Se afișează postările cu eticheta Horror. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Horror. Afișați toate postările

marți, 20 aprilie 2021

Recenziile lui Gică 30 - Mai târziu de Stephen King


Titlu: Mai târziu 

Autor: Stephen King

Editura: NEMIRA

Titlu original: Later (2021)

Traducere de Ruxandra Toma

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 240

Media pe Goodreads: 4,11 (din 25.567 note)

 

O poveste de groază care nu este atât de înfricoșătoare, pe cât ar vrea să ne transmită naratorul. Chiar dacă există două sau trei momente de tensiune maximă, nu aș încadra acest volum în genul horror, ci aș spune, mai degrabă, că e un thriller cu o acțiune destul de redusă. Avem paranormal, avem crime, însă macabrul este atât de dispersat, încât romanul devine prea comod, față de ce te-ai aștepta să-ți ofere un maestru al terorii. Poate „decăderea”, că altfel nu pot să-i spun, se datorează, în mare parte, faptului că am citit înainte „Institutul, o carte excepțională, și de aceea am avut prea multe așteptări de la romanul de față. Poate că a fost asta sau poate că povestea e slabă, oricum ar fi, am cam tras de ea ca să o termin, unele secvențe fiind de-a dreptul monotone.

Și începem cu un clișeu, adică cu Jamie Conklin, un băiat care are capacitatea unică de a vedea și a comunica cu persoanele decedate. Nu cred că acest detaliu intră la spoilere, pentru că, până la urmă, de aici începe acțiunea. Așa cum spuneam, Jamie e diferit, iar abilitatea lui nu este nicidecum un lucru pozitiv. Nu e nimic frumos în a vedea persoane împușcate sau care au murit în urma unor accidente, deoarece acestea încă mai păstrează rănile pe care le-au suferit în momentul morții. În rest, viața lui e destul de obișnuită, fiind un copil  care locuiește împreună cu mama lui și cu iubita acesteia. Însă atunci când ești capabil să „relaționezi” cu cei plecați, există și anumite consecințe de care trebuie să ții cont, iar dacă forțezi nota, s-ar putea ca viața ta să se transforme într-un coșmar de zile mari.

Se pare că Stephen King caută să se adapteze la corectitudinea politică, tot mai promovată în zilele noastre, și astfel introduce un cuplu de lesbiene. Aici nu am nimic de obiectat. Chiar mi-a plăcut faptul că doar utilizează această idee și că nu intră în detalii care poate m-ar fi făcut să renunț la lectură. Relația dintre cele două femei este tratată ca o normalitate, iar asta reiese, în primul rând, din atitudinea lui Jamie. Cred că povestea ar fi fost la fel, și dacă Liz, partenera mamei, ar fi fost bărbat, însă trebuie să ne adaptăm la ceea ce se cere, dacă vrem să obținem niște premii sau măcar niște nominalizări.

M-au dezamăgit momentele prelungite în care nu se întâmplă aproape nimic. În unele pasaje, autorul intră atât de mult în detalii, încât ajunge să diminueze suspansul pe care abia l-a creat. Pe parcurs, ți se promite din ce în ce mai mult, însă momentele bune abia se încheagă, ajungând, pe urmă, la o monotonie totală. Mi-aș fi dorit să dea mai multe amănunte cu privire la ce se întâmplă cu oamenii care mor sau de ce aceștia au un comportament atât de neutru, înainte să plece spre necunoscut. La cât de utilizat a fost subiectul, mă așteptam ca King să vină cu ceva nou, ceva cu adevărat terifiant, nu doar să preia o idee pe care abia să o modeleze (cel puțin asta am simțit eu).

Cu toate că, în final, există o explicație pentru abilitățile paranormale ale lui Jamie, nu mi s-a părut atât de relevantă, și aș fi preferat ca autorul să lase fenomenul fără o presupusă rezolvare. Într-un fel, e bine că nu se insistă pe acest aspect, iar cititorul poate sau nu să țină cont de el.

            Nu vreau să laud această carte pentru că nu am de ce. Subiectul e prea puțin exploatat, personajele sunt inconsistente, până și relația dintre mamă și fiu mi s-a părut superficială, suspansul crește rar, iar apoi dispare aproape cu totul. Eu i-am dat 3 stele pe Goodreads, însă am văzut că alții au apreciat-o mai mult, iar dacă mi-a scăpat mie farmecul acestui volum, atunci e cu totul vina mea și mi-o asum. Dacă voi sunteți de altă părere, aștept comentariile voastre.

 

COMANDĂ CARTEA


marți, 30 martie 2021

Recenziile lui Gică 27 - Omul Șoaptă de Alex North


Titlu: Omul Șoaptă

Autor: Alex North

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: The Whisper Man (2019)

Traducere de Ana Magdalena Petraru & Speranța Doboș

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 440

Media pe Goodreads: 4,05 (din 86.952 note)

 

Cu toții ne aducem aminte de monștrii care ne-au bântuit copilăria. Creatura de sub pat, omul din dulap sau străinul din grădină sunt doar câteva dintre formele pe care le lua groaza, din cauza imaginației noastre debordante. Pe urmă am crescut și am realizat că totul era doar în capul nostru. Cu toate acestea, odată cu înaintarea în vârstă, ne-am dat seama că monștrii există, dar nu arată așa cum credeam noi. Nu e vorba despre dinți ascuțiți, tentacule uriașe sau picioare de păianjeni, ci despre ființe care, fizic, arată ca noi, însă mintea lor este plină de demoni. E vorba despre acei oameni care văd o plăcere în a răpi și a ucide, suflete bolnave ce ar agresa ușor un adult, dar care au, în special, o fascinație pentru cei inocenți. Iar atunci când răul își face de cap, este posibil ca toți monștrii copilăriei să se întoarcă și să-ți bântuie prezentul.

După ce soția lui moare, Tom ia decizia să înceapă o nouă viață, împreună cu fiul său, Jake, într-o casă nouă, dintr-un alt oraș. Lăsând amintirile tragice în urmă, cei doi încearcă să se adapteze la noua situație, astfel Jake este nevoit să meargă la o altă școală și să-și facă prieteni noi. Însă el nu e un copil foarte sociabil, singurul lui prieten fiind o fetiță imaginară care își face apariția atunci când simte nevoia să se joace sau să comunice cu cineva. Povestea devine și mai complicată , după ce, în noua locuință, încep să se petreacă lucruri inexplicabile, și, de parcă nu era îndeajuns, în oraș circulă un zvon despre dispariția unui copil de aceeași vârstă cu Jake.

Cartea lui Alex North este un thriller de primă mână, un roman care combină, într-un mod fascinant, intriga unei anchete polițienești cu o atmosferă întunecată, pe alocuri înfiorătoare. Așa cum am spus și în recenziile anterioare, sunt fanul cărților care își depășesc genul, și savurez cu plăcere orice fel de experiment narativ, atâta timp cât povestea sună bine și se îndreaptă în spre un final spectaculos. Poate experiment nu e cel mai bun cuvânt în acest caz, însă am simțit de câteva ori plăcerea autorului de a insista pe unele secvențe, cu scopul de a-l intriga și mai tare pe cititor. De la început, am fost aruncat în mijlocul acțiunii și, cu toate că intuiam finalul, am fost surprins de răsturnările de situație ce au luat naștere din elemente ce, inițial, nu păreau să se lege.

Pe lângă o ficțiune despre obsesie și inocență, „Omul Șoaptă” este o poveste despre relația tată-fiu, dar  și despre ce îți rămâne după ce ai crezut că ai pierdut totul. În prim-plan, avem o familie care încearcă să își revină în urma unui eveniment cumplit. Tatăl, fiind scriitor, se străduiește să se întoarcă la vechea îndeletnicire, însă, de multe ori, realitatea bate fantezia, și durerea este imposibil de depășit. Iar atunci când rămâi prizonierul trecutului, este greu să observi lucrurile care chiar contează în prezent. Însă nimic nu se compară cu suferința unui copil care și-a pierdut mama. Mi-a plăcut mult de Jake și am apreciat faptul că e capabil să ia propriile decizii, chiar dacă uneori depășește limita, și ceilalți încep să-l vadă ca pe un ciudat. Atunci când prăpastia dintre tată și fiu devine din ce în ce mai mare, reușește, cu ușurință, să-și facă loc un intrus care să le dea viața peste cap a doua oară.

            Un aspect fascinant al volumului este chiar construcția antagonistului. Nu vreau să vă dau prea multe detalii cu privire la el, cred că cel mai potrivit ar fi să-l vedeți direct în acțiune. Pe de altă parte, există câteva personaje care mi-au atras atenția, și nu pot să nu-l menționez pe Pete, detectivul însărcinat cu ancheta, o persoană pe cât de puternică, pe atât de fragilă în fața propriilor demoni.

            Dacă vrei să citești o carte care să-ți bage frica-n oase, o poveste care să-ți evoce cele mai mari frici ale copilăriei, este posibil ca romanul lui Alex North să fie lectura perfectă. Iar ca atmosfera să fie completă, îți recomand să-l citești noaptea, la lumina unei lămpi sau pe un ecran digital, ca să Sinți din plin fiorii de groază ce zac între aceste pagini.


COMANDĂ CARTEA


joi, 25 martie 2021

Recenziile lui Gică 26 - Pacientul de Jasper DeWitt


Titlu: Pacientul 

Autor: Jasper DeWitt

Editura: LITERA

Titlu original: The Patient (2020)

Traducere de Alexandru Cormoș

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,48 (din 4.002 note)

 

„Pacientul” este un roman ce începe ca un thriller psihologic și se sfârșește într-un horror de toată frumusețea. În timp ce lecturam cartea lui Jasper DeWitt, mi-am adus aminte de poveștile Creepypasta pe care le citeam în liceu. Îmi place literatura de groază și îmi doresc să existe mai multe traduceri din acest gen, dar mă bucur și atunci când găsesc, și în alte texte, inserții macabre care reușesc să mă țină în priză. În cazul acestui volum, nu e vorba doar de elemente înfricoșătoare, ci de o construcție narativă care se îndreaptă accelerat înspre un deznodământ plin de teroare.

Într-un spital de psihiatrie din New England se află Joseph M., un pacient internat aici de la vârsta de șase ani. Problema cu Joe e că nimeni nu reușește să-și dea seama de ce suferă mai exact. Toți cei care au încercat să-l diagnosticheze au sfârșit prin a-și da demisia sau chiar a se sinucide. Din cauza nebuniei pe care o emană în jur, nici o persoană nu poate sta prea mult timp în apropierea lui Joe. Însă există un om care își dorește, mai mult decât oricine, să se ocupe de dosarul pacientului problemă. Acesta e Parker, un doctor psihiatru care, în urma unui eveniment tragic din trecut, vede tratarea lui Joe ca pe propria misiune.

Nu vorbeam degeaba despre Creepypasta, pentru că povestea lui Parker este configurată sub forma unor postări pe internet. Pe lângă textele publicate la diverse date, sunt sugerate și unele dintre comentariile urmăritorilor, răspunsuri prin care este prezentat atât interes, cât și scepticism, cel de-al doilea fiind predominant în ultima parte a narațiunii. Pentru că romanul este destul de scurt, iar capitolele sunt de câteva pagini, chiar ai impresia că citești o povestire de pe un site și că nu ești singurul care asistă la această istorisire.

Cel mai slab punct al romanului e legat de personaje. Parker este un construct superficial care are nevoie doar de un motiv puternic pentru a intra în joc. În afară de evenimentul tragic din copilărie, nu există nici un episod în care să ni se dea mai multe detalii cu privire la trecutul său. El e acolo pentru că trebuie să fie acolo, și dorința de a-l vindeca pe Joe este mai mult o provocare pentru el. În nici un moment nu ia în calcul consecințele și nu se gândește că își pune viața în pericol. Uneori e prea curajos, iar alte ori dă dovadă de o naivitate ieșită din comun. Pe de altă parte, Joe este un maestru al groazei care știe să profite de cea mai mare frică a lui Parker și să-l facă, pe acesta, să comită numai greșeli. Cât despre restul doctorilor, nici nu am ce să spun, personalități simple, închistate în propria mentalitate, care s-au obișnuit cu situația și nu doresc să se implice deloc în evenimente, lăsându-l pe Parker drept țap ispășitor.

Trebuie să recunosc că nu aveam cum să mă aștept la un asemenea final. Am pornit, și eu ca orice cititor de thrillere, cu ideea că vinovatul va fi prins, și lucrurile o vor lua pe un făgaș normal. Poate că a fost așa, poate că nu, asta veți afla când veți citi romanul. Ce vă pot spune sigur este că veți fi surprinși de deznodământ și vă veți întreba, după aceea, ce naiba ați citit.

„Pacientul” de Jasper DeWitt, este un roman hibrid, perfect pentru cititorii atrași de suspans și de paranormal. Tranziția de la o anchetă psihiatrică, la o poveste cu monștri, se produce brusc și te propulsează într-un univers de coșmar. Sunt sigur că mulți dintre noi am fost interesați de acest volum după ce am citit „Pacienta tăcută”, și, cu toate că par să aibă ceva în comun, romanul de față părăsește realitatea și atinge o dimensiune mai puțin rațională, iar acesta a fost lucrul pentru care l-am apreciat cel mai mult și pentru care i-am dat patru stele pe Goodreads. Nu cred că e cazul să spun mai multe, vă las pe voi să intrați în lumea lui Joe, ca să vă dați seama care e problema cu el, însă, vă avertizez, să vă lăsați orice frică afară, altfel e posibil să deveniți următoarea victimă a celui mai ciudat pacient imaginat vreodată.

 

COMANDĂ CARTEA


vineri, 12 martie 2021

Scara strâmbă de Dean Koontz


Titlu: Scara Strâmbă 

Serie: Jane Hawk #3

Autor: Dean Koontz

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 560

 

Luptându-se cu ciudata epidemie de sinucideri căreia i-a căzut victimă soțul ei, agenta FBI răzvrătită Jane Hawk a devenit o fugară vânată fără oprire nu doar de guvern, dar și de cabala ocultă din spatele conspirației criminale care amenință libertatea și conștiința a milioane de oameni. Jane ajunge din sudul Californiei până pe versanții înzăpeziți de la Lake Tahoe, pentru a se confrunta direct cu forțele aliate împotriva ei.

Dar nimic nu o poate pregăti pentru adevărul sinistru care o așteaptă când coboară pe scara strâmbă în locul întunecat și îngrozitor unde s-a născut coșmarul pe care îl trăiește.


COMANDĂ CARTEA 

marți, 9 februarie 2021

Băiatul din umbră (Lockwood și asociații #3) de Jonathan Stroud


Titlu: Băiatul din umbră   

Seria: Lockwood și asociații #3

Autor: jonathan Stroud

Editura: RAO

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

 

Problema din Marea Britanie încă nu s-a încheiat, iar Anthony Lockwood, Lucy Carlyle și George Cubbins sunt puși din nou în fața unei bântuiri de proporții și a unei noi ocazii de a-și face un renume în lumea competitivă a investigațiilor paranormale. Fantomele iau din nou cu asalt agenția Lockwood într-un nou volum plin de umor, dueluri pline de suspans, întâlniri cu vizitatori care mai de care mai înspăimântători.

joi, 22 octombrie 2020

Recenziile lui Gică 6 - Fără ieșire de Taylor Adams




Titlu: Fără ieșire

Autor: Taylor Adams

Editura: Paladin

Titlu original: No exit

Traducere de Roxana Brânceanu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 288

 Media pe Goodreads: 4,02 din 54,842 Note


Am pus ochii de ceva vreme pe acest roman și abia am așteptat să se traducă și la noi ca să văd pentru ce este atât de apreciat Taylor Adams.  Se pare că și cei de la Paladin l-au observat și a ajuns și pe piața de carte din România. După ce am terminat „Fără ieșire”, am aruncat o privire pe pagina de Goodreads a autorului și am fost plăcut surprins să aflu că mai există două romane scrise anterior celui de faţă. M-aş bucura foarte mult ca Editura Paladin să reuşească să traducă toate cărţile lui Adams.

De ce îmi doresc să citesc și alte cărți de acest autor?

Pentru că Taylor Adams este un scriitor original care știe cum să realizeze o poveste în care să te pierzi. Pentru că dă dovadă că este un maestru al intrigilor și pentru că reușește să contureze prin trăsături minimale niște personaje de neuitat.

Povestea romanului de față începe destul de simplu. Darby, eroina cărții, primește un apel prin care este anunțată că mama ei a fost diagnosticată cu cancer și că aceasta urmează să fie operată de urgență. Dorindu-și să fie alături de mama ei în aceste momente dificile, Darby ia decizia de a pleca spre casă. Însă destinul are alte planuri pentru ea. Vremea este foarte capricioasă, ninsoarea se așază pe șosea, iar ânaintarea devine dificilă. Darby nu își poate continua momentan călătoria și este nevoită să se adăpostească într-un refugiu din inima munților. Înafară de ea, în refugiu se mai află încă patru străini care au fost blocați de viscol. Totul pare în regulă, până în momentul în care Darby găsește, într-una dintre mașinile de afară, o fetiță de șapte ani închisă într-o cușcă pentru câini. În momentul acesta, Darby își dă seama că unul dintre cei patru oameni aflați în refugiu este un răpitor care poate recurge la crimă pentru a-și păstra secretul

Darby este un personaj complex care dă dovadă de un curaj fără limite în încercarea ei de a salva copilul captiv. Ea reprezintă o eroină excepțională pentru că este o fată normală care nu s-a mai confruntat niciodată cu vreo situație de genul, dar dorința ei puternică o ajută să supraviețuiască în fața morții. De la o studentă la arte, ea devine o maestră a strategiei, încropind la repezeală planuri care să o scoată din cele mai periculoase situații.

Toposul în care se petrece acțiunea este realizat excelent. Vechiul nume dat de indienii de odinioară refugiului este foarte sugestiv pentru iadul în care se găsește eroina. Totul este realizat asemeni unei table de șah, pe care trebuie să ai grijă ce mutări faci pentru a nu-ți pierde pionii de care vei avea nevoie mai târziu.

Nici timpul nu este mai favorabil. Darby ajunge în refugiu seara și are timp să supraviețuiască până dimineață, când la fața locului urmează să ajungă o mașină de deszăpezit. Dacă bănuiați că noaptea este un timp al răului, Taylor Adams vine să confirme într-un mod terifiant această idee.

Acțiunea se desfășoară într-un mod alert, aproape cinematografic, iar tensiunea este foarte bine gestionată, ajungând adesea la cote alarmante. Cititorul este introdus în miezul acțiunii și devine un prizonier alături de celelalte personaje.

Am pornit cu ideea că citesc un roman polițist. Pe parcursul lecturii mi-am dat seama că am plecat cu o prezumție greșită. Nu este o carte detectivistică. Este un thriller în toată regula care adesea capătă nuanțe de horror. Violența expusă în poveste reușește să bage groaza în cititor. Nu degeaba Adams a fost comparat cu Dean Koontz sau cu Stephen King.

Dacă am spus până acum că vă recomand cu căldură anumite cărți care mi-au plăcut, acum vă spun că nu puteți să pierdeți o asemenea lectură. Consider că orice cititor de cărți thriller sau horror trebuie să pună mâna pe această minunăție și să se lase învăluit de acest univers construit prin teroare.

 

                                COMANDĂ CARTEA


marți, 28 aprilie 2020

I'm Thinking of Ending Things de Iain Reid - Recenzie

de Larisa Popa. 

 


„Sometimes a thought is closer to truth, to reality, than an action. You can say anything, you can do anything, but you can't fake a thought.”

"I'm thinking of ending things" este romanul cu care a debutat, în 2016, scriitorul canadian Iain Reid, romanul considerat a fi cel mai original thriller din ultimii ani, romanul pe care-l vei citi de două ori, simțind că citești două cărți total diferite, romanul a cărui popularizare a fost favorizată, de fapt, de recenziile negative.

Motivul pentru care a fost atât de intens discutat: chiar dacă simți că ții pasul cu acțiunea în timp ce citești, finalul te lasă într-o ceață densă. Totuși, nu de nepătruns. "Final deschis" îl numește Reid, dar, oh, cred că s-a distrat nemaipomenit concepând un horror atât de solid în iluziile lui încât avea să redefinească standardele împătimiților genului. Genul? Thriller psihologic, suspans, horror, ficțiune filosofică.

Ce se întâmplă acolo? Un cuplu tânăr pornește într-o călătorie cu mașina spre ferma unde el a copilărit, ca ea să-i cunoască părinții. Aceasta este cea mai cuprinzătoare explicație pe care o poți primi fără a risca să îți fie alterată experiența de a afla tu însuți ce face, de fapt, subiectul cărții. Fata, al cărei nume nu-l aflăm, este cea care oferă perspectiva narativă, cea chinuită de gândul de a încheia totul, iar odată gândul instalat, nu mai poate interveni asupra lui, ci poate doar să-i dea curs.

Este, cred, singura carte pe care am închis-o în mijlocul unei propoziții temându-mă de ce aveam să citesc mai departe, pentru că "there's only one question to resolve. I can feel my fear growing." Odată ce mi-am adunat curajul să o ridic din nou, a fost imposibil să o mai las. Nu ești doar curios să știi, trebuie să știi. După ce am terminat-o și după ce am terminat de privit în gol, am reluat-o, însă nu în aceeași ordine de prima dată. Tot ce citisem cu câteva ore în urmă a căpătat o cu totul altă dimensiune: o carte atât de subtil construită încât am râs în hohote când mi-am dat seama ce am citit de fapt, când piesele puzzle-ului au căzut în locurile potrivite.

Iain Reid explorează limitele psihicului uman, liberului arbitru, solitudinii, fricii într-o lectură pe care o parcurgi în mai puțin de 6 ore, dar care continuă să te bântuie zile întregi după ce ai întors ultima pagină.

marți, 7 aprilie 2020

Institutul de Stephen King (23 aprilie)



Cartea este disponibilă la precomandă, pe site-ul editurii Nemira, data de apariție a acesteia fiind 23 aprilie.


La miezul nopții, într-o casă de pe o stradă liniștită din suburbiile orașului Minneapolis, părinții lui Luke Ellis sunt omorâți și el e aruncat într-o mașină. Totul, în mai puțin de două minute.

Luke se trezește la Institut, într-o cameră foarte asemănătoare cu cea din casa lui, însă fără ferestre. Dincolo de uși sunt alte uși. Dincolo de uși sunt alți copii cu talente speciale, care au ajuns acolo la fel ca el.

În această instituție sinistră, directorul vrea să extragă din copii puterile lor supranaturale. Dacă ei sunt cuminți, primesc dulciuri, iar dacă nu, pedeapsa e brutală. Pe măsură ce tot mai mulți dispar, Luke devine disperat să evadeze.

Dar nimeni nu a scăpat vreodată din Institutt. 
„King ne uimește acum cu cea mai înspăimântătoare poveste despre copii care se confruntă cu răul de la IT încoace. Intrând în mintea personajelor-copii, King transmite amenințarea și intimitatea fricii cu o intensitate extraordinară.“ 
Publishers Weekly

„Cum ajunge o ființă umană să privească abuzul copiilor mai întâi ca pe un rău necesar, apoi ca pe o rutină? King ridică această problemă cu relevanță politică de neocolit pentru lumea de azi.” 
New York Times

sâmbătă, 4 aprilie 2020

După ce am devenit nemuritori


 



    Romanul „Secera” (The Scythe), scris de Neal Shusterman, a fost publicat în luna mai a anului trecut, la editura YoungArt, în traducerea lui Dan Sociu. Este un roman Science Fiction care vă va uimi prin originalitatea temei alese și prin ideile captivante ce ridică multe semne de întrebare cititorului.

            V-ați pus vreodată întrebarea cum ar arăta o lume în care sărăcia, foametea și alte probleme de acest gen nu ar mai exista? Și mai important, v-ați imaginat vreodată o lume în care oamenii să fie nemuritori? ,Ei bine, Neal Shusterman creează o astfel de lume ideală, în care oamenii se pot regenera după accidente și își pot da vârsta înapoi de câte ori doresc. Însă nimic nu e gratuit, nici măcar în această lume. Nemurirea are prețul ei și acesta este paradoxal chiar moartea. Însă singurii care pot lua vieți sunt Secerile.

Secerile sunt o categorie cu adevărat privilegiată de indivizi care pot „spicui” un anumit număr de oameni, astfel încât fiecare să-și îndeplinească norma. Termeni, precum „a ucide” sau „a muri” devin niște arhaisme, simple legende ce au fost cândva, în era mortalității, o realitate dură. În noua eră, aceștia au fost înlocuiți cu spicuirea ce putea fi făcută doar de o seceră, după anumite criterii. Deși aveau niște reguli foarte bine stabilite pe care nu aveau voie să le încalce, nu lipsesc nici cei care fac abuz de putere.

Secera Faraday este un vechi păzitor al celor zece porunci stabilite la primul Consiliu al secerilor. Fiind nevoie de mai multe seceri care să țină populația sub control, el își ia doi ucenici. Citra și Rowan sunt aleși pentru a deveni executori sociali. Faraday îi învață cum să aducă moartea, cei doi fiind nevoiți să participe la cele trei conclavuri ale secerilor pentru a fi examinați, urmând a fi acceptați sau respinși. Dispariția misterioasă a maestrului Faraday schimbă destinul celor doi copii. Fiecare dintre ei ajunge să fie ucenicul altei seceri. Rowan ajunge să fie îndrumat de secera Goddard cea care preferă masacrele. Citra este mai norocoasă și ajunge ucenica secerii Curie care o ajută să devină, la rândul ei, seceră onorabilă.

Autorul pune pe tapet o problemă foarte interesantă, și anume unde se oprește meseria de seceră și începe cea de criminal. Este o mare discrepanță între Faraday și Goddard, cei doi aflându-se la poli opuși. Primul este modest și-și face meseria ținând cont de reguli, iar celălalt spicuiește fără milă, căutând bogăția unei vieți deșarte.

Nu m-am gândit niciodată că numele unor mari personalități din istorie, filosofie, fizică, politică, sport și nu numai, nume precum; Arhimede, Mandela, Volta, Kierkegaard și altele, ar putea fi alese ca nume ale unor personaje care nu au nicio legătură cu aceste personalități. Nu cred că numele au fost alese întâmplător, însă mecanismul folosit de autor rămâne un mister. Un alt lucru care m-a intrigat este legat de culorile alese de seceri. Fiecare dintre ele era îmbrăcată într-o mantie de o anumită culoare, excepție făcând negrul. O explicație pentru această alegere ar putea fi faptul că spicuirea nu mai reprezintă un moment înfricoșător ca moartea, ci doar o necesitate pe care oamenii, deși speriați, o primesc cu resemnare.

Analizând mai profund acest roman și oferindu-i valențe creștine, am putea spune că Neal Shusterman creează o lume a judecății de apoi, o lume de tranziție spre adevărata împărăție. Chiar dacă nu există un Dumnezeu care să împlinească această judecată, există o entitate misterioasă care pare să urmărească totul din umbră alegând când să intervină. Acesta este „Tunetul”.

Spre finalul romanului există un episod căruia merită să-i acordăm atenție. La ultimul conclav al secerilor din acel an are loc și ultima probă a lui Rowan și Citra, aceasta constând în dovedirea calității de seceră printr-o spicuire făcută în fața tuturor celorlalte seceri. Fiecare dintre ei trebuie să spicuiască pe un membru ales de conclav, din familiile lor. Într-o interpretare creștină acest episod ar putea fi comparat cu cel al sacrificării fiului lui Avram. Dar sacrificiul celor doi copii este dus la capăt, unul dintre ei devenind seceră, iar celălalt alegând o cale întunecată, dedicându-și viața dreptății, îndepărtării secerilor nedemne. Această seceră neoficială își va alege culoarea neagră, negrul fiind un simbol al morții și al dreptății.

Mi-a plăcut extrem de mult acest roman pe care l-am citit într-o singură noapte. Vă recomand cu multă căldură această carte care  merită atenția dumneavoastră. Spuneți-mi care nume din cele folosite de autor vi s-a părut cel mai nepotrivit pentru o seceră și care sunt pasajele voastre preferate.

 Aștept cu nerăbdare părerile voastre!

Un video de prezentare al ediției originale:


joi, 2 aprilie 2020

Un conac vechi, două crime și o fantomă rătăcitoare



     Romanul Fetele din Idlewild (The Broken Girls), scris de Simone St. James, a fost publicat în anul 2019, la editura Herg Benet, în traducerea scriitoarei Laura Nureldin.

     Romanul reprezintă o fascinantă încrucișare de genuri, debutând ca o ficțiune din spectrul thrillerului și căpătând, pe parcurs, veritabile elemente ale literaturii gotice, cunoscută astăzi ca Horror. Timpul și spațiul sunt expluatate la maximum, autoarea creând un cronotop al spaimelor, un univers în care moartea capătă un aspect omniprezent.

     În prezent avem o jurnalistă pe nume Fiona Sheridan, obsedată de un anumit loc – Conacul Idlewild – acolo unde, cu 20 de ani în urmă, sora ei mai mare, Deb, a fost găsită sugrumată pe terenul de Hokei. Acum Idlewild este doar o ruină, iar cineva dorește să dărâme ultimele rămășițe ale fostului conac care funcționase ca școală cu internat pentru fetele cu probleme. Când Fiona află acest lucru, lumea ei este dată complet peste cap. Deși ucigașul surorii sale a fost închis, ea crede că acolo, în ruinele vechii școli, se află adevărul. Lucrurile iau o turnură și mai macabră în momentul în care muncitorii însărcinați cu dărâmarea conacului dau peste un cadavru care pare să se afle acolo de foarte mult timp. Astfel, Fiona ajunge să cerceteze două crime, pe cea a surorii ei și pe cea a fetei necunoscute găsită într-un puț.

            Romanul se configurează pe trei dimensiuni temporale, două dintre ele fiind prezente, iar cea de a treia fiind ilustrată ca o amintire.  Pe lângă perspectiva din prezent, care îi aparține Fionei, există și o perspectivă a trecutului, în care este prezentă povestea a patru fete care se află în internatul Idlewild, în anul 1950. La acest internat sunt aduse fete ale căror familii le e rușine cu ele. Sunt fice ilegitime ale unor bărbați cu prestanță sau fete cu probleme de comportament, Roberta, Cece, Sonia și Kate sunt eleve la această școală. Mai mult decât colege, ele sunt și prietene foarte bune, iar atunci când una dintre ele dispare, celelalte încearcă să afle ce s-a întâmplat cu ea. Singurul lucru care leagă dispariția fetei din internat și moartea lui Deb pare să fie clădirea în sine. Dar Idlewild are un vizitator macabru, o ființă care pare să se afle acolo dinaintea construirii internatului. Legendele spun că Mary Hand este o fată pedepsită de părinții ei, dată afară din casă în timpul iernii și ucisă de frigul năpraznic. Fantoma ei bântuie de mult timp locul și cere să fie lăsată să intre, pentru a nu fi ucisă de gerul cumplit de care a avut parte în clipa morții. Ea rămâne o prezență continuă. În cărțile de la Idlewild există nenumărate mărturii ale acestei prezențe, fete care susțin că au auzit-o sau că au văzut-o în diverse locuri din școală. Cărțile constituie modalitatea prin care adolescentele se avertizează.
     De această prezență au parte, atât cele patru prietene din anul 1950, cât și jurnalista din 2014. Mai mult decât un spectru, Mary Hand ilustrează un sentiment, Ea este, în sine, frica, iar cei care se întâlnesc cu ea, trăiesc cel mai cumplit sentiment experimentat anterior. Pe lângă cadavrul găsit la dărâmarea clădirii, fantoma lui Mary Hand leagă cele două temporalități prin intermediul stărilor afective.

     Conacul este mai mult decât o clădire, el primește o pseudofuncție de personaj. El are o perioadă de existență, caracterizată de început și final, dar conține și o vitalitate proprie. Atunci când Fiona se află în fața conacului, îl vede ca pe un monstru, ca pe o ființă care își întinde tentaculele sperând să o înhațe.
  
     Mi-a plăcut foarte mult acest roman. Simone St. James este o maestră a literaturii gotice din prezent. Vi-l recomand cu cea mai mare căldură și abia aștept și romanul din acest an, „The Sun Down Motel”.

 Împărtășiți experiența voastră Idlewild prin comentarii!

miercuri, 1 aprilie 2020

6 romane remarcabile despre sfârșit și supraviețuire

Deoarece trecem, cu toții, prin timpuri grele, cred că acum sunt cele mai bune momente să ne retragem în lumea cărților. Dar, după cum se poate vedea în multe romane, nici această dimensiune literară nu a scăpat de apocalipsă. Există nemumărate romane care abordează această temă și care își propun să ne prezinte diverse variante de stingere a lumii și chiar de supraviețuire după acest seism final.
Așadar, haideți să vedem cum reușește să supraviețuiască Artiom în metroul de sub Moscova, cum o fetiță pe nume Amy și prietenii ei încearcă să oprească un dezastru cauzat de un virus ce modifică ADNul uman și ce soluție găsește Melanie pentru propria-i apocalipsă zombie.
Am ales șase romane remarcabile care vorbesc despre supraviețuire în ultima clipă a lumii.

      Metro 2033 de Dmitri Gluhovski

În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.

„Metro 2033 nu este doar o călătorie presărată cu întâmplări ieșite din comun, ci este o incursiune în psihicul uman, o călătorie ce explorează cele mai adânc înrădăcinate frici ale omului.“ Fantasy Book Review



 Fata cu toate darurile de M. R. Carey



Melanie este o fată foarte specială. Dr. Caldwell o numește „micul nostru geniu“.

În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc.

Melanie iubește școala. Adoră să învete despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea. Melanie nu știe de ce asta o întristează atât de mult pe domnișoara Justineau.

„Cel mai bun roman pe care l-am citit tot anul. Un thriller distopic cu o inimă reală, sângerândă. Recomand. Recomand. Recomand.“
Maggie Stiefvater


Molima de Guillermo Del Toro și Chuck Hogan

     


Au fost întotdeauna aici. Vampiri. Ascunşi în întuneric. Aşteptând. Acum, vremea lor a venit.

 Într-o săptămână, Manhattanul va dispărea!
 Într-o lună, America!
 În două luni, lumea întreagă!

 Un Boeing 777 aterizează pe aeroportul JFK din New York. Deodată, luminile avionului se sting, uşile rămân închise, toate canalele de comunicaţie se întrerup, iar avionul se cufundă într-o linişte mormântală. Dr. Eph Goodweather, şeful Proiectului Canarul, echipa de intervenţie rapidă în situaţiile de ameninţare biologică, pătrunde în cele din urmă în interiorul lui. Ceea ce găseşte acolo îi îngheaţă sângele în vine.
 Un fost profesor de folclor la Universitatea din Viena şi supravieţuitor al Holocaustului, Abraham Setrakian, este singurul care ştie ce se întâmplă. Ştie că a venit vremea, că se pregăteşte un război...

„Primul volum al unei trilogii cu o intrigă fascinantă. O poveste cu adevărat memorabilă, o carte pe care nu o mai poţi lăsa din mână odată ce ai citit prima pagină.“ (Clive Cussler) „O poveste îngrozitoare, care îţi taie răsuflarea. În Molima, Bram Stoker se întâlneşte cu Stephen King şi cu Michael Crichton. Nu există ceva mai bun de-atât.“ (Nelson DeMille)
 Roman publicat în 25 de ţări.


Bird Box: Orbește de Josh Malerman



Malorie își crește copiii așa cum poate: cu ușile-ncuiate, draperiile trase și toate ferestrele acoperite cu saltele, să nu poată pătrunde nicio rază de lumină. Să nu poată zări ce este afară. Să nu poată desluși inamicul invizibil care a pus stăpânire pe întreaga lume și care îi transformă pe toți cei care-l privesc în criminali violenți și, în cele din urmă, în sinucigași.

Cei mici dorm încă, dar, în curând, va fi silită să-i trezească și să-i lege la ochi.

Astăzi vor risca totul. Astăzi trebuie să iasă neapărat din casă. Să plece, orbește, într-o călătorie de care depinde supraviețuirea lor.

Bird Box: Orbește este un thriller psihologic atât de bine scris, încât amintirea sa te va bântui de-a dreptul mult timp după ce îl vei fi terminat de citit.

„O carte care trebuie devorată pe nerăsuflate, printre degete. N-a mai scris nimeni o asemenea poveste de groază. Josh Malerman ne-a oferit un roman cu adevărat memorabil.” – Hugh Howey, autorul romanului Silozul.


Transformarea de Justin Cronin



„Citiți această carte și toată lumea obișnuită va dispărea" Stephen King

Proiectul NOE. un experiment secret. o ia razna în clipa în care se răspândește din greșeală un virus care transformă ființele umane în altceva - ceva ucigător, ceva indestructibil. Amy, o fetiță de șase ani, supusă și ea experimentului, e salvată de un agent FBI, împreună cu care fuge în munți, departe de urmările dezastruoase ale Proiectului NOE. Transformarea inițiază o lume credibilă, dominată de frică și de nevoia de supraviețuire. E foarte posibil ca soarta omenirii să fie în mâinile unei fetițe. Mizând pe o viziune ambițioasă și pe un stil puternic, romanul lui Justin Cronin spune o poveste tulburătoare despre catastrofă și supraviețuire, despre sacrificiu și speranță.
„Citiți cincisprezece pagini și o să fiți cuceriți. Citiți treizeci de pagini și o să vă treziți prizonieri care stau cu cartea în mână până târziu în noapte. Transformarea are forța pe care numai marile opere de imaginație o pot dobândi. “ Stephen King

Povestea lui Amy, fetița de șase ani părăsită de mama ei și sechestrată pentru un experiment apocaliptic, se desfășoară într-un univers care trece printr-un moment de dramatică schimbare.

Străbătând distanțe lungi și decenii întregi, destinul ei ne poartă într-un viitor întunecat, ce stă sub semnul violenței și al disperării. Și numai Amy poate salva lumea. „Monștrii din Transformarea, roman care te ține cu sufletul la gură, sunt cei mai îngrozitori monștri dinliteratură după cei din Salem's Lot de Stephen King... Iar Cronin este un maestru la construirea suspansului și nu face niciodată risipă de cuvinte. “ Library Journal


Invazia de Dean R. Koontz



În dimineaţa ce marchează sfârşitul lumii aşa cum au cunoscut-o dintotdeauna, Molly şi Neil Sloan sunt treziţi de sunetul ploii care le-a bântuit somnul, le-a invadat visele, le-a sfâşiat sufletul, iar acum, în zorii purpurii şi stranii, le dă sentimentul că dintr-odată ceva este îngrozitor de diferit. Ceaţa care învăluie brusc prietenosul orăşel Black Lake îl transformă într-un labirint fantomatic, şi cei doi trebuie să-şi găsească nebănuite resurse de curaj şi de forţă ca să înfrunte o lume necunoscută şi periculoasă, precum şi creaturile care îi pândesc şi îi vânează fără milă. Koontz rămâne unul dintre cei mai fascinanţi şi populari autori contemporani... este un romancier al metafizicii şi al reflecţiilor morale. - Publishers Weekly