” nu este un volum construit pe scenariul polițienesc clasic, ba chiar aș spune că ancheta detectivistică se pierde undeva în fundal. Ceea ce contează cu adevărat este povestea de viață a doi copii, care ajung paria ai unei societăți decăzute, din cauza alegerilor total greșite pe care le-au făcut adulții la un moment dat. Personajele sunt conturate în așa fel încât să reprezinte viciile și defectele umane, ceea ce le transformă în niște arhetipuri psihologice. Ele trăiesc într-un univers violent, dezgustător, în care inocența și puritatea nu își mai au de mult locul; un univers pervertitor, care-l împinge și pe cel mai bun om să facă un gest abominabil. Cu fiecare pagină sunt amplificate disperarea, singurătatea și traumele unor vieți pierdute, iar tensiunea apăsătoare pe care ajungem să o simțim și noi, cititorii, derivă din neputința și lipsa de voință a personajelor de a se salva și de a-i ridica și pe ceilalți din mocirla unei existențe în ruină.

            Duchess Radley a uitat de mult ce înseamnă să fie copil, să se joace cu prietenii la marginea pădurii sau să trăiască înconjurată de o familie iubitoare, de fapt, ar fi greu de spus dacă a cunoscut vreodată aceste lucruri. La cei treisprezece ani ai ei, Duchess a fost nevoită să-și asume rolul de mamă, atât pentru frățiorul ei mai mic, Robin, cât și pentru Star, ființa care i-a dat viață, dar care, din cauza alcoolului și a drogurilor, nu mai este capabilă nici măcar să ajungă în casă după o noapte de petreceri prin cele mai dubioase baruri. Viața fetiței nu a fost ușoară, în special pentru că nu a avut alte rude sau prieteni care să-i ia de pe umeri poverile pe care n-ar fi trebuit să le aibă niciodată. Instinctul matern, deșteptat mult prea devreme, și toate problemele de la școală și de acasă au transformat-o într-o persoană taciturnă, extrem de protectivă; într-un adult responsabil, oricând gata să facă sacrificii pentru fratele și mama ei.

Însă, în tot acest ocean de întuneric, există și o rază de lumină, un prieten al familiei Radley, care nu i-a abandonat pe cei doi copii, chiar dacă ajutorul său  nu a fost primit mereu cu încântare. Șeriful Walk se străduiește să mențină ordinea în comunitate, dar lucrurile o iau puțin razna atunci când Vincent King, fostul său prieten din copilărie, este eliberat din închisoare după ispășirea unei lungi condamnări. Acum, haosul se strecoară încetul cu-ncetul în oraș și în viața șerifului. Demonii nu îi mai dau pace, iar atunci când niște cadavre tulbură apele, este aruncat într-o investigație iluzorie. Walk și Duchess au două lucruri în comun, dorința de a afla cu orice preț cine este criminalul și voința de a-și lua destinele în propriile mâini și de a face dreptate, unul în mod legal, iar altul cu încrederea și curajul pe care doar vârsta fragedă și lipsa de experiență ți le pot da.

Modul în care este construită Duchess este tulburător și enervant deopotrivă. Prin intermediul ei, violența este dusă la extrem, chiar dacă este vorba despre un copil. „Proscrisa”, așa cum îi place să-și spună, este un produs al societății în care trăiește. Vă puteți imagina ce fel de oameni și-au lăsat amprenta asupra caracterului ei neformat.... în orice caz, nu este vorba despre cetățeni merituoși, cu sufletul și cugetul curate. Toți au ceva de ascuns, fie că vorbim despre măcelarul obsedat de vânătoare și care umblă năclăit de sânge din cap până în picioare, fie despre  vecinul care a rămas blocat undeva în perioada anilor de liceu sau despre mama drogată care aduce bărbați necunoscuți acasă... iar astea sunt doar câteva exemple.

Cel mai interesant aspect al romanului este chiar titlul, „Începem cu sfârșitul”. Cele trei cuvinte au o încărcătură metaforică și psihologică uriașă, devenind un fel de refren, un laitmotiv prezent în momentele de cumpănă ale vieții celor doi copii. Am avut nevoie de ceva timp ca să înțeleg de fapt la ce anume face referire sintagma, dar în cele din urmă mi-am dat seama cât de profundă este filosofia care stă la baza cărții. Cu fiecare nouă tragedie care le dă existența peste cap, Robin și Duchess sunt nevoiți să o ia de la început într-un alt loc, la o altă școală, cu alți oameni în jur, însă adaptarea și desprinderea de trecut sunt foarte grele, dar nu sunt imposibile. Cu alte cuvinte, sfârșitul fiecărei persoane din imediata apropiere deschide o poartă către o nouă viață pentru cei doi copii Radley. Din acest motiv, putem spune că volumul lui Chris Whitaker este un Thriller psihologic și social, în care găsirea unui criminal nu mai are nici o relevanță în raport cu salvarea unor ființe nevinovate din prăpastia adâncă în care destinul le-a aruncat.

Personaje foarte bine construite, evenimente tragice ce te țin cu sufletul la gură, două destine ce plutesc în derivă și o grămadă de suspecți și de posibili criminali, toate astea contopite într-o poveste plină de acțiune și de emoție. Cred că v-am dezvăluit destule despre acest roman, așa că tot ce vă rămâne de făcut e să-i dați o șansă, și dacă nu v-am convins, puteți citi și alte recenzii pe site-urile prietenilor care iau parte la acest Blog Tour.

 Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  


COMANDĂ CARTEA